Suntem pregătiți să începem studiul nostru din 2 Corinteni, capitolul 3, un studiu foarte, foarte important. Începem din versetul 6 al acestui capitol 3 și vom merge până la final. Vom studia slava noului legământ. Slava noului legământ.

Acum, aș vrea să vă spun câteva lucruri pe care doresc să le înțelegeți ca realități preliminare ale acestui mesaj și ale acestei serii, la care vom lua parte în acest capitol. Aceasta este una dintre cele mai dificile, dacă nu secțiunea cea mai dificilă din 2 Corinteni - este greu de interpretat, greu de înțeles - dacă nu i te dedici cu seriozitate.

În același timp, așa cum este cazul de obicei, atunci când dificultatea este înlăturată, va oferi cea mai mare profunzime acestei epistole. Această secțiune particulară este profundă. Este argumentată în mod sclipitor de Pavel. Impactul său este zdrobitor și de anvergură și, în plus, nu este de sine stătător.

Această porțiune specială din Scriptură are ramificații mari în întreaga Biblie. Este unul din pasajele marcante care influențează în toate direcțiile. Ca să înțelegem esența a ce spune apostolul Pavel aici, înseamnă să înțelegem Vechiul Testament și Noul Testament. Înseamnă să înțelegem Legea lui Moise și Evanghelia. Este o secțiune a Scripturii profundă și strategică.

De asemenea, este foarte relevantă și aplicativă la scena în care ne aflăm noi înșine în Biserica Evanghelică din America. Aș îndrăzni să spun că la prima citire, când unii din voi citiți pentru prima dată această secțiune, puteți fi oarecum confuzi din cauza fiecărui verset, deoarece este nevoie de puțină cercetare și discernământ și studiu pentru a-l înțelege.

Și chiar și atunci când poate ați trecut peste asta, s-ar putea să vă scărpinați în cap și să spuneți: „Ei bine, toate bune și frumoase, dar ce legătură are cu locul în care mă aflu astăzi și cu biserica din această parte de lume în acest moment?” Aș vrea să vă spun că are legătură, lucru pe care-l veți vedea astăzi, și pe tot parcursul acestei serii, în moduri foarte, foarte specifice.

Mă voi lupta puțin cu acest text, așa cum bine știți că am făcut de-a lungul anilor. Nu mă voi grăbi, pentru că doresc să-l înțelegeți. Este fundamental, iar un mesaj se construiește pe celălalt și nu voi putea să mă întorc să reașez fundația în fiecare săptămână.

Acum, dacă vei înțelege cu adevărat aceste lucruri și te vei confrunta cu implicațiile și impactul uimitor al acestui studiu, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să nu lipsești, pentru că va fi foarte greu pentru voi, dacă nu veți fi aici, să înțelegeți și să aveți continuitate săptămâna următoare. Așadar, aș dori să fiți credincioși, să fiți atenți și să urmăriți cu atenție aceste adevăruri - nu doar de dragul înțelegerii, ci pentru ce va însemna acea înțelegere pentru tine, pentru biserica ta și pentru cauza lui Cristos.

Voi merge încet și cât se poate de atent în prezentarea dinamicii care este în acest text. Acesta este un pasaj din Scriptură pe care am așteptat în toți acești ani să ajung să-l predic și nu mă voi grăbi să trec prin el. Voi fi mai mult un învățător, mai mult un profesor decât un păstor, iar aceasta va fi mai mult o sală de clasă decât un serviciu de biserică. Și s-ar putea să fiți mai educați decât motivați, și să simțiți că este mai mult teologic decât practic. Să aveți răbdare. Aceasta este o parte foarte, foarte importantă a Scripturii.

Acum, aceasta a fost introducerea la introducere. Acum urmează introducerea.

Înțelegerea corectă a bisericii creștine și a lucrării creștine a fost întunecată în mod sever de către eclecticismul sacramental și ceremonial al Bisericii Romano-catolice, al Bisericii Ortodoxe și al grupurilor protestante care practicau ritualuri. Adevăratul legământ cel nou, curat, adevărat și clar, credința creștină autentică a fost amenințată în mod sever de către catolicism, ortodoxism și protestantismul ceremonial – ritualismul superior al bisericii.

De fapt, exact acea bătălie a dus la Reformă, când adevăratul evanghelism s-a separat de ceremonialism, ritualism, sacerdotism sau sacramentalism cum este numit, un creștinism mecanic, în care biserica devine un Cristos surogat, față de care ești atașat prin mijloacele ceremoniei exterioare, prin ritual, sacrament și funcție preoțească. Biserica devine un Cristos surogat înlocuindu-L pe adevăratul Cristos, iar oamenii au o legătură cu biserica prin mijloacele mecanice mai mult decât printr-o legătură cu Dumnezeul cel viu prin Cristos. Şi mulți dintre voi înțeleg asta.

Îndrăznesc să spun că probabil jumătate din oamenii care fac parte din Grace Community Church au fost mântuiți din catolicism sau dintr-un alt fel de context sacramental. Cei mai mulți din ei au fost mântuiți din romano-catolicism. Acolo serviciile Bisericii sunt ritualuri. Sunt ceremonii. Sunt mecanice și pot fi exterioare. Slujitorii se văd pe ei înșiși ca fiind niște funcționari, preoți, clerici, care îndeplinesc anumite mișcări, gesturi, ritualuri.

Acest lucru este străin de realitatea creștinismului autentic, unde slujirea bisericii este adevărată, duhovnicească, cu închinare din inimă, unde slujitorii sunt preoți și clerici, dar sunt și profeți și mesageri și slujitori și păstori și învățători. Iar distincția dintre cele două este la fel de mare ca distincția dintre vechiul legământ și noul legământ în Scriptură.

Religia sacramentală a fost întotdeauna considerată în creștinismul ortodox istoric ca o erezie mortală și este o erezie care afectat necontenit Biserica încă din Evul Mediu, ceremonia exterioară a înlocuit închinarea interioară, un surogat al lui Cristos în locul adevăratului Cristos, ritualul impersonal în locul mântuirii personale, ceremoniile și sacramentele ca mijloace ale harului mai degrabă decât simboluri ale harului. Toate acestea au dus la apariţia Reformei protestante.

Slujitorii nu sunt văzuți în credința autentică creștină ca oameni de rang înalt ecleziastic care administrează ceremonii, ci mai degrabă slujitori în credința creștină adevărată. Sunt priviți ca oameni care văd fața lui Dumnezeu și aud vocea Lui și ies din prezența Lui ca să vorbească oamenilor Lui. Și, dragilor, vă spun că Biserica are nevoie să stea împotriva corupției sacramentale a creștinismului adevărat astăzi, așa cum a fost întotdeauna împotriva lui, și asta îl veți vedea pe Pavel făcând aici în acest capitol.

El nu stă împotriva sacramentalismului în forma pe care o vedem azi în catolicism și în ortodoxie sau pot să spun, în Protestantismul Bisericii Episcopale Superioare. El nu stă împotriva acestui tip de ceremonialism, ci mai degrabă împotriva ceremonialismului original care a afectat biserica și anume Iudaismul, dar de fapt este una și aceeași problemă. Pasajul dinaintea noastră este o pregătire uimitoare și bogată care să ne ajute să gândim clar în această problemă a divorțului credinței creștine adevărate faţă de ceremonialism, de iluzie, de iluzia amăgitoare și condamnată și de erezie, cum că poți avea oarecum o relație corectă cu Dumnezeu doar prin mijloacele externe.

Pavel în momentul în care scria asta se confrunta cu urgia devastatoare a ceremonialismului, care apăsa credința creștină sub forma iudaizatorilor, care susțineau ceremoniile mozaice ca fiind componente necesare în mântuire, inclusiv circumcizia fizică. Ei au fost numiți „partida celor tăiați împrejur”. Ei țineau ceremonii, Sabate, luni noi, sărbători, ritualuri. Ei susțineau aceste ceremonii ca mijloace ale harului, ca mijloace de binecuvântare.

Și, de fapt, exact cu asta ne confruntăm în ziua de azi și acest lucru atentează exact la puritatea bisericii. Ilustrația și ideea pe care unii din voi ați auzit-o – sau poate nu - săptămâna trecută – este următoarea: pe biroul meu a ajuns un document, de 25 de pagini, publicat de o coaliție de cercetători romano-catolici și de lideri evanghelici cunoscuți, a fost o afirmație a unei coaliții catolic-evanghelice.

Acum, ei s-au întâlnit şi au enunțat împreună o afirmație de cooperare, de armonie și alianță între evanghelismul autentic și romano-catolicism. Documentul este foarte tulburător, foarte tulburător. Spune lucruri precum: „Trebuie să recunoaștem, ca evanghelici, faptul că romano-catolicii sunt frații și surorile noastre în Cristos.”. Mi-aș fi dorit ca asta să fie adevărat. Există creștini în Biserica romano-catolică, dar aceștia sunt excepția.

Au mers dincolo de orice limită când au spus: „Trebuie să mărturisim păcatul nostru de a fi încercat să-i convertim, recunoscând că acest lucru este păcat”. A spus chiar următoarele: „Avem unele dezacorduri, dar nu putem lăsa ca aceste dezacorduri să ne separe pentru că suntem una în Cristos”.

Care sunt dezacordurile dintre noi și ei? Dezacorduri precum: ei văd botezul ca un mijloc al harului. Noi vedem botezul ca un simbol al harului. Este o mare diferență. Documentul publicat de ei afirmă că nu putem lăsa ca această diferență să separe unitatea noastră în Cristos. Dacă voi vedeți botezul ca un mijloc al harului, nu sunteți în Cristos, pentru că asta este o mântuire prin fapte.

Documentul continuă pe această notă pe 25 de pagini, celebrând faptul că suntem una în Cristos, în Cristosul mecanic, surogat, Biserica ceremonială și rituală, ca fiind una și aceeași cu adevărata biserică. Este un lucru înspăimântător. Într-adevăr înspăimântător. Este împotriva reformei și este exact la ceea ce se referă Pavel aici.

De fapt, vei găsi pe unii din romano-catolicii de seamă care „pledează” pentru această unificare pentru că ei doresc să-i absoarbă pe toți în sistemul lor și pledează pentru această unificare considerând catolicismul singurul creștinism adevărat pentru că îmbrățișează, în sensul său spiritual, noul legământ și în sensul său formal, vechiul legământ și este adevărat – vechiul legământ și noul legământ. Și când ei spun asta, ei trădează un faliment în a înțelege că vechiul legământ nu mai este și nu mai este loc pentru ceremonii și nu mai este loc pentru ritualuri, acestea au încetat. Acum, exact acest fel de gândire este în spatele acestui text când scrie Pavel.

Acum, aș dori să vă ofer contextul ca să puteți înțelege asta. 2 Corinteni este cea mai personală epistolă scrisă de Pavel. Putem să spunem că în această scrisoare el este cel mai transparent. În capitolul 6, în esență el spune la versetul 11: „Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima.” O sinceritate absolută. „Nu am fost fățarnic. Nu am ascuns nimic. Am spus totul și mi-am deschis inima și sunt absolut transparent. Ați văzut până în adâncul sufletului meu.”

Această scrisoare este cea mai revelatoare. Puteți simți profunzimea inimii sale mai mult în această scrisoare decât în oricare alta pe care a scris-o din restul de 13 din Noul Testament. Nu doar că Pavel este cel mai sincer și cel mai transparent, și nu doar că este cel mai revelator, dar în al doilea rând, această scrisoare a fost scrisă congregației față de care a avut cea mai mare afecțiune. Nu știu de ce, dar a avut o dragoste pentru această congregație care a fost unică, unică. Îi numește în 1 Corinteni 4:14 „copiii iubiți” pe care i-a născut.

În 2 Corinteni capitolul 12, el spune în versetul 14, voi sunteți copii, și apoi în versetul 15 „Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele – adică voi da tot ce am – şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?” Le spune: „Vă iubesc tot mai mult. Este corect ca voi să mă iubiți tot mai puțin?”

Datorită faptului că această adunare primise mai multă afecțiune din inima lui Pavel, aveau potențialul să-l rănească cel mai adânc și așa au și făcut. Inima lor era larg deschisă pentru el. A fost expus total, transparent total și i-a iubit cu o afecțiune mai mare ca oricare, dar ei i-au străpuns inima.

Datorită acestei dragoste puternice pentru ei, a fost întristat profund și a fost îndurerat de păcatul lor și a fost revoltat. Erau atât de multe probleme care l-au făcut să deznădăjduiască – amenințări și uneltiri împotriva vieții sale care erau zilnice. Cel mai probabil suferea de o boală aproape fatală. Fraza „aproape de moarte” într-un fel sau altul este repetată de mai multe ori în această epistolă.

În capitolul 4, la versetul 8 spune: „suntem încolțiți, în grea cumpănă”, versetul 9: „prigoniți, trântiți jos”; versetul 10: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus”, versetul 12: „în noi lucrează moartea”, capitolul 6 versetul 4: „în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi”, capitolul 7 versetul 5: „de afară lupte, dinăuntru temeri”, capitolul 11, versetul 23: „în temnițe, în lovituri fără număr, în primejdii de moarte, de cinci ori câte patruzeci fără una, de trei ori bătut cu nuiele, de trei ori împroșcat cu pietre, o zi și o noapte am fost în adâncul mării, în toate primejdiile posibile ale vieții, în osteneli, în greutăți, în priveghiuri, în foamete, în sete, fără hrană, în friguri, în lipsă de îmbrăcăminte”.

Și dincolo de toate acestea, este merimna, versetul 28, merimna, frica de a avea de-a face cu creștini necredincioși. Biserica aceasta i-a frânt inima de 100 de ori pe zi. Au fost atât de înzestrați cu daruri spirituale, aflăm în 1 Corinteni 1:5-7 că „au fost îmbogăţiţi cu orice cunoștință”, cu toată înțelepciunea și „nu duc lipsă de niciun fel de dar”.

Au fost atât de înzestrați spiritual, atât de strategic localizați, atât de binecuvântați să-l aibă pe Pavel ca păstor pentru aproape doi ani, aveau atât de mult și totuși erau într-o stare dezastruoasă. Erau plini de conflicte, de haos și diviziune, erau rupturi, invidii, dovezi de mândrie, imoralitate sexuală, incest, creștini care s-au dat în judecată, abuz în căsnicie, lipsă de dragoste pentru creștinii mai slabi.

Erau implicați în închinare idolatră. Au abuzat de Cina Domnului. Au venit la Cină beți. Și-au pervertit darurile spirituale. L-au hulit pe Cristos, era haos în serviciile de închinare, aveau o înțelegere greșită în ce privește învierea. Au refuzat să-i ajute pe sfinții care erau săraci, cu aceste lucruri a avut de-a face Pavel în epistola 1 Corinteni.

Acum, mai era o problemă și această problemă era erezia distructivă a celor care susțineau sacramentele – partida celor tăiați împrejur, iudaizatorii, care veneau în biserică și spuneau: „Trebuie să țineți vechea rânduială. Trebuie să țineți Sabatul și legile și ceremoniile și spălările și curățirile și toate ritualurile”, iar aici îl vedem ca fiind cu inima frântă din nou. Această confuzie devastatoare între exteriorismul ceremonial şi o inimă dată deplin lui Dumnezeu l-a întristat pe Pavel.

Nu a fost suficient că el era bolnav de o boală aproape fatală. Nu a fost suficient că a fost întristat de păcatele cu care a avut de-a face în prima epistolă. Nu a fost suficient că el era singur și nu era nimeni cu el și îl aștepta pe Tit să vină și să i se alăture. Nu a fost suficient că a avut de confruntat o răscoală împotriva slujirii sale în Efes și a fost nevoie să plece de acolo. Nu a fost suficient că a venit la Troa și a fost atât de abătut, deprimat și bătut, încât deși acolo era o ușă larg deschisă pentru lucrare, a plecat și a părăsit locul acela și chiar era într-o disperare profundă. A avut atât de multă durere în viață și în slujire, iar cea mai mare dintre toate durerile a fost abandonul bisericii sale dragi către sacramentalism, ceremonialism și ritualism.

A.T. Robertson a scris: „Dacă Pavel a putut să vadă partea bună a vieții unui predicator, el de asemenea a știut și care este partea întunecată. Au fost suficienți nori în viața sa ca să-i întunece lumina. Într-adevăr, când Pavel avea să se laude cu lucrarea lui în comparație cu cea a iudaizatorilor din Corint, găsim catalogul încercărilor pe care le enumeră. A fost în închisori, lovit, naufragiat, aproape de moarte în felurite moduri, în priveghiuri adesea, în foame și sete. «Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea», spune el.”

Însă acum, Pavel nu se mai poate lăuda nici măcar cu slăbiciunile sale. Nu se mai poate îngrijora de nimic. A.T. Robertson spune că el era un om zdrobit, zdrobit în duh și în spirit. Așa este Pavel acum când scrie.

Trebuie să vă amintiți ceva. Pastorul sau predicatorul poate înțelege aceasta, pentru că acesta este locul în care ne găsim. Două lucruri îi afectează și îi rănesc inima păstorului. Primul, păcatele poporului său și al doilea, abaterea doctrinară, iar cu aceasta are de a face Pavel în Corint. Prima epistolă se adresează problemei păcatului, iar cea de-a doua epistolă se adresează problemei de doctrină.

Cu riscul de a mă așeza într-o categorie căreia nu îi aparțin, cred că înțeleg ce simte Pavel aici, pentru că am devenit la fel de împovărat și la fel de stresat în sufletul meu și la fel de preocupat și la fel de luptător în combaterea acestor două probleme. Ce anume distruge biserica? Păcatul și abaterile doctrinare.

Oamenii mă întreabă: „De ce scrii cărțile pe care le scrii?” Pentru că sunt nevoit la fel ca apostolul Pavel sau ca oricare alt om care este credincios chemării Sale să păstrez biserica astfel încât să nu cadă în păcat și în erezie. Bătălia pentru autenticitatea creștinilor nu este ceva secundar, prieteni. Este ceea ce facem. Nu este o muncă de weekend. Pentru asta trăim.

Acum, înțeleg asta și înțeleg şi caracterul triumfător al lucrării - pe care o descrie în capitolul 2, de la versetul 14 la 17. Înțeleg că este bucurie și triumf în lucrare și înțeleg că Dumnezeu ne folosește și ne conduce într-o paradă triumfătoare în ce priveşte lucrarea. Dar în același timp, în care triumfăm în Cristos în ce privește această chemare măreață de a fi predicatori ai Evangheliei, suntem întotdeauna în luptă pe cele două fronturi, să păstrăm biserica pură în felul ei de vieţuire şi pură în doctrina ei.

Pavel nu a vrut să existe cineva care să corupă viaţa de credinţă a oamenilor săi și care să corupă mintea oamenilor săi. Un lucru pe care el l-a spus despre un adevărat slujitor – cu un adevărat slujitor începe întreg pasajul de azi de la versetul 6 din capitolul 3 – „care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou”. Spune-le acelor iudaizatori că vechiul legământ nu mai este. Este istorie. S-a dus cu toate jertfele și toate ceremoniile sale, nu mai e.

Iudaismul a avut jertfe după jertfe, jertfe după jertfe, nu-i așa? Tot așa are și catolicismul – mesă după mesă, mesă după mesă, și știți ce este mesa? Este jertfirea lui Cristos încă o dată. Este o paralelă cu iudaizarea bisericii din Noul Testament.

Vă amintiți că în apărarea integrității și autenticității lucrării sale împotriva iudaizatorilor, Pavel spune că un adevărat slujitor este cunoscut pentru că predică noul legământ. Un om nu este un adevărat slujitor dacă se vede pe sine ca un fel de persoană care efectuează ceremonii sau ritualuri. Un om care este un adevărat slujitor este cel care predică noul legământ și acest lucru este ceea ce-l lansează în restul capitolului, iar restul capitolului este despre slava noului legământ. Slava noului legământ și încetarea vechiului legământ.

Romano-catolicismul, ortodoxia și Protestantismul Bisericii Superioare sunt în esență o religie exterioară, de tipul vechiului legământ și mulți dintre voi știți asta, pentru că ați venit de acolo, unii poate ați fost acolo ani de zile și nu L-ați cunoscut niciodată pe Dumnezeu și nici pe Cristos și nu ați avut niciodată siguranța mântuirii, pentru că de fapt nu ați fost mântuiți. Să ai un comitet care să decidă că toți catolicii și ortodocșii și sacramentaliștii sunt frați și surori egali în Isus Cristos este una din loviturile cele mai puternice împotriva evanghelismului de care am auzit în toată viața mea.

Ce vom spune – să ne oprim din a mai mărturisi oamenilor din aceste sisteme religioase? Ce gând îngrozitor! Oare vom socoti ca fiind păcat să spunem cuiva care este prins într-una din religiile acestea exterioare, ceremoniale și astfel să întoarcem spatele nevoii lor spirituale? Ceremonialismul este o erezie mortală și aşa trebuie să fie socotită.

Acum, Pavel spune că noi trebuie să fim slujitori ai legământului celui nou. Știu că vă întrebați: „Care este legământul cel nou? Aș vrea să mă asigur că-l înțeleg.” Și asta vreau să fac. În dimineața asta doresc să vă spun despre noul legământ. Data viitoare vom intra în acest pasaj, dar vreau să vă spun despre noul legământ și vreau să mă ascultați cu foarte, foarte mare atenție, pentru că acest lucru este elementar.

Matei 26:28 – nu e nevoie să îl căutați, doar să ascultați. Atunci când Isus a fost cu ucenicii în camera de sus la ultima cină, avea în mână un pahar și a spus: „Acesta este legământul cel nou în sângele Meu. Este legământul cel nou în sângele Meu”, și iată „care se varsă pentru mulți” spre ce? „spre iertarea păcatelor”.

Acest lucru distinge noul legământ. Este un legământ ce oferă, prin moartea lui Cristos, iertarea de păcate. Acum, am multe de spus despre asta și după ce voi spune ce am de spus astăzi încă veți mai avea întrebări. Însă în săptămânile care urmează, ele vor primi răspuns.

Cu siguranță cei din Corint știau asta. Ei știau despre noul legământ. La urma urmei, ei participaseră la Cina Domnului. Îl aveau pe Pavel ca păstor. El i-a învățat toate acestea. Au fost mântuiți când au crezut în noul legământ. Ei au sărbătorit noul legământ de fiecare dată când au stat la Masa Domnului. Ei știau despre noul legământ. Au înțeles că era legământul făcut în sângele lui Cristos prin care păcatul putea fi iertat permanent și pentru totdeauna. De aceea acea jertfă nu are nevoie să fie niciodată cum? Repetată.

Poate spui: „Dacă au știut asta, dacă au știut că noul legământ le ierta păcatul și era o resursă completă, cum se face că au dat înapoi? Cum se face că au acceptat asta? Cum se face că au crezut acea minciună că ritualul sacramental, ceremonial și exterior este cumva un mijloc al harului?”

Vreți să știți ceva? Vechiul legământ, așa minunat și slăvit cum a fost, a arătat că este nevoie de un Mântuitor. Au fost doar simboluri. Toate acele jertfe, acele spălări, acele ceremonii, tăieri împrejur, toate acelea erau simbolice, nu era reale, ci arătau către o realitate. Și nu poți să faci ca umbra sau imaginea să fie egală cu realitatea. Sau confunzi realitatea. Dacă faci simbolul să fie un mijloc al mântuirii, ai încurcat fără nicio speranță mântuirea. Și Pavel a știut asta, de aceea este așa de preocupat să discute problema.

Și știu ce spuneți: „Bine, cu siguranță cei din Corint știau asta.” Da, este uimitor că știau asta, Pavel i-a învățat. Şi totuși cum au ajuns la această erezie mortală? Este uimitor! Este uimitor, pentru că după ce au fost păstoriți de Pavel, te-ai fi așteptat ca ei să ştie mai bine decât oricare alții.

Ascultați! Dacă o biserică în care Pavel a fost păstor a căzut în așa ceva, nu mă aștept la altceva nici de la biserica noastră, pentru că mă aveți doar pe mine. De aceea vreau să fiu un străjer. Așadar, avem nevoie să înțelegem noul legământ.

Acum, aș dori să vă duc la un pasaj, şi anume Evrei 8. Evrei 8. Evrei, capitolul 8. Aș dori să înțelegeți noul legământ, bine? Și cea mai bună modalitate de a-l înțelege se află aici în Evrei 8. Acum, nu putem să acoperim totul aici în toate detaliile, dar veți înțelege şi e suficient. Versetul 6 vorbește despre Cristos, care este un Mare Preot mai bun decât Aaron sau decât preoții leviți: „a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă,” Cristos a căpătat, „cu cât legământul al cărui mijlocitor este El” - Cum e? - „e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune”.

Noul legământ este ce? Este un legământ mai bun. Poate spui: „De ce este un legământ mai bun?” Întâi de toate, are un Mijlocitor mai bun. Noul legământ este un legământ în sângele lui Cristos. Acesta este un legământ mai bun. Are un Mijlocitor mai bun.

Mijlocitor – ce înseamnă? Ei bine, înseamnă cineva care stă între două părți și le aduce împreună, unul care se așază într-o dispută sau un conflict și ca să fie într-adevăr un bun mediator, el trebuie să reprezinte în mod egal ambele părți, corect?

Ați știut că în Vechiul Testament au fost unii mijlocitori ai vechiului legământ? Conform cu Galateni 3:19, Exodul 20:19 și Deuteronomul 5:5, Moise a fost un mijlocitor. El a fost mijlocitor în vechiul legământ. El a venit între om și Dumnezeu și profeții au fost mijlocitori într-un sens, pentru că ei au adus Cuvântul de la Dumnezeu către om, preoții au fost mijlocitori pentru că aduceau înaintea lui Dumnezeu nevoile oamenilor. Moise a fost un mijlocitor. Profeții au fost mijlocitori și preoții au fost mijlocitori.

Și știți? Să spunem că au fost adevărați mijlocitori, dar au avut o problemă majoră. Ei nu au reprezentat în mod egal ambele părți. Moise a fost un om, nu a fost Dumnezeu, nu-i așa? Profeții au fost oameni, dar nu au fost Dumnezeu. Preoții au fost oameni, nu au fost Dumnezeu. Un mijlocitor perfect trebuia să fie atât Dumnezeu cât și om, astfel ne spune apostolul Pavel când îi scrie lui Timotei: „este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Cristos”.

Ei au fost niște mijlocitori imperfecți, încercând să arate cum avea să fie adevăratul mijlocitor. Ei nu erau falși mijlocitori. Au fost unele religii false care aveau niște mijlocitori totalmente falși, însă în iudaism, ei aveau mijlocitori reali. Aceștia erau ineficienți, inadecvați și insuficienți, pentru că nu Îl reprezentau deplin pe Dumnezeu.

Însă în noul legământ, nu mai avem nevoie de niciun preot, așa-i? Nu mai avem nevoie de niciun om care să fie mijlocitor între noi și Dumnezeu. Nu avem nevoie de niciun sfânt. Îl avem pe Mijlocitorul Cristos și nu trebuie să mergem să-L căutăm. El este în noi. Și nu este nevoie să îi cerem Mariei să-L îmbuneze pentru noi, ca El să ne dea ce vrem.

Noul legământ este un legământ mai bun pentru că are un mijlocitor mai bun. Și în al doilea rând, este un legământ mai bun pentru că are promisiuni mai bune. Promisiuni mai bune. Toate legămintele sunt bazate pe promisiuni. Pentru aceasta sunt legămintele, iar vechiul legământ a avut niște promisiuni.

Însă noul legământ are promisiuni mai bune. Știți care sunt? Prin jertfa lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna, El va șterge păcatele noastre pentru veșnicie. Aceasta este o promisiune mai bună, iertarea completă a păcatelor prin sângele unei singure jertfe, Domnul Isus Cristos. Ideea este că tot ce ai nevoie este în noul legământ, nu-i așa?

Vedeți, când te uiți la catolicism, vezi toate acele jertfe repetate în Mesă tot timpul. Vezi oameni în robe cu gulere mari, care sunt preoți și papi și cardinali și restul, ei încearcă să se țină de vechiul legământ într-o formă diferită. Și amestecarea sa cu noul legământ contorsionează puritatea credinței creștine autentice.

Să vă deschideți brațele și să îmbrățișați asta, ar fi ca și cum apostolul Pavel le-ar spune celor din Corint în 2 Corinteni „Aceasta este o epistolă scurtă de câteva cuvinte. Sunt atât de încântat că i-ați acceptat pe iudaizatori”, semnat „Pavel”. Bineînţeles.

Uitați-vă la versetul 7 din Evrei 8: „În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.” Dacă primul legământ ar fi fost în stare să rezolve problema, nu ar mai fost nevoie de un al doilea legământ, însă nu a fost fără cusur. De fapt, versetul 8 spune: „ca o mustrare”. Și apoi restul pasajului până la versetul 12 este un citat direct din profetul Ieremia din Ieremia 31, iar Ieremia promite un nou legământ, iar el este extras din acesta.

Vechiul legământ avea cusururi. A avut niște defecte reale, așadar a fost nevoie de un nou legământ și aici sunt șapte factori descriptivi care arată caracterul noului legământ. El spune „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face un nou legământ”. Primul lucru privitor la noul legământ este de la Dumnezeu. Porneşte de la Dumnezeu. „Voi face un nou legământ”. Asta este ceea ce spune Domnul. Este bazat pe suveranitatea lui Dumnezeu. Este scopul Său și planul Său și a fost înainte de întemeierea lumii.

În al doilea rând, este diferit. Spune în versetul 9: „nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului”. Nu va fi la fel. Va fi diferit. Nu este o îmbunătățire. Este ceva nou. Natura sa de bază este diferită. Un nou legământ, „nou” în sensul de diferit.

În al treilea rând – asta este foarte important – este cu Israel. Acest legământ este cu Israel, precum vechiul legământ. Precum vechiul legământ acest nou legământ va fi cu Israel. Uitați ce spune în versetul 8: „cu casa lui Israel”, „cu casa lui Iuda”, iar la versetul 10: „acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel”. Acum, sunteți pregătiți pentru asta? Gândiți-vă puțin odată cu mine. Dumnezeu nu a făcut niciodată un legământ cu neamurile. Niciodată. De aceea spune în Ioan 4:22: „Mântuirea vine de la iudei”.

Poate spuneți: „Bine, asta înseamnă că le lasă pe Neamuri afară?” Nu, nu, nu! Dacă mergem înapoi la legământul cu Avraam, Dumnezeu a spus „Voi ridica un popor din coapsele lui Avraam și în acel popor, vor fi binecuvântate toate națiunile pământului”.

El face un legământ cu poporul. Legământul nu este exclusiv pentru popor. Ei sunt doar oamenii care-L reprezintă pe El pentru restul lumii, în numele acelui legământ. Neamurile, prin credință, pot împărtăși beneficiile noului legământ la fel cum s-au bucurat de beneficiile vechiului legământ. Neamurile au putut să împărtășească legământul mozaic. Ei puteau să fie neamuri temătoare de Dumnezeu - corect? - care se înrolau să asculte de legământul Mozaic și să aducă jertfe.

La fel e adevărat și în noul legământ. Neamurile pot intra în noul legământ prin credință. Noul legământ a venit prin Israel. Linia mesianică a venit prin Israel. Mesia a venit prin Israel. Întregul plan a venit prin Israel. Mesajul profeților a venit prin Israel. Preoția a fost o preoție levitică ce a ieșit din coapsele lui Avraam și anume că orice păgân care crede devine un fiu al lui Avraam, nu-i așa?

Galateni capitolul 3 Pavel scrie: „Înțelegeți şi voi, deci, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»” Apoi în versetul 29 spune: „Şi dacă sunteți ai lui Cristos, sunteți „sămânța” lui Avraam”.

Acum, legământul a fost făcut cu Israel, iar Neamurile doar s-au alăturat. Chiar acum, de fapt, sunt mai mulți dintre neamuri care sunt în noul legământ decât evrei, nu-i așa? Pentru că evreii l-au respins, dar în Romani ne spune că va veni o zi când tot Israelul va fi mântuit.

Așadar, noul legământ este rânduit de Dumnezeu. Este diferit de cel vechi. Este făcut cu Israel. Este unul nou. Aceasta înseamnă că cel vechi este pus deoparte.

În al patrulea rând, nu este legalist. Versetul 9: „nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.”

În noul legământ, El continuă să ne curățească de toate păcatele. Nu mai trebuie să ne întoarcem, iarăși, să facem altă jertfă, să reluăm toate lucrurile iarăși ca în vechiul legământ. Ca să intrăm iarăși în starea plăcută Lui.

În al cincilea rând, uitați ce spune la versetul 10. Acest legământ nu este scris numai de Dumnezeu, diferit de cel vechi, făcut cu Israel, nu este legalist, ci este interior mai degrabă decât exterior. Versetul 10: „Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” Bum! Definitiv, stabilit, o relație interioară. Minți, nu pergament, inimi, nu piatră, nu exterior ci interior. Ezechiel a spus că El va pune Duhul Lui în ei. Acesta este interior, nu exterior.

A şasea caracteristică, este personal. Versetul 11: „Şi nu vor mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște pe Domnul!»” Cu alte cuvinte nu mai trebuie să mergi și să spui la toți de afară „Cunoaște-L pe Domnul. Cunoaște-L pe Domnul. Cunoaște-L pe Domnul.” De ce? „Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.” Legea Lui e în noi, Duhul Lui e în noi. Este noul legământ.

Și în ultimul rând, aduce iertare deplină. Uitați ce spune versetul 12: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. Aceasta este piatra din capul unghiului a noului legământ. Iată aici ceea ce au nevoie oamenii mai mult ca orice, ei au nevoie de iertare finală, deplină, completă a păcatelor.

Și apoi, scriitorul concluzionează, în versetul 13, cu una din cele mai puternice afirmații din Noul Testament în această privință. Ascultați ce spune: „Prin faptul că zice” – este Dumnezeu care vorbește prin Ieremia, în capitolul 31 al cărții Ieremia - „un nou legământ” – literalmente cuvântul „legământ” este adăugat – când El a spus, «nou» „a mărturisit că cel dintâi este” – cum? - „este vechi”.

A luat ceremonialul și ritualul și religia simbolurilor și le-a făcut învechite. De aceea la biserică noi nu umblăm cu tot felul de lucruri atârnate, care zornăie, împodobite și nu vedeți lucruri sfinte care să atârne pe pereți și nu este tămâie care să ardă și fum și altare și toate cele. Sunt învechite.

Și când tu le reintroduci, tu de fapt ești un iudaizator. Nu poți să îți deschizi brațele și să speli toată grămada aceasta în evanghelismul autentic. De aceea a avut loc Reforma. Nu poți să spui: „Ei bine, pentru unii dintre noi creștinii botezul este un mijloc al harului și pentru alții este un simbol al harului” sau vrei să spui că miile de anabaptiști care au murit, ei au murit pentru o cauză banală, cum ar fi această chestiune a botezului? Este învechit și nu mai putem să îl folosim.

La sfârșitul versetului 13 spune: „ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.” Acum, aceste cuvinte sunt puternice pentru evrei. Dacă nu credeți asta, încercați data viitoare când mergeți în Israel într-o sinagogă Hasidică. Încearcă să vezi dacă mai ieși cu viață de acolo când le vei spune că vechiul legământ este învechit. Dar așa este.

Aceasta este o piatră de poticnire pentru mulți evrei. Este greu pentru un evreu să realizeze faptul că vechiul legământ, cu legea și ceremoniile sale, a fost doar un simbol și acum a venit realitatea, iar simbolurile s-au dus. Dar Dumnezeu a spus în mod clar – nu-i așa? – atunci când a rupt perdeaua de la Templu de sus până jos la moartea lui Isus Cristos.

Și apoi, la mai puțin de cinci ani după ce este scrisă această parte din Evrei, Ierusalimul nu mai este și Templul a dispărut și închinarea s-a terminat și era totul nimicit și devastarea realizată de generalul roman Titus. Întregul sistem sacrificial s-a dus și totul s-a dus. Şi a rămas dispărut până în ziua de azi.

De ce? Nu mai este nevoie de el. Şi să inventezi o nouă formă a sa în sacramentalismul care se numește creștinism înseamnă a reînvia ceea ce este mort și învechit și ceea ce derutează și sucește simplitatea adevărului autentic creștin. Vechiul legământ a fost complet înlocuit de noul.

Acum, aș dori să închei uitându-ne câteva minute la capitolul 9, versetul 11. Aceasta vă va oferi un rezumat al acestui nou legământ. „Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare – adică noul legământ – a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârșit – un legământ mai bun cu un Mare Preot mai bun cu promisiuni mai bune și un cort mai bun - care nu este făcut de mâni, adică nu este din zidirea aceasta”.

Și acum vă rog să rețineți: toate acestea pe care le-a făcut Cristos „…nu cu sânge de țapi şi de viței, ci cu însuși sângele Său, a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preasfânt…”. De câte ori intra marele preot acolo? Avea dreptul să intre o dată pe an în sfânta sfintelor.

Isus a intrat o dată, şi a obținut răscumpărarea temporară până la următoarea Mesă? Nu! Ci a obținut o răscumpărare veșnică. „Căci dacă sângele taurilor şi al țapilor şi cenușa unei vaci, stropit peste cei întinați, îi sfințește şi le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu!” Jertfele din trecut au făcut o curățare temporară a cărnii. Cu cât mai mult Cristos a realizat o curățare veșnică.

Și versetul 15: „Tocmai de aceea El este mijlocitorul...” - a ce? – al „...unui nou legământ”. A avut loc o moarte pentru răscumpărarea nelegiuirilor care au fost comise chiar sub primul legământ. Moartea lui Cristos a spălat păcatele celor din primul legământ. Nimic din acel legământ nu putea să facă aceasta. Noul legământ merge înapoi în istorie și îi mântuiește chiar și pe oamenii din vechiul legământ.

Poate spui: „Ei bine, cum ar putea?” Pentru că ei se uitau corect la vechiul legământ. Îl vedeau ca pe un simbol al Mijlocitorului care va veni. Vă amintiți când spune că Moise s-a uitat înainte și L-a văzut pe Cristos? L-au văzut, pentru că era un simbol.

Dar evreii din zilele lui Isus și cei pe care i-a confruntat Pavel au luat simbolurile și în loc să le vadă ca și cum ar arăta către Mesia, și-au creat o religie formată din tot felul de simboluri și au avut o religie mecanică precum creștinismul surogat pe care-l avem azi.

Dacă lucrurile vechi au fost simboluri bune, cu cât mai bun este lucrul real pe care ele l-au simbolizat? Dacă ceea ce este extern, fizic și temporar slujește scopului lui Dumnezeu atât de bine, cu cât mai mult cele interioare, spirituale și legământul veșnic slujește scopului Său cel sfânt și veșnic? Avem un Mare Preot mai bun cu un sanctuar mai bun, care a adus o jertfă mai bună, cu promisiuni mai bune, nu o răscumpărare temporară, ci o răscumpărare veșnică și odată pentru totdeauna iertarea de păcate.

Isaac Watts scria: „Tot sângele animalelor jertfite pe altarele evreiește nu putea să dea pacea conștiinței vinovate sau să spele pata. Cristos, Mielul ceresc, este Cel care ia toate păcatele voastre, o jertfă al unui nume mai nobil și al unui sânge mai bogat decât aveau ei”. Acesta este noul legământ și un slujitor autentic și o biserică autentică sunt în noul legământ.

Tată, abia am început să înțelegem aceste adevăruri și Te binecuvântăm și Te slăvim pentru claritatea cu care adevărul Tău vine în inimile noastre. Îți mulțumim pentru sângele lui Cristos, care prin Duhul veșnic, S-a oferit pe Sine fără pată lui Dumnezeu, ne-a curățat conștiința de faptele noastre moarte, de aceste ritualuri vechi, ca să slujim Dumnezeului celui viu.

Îți mulțumim pentru că Isus a făcut totul pe pământ în ascultare de Tine prin Duhul, în special jertfa Sa supremă și făcând aceasta, a asigurat curățirea conștiinței. El ne-a eliberat conștiința de vină ca să ne putem apropia. Cu inimile stropite și curăţate de un cuget rău și cu trupurile spălate cu apă curată, Tată, preoții din vechime curățau exteriorul în mod simbolic, imperfect și temporar, dar Cristos ne curăță în interior.

Tată, să nu ne lași prinși în ceea ce este exterior. Ajută-ne să fim credincioși față de ceea ce este în inimă. Vrem să fim o biserică autentică a legământului celui nou și creștini ai noului legământ, slujitori ai noului legământ.

Îți mulțumim, Tată, pentru un astfel de privilegiu ca să trăim în această vreme, o vreme la care profeții din vechime priveau și pe care o cercetau, o vreme când lucrurile s-au desăvârșit, cât de privilegiați suntem! Ajută-ne să fim credincioși față de acel nou legământ. Păzește-Ți Biserica de pătrunderea minciunilor vechi, de ereziile mortale, de ceremonialism. Și ne rugăm pentru fiecare persoană de aici, Doamne, ca harul Tău minunat să împlinească fiecare nevoie spirituală. În numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT