Ne întoarcem la studiul nostru în dimineața asta la 2 Corinteni capitolul 3, dar toate intențiile mele bune de a-l finaliza astăzi s-au năruit. Va trebui să așteptăm până duminica viitoare și cred că aşa și trebuie să fie, pentru că ceea ce va rămâne când vom încheia dimineața aceasta va fi un mesaj de sine stătător de la Domnul pentru noi. 2 Corinteni capitolul 3, ne uităm la slava noului legământ. Îmi pare rău pentru cei care sunt vizitatori ai bisericii noastre sau care au lipsit pentru o vreme, aceasta este partea a șasea din seria noastră, celelalte sunt disponibile pe casete, aceasta fiind una din cele mai importante serii pe care le-am făcut. Vă încurajez să faceți rost de aceste mesaje. Sunt disponibile la centrul de casete. Ne uităm la slava noului legământ, aici în acest capitol.
Aș dori să încep prin a recapitula foarte pe scurt. Mesajul creștin este că Isus Cristos a murit ca să ierte păcatul. Aceasta este Evanghelia. Aceasta este vestea bună: faptul că Isus a promis să ierte păcatul tuturor celor care cred în Domnul Isus Cristos. Aceasta e o veste bună. Aceasta este Evanghelia creștină. Acesta este mesajul nostru. Atât bărbații cât și femeile sunt ființe păcătoase. Ei nu se pot salva pe ei înșiși de consecința păcatului lor, care este iadul veșnic, o pedeapsă fără sfârșit sub judecata lui Dumnezeu. Aceasta este vestea rea. Întreaga lume este condamnată la iad. Fiecare gură este astupată. Întreaga lume este vinovată, fiecare persoană vie, din trecut, prezent și viitor. Toți sunt pe drumul lor către iad.
Vestea bună este că Isus Cristos, Dumnezeu în trup uman a venit în lume să plătească plata pentru păcatele lumii. Moartea Lui a fost un substitut pentru păcătoși ca să satisfacă mânia lui Dumnezeu și dreptatea lui Dumnezeu. Asta îi permite lui Dumnezeu să ierte, din moment ce pedeapsa a fost plătită de Isus Cristos. Aceasta este Evanghelia creștină. De asemenea acesta este noul legământ. Acesta este noul legământ. Este promisiunea iertării păcatului, datorită lucrării lui Isus Cristos de pe cruce. De aceea a spus Isus: „Acesta este sângele legământului celui nou în sângele Meu”. Este un legământ ratificat prin sânge vărsat. Noul legământ, Evanghelia, vestea bună, mesajul creștin sunt aceleași. Dumnezeu a promis iertarea păcatului tuturor celor care cred în Domnul Isus Cristos deoarece Cristos a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu prin faptul că a murit o moarte care a împlinit pedeapsa cerută pentru păcat.
Moartea lui Isus pe cruce, așadar, nu a fost o moarte pentru Sine, ci o moarte pentru mine și pentru tine, pentru păcatele noastre și Îi permite lui Dumnezeu să ne ofere promisiunea unei iertări depline dacă ne pocăim și credem. Acesta este noul legământ în sângele Lui. Aceasta este promisiunea. Legământul este o promisiune. Aceasta e Promisiunea.
În pasajul anterior, începând cu versetul 6 până la versetul 18, Duhul Sfânt ne arată prin apostolul Pavel superioritatea noului legământ față de vechiul legământ, care a fost adus prin Moise. Apostolul Pavel în versetul 7 numește vechiul legământ: „o slujbă aducătoare de moarte” și în versetul 9: „o slujbă aducătoare de osândă”. Pavel a spus: „Am văzut legea lui Dumnezeu și am murit. Am văzut ce păcătos sunt și acest lucru m-a nimicit”. Scopul ei era să-l ducă pe păcătos la disperare, iar în această disperare să alerge la Dumnezeu și să spună: „Nu pot ține Legea. Nu pot menține standardul. Știu că sunt sub blestemul morții. Te rog, iartă-mă!”. Și cu un duh de pocăință, mâhnit și zdrobit, păcătosul se va arunca înaintea milei şi harului unui Dumnezeu care este iertător.
Așa cum am citit în dimineața asta, din Psalmul 99 știm că ei au știut că Dumnezeu era un Dumnezeu iertător, că era un Dumnezeu care ierta, că a dat îndurare și milă și iertare celui care a venit să ceară. Noi respingem orice mesaj care predică mântuirea prin fapte, prin moralitate, prin ceremonie, prin ritual, prin merite. Singurul predicator adevărat, spune versetul 6, „este un slujitor al noului legământ”. Iar noi predicăm faptul că toți trebuie să vină la Isus, Mijlocitorul noului legământ aşa cum spune în Evrei 12:24, dacă vor să fie mântuiți.
Chiar și sfinții din Vechiul Testament care, desigur, au trăit cu mult înainte de nașterea lui Cristos, trebuiau să vină la Dumnezeu și să ceară milă și har, pe care Dumnezeu le-a dat pe baza morții lui Cristos, care nu avusese loc, dar care atunci când avea să aibă loc, va avea un efect retroactiv. Așadar, am învățat că sfinții din Vechiul Testament au fost mântuiți prin moartea lui Cristos. Ei nu au înțeles deplin asta. Sunt sigur că se gândeau că Dumnezeu va oferi ceva pentru ei așa cum Avraam a știut că Dumnezeu va oferi un miel. Ei știau, dar nu puteau vedea. Şi totuși efectul morții lui Cristos a fost retroactiv. Şi astfel, i-a permis lui Dumnezeu să elibereze, să ierte păcatul, păcatul din Vechiul Testament, și totuși să rămână drept și neprihănit, pentru că acel păcat va fi ispășit în jertfa Mielului care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii.
În Corint au venit învățători falși, iar ei predicau vechiul legământ, iar Pavel le scrie și spune: „Nu ei sunt adevărații învățători. Ei nu sunt adevărații apostoli”. Un adevărat predicator, și un adevărat învățător, și un adevărat apostol este un slujitor al noului legământ. Noi predicăm Evanghelia. Acesta este noul legământ, vestea bună. El se apără în această epistolă, iar aici se apără ca un adevărat predicator împotriva acelor falși predicatori, deoarece el predică adevărul noului legământ. Astfel, în versetul 6, intră în discuție superioritatea noului legământ. Este superior celui vechi din mai multe motive.
Acum, aș dori să vi le spun pe cele la care deja ne-am uitat. Primul, aduce viață, versetul 6. Cel vechi omoară. Cel nou, prin acțiunea Duhului Sfânt, dă viață. În al doilea rând, aduce neprihănire. Cel vechi, versetul 7, este o slujbă aducătoare de moarte. Versetul 9, o slujbă aducătoare de osândă. Pe când noul legământ este o slujire a neprihănirii, cu foarte multă slavă, spune versetul 9.
În al treilea rând, noul legământ este permanent, este permanent. De aceea în versetul 11 la final spune: „Noul legământ este cel care rămâne”. El nu trece. Rămâne. Niciodată nu va mai fi altul. Acesta e. Acesta este cel final. Acesta este apogeul. Acesta este punctul culminant. Acesta este finalul. Aduce viață, produce neprihănire. Este permanent.
În al patrulea rând, aduce speranță. În versetul 12 spune: „Fiindcă avem, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală”. Noul legământ este un legământ al speranței.
În al cincilea rând, am văzut că este clar. Ne amintim acum că toate acestea sunt construite în jurul incidentului din Exod 34, unde Moise a văzut slava lui Dumnezeu și și-a pus o maramă pe fața sa. Am vorbit despre aceasta data trecută când am încheiat cu gândul că Moise a trebuit să-și pună o maramă pe față. Apoi când mergea înapoi să-L vadă pe Domnul pe munte, Exod 34:34 spune că își dădea marama jos și vedea slava lui Dumnezeu, iar slava se transmitea pe fața lui. Iar el cobora și vorbea oamenilor; apoi își punea o maramă pe față.
Pavel subliniază faptul că vechiul legământ era acoperit. Era ceva care lipsea de acolo. Era ceva ascuns în vechiul legământ, era acoperit și închis. El spune în versetul 14: „căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată”. Este ceva obscur cu privire la el. Este ceva ce rămâne în întuneric. Este ceva care nu este descoperit. Te uiți la el astăzi. Te uiți la evreii care cunosc vechiul legământ atât de bine, la evreii tradiționalişti care studiază vechiul legământ, şi vezi că există totuși un mister. Este un mister profund. Unde duc toate acestea? Ce înseamnă toate astea? Unde merg toate? Acoperit, obscur și făcut și mai greu de înțeles pentru că inimile lor sunt împietrite și mințile lor sunt orbite. Acest lucru face marama și mai opacă. Versetul 15 spune: „Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.”
Noul legământ nu este așa, spune versetul 13. Nu este ca al lui Moise. Este clar. Este absolut clar. Am văzut această claritate, pentru că atunci când ajungi la noul legământ totul devine clar. Chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. Poți să devii ca un copilaș. Este atât de simplu. Este foarte clar. Noua promisiune în Isus Cristos este foarte clară. Cel vechi era format din simboluri, taine, obscurități. Cel nou este realitatea. Taina este disipată. Obscuritățile nu mai sunt. Evanghelia este simplă și clară.
Acum, să mergem la al șaselea motiv. Recapitulăm. Noul legământ este superior pentru că este centrat în Cristos. Este centrat în Cristos. Să ne uităm la versetul 14, la finalul versetului. Marama este dată la o parte în Cristos. Toate imaginile, simbolurile, tipologiile și obscuritățile, toate tainele sunt înlăturate precum o ceață de un vânt puternic atunci când vii la Cristos. În realitatea noului legământ, marama este ridicată. Isaia, acest profet preaiubit, a văzut și a scris fiind inspirat de Duhul Sfânt. În Isaia capitolul 25 vorbește despre ceea ce va face Domnul într-o zi, despre ce se va întâmpla în viitor, când Dumnezeu va fi înălțat. Versetul 6: „Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.” O mare sărbătoare!
Apoi la versetul 7 unde cu siguranță se vorbește despre mântuire. Vorbește despre vremea când Israel este mântuit și nu doar Israel, ci toate națiunile vor ajunge să-L recunoască pe Cristos. Acesta este timpul sfârșitului despre care vorbește el. Vorbeşte despre vremuri escatologice, din vremea Împărăției. Versetul 7: „Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acopere toate popoarele, şi învelitoarea care înfășoară toate neamurile”. Va veni o vreme când marama va fi înlăturată, când se vor uita la Cel pe care L-au străpuns și în loc să-L vadă neclar, cu confuzie, poate chiar cu animozitate și ostilitate; se vor uita la El, la Cel pe care L-au străpuns și-L vor plânge cum plânge cineva pe întâiul lui născut. Chipul lui Isus le va fi clar și toate lucrurile vor lua o altă turnură.
Marama este dată la o parte în Cristos. Singurul mod în care vei putea înțelege Legea lui Dumnezeu, singurul mod în care vei putea înțelege vreodată vechiul legământ și scopul său este să Îl vezi pe Cristos, înseamnă să te uiți la fața lui Cristos și totul devine clar. Până și sfinții din Vechiul Testament, urmăriți asta, sfinții din Vechiul Testament care au văzut Legea așa cum era, au fost duși pe calea pocăinței. Au venit la Dumnezeu. I-au cerut lui Dumnezeu milă și îndurare. El le-a oferit-o pe baza meritelor lui Cristos care urma să moară pentru ei. Până și acei oameni, nu puteau înțelege deplin toată slava lui Dumnezeu descoperită în noul legământ pentru că nu-L cunoșteau pe Cristos. El nu venise încă.
Moise, vă amintiți, când a urcat pe munte, Exod 34:34, şi se ducea să-L vadă iarăși pe Dumnezeu și să vorbească cu Dumnezeu, își dădea marama jos. Iar el privea slava lui Dumnezeu care acolo îi era descoperită lui, cel puțin o mică parte i-a fost descoperită. El vedea slava lui Dumnezeu. Așa stau lucrurile pentru un creștin. Marama este dată la o parte și vezi slava strălucitoare a lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos.
Uitați-vă la versetul 6 din capitolul 4, versetul 6 din capitolul 4 spune: „Căci Dumnezeu, care a zis: `Să lumineze lumina din întuneric` ne-a luminat inimile.” El a adus lumina în inimile noastre ca să dea lumina cunoștinței slavei Sale pe fața lui Cristos. Asta se întâmplă atunci când ești mântuit. Dintr-odată, Dumnezeu aprinde lumina. Și te uiți la Isus Cristos și vezi în El strălucind slava lui Dumnezeu.
Prieteni dragi, acest lucru nu se întâmplă pentru că a venit cineva la voi cu niște polemici destul de inteligente. Nu este ceva care se întâmplă pentru că te-ai trezit brusc într-o dimineața și ai spus: „Este un lucru rațional.” Acest lucru nu are loc în viața ta pentru că te-ai uitat pentru un timp la argumente și a avut sens pentru tine din punct de vedere argumentativ, bazat pe lucrurile pe care le-a făcut și le-a spus, că Isus Cristos a fost probabil Dumnezeu în trup uman . Motivul pentru care te trezești într-o zi și poți să te uiți la fața lui Isus Cristos prin credință și să vezi pe acel chip slava orbitoare a lui Dumnezeu, este pentru că Dumnezeu Însuși a aprins lumina pentru tine și totul a devenit clar.
Dar înainte ca Noul Testament să fie scris, era foarte greu de înțeles deplin tot procesul de răscumpărare, astfel că sfinții din Vechiul Testament nu au văzut cu adevărat în modul în care noi vedem. Noul legământ este superior, pentru că slava lui Dumnezeu este revelată pe chipul lui Isus Cristos. Nu este o altă cale mai bună de a o vedea. Oh, sfântul din Vechiul Testament ar putea spune: „Am văzut slava lui Dumnezeu odată. Plutea pe cer. Am văzut slava lui Dumnezeu odată. S-a coborât la Cortul întâlnirii sau la Templu. Am văzut slava lui Dumnezeu odată, s-a descoperit”.
Chiar și apostolii pot să spună: „Am văzut slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Cristos la schimbarea la față”, însă nu are egal - chiar și Petru a spus asta - nu este egal cu a vedea descoperită în Scriptură revelația dezvelită a slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Cristos. Acolo vezi cu adevărat slava Lui. Nu vezi cu ochii umani. O vezi cu ochii credinței și ai înțelegerii care au fost influențați de Dumnezeu însuși. Slava noului legământ este cea care privește drept pe chipul lui Isus și vede slava lui Dumnezeu. Marama este luată. Noi pășim direct pe munte, chiar în prezența lui Dumnezeu, chiar în slava Lui și Îl vedem pe Dumnezeu strălucind pe chipul lui Isus.
Nu trebuie să ne uităm la cuvântul profetic și să încercăm să ne dăm seama ce spune și să înțelegem despre cine vorbește și când va avea loc și în ce manieră va fi? Nu avem această neclaritate. Ne putem uita la descoperirea orbitoare a slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus. Înțelegem harul Său. Înțelegem mila Sa. Vedeți, slava lui Dumnezeu înseamnă pur și simplu manifestarea atributelor Sale, iar ele sunt întruchipate în Isus Cristos. De aceea Ioan capitolul 1, versetul 14 spune: „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Ce am văzut în El? Am văzut slava. Ce este slava? Har și adevăr, atributele lui Dumnezeu manifestate în viața lui Isus Cristos. Ne-am uitat la Cristos într-o zi prin mila lui Dumnezeu și am văzut că Cel care a făcut toate lucrurile în creație S-a făcut trup ca să aducă mântuirea. Ne-am uitat la Isus Cristos într-o zi și am văzut că Cel care l-a creat pe om a fost făcut după asemănarea omului, Cel care a dat Legea a venit sub Lege, Cel care a fost îmbrăcat în slavă și cinste a fost înfășat în scutece, Cel care a venit cu slăbiciune va veni într-o zi cu putere. Ne-am uitat la Isus Cristos într-o zi și totul a fost atât de clar. Am văzut că Cel care este înțelepciunea lui Dumnezeu, cu toate acestea putea să crească în înțelepciune și statură. Am văzut că privitor la Cel despre care se spune: „Iată Dumnezeul tău”, Pilat a putut afirma: „Iată Omul”.
L-am văzut pe Cristos și L-am văzut pe Acela înaintea căruia trebuie să se plece fiecare genunchi, L-am văzut plecându-și genunchii și spălând picioarele ucenicilor Lui. L-am văzut pe Cristos, pe Cel ce nu a cunoscut niciun păcat, care nu a săvârșit niciun păcat, care a fost fără păcat, Cel în care nu era niciun păcat, L-am văzut cum a purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce. Într-o zi lumina a strălucit și noi ne-am uitat la Cristos și am văzut că Cel respins pe pământ era nimeni altul decât cel acceptat de Cer. Am văzut că Cel care a purtat coroana de spini urma să fie încununat cu slavă și cinste. Cel care era urcat pe lemn, trebuia să fie pe tron. Cel care a venit pentru a înlătura păcatul se arată acum în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Cel care a venit ca să moară va veni ca să domnească. Și totul a devenit clar pentru noi pentru că lumina a strălucit în inimile noastre ca să ne arate slava lui Dumnezeu și chipul lui Isus Cristos.
„Astfel” – spune versetul 16 – „ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată”. Gata cu obscuritatea. El vorbește acolo despre mântuire. Întoarcerea la Domnul este un termen pentru mântuire. Întoarcerea de la păcat la Domnul; când se întâmplă asta, marama dispare. Nu mai este obscuritate. Te uiți la fața lui Isus Cristos și vezi slava lui Dumnezeu. Totul este acolo. Vreți să știți cum este Dumnezeu? Uitați-vă la Isus. Vreți să știți cum se comportă Dumnezeu? Uitați-vă la Isus. El este slava lui Dumnezeu manifestată în carne umană, însă nu puteți niciodată să vă uitați la El și să vedeți acea slavă dacă nu aprinde Dumnezeu lumina înăuntrul vostru, așa-i? Dacă nu îți dă El duhul de înțelepciune, și de cunoaștere, și de înțelegere a revelației pe care El a făcut-o în Cristos.
Încă un verset contribuie la acest măreț adevăr și anume că noul legământ Îl are în centru pe Cristos. Uitați-vă la versetul 18. „Și noi toți”, trebuie să mă opresc aici. „Noi toți” este o afirmație foarte interesantă pentru că până în acest punct, din această analogie cu experiența lui Moise, a fost o singură persoană care a dat marama jos și a privit către Dumnezeu, așa-i? Moise. Moise a fost singurul care putea să privească fața lui Dumnezeu, așa cum era, care putea să vadă slava lui Dumnezeu și să se întoarcă pe munte, Exod 34:34, să dea jos marama și să vadă slava lui Dumnezeu.
Acum, Pavel spune că nu doar Moise, nu doar un singur om, o singură dată, poate să vadă slava descoperită. Noi toți, noi toți. Nu doar profeți și apostoli și predicatori, ci noi toți. Noi toți cu fața descoperită privim ca într-o oglindă slava Domnului. Putem să o vedem noi toți, toți care suntem în Cristos. De ce ai vrea să te întorci la umbre? De ce ai vrea să te întorci la tipare și ceremonii la simboluri și ritualuri? Nu mai trebuie să mă întorc la un serviciu religios care face așa ceva. Vreau să mă duc la un serviciu religios care Îl slăvește pe Cristos! De ce? Pentru că văd slava lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos. Nu trebuie să mă uit la obiecte sfinte. Nu trebuie să trec prin ceremonii, ritualuri și rutine. Doresc să Îl văd numai pe Cristos descoperit. Nu trebuie să-mi arăți simbolurile. Pot să accept realitatea. Nu este prea mult pentru mine. Marama este ridicată și pot să privesc slava lui Dumnezeu descoperită pe fața lui Isus Cristos.
El folosește o mică analogie simplă. El spune: „E ca și cum te-ai uita într-o oglindă”. De ce alege asta? Ei bine, datorită clarității sale, datorită faptului că ţi-e la îndemână. Nu ai prea mult de făcut. Accentul nu se pune pe oglindă și pe ceea ce face o oglindă, ci pe ideea că poți aduce ceva atât de aproape, te poţi apropia atât de mult și să privești direct la el. Oglinzile, apropo, erau metal lustruit. Și într-o vreme în care nu erau ochelari și, evident, cei mai mulți oameni aveau probleme cu vederea, oamenii nu vedeau clar. Dar tu poți să vezi clar slava lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos, ca pe o bucată de metal lustruit, atât de bine prelucrată, cât este posibil, pentru a face imaginea cât se poate de clară. Adu-o direct în fața ta și uită-te la ea. Aceasta este ceea ce vrea să spună.
Vederea slavei lui Dumnezeu și chipul lui Isus Cristos sunt foarte clare pentru noi în noul legământ. O mică notă explicativă la asta, nu pot să mă abțin. Acele oglinzi de metal vechi, erau din metal lustruit. Oricât de maleabil putea fi metalul și oricât de mult munceau ca să le facă drepte, totuși mai aveau mici valuri. Nu erau perfecte. Nu aveau tehnica pe care noi o avem azi, și astfel, imaginea era mai clară decât orice altceva și absolut neobstrucționată, pentru că nu exista nimic între ochii mei și ceea ce privesc, dar era ceva mai puțin decât perfectă.
Acest gând este potrivit, nu-i așa? Pentru că ce vom fi nu s-a arătat încă. Ne uităm în oglindă și vedem slava lui Dumnezeu descoperită, dar nu o vedem așa cum o vom vedea atunci când o vom vedea desăvârșită. 1 Corinteni 13: „Acum cunoaștem în parte, dar într-o zi vom cunoaște așa cum și noi am fost cunoscuți”. Este o desăvârșire care trebuie să vină, dar chiar și cu percepția puțin imperfectă a slavei lui Dumnezeu pe care noi o avem, o vedem ca fiind măreață și uimitoare și clară, nu-i așa? Cu o vedere neobstrucționată o vedem pe chipul lui Isus Cristos.
Isus este cel în care slava lui Dumnezeu devine vizibilă. Matei 17, s-au urcat pe munte și Isus, plin de putere, le-a arătat asta. A dat la o parte marama trupului Lui. Versetul 1 și 2 spun: „Și El S-a schimbat înaintea lor”. Petru scrie despre asta. În 2 Petru spune: „Am fost pe muntele sfânt și am văzut slava Lui”. El este slava lui Dumnezeu descoperită ochilor credinței. Cineva care nu este creștin se uită la Cristos și nu o vede, nu-i așa? Romanii cu siguranță nu au văzut-o. I-au bătut cuie în mâini și L-au urcat pe o cruce. Liderii evrei cu siguranță nu au văzut-o. L-au scuipat și L-au blestemat și L-au disprețuit și au vrut să se asigure că nu va domni peste ei.
Însă pentru ochii credinței, El este slava lui Dumnezeu. Iar urmărirea vieții creștine devine așadar urmărirea lui Cristos. Numai noul legământ este cel care are puterea de a îndepărta marama și de a oferi ochilor credinței viziunea lui Cristos neacoperit. Oh, a fost un moment monumental când i s-a întâmplat asta lui Pavel! Adică el avea o maramă foarte groasă. Într-adevăr așa a fost. Oamenii gândesc, ei bine, că el a fost un evreu foarte devotat și foarte religios și foarte zelos înainte de a se converti. Dar de asemenea a fost un evreu cu o neprihănire proprie. Nimic nu este mai de condamnat decât asta.
Când citesc mărturia lui Pavel, nu citesc despre un om care a fost frânt de Legea lui Dumnezeu. Citesc despre un om care credea că a ajuns la mântuire prin păzirea Legii lui Dumnezeu. Citesc despre un om care a avut multă mândrie spirituală. Nu citesc despre un om care era într-adevăr un adevărat sfânt al Vechiului Testament, călăuzit cu adevărat de Dumnezeu și de Duhul lui Dumnezeu. Nu sunt sigur cu privire la asta. Dacă era într-adevăr un om condus de Duhul lui Dumnezeu, de ce s-ar mai fi unit cu cei care îi omorau pe creștini? Nu ar fi fost o tranziție mai rapidă la credința de tipul Noului Testament? Cred că a fost un om mândru. Cred că a fost un om care a folosit greșit Legea lui Dumnezeu ca să câștige mântuirea.
În același timp, cred că a fost un om sincer, dar cred că în mod clar, din mărturia lui, avea de gând să-și realizeze propria ce? Propria neprihănire. El spune asta. El o spune. Să ne uităm la Filipeni capitolul 3 și să vedem ceva din trezirea spirituală care a avut loc în viața acestui om. El era un literalist. Era sub litera ucigătoare a Legii, încercând să câștige mântuirea prin mijloace care nu o puteau produce. Să vedem ce spune la versetul 3. Vrei să vorbim despre încrederea în firea pământească? Versetul 4: „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu şi mai mult”. Am lucrurile cele mai pământești care există.
Vrei să vorbim despre realizare? Mă măsor cu tine oricând. Să vorbim despre realizările trupești. Aceasta nu este vorbirea unui om spiritual. Aceasta nu este vorbirea unui sfânt din Vechiul Testament. Aceasta nu este vorbirea unui om zdrobit din cauza propriei nelegiuiri și păcătoșenii, implorând milă și har cu o inimă plină de pocăință înaintea lui Dumnezeu. Nu văd nicio bătaie în piept aici. Este un om încrezător. Hei, permiteți-mi să vă spun despre încrederea mea. Circumcis în a opta zi. Mântuire prin ritual? Mă încadrez. Din națiunea lui Israel. Mântuirea prin etnie? Mă încadrez. Din seminția lui Beniamin. Mântuirea prin privilegii? Mă încadrez. Evreu din evrei. Mântuirea prin tradiție. Am păzit tradiția. Asta vrea să spună. În ce privește Legea? Un fariseu. Mântuirea prin religie, prin legalism? Mă încadrez. Fariseii, niște păzitori exigenți ai Legii, 6000 erau în vremea aceea, un grup foarte select. În ce privește zelul, versetul 6, am fost un prigonitor al Bisericii. Dacă mântuirea este prin zel, prin motivație, atunci mă calific. Și mai este aceasta: „în ce privește neprihănirea pe care o dă Legea, fără pată”. Dacă mântuirea este prin moralitate, atunci mă încadrez. Mântuit prin ritual, rasă, privilegiu, tradiție, religie, zel și moralitate. Le-am avut pe toate.
Și apoi în versetul 7 el spune că le socotea pe toate ca un câștig. Aceste lucruri i-au câștigat mântuirea până când L-a întâlnit pe Cristos. Era pe drumul Damascului și literalmente Dumnezeu a aprins lumina, nu-i aşa? Nu doar pe interior, ci şi în exterior. Dumnezeu l-a orbit cu un reflector divin, și lumina s-a aprins, și imediat toate lucrurile pe care le-a socotit ca un câștig, versetul 7, erau acum ce? O pierdere. Marama a fost dată la o parte. Gata! Nu mai este. Este limpede totul.
Versetul 8 spune: „Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere.” Toate celelalte sunt ca o pierdere „faţă de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu.” Atât. Totul este Cristos. Cristos este totul. Am văzut slava lui Dumnezeu descoperită pe fața lui Isus Cristos și sunt gata să sufăr cu bucurie pierderea tuturor lucrurilor și să le socotesc pe toate gunoi. Tot ce vreau este să-L câștig pe Cristos. Cristos este tot ce vreau. De ce? Versetul 9: „şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea.” Dar exact asta încerca să facă.
Exact acest lucru voia să-l facă. El voia să-și obțină neprihănirea din Lege. Și nu poți face asta. „Prin faptele Legii nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui”. El a scris asta. Marama a fost dată la o parte și spune: „şi să fiu găsit în El”. Dintr-odată, „nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.”
Marama a căzut. S-a uitat la fața lui Isus Cristos. A văzut slava lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu a aprins lumina. Cristos a devenit totul pentru el. Toate celelalte au fost gunoi, mizerie, resturi. Excremente umane înseamnă de fapt cuvântul în limba greacă; cel mai rău. Și el spune: „Din acest moment, vreau să-L cunosc pe Cristos, puterea învierii Lui, părtășia suferințelor Lui și să fiu asemenea cu moartea Lui”. Cristos este totul. Cristos este totul. Aceasta este slava noului legământ. De ce ar vrea cineva să se întoarcă la umbre și la imagini care nu pot mântui pe nimeni și să întoarcă spatele noului legământ? De ce ar vrea cineva să se implice în orice fel de religie care este umbră, simbolică și ceremonială și ritual, mai degrabă decât realitatea care se află pe fața lui Isus Cristos?
Este un lucru trist pe care-l auzim adesea, adesea, de la oamenii de-a lungul istoriei acestei biserici. Nu trece o săptămână fără să aud direct asta deoarece cineva vine la Cristos. Aud asta în apa botezului, citesc într-o scrisoare, sau îmi spune cineva: „Am fost în Biserica Catolică de ani și ani și nu L-am cunoscut niciodată pe Cristos” sau „Am fost într-o biserică metodistă și nu L-am cunoscut pe Cristos” sau „Am fost implicat în acea formă de religie, care spune că este creștină și nu am avut niciodată o relație personală cu Cristos”.
Marama era pusă tot timpul. Ei nu au văzut niciodată, nu puteau să vadă fața lui Isus Cristos strălucind cu slava lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate a noului legământ. Și asta s-a întâmplat și cu apostolului Pavel când Dumnezeu l-a apucat și l-a transformat și a aprins lumina. Așadar, noul legământ este superior pentru că dă viață, oferă neprihănire, este permanent, aduce speranță, este clar, este centrat în Cristos.
Acum, al șaptelea punct. Vă voi oferi numai o parte din el. Noul legământ este energizat de Duhul. Noul legământ este energizat de Duhul.
Am spus mai devreme și repet, nu este nimic existent în vechiul legământ care să energizeze ascultarea, dar în noul legământ este puterea Duhului Sfânt. Uitați-vă la versetul 17, acest verset deschide tot felul de perspective ale lucrurilor. „Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” Legea, aș vrea să spun cât se poate de simplu, Legea era o robie. Legea era un temnicer. Legea îl ținea închis pe păcătos pentru moarte și iad, însă noul legământ eliberează. Iar slujitorul acestei eliberări este nimeni altul decât Duhul Sfânt care este menționat în versetul 6: „Duhul dă viață”. Așadar, noul legământ îl eliberează pe prizonier, deschide porțile temniței și-l lasă liber pe prizonier din temnița rușinii și a vinei, a remușcării și a falimentului, a fricii și a groazei, a morții și a iadului.
Uitați-vă la cuvântul „acum”. „Acum”, ce vrea să spună prin „acum”? „Acum, când păcătoșii se vor întoarce la Domnul, când marama este ridicată, Domnul este Duhul care aduce libertate”. Când legătura vechiului legământ se încheie și când promisiunea iertării noului legământ începe, Domnul este cel care îl eliberează pe prizonier. Domnul este Duhul eliberator.
Cineva ar putea spune: „Ei bine, nu știu despre ce este vorba în acest nou legământ, dar cu siguranță că nu este de la Iahve, pentru că legământul lui Iahve, legământul lui Iehova, legământul lui Dumnezeu este prezentat limpede în vechiul legământ și Pavel spune: „Domnul este chiar Duhul de eliberare al noului legământ”. Este același Iahve, același Iehova, același Dumnezeu, libertatea noului legământ este lucrarea Dumnezeului vechiului legământ. Dumnezeu nu a intenționat niciodată să fie numai un vechi legământ și nimic mai mult. El a intenționat să fie un vechi legământ care să îi ducă pe oameni la disperare, în așa fel încât să ceară, disperați fiind, milă și har, oferite pe baza noului legământ în Cristos.
Mântuirea prin noul legământ este realizată de Duhul Sfânt. Acest lucru este foarte clar. Nimeni altul decât Duhul care este Domnul însuși. Mântuirea, ascultați-mă cu atenție, în orice vreme, dar absolut în orice vreme, fie că vorbim de Vechiul Testament sau de Noul Testament, mântuirea în orice vreme este bazată pe lucrarea noului legământ a lui Christos, așa cum este toată mântuirea, este întotdeauna lucrarea Duhului Sfânt, întotdeauna.
Sunt uimit cât de confuzi au fost oamenii în această privință. Nu există niciun motiv să fii confuz. Duhul Domnului este agentul mântuitor, a fost agentul mântuitor, întotdeauna va fi agentul mântuitor. Este Duhul Sfânt; întotdeauna Duhul a fost cel care a aplicat mântuirea noului legământ și dăruirea acestuia credinciosului care se pocăiește, în orice perioadă, în orice perioadă. Lucrarea Duhului Sfânt este lucrarea de regenerare.
Acum, aceasta ridică o întrebare și voi răspunde pe scurt la ea. Vom termina data viitoare. Care a fost lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament? Ce a făcut? Și un studiu atent asupra Vechiului Testament ne descoperă asta și nu este chiar atât de greu. Ia timp, dar nu este atât de dificil.
Permiteți-mi să simplific cât de mult pot. Dacă vei cerceta întreg Vechiul Testament, vei găsi practic faptul că lucrarea Duhului poate fi rezumată în patru categorii. Duhul Sfânt a acționat în patru direcții în Vechiul Testament. Și doresc să împărtășesc cu voi aceste categorii, pentru că nu doresc să fiți confuzi, așa cum sunt mulți; în special cei care au o moștenire dispensaționalistă, pentru că atât de mult s-a spus despre Duhul Sfânt că face un lucru într-o generație, apoi un alt lucru într-o altă generație și alt lucru în alta, sau în altă dispensație sau economie atunci când de fapt realitatea este că lucrarea Duhului Sfânt este cam aceeași tot timpul. Întotdeauna a fost, întotdeauna va fi, cu mici variații. Dar în general este cam aceeași.
Acum, să ne uităm la cele patru lucruri pe care vedem că le face Duhul Sfânt în Vechiul Testament. Primul lucru: creația, creația. Foarte clar, Duhul Sfânt joacă un rol important în creație. Așa cum ar spune-o teologii, nu este o creație ex nihilo, adică nu este parte din nimic. Ioan 1 ne spune despre Cristos că este creatorul ex nihilo, asta înseamnă că toate lucrurile au fost făcute prin El și fără El nimic nu ar fi fost făcut din ceea ce este făcut. Asta înseamnă că Isus Cristos a fost Cel care a creat conținutul care înseamnă timp, spațiu, materie și energie. Dar în Geneza 1 spune: „Dumnezeu a creat cerurile și pământul și pământul era” cum? „pustiu și gol”. Dumnezeu a fost maestrul creator, desigur, a fost Dumnezeul creator, care prin acțiunea lui Cristos a adus din nimic lucrurile care alcătuiesc componentele vieții în univers. Duhul Sfânt plutea, se spune, deasupra pustiului și golului, și a fost rolul Său să le aducă la forma pe care Dumnezeu a rânduit să o aibă creația.
Dumnezeu a avut planul ca prin acțiunea Fiului Său, al doilea membru al Trinității să fie formate materia, timpul, spațiul și energia. Pământul era pustiu și gol, amorf până când Duhul lui Dumnezeu S-a mișcat pe deasupra și l-a adus la forma potrivită. Găsim mărturia din Iov 33 versetul 4, afirmând din nou acest lucru, că Duhul lui Dumnezeu este cel care se mișcă și modelează creația. Iov 33 versetul 4: „Duhul lui Dumnezeu m-a întocmit și Duhul celui Atotputernic îmi dă viață”. În Psalmul 104 și în alți psalmi, aveți pus același accent.
Încă un text pe care vreau să vi-l aduc în atenție este Isaia 40 unde aveți lucrarea de creaţie a Duhului Sfânt menționată într-o manieră foarte interesantă, începând de la versetul 12: „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile cu cumpăna?” Aceasta este vorba numai de lucrarea de creaţie. Și versetul următor, 13: „Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?” Cine L-a ajutat pe Duhul Domnului să creeze? Ei bine, ceea ce vrem să spunem este că Duhul Sfânt a creat și nu a avut nevoie de niciun ajutor. Datoria lui în numele Trinității în creație a fost să realizeze lucrarea creativă a celor șase zile, să aducă universul la stadiul său final de proiectare și ordine, încununat, desigur, cu crearea bărbatului și a femeii după chipul lui Dumnezeu. Fiul a adus lucrurile ex nihilo, din neexistență în existență. Duhul a luat substanța astfel creată și principiul vieții și a format lucrurile proiectate de Tatăl în creație așa cum o cunoaștem.
Găsim în Vechiul Testament că Duhul este implicat în creație. În al doilea rând, împuternicirea, împuternicirea. Orice cititor al Vechiului Testament va ști că întâlnești frecvent fraza aceasta. Care spune: „Și Duhul Domnului a venit peste, așa și așa, și a făcut asta”. Vă amintiți fraza asta? Se repetă în tot Vechiul Testament. Ocazional „Și Duhul Domnului S-a depărtat”. Este frecvent.
Acum, vă rog să ascultați cu atenție ce vă spun. Unii oameni au presupus că din cauza frecvenței acestei afirmații, ea descrie relația normală a Duhului Sfânt cu credincioșii Vechiului Testament. Nu aceasta este intenția sa. Nu aceasta este intenția sa. Cât timp ar fi cineva credincios dacă Duhul Sfânt a plecat? Tot timpul? Nu, nu ar fi, pentru că viața divină nu este ceva pe care să o poți susține tu.
Așadar, când citiți că Duhul Sfânt a venit și a plecat, tu nu vorbești despre experiența normală a credincioșilor. Ci vorbești despre o împuternicire specială. Și întotdeauna este în legătură cu acțiunea Duhului Sfânt care împuternicește anumiți oameni pentru îndeplinirea unor sarcini rânduite divin, care necesită abilități dincolo de normalitate. Este pentru lucrări speciale.
Ascultați acum, de fiecare dată, de fiecare dată când se spune că Duhul Sfânt vine peste cineva sau părăsește o persoană, această împuternicire specială este avută în vedere. Și în niciun moment nu este o chestiune de mântuire personală. De fapt, poți să aduni toate aceste versete și vei descoperi că există patru tipuri de oameni despre care se spune că Duhul Sfânt a venit peste ei sau că Duhul Sfânt a plecat. Patru tipuri de oameni. Numărul unu, judecători, judecători care au avut o imensă responsabilitate pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu, Israel. Au fost patru judecători peste care Duhul a venit și a plecat: Otniel, Iefta, Ghedeon și Samson. Puteți citi cartea Judecători și veți observa asta. Doar patru dintre ei. În fiecare ocazie a existat un scop unic al lui Dumnezeu.
Ce s-a întâmplat cu Samson când Duhul lui Dumnezeu a plecat de la el? A devenit cum? Slab. Era ca oricare alt om. Și ce se întâmpla când Duhul lui Dumnezeu venea peste el? Putea ucide mulțimi. Putea să dărâme o clădire. Asta este ceva dincolo de capacitatea umană a lui Samson sau a oricărui alt om. Otniel, Iefta, Ghedeon și Samson au fost judecătorii peste care a venit Duhul.
A doua categorie de oameni care au experimentat acest lucru au fost meșteșugari asociați cu lucrări legate de închinarea față de Dumnezeu. Aveau responsabilitatea să confecționeze ceva în legătură cu închinarea față de Dumnezeu, care trebuia să fie foarte special, astfel Duhul lui Dumnezeu i-a împuternicit în mod unic să facă asta.
În al treilea rând, lideri, lideri civici, noi îi numim lideri guvernamentali, conducători. Patru din ei au avut această experiență: Moise, David, Saul și Iosua. Au avut aceeași experiență. Duhul a venit și a plecat. Nu avea nimic de-a face cu relația lor personală cu Dumnezeu. Nu a fost norma pentru viața lor spirituală. A fost pur și simplu o împuternicire divină pentru un rol foarte important de conducere.
Acest lucru este ilustrat în mod minunat în Psalmul 51:11 unde David după ce a păcătuit cu Bat-Șeba și a pus să-i fie omorât soțul, când are remușcări puternice pentru păcatul său, evident că Duhul lui Dumnezeu era Cel care îl condamna în inima lui, ceea ce Îi spune el lui Dumnezeu era asta: „Doamne, nu lua Duhul Tău de la mine”. Ce spune de fapt? Spune el: „Nu mă lăsa să îmi pierd mântuirea?” El spune:
„Este un lucru pe care-l faci, Doamne, atunci când Te superi pe cineva adică îl faci nemântuit?” Sau
„Doamne, îi faci să-și trăiască viața de credință fără Duhul Tău?” Nu despre asta vorbește. El spune: „Nu îndepărta împuternicirea divină necesară pentru mine ca să domnesc”. Aceasta este ceea ce vrea să spună. Are de-a face cu regalitatea sa, nu cu experiența personală. Are de-a face cu faptul că i s-a dat o responsabilitate imensă să conducă o națiune de oameni teocrați și aceasta era dincolo de capacitățile sale, iar acest lucru a fost demonstrat cu siguranță de păcătoșenia sa. Și el îi cere lui Dumnezeu: „Nu îndepărta acea ungere unică care mă face un împărat eficient în numele Tău”.
Mai există o singură categorie de oameni despre care se spune vreodată acest lucru și aceasta este, în al patrulea rând, categoria profeților. Duhul Domnului venea peste cutare și vorbea, iar aceasta a fost pentru revelație. Au fost mulți: Ahazia, Iahaziel, Zaharia, Balaam, Amasa, apoi Ilie, Elisei, Mica și alți profeți. Se spune despre ei că Duhul Sfânt a venit peste ei. De ce? Pentru împuternicirea datoriei unice și speciale legată de revelația lui Dumnezeu.
O ilustrație printre multe altele poate fi extrasă din Ezechiel capitolul 11 şi aceasta ar fi una destul de tipică. Ezechiel capitolul 11 versetul 5: „Duhul Domnului a venit peste mine și mi-a spus” – este destul de tipic. Așa s-a întâmplat. Duhul Domnului vine și vorbește. Veți găsi acest lucru repetat cu profeții.
Așadar, ce aveți? Aveți o lucrare foarte unică a Duhului asupra judecătorilor. Judecătorii erau simplu, izbăvitori. Erau bărbați și femei ridicați ocazional pentru izbăvirea lui Israel. Era o responsabilitate de conducere care cerea o intervenție supranaturală și divină. Meșterii implicați în mod unic cu ceea ce era în legătură cu închinarea înaintea lui Dumnezeu. Liderii civili, Moise, David, Saul, Iosua. Vorbim despre lideri principali, iar aceștia sunt numai patru despre care se spune că Duhul a venit peste ei, și profeții.
Așadar, prima lucrare foarte clară a Duhului lui Dumnezeu în Vechiul Testament este creația. A doua lucrare este împuternicirea și aceasta este împuternicire specială pentru o lucrare specială. A treia lucrare este revelația, revelația. Și aceasta urmează imediat atunci când vorbim despre profeți. Lucrarea Duhului Sfânt a fost să reveleze Cuvântul lui Dumnezeu, să descopere Cuvântul lui Dumnezeu.
De fapt Duhul Sfânt a fost autorul Vechiului Testament. Toată Scriptura este dată prin inspirația lui Dumnezeu. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și este insuflată prin suflarea lui Dumnezeu, care este pneuma, Duhul lui Dumnezeu. Toată Scriptura vine de la Duhul Sfânt.
Ce spune Petru? 2 Petru 1:20: „Nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.” El este Autorul Scripturii. Ascultați ce spune Zaharia 7 versetul 12: „Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte”, Zaharia 7:12.
Ce a făcut Duhul Sfânt în Vechiul Testament? A fost implicat în creație, foarte clar. El este în spatele formei, al formei. El este implicat în împuternicire. El este implicat în revelație. Și în al patrulea rând, și acest lucru este cel mai important, El este implicat în regenerare. Aici ne vom opri. Ascultați cu atenție. El este implicat în regenerarea din Vechiul Testament.
Oamenii întreabă: „Vechiul Testament ne învață că oamenii au fost regenerați?” Sunt mulți care au scris că nu există așa ceva, că nu există naștere din nou, că nu există regenerare în Vechiul Testament. Dar eu cred că acest lucru este greșit. Cred că Duhul este un Duh dătător de viață și că puterea Duhului Sfânt a operat în numele noului legământ încă nerealizat în viețile credincioșilor din Vechiul Testament, astfel că ei au fost de fapt născuți din nou. Au fost de fapt regenerați. De fapt au fost reînnoiți, transformați, metamorfozați. Și nu ar trebui să spunem că nu a existat regenerare în Vechiul Testament.
Acum, înainte de regenerare ce anume face Duhul Sfânt? Ce face? Dacă ascultăm ce spune Noul Testament, Ioan 16, Isus spune: „Duhul va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul”. Este acest lucru nou? A făcut Duhul acest lucru și înainte? Cred că da. Chiar în Geneza capitolul 6 Dumnezeu spune: „Duhul Meu nu Se va lupta pururea cu omul”.
Duhul lui Dumnezeu care luptă cu inimile păcătoase, nu este ceva izolat la Noul Testament. Duhul lui Dumnezeu aduce convingerea de păcat, acest lucru nu este izolat la Noul Testament. Cred că lucrarea de convingere Duhul o face de când a intrat păcatul în lume.
Ascultați, nu Jean Calvin a inventat depravarea totală; el doar a definit-o. A fost aici încă de la cădere. Depravarea totală nu a început când ai înțeles-o. Nu a început odată cu Noul Testament. Iar o persoană depravată total, dacă este lăsată singură, nu își va conștientiza propria vinovăție. Este lucrarea de cercetare a Duhului lui Dumnezeu. El nu va ajunge la o evaluare adecvată a propriei sale răutăți, a propriei sale păcătoșenii.
Oamenii din Vechiul Testament au fost la fel de depravați cum sunt oamenii astăzi. Oricare parte a crucii nu schimbă starea de cădere a omului. Trebuie să te întorci în grădină pentru asta. Când Adam a căzut, întreaga rasă umană s-a dus după el și aşa au fost de atunci. Deci, oamenii din Vechiul Testament au fost depravați, iar depravarea înseamnă că nu te poți mântui singur. Asta înseamnă de fapt. Înseamnă că ești păcătos, nu toți sunt la fel de păcătoși ca ceilalți, dar fiecare este păcătos și fiecare este în aceeași situație în care nu poate face nimic cu păcatul lui.
Ascultați o definiție a depravării pe care ne-o dă Noul Testament, Romani 3. Pavel a scris aceste rânduri după răstignire. Zici că aici este Noul Testament? Ai dreptate. Ascultați ce spune Romani 3, este o descriere a depravării, începând cu versetul 10: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, şi au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” Știți de unde provine fiecare dintre aceste cuvinte? De unde? Din Vechiul Testament, fiecare din ele. Pavel a luat toate astea din Vechiul Testament, cea mai mare parte din Psalmi. Aceasta este o descriere a depravării umane.
Acum, spuneți-mi cum o persoană depravată care este într-o stare atât de rea va veni prin puterile sale la Dumnezeu? Nu se poate întâmpla. Totuși cum se poate întâmpla? În virtutea intervenției active a Duhului lui Dumnezeu. Spuneți-mi apoi cum acea persoană când intervine Duhul Sfânt, va putea să spună dintr-odată „Oh, cât de mult iubesc Legea Ta”, dacă mântuirea pentru el nu a fost altceva decât un act juridic. Dacă nu a fost altceva decât declarație și dacă nu a existat nicio regenerare, cum a ajuns în locul în care Îl iubește pe Domnul Dumnezeul său cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea lui? Cum a ajuns în starea în care iubește Legea, în care poruncile lui Dumnezeu sunt plăcerea lui, în care „sunt mai dulci decât mierea pentru buzele lui şi mai prețioase pentru el decât aurul curat”?
Cum să ajungă în locul în care dorește să urmeze Legea lui Dumnezeu și să-I fie plăcut lui Dumnezeu și să-L iubească pe Dumnezeu și să-L preamărească pe Dumnezeu și să-L slăvească pe Dumnezeu și să I se închine lui Dumnezeu? Cum ar fi putut să aibă vreodată o mentalitate ca a psalmului, dacă tot ce a primit a fost o neprihănire juridică, Dumnezeu cumva să-l declare neprihănit, fără să-l regenereze niciodată? Nu se poate. Trebuie să ai parte de lucrarea de convingere a Duhului. Trebuie să ai parte de lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt, pentru că ai depravarea totală în centrul existenței umane.
Toți au fost depravați total. Nu aveau nicio putere să biruiască păcatul lor. Ieremia spune: „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”. Și profetul spune: poate un pardos să-și schimbe petele? Poate un etiopian să-și schimbe pielea lui neagră ca abanosul? Desigur că nu. Nu pot face asta. Cum ai putea să explici faptul că Noe a fost numit un om drept și desăvârșit în generația lui, dacă nu ar fi fost Duhul Sfânt? Putea să devină un om drept și desăvârșit în generația lui prin forțele sale? Dar Avraam care a devenit un mare om al credinței? A fost pe cont propriu?
Cum rămâne cu Moise, care a ajuns la starea la care ocara lui Cristos era mai importantă pentru el decât comorile Egiptului? Vrei să spui că a ajuns așa prin forțele sale, acel Moise depravat? Sau cum s-ar fi putut spune vreodată despre David că inima lui era întreagă a Domnului, Dumnezeul său, 1 Împărați 15:3? Dincolo de asta, cum ar putea Avraam în Romani 4 și Avraam în Galateni 3 să fie modelul nostru de credință? Cum ar putea fi el modelul a cum arată credința regenerată, dacă el nu a fost regenerat? Noi nu vorbim aici despre ceva juridic, ceva declarat, ceva legal. Noi vorbim aici despre realitate și Avraam a fost un om schimbat, și cine l-a schimbat? Trebuie să fi fost Duhul lui Dumnezeu.
Apoi mergi la capitolul unsprezece din Evrei și citești despre toți acești oameni și toți sunt oameni din Vechiul Testament. Și aceștia sunt oamenii care ne dovedesc validitatea unei vieți de credință. Aceștia sunt oamenii care ne arată cum să trăim. Este Avraam și este Iacov și este Sara și este Moise și sunt toți acei oameni de care lumea nu era vrednică. Ei erau toți oameni din Vechiul Testament. Și noi punem întrebarea: cum au putut să trăiască o viață exemplară de credință după care trebuie să ne modelăm viețile dacă ei nu ar fi fost regenerați de Duhul Sfânt? Trebuiau să fie. Doar pentru că teologia acesteia nu a fost definită complet decât în Noul Testament, asta nu o face mai puțin o realitate.
Voi încheia cu o ilustrație. Ioan 3, Ioan 3. Acum, în Ioan 3 doresc să înțelegeți asta. Deja ați trecut de acea parte de mijloc din Biblia voastră care spune că sunteți în Noul Testament când ajungeți la Ioan. Însă nu sunteți încă în noul legământ, sunteți pregătiți pentru asta? Pentru că Isus nu a murit încă și nu a fost înviat din morți și Duhul Sfânt nu a coborât încă. Așadar, ceea ce avem aici, prieteni, este o conversație de tipul Vechiului Testament dintre Isus și un conducător evreu, pe nume Nicodim. Iar termenii acestei conversații nu se leagă de cruce și de înviere și de venirea Duhului Sfânt la Cincizecime, pentru că acestea încă nu au avut loc.
Așadar, acest om vine la Isus în miez de noapte și vrea să știe cum poate să intre în Împărăția cerurilor. El nu întreabă cum se poate alătura unei biserici locale. El vrea să știe cum poate să ajungă în Împărăție. Și în versetul 3 Isus îi spune: „Adevărat, adevărat îți spun, că dacă nu” – ce? – „este născut cineva din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Trebuie să fii transformat. Acum, este acesta un adevăr al noului legământ? Nu. Acesta este un răspuns standard pentru un evreu care trăia înainte de cruce cu privire la ce se întâmplă dacă vrei să intri în Împărăție. Trebuie să fii regenerat. Trebuie să fii transformat sau nu vei vedea Împărăția lui Dumnezeu. Nu este numai pentru oamenii care au o neprihănire declarată, ci este pentru oamenii care au fost regenerați, care au un nou principiu de viață în ei.
Nicodim I-a spus: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” Acum, înainte să-l judecați greșit pe Nicodim și să gândiți: Ce întrebare prostească! el nu spune asta. Adică, acesta este un om genial. Un om foarte inteligent. Ceea ce spune este: „Am înaintat atât de mult pe calea religiei încât am ajuns atât de departe, cum aș putea să o iau de la început? Despre ce vorbești?”
Vedeți, pentru ei religia era o viață de dobândire a neprihănirii. Înțelegeți asta? La fel ca Pavel. Iar el spune <
El spune „Nu vei intra în Împărăție fără Duhul”. Versetul 6: „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din duh este duh”. Tu continui să înfăptuiești lucruri carnale. Continui numai să acumulezi neprihănire firească, și nu este decât mai multă fire, mai multă fire. Împărăția spirituală depinde de Duhul lui Dumnezeu. „Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să fiți născuți din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” Este ceva ce nu poți vedea, este ceva spiritual.
Acum, aceasta este o imagine minunată a Vechiului Testament care mărturisește, care îi spune unui om că are nevoie să fie curățat de păcatele sale și să fie regenerat de Duhul Sfânt. Aceasta este convertirea în Vechiul Testament. Asta este. Dovada este că Duhul lui Dumnezeu convinge. Duhul lui Dumnezeu îl forțează pe credincios să-și vadă păcatul. Când Duhul lui Dumnezeu produce credință într-un sfânt din Vechiul Testament, El îl regenerează pe acel sfânt. Și îl ia pe acel om și îl face un iubitor de Dumnezeu, care iubește adevărul și iubește Legea și vrea să asculte și vrea să facă pe plac și să se închine și să slujească. Și toate aceste dorințe reflectă lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt.
Ei bine, asta este doar o treime din drumul până în acel punct cu privire la ce face Duhul Sfânt. Mai am multe de spus, dar asta va fi data viitoare.
Să ne rugăm. Îți mulțumim pentru adevărul Tău, Tată. Și, Doamne, chiar dacă avem de-a face cu unele lucruri teologice și unele lucruri doctrinare, vrem să îți cerem ca Duhul Tău cel Sfânt să le pună în inima noastră în domeniul practic, ca să putem, întâi de toate să experimentăm practic închinarea și laudele și mulțumirile pentru consecvența Ta uimitoare. Oh, Tată, Îți mulțumim pentru binecuvântările noului legământ, Îți mulțumim pentru că totul este în Cristos, că Duhul ne-a eliberat. Doamne, Îți mulțumim pentru că acolo unde Duhul este, este și libertate, pentru că slova omoară, dar Duhul dă viață, iar El întotdeauna a dat viață.
El i-a dat viață lui Noe și i-a dat viață lui Moise și i-a dat viață lui David și a dat viață tuturor eroilor credinței care sunt prezentați în Evrei 11, și chiar și altora care nu sunt numiți. Și El le-a dat libertate și i-a eliberat din robia Legii. Îți mulțumim pentru lucrarea Lui de regenerare, pentru că le-a dat iubire pentru Tine și o tânjire după închinare și laudă și ascultare și ură pentru păcat și o inimă pentru pocăință, toate sunt dovezi ale puterii regeneratoare. Îți mulțumim pentru consecvența lucrării Tale și aceasta are loc chiar acum, în partea aceasta a crucii. Îți mulțumim pentru că ne-ai dat partea mai ușoară. Ne putem uita la Cristos. Putem vedea slava deplină cu fața descoperită, pe măsură ce ne uităm la chipul Său slăvit. Îți mulțumim, Tată, pentru tot ce ai făcut pentru noi, datorită dragostei Tale, iar noi nu merităm nimic. Îți mulțumim din adâncul inimii noastre pentru tot. În Numele lui Cristos. Amin
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
