Ne întoarcem în dimineața asta la studiul nostru din cartea Filipeni, așadar, vă invit să vă luați Biblia dacă doriți, și să o deschideți la capitolul 1.

Examinăm versetele de la 3 la 8. Am început săptămâna trecută, vom finaliza săptămâna viitoare, așadar, aceasta va fi partea a doua, din ceea ce s-a dovedit a fi un studiu în trei părți al elementelor bucuriei. Aș dori să vă citesc textul. Filipeni capitolul 1, începând de la versetul 3: „Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Cristos.”

Acesta este un început plin de bucurie pentru o epistolă minunată. După deschiderea de salut din versetele 1 și 2, în care s-a identificat pe sine și pe cei cărora le scrie, apostolul Pavel vorbește despre bucuria sa. Aceasta a fost numită epistola bucuriei și este numită așa datorită manifestării bucuriei. Bucuria este cea care umple capitolele acestea scurte. Apostolul Pavel a cunoscut plinătatea bucuriei pe care o oferă Duhul Sfânt, ceva ce fiecare credincios ar trebui să cunoască și să experimenteze, dar nu toți au parte de așa ceva. Înainte să aprofundăm acest pasaj, permiteți-mi să vă duc înapoi, înapoi cu multe secole, cu multe cărți în urmă, la Psalmul 42. Doresc să vă arăt un om în necaz, un om în depresie, un om care știa că ar trebui să aibă bucurie, dar nu putea să o aibă.

Unii sugerează că scriitorul Psalmilor 42 și 43 este David, și s-a sugerat că David l-a scris în timpul exilului său, când a trebuit să părăsească Ierusalimul ca să-și salveze viața, pentru că fiul său Absalom a condus o rebeliune împotriva lui ca să-i uzurpe tronul. Se prea poate, nu putem fi siguri. Însă știm, că oricine ar fi scris Psalmul era o persoană în depresie, cumva în disperare. Și ştia în același timp că nu așa trebuia să fie, dar nu putea să iasă din groapa în care era. Autorul ne prezintă depresia sa în primele patru versete ale Psalmului 42.

„Cum dorește un cerb izvoarele de apă, aşa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: ’Unde este Dumnezeul tău?’ Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.”

Acum, aceasta este o imagine a durerii, a mâhnirii, a singurătății, a alienării, a separării. Totul se adaugă la o stare depresivă, o stare de disperare. Și care sunt factorii? Ei bine, întâi de toate, a fost o tânjire nesatisfăcută după Dumnezeu. Când scrie aceste lucruri, psalmistul se simte oarecum despărțit de Dumnezeu. și așa cum un cerb însetat dorește izvorul de apă, așa tânjește sufletul lui după Dumnezeu, sufletul lui însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu. Și el spune „când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?” Este simțământul de singurătate, simțământul de alienare, și are o dorință intensă ca să fie aproape de Dumnezeu. Are o dorință intensă după Dumnezeu ca să vină și să-l izbăvească din starea aceasta prezentă. Și astfel, el are de-a face cu tânjirea după Dumnezeu. El se simte singur. El se simte ca și cum Dumnezeu l-a abandonat, ca și cum Dumnezeu nu este împrejur și se întreabă cât ar trebui să mai aștepte până când Dumnezeu va apărea în cele din urmă.

Este un mod destul de universal pentru a defini tristețea și depresia oamenilor. Ei se simt separați de Dumnezeu, ca și cum lui Dumnezeu nu Îi pasă și ca şi cum Dumnezeu nu e în preajmă și ceva înăuntrul lor însetează în mod disperat după prezența și apropierea de Dumnezeul care poate izbăvi. Și apoi de asemenea, el are de-a face și cu supărarea și tristețea depresivă pe care le simte în inima lui, care sunt intensificate de vrăjmașii lui. Iată-l, în versetul 3 spune că zi și noapte se hrănește cu lacrimi, care i se scurg de pe buze pe limbă și în mijlocul durerii, vrăjmașii lui îl necăjesc: „Unde este Dumnezeul tău?” Ca și cum ar vrea să sublinieze indiferența lui Dumnezeu, ca și cum ar vrea să accentueze că Dumnezeu este neputincios, batjocorindu-l cu ideea că fie Dumnezeu nu este în stare, fie el nu este vrednic de atenția lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a abandonat. Și el tinde să se simtă așa, pentru că nu poate vedea nicio perspectivă a izbăvirii divine la orizont. Așadar, el are de-a face cu o tânjire nesatisfăcută după Dumnezeu, un simțământ al singurătății, împreună cu reproșul vrăjmașilor săi.

Și un al treilea lucru care îi intensifică tristețea este faptul că își amintește de privilegiile pierdute. El spune în versetul 4: „Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.” Era plecat din Ierusalim și era departe de cetate, departe de popor, nu era o vreme de închinare și de părtășie, nu putea să fie în sărbătoare și să se bucure de ceea ce cândva s-a bucurat atât de mult. Așadar, tristețe lui a venit în urma circumstanțelor în care se afla. El este singur. Este disprețuit de vrăjmașii lui. Este separat de poporul lui și de țara lui și în această situație este trist. Este în depresie.

Dar aș dori să observați cum reacționează la depresia sa cu un auto-interogatoriu în versetul 5. Uitați-vă. Acesta este onest. El vorbește direct inimii lui: „Pentru ce te mâhnești, suflete?” Ca și cum ar spune: „Încetează. De ce te porți așa? De ce disperi? De ce ai devenit disperat înăuntrul meu?” Ca și cum ar conversa cu sufletul lui ca o altă entitate. De ce faci așa ceva? „Nădăjduiește în Dumnezeu că iarăși Îl voi lăuda pentru ajutorul prezenței Sale.” și astfel, acest mic monolog devine foarte important, pe măsură ce se întreabă pe sine: „De ce faci așa ceva?” Ca și cum ar spune că nu este niciun motiv pentru asta - nu este nici un motiv pentru asta, tu știi că Dumnezeu nu te-a abandonat, știi că vrăjmașii tăi greșesc, Dumnezeu este puternic și Dumnezeu este preocupat. Știi că privilegiile tale vor fi restaurate, te vei închina iarăși, vei avea iarăși părtășie. De ce faci asta? De ce te comporți așa?

Ai avut vreodată un astfel de proces? Ai trecut vreodată printr-un astfel de interogatoriu cu propriul tău suflet atunci când ai fost în unele circumstanțe stresante și negative, și ai început să te plângi și să te tângui simțindu-te înstrăinat de Dumnezeu, simțindu-te atacat de oamenii din jurul tău, simțind cumva că nu mai ai parte de plăcerile pe care le-ai cunoscut odinioară, și dintr-odată ceva în tine a spus: „Stai puțin, asta nu e în regulă? De ce faci așa ceva? Nădăjduiește în Dumnezeu, va veni și vremea de laudă, ajutorul Lui va veni, prezența Lui va veni.”

Acestea fiind spuse, uitați-vă la versetul 6 - el reintră în depresie. El cunoaște răspunsul, numai că nu îl poate aplica. „Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon” - el își amintește de toate lucrările lui Dumnezeu din țara promisă – „şi din muntele Miţear.” Nu știm unde e asta. Nu se mai pomenește despre el nicăieri în Scriptură. Dar el își amintește de Dumnezeul țării sale și de Dumnezeul legământului și de Dumnezeul promisiunii și de Dumnezeu puterii. Și spune apoi în versetul 7: „Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.”

Acest verset este foarte fascinant, apropo, nu este ușor de interpretat. Cred că cea mai bună interpretare este să îl înțelegem pur și simplu ca o reflectare asupra faptului că necazurile continuă să vină. Un val cheamă alt val înseamnă o lovitură după altă lovitură - adică abia te ridici de jos și altceva te lovește. Nu așa este și viața? Nu așa stau lucrurile? Este ca o cascadă, care nu se mai termină, lovitură după lovitură și toate talazurile și toate valurile Tale trec peste mine. Este ca un om prins în valuri, unul îl aruncă pe nisip, doar pentru ca apoi să fie tras înapoi, dus în larg și trântit iarăși. Și el spune că așa este viața, este lovitură după lovitură, ca o cascadă care se prăvălește, este lovitură după lovitură, ca un val care se rostogolește înainte şi înapoi, nu mai pot ieși de aici.

Apoi el spune: „Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui, şi înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele.” Și iarăși spune: „Hei, Dumnezeu este încă acolo, și va lucra și îmi va da iarăși cântările.” Și, „De aceea, zic lui Dumnezeu, Stânca mea: ’Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmașului?’ Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmașii mei, şi-mi zic neîncetat: ’Unde este Dumnezeul tău?’ – iarăși cade în depresie și îşi pune aceeași întrebare în versetul 11: „Pentru ce te mâhnești, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” Cel care așază zâmbetul pe chipul meu, Dumnezeul meu, va lucra. El totuși mă va ajuta. De ce te porți așa? Poți să-l vezi în diferite cicluri, nu-i aşa? Ajunge în depresie, își varsă depresia și spune: „De ce faci asta, de ce nu nădăjduiești în Dumnezeu?” Nu reușește, se întoarce iarăși la depresie. Spune: „Știu ce voi face, mă voi ruga, voi striga către Dumnezeu, Dumnezeu mă va izbăvi.” Apoi iarăși intră în depresie, apoi spune din nou: „De ce faci asta?”.

Ar fi fost suficient dacă s-ar fi încheiat acolo, dar uitați-vă la Psalmul 43. „Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăvește-mă de oamenii plini de vicleșug şi de fărădelege! Tu eşti Dumnezeul, care mă ocrotește: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmașului? – Acum lucrurile sunt prea de tot. El intră iarăși în aceeași depresie – „Trimite lumina şi credincioșia Ta, ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel Sfânt şi la locașurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria şi veselia mea.”

El cunoaște răspunsul. Să-și găsească bucuria în Dumnezeu este răspunsul, nu în circumstanțele în care se află, să-și găsească bucuria în Dumnezeu; acolo este esența, „la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” Acesta este răspunsul, și astfel, el se întoarce la același răspuns. Uitați-vă la versetul 5: „Pentru ce te mâhnești, suflete?” A treia oară: „Pentru ce te mâhnești, suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda, El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” tradus cuvânt cu cuvânt „El este ajutorul feței mele”, fața înseamnă expresie, cel care va pune un zâmbet pe chipul meu. Acum, acesta este gândul pe care vreau să-l rețineți. Aici este un om în depresie. Aici este un om care cunoaște că s-a concentrat în mod greșit asupra căror lucruri? Asupra circumstanțelor. Aici este un om care știe că bucuria sa se găsește în Dumnezeul său, dar se pare că nu poate să treacă de la circumstanțe la Dumnezeul său.

Ei bine, Pavel era cu un pas înaintea lui. Să mergem la Filipeni. Știți unde se afla Pavel atunci când a scris epistola către Filipeni? Unde se afla? Foarte posibil legat cu lanţuri de un soldat roman. Era într-o situație aproape similară cu cea a psalmistului. Era singur. Și pe Timotei, care era singurul care îi cunoștea inima, singurul care avea același duh, spune în capitolul 2 versetul 20, urma să îl trimită de la el, așa că urma să fie într-adevăr singur după plecarea lui Timotei. Epafrodit, cel care i-a adus darul din partea filipenilor, și care a adus această scrisoare, urma să se întoarcă la filipeni, așa că nici el nu va mai fi acolo. Așa că știa ce înseamnă să fii singur. Știa că urma să fie izolat, separat. Dar nu este nicio mirare de genul: „Doamne, unde ești? Și când vei începe să lucrezi? Și când vei începe să acționezi? Și de ce mă plâng? Și de ce suspin?” Nu există așa ceva acolo. Pavel nu privește lucrurile astfel. El nu se concentrează asupra circumstanțelor în care se află. Nu își plânge condiția. Nu este preocupat de singurătatea sa.

Mai mult, a rămas și fără lucruri. Nici el nu mai putea să se alăture mulțimii. Nu mai putea merge cu credincioșii la închinarea în fața adevăratului Dumnezeu, prin Fiul Său Domnul Isus Cristos. Nu mai putea să fie parte la sărbătoarea creștină a mesei Domnului. Nu putea să-i conducă pe oameni în bucuria minunată a părtășiei. Și el a fost deposedat de bunuri. Mai mult, a fost criticat fără milă de vrăjmașii lui. Nu doar de vrăjmașii lui din cultura păgână care-l țineau prizonier, ci de vrăjmașii lui din biserică, care criticau tot ceea ce făcea el și spuneau că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a falimentat atât de mizerabil în lucrare. Așadar, el era exact în punctul în care era psalmistul, diferența era că psalmistul se lupta cu circumstanțele, iar Pavel se bucura în Dumnezeu. Și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt.

În Noul Testament, Galateni 5 spune: „Roada Duhului este dragostea, bucuria.” Romani 14:17 spune că avem în Împărăție „neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.” Acum, vă amintiți că v-am oferit o definiție sau o teologie condensată a bucuriei? Aș dori să v-o spun iarăși. Iată o teologie condensată a bucuriei, într-o singură afirmație. Adevărata bucurie spirituală nu este legată de circumstanțe, este un dar de la Dumnezeu pentru cei care cred Evanghelia lui Cristos, fiind produsă în ei de Duhul Sfânt, pentru că ei primesc și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu amestecat cu încercări, și își ațintesc privirea asupra slavei viitoare. Acum, aceasta este teologia bucuriei. Nu este legată de circumstanțe, este un dar de la Dumnezeu pentru cei care cred în Isus Cristos, fiind produsă în ei de Duhul Sfânt, pe măsură ce ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, având și încercări, și își ațintesc privirea la slava veșnică.

Așadar, ai un om care și-a ațintit privirea asupra circumstanțelor sale și care trebuie să facă monologuri despre gândurile proprii ca să-și spună că nu trebuie să simtă așa ceva. El cunoaște că există mai bine, dar nu poate ieși din această situație. Și apoi ai un alt om într-o situație similară, care literalmente abundă de bucurie pentru că nu s-a mai uitat la circumstanțe și s-a pierdut pe sine în uimirea relației vii cu adevăratul Dumnezeu prin Cristos. Aceasta este epistola bucuriei. Și așa cum scrie Pavel, bucuria lui se revarsă peste tot.

Acum, când ne uităm la aceste versete dinaintea noastră, observăm cinci elemente ale bucuriei sale care se revarsă. Prima a fost bucuria amintirii. Vă amintiți asta din versetul 3? „Mulțumesc Dumnezeului meu când îmi aduc aminte de voi.” E ca și cum ar spune că bucuria produsă de Duhul Sfânt are dulci amintiri. Și v-am sugerat data trecută că poți să știi când o persoană este plină de Duhul Sfânt datorită bucuriei sale, și bucuria lor se va manifesta prin faptul că oarecum, caseta a fost ștearsă când vine vorba de lucrurile negative și ei își amintesc numai lucrurile bune despre oameni. Aceasta este ceea ce produce bucurie, bucuria amintirii. Inima în care Duhul Sfânt produce bucurie este o inimă care se gândește la binele făcut de oameni, la amabilitate, dragoste, purtare de grijă, sacrificiu, compasiune și uită de restul. Bucuria are un mod de a vindeca rănile și durerile; este precum dragostea care acoperă o mulțime de păcate, așa cum spune Petru. Și bucuria are un fel de a aborda și de a se atașa numai de amintirile care sunt plăcute. Și din moment ce amintirile controlează atitudinile, este crucial să lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să producă această bucurie în noi, bucuria amintirii, inima care cultivă amintirile plăcute ale oamenilor lui Dumnezeu.

În al doilea rând, bucuria mijlocirii, versetul 4. „În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie.” De două ori folosește cuvântul rugăciune, deēsis, care înseamnă petiție. Bucuria lui era exprimată de bucuria mijlocirii. Bucuria generată de Duhul Sfânt își găsește cea mai înaltă expresie în plăcerea de a se ruga pentru nevoile altora, este altruistă, este altruistă. Este consumată în rugăciune pentru alții. Nu este preocupată de propriile lucruri, de fericirea proprie, și de propriul confort, de propria împlinire și de propria satisfacție. Se pierde în emoția și plăcerea de a se ruga pentru împlinirea nevoilor altora. Privilegiul de a se ruga pentru alții, aceasta este bucuria. Bucuria își folosește energia pentru alții, nu pentru sine, e bucuria mijlocirii.

Apoi, în al treilea rând, data trecută ne-am uitat la bucuria participării din versetul 5. El spune: „pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.” Participarea este cuvântul koinōnia, părtășia voastră. El cunoștea bucuria părtășiei. El pur și simplu se bucura de realitatea că acești oameni au venit alături de el pentru a-l iubi, pentru a împărtăși viața cu el, pentru a-i facilita slujirea - aceasta era bucuria participării. O persoană bucuroasă se bucură să fie parte a părtășiei, se bucură să fie între cei credincioși. Și am vorbit despre aceasta pe larg data trecută. Am întrebat dacă suntem suficient de credincioși ca să facem un mic inventar în viețile noastre, ca să aflăm dacă avem adevărata bucurie.

Acum, te poți uita la inima ta ca să știi dacă ai bucuria amintirii, dacă atunci când te gândești la oameni, toate lucrurile la care te gândești sunt bune; dacă ai bucuria mijlocirii, dacă cea mai mare plăcere pentru tine este să te rogi pentru alții mai degrabă decât pentru tine; dacă ai bucuria participării, ești încântat pur și simplu să realizezi cât de mulți oameni vin alături de tine și devin parte a părtășiei de care tu te bucuri. Ești încântat de faptul că ai privilegiul de a fi împreună cu poporul lui Dumnezeu? De a fi parte a bisericii Sale? Bucuria participării. S-a bucurat pentru că filipenii au participat la răspândirea Evangheliei de când au fost mântuiți până în momentul prezent, vreo zece sau unsprezece ani, când scrie această epistolă. O inimă atât de fericită; fericită să-și amintească, fericită să se roage, fericită să aibă părtășie.

Aceasta ne duce la un al patrulea punct. Și vom vorbi despre acesta în această dimineață, timpul nostru este mai scurt decât de obicei. Bucuria anticipării, și acesta este un verset deosebit; bucuria anticipării. Știți care este una dintre marile bucurii ale slujirii? Permiteți-mi să vă ofer un mic indiciu. Este bucuria din inimă care știe ceea ce va deveni biserica în cele din urmă. Vreți să știți ceva? Dacă vă uitați la cum este biserica acum, puteți deveni foarte descurajați. Dacă vă uitați la ceea ce va fi biserica, veți fi foarte încântați. Aceasta este perspectiva pe care Pavel o avea. Bucuria lui l-a îndreptat către viitor, versetul 6, un verset măreț. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.” Ce verset uimitor; l-am memorat încă de când am fost copil.

Uitați, „sunt încredințat.” Verbul peithō înseamnă a fi convins, a fi sigur, a fi absolut încredințat și exact asta spune el. „Sunt absolut convins de acest lucru.” De ce anume, Pavele? De ce anume? De faptul că „Acela care a început în voi,” cine este? Dumnezeu - că Dumnezeu a început lucrarea. Acela care a început-o e Dumnezeu. Verbul „a început” este interesant - este folosit doar de două ori în Noul Testament, enarchomai - este un cuvânt rar. Este folosit aici și în Galateni 3:3. În ambele cazuri are legătură cu mântuirea. Dumnezeu a început lucrarea cea bună atunci când v-a mântuit, așa-i? Galateni 3:3 le spune galatenilor creștini: „După ce aţi început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” din nou arătând înapoi către mântuirea lor la momentul când au început prin puterea Duhului. Așa că este un verb care este folosit doar de două ori în Noul Testament, în ambele cazuri cu referire la mântuire. Așadar, el spune că Dumnezeu a început o bună lucrare, și a fost adevărat. Întotdeauna este adevărat. Mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu.

Și biserica din Filipi a început când Dumnezeu „i-a deschis inima Lidiei”, spune în Fapte 16:14. Ea a fost primul convertit din Filipi, primul convertit din Europa, și spune că Domnul i-a deschis inima. Este o lucrare a lui Dumnezeu. Pavel i-a vestit evanghelia, Domnul i-a deschis inima, ea a fost mântuită și acesta este modul în care a început biserica. Dumnezeu a început lucrarea. Și atunci Dumnezeu a mântuit alți câțiva oameni în acea zi pe malul râului și apoi Dumnezeu l-a mântuit pe temnicerul din Filipi, a scuturat întreaga închisoare, a desfăcut lanțurile și butucii și toți prizonierii au fost liberi. Și în acel context i-a oferit temnicerului credința, lui și casei lui, și Dumnezeu a început biserica din Filipi. Așadar, se referă la vremea mântuirii. Pavel spune: „sunt absolut sigur de acest lucru, că Dumnezeu care v-a mântuit - a început această lucrare.”

Acum, permiteți-mi să spun puțin mai mult despre asta. Este important ca să înțelegeți că mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu. Este esențial să înțelegeți asta. Cel care a început o lucrare bună este Dumnezeu. Uitați-vă la versetul 29 din capitolul 1. Pavel spune aceste lucruri Filipenilor: „vouă vi s-a dat” sau „vi s-a oferit” - sunteți beneficiarii pasivi ai unui dar de la Dumnezeu – „vi s-a oferit cu privire la Cristos, harul nu numai să credeți în El, ci să şi pătimiți pentru El.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu v-a oferit credința și Dumnezeu v-a dat și suferința. Vi s-a acordat, de dragul lui Cristos, harul ca voi să credeți.

Capitolul 2 versetul 13 spune acelorași filipeni: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voința şi înfăptuirea.” Dumnezeu este cel care vă mântuiește în mod suveran. Ascultați ce spune în Ioan 1:12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” – ascultați – „născuți” – născuți din nou – „nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu. În Fapte 11, este făcută o afirmație foarte, foarte importantă în versetul 18. „După ce au auzit aceste lucruri” – raportul convertirilor celor dintre neamuri – oamenii „s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis” – ascultați această declarație – „Dumnezeu a dat” – sau a oferit – „deci, şi Neamurilor pocăință, ca să aibă viaţa.”

Dumnezeu le-a dat pocăința, Dumnezeu le-a dat credința, Dumnezeu le-a dat mântuirea, Dumnezeu le-a deschis inima, și așa cum învățăm în 1 Petru, pentru că i-a ales înainte de întemeierea lumii. De aceea spune în Fapte: „toți cei ce erau rânduiți să capete viaţa veşnică, au crezut.” Este lucrarea lui Dumnezeu. De acolo Dumnezeu își lucrează planul veșnic. Ascultați ce spune 2 Tesaloniceni 2:13. „Noi însă, frați prea iubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi.” De ce să mulțumească lui Dumnezeu? „Căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire.” Nu este nimic mai clar ca asta. Și versetul 14: „Iată la ce v-a chemat El prin Evanghelia noastră.” Dumnezeu v-a ales. Dumnezeu v-a chemat. Dumnezeu v-a dat pocăința. Dumnezeu v-a dat credința. Dumnezeu v-a mântuit. Totul este lucrarea Lui.

Tit 3:4, „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni” – versetul 5 spune – „El ne-a mântuit.” Asta a fost. Ați reținut? Când S-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, și dragostea Lui față de oameni, El ne-a mântuit. „Nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui.” El ne-a mântuit. Iacov spune în capitolul 1 și cred că este versetul 18: „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului.” A fost voința Lui, lucrarea Lui. El a făcut-o, El ne-a mântuit, El ne-a răscumpărat.

Acum, să ne întoarcem la Filipeni. Ceea ce vrea să spună Pavel în versetul 6 este asta. „Sunt încrezător, sunt sigur, convins, totalmente convins de acest lucru, că Dumnezeu care v-a mântuit și a început această nobilă lucrare” – cuvântul bun înseamnă nobil și este o lucrare nobilă, mântuirea începe procesul de sfințire și-l duce către glorificare – „Dumnezeu care a început această bună lucrare în voi – iată ce urmează – „o va ce? O va desăvârși.” Un gând uimitor, epiteleō, într-adevăr o va desăvârși, este constituită, e făcută completă, o va duce până la final. Țineți-vă de asta: o va desăvârși.

Acum, Pavel nu spune: „Sper ca acest lucru să funcționeze.” El spune: „Sunt sigur de asta. Sunt absolut convins de asta. Sunt pe deplin încredințat de acest lucru, că Dumnezeul care v-a mântuit și care a început această lucrare nobilă de sfințire o va desăvârși.” Este o afirmație grozavă! Este o afirmație minunată! Dumnezeu care a început lucrarea de mântuire și de sfințire o va desăvârși. O va duce la finalizarea deplină. F.B. Meyer a scris cu ani în urmă „Când intrăm în studioul unui artist găsim portrete nefinalizate, care acoperă niște pânze imense și care sugerează creații mărețe, dar care au fost abandonate, fie pentru că geniul nu a fost capabil să sfârşească lucrarea, fie pentru că paralizia a coborât mâna şi a omorât-o. Dar când intrăm în atelierul măreț al lui Dumnezeu, nu găsim nimic care să poarte urmele grabei sau putere insuficientă de a termina și suntem siguri că lucrarea pe care harul Său a început-o, brațul puterii Sale o va finaliza.” Nu e minunat acest lucru?

Este adevărat. Este adevărat. Ceea ce Dumnezeu a început, va finaliza. Aceasta este perseverarea sau păstrarea sfinților, numim aceasta siguranța veșnică, faptul că Dumnezeul care v-a mântuit prin puterea Sa, vă va ține tot prin puterea Sa. Romani 5 are o înțelegere deosebită în această privință. Pavel spune următoarele - ascultați: „Dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viaţa Lui.” Poate spui: „Ce înseamnă asta?” Asta – ascultați! Dacă atunci când ai fost vrăjmaș ai fost mântuit prin moartea lui Cristos, cu cât mai mult acum când ești un fiu, vei fi păzit de viața Lui. Un gând uimitor, un gând uimitor! Dacă moartea Lui vă poate mântui, atunci viața Lui vă va păzi. Și El trăiește veșnic ca să mijlocească pentru noi.

Așa că Pavel spune: „Uitați, eu am bucuria anticipării. Puteți avea probleme în biserică, puteți avea frici în biserică, puteți avea dificultăți în biserică, pot fi falimente în biserică, dar acest lucru nu va fi schimbat: faptul că Dumnezeul care mântuiește este și Dumnezeul care glorifică.” În Romani capitolul 8, Pavel spune într-o terminologie minunată acel lucru care ne este atât de familiar. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.”

Și: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: ’Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.’ Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.” Nimic nu va schimba asta. Cel care ne-a mântuit ne va desăvârși, e perseverarea poporului lui Dumnezeu, e păstrarea poporului lui Dumnezeu, e realitatea că mântuirea sau justificarea duce la glorificare. Isus a spus în Ioan 6:37: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” Nimeni nu este pierdut în acest proces. Și apoi El spune: „până în ziua lui Cristos Isus.” Până în ziua lui Cristos Isus, ce vrea să spună? La ce se referă? Ascultați cu atenție, este un lucru interesant.

„Ziua Domnului” este un termen obișnuit al Vechiului Testament; cred că este folosit de vreo 20 de ori în Noul Testament. „Ziua Domnului” întotdeauna se referă la judecata divină asupra păcătoșilor. Întotdeauna se referă la revărsarea mâniei. Exprimarea supremă a zilei Domnului va fi la revenirea lui Isus Cristos, când Dumnezeu Își va revărsa mânia asupra tuturor celor nesfinți din toate veacurile. Dar în Vechiul Testament, mai erau și alte zile ale Domnului, oricare zi în care Dumnezeu a lucrat cu o judecată severă asupra păcătoșilor poate fi numită ca fiind ziua Domnului. Ziua finală a Domnului este ziua când El se va întoarce ca să-i judece pe cei nesfinți la a doua venire a lui Cristos. De asemenea este numită în 1 Tesaloniceni 5, versetul 4, „ziua.” Este numită în 2 Tesaloniceni 1:10, „acea zi.” Și în ambele cazuri se referă la ziua de judecată: ziua mâniei, ziua de răzbunare, ziua de pedepsire a păcătoșilor.

Dar aceasta este diferită. Nu spune „ziua Domnului,” spune „ziua lui Cristos Isus.” Cum este diferită? Ei bine, este interesant. Dacă faceți un studiu al ei, așa cum eu am făcut, veți descoperi niște lucruri fascinante. În acest verset, ziua lui Cristos Isus evident se referă la o vreme când credincioșii vor fi glorificați, așa-i? Vă va desăvârși în ziua lui Cristos Isus. Vorbește despre o zi când credincioșii vor deveni desăvârșiți, când mântuirea va fi completă, când justificarea și sfințirea vor deveni glorificare. Veți observa de asemenea versetul 10, vă rog, la finalul versetului. El spune despre credincioși că vor fi curați și fără pată până în ziua lui Cristos. Și iarăși vorbește despre credincioși. În versetul 6 a fost ziua lui Cristos Isus, în versetul 10, este ziua lui Cristos. Și aceea de asemenea va fi o vreme când credincioșii Îi vor fi prezentați lui Dumnezeu ca fiind fără pată.

Capitolul 2, versetul 16, Pavel spune: „ținând sus Cuvântul vieții; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda.” Aici ziua lui Cristos are de-a face cu un eveniment pozitiv în care credinciosul se bucură. Așadar, doar în Filipeni „ziua lui Cristos,” şi „ziua lui Cristos Isus” au legături pozitive cu glorificarea credinciosului. În 1 Corinteni, capitolul 1, să ne întoarcem la versetul 7: „aşa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar, în așteptarea arătării” – acum devine interesant – „Domnului nostru Isus Cristos.” Este interesant. Așadar, avem „ziua lui Cristos Isus,” „ziua lui Cristos,” de două ori în Filipeni, și acum „ziua Domnului Isus Cristos.” Și aceasta se referă iarăși la credincioșii care sunt fără pată, desigur cu referire la glorificarea lor, o vreme de răsplătire pentru ei, o vreme de binecuvântare pentru ei.

În 2 Corinteni, capitolul 1, versetul 14 spune: „noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.” Iată aici un alt termen. Întâi „ziua lui Cristos,” apoi „ziua lui Cristos Isus,” apoi „ziua Domnului Isus Cristos,” și acum „ziua Domnului Isus,” și iarăși cu referire la o vreme de bucurie, o vreme de lăudare, o vreme de bucurie. Și mai este o referință care trebuie să fie așezată în mintea voastră. 1 Corinteni 5:5 și aceasta este o situație de disciplinare, un credincios care păcătuiește este dat pe mâna lui Satan pentru nimicirea cărnii sale, „ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.”

Acum, iată ce avem „ziua lui Cristos,” „ziua lui Cristos Isus,” „ziua Domnului nostru Isus Cristos,” „ziua Domnului nostru Isus,” și „ziua Domnului Isus.” În fiecare din aceste instanțe se referă la o vreme de glorificare a sfinților. Așadar, ori de câte ori vezi „ziua Domnului,” știi că vorbești despre judecarea păcătoșilor. Ori de câte ori vezi „ziua lui Cristos, a lui Cristos Isus, a Domnului Isus, a Domnului Isus Cristos,” vorbește despre glorificarea sfinților. Și Domnul evidențiază o caracteristică distinctivă introducând numele personal al lui Isus Cristos, celebrând apropierea și relația unică pe care o avem cu Dumnezeu prin Cristos.

Acum, având aceste lucruri în minte, să ne întoarcem la Filipeni capitolul 1. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.” El vă va purta până în vremea când Îl veți întâlni pe Cristos. Ce gând uimitor! Dumnezeu Își va desăvârși lucrarea harului. Dragilor, acesta este un gând atât de măreț! William Hendriksen a spus: „Dumnezeu nu este ca oamenii, oamenii fac experimente, dar Dumnezeu are un plan”, închei citatul. Suntem păstrați în mod divin, nu este acest lucru minunat? Este atât de bine, suntem păstrați în mod divin.

Psalmul 89:33 spune că suntem sub credincioșia divină care nu va fi schimbată niciodată. Ioan 3:16 spune că avem viață veșnică, ce nu se va sfârși niciodată și nu vom pieri niciodată. Ioan 4:14 spune că bem dintr-un izvor de apă care nu va seca niciodată. Ioan 6:37 și 39 spune că am primit un dar care nu se va pierde niciodată. Ioan 10:28 spune că suntem în mâna Bunului Păstor din care nimeni nu ne poate smulge niciodată. Romani 8:29 și 30 spune că suntem legați de un lanț care nu poate fi rupt niciodată. Romani 8:39, suntem iubiți cu o dragoste de care nu vom fi despărțiți niciodată. Romani 11:29, suntem cei care am primit o chemare care nu va fi niciodată revocată. 2 Timotei 2:19 suntem zidiți pe o temelie care nu poate fi distrusă niciodată. 1 Petru 1:4 și 5, avem o moștenire care nu se poate veșteji. Aceasta este încredere.

Și ceea ce spune Pavel aici este următorul lucru: „Iată care este bucuria mea, dragilor: bucuria mea este că indiferent ce se întâmplă în biserica voastră, Dumnezeu o va desăvârși.” Și astfel, el are bucuria anticipării. Este precum acele cuvinte minunate din Iuda: „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfățișați fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Dumnezeu vă va aduce pe toți acolo. Poate spui: „Și care este implicația?” Ascultați ce spune, puteți? Dacă tu te focalizezi numai asupra lucrurilor care sunt greșite în biserică, poți să cazi în depresie. „Oh, biserica noastră nu este ceea ce ar trebui să fie - oh, noi nu facem - oh!” Dar dacă atenția ta este îndreptată asupra a ceea ce va deveni biserica, poți să devii plin de bucurie.

Acum, poți să alegi. Poți să te văicărești, să te plângi și să bombăni despre faptul că nu este așa cum ar trebui să fie sau poți să te uiți la ceea ce poate deveni. Știți care este primul lucru care te încântă cu privire la acest lucru? Niciunul nu va fi pierdut. Nu este ca atunci când jucam fotbal american și când mergeai la vestiar după meci, antrenorul spunea: Hei, din cauza ta am pierdut meciul. Ai bâjbâit cu mingea la linia de trei metri, mingea a sărit, iar tipul a alergat ca să înscrie – ține mingea strâns, este vina ta.” Acest lucru nu mi se va întâmpla niciodată în ceruri. Domnul nu va spune niciodată „Îți dai seama că din cauza necredinței tale, 250 de oameni nu au ajuns aici? Știi că o mulțime de oameni din Biserica Grace au început bine și tu i-ai pierdut?” Hei, acest lucru te-ar pune într-o situație stânjenitoare, dacă crezi că responsabilitatea este a ta. Și poți să devii destul de stresat cu privire la biserică; poți fi foarte epuizat. „Oh, nu este așa cum ar trebui să fie.” Știm asta. Tu nu ești așa cum ar trebui să fii, așa că toți dintre voi care nu sunteți așa cum ar trebui să fiți puteți să formați o biserică care nu este așa cum ar trebui să fie. La aceea să adăugați lideri care nu sunt așa cum ar trebui să fie și puteți să vă întrebați de ce este așa. Așa este, fraților!

Dar puteți să vă decideți asupra căror lucruri vreți să vă ațintiți atenția, asupra a ceea ce nu este sau puteți să vă bucurați de ceea ce va fi. Am ales-o pe cea de-a doua. Știți ce este minunat? Cu toții veți ajunge acolo dacă Îl iubiți pe Cristos. Dacă-I aparțineți Lui, cu toții vom ajunge acolo. Și Pavel are acest simțământ de bucurie, această bucurie triumfătoare care spune, la final, că biserica va fi exact aşa cum vrea Dumnezeu să fie. Înlătură o grămadă de presiune. Oh, nu are niciun rost să vă petreceţi întreaga viață într-o stare de depresie cu privire la ce este biserica sau nu este, când ar trebui să vă petreceţi întreaga viață într-o stare de bucurie cu privire la ce va fi, așa-i? Veți fi tot ceea ce trebuie să fiți în planul lui Dumnezeu. Așadar, dacă vă uitați la ce poate deveni biserica, este încântător, cutremurător, captivant. Există bucuria anticipării.

Nu știu de ce unii oameni vor numai să cârtească tot timpul cu privire la ce nu este biserica, când putem sta și să așteptăm să vedem cum vrea Dumnezeu să fie în slava veșnică. Vă spun, acest lucru îți ia o grămadă de presiune de pe umeri. Dacă aș zice că eu sunt unealta de bază și generatorul mântuirii, dacă aș zice că sunt responsabil pentru mântuirea oamenilor, și din moment ce sunt mântuiți, eu împreună cu alți păstori suntem responsabili să-i ținem pe oameni mântuiți, cum vi s-ar părea să avem o astfel de responsabilitate? Cum v-ar plăcea să aveți responsabilitatea, de exemplu, pentru copiii voștri să vină la Cristos și dacă Dumnezeu v-ar spune „Hei, apropo, i-am mântuit, dar vezi să-i ții mântuiți.” Ați vrea această responsabilitate? Este înspăimântător. Nu aveți această responsabilitate.

Vreți să știți ceva? Dumnezeu Își va duce biserica la desăvârșire. Uimitor, nu-i așa? Așa că de ce să nu te bucuri de proces? Desigur, nu suntem tot timpul ce ar trebui să fim, dar locul acesta nu este pentru oameni perfecți, acesta este un spital pentru oamenii care știu cel puțin că sunt bolnavi, și știu și unde se află vindecarea. Oamenii spun: „Ah, nu vreau să fiu în biserică, sunt prea mulți fățarnici.” Oh, vino, te vei simți ca acasă! Suntem doar noi, asta e. Dar ascultați, amintiți-vă zicala: „Slavă Domnului, El nu a terminat cu mine - ai puţină răbdare!” Așa este, adică, nu a terminat încă. Când vom fi gata, vom fi desăvârșiți. Aceasta înlătură toată presiunea, așa că poți să te bucuri de lucrarea ta și poți să te bucuri de biserica ta și poți să iubești ceea ce faci.

Poate spui: „Ei bine, de ce continui să o faci? Adică, dacă Dumnezeu îi mântuiește și dacă Dumnezeu îi păzește și dacă Dumnezeu îi duce în ceruri, de ce o mai faci?” Pentru că iubesc gândul că Dumnezeu mă folosește ca parte a întregului proces. Și pot să-l slujesc cu bucurie și cu mulțumire și pentru că m-a chemat să o fac și pentru că Îl iubesc și vreau să-L ascult, dar lucrarea nu e pe umerii mei. Tot ceea ce vrea El să fac este să împărtășesc bucuria. Și de ce să las ca bucuria mea să fie furată pentru că nu sunt în stare să-mi ațintesc privirea pe ceea ce va deveni biserica? Așa că Pavel are bucuria anticipării. Înțeleg asta. Înțeleg asta.

Uneori când mă uit la copiii mei, atunci când realizez că sunt foarte asemănători cu părinții lor, nu sunt toți așa cum ar trebui să fie. Și aș putea să mă frământ, să mă îngrijorez și să mă agit, dar știu că ei Îl iubesc pe Cristos și ceea ce știu este că știu ceea ce vor deveni în cele din urmă. În cele din urmă vor deveni asemenea lui Cristos. Înțelegeți cât de împlinitor este? Așadar, mă pot bucura de lucrarea mea, şi mă pot bucura de asemenea și de viață. Pot de asemenea să-mi vărs inima în slujire cu bucurie și mulțumire și ascultare și dragoste pentru Cristos, și să fiu cutremurat că sunt o parte a procesului, dar nu voi deveni plin de supărare pentru că sunt preocupat că cineva care ar trebui să intre s-ar putea să nu o facă, pentru că eu nu-mi fac slujba. Nu este aceasta responsabilitatea mea, și nu ar trebui să fie nici a ta.

Așadar, bucurați-vă, bucurați-vă de biserică. Nu va fi niciodată ceea ce ar trebui să fie, nu va fi niciodată ceea ce vrei tu să fie, decât atunci când vom ajunge în slavă. Și uneori mă gândesc cum va fi - singura dezamăgire în ceruri va fi a celor care nu pot găsi nimic negativ. S-ar putea ca ei să fie frustrați toată veșnicia. Dar hei, ar trebui să fii atât de încântat că aceste lucruri sunt decât temporare și ar trebui să ai bucuria anticipării. Mai este un element al bucuriei, este bucuria afecțiunii, versetele 7 și 8, dar nu mai avem timp pentru asta, așadar, vă aștept data viitoare.

Să ne plecăm împreună în rugăciune.

Te iubim, Doamne, și socotim un mare privilegiu să Te slujim. Și muncim din greu. Pavel a spus că a muncit cu sudoare până la epuizare. Pavel a spus că a lucrat din greu, dar de fapt era Duhul Tău care lucra în el. A spus că a socotit toate lucrurile din viață ca un gunoi, în căutarea împlinirii darurilor sale și a lucrării sale și a chemării sale. A dat tot ce a avut, toată energia, toată inima, tot sufletul și tot timpul, cel mai adânc în inima lui a fost motivația dragostei. Te-a iubit atât de mult încât a vrut să Te asculte. Și această pace perfectă și bucurie care spune: „Voi da totul, dar știu că rezultatele vor fi cele bune pentru că Tu ești Dumnezeul care exiști.” Ce bucurie, ce bucurie să fii în stare să-ți dai întreaga viață unui efort și să știi că nu vei pierde nimic. Ce înălțător este!

Îți mulțumim pentru bucuria anticipării. Ajută-ne să trăim acea bucurie în timp ce trăim bucuria participării, bucurându-ne unii de alții, bucuria mijlocirii, rugându-ne unii pentru alții și bucuria amintirii, evidențiind binele pe care ni-l amintim. Oh, Doamne, rodește în noi bucuria Duhului ca să ne bucurăm, ca să fim plini de încântare, ca să fim împliniți în orice circumstanțe împreună cu Tine și împliniţi de lucrarea Ta în viețile noastre. Îți mulțumim în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT