În dimineața asta vă rog să vă deschideți Biblia la Filipeni, capitolul 1, pentru că ajungem la studiul nostru din Cuvântul lui Dumnezeu.

Și vă mărturisesc că această predică este o recapitulare a acestui studiu. Data trecută am fost foarte aproape de a finaliza studiul acesta, de la versetele 3 la 8. Am intenționat să fac asta, dar nu am putut să acopăr ultimul punct. Și astfel, în ciuda a tot ceea ce am învățat vreodată despre predicare, astăzi de fapt vom avea un singur punct, și vom încerca să sumarizăm tot ceea ce am spus în ultimele câteva săptămâni din acest text deosebit.

Așa cum am spus atunci când am început studiul nostru din Filipeni, apostolul Pavel era la închisoare. El se află în niște circumstanțe foarte grele, nu doar din punct de vedere al lipsurilor fizice, din punct de vedere al lipsurilor în slujire, prin faptul că și-a pierdut și libertatea de mișcare, dar de asemenea din punct de vedere al unei privaţiuni sociale, el fiind izolat de oamenii pe care îi iubește. Și atunci el este atacat pe nedrept și fără milă de alții care pronunță numele lui Cristos, care răspândesc vestea că el este în închisoare pentru că Domnul l-a tras pe linie moartă pentru că într-un fel el a falimentat în lucrarea lui. Este o perioadă grea pentru el în ce priveşte circumstanţele, acest prim prizonierat, despre care am afirmat că noi credem că era în Roma. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, el a exprimat bucurie în toată epistola sa.

Ocazia cu care scrie această epistolă este că în vreme ce era în închisoare, primește un dar de dragoste din partea creștinilor din Filipi. Cel care a adus darul este un om pe nume Epafrodit. El vine cu niște bani ca să-l ajute pe Pavel și cu porunca de a sta cu Pavel, așa că să fie slujit nu doar într-un fel financiar, ci și personal. Pavel este copleșit de dragostea și afecțiunea filipenilor, și le scrie această epistolă înapoi ca să-și exprime dragostea, să-și exprime preocuparea ca ei să susțină unitatea despre care el a știut că ei o aveau, să le spună faptul că el are bucurie în ciuda circumstanțelor negative și de asemenea ca să-l trimită înapoi pe Epafrodit, pentru că a simțit că ei aveau nevoie de el mai mult decât el.

Așadar, este o epistolă a bucuriei. Este o epistolă care într-un sens spune „Să nu vă îngrijorați pentru mine, mă bucur. Să nu fiți preocupați cu privire la mine, sunt împlinit. Dumnezeu este la lucru. Nimic nu poate să atingă profunzimea bucuriei mele, nicio circumstanță negativă.” Așadar, într-un sens foarte real, aceasta este o epistolă a bucuriei. Ea exprimă dragostea lui pentru filipeni, care aveau o legătură foarte neobișnuită cu Pavel. Ei i-au trimis în câteva ocazii daruri financiare, atunci când nimeni altcineva nu i-a trimis. Era ceva care i-a legat inima de a lor, o legătură pe care nu a avut-o cu nici o altă biserică. Și astfel, el le scrie înapoi despre afecțiunea sa, despre bucuria sa, ceva din poruncile sale, și o încurajare de asemenea.

În deschiderea epistolei când ne-am uitat la cuvântul de salut, am văzut că include elemente ale bucuriei. Să ne uităm la versetul 3 „Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele, cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Cristos.”

În aceste versete Pavel exprimă fațetele bucuriei sale, elementele ei. Deși bucuria este menționată o singură dată și anume în versetul 4, totul se leagă atât de bine împreună, încât este clar pentru orice cititor că atitudinea omniprezentă a lui Pavel în tot ceea ce spune în acel paragraf de început este bucuria. El este plin de bucurie. Bucuria lui, desigur, este bucuria Domnului produsă de Duhul Sfânt, dar aceasta se revarsă atunci când se gândește la relația pe care o are cu filipenii. Așadar, vorbim de bucurie.

Când citeam din Scriptură săptămâna aceasta și mă gândeam la ce voi împărtăși cu voi și la modul în care vom prezenta gândurile de aici, am ajuns la unele pasaje în citirea mea care exprimă toată această temă a bucuriei dintr-o perspectivă inversă. Am vorbit despre faptul că Dumnezeu vrea să producă în noi bucurie, dar Biblia de asemenea ne învață că avem abilitatea de a-I produce lui Dumnezeu bucurie. Acesta este un gând uimitor. Nu este atât de remarcabil faptul că noi care suntem păcătoși ar trebui să ne bucurăm în harul Dumnezeului nostru atotputernic, infinit și sfânt. Dar este oarecum șocant că Dumnezeul nostru infinit, atotputernic și sfânt se bucură de noi. Dar o face. Aș dori să vă sugerez lucrurile care Îl fac pe Dumnezeu să se bucure de mine și de tine.

Întâi de toate, în Luca capitolul 15, vă amintiți seria minunată de pilde care este prezentată acolo. Și în versetul 7, Domnul nostru spune „Tot aşa, vă spun – este pilda despre găsirea oii pierdute - că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.” Aflăm că este bucurie în ceruri pentru pocăință. Versetul 10 spune „Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.” Nu este vorba atât de mult despre faptul că îngerii se bucură, cât este vorba de faptul că există bucurie în prezența îngerilor, care în mintea mea mă face să presupun că este bucuria lui Dumnezeu. Așadar, primul lucru pe care vreau să-l notez pentru voi este că Dumnezeu se bucură atunci când tu și eu ne pocăim.

În al doilea rând, în Evrei capitolul 11, versetul 5 și 6, avem un alt lucru care Îl face pe Dumnezeu să Se bucure. Și spune acolo în 11:5 „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” Sau că L-a bucurat pe Dumnezeu. și apoi în versetul 6 spune „Și fără credință este imposibil să fim plăcuți lui Dumnezeu.” Așadar, în al doilea rând, credința Îi este plăcută lui Dumnezeu, şi ar trebui să includem asta, credința Îl bucură pe Dumnezeu, credința noastră în El Îi aduce bucurie.

În Psalmul 147, capitol aproape de finalul cărții psalmilor, în versetul 11 spune „Domnul îi iubește pe cei ce se tem de El.” Domnul are o plăcere specială în cei care se tem de El. Să presupunem că aceasta înseamnă închinare în sensul cel mai adevărat și mai curat. Adorare. Cum putem atunci să Îi producem lui Dumnezeu bucurie? Prin pocăința de păcat, prin încredere în El, prin închinare și adorare față de El. În Proverbe capitolul 15, versetul 8 citim „Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului – dar apoi avem scris - dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.” Un alt lucru care îi aduce lui Dumnezeu bucurie e rugăciunea, comuniunea noastră cu El. În 1 Cronici capitolul 29, ultimul capitol al cărții, la versetul 17 citim „Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, şi că iubești curăția de inimă, curăția de inimă.” Îi producem bucurie lui Dumnezeu prin pocăință, credință, adorare, rugăciune și neprihănire sau curăție.

De asemenea este o afirmație în Proverbe capitolul 11, cred că în versetul 20, care poate să adauge un plus la gândirea noastră, aşa cum spune „cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuți.” Fără prihană - nu doar comportament corect, dar și un caracter fără pată. Și apoi amintiți-vă de Matei 25:21 și 23, în pilda Domnului nostru unde spune „Intră în bucuria Domnului tău” și aceasta cred că se referă la bucuria Domnului în ce privește un rob credincios.

Așadar, noi credincioșii putem să aducem bucurie inimii lui Dumnezeu prin pocăință, credință, adorare sau închinare, rugăciune, comportament neprihănit, caracter fără pată și slujire credincioasă. Aceste lucruri Îl fac pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Ce gând uimitor. Cu cât mai mult, așadar, noi care suntem atât de păcătoși și slabi și fragili, ar trebui să avem un motiv să ne bucurăm de Dumnezeul care ne adoră și ne iubește? Nu ar trebui să rămânem niciodată fără bucurie. Nu ar trebui să fim niciodată fără bucurie. Nu ar trebui să fie niciodată un timp în viața noastră când să nu folosim roada Duhului, care este bucuria.

Acum, amintiți-vă ce v-am spus, bucuria spirituală nu ține de circumstanțe. Bucuria spirituală este ceva complet diferit de fericire, care este legată de împrejurări, de întâmplări, de șanse, situații, evenimente. Bucuria spirituală este un dar al lui Dumnezeu. Vă amintiți definiția? Teologia bucuriei pe care v-am dat-o? Bucuria spirituală este un dar de la Dumnezeu pentru cei care cred Evanghelia, fiind produsă în ei de Duhul Sfânt, pentru că ei cred și ascultă de Cuvânt, trecând prin încercări și care și-au îndreptat nădejdea spre slava veșnică. Aceasta este teologia bucuriei spirituale. Și astfel, noi credincioșii putem cunoaște acea bucurie când umblăm în Duhul. Şi ne-am uitat la acest lucru.

Acum, am ajuns la ultima noastră privire asupra acestei mici secțiuni, elementele bucuriei. Am discutat despre bucuria amintirii din versetul 3, bucuria lui Pavel cu privire la toate amintirile plăcute pe care le-a avut în minte. Am vorbit despre modul în care Duhul Sfânt are o modalitate de a șterge caseta amintirilor negative, iar inima se acordează cu Duhul şi de fapt îi vede pe oameni și își amintește doar cauzele bucuriei. Apoi am vorbit despre bucuria mijlocirii, cum erau rugăciunile și cererile lui pentru ei care au fost pline de bucurie pentru Pavel, mai mult decât orice în viața lui. Cea mai mare bucurie a sa, într-un anume sens, a fost să se roage pentru ei, chiar mai mult decât pentru sine. Am observat în versetul 5 bucuria participării, cât de mult s-a bucurat cu privire la faptul că erau împreună cu el slujitori alături de el, parteneri cu el la lărgirea Împărăției. Din prima zi, când Lidia a fost convertită pe malul lacului din Filipi, până în prezent, erau parteneri reali în lucrare, iată o sursă de bucurie.

Și apoi ultima dată ne-am uitat la bucuria anticipării, cum s-a bucurat în versetul 6 cu privire la ceea ce vor deveni ei. Am vorbit despre cât de important este în biserică să ne ațintim atenția asupra a ceea ce va deveni biserica. Dacă ne uităm prea aproape și prea mult la ceea ce este biserica, ne va fura bucuria. Dacă ne uităm la ceea ce va fi biserica, devine un mare motiv de bucurie.

Acum, aceasta ne duce la ultimul punct din mica noastră schiță, bucuria afecțiunii. Pavel a experimentat acea bucurie care țâșnește în inima unei persoane care iubește, care are o afecțiune profundă. Și aceasta este o bucurie înaltă și bogată și minunată. De fapt, cred că putem să punem întrebarea dacă există o mai mare exprimare a bucuriei decât bucuria afecțiunii? Este ceva mai încântător pentru inimă decât bucuria afecțiunii?

Versetul 7 „Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiași har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Cristos.” Inima lui țâșnește în acest moment. Este aproape un apogeu. El începe să se bucure de fiecare amintire și apoi se bucură de faptul că a fost în stare să mijlocească, și apoi s-a bucurat datorită participării lor și apoi s-a bucurat de ceea ce vor deveni. Și apoi el recapitulează spunând „Și suma tuturor acestora este: vă am atât de adânc în inima mea, îmi pasă atât de mult de voi, încât bucuria mea este cauzată de o dragoste profundă.”

Mai exact, unele din elementele din versetul 7 sunt importante pentru noi. „Este drept să gândesc astfel despre voi, pentru că vă am în inima mea, datorită a ceea ce ați făcut voi pentru mine.” Pentru că ați fost atât de buni cu mine, ați găsit un loc profund în inima mea și este drept să simt ceea ce simt față de voi. El are un simț deosebit cu privire la ceea ce este drept – dikaios în limba greacă, mai mult decât se aștepta, mai mult decât doar un protocol, mai mult decât că este potrivit, este drept. Este drept din punct de vedere moral, este drept înaintea lui Dumnezeu, Îl cinstește pe Dumnezeu, exprimă mulțumirea. Este modul în care eu trebuie să vă răspund.

Pavel avea un simț deosebit al corectitudinii. Era un om foarte preocupat de ceea ce era corect înaintea lui Dumnezeu. Nu pretinde un fel de premiu pentru afecțiunea sa. Nu așteaptă o apreciere. El nu este egoist și superior. El accentuează ce spune. „Este corect ca să simt astfel, pentru tot ce ați făcut. Fac ceea ce este corect.” Și este o smerenie chiar și în această expresie. El spune: „Este drept să simt așa.” În ce fel? Să simt mulțumire, versetul 3, să simt bucurie, versetul 4, să simt încredere, versetul 6, este drept să simt ceea ce simt pentru voi.

Ce înseamnă „a simți?” Ei bine, el folosește verbul grecesc phroneō, care în esență înseamnă a gândi, a gândi. Termenul este folosit în special pentru o dispoziție a minții sau o atitudine. Este mai profundă decât doar gândirea. Și aș dori să afirm că cea mai bună cale de a traduce ar fi în acest context „a avea preocupare”. Apropo, îi place să folosească acest cuvânt în Filipeni. El îl folosește de două ori în capitolul 2, de două ori în capitolul 3 versetul 15, o dată în capitolul 3 versetul 19, o dată în capitolul 4 versetul 2, și de două ori în capitolul 4 versetul 10.

Îi place să folosească acest cuvânt. Este o expresie a atitudinii inimii, a preocupării și aceasta este de fapt ceea ce spune. Este o acțiune a intelectului, da, dar este o acțiune a intelectului care atinge sentimentele, și de aceea îmi place sensul „preocupare.” El spune „Este drept să fiu preocupat de voi, este drept, pentru că vă am în inima mea. Simt modul în care simt pentru că vă am în inima mea, vă păstrez în inima mea.” La ce se referă? În esență vrea să spună: Vă iubesc. Am o afecțiune atât de profundă faţă de voi. În 2 Corinteni 7:3 el spune, „Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață şi pe moarte.” Adică omul spune „Voi sunteți parte din mine, sunteți țesuți în urzeala și țesătura ființei mele. Vă am în inima mea.”

Probabil că sunt astfel de oameni în viața ta. În mod subconștient ei sunt acolo, și ies la suprafață frecvent, prin gânduri, simțăminte pentru ei, te gândești la ei, îți amintești de ei, te rogi pentru ei. S-ar putea să fie o perioadă lungă de timp de când nu i-ai văzut sau nu ai vorbit cu ei, dar îi ții în inima ta. Este ceva în viața lor care în mod intrinsec îi leagă de tine, și îi ai în inima ta, sunt adânc așezați în inima ta, în ființa ta. Și aceasta este ceea ce spune Pavel. Vă am în inima mea.

La ce se referă când vorbește despre inimă? El vorbește despre adâncul persoanei sale. Inima este simplu, centrul gândirii și a sentimentelor. Nu poți să devii prea tehnic despre cum se folosește cuvântul inimă în Scriptură, pentru că este folosit acest cuvânt de multe ori în moduri diferite, dar în esență când Proverbe 4:23 vorbește „Păzește-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții”, se referă la persoana interioară, la adâncul ființei tale. „Vă țin adânc în mine.”

De exemplu, în Scriptură, folosim inima ca să credem, Fapte 8:37. Folosim inima în slujire, să-L slujim pe Domnul cu toată inima, Deuteronom 11:13. Folosim inima ca să ascultăm, Deuteronom 26:16. Folosim inima ca să urmăm, 1 Împărați 2:4. Folosim inima ca să ne încredem, încrede-te în Domnul cu toată inima ta, Proverbe 3:5. Folosim inima ca să iubim, să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta. Folosim inima ca să împlinim chiar voia lui Dumnezeu, făcând voia lui Dumnezeu din inimă, spune Efeseni. Și folosim inima ca să ne închinăm, 1 Petru 3. Este centrul ființei noastre, al acțiunilor noastre, al gândurilor noastre, al simțămintelor noastre.

De aceea Biblia spune că trebuie să ai o inimă curată, Psalmul 51:10. Trebuie să ai o inimă ascultătoare, Psalmul 119:36. Trebuie să ai o inimă care se închină, Psalmul 86:11. Trebuie să ai o inimă plină de iubire, așa cum am menționat, Matei 22:37 și în alte locuri. Inima este profunzimea ființei tale. Și ceea ce spune Pavel este că voi sunteți adânc în mine, sunteți o parte a vieții mele. Este un lucru frumos. Și de fiecare dată când își aducea aminte de ei era plin de bucurie. Era bucuria afecțiunii. I-a iubit. Și a fost acea dragoste care a produs acea bucurie. A fost acea dragoste care acoperă o mulțime de păcate și trece cu vederea slăbiciunile.

Așa cum am arătat, cred că biserica din Filipi avea anumite slăbiciuni; erau oameni. Cred că aveau probleme cu unitatea, și aceasta era ceva despre care vorbește în fiecare capitol din această epistolă deosebită. Cred că erau semne de îngrijorare. Nu cred că erau probleme majore în acea biserică, nu erau perfecți, dar dragostea lui adâncă pentru ei a acoperit toate acele lucruri, într-un fel, și a izbucnit de bucurie, de bucuria afecțiunii. Este un lucru minunat de experimentat. Și Pavel o experimenta când se gândea la filipeni.

Ce a cauzat acest lucru? Ei bine, spune el, „vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har.” Datorită implicării voastre în viața mea, de aceea îmi sunteți atât de dragi. Datorită a ceea ce însemnați voi pentru mine. În lanțurile mele și așa cum am spus, el era închis în Roma, ei erau plini de compasiune față de el și i-au trimis bani și l-au trimis pe Epafrodit, instruindu-l pe Epafrodit să stea cu el. Și Epafrodit le-a îndeplinit cererea până în punctul în care aproape a murit, a lucrat atât de mult. Aproape a murit, capitolul 2, versetul 30, spune: în lucrul lui Cristos și-a riscat viața ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.

Este uimitor. Acest grup de filipeni l-au iubit pe Pavel atât de mult încât l-au trimis pe acest om. Omul a dus dragostea lor pentru Pavel în inima lui atât de mult că aproape s-a omorât singur încercând să facă pentru Pavel ceea ce ei au vrut ca el să facă - o dedicare profundă, profundă. Și acest lucru a fost cel care l-a făcut pe Pavel să-i iubească atât. Nu e prea greu de înțeles. Când oamenii iubesc așa, își găsesc un loc în inima ta, nu-i așa? Desigur, că așa e. Voi, în lanțurile și în apărarea mea, apologia, și confirmarea, bebaiōsis, care are de-a face cu a garanta ceva, amândoi sunt termeni legali care sunt folosiți la tribunal. În lanțurile mele și în apărarea mea, voi ați fost acolo, alături de mine când am stat drept pentru Evanghelie, fie că sunt în închisoare, pus sub acuzare înaintea judecătorilor, voi sunteți părtași ai aceluiași har împreună cu mine.

Lanțurile lui – e limpede ce vrea să spună. Când afirmă „în apărarea şi întărirea Evangheliei” s-ar putea referi la prima fază a procesului său, când a fost încarcerat. A doua fază urma să vină și să îi decidă soarta. Şi urmând să decidă dacă va fi eliberat, cel puțin de data asta, până la o viitoare detenție, când și-a pierdut viața. El putea să vorbească despre asta. El putea să vorbească despre o apărare mai generală și o întărire a Evangheliei, care era o parte a împlinirii lucrării sale.

În orice caz, el spune „Voi ați fost acolo, și ați fost părtași ai aceluiași har împreună cu mine. Ați stat lângă mine, nu v-a fost rușine de mine, nu v-ați temut să vă identificați cu mine, nu v-a fost teamă de preț sau de cost. M-ați asistat, ați fost sugkoinōnos, ați fost parteneri împreună cu mine la harul divin care întărește. Voi mi-ați alinat suferința. Ați cooperat cu mine în apărarea Evangheliei, dispuși să suferiți. De aceea vă păstrez în inima mea și de aceea îmi saltă inima de bucurie.

Și apoi duce acea afecțiune la ceva foarte, foarte expresiv în versetul 8. „Dumnezeu îmi este martor” spune el. El folosește aceste cuvinte în câteva ocazii când dorește să confirme ceva care să nu mai fie pus la îndoială. El Îl cheamă pe Dumnezeu ca să fie martor la veridicitatea atitudinii inimii sale. El aici tratează ceva ce oamenii nu pot vedea. Ei nu-i pot vedea inima. Ei nu-i pot vedea afecțiunea. Așadar, dorind ca ei să înțeleagă cât de sincer este el, el zice „Dumnezeu este martorul meu, Dumnezeu poate vedea. Dumnezeu este Cel care poate atesta adevărul a ceea ce spun. Tânjesc după voi, tânjesc după voi toți.”

I-a plăcut să folosească acel cuvânt „toți.” Îi mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, versetul 3. Mă rog pentru voi cu bucurie în fiecare rugăciune. Toți acești oameni au fost o cauză a bucuriei pentru el, și el a exprimat asta. Tânjesc după voi toți. Cuvântul de acolo înseamnă a tânji, care are în sine ideea de dor puternic, o inimă plină de tânjire puternică. El îl folosește în capitolul 2 versetul 26, vorbind de Epafrodit, pentru că el tânjea după ei toți și a fost mâhnit pentru că au auzit că a fost bolnav. Oh, acest grup este plin de afecțiune. Aici este un om, care merge ca să fie cu Pavel și se îmbolnăvește. Filipenii erau atât de preocupați că era bolnav încât s-au întristat. El era întristat că ei erau întristați, încât îi era dor de ei. Pavel este atât de trist pentru că el era trist pentru că ei erau triști pentru că el era bolnav, încât l-a trimis înapoi.

Vă spun, acest grup este unul iubitor. Acești oameni sunt într-adevăr legați unul de altul. Și el folosește iarăși în capitolul 4, versetul 1, același termen, el spune „De aceea, prea iubiții şi mult doriții mei frați, bucuria şi cununa mea.” Ii iubea. „Prea iubiții” îi numește. Oh, ei aveau o relație minunată, minunată. Și el spune „Iată cât de adâncă este această dragoste, tânjesc după voi cu afectivitatea lui Cristos Isus.” Este supranaturală. Nu este naturală. Este afectivitatea lui Cristos Isus. Nu este o atracție umană naturală, este mult mai adâncă decât atât. Este dată de Cristos celor care sunt ai lui Cristos. Este dragostea lui Dumnezeu revărsată în inimă. Este dragostea care este roada Duhului, dragostea, bucuria cele cu care începe lista din Galateni 5:22. El spune „Vă iubesc și tânjesc să fiu cu voi cu afecțiunea lui Cristos Isus.” O dragoste supranaturală - este afectivitatea cristică și este o tânjire profundă.

Este un lucru interesant să ne uităm la cuvântul afecțiune. Traducătorii versiunii New American au ales cuvântul afecțiune. Traducerea veche Authorized a folosit „măruntaie.” Cuvântul splagchnon din limba greacă în esență se referă la ceea ce eu cred că poți să numești zona de organe interne moi din trup. Este un termen interesant. Apropo, este cel mai puternic cuvânt din limba greacă care exprimă dragostea plină de compasiune. Când doreau să-și exprime compasiunea spuneau „Te iubesc cu măruntaiele.” Încercați asta în următoarea felicitare de dragoste - te iubesc visceral. Un dicţionar spune că are de-a face cu părțile moi din interiorul trupului, acolo unde emoțiile sunt simțite.

Această parte a trupului tău, unde sunt toate organele tale interne, reacționează la emoțiile tale și nu încape îndoială. Devii foarte emoțional, și plămânii tăi încep să reacționeze, și nu mai poți să ce? Să respiri. Ajungi să te implici în anumite emoții și inima ta începe să bată mai tare. Te uiți la persoana pe care o iubești și inima ta începe să bată mai repede, ți se schimbă pulsul inimii tale. Treci printr-un fel de stres, un anume fel de simțământ, și începe să ți se strângă stomacul, și stomacul tău începe să-ți transmită semnale. Această parte a trupului tău are un mod de a reacționa la dorurile profunde. Aceasta este încărcătura acestui cuvânt. Este foarte expresiv. Și ceea ce Pavel spune este că totul din mine, chiar și trupul fizic, tânjește după voi. Mă gândesc la voi și inima mea începe să bată mai repede și respirația mi se taie și simt asta în stomac, pentru că am un sentiment atât de profund pentru voi.

Este adevărat. Ce altceva ar putea să-l facă pe cineva să se roage așa pentru unii oameni, zi și noapte, aşa cum s-a rugat el pentru biserici? A avut o dragoste supranaturală, accentuată și îmbogățită de afecțiunea caldă și purtarea de grijă plină de compasiune a filipenilor care i-au atins inima atât de profund. Erau țesuți în urzeala și țesătura vieții sale, și el s-a gândit la ei și când s-a gândit la ei a simțit o profunzime înăuntrul său și acest lucru i-a produs bucurie. Aceasta este bucuria afecțiunii. Este un element al bucuriei. Este un element al bucuriei și poate cel mai plăcut element al bucuriei dintre toate.

Bucuria, așadar, vine de la Dumnezeu. Este exprimată în relațiile noastre cu alții, așa cum am văzut. Când ne împărtășim viețile cu ei, acea bucurie se revarsă ca să atingă și să aibă reciprocitate în acea relație. Aș dori să recapitulez. Părtășia poporului lui Dumnezeu ar trebui să fie părtășia bucuriei. Ar trebui să experimentăm acea bucurie oferită de Duhul care are amintiri pline de bucurii și rememorări pline de bucurii, care se bucură pentru privilegiul de a mijloci pentru alții mai mult decât pentru sine. Ar trebui să experimentăm bucuria de a mulțumi lui Dumnezeu pentru părtășia bogată a celor care au venit alături de noi și care ne-au întărit ca să ne bucurăm în succesul slujirii și bogățiile părtășiei. Ar trebui să cunoaștem bucuria celui care cunoaște ceea ce devin oamenii în planul lui Dumnezeu, Cel care a început lucrarea o va și desăvârși. Ar trebui să ne bucurăm cu afecțiunea deplină care ne leagă împreună printr-o dragoste profundă, datorită jertfei mutuale altruiste.

Aceasta a fost bucuria pe care a avut-o Pavel. Aceasta este bucuria pe care circumstanțele negative nu o pot atinge. Vedeți, creștinul este împlinit într-o dimensiune complet diferită de cea a necreștinului. Pentru un necreștin, bucuria trebuie să vină din afară. Pentru noi, izvorăște din interior. Bucuria exterioară este scurtă și bucuria interioară este pe termen lung, permanentă, adâncă și satisfăcătoare. Și nimeni dintre noi nu ar trebui să trăiască fără bucurie. În concluzie, aș dori să vă ofer o listă. Am vorbit despre elementele pozitive ale bucuriei. Vreau să știți ceva. În Filipeni vom vorbi mai mult despre bucurie, și cunosc suficient de bine ca să știu că dacă vom vorbi despre bucurie, s-ar putea să avem o bătălie înaintea noastră și vrăjmașul s-ar putea să ne fure bucuria printr-o mulțime de mijloace.

Și m-am gândit că ar fi bine să împărtășesc cu voi câteva principii, lucruri care v-ar putea face să vă pierdeți bucuria. Bine? Acestea sunt lucrurile de care ar trebui să ne păzim când vedem că Dumnezeu produce în noi prin Duhul bucurie. Ce anume poate să-ți fure bucuria? Ce anume cauzează absența bucuriei? Primul: mântuirea falsă, mântuirea falsă, adică să cauți bucurie fără Duhul Sfânt.

Sunt unii oameni care caută bucuria. Este un fel de bucurie care tinde să dispară. Ei devin deosebit de frustrați. Viețile lor nu sunt fericite. Și poate că sunt în biserică și implicați într-un fel sau altul în biserică și activi într-un fel sau altul și poate că ei cred că urmăresc activități neprihănite, și ei încearcă disperat să fie religioși și să experimenteze bucuria, și niciodată nu o găsesc, pentru că este lucrarea Duhului, iar ei nu au Duhul, pentru că nu sunt ai lui Cristos. Nu va fi bucurie adevărată. Și când nu există adevărata capacitate de a te bucura pentru că Cristos nu este acolo, Duhul nu este acolo, procesul devine foarte frustrant.

Și personal cred că bisericile sunt pline de oameni care nu sunt mântuiți cu adevărat, așadar ei nu au Duhul Sfânt și bucuria așadar dispare repede sau e absentă. Mulți dintre acești oameni își petrec timpul în biserică, și nu sunt în stare să descopere și să aibă bucurie în viața lor. Ei pleacă frustrați și pierduți. Așadar, dacă îți lipsește bucuria din viață, dacă se pare că în mod constant pentru tine tinde să dispară, întoarce-te undeva la început. Și așa cum a spus Pavel în 2 Corinteni 13:5: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credinţă.” S-ar putea să urmăriți ceva ce nu veți prinde niciodată. S-ar putea să căutați ceva ce nu veți găsi niciodată, pentru că nu-L aveți deloc pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, fiți siguri că sunteți mântuiți – fiți siguri că sunteți mântuiți.

În al doilea rând, Satan și demonii lui vor face tot ce pot numai ca să îți fure bucuria. La urma urmei, 1 Petru 5:8 spune că diavolul este un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. S-ar putea să fie eforturi din partea oștirilor din iad ca să-ți fure bucuria printr-o mulțime de feluri. Trebuie să fim conștienți și să fim în alertă că este efortul lui Satan care complotează cu siguranță să fure bucuria credincioșilor. Aceasta poate veni într-o mulțime de forme. Trebuie să înțelegem sursa acestora.

În al treilea rând, și acum vom vorbi despre creștini în mod special, cu siguranță Satan este hoțul bucuriei și absența mântuirii înseamnă absența bucuriei, dar în al treilea rând, unul dintre lucrurile care are o tendință de a fura bucuria este înțelegerea inadecvată a suveranității lui Dumnezeu, o înțelegere inadecvată a suveranității lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, să te agiți ca și cum Dumnezeu nu ar fi în control, să te îngrijorezi, călărit fiind de anxietate, de simțământul amenințării că alții îți controlează viața sau de incapacitatea ta de a ți-o controla, și ignorând realitatea că Dumnezeu este suveran. Indiferent ce se întâmplă sau ce are loc, Dumnezeu este în control. Că toate lucrurile – în termenii clasici din Romani 8:28 – lucrează împreună după scopul Lui pentru beneficiul tău.

Suveranitatea lui Dumnezeu este doctrina care depășește înțelegerea creștinilor. Este realitatea generală și cuprinzătoare care păstrează totul în perspectivă. Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor. Dacă nu înțelegeți aceasta, vă veți zbate pentru bucuria voastră, o înțelegere inadecvată a suveranității lui Dumnezeu vă va fura bucuria. I-a furat bucuria lui Habacuc. El strigă „Până când, până când, până când?” și Îi spune lui Dumnezeu tot necazul și apoi începe să recite tot ce știa despre Dumnezeu, și când a ajuns la finalul profeției sale circumstanțele nu s-au schimbat deloc, nicidecum, dar atitudinea sa s-a schimbat. Atitudinea sa este schimbată așa că el spune: „Mă bucur în Dumnezeul mântuirii mele.” Dacă înțelegi suveranitatea lui Dumnezeu, te bucuri.

În al patrulea rând, un alt lucru care fură bucuria este lipsa rugăciunii, lipsa rugăciunii. Aceasta înseamnă să falimentezi să dedici lucrurile Domnului. Le lași în seama ta ca să te frămânți și să te îngrijorezi și să te agiți. Când încerci să orchestrezi toate elementele vieții tale și nu te duci niciodată la locul de rugăciune, aceasta va aduce frustrare, nu dependență. Oh, cred că acesta este un lucru atât de vital, și astfel, rugăciunea lipsește din biserica de azi. Literalmente este înlocuită azi prin ceea ce noi numim consiliere. În loc să te duci la Dumnezeu cu nevoile tale, te duci la cineva, care stă dincolo de birou și se pare că îți spune lucruri care nu sunt nici suverane, nici supranaturale în multe cazuri, în cele mai multe cazuri. Și cea mai bună perspectivă umană este un strigăt de departe pentru asistența divină.

Nici nu e de mirare că Iacov a spus că atunci când ajungi în locul de neputință a vieții tale, când ajungi în punctul de slăbiciune totală, când nu mai poți utiliza resursele divine pentru tine, atunci să te duci la bătrânii bisericii și să-i lași să se roage pentru tine. Rugăciunea eficientă, fierbinte a celui neprihănit are un efect deosebit. „Dedică-ți viața Domnului – spune Proverbe – încrede-te în El.” Du problema înaintea Lui! Implică resursele divine. Încrede-te în Domnul din toată inima ta. Recunoaște-L în toate căile tale, ațintește-ți privirea asupra Lui. Și apoi spune în capitolul 4 al acestei epistole, în versetul 6 „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu.” Du-te la Dumnezeu. Du-te înaintea Domnului. Și dacă nu ai putere și simți că ești într-un dezastru spiritual și nu poți continua, atunci găsește niște oameni duhovnicești la care să mergi.

Lipsa de rugăciune îți va fura bucuria, pentru că vei da din coate în lumea aceasta încercând să găsești soluții pentru dileme pe care numai Dumnezeu le poate rezolva. Să nu încerci să-ți controlezi viața. Să nu încerci să găsești vreun guru dincolo de un birou care să-ți poată orchestra viața. Du-te la Dumnezeu. Acum, acestea sunt niște lucruri oarecum teologice care-ți fură bucuria, perspective teologice asupra lucrurilor care îți fură bucuria. Acum aș dori să vă ofer câteva lucruri reale și practice, bine?

Să continuăm lista noastră, numărul cinci: unul dintre lucrurile care tind să fure bucuria este apariția unei prăpăstii după o înălțime spirituală. Ați remarcat asta. Luni după duminică. Eşti aici și este glorios, sunteți îmbogățiți, binecuvântați și încurajați. Și mergi la locul de muncă și întâlnești monotonia sau te trezești dimineața și mama are niște haine murdare și weekendul a umplut bucătăria și coșul cu rufe și mașina e iarăși murdară și totul este la fel. Și treci de la o înălțime spirituală la monotonia vieții, nu spui nimic şi treci de la o experiență deosebită spiritual la o încercare grozavă.

Exemplu clasic, desigur, este al lui Ilie pe muntele Carmel când s-a împotrivit preoților lui Baal, a luat o sabie și i-a masacrat pe preoți, a învins 450 de preoți ai lui Baal pe munte. Și Dumnezeu trimite foc din cer, arde jertfa, lemnele, pietrele, absoarbe apa, un eveniment supranatural incredibil. Și Ilie tocmai L-a văzut pe Dumnezeul măreț, pe Dumnezeul atotputernic care a acționat în dreptul lui ca răspuns la rugăciunea lui, într-un mod monumental. Înălțimea spirituală de pe muntele Carmel are câteva asemănări în istoria profeților. De acolo Ilie vrea să ajungă să se sinucidă. El vrea ca Dumnezeu să-l ucidă. El fuge ca un disperat pe o cărare și stă jos la soare și spune „Omoară-mă, omoară-mă, omoară-mă, nu mai suport, o femeie mă urmărește.”

Este greu de înțeles, 450 de bărbați nu au fost o problemă pentru el, dar o femeie îl sperie de numai. „Doamne, omoară-mă.” A trecut de la înălțimea spirituală a biruinței la adâncimile depresiei spirituale, chiar la adevărata depresie, iar acolo a vrut să moară. Uneori încercările severe - Izabela chiar a avut ceva autoritate de utilizat - încercările severe care apar imediat după o experiență spirituală măreață ne fac să ne pierdem prin contrast bucuria. Dacă doar treci prin viață, poate că nu simți aşa, dar când treci de la o stare înaltă la una foarte joasă, asta poate să-ți fure bucuria. Așadar, să fiți atenți la asta.

În al șaselea rând un alt lucru care cred că fură bucuria este orientarea după circumstanțe. Sunt unii creştini în viața aceasta care cunosc prea puține despre bucurie, pentru că ei își iau semnalele din lumea materială. Cu alte cuvinte, emoția lor este controlată de superficialitatea lumii. Este un substitut pentru adevărata bucurie. Dacă soțul le tratează în felul cum le-ar plăcea să le trateze, au bucurie. Dacă nu, nu au. Dacă copiii lor fac ceea ce ele vor să facă, atunci au bucurie. Dacă nu, atunci au pierdut-o. Dacă pot avea ceea ce vor să aibă, au bucurie. Dacă nu pot, nu o mai au. Cu alte cuvinte, acești oameni răspund la semnalele din lumea materială.

Materialismul este ceea ce este. Este o lipsă de atenție asupra lui Dumnezeu. Este o lipsă de mulțumire cu Dumnezeu. Ei nu Îl văd pe Dumnezeu la lucru. Fiecare răspuns este controlat de lucrurile timpului și spațiului. Majoritatea oamenilor trăiesc așa. Se bucură pentru că este un mare eveniment. Bucuria lor apare și apune dacă au ceva nou, dacă au eveniment special, dacă vor merge în excursie sau nu, toate acestea le controlează răspunsurile, pentru că ei sunt totalmente legați de orientarea către circumstanţe, și își iau toate reperele din lumea materială. Aceasta vă va fura bucuria și vă va așeza pe un roller coaster care nu are nicio legătură cu adevărata bucurie spirituală.

În al șaptelea rând, un alt lucru despre care cred că fură bucuria este nemulțumirea, nemulțumirea. De fapt puține lucruri sunt în viață mai urâte ca nemulțumirea, puține lucruri. Dacă aș fi iarăși părinte de copii mici, să cresc copiii pe care deja i-am crescut, i-aș disciplina pentru nemulțumire mai des și mai mult și mai tare, mai mult decât pentru orice altceva. Desigur, aceasta merită disciplinată mult mai mult decât dacă au vărsat laptele sau au aruncat cu vopsea sau oricare alte lucruri pentru care noi îi pedepsim atât de adesea mânioşi. I-ați învățat pe copiii voștri să fie mulțumitori? Cu cât mai ascuțiți decât colții unui șarpe sunt copiii nemulțumiți. Nemulțumirea, falimentul de a fi mulțumitor, în loc să-ți concentrezi atenția asupra lucrurilor pe care le-ai primit de la Domnul, și pentru toate să dai mulțumiri, indiferent de circumstanțe, fie că sunt pozitive sau negative, unii oameni nu sunt niciodată mulțumitori, pentru că nu sunt niciodată satisfăcuți. Ei nu văd încercările vieții ca fiind binecuvântări de la Dumnezeu, care să-i facă asemenea lui Cristos. Ei nu sunt niciodată satisfăcuți, ei nu spun niciodată Mulțumesc. Nemulțumirea are de-a face cu mândria, fără îndoială.

Un alt punct este uitarea. Cred că uitarea vă va fura bucuria. Poate spui „La ce te referi?” Ei bine, falimentul de a păstra în memorie situația din care ai fost salvat. De ce aceia care sunt proaspăt creștini întotdeauna par să fie plini de bucurie, și vezi oameni care sunt mântuiți de zeci de ani și mulți dintre ei încep să fie chiar acri? Ați remarcat? De ce este așa? Niciodată nu am cunoscut vreo divizare de biserică condusă de noii convertiți - niciodată. Niciodată nu am auzit de o problemă majoră în biserică să fi fost creată de cei care sunt proaspăt credincioși în Cristos - niciodată nu am auzit. Nu am auzit de un conflict într-o biserică între un grup de proaspăt credincioși, niciodată nu am auzit. Nu am auzit de un grup care să fie mizerabil, să se vaicărească, să murmure, să se plângă într-o biserică, din partea celor care tocmai au fost mântuiți. Un gând ridicol. Trebuie să fii un creștin de multă vreme care să fii așa. De ce? Pentru că oarecum, uităm de unde am fost mântuiți. Am pierdut prospețimea, când noii creștini se pare că au acea bucurie de care vorbește psalmistul în Psalmul 103:2 „Binecuvântează suflete pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui.” Cultivați o amintire a lucrurilor bune, vă rog. Să nu fiți fără bucurie, morocănoși, acri, mohorâți. Ce fel de reclamă este acesta? Cei care sunt tineri creștini sunt cei care spun „Doamne, știi, ia-mă acasă cât mai curând.” Nu lăsa să se întâmple asta.

Numărul nouă din lista mea, un alt lucru care îți va fura bucuria este nemulțumirea cu starea ta pământească, nemulțumirea cu starea ta pământească. Unii oameni își pierd bucuria pentru că nu le place cum arată. Nu le place unde trăiesc. Nu le plac darurile sau lipsa darurilor lor. Nu le place locul în viață pe care l-au primit. Ei trăiesc totdeauna ca și cum au primit mai puțin decât merită. Pavel a spus „m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.” Filipeni 4:12, „Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belșug.” Același lucru și pentru mine. Nu-mi pasă. Pot să am și să nu am. Dar unii oameni își pierd bucuria pentru că în esență nu sunt mulțumiți.

Cu toții avem dizabilități. Cu toții avem handicapuri. Unii oameni își pierd bucuria pentru că au ajuns în scaunul cu rotile. Alți oameni își pierd bucuria pentru că nu pot avea slujba despre care ei cred că le va ridica nivelul abilității lor. Alți oameni nu au bucurie pentru că simt că ar trebui să fie mai apreciați. Nu le place unde se află în structura bisericii. Și-ar dori să fi făcut ceva mai semnificativ. Își doresc să fi fost mai drăguți sau mai frumoși sau mai capabili atletic sau matematic sau academic sau altceva. Și se încadrează în dimensiunea lucrurilor materiale pe care le au sau nu.

Numărul zece, iată un alt lucru care vă poate fura bucuria, frica de viitor, frica de viitor. De ce unii oameni întotdeauna își imaginează că cele mai rele lucruri posibile vor avea loc în orice domeniu? Ei merg cu frică tot timpul. Frica de faliment, frica de faptul că ei vor pierde tot ce au agonisit, teama că ar putea să își piardă puterea, ar putea să își piardă reputația, frica de boală, frica de moarte. Frica, o teamă constantă de viitor. Isus a spus „Să nu vă îngrijorați cu privire la ce veți mânca sau ce veți bea sau cu ce vă veți îmbrăca, Eu mă voi îngriji de aceasta,” Matei 6. Isus a spus „Eu voi pleca, dar orice veți cere în Numele Meu, vă voi trimite. Să nu vi se ce? Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vă temeți.” De ce te temi? Unii oameni trăiesc cu frică, frica de tot felul de lucruri care nu vor avea loc. Ați observat asta? Frica de lucruri care nici nu vor avea loc. Este sindromul „dar dacă.”

Numărul unsprezece din lista mea, despre lucrurile care îți vor fura bucuria este să trăiești prin sentimente necontrolate, să trăiești prin sentimente necontrolate. Aș dori să vă ofer o definiție a unei persoane slabe. O persoană slabă este cineva care nu vorbește suficient cu sine. Poate spui „La ce te referi cu asta?” Trebuie să ajungi să te controlezi. Dacă trăiești prin sentimentele tale necontrolate, vei fi o victimă. Aceasta înseamnă să trăiești prin firea pământească. Cred că Martyn Lloyd-Jones a spus cel mai bine în cartea sa Depresia spirituală, ascultați: „Sugerez că cea mai mare problemă a acestei chestiuni a depresiei spirituale este aceasta: că permitem eului să ne vorbească în loc să vorbim noi eului nostru.” Bine zis!

El scrie „Ați realizat că cea mai mare parte a lipsei de fericire din viață se datorează faptului că vă ascultați pe voi în loc să vă vorbiți vouă?” Și arta trăirii spirituale este să știi cum să te gestionezi. Psalmul 42, el plânge și suspină și apoi zice „Pentru ce te mâhnești, suflete, şi gemi înăuntrul meu?” Suflete, oprește-te! „Nădăjduiește în Dumnezeu.” De ce faci asta? E un monolog, vorbești cu tine însuţi. Unii oameni se ascultă pe ei înșiși, indiferent de ce spun emoțiile, ei sunt o victimă a lor. Să nu faceți asta, vorbiți cu voi. Controlați-vă, să nu trăiți prin sentimente necontrolate, ci prin a vă controla acele sentimente prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Aduceți-vă în supunere.

Doisprezece, un alt lucru despre care cred că vă poate fura bucuria este analiza proprie morbidă, analiza proprie morbidă. De aceea am un fel de repulsie față de psihologie. În primul rând, mi se pare ca fiind nenecesară, din moment ce Scriptura ne oferă tot ce avem nevoie pentru viață și sfințenie. Dar în al doilea rând, pentru că tinde să-l facă pe cel consiliat să se concentreze pe sine, până în punctul în care să devină analitic excesiv și centrat pe sine, dacă există astfel de cuvinte. Se îngrijorează de falimentele sale, se îngrijorează în ce privește posibilitatea atitudinilor negative, a rezultatelor negative, a acțiunilor negative, se îngrijorează de faptul că undeva în adâncul ființei lor este ceva care trebuie să fie expus, căutând și scormonind în orice lucru din trecut, încercând să descopere un secret care să-i elibereze. Și în final rămâne o grămadă mare de bagaj de analiză de sine morbidă centrată pe rău care nu-l ajută la nimic.

Hei, suntem inadecvați. Aceasta este suficient de generic ca să mă satisfacă, nu mă voi zbate la infinit. Ratez adesea, știu asta. Nu voi trăi cu asta, nu mă voi chinui spunând: „Oh, tu ai făcut asta, oh, vai, acolo ai făcut asta, iată care e problema ta, trebuie să le scoți pe toate la iveală și să găsești vinovatul”, știți cum e. Și undeva afli că ai fost abuzat și cineva nu te-a tratat cum trebuie și trebuie să spui că respectivul este de vină și acest lucru nu te va face fericit. Analiza de sine morbidă îți va fura bucuria. Uită ceea ce este în urma ta, nu te uita la lucrurile tale, ci la lucrurile altora, mergi înainte.

Treisprezece, se pare că am destul de multe: centrarea pe sine. Oamenii care sunt centrați pe sine sunt totdeauna nefericiți pentru că sunt totdeauna nemulțumiți. Acesta este un drum înfundat. Arătați-mi o persoană centrată pe sine și vă voi arăta o persoană mizerabilă. Oamenii centrați pe sine nu pot fi satisfăcuți. Nu se poate. Oamenii altruiști sunt totdeauna satisfăcuți, pentru că nu cer nimic.

Și în cele din urmă, un alt lucru care-ți va fura bucuria este vina, refuzul de a accepta iertarea, refuzul de a accepta iertarea. Nu vrei să accepți iertarea. Vedeți, pentru mulți oameni lucrurile sunt cam așa „Nu pot să mă iert” și trebuie să le reamintești „Dar Dumnezeu te-a iertat.” „Știu, știu, dar Dumnezeu nu-mi înțelege standardele.” Dragul meu, ai un complex de Dumnezeu. Tocmai te-ai urcat cu un pas înaintea trinității. Nu te poți ierta pentru ce te-a iertat Dumnezeu cu mult timp în urmă?

Aceasta este o problemă masivă a eului. Și pentru mulți oameni este acel păcat, au undeva în viața lor un păcat sau o scurtă perioadă de păcătuire și nu se pot ierta pentru aceasta, așa că ei literalmente merg șchiopătând prin viață, totdeauna încercând să se întoarcă la acel lucru, care este un non-sens înaintea lui Dumnezeu, care este un hoț al bucuriei în viața lor. Ce risipă de energie, ce risipă a vinei inutile. De aceea nu văd nici un folos în a tot scormoni ca să găsești un păcat. Cineva mi-a spus recent „Știi, trebuie să descoperim acel păcat care este ascuns.” Ce vrei să spui? Nu cred că trebuie să scormonim ca să găsim vreun păcat ascuns. Dacă Dumnezeu este la lucru în viața mea, îl va aduce la suprafață. Problema nu este să-l găsim, problema este să-l rezolvăm. Nu trebuie să scormonesc ca să descopăr acel lucru pe care Domnul deja l-a ce? L-a iertat. De ce să-mi epuizez energia făcând asta? Îmi va fura bucuria.

Ei bine, sper că acestea sunt sfaturi practice și puteți să fiți în gardă puțin, pentru că atunci când vom ajunge la studiul bucuriei și vom urmări o viață în Duhul Sfânt, să puteți avea puțină rezistență. Aș dori să închei citindu-vă o rugăciune a uneia din mamele mele favorite din Biblie, Ana. 1 Samuel 2:1, „Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea… a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur de ajutorul Tău.” Aceasta trebuie să fie atitudinea, nu-i așa? Aceasta este atitudinea. „Nimeni nu este Sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.” S-a bucurat. S-a bucurat. Și aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem. Este o atitudine de bucurie care se revarsă în relațiile noastre și ne îngăduie să-i vedem pe oameni în felul în care Pavel i-a văzut pe acești dragi filipeni.

Să ne plecăm împreună în rugăciune.

Tată, ne-am amintit de profetul Țefania, care a spus: „Domnul Se va bucura de voi cu strigăte de bucurie.” Și suntem uimiți că Tu te bucuri de noi. O, Doamne, vrem să ne bucurăm de Tine în toate, în toate. Vrem să auzim porunca lui Pavel care a spus „Bucurați-vă întotdeauna, iarăși zic: Bucurați-vă.” Vrem să nu lăsăm ca hoții bucuriei să ne fure această plăcere din inima noastră. Ajută-ne să fim în gardă. Ajută-ne să umblăm în Duhul, să fim plini de Duhul, să experimentăm ceea ce produce El în noi, mai exact dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Vrem să cunoaștem încântarea, plăcerea pe care Duhul o va produce în noi. îndeplinește-Ți lucrarea Ta cea bună și plină de har, Doamne, și vrem ca în viața aceasta să fim plini de bucurie și în viața care va veni să cunoaștem bucuria negrăită și plină de slavă. Îți mulțumim, Tată, pentru tot ce lucrezi în inimile noastre prin Cristos, în al Cărui nume ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT