Să ne deschidem în dimineața asta Bibliile pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu din Filipeni, capitolul 1, Filipeni capitolul 1.

Ne uităm la versetele de la 9 la 11, la Rugăciunea lui Pavel pentru credincioși. El scrie: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, ca să fiți curați şi să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Cristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.”

Acum, în această rugăciune pe care Pavel o înalță pentru Filipeni, el se concentrează asupra lucrurilor esențiale pentru o bună sănătate spirituală. Se axează pe caracteristicile adevăratei spiritualități, pe elementele vieții spirituale pe care fiecare creștin ar trebui să le urmărească. Vă amintiți care sunt? Vi le-am menționat data trecută: dragostea, excelența, integritatea, faptele bune și slăvirea. De fapt, în unele cazuri, ai putea să rezumi toată viața de credință în acești cinci termeni: dragoste, excelență, integritate, fapte bune și slăvire. Acum, am început studiul nostru data trecută uitându-ne la versetul 9 și am privit la primul din aceste cinci aspecte esențiale, și anume dragostea. Versetul 9 spune „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere.”

Am arătat data trecută că toată experiența vieții creștine începe cu dragostea. Totul din experiența noastră creștină trebuie construit pe fundamentul dragostei. De fapt, întregul text al versetelor 9 la 11 este secvențial. Dragostea conduce la excelență, care duce la integritate, care duce la fapte bune, care duce la lăudarea și glorificarea lui Dumnezeu. Așadar, dragostea este temelia solidă a trăirii creștine. Este virtutea care le depășește pe celelalte în viața creștină și este cu adevărat elementul distinctiv al credinței noastre. Regretatul Dr. Donald Barnhouse, care a fost un mare învățător biblic și un predicator expozitiv pe coasta de est, povestea despre o fetiță japoneză care lucra la biroul de bilete de avion din holul hotelului Imperial din Tokyo. Odată, când era în faţa acelui birou de bilete de avion în acel hotel el a vorbit cu fata, care vorbea fluent în chineză, japoneză și engleză, de nevoie, și desigur era dintr-un context foarte cultivat, și în modul său deschis și unic, a întrebat-o simplu dacă era creștină.

Ea a răspuns „Nu, sunt budistă!” Și după ce au discutat, a spus că a auzit de Isus Cristos și a auzit de o carte sfântă numită Biblia, dar n-a citit-o niciodată, și nu a știut nimic personal despre Isus Cristos. Atunci Dr. Barnhouse a întrebat-o foarte direct. El a spus „Îl iubești pe Buddha?” Uimită, ea a răspuns „Să-l iubesc? Nu m-am gândit niciodată la dragoste în legătură cu religia.” Provocat de răspunsul ei patetic, Dr. Barnhouse i-a prezentat frumusețea realității dragostei creștine, în contrast cu zeii păgâni care sunt urâți și sunt de temut. I-a spus fetei că nici un Dumnezeu în lumea întreagă nu este iubit, decât adevăratul Dumnezeu și Domnul Isus Cristos.

A arătat că în țara lor, statuile de zeități erau peste tot și erau monștrii înspăimântători, păzind porțile templelor timp în care ei doreau împăcarea și încercau cumva să potolească mânia unei anume zeități. I-a reamintit faptul că în religia ei, ei ardeau tămâie și aduceau jertfe ca un efort de a mulțumi capriciile crude și impulsive ale acestor zeități pline de răutate. Budiștii nu-l iubesc pe Buddha. Nici Buddha nu-i iubește pe budiști. Hindușii nu-și iubesc zeitățile și nici zeitățile lor nu-i iubesc. Musulmanii nu-l iubesc în mod deosebit pe Allah. Și nu există nici o afirmație deosebită că Allah i-ar iubi pe ei.

Vedeți, aceasta este marea deosebire a creștinismului, că în întregime și în esența sa este dragostea. Dumnezeu ne iubește, noi Îl iubim pe Dumnezeu și în acest context ne iubim unii pe alții și fiecare este iubit de celălalt. Aceasta este distincția plină de bogăție a creștinismului. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit. Dragostea este lucrul cel mai măreț. Dragostea este realitatea care întrece experiența creștină. Adevărata evlavie începe cu dragostea. În 1 Corinteni, capitolul 13, la care m-am referit în ultima zi a Domnului, Pavel scrie „Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința; chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”

Dragostea este sine qua non-ul creștinismului. Un călugăr budist se poate incendia, dar dacă nu are dragoste, și anume acea dragoste născută din Dumnezeu, acel lucru nu va fi de nici un folos. Nimic nu are sens. Nimic nu are valoare dacă nu există dragoste. Așadar, dragostea este virtutea care întrece celelalte virtuți. Pavel se roagă ca dragostea Filipenilor și a noastră să crească mai mult și mai mult în orice cunoaștere și pricepere. Se roagă ca dragostea noastră să crească.

Acum, data trecută am notat câteva lucruri despre asta. Este o dragoste divină, arătată de faptul că el o cere de la Dumnezeu. Vine de la Dumnezeu, nu de la om. Este o dragoste existentă, ei deja o aveau din abundență, şi el vrea ca să o aibă mai mult și mai mult. Este o dragoste decisivă, cuvântul agapē înseamnă dragostea voinței sau dragostea alegerii, nu a emoției. Este o dragoste dinamică, se revarsă mai mult și mai mult, crește și se revarsă. Este o dragoste profundă, adică este înrădăcinată în cunoașterea adâncă spiritual și în pricepere. Și este o dragoste care discerne, adică are înțelegere în toate situațiile vieții și cunoaște cum ar trebui aplicată.

Așadar, această dragoste nu este un impuls neregulat. Este o discernere biblică, o slujire fără discriminare oferită celor în nevoie, chiar dacă înseamnă sacrificiu. Nu este o emoție, este o datorie. Este un act de sacrificiu altruist pentru altcineva. Nu poate fi redusă la un fenomen sociologic. Nu poate fi redusă la un sentiment emoțional. Cheia pentru așa ceva este altruismul. Cheia pentru așa ceva este smerenia. Cheia pentru așa ceva este să te pierzi în împlinirea nevoilor altora. Și oamenii care într-adevăr iubesc sunt dedicați altora, cu altruism și plini de har împlinesc nevoile altora, indiferent cine sunt și indiferent care ar fi nevoia. Totul începe cu dragostea. Așadar, Pavel se roagă pentru o inimă plină de dragoste.

Acum, să mergem la restul excelențelor, esențiale pentru viața spirituală. Al doilea lucru este excelența. Observați iarăși în versetul 10: „ca să deosebiți lucrurile alese.” Acum, ați observat secvența de aici? Această caracteristică tratează simțământul de prioritate și urmează după prima, care este dragostea. Cele două cuvinte „ca să” sunt în legătură, și ne arată că există o progresie aici. Acolo unde este o persoană dominată literalmente de dragostea lui Dumnezeu va fi și o dorință corespunzătoare de a căuta și a aproba ceea ce este excelent. De ce? Pentru că acea dragoste adevărată este controlată de o cunoaștere adâncă a Cuvântului, care îl ajută pe creștin să fie complet cu discernământ și să ştie să facă deosebire, și aceasta îl face să urmărească ceea ce este excelent. Așadar, el spune „ca să”, în versetul 10 „ca să deosebiți lucrurile alese.” Nu poți să faci asta fără acea dragoste omniprezentă, acea atitudine de dedicare pe care Biblia o numește dragoste biblică.

Acum, cuvântul „să deosebiți” este un cuvânt foarte interesant și important, dokimazō, este foarte familiar în Noul Testament. A fost folosit în limba greacă clasică pentru testarea metalului ca să-i determine proprietățile și puritatea. Se folosea în testarea banilor ca să vadă dacă nu erau contrafăcuți. În Luca 14:19 este folosit pentru testarea calității animalelor, mai exact a bovinelor. Și în Luca 12:56 este folosit pentru evaluarea cerului sau analizarea vremii. Așadar, are de-a face cu testarea sau verificarea sau dovedirea sau determinarea a ceva. Și ceea ce spune aici este că rugăciunea mea pentru voi este ca să aveți capacitatea de a evalua și determina lucrurile care sunt excelente. Acum, cuvântul grecesc diapherō înseamnă literalmente a diferenția, cu referire la lucrurile care sunt excelente, care se diferențiază. Cu alte cuvinte, să cunoașteți diferența dintre lucruri și să fiți în stare să determinați ce este cel mai important. Ideea, așadar, este să fiți în stare să dați o valoare potrivită lucrurilor, ce anume este valoros, ce nu este valoros, ce este mai valoros, ce este cel mai valoros, ce merită, ce este vital, ce este excelent, care este lucrul care contează cu adevărat.

Acum, ascultați cu atenție: nu este abilitatea de a distinge între bine și rău. Toți pot să facă asta. Este abilitatea de a distinge dintre bun și cel mai bun, și numai câțiva se pare că sunt în stare să facă asta. Discernământul care evaluează ce este cel mai bun, este atât de crucial, să fii în stare să îți iei viața în propriile tale mâini și să-ți concentrezi timpul și energia asupra a ceea ce contează cu adevărat, să aprobi ceea ce este excelent, testând, analizând, evaluând, dovedind, aprobând ceea ce este cel mai semnificativ. Și ascultați, abilitatea să faci asta este ceea ce îl separă pe cel simplu de cel profund, pe cel slab de cel puternic și pe cel de rând de cel care are influență. Acești oameni profunzi, puternici și care influențează sunt cei care au abilitatea să-și concentreze viața lor asupra unor scopuri de excelenţă și ei nu sunt descurajați sau distrași de lucrurile care sunt mai puțin decât excelente.

Acum, aceasta este o rugăciune pentru minte, apropo. S-ar putea să o rostești şi pe prima, care e o rugăciune pentru dragoste, aceea a fost o rugăciune pentru inimă. Iar aceasta este o rugăciune pentru minte, pentru că nu poți să urmărești ceea ce este excelent decât dacă poți să evaluezi ceea ce este excelent. Pentru mine aceasta este o provocare a vieții, să ai abilitatea să urmărești ceea ce este cel mai nobil și mai bun. Și cei mai mulți oameni nu sunt aşa. Cei mai mulți oameni sunt precum mingea proverbială, care sare când loveşte peretele, ei doar reacționează, doar reacționează. Stilul lor de viață este să răspundă automat fără să gândească. Ei fac ce le spune impulsul, emoția sau dispoziția lor sau pur și simplu reacționează la mediul din jurul lor. Ei nu controlează mediul, și nu controlează răspunsul lor la mediu. De fapt, ei nu gândesc, ei doar reacționează. Cei mai mulți oameni trăiesc după dispoziția lor. Nu se pot controla, eul lor îi controlează. Nu gândesc deloc. Nu pot să urmărească neîmpovăraţi și fără să fie distrași ceea ce este excelent, pentru că nu se pot gândi și nu-și pot controla modul de gândire până în punctul în care să evalueze ce este excelent. Ei reacționează. Este tragic, dar cei mai mulți oameni îşi trăiesc viaţa ca o reacție la tot ceea ce este în jurul lor, precum o minge care sare, care se lovește de fiecare perete în orice direcție au libertatea să meargă.

A fost realizat un studiu educațional interesant, despre care am citit săptămâna aceasta, în care oamenilor li s-au oferit noi concepte. Cu alte cuvinte, cineva a venit și le-a oferit oamenilor un nou concept, ceva despre care nu au mai auzit înainte și le-a cerut să-l creadă. Și știind că prin a le cere să-l creadă, ei vor fi nevoiți să lase deoparte unele lucruri despre care până atunci au crezut că sunt adevărate. Rezultatele au fost interesante. Cincizeci la sută dintre ei au crezut imediat, fără să gândească. Treizeci la sută din ei nu au crezut imediat, dar tot fără să gândească. Cincisprezece la sută dintre oameni au vrut să aștepte puțin înainte ca să se hotărască, dar nu au cerut nici o clarificare și nici o informație ulterioară, apoi s-au hotărât. Cinci la sută dintre ei au analizat toate detaliile și în cele din urmă au ajuns la o concluzie. Și rezultatul testului a fost următorul: se estimează că cinci la sută dintre oameni gândesc, cincisprezece la sută cred că gândesc și optzeci la sută mai bine ar muri decât să gândească.

Așa stau lucrurile în lume. Așa e. Ei nu vor să gândească. În general oamenii nu gândesc. Și nu știu să deosebească lucrurile alese, pentru că nu-și pot controla mintea, ei doar reacționează. Cineva a spus „Cea mai mare parte a societății se află în ultimul vagon și privesc înapoi.” Acum, ei văd doar ceea ce a trecut. Asta îmi amintește de întâmplarea cu pilotul care a venit şi a spus în difuzoarele avionului următoarele „Am o veste bună și o veste rea. Vestea rea este că s-au stricat toate instrumentele de bord și nu le putem recupera. Vestea cea bună este că avem un vânt din spate și ne simțim foarte bine.” Și cred că în acest fel trăiesc cei mai mulți oameni. Nu au nici un instrument de bord, dar au vânt din spate și se simt bine trecând prin viață, ca printr-o ceață și nu știu nimic cu privire la ceea ce se întâmplă. Dacă ar fi să combinăm metaforele, sunt precum cel care stă în ultimul vagon și vede ceea ce deja s-a întâmplat, fără să aibă nici o anticipare. Cineva a spus „Când lucrez, lucrez din greu, şi când stau, stau lejer, iar când mă gândesc, mă ia somnul.” Altcineva a spus: „Omul se împiedică ocazional de adevăr, dar de cele mai multe ori, este în stare să se ridice și să-și continue drumul.” Înțelegeți, oamenii trăiesc prin emoții, ei nu trăiesc prin gândire.

Însă fiind creștini, dacă vom urmări ceea ce este excelent, trebuie să avem gândirea deasupra dispoziției. Nu poți fi o victimă a emoțiilor și dispozițiilor tale dacă vrei să urmărești ceea ce este excelent. În epistola către Romani, suntem familiari cu acel minunat capitol doisprezece, la versetul 2 spune: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârșită.” Trebuie să-ți înnoiești mintea. Trebuie să-ți așezi în ordine mintea. De aceea Pavel spune în Filipeni 4:8: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însuflețească.” Începe cu mintea ta. Trebuie să treci dincolo de a reacționa cu stările și emoțiile tale.

În Efeseni 5, Pavel spune: „Umblați ca niște copii ai luminii și învățați ce este plăcut Domnului.” Și apoi la versetul 15 spune: „Luați seama, deci, să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.” Gândiți, gândiți! 1 Tesaloniceni 5:21: „Ci cercetați toate lucrurile, şi păstrați ce este bun.” Vedeți, caracterul creștin la cel mai înalt nivel al său este implantat în mod divin cu o dragoste ce crește, este controlat de adevăr și înțelepciune, care urmărește, cu discernământ și cu abilitatea de a face deosebire, ceea ce este un lucru excelent. Și totuși cei mai mulți oameni își vor petrece întreaga viața reacționând în mod pripit la tot ceea ce le sare în cale și fac tot ceea ce le dictează dispoziția lor, făcând lucruri care nu durează, pentru că ei nu învață niciodată să discearnă care lucruri sunt cele mai bune, în care cei duhovnicești sunt caracterizați cu adevărat de dragoste și de urmărirea excelenței. Uită-te la viața ta. Tu deosebești și urmărești ce este cel mai bun? Sau mintea ta este umplută de gândirea că nimic nu contează, care îţi sapă și îţi absoarbe energia?

Este o a treia caracteristică sau al treilea aspect esențial în acest proces și anume integritatea, integritatea. Dragostea și excelența conduc la integritate, versetul 10 „ca să fiți curați şi să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Cristos.” Acum, mica expresie „ca să” este, pentru cei care aţi studiat limba greacă, hina cu subjonctivul, care este o clauză a scopului. Voi trebuie să iubiți, așa ca să puteți urmări excelența, ca să sau cu scopul de a fi o persoană integră. Și iarăși, secvența de aici este foarte clară. Aceste lucruri sunt secvenţe succesive. Dragostea, controlată de adevărul biblic și de înțelegere practică, conduce la urmărirea excelenței, care generează o integritate personală și relațională.

Acum, uitați-vă la cele două cuvinte din versetul 10, „ca să fiți curați şi să nu vă poticniți.” Au un înțeles diferit, o accentuare diferită pe care doresc să o vedeți. Cuvântul „curați” este un cuvânt foarte interesant. Înseamnă veritabil, dar are posibilitatea a două rădăcini diferite. Unii cred că este înrădăcinat într-un cuvânt care înseamnă a cerne, grâul era pus în sită și cernut până când erau înlăturate toate impuritățile, și ceea ce rămânea era grâul curat. Și există posibilitatea ca acest cuvânt să aibă această rădăcină, și asta înseamnă că toată impuritatea vieții tale a fost cernută, ești atât de curat, atât de autentic, 100%.

Pe de altă parte, termenul ar mai putea avea în rădăcină două cuvinte în limba greacă, unul care să însemne soare și celălalt a judeca, aşa că în mod literal îşi are înțelesul în ideea de a testa ceva la soare, a testa ceva la soare. Asta, apropo, nu putem ști cu siguranță dacă aceasta este rădăcina lui eilikrinēs, care este un termen grecesc, dar este rădăcina lui sincer, care este un derivat latin. Cuvântul latin este sin cerae, care înseamnă literalmente „fără ceară.” Acum, aș dori să vă explic ce înseamnă. Un olar care a făcut un vas sau o urnă sau o farfurie sau un disc oarecare, îl va învârti pe roată, și atunci când e gata, îl pune la foc, îl arde, așa cum bine știți. În mod frecvent, datorită impurităților din lut sau din cauza unei temperaturi greșite, sau dintr-un alt motiv, putea să se crape. Un vas sau bol crăpat sau un taler, ar fi fost fără folos.

Însă datorită banilor investiți, olarii fără caracter începeau să acopere crăpăturile și luau ceară și umpleau crăpăturile cu ceară care se întărea. Și apoi acopereau cu un strat de vopsea sau cu orice altceva ca să vopsească oala sau vasul. Și astfel, când cineva inteligent mergea la piață să cumpere o piesă de ceramică, ținea vasul în soare și-l rotea ca să vadă dacă era fără ceară, pentru că soarele strălucea prin crăpătură și arăta ceara – care, bineînțeles, prima dată când era introdus ceva cald s-ar fi topit și s-ar fi descoperit că este inutil.

Astfel, o viață trebuie să fie ținută în raza soarelui ca să determini dacă are vreo crăpătură care a fost fals acoperită de ceara fățărniciei. Aceasta este ideea. Aceasta se prea poate să fie rădăcina cuvântului sincer. Aceasta cu siguranță se află în spatele conceptului latin sine cera, care înseamnă fără ceară. Și astfel, ca atunci când în vremurile de demult vasele olarului erau testate fiind ținute în soare, tot așa și viața noastră trebuie să fie testată, ca să vezi dacă are integritate, fără curgeri, fără crăpături care să fie acoperite cu ceară. Poate spui „Bine, la ce te referi?” Ei bine, dragilor, la fel este și în biserică, la fel este și în biserică. Sunt oameni care vor să ne transmită că ei sunt un vas întreg sau un castron întreg sau o farfurie întreagă sau un borcan întreg, dar nu sunt. Sunt crăpături în viața lor. Este păcat în viața lor, sunt imperfecțiuni în viața lor. Dar le-au acoperit cu ceara unei vieți bisericoase, cu ceara unei ceremonii religioase, cu ceara activității religioase. Ea acoperă. Dar le pui în căldura a ceva și încep să se topească și își arată adevărata față, arată crăpătura, arată unde sunt crăpați. Dar ei sunt alături multă vreme fără să se afle ceva despre ei, dacă ostilitatea sau persecuția sau dificultatea nu ar fi venit.

Nu vrei să ai o astfel de viață. Vrei să ai o viață integră. Vrei să fii fără ceară. Vrei să fii sincer, curat, fără defecte, real, autentic, drept, peste tot. Precum ilustrația pe care am folosit cu frământarea pâinii, arunci toate ingredientele într-un vas pentru pâine, apoi îl pui în cuptor și nu vei avea pâinea. Ai uitat un lucru important: trebuie să le amesteci, trebuie să se lipească unele de altele, apoi vei avea pâinea. Și același lucru este adevărat şi în viață. Integritatea este atunci când fiecare parte a vieții tale se atinge de celelalte părți ale vieții tale și nu este nimic din viața ta care să nu fie în legătură cu ceea ce tu crezi sau ce afirmi sau cu crezul tău. Totul trebuie să se întrepătrundă cu restul, aceasta este integritatea, aceasta este integritatea.

Și el, așadar, se roagă pentru integritatea personală, când afirmă cuvântul „sincer.” Fără crăpături în vasul tău. Nimic care să fie acoperit cu ceara fățărniciei. Nu ascunzi nici un păcat, nici un defect, nimic stricat în viața ta, care să fie defect în caracterul tău, și pe care să-l acoperi, iar atunci când vine testarea, ceara să ți se topească și să arăţi că de fapt ești un vas ciobit, nu e un joc de cuvinte. Și Cuvântul, apropo, va împlini aceasta, Cuvântul este viu și lucrător, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, care este în stare să judece gândurile și simțirile inimii. Cuvântul este soarele, dacă doriți, care va desluși adevăratul caracter. Pavel spune „Uitați, vreau să aveți o viață fără prefăcătorie,” Romani 12:9 spune așa. 2 Corinteni 1:12: Pavel a vorbit despre încrederea pe care a avut-o în sinceritatea sa. 2 Corinteni 2:17, el a spus că „nu suntem ca alții care strică Cuvântul lui Dumnezeu, ci predicăm cu sinceritate.” Era autenticitate în viața sa.

Și la aceasta te cheamă el, la integritate personală, să nu fie nici un defect în viața ta pe care să-l fi mascat, ci o integritate spirituală adevărată, reală. Vedeți, acestea sunt ingredientele unei vieți spirituale. O dragoste dominantă, o urmărire a excelenței și o viață fără defecte, o viață cu un caracter care poate rămâne în picioare când este inspectat, o viață la care oamenii să se poată uita cu atenție, și când pleacă să spună „Este real.” Nu e perfect, dar real, autentic, nu e fals, nu e un clovn, nu e inferior, nu e un rebut, ci e real, de primă clasă. Aceasta este integritatea personală.

Al doilea cuvânt este integritatea relațională. În versetul 10 el spune că sunteți curaţi și fără pată. Acel cuvânt înseamnă că nu-i face pe alții să se împiedice, și aceasta este integritatea relațională, să nu trăiești o viață care să-i facă pe alții să se împiedice. Este foarte important, este la fel de important. Trebuie să trăiești un mod de viață care să nu-i facă pe alții să se împiedice. Știți, sunt o mulțime de oameni, dacă te uiți la ei la suprafață ar părea că trăirea lor este inofensivă. Pare că nu ar fi în stare să facă pe un alt credincios să se împiedice, așa cum învață Pavel atât de clar în 1 Corinteni, capitolul 8 și în Romani capitolul 14. El vorbește despre faptul că noi nu ar trebui să-i facem pe alții să se poticnească sau să fie ofensați. Știm asta. 1 Corinteni capitolul 10 „Orice faceți, să faceți pentru slava lui Dumnezeu, să nu fiți o pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci și nici pentru biserica lui Dumnezeu,” trebuie să fim foarte atenți la modul în care trăim.

Și sunt unii oameni, când te uiți la viața lor și spui: „Băiete, aceasta este o viață inofensivă, acesta este o viață consistentă; relațional, nu face pe nimeni să se împiedice, viața lor arată curată, în ordine, arată sfântă.” Apoi la puțin timp când începi să o urmărești, unii din oamenii pe care-i influențează cel mai mult, precum copiii sau prietenii apropiați, încep să trădeze arătând ce le lipsește. Și în timp ce nu putem să-i învinuim pe părinți pentru tot comportamentul greșit al copiilor lor, foarte adesea dacă modelul este consistent, aflăm pe parcurs că ceea ce noi credeam despre ei când erau în biserică nu era şi comportamentul lor de acasă, așa-i? Undeva acolo era un defect care cumva a fost acoperit atunci când nu ne-am uitat atent. Dar atunci când realitatea a fost cunoscută, s-a găsit un mare defect, și sub atenția și presiunea unui alt mediu, și departe de locul în care ei voiau să poarte masca, ei de fapt au arătat ca fiind mai puțin decât perfecți.

Se poate întâmpla la lucru. Poate cineva în biserică arată bine atunci când sunt toți împreună, dar creștinismul lor la locul de muncă are atâtea crăpături încât îi face pe tot felul de oameni să se poticnească de creștinism sau poate că ofensează pe alți creștini la locul de muncă. Cu siguranță, acesta este un lucru comun. Poate ca student, poate atât cât cunoaște biserica, și administrația școlii tale creștine, ești un copil perfect. Dar atunci când nu mai ești sub controlul lor și sub atenția lor, și eşti cu prietenii tăi, încep să se vadă crăpăturile și s-ar putea ca tu să-i faci pe alți copii să se poticnească, datorită păcatului tău și a jignirilor tale.

Așa că ceea ce spune Pavel aici este: „Uitați, doresc să aveți integritate, integritate personală, integritate relațională. Să nu vă poticniți, să nu faceți pe alții să se poticnească. Să nu fiţi un vas crăpat și nici să nu-i faceți pe alții să aibă crăpături.” Acum, aceasta înseamnă că trebuie să ai o atitudine caracterizată de necompromis, o viață care este trăită în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, fără nici o deviere, rămânând ferm la convingerile biblice. Nu vrem să fim ceea ce Elton Trueblood a numit cu ani în urmă: „creștini ca florile tăiate, care sunt superficiali, fragili și au o viață scurtă.” Ei au fost separați de rădăcini și de sursa de putere și înfloresc puțin, ca apoi să se ofilească. Trebuie să trăim o viață fiind plantați în solul bogat al adevărului biblic, așa încât rădăcinile noastre să se adâncească în revelația divină și înflorim și înflorim.

Acum, dacă vei avea integritate, în mod personal, și nu te vei compromite, va trebui să stai împotriva lumii. Acest lucru este elementar. Să ne întoarcem iarăși la Romani 12: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia.” În Iacov spune: „Prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu.” La 1 Ioan 2:15: spune „Să nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.” Trebuie să reziști presiunii sistemului, pentru că sistemul este cel care face să ai crăpături în viața ta, lui îi cedăm. Se întâmplă atât de subtil. Pot să vă ofer o mică succesiune de pași ca să știți cum are loc? Iată cum poți fi înghițit de sistem. Lumea te va înghiți pe tine, mă va înghiți pe mine și iată cum.

Primul pas e acomodarea, acomodarea. Tolerăm valorile sinistre ale lumii, păcatul, răutatea. „La ce te referi?” Ei bine, nu mai suntem șocați, nu mai suntem șocați de ele. Ne-am obișnuit. Ne putem gândi că este greșit, s-ar putea să spunem că este greșit, dar în realitate nu ne mai șochează, aceasta este obișnuința. Al doilea cuvânt este legitimarea. Le vom legitima. Cum? Ei bine, în cele din urmă le vom accepta ca ceva normal. „Oh, este normal, este parte a culturii.” Al treilea cuvânt este asimilarea. Acum, suntem într-un pericol real. Începem personal să cooperăm cu acele valori strâmbe prin faptul că nu mai spunem nimic. Întâi recunoaștem, apoi ne obișnuim şi nu mai suntem șocați. În al doilea rând, recunoaștem, nu mai suntem șocați de ele, și cumva le acceptăm ca normale, aceasta este legitimarea. Și acum asimilarea, cooperăm cu ele prin faptul că nu mai spunem nimic despre ele. Pur și simplu ies din scenă, nici nu mai sunt o problemă, nici nu le mai discutăm. Adică, ca să o spun simplu, când ați auzit ultima dată un predicator predicând despre costumele de baie gen bikini? Cultura deja le-a asimilat.

Al patrulea lucru este participarea. De exemplu când te duci și cumperi. „Ce înseamnă asta?” Ei bine aceasta este implicarea personală în atitudini și acțiuni. Acum nu te mai deranjează. Nu doar că nu mai eşti șocat, nu doar că te gândești că este parte a culturii tale, nu doar că nu mai spui nimic împotrivă, dar te duci la filme și urmărești, sau deschizi televizorul și urmărești sau citești cărți despre așa ceva sau orice altceva. Participi. Al patrulea cuvânt este comasarea, este punctul în care valorile lumești sunt atât de contopite cu valorile tale că nu mai știi care este diferența. Și ultimul cuvânt este identificarea și nu mai este nici o diferență, te identifici cu ele.

Vedeți, acesta este procesul prin care lumea te înghite. Întâi te obișnuiești prin faptul că tolerezi păcatul, nu mai ești șocat de el. Îl legitimezi prin faptul că îl accepți ca parte a culturii. Îl asimilezi prin faptul că nu spui nimic. Participi la el prin atitudinile tale, chiar dacă menţii o distanță. În cele din urmă te contopești, se sudează cu valorile tale până când ești atât de identificat cu lumea că nu poți să mai spui care e diferența. Trebuie să oprești încă de la început, cu mult timp înapoi, de la început. Când John Wesley a plecat la școală la Oxford, mama lui i-a scris o scrisoare, probabil i-a scris mai multe dar numai pe una am citit-o. Iată ce a spus ea, câteva rânduri de mare înțelepciune scrise fiului ei. „Orice lucru care ți-ar slăbi rațiunea, care ar face să dispară sensibilitatea conștiinței tale, care ar întuneca percepţia ta despre Dumnezeu sau ţi-ar fura din plăcerea pe care o ai față de lucrurile spirituale, orice lucru care ar face să crească autoritatea trupului față de minte, acela este păcat,” am încheiat citatul. Un sfat deosebit, deosebit.

Lumea este atât de subtilă. Compromisul este atât de subtil că ne va cuprinde înainte ca să realizăm că de fapt are loc. Vedeți, este precum vechea poveste cu broasca în oala cu apă. Broasca va sta în oala cu apă, și crești temperatura apei treptat, iar broasca va fierbe înainte ca să sară, pentru că totul este atât de treptat. Înainte ca să știe, deja a murit. Acesta este procesul acomodării, al legitimării și restul, până când în cele din urmă ajungi să te identifici și nu mai știi ce înseamnă să fii lumesc și ce nu, nu-i așa? Așadar, noi nu vrem să ne prăbușim în fața unei asemenea presiuni. Nu vrem să fim cuprinși în astfel de lucruri, așadar, trebuie să tratăm lucrurile şi oamenii cu integritate. Și aceasta este ceea ce spune Pavel, dacă ne întoarcem la versetul 10. Vrei să te asiguri că ai o viață autentică și ai integritate, și ai integritate în toate relațiile tale, care înseamnă că nu te predai compromisurilor societății.

Acum, cum să te izolezi de așa ceva? Prin a avea o dragoste dominantă, continuă, controlată de Cuvântul lui Dumnezeu, prin a fi în stare să urmăreşti ceea ce este excelent și păstrând integritatea ca să nu te compromiți. Bine? Te duce înapoi la început. Poate spui „Bine, cât timp trebuie să trăiesc așa?” ei bine, spune în versetul 10 „până în ziua lui Cristos, până în ziua lui Cristos.” Trebuie să ai integritate până când va reveni Cristos. Ziua lui Cristos am studiat-o în versetul 6, sunt cuvintele care se referă la revenirea lui Cristos pentru credincioşi. Ziua lui Cristos este revenirea lui Cristos și judecata celui necredincios. Ziua lui Cristos este un termen special cu referire la răsplata și evaluarea lucrărilor unui credincios. Așadar, suntem chemați la credincioșie până când Domnul Isus va veni să ne răsplătească. Va veni ziua când Îl vom vedea pe Cristos. Spune că toți trebuie să stăm înaintea scaunului de judecată a lui Cristos, 2 Corinteni 5:9 și 10, ca să primim răsplata după tot ce am făcut în trup, fie bine, fie rău, să vedem dacă faptele noastre sunt aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân și paie, 1 Corinteni, capitolul 3. 1 Corinteni capitolul 4, ziua când Domnul va evalua lucrurile ascunse ale inimii și va descoperi gândurile și simțămintele inimii, așadar, până când va veni Cristos ca să ne răsplătească, noi trebuie să fim credincioși și să nu ne compromitem niciodată, suntem credincioși ca să păstrăm integritatea personală și relațională. Așadar, dragostea naște excelență, care naște integritate.

Să mergem la cel de-al patrulea, următorul rezultat este faptele bune, versetul 11 - „plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” Acum, dragostea produce excelență, care produce integritate, și integritatea întotdeauna va produce fapte bune. Vă rog să observați „plini de” este un participiu pasiv perfect și asta înseamnă că este ceva ce s-a întâmplat în trecut cu rezultate în prezent. Și este vorba de ziua lui Cristos, care este tema din versetul 10. Este vorba de ziua lui Cristos, verbul așadar privește înapoi și sumarizează viața unei persoane și spune „Când veți sta în ziua lui Cristos deja veți fi plini de neprihănire sau de roada neprihănirii.” Are în vedere un statut complet sau o condiție completă. Privește la totalul de fapte bune produse de Dumnezeu într-o viață de integritate, o viață de excelență, o viață plină de dragoste. Așadar, atunci aveți aici o perspectivă a credinciosului care a ajuns în ziua lui Cristos și pentru că a iubit și pentru că a urmărit excelarea și pentru că a menținut o atitudine de integritate el şi-a umplut viața sa de fapte bune și ajunge în acea zi fiind deja plin de roadele neprihănirii - care sunt roada dragostei, excelării și integrității.

Acum, la ce ne referim când spunem roada neprihănirii? Ei bine, roada care este produsă de neprihănire, roada care este produsă neprihănire. Pentru că dacă trăiești în dragoste și urmărești lucrurile alese și trăiești o viață de integritate, aceasta este o viață neprihănită, cu siguranță va produce un anumit rod, karpos, rod, care înseamnă fapte bune, produse, rezultate. Și aceasta este ceea ce are în minte. Roada produsă de energia inerent divină din acest fel de viață creștină, roada care produce neprihănirea. Apropo, roada neprihănirii este o expresie din Vechiul Testament care se găsește în Proverbe 11:30 și în Amos 6:12. Este de asemenea folosită în Iacov 3:18 și se referă la faptele bune care sunt produse de neprihănirea lui Dumnezeu în viața credinciosului.

Așadar, rugăciunea lui este, priviți, o viață plină dragoste, o viață de excelență, o viață de integritate, o viață de fapte bune. Și aceasta ar trebui să fie caracteristic fiecărui credincios. Roada vieții noastre este dată de faptele bune. Acum, Noul Testament vorbește despre roadă. De fapt, sunt două feluri de roadă, așa cum v-am spus de mai multe ori. Romani 1:13 vorbește: „Nu vreau să nu știți, fraților, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi.” Cu alte cuvinte, vreau să văd cum vin unii oameni la Cristos, roada însemna câștigarea cuiva pentru Cristos, rodul vieții sale. În capitolul 15 din Romani, la versetul 28 spune: „După ce-mi voi împlini, deci, însărcinarea aceasta, şi le voi încredința aceste daruri.” Cu alte cuvinte, iarăși rezultatul vieții lor a fost ca altcineva să fie convertit, așadar, roada este a conduce pe cineva la Cristos. În 2 Corinteni 9, versetul 10 spune: „Cel ce dă sămânță semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulți şi vouă sămânța de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.” Cu alte cuvinte, faptele neprihănite pe care Dumnezeu le va produce în viața voastră pentru că ați fost credincioși Lui.

În Efeseni capitolul 5, versetul 9 spune: „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.” Și iarăși, orice faptă neprihănită este o roadă, dar este mai mult decât o faptă, este de asemenea o atitudine. Galateni 5, „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” Acestea toate sunt atitudini. Așadar, Dumnezeu vrea să producă în viața ta atitudinea corectă și acțiunea corectă - atitudinea corectă și acțiunea corectă. Dar vă rog să observați un lucru foarte important în acest verset. Spune în versetul 11 „plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos.” Nu produci roadă de unul singur. Aceasta vine prin Isus Cristos care lucrează în tine, așa că El primește toată slava și toată cinstea și toată lauda.

În Ioan 15, „Eu sunt adevărata viță, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiță, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă şi mai multă roadă.” Versetul 4, „Rămâneți în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot aşa nici voi nu puteți aduceți roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face ce? Nimic.” Așadar, ideea e că roada este lucrarea lui Dumnezeu produsă în viață. Nu lucrarea mea, ci lucrarea Lui, lucrarea lui Cristos. Efeseni 2:10 spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Așadar, ce învățăm aici? Noi trebuie să aducem roadă, dar acea roadă este lucrarea lui Cristos. Aș dori să vă ofer o ilustrație. Vă amintiți de Laurence al Arabiei? Laurence al Arabiei a adus odată câțiva arabi la Londra, i-a cazat la un hotel în Londra și ei au fost absolut uimiți. Ei erau beduini, și toată viața lor au trăit într-un cort. Lucrul care i-au fascinat cel mai mult au fost robinetele, pentru că au trăit toată viața lor în deșert, iar apa era un element de lux. Era suficient să deschidă robinetul și aveau apă cât doreau. Când s-a pregătit Laurence să plece și ei și-au făcut bagajele şi tot ce aveau cu ei, a descoperit că au luat toate robinetele de la chiuvete și le-au pus în bagaje, având părerea ridicolă că dacă aveau un robinet cu ei, atunci aveau și apă.

Acum, v-am reamintit această oarecum familiară narațiune doar ca să vă spun că problema din viața ta spirituală este să recunoști că tu ești doar un robinet. Dacă nu ești conectat la rețea, faptul că ești deschis şi închis nu va produce absolut nimic. Puterea vine de la Domnul Isus Cristos, și aceasta este ceea ce spune aici. Trebuie să realizezi că roada neprihănirii vine prin Isus Cristos. El o produce în tine. Așadar, o viață de dragoste naște o viață de excelență, care naște o viață de integritate, care duce la o viață de fapte bune, de fapte bune.

Și aceasta ne duce la ultimul cuvânt: slăvire. De ce toate acestea? Un ultim adevăr măreț, versetul 11 „spre slava și lauda lui Dumnezeu.” Ioan 15:8 „Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit.” Totul pentru slava lui Dumnezeu, totul. Dumnezeu ne-a mântuit. Dumnezeu ne-a făcut roditori pentru slava Lui. Noi trebuie să fim lauda slavei Lui, Efeseni 1:12, Efeseni 1:14. Noi trebuie să-I aducem cinste, să-I aducem slavă prin viața noastră. Acum, ascultați, dragilor, o viață plină de dragoste și o viață de excelență și o viață de integritate și o viață plină de fapte bune va aduce slavă lui Dumnezeu și laudă lui Dumnezeu. Apropo, slava, doxa, este suma totală a desăvârșirii lui Dumnezeu. Lauda este onorul adus lui Dumnezeu pentru desăvârșirea Lui. Așadar, El primește afirmarea perfecţiunii și apoi lauda care este determinată de acea perfecțiune. Și astfel, dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre, care crește într-o cunoaștere a Cuvântului Lui, ne face să urmărim excelența cu o integritate spirituală, care generează o viață de putere prin Cristos, care produce fapte bune, care contribuie la slava lui Dumnezeu ca un Dumnezeu răscumpărător, transformator, vrednic de laude veșnice. Aceasta este suma tuturor acestora.

Rugăciunea lui Pavel este de asemenea și rugăciunea mea. „Aceasta mă rog” a spus Pavel și spun și eu de asemenea: „Aceasta mă rog”, aceasta mă rog pentru voi „ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, ca să fiți curați şi să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Cristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.”

Tată, asta mă rog pentru acești oameni, și Tată, vreau ca ei să știe că dacă ei își fac un inventar spiritual și dacă văd un declin în viața lor spirituală, aşa ar trebui să se roage pentru ei înșiși.

Tată, ajută-ne să înțelegem că nu sunt formule, nu sunt scurtături, nu sunt scamatorii, nu este o cale ușoară. Dacă viața noastră nu se validează și nu trăim conform acestor virtuți esențiale, atunci ajută-ne să știm că trebuie să ne plecăm pe genunchi așa ca Pavel, și să ne rugăm pentru același lucru zilnic, în fiecare zi. Doamne Dumnezeule, fă ca dragostea mea să crească mai mult și mai mult în orice cunoaștere și pricepere. Vreau să deosebesc lucrurile alese, ca să fiu curat și să nu mă poticnesc până în ziua lui Cristos. Vreau să fiu plin de roada neprihănirii care vine prin Isus Cristos și vreau să exist pentru slava și lauda lui Dumnezeu. Ajută-ne să ne rugăm personal acest lucru zilnic, în fiecare zi, până când vom începe să vedem că modelul vieții noastre va merge în direcția potrivită. Doamne, este atât simplu din partea noastră. Tot ce avem de făcut este să ne predăm de bună voie resurselor Tale și Tu să rodești lucrarea Ta în noi. Ajută-ne să fim doritori să facem aceasta, de dragul lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT