Pentru că am ajuns acum la bucuria de a examina adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, vă rog să deschideți Biblia la epistola lui Pavel către Tesaloniceni, prima epistolă, capitolul 5 și să citiți cu mine versetele 21 și 22. Am început acum două săptămâni să analizăm adevărul din 1 Tesaloniceni 5:21-22. Vom continua în această dimineață și apoi din nou duminica viitoare.

Dați-mi voie să vă reamintesc acest adevăr citind simplu şi direct: „Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice vi se pare rău”. Acesta este un apel la discernământ. Examinați totul cu multă grijă.

Preaiubiților, lucrul acesta este absolut crucial în viața creștină. Absolut crucial. Viața creștină este cea mai precisă viață dintre toate. Este cel mai disciplinat model de gândire și de comportament. Ea cere o precizie exigentă, în înțelegere, în fapte. O precizie care se conformează unui standard absolut revelat de Dumnezeu în Scriptură. Viața creștină este o viață care urmărește conformitatea perfectă și totală cu legile fixe, poruncite și împuternicite de Dumnezeu Însuși.

Nu există o viață în care să fie nevoie de atâta precizie şi exigență ca cea a creștinului, pentru că nu numai că necesită o mare precizie în exterior în ceea ce privește comportamentul, ci și în interior în ceea ce privește gândirea și credința. Noi nu trăim o existență de tipul: fii fericit - trăiește clipa - mult noroc, sau nu rata nimic din ce-ți place, fă ce vrei, fă tot ceea ce te face fericit. Cuvântul lui Dumnezeu stabilește cerințe fixe pentru fiecare domeniu al vieții noastre. Nu există doctrine schimbătoare în creștinism. Nu există valori schimbătoare. Nu există moravuri schimbătoare. Nu există etică schimbătoare.

Este uimitor pentru mine - și sunt sigur că și pentru voi - să urmăresc în ultimele două săptămâni cum se întâlnesc toate aceste mari confesiuni: metodiștii, episcopalienii și prezbiterienii, pentru a vota o nouă teologie, pentru a vota o nouă morală, pentru a vota noi standarde etice, pentru a schimba tradiția a ceea ce s-a crezut în trecut. Și, așa cum spunea un lider prezbiterian pe care l-am auzit la un interviu la radio: „Dacă nu ne schimbăm morala pentru a ne adapta la prezent, ne vom pierde toți membrii.”

Însă în adevăratul creștinism, nu există principii morale schimbătoare. Nu există valori care să se schimbe. Nu există etică schimbătoare. Și nu există doctrine care să se schimbe. Ni se cere să trăim într-un mod disciplinat în ce priveşte gândirea și ni se cere să trăim într-un mod disciplinat în ce priveşte comportamentul.

Iar la baza acestui tip de viață disciplinată și precisă se află necesitatea de a avea discernământ. Trebuie să fim capabili să discernem ceea ce este adevărat de ceea ce este fals. Trebuie să fim capabili să discernem adevărul de jumătățile de adevăr, precum și adevărul de eroare. Iar atunci când biserica își pierde capacitatea de a discerne astfel, își pierde, prin urmare, teologia precisă. Își pierde principiile morale, valorile, etica și doctrinele precise și, prin urmare, abandonează orice speranță de trăire precisă, de comportament precis.

Iar când te uiți la creștinismul de astăzi și îl vezi plin de imoralitate și de un angajament de nivel scăzut față de o viață sfântă, trebuie să înțelegi că acest tip de comportament imprecis este rezultatul unei gândiri imprecise, care este produsul unei incapacități de a avea discernământ.

Creștinismul evanghelic se află într-o stare gravă de confuzie. Nu este sigur cum ar trebui să se comporte pentru că nu este sigur ce ar trebui să gândească, deoarece nu este sigur ce crede. Teologia diluată și superficială nu va reuși să producă reverență profundă, închinare profundă, pocăință profundă, smerenie profundă, și înțelegere profundă a lui Dumnezeu, a naturii Sale, a lucrării Sale, a slujbei Sale, a legilor Sale, a standardelor Sale, a principiilor Sale. O astfel de teologie nu reușește să îi facă pe oameni să fie centrați pe Dumnezeu. Biserica de astăzi, prinsă în gândirea relativistă despre doctrină, gândirea relativistă despre moralitate, nu poate, așadar, să ajungă la o trăire cu multă atenţie.

Așadar, discernământul este crucial. Pavel știa acest lucru când l-a pus în această mică listă. Începând cu versetul 16, el ne oferă ceea ce reprezintă un rezumat compozit al elementelor cardinale ale vieții creștine: „Bucurați-vă întotdeauna; rugați-vă neîncetat; mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. Aceasta se referă la atitudinea voastră față de Dumnezeu. „Nu stingeți Duhul; și nu disprețuiți prorociile (revelația)”; profețiile pe care Dumnezeu le-a dat - și anume, Cuvântul revelat - și apoi „Cercetați toate lucrurile”. Acestea sunt componentele care se află în centrul vieții creștine.

Prin urmare, Pavel ne cheamă la ceva foarte elementar atunci când spune: „Ci cercetați toate lucrurile”. Nu este ușor să faci asta. Există trei motive pentru care nu este ușor. Primul motiv este slăbiciunea umană. Mintea noastră este decăzută. Gândirea noastră este distorsionată. Suntem înclinați să fim subiectivi în favoarea noastră. Suntem slăbiți de firea umană nerăscumpărată care locuiește în noi și care are o înclinație spre păcătoșenie. Așadar, trebuie să luptăm împotriva slăbiciunii umane. Mintea noastră este depravată.

În al doilea rând, este vorba despre înșelăciunea satanică. Există un atac continuu împotriva bisericii din partea celui ce este domnul întunericului, prințul acestei lumi, iar el face tot ce poate pentru a deruta și pentru a duce biserica în confuzie.

În al treilea rând, avem din partea lumii neevlavioase din jurul nostru influența copleșitoare, care inundă. Între lume, fire și diavol, procesul de discernământ spiritual poate fi destul de ușor debilitat. Și, din nefericire, biserica a căzut în haos și în confuzie sub acest asalt. Ea este incapabilă astăzi să discearnă adevărul de falsitate și binele de rău, iar acest lucru creează o doctrină imprecisă, o conduită imprecisă.

De fapt, pe cât de esențial este acest lucru pentru viața creștină trăită cu atenție, discernământul și deosebirea nu sunt populare astăzi nici măcar în biserică. Dacă iei poziții ferme față de unele probleme, ești privit cu dispreț.

Acum, asta înseamnă că un apel la discernământ este potrivit. Chemându-vă să discerneți și ajutându-vă să extindeți și să elucidați adevărul acestor două versete, vreau să vă pun trei întrebări. Ultimele două întrebări le vom analiza duminica viitoare. Ultimele două întrebări le vom analiza data viitoare. Să ne întoarcem la prima întrebare, pe care am discutat-o în ultimul nostru studiu.

De ce există o asemenea lipsă de discernământ? V-am arătat deja influențele, slăbiciunea firii, înșelăciunea satanică și influența lumii. Dar de ce biserica a fost victimă a acestor lucruri? Care sunt factorii care au dus la această lipsă de discernământ? Mai întâi voi face o recapitulare, după care voi adăuga noi factori.

Data trecută, v-am spus că principalul factor care contribuie la această lipsă de discernământ este slăbirea clarității și convingerii doctrinare. O slăbire a clarității și convingerii doctrinare. Există astăzi un asalt asupra doctrinei. Și orice asalt asupra doctrinei este, în cele din urmă, un asalt asupra lui Dumnezeu. Este un asalt asupra cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu și asupra cunoașterii corecte a adevărului Său. Prin urmare este un asalt asupra caracterului Său, este un asalt asupra închinării corecte înaintea Lui, și totodată, este un asalt asupra moralității.

Bisericile de astăzi nu sunt preocupate în primul rând de doctrină ca atare. Ele sunt, în cea mai mare parte - și, bineînțeles, există și excepții - sunt preocupate în principal să se asigure că, indiferent ce suntem, suntem iubitori, unificăm, nu dezbinăm, suntem relaționali, nu confruntăm, nu suntem ofensivi. Vrem să ne bazăm pe experiențe. Vrem să ne ocupăm de sentimente și emoții. Și vrem să-i facem pe oameni să se simtă mai bine în legătură cu viața lor. Vrem ca ei să fie împliniți și satisfăcuți în viața lor. Vrem ca ei să se simtă confortabil.

Și în felul acesta, hermeneutica noastră dominantă are de-a face cu toate acestea. Și v-am spus acum două săptămâni că liberalii nu ne-au putut vinde teologia lor, așa că ne-au vândut hermeneutica lor. Ce este hermeneutica? Vine de la un cuvânt grecesc hermeneuō, care înseamnă „a interpreta”. Ei nu ne-au putut vinde teologia lor, așa că ne-au vândut principiile lor de interpretare a Scripturii.

Principiile lor sunt: interpretezi Biblia în lumina a ceea ce este iubitor, a ceea ce este unificator, a ceea ce nu este amenințător, a ceea ce nu este ofensiv, a ceea ce nu este opozant, a ceea ce nu este dezbinător, în lumina a ceea ce îi face pe oameni să se simtă bine, confortabil, și din punct de vedere relațional, în lumina a ceea ce le va aduce bucurie, satisfacție, fericire, și împlinire de sine. Și dacă abordezi Biblia cu toate acestea ca principii de interpretare, vei ajunge la o teologie liberală. Așa că ne-au vândut hermeneutica lor în loc de teologia lor, pe care știau că nu o vom accepta. Dar vom ajunge la același lucru.

De fapt, astăzi auzi că un creștinism relevant nu este doctrinar. Săptămâna aceasta am văzut un anunț pentru o biserică într-un pliant și în el se spunea: „V-ați săturat de serviciile tradiționale ale bisericii? V-ați săturat de - nu-mi amintesc exact cuvintele - de predicile plictisitoare care sunt irelevante?” Presupunerea este că tot ceea ce este tradițional, tot ceea ce este biblic, tot ceea ce este expozițional, este cumva irelevant. Acesta este un punct de vedere destul de răspândit.

Cu câteva luni în urmă mi-a fost trimisă o teză de doctorat de către un tânăr care a scris-o pentru a-și finaliza lucrarea de doctorat și a scris-o comparând predicarea mea cu cea a unui alt predicator bine-cunoscut. Iar evaluarea sa finală, la sfârșitul secțiunii despre mine, a fost: „MacArthur este corect, dar irelevant. El spune adevărul, dar nu este relevant”. Acum nu știu cum o proclamare a adevărului poate fi irelevantă. Cealaltă parte ar fi să spui minciuni, dar să fii relevant. Nu sunt sigur ce înseamnă asta.

Lipsa de relevanță este asociată cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, cu a fi dogmatic sau cu a spune adevărul cu fermitate astăzi. Astfel, închinarea, și predicarea, și comportamentul reflectă acest tip slab de angajament doctrinar.

Mă pot gândi la atât de multe, foarte multe tendințe uimitoare din ultimii cinci-zece ani.

Chiar și posturile de radio care altădată erau nerăbdătoare să difuzeze tot ceea ce predicăm ne scriu acum și ne spun: „Dacă abordați această problemă, sau acea problemă, nu o vom difuza, pentru că îi va jigni pe unii dintre ascultătorii noștri, iar noi vrem să fim iubitori”. Și noi vrem să fim iubitori, dar voi trebuie să spuneți adevărul în dragoste. Evident, discernământul nu va înflori într-o atmosferă de gândire neclară. Evident.

Uitați-vă puțin la 2 Timotei, capitolul 4. În 2 Timotei 4:1, Timotei este însărcinat în mod solemn cu o sarcină destul de intimidantă. El spune – Pavel spune – „Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece vii morții, și pentru arătarea și împărăția Sa”.

Cu alte cuvinte, vreau să vă simțiți puși la lucru. Vreau să aveți o mare motivație. Sunteți supravegheați de Dumnezeu și sunteți supravegheați de Isus Cristos, care va judeca totul. Și îți spun, Timotei - versetul 2 - „propovăduiește Cuvântul”. Nu abandona asta. „Stăruie asupra lui la timp și ne la timp”.

Cu alte cuvinte, când Cuvântul este tolerat și când nu este, când este popular și când este nepopular, când este acceptat și când nu este acceptat, tu predică-l. Și cum va ieși? Va mustra, va certa și va îndemna, iar tu doar fă-o cu multă blândețe și învățătură. Acesta este mandatul. Noi trebuie să predicăm Cuvântul.

Presupunem că asta îi va mustra pe oameni sau îi va condamna. Presupunem că se vor simți mustrați sau îi va face să se confrunte cu rătăcirea comportamentului și a credinței lor. Presupunem că îi va îndemna cu putere, cuvânt care înseamnă că îi va avertiza asupra judecății și îi va îndemna să-și schimbe comportamentul. Așa trebuie să predicăm.

Apoi, în versetul 3, spune: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci, îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor, își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”.

Responsabilitatea principală a oricărui predicator și a oricărui pastor este să se asigure că predică poporului său Cuvântul și că îi oferă o doctrină sănătoasă. Nu va fi întotdeauna ceea ce vor ei, ci va fi ceea ce au nevoie.

Și când încep să-și ia pentru ei înșiși învățători care le gâdilă urechile și îi fac să se simtă bine, care le dau să mănânce ceea ce vor conform cu propriile lor dorințe, se vor îndepărta de adevăr și vor accepta istorisirile închipuite. Discernământul nu va înflori într-o atmosferă ca cea de astăzi, care este descrisă în mod caracteristic, cred eu, ca fiind una de confuzie doctrinară mai degrabă decât de convingere doctrinară.

Există o a doua cauză pe care v-am prezentat-o în ultimul nostru mesaj și care contribuie, de asemenea, la această lipsă de discernământ. Este eșecul de a fi antitetic și ea urmează exact pe lângă prima. Nu reușește - această cultură nu reușește să vrea să fie antitetică. Nu vrea să dezbată. Nu vrea să fie polemică. Ea vrea să fie relativă.

Simțim pătrunderea de ani de zile a existențialismului, a subiectivismului. Oamenii vor ca totul să se afle într-un spectru larg de relativism. Nu există probleme albe și negre, probleme absolute. Dar predicarea biblică, învățătura, este absolută. Ea desparte, confruntă, separă, judecă, convinge, mustră, ceartă, atenționează, îndeamnă. Și asta nu este ceva acceptabil astăzi. Asta nu este de dorit astăzi. Vremea pe care noi o trăim este pentru distracție și jocuri. Este o vreme în care trebuie să dansăm ușor peste fiecare problemă și să ne asigurăm că nu jignim pe nimeni. Nu este o vreme pentru dezbateri. Nu este o vreme pentru polemici. Nu este o vreme în care să tragi o linie și să spui: „Acesta este adevărul, iar tot ceea ce este de partea cealaltă este o eroare”.

Și, evident, într-o epocă relativistă în care nu există dorința de a fi antitetic, de a pune o teză și o antiteză una împotriva celeilalte și de a vedea ce este adevărat, într-o astfel de perioadă, într-o astfel de vreme de relativism doctrinar, discernământul nu va supraviețui.

Uitați-vă la Tit 1:9. În Tit 1:9, avem instrucțiuni pentru un prezbiter sau un pastor, iar el trebuie să păstreze Cuvântul demn de încredere, care este în conformitate cu învățătura. Şi el trebuie atât să îndemne în doctrina sănătoasă, cât și să îi înfrunte pe cei care o contrazic. Dumnezeu ne-a poruncit să fim antitetici, să contestăm ce e eronat.

Trebuie să facem acest lucru, altfel nu ne îndeplinim chemarea divină. Dar acolo unde acest lucru nu este tolerat, unde nu ai voie să faci distincție, unde nu ai voie să spui că greșești, aceasta este o eroare care trebuie corectată. Pentru că ceea ce domină este hermeneutica iubitoare, unificatoare, relațională, și în felul acesta, discernământul nu poate supraviețui.

În al treilea rând, data trecută v-am spus că un alt factor care contribuie la dispariția discernământului în biserică este preocuparea pentru imagine și influență ca fiind o cheie pentru evanghelizare. Biserica a acceptat ideea - minciuna - că, pentru a ajunge la cei din lume, trebuie să devenim populari. Trebuie să fim drăguți, inofensivi, acceptabili și împăciuitori. Trebuie să îi facem pe oamenii păcătoși să se simtă în largul lor. Trebuie să facem ca biserica să fie caldă și permisivă. Trebuie să-i facem pe păcătoși să se simtă confortabil, și fericiți, și să îi distrăm. Și dacă le place de noi, le va plăcea și de Isus.

Imaginea și influența sunt considerate a fi instrumente de evanghelizare mai puternice decât predicarea Cuvântului puternic și inspirat al lui Dumnezeu. Și, evident, discernământul nu supraviețuiește într-o atmosferă de confuzie doctrinară. Nu supraviețuiește într-o atmosferă de relativism moral. Și nu supraviețuiește într-o atmosferă de compromis cu lumea.

Și totuși, în asta se află biserica astăzi. Înțelegătoare cu tot ceea ce face lumea neregenerată, încercând să le câștige aprobarea. Dorind să le câștige aprecierea. În loc să fie lumina care se aprinde și le descoperă păcatul, vrea să fie în întuneric încât ei să poată sta cu noi mult timp și să nu fie niciodată nevoiți să se confrunte cu adevărat cu asta. Ei să poată doar să se bucure de cât de drăguți suntem.

Acum, vreau să fiu iubitor, vreau să fiu îndurător și vreau să-i văd pe păcătoși pocăindu-se. Dar știu că singurul mod în care acest lucru se va întâmpla vreodată este atunci când păcatul lor este confruntat, iar ei se lovesc de realitatea condamnării lor veșnice.

În 1 Corinteni - v-am arătat și vă reamintesc - capitolul 4, apostolul Pavel avea o filozofie destul de diferită de slujire. El a spus despre propria sa slujire: „Suferim de foame și de sete” - versetul 11 – „suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre. Suntem ocărâți, prigoniți, vorbiți de rău și am ajuns” - versetul 13 – „ca lepădătura lumii acesteia”.

În lume el nu era prea popular. Biserica nu a căutat niciodată să fie populară, nu a căutat niciodată să fie influentă în sensul că ne acceptă așa cum suntem, nu a crezut niciodată că imaginea este problema cheie, că erudiția noastră academică este cea care i-a convins, sau calitatea distractivă a serviciilor noastre, sau genul nostru de toleranță care nu amenință și care îmbrățișează cu dragoste. Dar acesta este spiritul de astăzi. O teologie slabă, o lipsă de dorință de a fi absolut în ceea ce privește doctrina și o preocupare pentru strategia noastră de a comercializa Evanghelia în lume, prin imagine, influență și prestigiu au ucis discernământul.

Acum dați-mi voie să vă duc la un al patrulea factor. Eșecul de a interpreta corect Scriptura. Eșecul de a interpreta corect Scriptura. Mă cunoașteți suficient de bine pentru a ști că acest lucru trebuie să fie aproape de inima mea și, într-adevăr, este. Când eram la facultate, am avut o mare dorință de a învăța cum să interpretez Scriptura. Și știam că există o cale pentru a ajunge la asta. Așa că, în primul meu an de facultate, m-am înscris la cinci module de greacă în primul semestru și la cinci în al doilea semestru. Am urmat zece. În al doilea an am urmat trei în fiecare semestru. În al treilea an am luat trei în fiecare semestru, iar în al patrulea an am luat două în fiecare semestru.

Am absolvit facultatea cu toate aceste cunoștințe de greacă pentru că am crezut că, dacă voiam să interpretez - în primul rând munca mea urma să fie în Noul Testament - și voiam să interpretez Noul Testament, atunci trebuia să știu cum să-l interpretez din limba originală. Am plecat la seminar și am mai făcut încă trei ani de greacă și câțiva ani de ebraică, am studiat teologie și m-am străduit să mă disciplinez în înțelegerea doctrinei, a istoriei bisericii, a istoriei generale, a culturii, a filozofiei și a tuturor lucrurilor pe care le puteam învăța pentru a mă îmbogăți și a-mi îmbunătăți înțelegerea contextului și înțelegerea Scripturii.

Și m-am străduit de-a lungul anilor să încerc să aplic lucrurile pe care le-am învățat, și să împart drept Cuvântul adevărului. A fi capabil să interpretezi Scriptura este crucial, mai ales pentru cineva în poziția mea, pentru că Iacov 3:1 spune: „Să nu fiți mulți învățători, pentru că știți că veți primi o judecată mai aspră”. Cel care se grăbește să învețe ar face bine să realizeze că atunci când iei profilul de învățător, aduci asupra ta o condamnare potențial mai mare, pentru că acum ești responsabil nu numai pentru ceea ce crezi și afirmi tu, ci și pentru ceea ce i-ai făcut să creadă și să afirme pe toți ceilalți care te-au ascultat și te-au crezut.

Există o știință foarte, foarte exactă în interpretarea Bibliei. O știință foarte precisă. Unii dintre oamenii noștri îmi spuneau recent că au vorbit cu un predicator celebru din America, iar unul dintre ei l-a întrebat: „Ce vei predica duminica aceasta?” Era probabil la mijlocul săptămânii. Iar el a răspuns: „Oh, nu știu încă. Eu sunt un tip special de sâmbătă seara”.

Nu poți interpreta Cuvântul lui Dumnezeu în felul acesta. Nu este ceva capricios. Dar aveți astăzi în biserici mulți predicatori care nu urmăresc disciplina în știința interpretării Scripturii. Și, ca urmare a acestui fapt, ceea ce fac ei este să treacă ușor peste lucruri, să predice relațional, un fel de psihologie cvasi-creștină, sau să spună o mulțime de povești, sau orice altceva, iar ca rezultat nu interpretează niciodată cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

La aceasta se poate adăuga realitatea că există un fel de nouă ridicare a tuturor la rangul de experți în Scriptură. Toată lumea care vine pare să creadă că poate interpreta Biblia când, de fapt, dacă nu au stat sub o bună învățătură sau dacă nu citesc destul și nu au învățat cum să interpreteze Scriptura de la cineva care știe, este foarte puțin probabil ca, indiferent cât de spirituali sunt și cât de mult Îl iubesc pe Cristos, să fie capabili să împartă cu acuratețe Cuvântul adevărului.

Oamenii care au o pregătire inadecvată în Biblie, dar care au o pregătire avansată într-un alt domeniu, simt cumva că pot să treacă peste și să interpreteze Scriptura. Și apoi, mulți oameni simt pur și simplu că, în virtutea faptului că sunt creștini, pot să o interpreteze singuri, cu puțină pregătire sau deloc și fără să fi stat sub o explicație atentă a Scripturii, astfel încât să învețe cum să interpreteze ascultându-i pe cei care o fac.

Așa că i-am adus cumva pe toți la același nivel și toată lumea are un drept egal de a scrie cărți despre Biblie și de a interpreta Scriptura, indiferent cine sunt sau cât de slab pregătiți ar fi.

Și puteți adăuga o altă problemă care duce la această lipsă de interpretare corectă și anume că Mișcarea carismatică, care mătură lumea, și susține practic că trebuie doar să citești Biblia și cumva Isus îți va spune ce înseamnă. Cumva, pur și simplu, se ridică din interiorul tău în mod mistic, ceea ce elimină complet nevoia de interpretare.

Apropo, învățăturile false care au apărut vreodată și aproape fiecare sectă au pornit de la premisa că Isus le-a dat o nouă revelație. Acesta este un lucru foarte înspăimântător pentru că este atât de răspândit. Și îi auziți tot timpul pe oameni, dacă ascultați radioul sau urmăriți programele creștine de la televizor, care vin și fac acest tip de interpretare și vorbesc despre cum Isus le-a spus asta şi Dumnezeu le-a spus asta. Spun că nu este nevoie să interpretați asta cu Biblia, pentru că pur și simplu vine din interiorul vostru.

Bill Hayman, de exemplu, conduce o rețea de slujiri profetice carismatice. El îi sfătuiește pe oameni să ignore rațiunea, logica și simțurile atunci când încearcă să discearnă adevărul. Ignoră rațiunea, logica și simțurile atunci când încerci să discerni adevărul. El scrie – și îl citez – <>.

Ați auzit ce a spus? Dacă vreți să știți adevărul, acesta vine printr-o reacție în zona abdominală superioară. „Un martor negativ cu un mesaj de genul: ‘Acum, ai grijă’ sau ‘Ceva nu este în regulă’ se manifestă de obicei printr-o senzație de nervozitate sau de neliniște”. Așa că citești Scriptura și apoi aștepți să se întâmple ceva în zona ta abdominală superioară.

El continuă: „Există o senzație profundă, aproape neinteligibilă, că ceva nu este în regulă. Această senzație poate fi de încredere doar atunci când suntem mai mult în ton cu duhul nostru decât cu gândurile noastre”. Ce înseamnă asta? Vorbe cu subînțeles. Fără sens. El mai spune: „Dacă gândirea noastră provoacă aceste senzații, atunci nu poate fi vorba decât de o reacție sufletească”. Așadar, nimicuri fără minte, iraționale, fără sens, în timp ce tu stai acolo și aștepți o senzație de nervozitate, un salt în partea superioară a abdomenului. Și dacă se întâmplă, atunci nu este adevărat. Trebuie să găsești o altă interpretare.

„Pe de altă parte, când Duhul lui Dumnezeu prezintă împreună cu duhul nostru o mărturie că un cuvânt profetic este corect, deci ai găsit adevărul, atunci duhul nostru va reacționa cu roada Duhului Sfânt. Avem o pace și o bucurie profundă și inexplicabilă, un sentiment cald de iubire sau chiar un sentiment că duhul nostru sare în sus și în jos de emoție. Această senzație ne face să știm că Duhul Sfânt împreună cu duhul nostru prezintă o mărturie că totul este în ordine, chiar dacă noi nu înțelegem”.

Cu alte cuvinte, ignoră-ți mintea, uită-ți credințele, nu ține cont de teologie, respinge-ți bunul simț și nu lua niciodată Tums, care va da peste cap procesul Duhului Sfânt. Nu te lăsa prostit cu zona abdominală superioară, pentru că atunci El nu te poate conduce.

Acest lucru cerșește limbajului pentru a căuta adjective care să descrie o astfel de idioțenie. Un nonsens total. Doar că nu veți găsi așa ceva în Scriptură. Noi nu citim Biblia și nu stăm și așteptăm ca o senzație în partea superioară a abdomenului să determine care este adevărul. O indigestie, probleme cardiace - este ridicol - ar putea să vă dea aceleași sentimente sau chiar mai puternice.

Și totuși, câți oameni urmează acest tip de sfat? Milioane de oameni. Și apoi își mută apartenența la acea biserică și își donează economiile de-o viață acelei lucrări. Prețul misticismului și subiectivismului carismatic este mult prea mare. Toată lumea este liberă să facă, să spună și să învețe orice îi spune abdomenul superior. Iar unicitatea, centralitatea și necesitatea de a interpreta Scriptura au fost eliminate.

Așadar, pe de o parte, avem oameni care poate ar putea să o interpreteze, dar care au optat pentru psihologie creștină și povestiri. Pe de altă parte, avem oameni care nu au cu adevărat instrumentele necesare pentru a o interpreta, dar care încearcă să o facă. Și apoi avem un al treilea grup de carismatici care stau și așteaptă ca un sentiment să le spună ce este corect. Este de mirare de ce nu putem discerne adevărul? Pentru că abordăm Scripturile în mod greșit.

Scrisoarea care urmează i-a fost scrisă unui cunoscut de-al meu de către un tânăr din mișcarea carismatică. Ea ilustrează această atitudine tipică față de Scriptură. Iată ce spune scrisoarea: „Cea mai mare experiență de dragoste pe care am avut-o vreodată a fost la picioarele crucii, când sângele lui Isus Cristos s-a revărsat asupra mea. El m-a umplut cu Duhul Său. El m-a adus peste vale în cetatea Ierusalimului, în Sfânta Sfintelor. Acolo m-am văzut pe mine însumi în El și pe El în mine. Am primit botezul ca prin foc și de aici dragostea lui locuiește în mine. De aici mă împărtășesc zilnic”.

Ei bine, tot acest paragraf mi se pare destul de mistic. Nu știu despre ce vorbește. Și nu cred că își dorește cu adevărat botezul cu foc. Pentru că acest botez înseamnă judecată. Dar îl putem scuza pentru o clipă de această greșeală. Să urmărim restul scrisorii.

„Nu simt nevoia de a studia Scripturile, pentru că Îl cunosc pe Isus așa cum mi S-a revelat înăuntrul meu. Și cum El locuiește în mine, acolo este Cuvântul. Scripturile sunt o sursă secundară”. Înțelegeți de ce oamenii nu pot avea discernământ? Pentru că nu au un standard față de care să discearnă.

Înțelegeți de ce oamenii pot sta la acele talk-show-uri televizate și pot continua să susțină lucruri bizare, lucruri ieșite din comun, și nimeni nu spune niciodată: „Stați așa. Opriți-vă. Este greșit. Nu este adevărat. Nu este în Biblie. Așa ceva nu poate fi apărat”. Nimeni nu spune niciodată asta, pentru că experiența este cea care aduce validarea.

Reformatorii au combătut eroarea prin interpretarea corectă a Scripturii. Acum, în secolul nostru, biserica va trebui să ducă aceeași bătălie, doar că de data aceasta nu ne luptăm cu romano-catolicii, ci cu protestanții, care au căzut în aceleași tipare de inepție în ceea ce privește interpretarea Scripturii.

Iar Cuvântul trebuie să fie interpretat corect, pentru că în felul acesta, dacă este înțeles corect, el va oferi tot adevărul necesar tocmai pentru o viață sfântă. Uitați-vă puțin la 2 Timotei capitolul 2. Vreau să vă familiarizez din nou cu un teren cunoscut deja și vreau să înțelegeți mai bine, cel puțin așa nădăjduiesc.

În 2 Timotei 2:15, Pavel spune: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului”. Este foarte direct. Expresia „Fii sârguincios”, a fost tradusă „caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului”.

Implicația versetului este că, dacă nu mânuiți cu acuratețe Cuvântul, ar trebui să vă fie rușine. Ar trebui să vă rușinați. Iar dacă nu vrei să te rușinezi și vrei să-l mânuiești cu acuratețe, nu aștepți vreo mișcare în partea superioară a abdomenului, ci studiezi cu sârguință, pentru aprobarea lui Dumnezeu, ca un lucrător, ca un meșter priceput, împărțind drept Cuvântul. Acest lucru ne oferă, de altfel, o perspectivă bogată asupra preciziei necesare în interpretarea biblică.

Țineți minte asta, acum. Oamenii nu trec la doctrina falsă în mod intenționat. Adică nu spun toți: „Vreau să găsesc o doctrină falsă. Vreau să găsesc o minciună. Caut o înșelăciune aici”. Nu. Faptul că ei greșesc atât de groaznic nu este planificat, sau venit în urma motivației. Vine prin lene, inepție, nepăsare, delăsare, și lipsă de înțelepciune în mânuirea Scripturii.

Urmăriți mai jos, în versetul 17, și întâlniți doi oameni, care aici ar fi o ilustrare a acestui lucru: Imeneu și Filet. Se spune că sunt oameni - versetul 18 - care s-au abătut de la adevăr. Acum opriți-vă pentru o clipă în acest punct. Acel mic verb „s-au abătut” înseamnă că au ratat ceea ce au urmărit. Iar ideea aici este că ei au țintit spre adevăr, doar că l-au ratat.

Oamenii nu vin cu o eroare pentru că ei caută o eroare. Oamenii ajung la eroare pentru că, în procesul de căutare a adevărului, nu știu cum să îl găsească, nu fac efortul necesar, sau nu își însușesc elementele necesare. Au ratat ceea ce au urmărit. Este posibil să fi avut ținta corectă, respectiv adevărul. Dar l-au ratat. L-au ratat și au ajuns la un lucru ridicol. Au născocit „că a și venit învierea”.

Cum poți susține așa ceva? O să le spui oamenilor că au murit și au înviat deja? Ați spune: „Ei bine, stați puțin. Eu știu dacă am fost mort și am înviat. Nu mă poți păcăli cu asta”. Ba da, pot. Trebuie să fi venit cu ideea că a fost un fel de înviere spirituală, că singura înviere care va exista este una spirituală și că deja a fost.

Poate că ei au fost primii anihilaționiști, care au venit cu ideea că atunci când mori te stingi din existență, somnul sufletului sau ceva de genul acesta. Se poate să fi spus despre creștini că au avut deja parte de toate învierile pe care le vor avea și că nu mai există niciuna viitoare, iar acea înviere de care au avut parte era una spirituală.

Și știți ce? Au bulversat credința unora, deoarece pentru fiecare idee aiurea există un guru. Nu-i așa? Mai ales în sudul Californiei. Lasă-ți barbă, pune-ți un halat de baie, du-te pe plajă, spune că ești Moise, și vei avea 50 de adepți într-o jumătate de oră. Întotdeauna există un grup care să te urmeze. Și nu era vorba de faptul că ținteau spre eroare, ci de faptul că ținteau spre adevăr în mod neglijent, fără pricepere, leneș, prostesc. Și au ajuns la eroare.

Și acum, dacă ne întoarcem la versetul 15, el spune: „Nu fi ca Imeneu și Filet, ci caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, pentru că ai mânuit cu grijă Cuvântul”. Trebuie să ai o integritate conștientă înaintea lui Dumnezeu, a cărui judecată are întotdeauna precizie.

Cel care mânuiește Cuvântul nu trebuie să se rușineze niciodată pentru că nu și-a folosit toate resursele și toată energia pentru a face o lucrare de calitate și a stăpâni interpretarea adevărată. Există o mulțime de predicatori, dragi prieteni, care sunt populari în fața oamenilor, dar rușinați în fața lui Dumnezeu. Populari cu oamenii, dar rușinați în fața lui Dumnezeu. Și de fiecare dată când aș denatura adevărul, mi-ar fi rușine în fața lui Dumnezeu. O lucrare slabă în Cuvânt este intolerabilă. Cuvântul trebuie să fie tratat cu acuratețe, împărtăşit corect.

Oamenii spun astăzi: „Ei bine, - dacă spui asta și spui că tipul ăsta greșește, și tipul ăla greșește, și interpretarea asta este greșită, - în 1 Cronici 16:22, se precizează că nu trebuie să vă atingeți pe unsul Domnului. Nu vă atingeți de unsul Domnului. Nu vă atingeți de unsul Domnului”. Ei bine, răspunsul la asta este că dacă cineva învață greșit, nu este unsul Domnului.

Trebuie să fim credincioși Cuvântului lui Dumnezeu. Nu este vorba de un atac personal, ci de păstrarea adevărului. Fie că nu reușim să interpretăm corect Scriptura, fie că suntem preocupați de imaginea în faţa lumii, fie că nu reușim să fim antitetici, fie că este vorba de lipsa de claritate și de convingere a doctrinei, toate aceste lucruri, oricare, vor ucide literalmente discernământul.

Cum putem discerne, dacă pentru noi doctrina nu este o problemă? Cum putem avea discernământ, dacă nu suntem dispuși să spunem că asta este corect și asta este greșit și să scăpăm de relativism? Cum putem discerne dacă încercăm să facem compromisuri și să facem lumea să se simtă confortabil? Cum putem avea discernământ dacă nici măcar nu știm cum să interpretăm corect Scriptura?

Iar în încheiere, încă două aspecte - foarte scurte. Eșecul în a disciplina în biserică. Eșecul în a disciplina în biserică. Preaiubiților, iată o problemă cu adevărat serioasă și vreau să o menționez doar pe scurt, dar ascultați cu atenție ceea ce spun. De reținut o problemă specifică: disciplina în biserică. Ce este aceasta? Confruntarea păcatului în viața fiecăruia.

Dacă fratele tău se află într-o stare de păcat, du-te la el. Du-te la el. Înfruntă-l. Încearcă să-l ridici. Încearcă să-l încurajezi, să-l întărești, încearcă să-l faci să se pocăiască. Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit [împotriva ta], du-te la el. Dacă nu se pocăiește, ia cu tine unul sau doi inși. Dacă nu vrea să asculte, spune-l Bisericii. Și dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, dă-l afară”. Pavel a spus să nu stați la masă cu el. Nu-l tratați ca pe un prieten în ceea ce privește acceptarea tuturor lucrurilor, ci iubiți-l ca pe un frate și rugați-vă să se pocăiască.

Pavel le-a spus bisericii din Corint să-l dea pe mâna lui Satan și trupul lui va fi distrus, carnea lui va fi distrusă în pedeapsă. Biserica trebuie să mențină un standard sfânt, un standard înalt. Există momente în care trebuie să ne confruntăm cu păcatul. Cu două săptămâni în urmă, un membru al bisericii noastre m-a luat cu el pentru a confrunta un bărbat păcătos care își părăsise soția și trăia cu o fată, nu cu soția lui. Și eram acolo așteptându-l până când a apărut într-un anumit loc și i-am spus: „Suntem aici pentru a te chema înapoi la sfințenie. Și vrem să ne rugăm pentru tine și cu tine”. Și dacă nu ascultă, veți auzi despre asta, pentru că va trebui să urmăm acest proces.

Acum ascultați cu atenție. Când disciplinați în biserică, asta înseamnă că abordați păcatul confruntându-l, ridicați un zid între lume și biserică. Fără îndoială. Ridicați un zid între lume și biserică privitor la păcat. Deoarece dacă veţi confrunta pe cineva cu privire la păcat și nu se oprește din a păcătui, îl dați afară. Poate că acești oameni nici măcar nu sunt creștini.

Dar asta păstrează delimitarea foarte clar. Aici sunt oamenii care umblă în ascultare de Domnul și aici sunt cei care nu fac asta. Iar acest zid de delimitare între biserică și lume este crucial. Dar, de îndată ce încetezi să mai disciplinezi păcatul, zidul cade, lumea se amestecă cu biserica și nu mai poți face diferența. Nu mai poți face diferența.

Lumea se simte confortabil. Și nu știi dacă ai de-a face cu credincioși sau necredincioși. De ce credeți că Domnul i-a omorât pe Anania și Safira în fața întregii biserici? Acum, astăzi, orice strateg de marketing al bisericii, de creștere a bisericii, ar spune că a fost un act prostesc din partea lui Dumnezeu, pentru că a dat bisericii o reputație proastă. Știți care zic ei că era reputația bisericii? Nu vă alăturați acelei organizații, pentru că oamenii mor acolo.

Vestea s-a răspândit în oraș ca un foc de neoprit. Doi oameni au venit să aducă darul lor și nu au dat ceea ce i-au spus lui Dumnezeu că vor da și au murit. Uau! Stați departe de acea organizație. Ce ziceți de asta ca marketing? E ca și cum ai conduce un restaurant unde ultimii doi oameni care au mâncat acolo au murit. Ce ai putea spune despre o astfel de publicitate? Sigur nu vreți să vă alăturați acelei organizații. Oamenii mor acolo. Ei sunt serioși în privința păcatului. Sunt foarte serioși în privința păcatului. Știi, dacă te găsesc păcătuind, vin la tine și te înfruntă, iar dacă nu te ocupi de asta, vorbesc public despre tine.

Săptămâna aceasta am auzit despre o biserică care are o regulă de doi ani și unul dintre ei a spus că cineva care vine în biserica lor și trăiește într-o situație de păcat - vorbeau despre un homosexual - nu vor spune nimic timp de cel puțin doi ani, până când persoana se simte foarte confortabil și acceptată, iar abia apoi vor să se ocupe de păcat. Știți ce-mi spune asta? Dacă un homosexual poate sta într-o biserică confortabil și acceptat timp de doi ani, înseamnă că acea biserică nu spune ceea ce ar trebui să spună. Nu cred că un homosexual poate veni la Grace Community Church timp de doi ani de zile - confortabil sau inconfortabil. Își va spune: „Voi pleca din locul aceasta. Nu am nevoie să îl ascult pe omul acesta. Cine are nevoie de așa ceva?” Sau se va pocăi.

Primesc scrisori, o mulțime de scrisori interesante. Unele chiar de la homosexuali care vin doar o singură dată și îmi scriu scrisori uimitoare despre supărarea și ostilitatea lor - și de la alți păcătoși de diferite feluri, de asemenea. Dacă tolerați păcatul în biserică, și tolerați păcatul în general, ați ajuns să distrugeți sfințenia bisericii, iar acum biserica nu mai poate avea discernământ. Unde veți trage linia de demarcație? Ați spus deja că nu veți trasa linii. Vreți ca toată lumea să se simtă bine. Vreți să tolerați compromisul până la punctul în care discernământul și deosebirea nu sunt tolerate.

Uitați-vă la 1 Petru 4:17. Este cât se poate de simplu din punct de vedere al înțelegerii: „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Acesta este modul lui Petru de a spune: „Uite, începeți să faceţi deosebire. Începeți să separați. Începeți să confruntați. Începeți să evaluați. Începeți să judecați viețile oamenilor din biserică. Nu puteți găzdui creștini care trăiesc în păcat”.

Și cu siguranță dacă ne ocupăm cu tărie de păcat în biserica noastră este pentru că Dumnezeu ne spune să o facem. Reflectăm dorința lui Dumnezeu pentru sfințenie. El spune că, dacă începe cu noi mai întâi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Ceea ce spune Petru este: „Uite, dacă Dumnezeu vrea ca noi să judecăm păcatul dintre noi, imaginați-vă cum va judeca păcatul dintre cei care îl resping”.

Nu putem coborî standardul. Nu putem aduna creștini păcătoși sau necreștini păcătoși. Trebuie să curățăm, să disciplinăm, să cernem și să purificăm. Și dacă Dumnezeu face asta propriei Sale biserici ca primă prioritate, atunci oare ce va face cu cei necredincioși? Deci, dacă am predicat judecata, pedeapsa, și puritatea bisericii, trebuie să predicăm judecata, pedeapsa, și mântuirea celor pierduți.

Trebuie să confruntăm păcatul lor. „Începeți această judecată în biserică”, spune Petru. Și țineți minte, dacă Dumnezeu vrea ca biserica Sa să fie curată și va judeca biserica dacă nu va fi așa, ce credeți că le va face celor necredincioși?

Și apoi, versetul 18, o afirmație uimitoare luată din Proverbe: „Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și păcătos?” Ce vrea să spună cu asta? Dacă scăpăm cu greu - dacă scăpăm cu greu - ce vrea să spună cu asta? Ei bine, atunci când păcătuim Domnul ne pedepsește. Şi este destul de greu să fii creștin și să simți mâna care pedepsește a Domnului.

Dacă nouă ne este greu să reușim pentru că ne tot împiedicăm în păcat și Dumnezeu trebuie să ne judece, ce le va face celor ce sunt fără de Dumnezeu? Ar trebui să trimitem un mesaj lumii. Și știți care ar trebui să fie acest mesaj? Mesajul nu ar trebui să fie: „Suntem o comunitate frumoasă. O să vă placă de noi”. Mesajul ar trebui să fie: „Acesta este un loc sfânt unde ne ocupăm de păcat”. Acesta este mesajul.

Nu „Acesta este un loc fericit”. Ci „Acesta este un loc sfânt. Acesta este un loc sfânt”. Nu „Acesta este un loc care vă va plăcea”. Ci „Acesta este un loc care nu-ți va plăcea dacă nu te ocupi de păcat, dacă nu vii la Mântuitorul, dacă nu ești dispus să duci o viață sfântă”. Pentru că absența disciplinei bisericești și absența unui grad înalt de sfințenie vor omorî discernământul.

Şi acum ultimul punct. Un ultim factor care contribuie la lipsa abisală de discernământ în biserica de astăzi. Este imaturitatea spirituală. Imaturitatea spirituală. Sunt convins că mulți din biserică au o cunoaștere superficială a adevărului lui Dumnezeu - foarte superficială - și urmează opiniile populare, sentimentele și experiențele trăite, și caută minuni, vindecări și o soluție la încercările de rutină ale vieții. Urmăresc confortul personal, și doresc succesul personal, și este un fel de creștinism foarte superficial.

Și, practic, am putea să-l numim „un creștinism de bebeluș”. Și cred că ar fi sigur să spunem că acea caracteristică care este cea mai descriptivă pentru un copil ar fi cea numită egoism. Nu sunteți de acord? Bebeluşii nu spun niciodată „mulțumesc” pentru nimic și țipă dacă nu primesc ceea ce vor, atunci când vor. Sunt egoiști.

Dacă ceva îi caracterizează pe cei imaturi, este egocentrismul, egoismul. Doar uitați-vă la biserica de azi! Este complet preocupată de ea însăși. Vrea să-și rezolve propriile probleme și să-și îmbunătățească propriul confort, fără să se piardă - așa cum spunea autorul imnului - în „uimire, iubire și laudă și îndreptarea mea către Domnul”. Biserica este egoistă, iar egoismul este o dovadă de imaturitate. Biserica este ca un bebeluș egocentric, care vede că întreaga lume trebuie să se oprească în timp ce nevoile lor sunt satisfăcute și dorințele lor sunt împlinite. Nu există discernământ în imaturitate.

Întoarceți-vă la Efeseni 4. Vreau să vă arăt un verset cunoscut pe care îl știți deja, dar care aduce lumină în această perspectivă. Efeseni 4:14 spune următoarele: „Ca să nu mai fim copii. Ca să nu mai fim copii”. Iată de ce. Copiii sunt: „purtați de orice vânt de învățătură, plutind încoace și încolo, prin viclenia oamenilor, și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire”. Iată cum stau lucrurile.

Imaturitatea spirituală face din oameni niște victime. Face victime din ei. Ei nu știu ce este corect. Nu știu ce este greșit. Sunt trași încoace și încolo, sunt purtați de vânt în toate părțile. Sunt înșelați cu ușurință. Cum poți schimba asta? Versetul 15: „Ci credincioși adevărului în dragoste, să creștem în toate privințele”. Versetul 15. Spunând adevărul în dragoste, trebuie să creștem.

Cum crește biserica? Crește sub semnul adevărului, al adevărului clar, spus în dragoste. Așa crește și este zidită. La sfârșitul versetului 16 se vorbește despre creșterea trupului pentru zidirea lui însuși în dragoste. Imaturitatea pur și simplu nu discerne. La fel ca un bebeluș care merge de-a buşilea şi pune gura pe orice găsește pe jos. Nu are discernământ, nu știe ce este bun și ce nu este bun.

Avem o asemenea imaturitate astăzi și, odată cu ea, lipsa de discernământ. Și acesta este un rezultat direct al învățăturii şi predicării superficiale, al lucrurilor ciudate, bizare și mistice la care este expusă o mare parte din biserică din partea carismatică. Este un rezultat al lucrurilor nepregătite prezentate de oameni care poate nu au fost instruiți în mod corespunzător și al predicării de tip povestire, de tip relațional, care nu are esență profundă și o doctrină fundamentală, care este esențială pentru a crește.

Un ultim text, Evrei 5 - și acesta cimentează acest ultim punct al imaturității. Evrei 5. Într-un alt context, acest principiu de aici este cu siguranță ilustrat. Scriitorul cărții Evrei le spune cititorilor săi în Evrei 5:12: „Voi care de mult trebuia să fiți învățători”. Cu alte cuvinte, ați stat suficient de mult timp, ați auzit suficient de multe lucruri încât să fiți capabili să-i învățați și pe alții. Dar problema este: „Voi care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Și oricine se hrănește numai cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc”. Sunteți niște prunci.

Nu pot - sunteți de suficient de mult timp aici ca să fiți învățători, dar în schimb trebuie să vă hrănesc cu lapte. Trebuie să continui să vă ofer lucruri elementare. Nu puteți primi hrană solidă. Nu sunteți obișnuiți cu cuvântul despre neprihănire. Cuvântul, Cuvântul, Cuvântul, Cuvântul. Aveți toate aceste lucruri experiențiale, ați acumulat o mulțime de povești și ați avut o mulțime de emoții, dar nu cunoașteți Cuvântul.

Și apoi, în versetul 14: „Hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul”. Discernământul și maturitatea merg mână în mână. Discernământul și maturitatea merg mână în mână. Stând sub Cuvânt, înțelegând cuvântul neprihănirii, luând hrană tare, angajându-te în practica spirituală, în conduită, toate îți antrenează simțurile pentru a discerne binele și răul.

Așadar, fie că vorbim despre lipsa de convingere doctrinară, fie că vorbim despre imagine și influență ca fiind cheia evanghelizării, despre lipsa de dorință de a exista ceva absolut și despre această dorință de a fi ceva relativ, fie că vorbim despre interpretarea inadecvată a Scripturii, fie că vorbim despre absența disciplinei bisericești sau despre imaturitate, toate acestea se suprapun și se întrepătrund, şi toate aceste lucruri contribuie la pierderea discernământului.

Dăm dovadă de slăbiciune în doctrină, nu suntem foarte siguri de ceea ce credem, nu vrem să judecăm în alb și negru, nu vrem să facem probleme, vrem să fim siguri că ne compromitem suficient de mult cu lumea pentru a-i face să se simtă confortabil, astfel încât să îi putem câștiga, interpretând la întâmplare Scriptura, imaturi din punct de vedere spiritual, iar în felul acesta nu este nicio speranță să discernem.

Și totuși, Scriptura spune, în Proverbe 14 că „ştiinţa este un lucru uşor”, înțelepciunea discerne ușor. Proverbe 14:33: „Înțelepciunea se odihnește într-o inimă pricepută”. Proverbe 16:21: „Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput”. Proverbe 17:24: „Înțelepciunea este în fața omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pământului”. Toate acestea sunt din traducerea NIV. Cei lipsiți de discernământ pur și simplu rătăcesc peste tot. Dar cel cu discernământ se concentrează.

Acum, unii dintre voi sunt foarte perspicace. Chiar sunteți. În legătură cu mâncarea pe care o mâncați, luați ambalajul și vă uitați pe el, și citiți toate chestiile alea mici despre câte grame de grăsime are și cât de mult din cantitatea zilnică necesară are din orice. Și sunteți foarte atenți dacă vreți să evitați orice fel de pesticide și vreți să mâncați sănătos. Sunteți foarte exigenți în privința asta.

Unii dintre voi sunt foarte perspicace cu privire la investițiile pe care urmează să le facă, și citiți toate aceste lucruri cu litere mici în ziare, pe piața bursieră, la investiții și toate acestea. Sunteți buni la a discerne asta. Unii dintre voi sunt foarte atenți când urmează să se opereze. Vreți să găsiți un doctor care știe cum să facă operația. Și sunteți foarte, foarte atenți. Alegeți pe cineva care a fost evaluat cu atenție și care are recomandări și poate că mai cereți și o altă părere.

Iar unii dintre voi sunteți foarte analitici din punct de vedere politic și puteți evalua problemele zilei, puteți cita editoriale din tot felul de reviste naționale și ați înțeles totul în ceea ce privește guvernul și politica externă. Unii dintre voi sunt absolut inegalabili în ce privește strategia unui meci privită de pe margine. Puteți evalua orice atac, orice apărare, puteți discerne întreaga problemă legat de cine câştigă şi cine pierde. Unii dintre voi cunosc rata de succes a loviturilor fiecăruia și știu de ce lovesc așa cum o fac și cum reușesc să o facă.

Unii dintre voi analizează lucrurile până la gradul n, dar nu ajung niciodată să își folosească facultățile analitice în Duhul şi în Cuvânt pentru a discerne ce este bine și ce este rău. Ce trist! Și pentru că biserica nu discerne, ea este otrăvită cu o substanță chimică mortală care arată ca apa vie.

Acum, cam atât despre prima întrebare. A doua este: Cum devii o persoană care discerne? La asta ne vom uita data viitoare. Haideți să ne rugăm.

Tată, ne rugăm ca prin acest mesaj din această dimineață să putem diagnostica mai bine problemele din jurul nostru și să începem să ne stabilim ce facem pentru a le corecta. Nu vrem să ne fie rușine. Vrem să fim ca nobilii din Bereea care cercetau zilnic Scripturile pentru a vedea dacă aceste lucruri erau așa. Vrem să fim la fel de perspicace ca ei.

Și știm că ne-ai dat Cuvântul Tău, ne-ai dat Duhul Tău, ne-ai dat învățători care ne învață, predicatori care ne predică, scriitori pricepuți care ne scriu, ca să învățăm să discernem. Și, Doamne, ajută-ne să fim dispuși să ajungem la convingeri care sunt adevărate și puternice, să luptăm pentru aceste lucruri, să nu devenim o parte în derivă.

Ajută-ne să fim dispuși să ne disciplinăm și să urmărim sfințenia. Doamne, fie ca noi să creștem spre maturitate spirituală, și cu simțurile noastre antrenate, să discernem binele și răul, în așa fel încât să Te putem cinsti. Ne-ai dat tot ce avem nevoie pentru a discerne. Ne-ai dat adevărul, Cuvântul, standardul. Ne-ai dat Duhul Sfânt care să ne învețe. Și ne-ai dat toți învățătorii pentru a ne îmbogăți. Și fie ca noi să folosim tot ceea ce ni s-a dat pentru a putea discerne corect ceea ce este cel mai important în viață, și anume adevărul Tău. Și Îți mulțumim, Doamne, pentru ceea ce va aduce asta în viețile noastre, spre slava Ta, în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT