Acum vă invit să deschideți Biblia la 1 Timotei, capitolul 2. Ne vom uita împreună în săptămânile care urmează la versetele de la 9-15. 1 Timotei 2:9-15. Aș dori să vă citesc acest text ca să-l aveți în atenţie. Nădăjduiesc că veți continua să-l recitiți pe măsură ce vom înainta cu studiul nostru în săptămânile care urmează, însă pentru dimineața asta vreau să-l așez în mintea voastră, așadar, ascultați-l cu atenție, pe măsură ce vi-l citesc începând cu versetul 9.

„Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfințenie.”

Acum, desigur, această porțiune din Scriptură are de-a face cu rolul femeii în biserică. Și ne vom uita la acest aspect în detaliu, pentru că îl găsim în Scriptură ca fiind atât de comun, pentru că este o revelație a celei mai deosebite înțelegeri. Duhul lui Dumnezeu, folosind această economie de cuvinte aşa cum numai Dumnezeu poate, utilizează câțiva termeni ca să exprime cantitatea imensă de adevăr într-o manieră potrivită. Datorită acestui lucru, trebuie să acordăm o atenție sporită la tot ceea ce este afirmat în acest pasaj. Și în final, vom avea o declarație desăvârșită asupra planului lui Dumnezeu pentru femei în biserică.

Acum, cred că este clar pentru toată lumea de aici că în ziua de azi acesta este un domeniu de luptă. Dialogul și dezbaterea, și chiar conflictul care continuă pe tema rolului femeii în biserică au ajuns la cote înalte. Este uimitor pentru mine că totul a început cu un anumit efort de auto-justificare din partea unui grup de lesbiene care doreau atenție și astfel au dat naștere la mișcarea feministă modernă. Feminismul s-a ridicat dintr-o perversiune păcătoasă, și totuși, în ciuda originii sale, și-a croit calea în cultura societății noastre în aproape toate domeniile, și recent chiar în biserică.

Și biserica dedicată ani de zile unor standarde de comportament pentru bărbați și femei, în mod sistematic și mai degrabă progresiv renunță la toate doctrinele sale anterioare în favoarea unora noi. Și sunt uimit cât de multe biserici evanghelice, școli și chiar seminare renunță rapid la lucrurile pe care le-au considerat toată viața lor ca fiind adevăruri biblice.

Sunt cărți scrise de oameni care în toată slujirea lor au fost cunoscuți ca evanghelici, și care acum neagă lucrurile pe care întotdeauna le-au crezut și afirmă un nou adevăr în ce privește rolul femeii. Ei se întorc la pasaje din Scriptură și spun că trebuie să fie reinterpretate. Unii spun că acestea trebuie să fie ignorate, pentru că reflectă doar prejudecata anti-feminină a lui Pavel. Alții vin și spun că au fost adăugate mai târziu de către editori și nu reflectă intenția scriitorului biblic şi nici chiar propriul său limbaj.

O abordare sau alta este folosită ca să elimine ceea ce a fost dintotdeauna interpretarea tradițională a Cuvântului lui Dumnezeu. De fapt, interpretarea pasajelor care sunt atât de clare încât chiar și o lectură rapidă, așa cum tocmai am făcut, nu lasă prea multe îndoieli cu privire la intenția și sensul lor.

Însă fără îndoială, biserica, a cărei menire este să fie ultimul bastion al adevărului lui Dumnezeu, se predă rapid în fața avântului armatei feministe. Și este legământul meu și jurământul făcut în inima mea ca Grace Community Church, și eu însumi, și integritatea învățăturii noastre din Cuvântul lui Dumnezeu, să nu devină victime a ceea ce se întâmplă în societatea dimprejurul nostru. Noi trebuie doar să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu și să afirmăm ce spune acesta pentru a rămânem pe poziție.

Acum suntem conștienți, cred, că tot acest efort de fapt nu este un efort al oamenilor, ci este efortul vrăjmașului lui Dumnezeu, a celui care-L urăște pe Dumnezeu, Satan, care dorește să folosească agenți umani păcătoși ca să-și atingă scopurile. Însă de fapt, scopul său este să răstoarne planul și rânduiala lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Și de aceea este atât de tragic atunci când biserica depune armele, când biserica cedează teren în fața minciunilor lui Satan, și devine o parte a sistemului său de atac asupra planului lui Dumnezeu.

Dumnezeu a rânduit un loc pentru bărbat și un loc pentru femeie în societate, în familie, și în biserică, care este foarte clar în Scriptură și noi trebuie să ne întoarcem și să-l reafirmăm atât pentru noi, cât și pentru cei care vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, sincer, aș putea să petrec mult timp demonstrând câtă amploare a luat mișcarea feministă. Aș putea cita tot felul de oameni și ne-am putea uita la tot felul de situații. Am putea analiza școlile, seminarele, cărțile și lucrurile care ne arată că această capitulare este răspândită pe scară largă în multe domenii ale bisericii. Însă cu toții suntem conștienți de asta. Nu cred că ar fi de vreun real folos să trecem prin toate acele informații și ne-ar lua foarte mult din timpul nostru.

Așadar, având în vedere faptul că știm cu toții despre avântul feminismului, cu toții știm despre capitularea care are loc, mie mi se pare cel mai util să ne uităm la Cuvântul lui Dumnezeu și să înțelegem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, atunci vom avea mijloacele necesare să ne ocupăm de orice erezie cu care ne-am putea confrunta. Și de fapt, niciun pasaj nu este mai direct, mai util, mai cuprinzător decât cel pe care-l avem înaintea noastră azi. Mi-aș fi dorit ca să-l studiem pe tot o dată, însă nu vreți să stați aici cinci ore, așadar nu vom face asta. Însă în următoarele săptămâni, vom acoperi acest pasaj. Și cred că veți vedea foarte clar și concis ceea ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu despre rolul femeii. De asemenea vom face legătura cu pasaje care sunt necesare pentru că Scriptura se interpretează cu Scriptura. Și când vom termina, va fi doar o chestiune dacă dorim sau nu să răspundem afirmativ Cuvântului lui Dumnezeu sau să ne unim cu cei care se răzvrătesc împotriva lui.

Acum când ne uităm la pasajul nostru, doresc să vedeți că sunt șase aspecte în ce privește rolul femeii în biserică pe care le tratează apostolul: înfățișarea lor, atitudinea lor, mărturia lor, rolul lor, rânduiala lor și contribuția lor. Fiecare dintre acestea deschide un întreg domeniu de gândire și înțelegere pentru noi. Și pentru dimineața asta, ne vom uita la primele două. Am sperat să le pot aborda pe primele trei, dar nu am reușit să trec prin al treilea, așadar ne vom uita doar la primele două de data aceasta.

Aș dori să vă amintesc contextul, ca să puteți înțelege cum se încadrează pasajul. Scrisoarea este scrisă de apostolul Pavel către ucenicul lui, fiul lui în credință, prietenul lui drag și colaboratorul său, Timotei. Pavel și-a încheiat cele trei călătorii misionare. Tocmai a fost eliberat din prima încarcerare de la Roma. Acum este un om liber. Cele relatate în cartea Faptele apostolilor s-au încheiat. Când iese din închisoare se întâlnește cu Timotei în cetatea Efes.

Se pare că a ajuns o vorbă la el că în Efes lucrurile nu sunt așa cum ar trebui. Iar Efesul și biserica de acolo erau aproape de inima sa. A petrecut acolo trei ani din slujirea lui. Și-a vărsat sufletul în acea biserică. A spus despre acea lucrare că nu s-a ferit să le vestească tot planul lui Dumnezeu. I-a avertizat zi și noapte timp de trei ani că va veni învățătura falsă din afară și răul se va ridica dinăuntru. Și desigur, temerile lui s-au adeverit. Biserica a ajuns să aibă învățătură falsă. Biserica a ajuns să aibă parte de o trăire păcătoasă, și multe lucruri erau greșite în acea biserică. Cel mai semnificativ dintre toate era că cei care erau în conducerea bisericii au devenit corupți din punct de vedere doctrinar și moral. Biserica avea atunci păstori și prezbiteri, și aceia care erau diaconi rânduiți în biserică trebuiau înlocuiți cu oameni duhovnicești.

Ei bine, Pavel s-a întâlnit cu Timotei acolo și cred că s-a ocupat personal de Imeneu și Alexandru, așa cum este menționat în 1:20. Apoi Pavel a trebuit să meargă spre vest pentru o altă slujire, însă l-a lăsat pe Timotei la Efes. Și Timotei trebuia să îndrepte lucrurile care mai rămăseseră de îndreptat. Pavel abia plecase de câteva săptămâni și îi scrie această scrisoare lui Timotei pentru a-l întări, pentru a-l încuraja în lucrare și a-i clarifica direcția asupra a ceea ce trebuia să facă.

Cât de multe lucruri erau greșite în biserică! Știm asta datorită caracterului acestei epistole și datorită subiectelor pe care le abordează. Însă puteți să observați în 3:14-15 că ne oferă intenția de ansamblu a epistolei. „Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” Cu alte cuvinte, îți scriu ca să știi cum trebuie să funcționeze biserica. Aceasta este o scrisoare pentru a aduce biserica în rânduială.

Acum, au fost multe probleme în acea biserică. Una dintre ele – una dintre ele - a fost în legătură cu locul femeii. Desigur, dacă biserica ajungea în domenii de doctrină falsă, desigur, dacă era nebiblică în comportamentul său, acest lucru avea impact atât asupra femeilor din biserică, cât și a bărbaților. Și din moment ce de obicei sunt mai multe femei în biserică decât bărbați, aceasta putea să arate o proliferare a problemelor. Lucrurile nu erau în regulă în acea biserică și asta a afectat femeile.

Este o atenționare în capitolul 5, dacă observați, în versetul 2, ca femeile să rămână curate. Din moment ce această epistolă are o natură polemică, adică este scrisă ca să rezolve probleme, este scrisă ca să atace probleme, putem să fim siguri că indicația de aici cu privire la femei ca să rămână curate ar putea însemna că unele nu au rămas.

Mai departe în acel capitolul putem să observăm în versetul 6, de exemplu, că unele femei trăiau în plăceri și erau moarte, deși trăiau. Poate că unele femei au abandonat curăția. Unele au dorit să trăiască numai pentru plăceri. Aflăm mai departe în pasajul din versetul 11 că unele văduve tinere au făcut promisiuni și jurăminte lui Cristos pe care nu le puteau ține, însă datorită poftelor erau în pericol să încalce acele promisiuni, și astfel erau în pericol să aducă asupra lor, în versetul 12, condamnarea pentru faptul că nu erau credincioase jurământului lor. Aflăm în versetul 13 că unele din ele au devenit leneșe și umblau din casă în casă. Erau limbute și iscoditoare, și spuneau lucruri care nu trebuiau vorbite. Versetul 15, unele din ele s-au și întors să urmeze pe Satan. În a doua epistolă către Timotei, era la Efes, 2 Timotei 3:6, el afirmă că erau femei ușuratice care erau îngreunate de pofte și care puteau foarte ușor să fie rătăcite de acele minciuni care erau învățate.

Acum, să ne întoarcem la capitolul 2. În acest pasaj, învățăm că femeile nu aveau doar probleme cu puritatea, ele nu doar l-au urmat pe Satan, prin faptul că au încălcat jurămintele pe care le-au făcut față de Cristos, fiind conduse de poftele lor, însă aici erau femei care se purtau în mod indecent în public. În acest fel aceste necurății, impurități și imoralități erau aduse în închinarea din biserică. Și sub pretextul că veneau să se închine lui Dumnezeu, își etalau înfățișarea și profanau închinarea prin îmbrăcămintea și comportamentul lor, care trădau o intenție rea mai degrabă decât o inimă dedicată închinării.

Acum, este important ca în biserică închinarea să fie centrul. Nu-i așa? Suntem dedicați acestui lucru aici și am studiat mult despre închinare. Așadar, în lista de priorități pe care Pavel le stabilește pentru Timotei, acest aspect se află aproape de vârf. În capitolul 2 când a început discuția despre problemele din biserică, el a început cu problema rugăciunii evanghelistice, nu-i așa? Cheamă biserica să se roage pentru salvarea tuturor oamenilor, pentru că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți. Și aceasta a fost cea mai importantă problemă pentru Pavel de care să se ocupe, pentru că biserica din Efes a dezvoltat o doctrină exclusivă a răscumpărării care spunea că numai o elită de evrei care țineau Legea puteau fi mântuiți sau câțiva dintre neamuri care puteau să se ridice la cunoașterea mistică puteau fi mântuiți. Nu era pentru toți. Aceasta mentalitate exclusivistă a tăiat literalmente legătura cu evanghelizarea lumii. Și astfel, el s-a ocupat inițial cu nevoia lor de a realiza faptul că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți.

Al doilea subiect pe care l-a avut în minte a fost subiectul închinării. Și închinarea a fost poluată de către femei care arătau o cale prin care puteau să-și etaleze bogăția, să-și arate frumusețea, să ofere un spectacol atractiv din punct de vedere sexual înaintea bărbaților care le distrăgea atenția de la Dumnezeul cel viu spre lucruri nepotrivite, cu siguranță nepotrivite într-un mediu de închinare. Așadar aici este tratată problema închinării și aceasta îl așază pe Pavel drept în centrul întregii chestiuni privind rolul femeii în contextul credinței creștine.

Amintiți-vă că, în ceea ce privește rugăciunea evanghelistică, el s-a adresat bărbaților în versetul 8. Și a spus că bărbații trebuie să se roage public, având nu doar mâinile curate, ci o viață curată; fără mânie și fără îndoieli, în concluzie având o inimă curată. Așadar, viața și inima bărbatului sunt chestiunile din versetul 8, iar apoi viața și inima femeii devin subiectele în versetul 9.

Din moment ce îmbrăcămintea este o chestiune de o oarecare importanță pentru sexul frumos, Pavel începe cu o discuție despre îmbrăcămintea lor. Și acesta este primul lucru pe care vreau să-l observaţi. El vorbește despre aspectul lor. Și fără îndoială în mintea mea, el descoperă o problemă a bisericii din Efes, și nu doar de acolo, ci, fără îndoială, problemele lor erau simptomatice pentru problemele din biserica de pretutindeni.

Așadar, el spune în versetul 9 - să ne uităm la asta - „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage” – literalmente spune în limba greacă – „îmbrăcate în chip cuviincios.” Iar la finalul versetului, el devine foarte specific „nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.”

Acum, chiar nu puteți avea o problemă în a înțelege ce spune. Este foarte simplu și foarte clar. Însă aș vrea să înțelegeți intenția sa deplin, așadar, aș dori să priviți la asta în detaliu. Întâi de toate, expresia „de asemenea” ne întoarce la versetul 8 unde spune: „vreau ca bărbații” - să se comporte în acest fel, „de asemenea femeile” în acest fel. „De asemenea” introduce un nou subiect, însă unul în relație cu cel precedent. Este o nouă dimensiune a întregului subiect despre cum ar trebui bărbații și femeile să se comporte în închinarea din adunarea credincioșilor. Expresia „de asemenea” marchează tranziția în cadrul unui subiect amplu către un alt aspect important. De exemplu, în capitolul 3, el începe să vorbească despre episcop, sau prezbiter sau păstor. Apoi în versetul 8 spune: „de asemenea diaconul”, în versetul 11: „de asemenea femeile.” Și ce face el aici este în contextul celor care sunt oficial recunoscuți ca slujitori ai bisericii, el trece de la prezbiteri la diaconi, la ceea ce știm ca fiind diaconițe. Așadar, expresia „de asemenea” care în limba greacă este un singur cuvânt, este o tranziție în cadrul unui subiect important la o altă dimensiune a acelei discuții. Așadar, el trece de la atitudinea generală a bărbaților în închinare la atitudinea generală și comportamentul femeilor.

Acum, ne întoarcem la începutul versetului 8 și veți vedea verbul „vreau.” Acesta este boulomai. Acesta înseamnă voința intenției. Voința scopului. Este voința determinării. Voința poruncii. Acesta nu este thelō, adică voința unei dorințe, voința unei emoții. Acesta este „poruncesc.” Are o intenție apostolică. Are o autoritate divină. El le poruncește bărbaților să se roage și femeilor să se îmbrace într-o manieră adecvată.

Acum, după afirmația intenției și poruncii, avem o idee că aceasta este o chestiune serioasă. Și la ce se referă el de fapt? „Ca femeile, de asemenea” acest „de asemenea” arată că bărbații trebuie să se comporte într-un anumit mod și de asemenea și femeile „trebuie să se îmbrace” într-un anumit mod.

Acum, aș dori să vă vorbesc despre cuvântul „a îmbrăca.” Cuvântul „a îmbrăca” este kosmeō. De acolo avem cuvântul cosmetică. Are de-a face cu modul în care o femeie se pregătește pe sine. În esență înseamnă „a aranja, a pune în ordine, a pregăti.” Și el spune că se referă la faptul ca o femeie să fie gata. Aș dori să încep cu un gând simplu.

Când o femeie vine la închinare asta implică o pregătire. O femeie ar trebui să se pregătească pentru închinare. Ar trebui să se pregătească, la aceasta se referă. Și când se pregătește, ar trebui să țină cont de îmbrăcămintea ei. Și aici este o altă formă a cuvântului kosmeō, din aceeași rădăcină, acesta este un adjectiv, kosmios și pur și simplu are aceeași idee. Ea trebuie să se pregătească adecvat. Ea trebuie să se îmbrace cu o îmbrăcăminte adecvată. Cuvântul kosmios, forma adjectivală, înseamnă: „ordonat, potrivit, corespunzător, bine organizat, bine aranjat.” Așadar, o femeie, trebuie să vină la închinare aranjată în mod potrivit. Asta înseamnă că există o anumită pregătire pentru închinare, evident. Cuvântul tradus în King James prin termenul „îmbrăcăminte” este, de fapt, un termen mai cuprinzător decât atât. Nu se referă numai la îmbrăcăminte, ci este folosit în multe locuri și se referă la un comportament, o atitudine sau o acțiune. Poate fi comportamentul unei femei. Ideea așadar este de pregătire completă. Când o femeie vine la închinare, ea trebuie să fie pregătită în întregime. Ea trebuie să fie împodobită dinspre interior spre exterior. Și o demonstrare a acestui lucru se vede într-o formă potrivită de îmbrăcăminte.

Acum, am spus că cuvântul kosmeō înseamnă a aranja și kosmios vorbește despre ordine şi rânduială a acelui aranjament. Substantivul care reiese din aceeași rădăcină este cuvântul kosmos, de unde avem cuvântul lume. Este adesea tradus cu lume. De fapt înseamnă ordine sau sistem. Și opusul lui kosmos este haos. Așadar, putem conclude că o femeie nu trebuie să vină să se închine într-o manieră haotică, adică în dezordine, în derută, fără o pregătire adecvată, cu un comportament nepotrivit sau o îmbrăcăminte nepotrivită.

Acum, ideea care este subliniată aici este îmbrăcămintea, însă ideea subînțeleasă ține cont de atitudine, la care ne vom uita imediat, și care este o frică duhovnicească și un auto-control. Însă el vorbește despre îmbrăcăminte şi este foarte specific: despre coafură, aur, mărgăritare și haine scumpe.

Ideea este aceasta. În mod inițial, o femeie trebuie să se pregătească pentru închinare. Și această pregătire implică o atitudine a inimii și implică o podoabă exterioară adecvată. Ea trebuie să vină fără neorânduială în duhul ei, fără neorânduială în îmbrăcăminte, fără dezordine în niciun fel, ci cu respect deplin față de actul închinării. Trebuie să fie îmbrăcată într-un mod potrivit pentru închinare, într-o manieră ordonată, care să se alinieze scopului spiritual intenționat de Dumnezeu pentru adunarea bisericii. Vestimentația ei ar trebui să reflecte o inimă care se închină, concentrată asupra lui Dumnezeu și a slavei Lui.

Acum, Pavel nu ne lasă numai cu acest îndemn general, dar devine foarte specific la finalul versetului 9. Să ne uităm acolo. El spune, în caz că ați putea să ratați despre ce vorbesc, vă spun „nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.” Acum, aici apostolul punctează unele stiluri foarte specifice de extravaganță care au corupt închinarea din biserica din Efes și poate și din alte biserici, de asemenea. Este foarte direct și foarte practic și este nevoie de atenția și înțelegerea noastră.

Acum, permiteți-mi să spun asta, Pavel nu spune că femeile ar trebui să vină la biserică îmbrăcate de prost gust sau neglijent sau neîngrijit sau indiferente cu privire la acest lucru. Nu spune aşa ceva. El nu spune că ele nu ar trebui să fie îmbrăcate frumos. El vrea să spună că ele trebuie să vină cu o preocupare adecvată, care presupune că ar trebui să vină îmbrăcate potrivit, într-o manieră care să arate transformarea atât a harului, cât și a frumuseții femeii, dar și a scopului și intenției de închinare înaintea lui Dumnezeu. Dar, deoarece tendința bărbaților era poate de a se împotrivi, de a se certa, de a purta ranchiună și poate de a-și murdări mâinile cu lucrurile vieții și de a veni cu păcatele lor, tendința unei femei ar putea fi aceea de a fi preocupată de podoaba ei exterioară, astfel încât să abuzeze de serviciul de închinare.

Aș dori să vă ofer o mică idee despre cum era cultura în acea vreme și de unde veneau aceste lucruri. A fost un om pe nume Juvenal care a trăit de prin anul 40 - 60 până în anul 140 d.Cr. El era un poet și a scris multe lucruri pe care le-am găsit şi astfel avem o caracterizare a vremii din Imperiul Roman citindu-i scrierile. Într-un document care a fost găsit el a scris asta: „Nu există nimic pe care o femeie să nu și-l permită. Nimic pe care să-l considere rușinos. Atât de importantă este chestiunea aceasta a înfrumusețării încât ea își înconjoară gâtul cu smaralde verzi și își împodobește urechile sale alungite cu perle imense. Atât de multe tiare și podoabe sunt așezate una peste alta pe creștetul ei, încât nu mai acordă nicio atenție soțului ei.”

Acum, Juvenal ne oferă o scurtă idee despre femeile care erau preocupate de înfățișarea lor. Și desigur, putem fi de acord cu acest aspect și astăzi, și anume despre cultura noastră că este preocupată cu așa ceva. Cultura noastră are cultul închinării față de anatomia umană și închinarea la modă și închinarea la coafuri. Adică, este cultura noastră. Și dacă biserica de azi cedează influenței acestui sistem, de ce ne-am aștepta la ceva diferit de la biserica primară? Întotdeauna a fost sistemul lumii care se străduieşte să atenteze la viața bisericii, și în mod tragic, biserica mai devreme sau mai târziu se pare că spune un bun venit acestui demers.

Au fost femei în biserica din acea vreme a căror viață era centrată ce-i drept numai pe înfățișarea lor, așa cum și astăzi sunt astfel de femei cu aceeași mentalitate. Ele vin la biserică cu intenția de a face o prezentare elaborată a îmbrăcămintei și coafurii lor.

În descrierea lui Philo a unei prostituate, care este destul de interesantă, în scrierea sa intitulată The Sacrifices of Cain and Abel (Jertfele lui Cain și Abel) el scrie: „O prostituată este adesea descrisă ca având părul coafat cu împletituri elaborate, ochii conturați cu linii de creion, sprâncenele vopsite și hainele ei scumpe brodate cu flori, brățări și coliere de aur și bijuterii atârnate peste tot.”

Acum, în acea cultură aparte, femeia din lume, femeia care voia să-și etaleze bogăția, să-și etaleze frumusețea și să atragă atenția și interesul tuturora, și care voia să ademenească sexual era femeia îmbrăcată prea elegant, supra-machiată și pictată în toate felurile. Acum, aceasta era femeia din lume. Acest comportament era tipic prostituatelor sau genului de persoane stridente, țipătoare și lascive. Și ceea ce spune apostolul Pavel este că aceasta nu poate veni într-un serviciu de închinare fără a fi o declarație evidentă: „Oameni buni, eu nu am venit aici ca să mă închin lui Dumnezeu, am venit ca să vă atrag atenția.” Acesta este intenția sa.

În Roma, de exemplu, Pliniu relatează despre mireasa lui Caligula, al cărei nume era Lollia Paulina, și spune că foarte adesea când participa la vreun eveniment special, era aranjată cu perle, smaralde și aur care depășeau ca valoare un milion de dolari.

Acum, în contrast cu femeia din lume, care era stridentă și ostentativă și dorea să fie atrăgătoare, seducătoare și să atragă atenția asupra ei însăși; este interesant de observat asta dacă studiați sectele din Roma, adică sistemele mișcărilor religioase, și studiați religiile misterioase din acea vreme, veți vedea faptul că ele aveau reguli foarte stricte în ce privește îmbrăcămintea și înfățișarea femeii care mergea la închinare în acea vreme. Sectele erau foarte stricte în această privință.

De exemplu, există o inscripție care a fost descoperită și care afirmă astfel. „O femeie consacrată nu va purta ornamente de aur, nici ruj, nici fond de ten, nici cordeluță, nici părul împletit, nici pantofi, cu excepția celor din pâslă sau din piele de animale sacrificate.”

Acum, acele culte religioase spuneau că nicio femeie nu poate veni la închinare decât dacă este îmbrăcată adecvat. Acest aspect reprezintă foarte bine o parte a concepției cultelor și religiilor lumii. Dacă mergeți, de exemplu, să vizitați o moschee musulmană, oriunde în lumea aceasta, am fost în câteva din ele în orientul mijlociu, în special în cea din Ierusalim, dacă mergeți ca femeie și nu sunteți îmbrăcate adecvat, nu vă vor lăsa să intrați. De fapt, vă vor îmbrăca ei adecvat ca să puteți intra. În multe cazuri acele practici cultice ale religiei au avut un standard mai ridicat decât a avut biserica de-a lungul anilor.

Așadar, puteți să vedeți tensiunea care a existat în adunarea din Efes care i-a preocupat pe Pavel și pe Timotei. Și aceasta este realitatea că aici este biserica stând în mijlocul unei lumi corupte, încercând să fie o mărturie evlavioasă pentru toți cei din jurul ei. Și dacă biserica se îmbolnăvește cu boala lumii, atunci aduce ocară lui Cristos, și își distruge mărturia. Să ai în biserică femei care ar trebui să fie întruchiparea evlaviei, dar care arată precum prostituatele sau de prost gust, femei care se afișează și care încearcă să atragă atenția asupra lor, care vin cu intenția să-i ademenească pe alți bărbați și să-i facă să fie nemulțumiți de soțiile lor, sau mai rău, să-i ademenească într-o relație sexuală, înseamnă de fapt o blasfemie la adresa acelei bisericii, desigur, atunci când acestea vin la închinare înaintea Dumnezeului celui viu și sfânt.

Așadar, ideea în toate acestea este că lumea din acea vreme și lumea de azi este preocupată cu împodobirea femeii. Și întotdeauna vor fi femei care vor dori să se afișeze. Și este un echilibru foarte delicat și o linie foarte fină pentru o femeie duhovnicească să știe când s-a îmbrăcat adecvat ca să demonstreze harul și frumusețea feminității, să-și arate dragostea pentru soțul ei și supunerea față de el, și totuși să evite să fie centrul atracției şi să-i facă pe oameni să-și întoarcă gândurile de la Dumnezeu la acele lucruri rușinoase.

Acum, trebuie să înțelegeți, de asemenea, că în acele vremuri era multă sărăcie printre oameni. Și o persoană bogată avea cu ce să se afișeze, așa că era foarte greu de egalat. Sincer, azi nu pot să fac diferența dintre o rochie de $500 și una de $45. Trebuie să vă spun adevărul, surorilor, nu știu cum vă dați voi seama. Poate că le deosebiți. Vremurile sunt diferite. Însă aș dori să rețineți o mică idee despre acele vremuri, ca să înțelegeți care a fost problema aici.

În acele zile, oamenii erau foarte săraci. De fapt, de exemplu, o rochie foarte costisitoare purtată de o femeie foarte bogată ajungea să coste până la 7000 de dinari. Acum, un dinar era plata pentru o zi a unui muncitor obișnuit. Așadar, plata pentru 7000 de zile pentru una dintre acele rochii. Și ea urma să vină în biserică într-una din acele rochii foarte costisitoare și întreaga atenție a închinării se îndrepta asupra ei, și totul urma să fie pierdut. Și femeile ajungeau să se simtă inferioare, iar bărbații ajungeau să se uite la soțiile lor și la acea femeie şi să-şi spună de ce n-am putut să mă căsătoresc cu una bogată, înțelegeți? Pur și simplu nu ajuta la închinare.

Apoi mai erau acele femei care, de fapt, aveau intenția să-i ispitească pe bărbați. Așadar, ele veneau în haine care erau indecente, îmbrăcate ca să demonstreze senzualitatea, pasiunea, pofta, dorința, care erau intenționate să atragă și să ispitească. Și astfel, având aceste scopuri pline de poftă, ele trădau și desacralizau duhul de închinare.

Așadar, Pavel țintește asta foarte direct către aceasta și iată ce spune. Întâi se ocupă de problema părului împletit. Acum, e ideea de împletire, cuvântul este împletire, Î-M-P-L-E-T-I-R-E. Nu știm exact cum era. Era un fel de coafare a părului. Aceasta înseamnă că este păcat să faci codițe fetițelor tale sau să-ți împletești părul? Nu. Nu aceasta este intenția. Intenția era că e păcat să te coafezi exagerat și să dezvolți o astfel de coafură elaborată, care nu făcea altceva decât să atragă atenția asupra ta. Și ceea ce s-a întâmplat a fost că femeile pur și simplu își luau aurul și argintul și perlele și bijuteriile și acei piepteni din cochilie de țestoasă, astfel de lucruri, și toată averea lor era pusă pe capul lor. Acesta era obiceiul.

Împletirea este una, însă o împletitură întrețesută cu un lanț de aur este altceva, iar o împletitură întrețesută cu perle este cu totul altceva. Acesta era un mod de a-ți afișa bogăția. Și la asta se referă Pavel, la împletituri elaborate prin care era arătată averea și bijuteriile în pieptănături. Aurul desigur, întotdeauna a fost valoros și în acele zile perlele aveau de trei ori valoarea aurului, așadar o femeie putea să pună o avere pe capul ei. Femeile de asemenea purtau aur pe degetele lor. Purtau aur la urechilor lor. Purtau aur la sandale. Atârnau aur pe rochiile lor. Pur și simplu era deplasat.

Acum, asta nu vrea să spună că nu ar trebui să deții aur și perle. I-am dat soției mele un inel de aur când ne-am căsătorit și i-am cumpărat și niște perle. Și i-am spus că le poate purta. Am investit vreo $60 în ele. Însă am observat că astăzi nu le-a purtat. A știut despre ce voi predica. Nu este nimic în Scriptură care să indice că Dumnezeu vrea ca toți să fie săraci. Și îmi aduc aminte atât de bine, și voi de asemenea, că în Cântarea cântărilor 1:9-11 mireasa este împodobită cu lucruri frumoase în jurul gâtului ei. Și-mi aduc aminte de femeia din Proverbe 31, la versetul 22 care avea o îmbrăcăminte frumoasă ca să-l cinstească pe soțul ei și să fie frumoasă în prezența sa. Nu e nimic greșit în asta. Este vorba despre faptul că atunci când acest lucru devine focalizarea atenției tale și intenția ta este să atragi atenția asupra ta prin aceasta, și știi că în mediul tău și în cultura ta acesta este exact efectul, ai încălcat spiritul închinării. Așadar, femeile trebuie să vină nu cu scopul de a-i atrage pe bărbați de lângă soțiile lor prin afișarea dorinței sau a sexualități, nu cu scopul de a-și etala bogăția, nu cu scopul de a se lăuda în niciunul dintre acele moduri, însă femeile fac asta și foarte adesea fac asta pentru a-i atrage pe bărbați.

După o predică cu ceva timp în urmă, am ieșit pe ușă și o femeie m-a așteptat acolo, o femeie îmbrăcată nepotrivit, nu era îmbrăcată corespunzător pentru biserică, și a întins mâna și mi-a dat ceva, l-am luat, l-am deschis și era, ei bine, o bijuterie scumpă și un lanț de aur și un bilețel în care solicita o vizită. Acum, acest lucru este destul de evident. Nu știu cum ar putea fi mai evident.

Însă sunt și multe alte solicitări subtile care au loc în biserică tot timpul. Dacă nu crezi asta, atunci ești cu capul în nisip. Uitați-vă cât de mulți pastori cad. Uitați-vă cât de multă imoralitate există în biserică. Acest lucru nu este nou, dragilor. De acest lucru se ocupă Pavel aici, dacă oamenii nu sunt mulțumiți de soțiile lor sau de statutul lor economic nu este cu siguranță scopul pentru care o femeie vine la închinare. Așadar, am putea spune că în acest pasaj, cortina cade peste parada de modă în biserică. Dacă o femeie se îmbracă cu intenții sexuale sau dacă este nesupusă soțului ei sau dacă vrea să-și etaleze bogăția sau frumusețea, să devină atractivă față de altcineva decât faţă de soțul ei, atunci aceasta este o desacralizare a închinării. Ca să vă arăt cât de veche este această problemă, Ioan Crisostom, unul din părinții bisericii a scris următoarele comentând acest pasaj: „Și care este atunci îmbrăcămintea modestă?”. Îmbrăcămintea care să acopere complet și decent și nu cu ornamente inutile, pentru că unul este decent iar celălalt nu. Ce, te apropii de Dumnezeu să te rogi cu împletituri și ornamente de aur? Ai venit la un bal? La o nuntă? La un carnaval? Sunt atât de multe lucruri scumpe care sunt doar de sezon. Aici nici unul dintre ele nu este dorit. Ați venit să vă rugați, să cereți iertare pentru păcatele voastre, să cereți milă pentru ofensele voastre, implorându-L pe Domnul și nădăjduind ca El să se arate favorabil față de voi. Să nu mai fie o astfel de ipocrizie.”

Așadar, o femeie credincioasă ar trebui să atragă atenția asupra caracterului ei, nu asupra îmbrăcăminţii sale. O femeie creștină ar trebui să arate prin îmbrăcămintea ei și prin comportamentul ei dragostea și devoțiunea față de soțul ei. Ar trebui să arate prin îmbrăcămintea ei și prin dorința ei că nu are nicio tendință să-și etaleze bogăția, ci prin înfățișarea și atitudinea ei marcată de o inimă smerită că ea este dedicată închinării față de Dumnezeul cel viu.

Și unele femei care sunt singure vor spune: „Stai puțin. Eu nu sunt căsătorită, eu trebuie să atrag atenția cuiva cât de repede.” Înțeleg acest lucru. Însă serviciul de închinare nu este locul pentru așa ceva. Aceasta nu este funcția serviciului de închinare. Mai mult, s-ar putea ca persoana pe care vrei să o atragi să fie cea mai atrasă de caracterul tău evlavios. Nădăjduiesc asta. Nu ți—ar plăcea să fii cu cineva care este atras de orice altceva, numai de caracter nu. Și apropo, aș vrea să spun un cuvânt, înainte ca această serie să se încheie, despre voi, bărbaților, care ar trebui să fiți atrași de caracterul duhovnicesc și care nu arătați faptul că sunteți atrași de asta. Este vremea ca unii din voi să vă căsătoriți. Însă vom ajunge și la acest aspect mai încolo. Unele dintre aceste femei duhovnicești și-au demonstrat suficient evlavia și unii din voi bărbaților ar fi cazul să răspundeți. Acum, să ne întoarcem la predică.

Cu toții suntem conștienți de 1 Samuel 16, nu-i așa? 1 Samuel 16:7 spune: „omul se uită la ce izbește ochiul, dar Domnul se uită” – la ce? – „la inimă.” Și la acest lucru face referire aici. Și dacă te întrebi: De unde știu cum este bine? De unde știu dacă m-am îmbrăcat cum trebuie? Cercetează-ți inima întâi. Nu cred că trebuie să fim specifici. Nu cred că avem nevoie de o verificare a îmbrăcămintei. Nu voi sta la ușă ca să spun: „Tu eşti în regulă. Tu nu ești în regulă. Tu ești în regulă. Tu nu ești în regulă.” Știu că este un păstor de culoare în L.A. care mi-a spus că o femeie a venit la biserica sa o dată și el i-a spus – exact așa i-a spus – „Dragă, nu poți intra aici.” Ea a întrebat: „De ce?” El a răspuns: „Nu ești îmbrăcată corespunzător. Mergi acasă și îmbracă-te corespunzător.” Și mi-a spus, el mi-a spus: „S-a întors peste jumătate de oră, eu eram în față, ea a venit pe ușă și m-am oprit și am spus: ,Dragă, acum arăți bine. Poți intra. ’” El mi-a spus: „Acesta este modul în care noi ne ocupăm de această problemă.”

Ei bine, noi nu vom angaja pe cineva ca să vă verifice la ușă. Simt că nu este necesar acest demers. Cred că este o chestiune între tine și Duhul Sfânt. Și tot ceea ce ai de făcut este să-ți verifici motivația. Cum este duhul tău? Care este intenția ta? De ce te îmbraci așa cum te îmbraci? Care este scopul tău? Care este obiectivul tău? Vrei să faci tot ce poți ca să atragi atenția tuturor către Dumnezeu sau încerci să atragi atenția lor asupra ta?

Matei capitolul 6, Isus a spus: „De ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte?” Așa-i? De ce te gândești la așa ceva? „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Dumnezeu va purta de grijă de acest lucru.

Uitați-vă la 1 Petru capitolul 3, și acesta este un pasaj paralel, este atât de important. 1 Petru capitolul 3. El vorbește despre soți și soții și despre relația lor împreună. Și când vorbește despre asta, ajunge la versetul 3 și vorbește despre împodobirea femeii. Și spune despre împodobirea femeii – și nu se referă în special la cum vine la biserică, ci se pare că trece dincolo de acest aspect și vorbește despre cum o femeie duhovnicească câștigă un soț neduhovnicesc. „Podoaba voastră,” spune el, „să nu fie podoaba de afară, care stă în împodobirea părului.” Și se referă la același obicei de a petrece prea mult timp și prea mulți bani și prea mult efort în ce privește părul tău. Să nu fie așa ceva. „Sau în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând şi liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” El spune: Voi femeilor, atunci când vă gândiți la împodobirea voastră, să nu vă gândiți la părul vostru și să nu vă gândiți la îmbrăcămintea voastră și să nu vă gândiți la bijuterii, gândiți-vă la ce? – la inima voastră. La inima voastră.

Aș vrea să știți că nu vă este interzis să purtați perle. Nu este interzis să purtați aur. Am să vă arăt de ce nu interzice asta. Uitați-vă iarăși la versetul 3. „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor.” Acum, dacă spune că nu poți să-ți împodobești părul și nu poți să porți aur, atunci înseamnă că spune că nu poți nici să porți haine. Acum, știm că nu se referă la așa ceva. Ci se referă la faptul de a nu avea o preocuparea excesivă pentru împodobirea ta. Îmbrăcați-vă cu haine, purtați orice fel de bijuterii doriți cu discreție, cu modestie și smerenie și aranjați-vă părul într-o asemenea manieră ca să nu atragă atenția.

Și apropo, cealaltă extremă poate fi la fel de rea precum aceasta. Să vii la biserică fără nicio pregătire, va face să fie atrasă atenția asupra ta, de asemenea. Și este uimitor. Lumea ajunge, mi se pare mie, la ceea ce se numește o modă împotriva frumuseții. Voi simțiți asta? Vă spun, nu am văzut niciodată atât de multe coafuri și garderobe urâte în toată viața mea. Este ca și cum femeile au mușcat din minciuna că feminitatea este rea și încearcă să o facă pe cât posibil mai urâtă. Este uimitor! Uimitor!

Ceea ce vreau să spun este că împodobirea femeii ar trebui să însemne faptul că ea are o inimă împodobită, că are o inimă frumoasă, că are un caracter frumos. Vă rog să-mi arătați o femeie cu un caracter frumos, să-mi arătați o femeie cu un duh blând și smerit, să-mi arătați o femeie cu o inimă curată, să-mi arătați o femeie care vine la închinare înaintea Domnului, și vă voi arăta atunci o femeie de a cărei garderobă nu trebuie să vă îngrijorați pentru că inima dictează această chestiune.

Așadar, Pavel le provoacă pe femeile creștine, același lucru îl face și Petru, la o împodobire care să-L slăvească pe Dumnezeu, în special în timpul de închinare. Acum, când este o nuntă, te poți îmbrăca precum o mireasă. Și când trebuie să fii într-o ocazie formală, trebuie să te îmbraci conform evenimentului. Și se poate să fie un timp special pentru toate. Însă închinarea în biserică este un timp pentru smerenie. Este un timp pentru blândețe. Este un timp pentru frângere și pentru un duh zdrobit. Este un timp pentru mărturisirea păcatului tău.

Acum, ajungem la cel de-al doilea punct. Primul a fost înfățișarea. Să ne întoarcem la versetul 9 iarăși. Al doilea este atitudinea. Este un punct foarte scurt. Doar două cuvinte „atitudinea lor.” Atitudinea femeilor în pregătirea pentru închinare, atitudinea femeilor, trebuie să fie una de frică duhovnicească, și traducerea autorizată spune: „sobrietate.” Acesta nu este un cuvânt potrivit pentru noi, pentru că noi ne gândim la cineva care nu este băut. Însă nu la aceasta se referă. Cuvântul este „auto-control.” Pe de o parte este frică duhovnicească. Pe de altă parte este auto-control.

Împodobirea unei femei începe cu inima. Surorilor, totul începe cu inima. Frica duhovnicească este un cuvânt folosit doar aici, cuvântul aidōs, înseamnă modestie amestecată cu smerenie. Este un cuvânt uimitor. În esență cuvântul are sensul de rușine. Așa este. Ideea rădăcinii termenului este sensul de rușine.

La ce te referi: mi-e rușine că sunt femeie? Nu. Mi-e rușine de hainele mele? Nu. Mi-e rușine de soțul meu? Nu. Mi-e rușine de părul meu? Nu. Mi-e rușine dacă, într-un fel, aș contribui vreodată ca gândul cuiva să fie un gând rău, un gând pătruns de dorință, un gând de dorință ilicită, sau dacă aș distrage pe cineva de la un mod de închinare corectă față de Dumnezeu. Este acest tip de rușine.

Și o femeie cu un nivel potrivit de rușine se va îmbrăca într-o asemenea manieră cât să nu fie o ispită și să nu fie o sursă de tentație. Cuvântul poartă în sine ideea interioară de respingere morală a oricărui lucru care-L necinstește pe Dumnezeu, de retragere în cadrul limitelor modestiei feminine. Un lexicograf, adică un traducător din limba greacă, sugerează că acest cuvânt implică ceva la fel de puternic ca durerea pentru păcat, adică o femeie ar trebui să fie atât de întristată și de sensibilă față de păcat, să urască atât de mult păcatul care-L ofensează pe Dumnezeu, încât niciodată să nu facă nimic care să genereze în mintea unei alte persoane vreo atitudine păcătoasă.

Cuvântul vechi din limba engleză folosit în traducerea King James a fost sfială. Sfială. Aceasta ar trebui să fie atitudinea fiecărei femei creștine. Să nu aibă nicio dorință care să treacă dincolo de ceea ce este onorabil, să nu aibă dorința să treacă dincolo de ceea ce este curat, de ceea ce este modest, de ceea ce este adecvat înaintea lui Dumnezeu, să nu aibă dorința să-i atragă pe bărbați, să nu aibă dorința să-și etaleze aspectul sexual, ci să aibă un simțământ de rușine care se potrivește cu modestia adevărată și cu credincioșia faţă de soțul ei. Și așa cum am spus mai devreme, pentru o femeie singură aceeași modestie, aceeași frumusețe de caracter duhovnicesc, ar trebui să devină lucrul cel mai atractiv din viața sa, în adevăratul sens al cuvântului. Și când femeile vin împreună în părtășia cu sfinții răscumpărați să se închine lui Dumnezeu, sunt adunate pentru acest scop și tot ceea ce fac, de asemenea și tot ceea ce fac și bărbații ar trebui să ne atragă inimile către Dumnezeu.

Al doilea cuvânt folosit este cuvântul auto-control, liniștit. Ar putea fi tradus într-o mulțime de moduri. Unii l-au tradus cu „bun simț,” însă aceasta este o traducere prea slabă. Nu are nimic de-a face cu bogăția acestui termen. Vorbește despre stăpânirea de sine. De fapt, are o nuanță sexuală în sine în literatura extra-biblică, și are ideea de controlare totală a dorințelor tale. Platon a spus că aceasta este una din cele patru virtuții cardinale și când este aplicată femeilor, spune că are de-a face cu dorința lor sexuală de a fi controlate total.

Vorbește despre controlul de sine obișnuit și constant asupra pasiunilor sale. Aceasta este un lucru esențial pentru femei, să aibă un control total în acest domeniu, pentru că ele au venit cu gândul ca să se închine lui Dumnezeu, dedicate în mod exclusiv fricii de Domnul, având un simțământ de rușine ca să nu fie niciodată o sursă de ispită pentru nimeni.

Acum, ideea centrală a tuturor acestor lucruri este clară. Biserica poate fi un loc în care închinarea are loc. Sau biserica poate fi un loc dedicat afișării omului. Vedeți, acest lucru mă deranjează când văd adesea la televizor, oameni care spun că ei reprezintă creștinismul, oameni care afirmă că sunt lucrători și slujitori ai Domnului și care trădează o preocupare copleșitoare în ce privește modul în care arată. Este pur și simplu opusul a tot ceea ce ei pretind, și cu siguranță nu ar trebui să caracterizeze biserica.

Însă sunt unele femei centrate pe sine care folosesc ocazia atunci când biserica se adună să atragă atenția asupra lor, să-și etaleze frumusețea, să-și etaleze bogăția, atractivitatea înaintea bărbaților, pentru că le lipsește smerenia, le lipsește blândețea, le lipsește modestia și controlul asupra dorințelor lor. Aceasta aduce nenorocire în biserică.

Cred că a adus o mare nenorocire asupra bisericii din Efes. Vă voi arăta unde. Uitați-vă la capitolul 3. Aici, unde oferă calificările pentru un lider în biserică, un păstor, un episcop, un bătrân, el spune că acest om care supraveghează biserica, păstorul, trebuie să fie fără prihană, versetul 2, iar în limba greacă spune „bărbatul unei singure neveste.” Nu are nimic de-a face cu divorțul. Nu are nimic de-a face cu poligamia. Ce spune este acest lucru: un om care conduce biserica lui Isus Cristos trebuie să fie bărbatul unei singure femei, în căsnicia lui, în mintea lui, în inima lui, el este devotat unei singure femei. Și cred că aceasta a fost una din problemele majore în acea biserică și de aceea aceasta urmează imediat în această secțiune, faptul că au fost oameni în conducerea bisericii cu o teologie greșită, cu vieți nesfinte, și ca o manifestare a acestui lucru au fost păstorii care nu au fost credincioși soțiilor lor. Și de aceea aceasta este prima problemă. După ideea generală de a fi fără prihană, din care recurg restul, primul aspect listat este bărbatul unei singure femei, pentru că Satan se va bucura să aducă femei ispititoare în biserică, tocmai ca să distrugă biserica. Și face acest lucru încontinuu. Și nu e drept să spui că vina este doar a femeilor, nu este așa. Însă ele sunt cele care fac aceasta din vina lor.

Uitați-vă la versetul 12. Nu doar că a avut un impact asupra celor care erau prezbiteri în biserică, dar și asupra diaconilor. Astfel, când sunt prezentați diaconii, găsim o paralelă. „Diaconii să fie bărbații unei singure femei.” Și în 5:14: „Femeile tinere să fie măritate.” Și știți ce reprezintă un pericol în biserică? Dragilor, cred asta cu toată inima. Numărul mare de femei nemăritate pe care le avem în societatea de azi sunt un pericol foarte mare pentru biserică, pentru că sunt multe femei nemăritate care au o dorință puternică să se mărite și care se mută din biserică în biserică și creează probleme imense. Și de aceea cuvântul este că ele trebuie să se mărite. Și de aceea vă spun vouă, bărbaților, este greu pentru ele dacă nu le cereți în căsătorie. În versetul 15 spune că: „unele s-au și întors să urmeze pe Satan.” Unele din femei au mers prea departe.

Tit, capitolul 2, când Pavel îi scrie lui Tit un lucru similar el spune despre femeile mai în vârstă, în 2:4: „să învețe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbați şi copiii; versetul 5 să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.” Se pare că aceeași problemă a fost și în Creta. Au fost femei care nu erau credincioase bărbaților lor, nu erau loiale copiilor lor, nu stăteau acasă, nu făceau ceea ce trebuiau să facă, nu erau în curăție, nu erau caste. Și femeia care vine la biserică și care încearcă să facă agitație prin faptul că se face atrăgătoare, încalcă Cuvântul lui Dumnezeu.

Uitați-vă la 1 Corinteni. Aș dori să vă arăt, aceasta este o ilustrare foarte limpede a acestei probleme. 1 Corinteni 5, foarte pe scurt, și apoi ne uităm la un alt pasaj. 1 Corinteni 5. Este destul de cunoscut. Se știe. Este cunoscut. Și nu doar dintr-o singură sursă, ci este bine știut. Toți știau că în biserica din Corint era porneia, curvie, pornografie, păcat sexual. „nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său.” Incest. O formă de incest, un fiu are o aventură sexuală cu mama lui vitregă, se pare. Cel mai probabil că nu a fost mama lui, altfel nu s-ar fi spus „soția tatălui său”. Este o formă de exprimare a faptului că aceasta este soția tatălui și totuși nu este mama fiului, o căsătorie mai târzie, dar fără îndoială o formă de incest, prin care un om se culcă cu soția tatălui său. Și versetul 2 înrăutățește lucrurile. În loc să vă mâhniți, voi v-ați mândrit. V-ați umflat de mândrie. Un lucru de neconceput, de neconceput în biserică. Ei tolerau imoralitatea, incestul, și nu doar că îl tolerau, erau și mândri cu el, așa că ei vorbeau de el, așa că erau cunoscuți prin acest păcat, erau cunoscuți.

Acum, cum l-au justificat? Capitolul 6 versetul 13. L-au justificat cu acest proverb grecesc antic: „mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări.” Mâncarea este pentru trup și trupul pentru mâncare. Ce vrea să spună? Este biologic. Sexul este biologic. Doar biologie, care este diferența? Adică, suntem bărbați, ele sunt femei. Am fost făcuți unul pentru altul. Sexul este doar un act biologic. Nu vă preocupați de așa ceva.

El spune: Dumnezeu le va nimici pe amândouă și trupul nu este pentru curvie. Și el continuă să vorbească despre ce înseamnă pentru ei să fie în unire cu Cristos și cu o prostituată, și au uitat că trupul lor era templul Duhului Sfânt. Versetul 18 spune: „Fugiți de curvie.” Și așa mai departe.

Așadar, biserica din Corint a fost prinsă de nelegiuirea sexuală. Se ridică o întrebare în mintea mea și anume: același fel de seducere care a avut loc în biserica de acolo era și în Efes atunci când Pavel scrie 1 Timotei. Și aceasta aduce o tragedie în biserică. Iar astăzi escaladează în biserică, este ca o epidemie. Și astfel, femeile trebuie să înțeleagă care este principiul lui Dumnezeu. Da, este un loc în care o femeie trebuie să arate grațioasă, și drăguță și elegantă și să îngăduie să fie văzută frumusețea sexului mai slab, pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Și da, nu este loc deloc pentru indiferență și neîngrijire în ce privește pregătirea pentru închinare. Însă există o limită. Și echilibrul desăvârșit se află în inimile celor a căror inimă este dreaptă.

Aș dori să închei prin a vă citi o porțiune din Isaia capitolul 3, așa că vă rog să deschideți la Vechiul Testament, 3:16. Ozia încă domnește. Și sub domnia lui Ozia, timp de 52 de ani, a fost o mare prosperitate între oameni. Au avut parte de pace în relația cu vrăjmași lor. Au avut o poziție foarte puternică în acel război rece. Au avut o creștere economică. Chir și religia lor a înflorit, cel puțin la suprafață. Era bogăție. Ca rezultat, femeile au fost cuprinse de un materialism grosolan. În Isaia 3:16-24 Dumnezeu pronunță judecata asupra lor și aș dori să vă arăt de ce, începând cu versetul 16. „Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre, şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase” – sunt preocupate să stârnească pofta – „pentru că păşesc mărunţel” – pășeau mărunțel și era vorba de o umblare cu tentă sexuală. Asemenea unor pași micuți, niște pași înceți ca să atragă privirile asupra lor, așa făceau – „şi zornăie cu verigile de la picior” – aveau clopoței la picior. Aşa erau femeile. Se afișau ca să-i atragă pe bărbați.

„Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rușinea”. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brățările şi mahramele; legăturile de pe cap, lănțișoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierele descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămășile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămășile subțiri, turbanele şi mahramele ușoare. Şi atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încrețit, un cap pleșuv, în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumusețe. Bărbații tăi vor cădea uciși de sabie şi vitejii tăi în luptă. Porțile fiicei Sionului vor geme şi se vor jeli; şi ea va ședea despoiată pe pământ.”

Acele femei care sunt fără bun simț, acele femei care sunt pline de pofte, acele femei care doresc să atragă atenția asupra lor, din cauza intenției și scopului lor rău vor fi judecate. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Toate acele lucruri în sine nu sunt rele. Să pun un inel pe degetul unei femei nu este rău. Dacă o femeie poartă o curea nu este un lucru rău. Însă să treci peste limită, să te împodobești de dragul desfrâului sau poftei sau să-ți etalezi bogăția este un lucru rău, și în special în adunarea celor neprihăniți. Haine de paradă, coafuri elaborate, bijuterii țipătoare, dorințe sexuale, cu greu poate arăta aşa o inimă zdrobită și mâhnită, care-L caută pe Domnul.

Să ne plecăm la rugăciune.

Aș dori să vă spun ceva pe măsură ce încheiem. Am predicat Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, dar în inima mea am realizat că L-am predicat ca pe o reamintire. Și trebuie să vă spun că Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul și sensibilitatea și evlavia femeilor din această biserică. Sub nicio formă nu intenționez ca în mesaje să vorbesc rău împotriva femeilor din această biserică.

A fost bucuria mea de-a lungul anilor să realizez că prin harul lui Dumnezeu această biserică nu a fost niciodată lovită de niciun scandal moral mare. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru femeile duhovnicești. Această biserică nu a fost niciodată un loc în care să domine moda și în care oamenii să fie preocupați de modul cum sunt îmbrăcați, și Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru aceasta. Le apreciez pe femeile evlavioase din această congregație pentru virtutea lor, pentru modestia lor, pentru sensibilitatea lor, pentru harul lor și pentru frumusețea lor, și pentru acel duh blând și liniștit, care este adevărata podoabă a inimii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

Însă în timp ce sunt mulțumitor, de asemenea sunt și veghetor, așa cum fiecare dintre noi trebuie să fim, ca nu cumva atunci când credem că stăm în picioare, să cădem. Așadar, avem multe pentru care să-I mulțumim lui Dumnezeu și vă mulțumesc pentru că v-ați arătat dragostea față de Dumnezeu și dedicarea ca să vă închinați Lui, și reamintesc tuturor nevoia de a continua să urmărim o astfel de perspectivă sfântă.

Tată, Îți mulțumesc pentru acești oameni din această congregație. Îți mulțumesc pentru bărbații cu inimi curate și mâini sfinte, pentru femeile caracterizate de o frică sfântă și auto-control, ale căror vieți sunt o mărturie pentru Cristos și nu un reproș. Și Îți cer, Doamne, ca să ne faci pe toți sensibili față de acel echilibru desăvârșit dintre ceea ce ai rânduit Tu să fim în frumusețe și har și totuși să nu depășim limita modestiei.

Mă rog ca să ajuți pe fiecare femeie din această congregație să știe acel loc și să dezvolți în fiecare inimă acel duh blând și smerit, care este adevărata frumusețe a unei femei. Și în fiecare bărbat, viața sfântă și inima curată, care reprezintă adevărata bărbăție. Cer aceste lucruri pentru că știu că ele sunt în acord cu voia lui Isus Cristos. Amin.

SFÂRȘIT