Haideți să deschidem împreună Biblia, pe măsură ce studiem Cuvântul lui Dumnezeu, la 1 Timotei capitolul 2. Întâi Timotei capitolul 2 de la versetul 9 la 15 este textul nostru. Studiem împreună planul lui Dumnezeu pentru femei în biserică în cadrul studiului nostru în desfășurare din această minunată epistolă. Și doresc să citesc pentru voi pentru mesajul de azi versetele de la 9 la 15. 1 Timotei 2, începând cu versetul 9: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfințenie.”

Acum, ca introducere la studiul nostru de astăzi, permiteți-mi să vă reamintesc că temerile apostolului Pavel s-au adeverit în biserica din Efes. Dacă vă amintiți în Fapte capitolul 20 când Pavel i-a adunat pe prezbiterii din Efes la Milet, în versetul 17 din acel capitol, și apoi s-a dus să discute cu ei prioritățile lucrării, el a încheiat discuția cu o secțiune de avertizare. Această secțiune de avertizare a exprimat temerile sale cele mai profunde pentru acea congregație.

Aș dori să vă citesc doar câteva versete din Fapte 20, așa ca să fiți familiari cu declarațiile sale. începând cu versetul 29 el spune: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheați, şi aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi. Şi acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește, şi vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.” Acum, în aceste cuvinte, Pavel își exprimă cea mai mare temere că învățătorii falși se vor ridica şi din biserică și din afara bisericii. Biserica din Efes a avut niște începuturi mărețe, niște începuturi minunate. A fost născută atunci printr-o mare trezire spirituală. A ieșit din păgânism cu o claritate a scopului și a intenției care nu are egal în cartea Fapte. Și totuși Pavel știa că, inevitabil, indiferent cât de bun era începutul, indiferent cât de eficientă fusese propria sa slujire timp de trei ani în acea cetate, vrăjmașul avea să înceapă să atace biserica, aducând în ea învățători falși și lideri nesfinți care să o facă ineficientă pentru Dumnezeu. Și, într-adevăr, cele mai mari temeri ale lui Pavel s-au adeverit.

După prima încarcerare de la Roma, după ce a fost eliberat, l-a întâlnit pe Timotei la Efes și când s-au întâlnit au descoperit că acea biserică atât de dragă inimii lui, acea biserică ce i-a luat atât de mulți ani din scurta sa lucrare, acea biserică pe care o iubea atât de profund și pentru care, fără îndoială, se ruga în mod regulat a căzut pradă învățătorilor falși și celor care promovau un mod de trăire lipsit de evlavie. Și astfel, când el și Timotei s-au întâlnit acolo, a exclus din biserică doi dintre liderii cei mai proeminenți, numiți în versetul 20 din capitolul 1, Imeneu și Alexandru, despre ei spune: „i-am dat pe mâna Satanei,” ceea ce arată că el însuși a avut de-a face cu ei.

Apoi, a trebuit să meargă spre vest în Grecia și astfel l-a lăsat pe Timotei la Efes pentru a îndrepta restul lucrurilor. Și veți observa în capitolul 3 versetul 15 că aveți aici ceea ce reprezintă cheia întregii epistole. El spune: „să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” Cu alte cuvinte, îți scriu aceste lucruri ca să știi cum să te porți în biserică și să poți să faci ceea ce trebuie să faci și să transmiți mai departe oamenilor ceea ce au nevoie să audă.

Acum, problema principală în biserica din Efes a fost conducerea falsă. Și începând cu capitolul 3 și până la finalul epistolei, există într-adevăr o preocupare cu acești învățători falși. Unele capitole sunt mult mai dedicate decât altele, însă tema care este țesută de la capitolul 3 la 6 din 1 Timotei este tema confruntării cu liderii falși. Cartea este așadar o polemică; este un tratat împotriva liderilor falși care s-au ridicat în biserica din Efes.

Acum, acești lideri falși au adus cu ei o grămadă de bagaje. Lipsa lor de evlavie s-a manifestat în multe feluri. Unul dintre modurile în care conducerea falsă a adus probleme în biserică a fost chestiunea privind rolul femeilor. Se pare că în această biserică au fost anumite femei care doreau să ia locul învățătorilor oficiali din biserică și uzurpau autoritatea bărbaților de a conduce biserica. Aceasta a fost una din probleme, fără îndoială, datorită conducerii false a celor care s-au ridicat la rolul de păstori sau de prezbiteri și făceau tot ce puteau ca să submineze Cuvântul lui Dumnezeu. Se prea poate, nu știm cu siguranță, că unii din acești învățători falși nu doar că au susținut un rol nebiblic al femeilor, dar este posibil ca unii din ei să fi fost chiar femei, și de aceea calificările care sunt date pentru un prezbiter în capitolul 3 sunt date în mod distinct ca fiind calificări masculine, precum bărbatul unei singure neveste, bărbatul care își conduce bine casa. Este evident, cu siguranță că erau femei care încercau să fie învățătoare în biserică și astfel uzurpau autoritatea bărbaților, și Pavel trebuie să se ocupe de această problemă în detaliu înainte de a aborda învățătorii falși din capitolul 3. Așadar, de la versetul 9 la 15 Pavel ne oferă șase elemente ale acestei învățături foarte importante cu privire la rolul femeilor în biserică.

Acum vă veți aminti că primul lucru despre care vorbește este înfățișarea lor. Cum ar trebui să arate femeile în biserică? Vă amintiți că versetul 9 spune că femeile ar trebui să se îmbrace în chip cuviincios. Cu alte cuvinte, ele ar trebui să se îmbrace într-un fel care să exprime dragostea de Dumnezeu, reverența pentru sfințenia Sa, o atitudine de închinare. Următoarea parte a versetului arată că ele nu ar trebui să se preocupe cu moda pe exterior. Ele nu ar trebui să-și etaleze bogăția, și se referă la împletirea părului, cu aur și mărgăritare, din moment ce era obiceiul în acea cultură ca femeile să-și acopere tot corpul, de la gât până la tălpi, iar modul în care își puteau etala bogăția era prin aranjarea părului. Și ele își puneau în părul lor aur și mărgăritare și piepteni din carapace de țestoasă iar astfel își puteau etala bogăția. Ele puteau să se etaleze. Acesta era modul în care femeile se împodobeau într-o manifestare carnală în acea perioadă, și ceea ce spune el aici este că acest lucru nu ar trebui să se întâmple în biserică. Tendința femeilor de a se preocupa cu împodobirea lor este doar o manifestare a carnalității inimii lor, îmbrăcându-se pentru a-și arăta bogăția, îmbrăcându-se pentru a-și manifesta pofta și dorința sexuală, îmbrăcându-se pentru a-și exprima un duh de nesupunere față de soții lor. Ne-am uitat la toate aceste lucruri în detaliu în mesajul anterior. Aceste lucruri sunt interzise unei femei care vine să se închine lui Dumnezeu.

În al doilea rând, el vorbește despre atitudinea lor. La mijlocul versetului 9, atitudinea lor trebuie să fie cu rușine și sfială. Frica duhovnicească vine de la rădăcina unui cuvânt care înseamnă că ar trebui să aibă un sentiment de rușine. Cu alte cuvinte, ar trebui să aibă un simțământ de rușine şi să nu facă pe cineva să fie distras de la închinare și de la a aduce slavă Domnului. Ele ar trebui să aibă un simțământ de rușine care să se vadă în modestie și sfială, să fie în stare să-și controleze pasiunile și dorințele. Femeile trebuie să se prezinte pe sine cu modestie și smerenie, arătând un control total asupra pasiunii lor și arătând într-un mod care să atragă atenția asupra evlaviei și virtuții lor.

În al treilea rând, în versetul 10, am discutat despre mărturia lor. Dacă spun că sunt evlavioase, ele ar trebui să susțină această mărturie prin fapte bune. Așadar, ai nu doar înfățișarea lor și atitudinea lor, dar și activitatea sau acțiunea lor. Faptele lor de asemenea ar trebui să demonstreze acea mărturie a evlaviei pe care o au.

Acum, aceste lucruri ne duc la cel de-al patrulea lucru, la rolul lor, și aceasta este într-adevăr esenţa subiectului nostru. Rolul femeii este dat așadar în versetele 11 și 12. Acum vorbim specific despre funcția lor în biserică. Și primul lucru pe care l-am văzut în versetul 11 a fost ceea ce a spus apostolul „femeia să învețe.” Înțelegem din cultura iudaică și din cultura păgână că femeile erau plasate la un nivel de rang inferior, iar statutul lor era cel al uneia care poate se afla la nivelul de sclavă, în unele cazuri chiar la nivelul de animal de povară. Prea puțin erau preocupați evreii în mintea lor dacă femeile învățau ceva sau nu, din moment ce ele nu făceau cu adevărat parte din educația semnificativă a populației. Aceasta era responsabilitatea bărbaților, iar bărbații erau cei responsabili pentru transmiterea adevărului. Pentru ei nu conta dacă o femeie apărea la sinagogă, dacă venea la sărbători și praznice. Acest lucru nu era important. Același lucru era valabil și în cultura greacă, unde femeile nu erau considerate vrednice, în multe cazuri, de procesul de învățare.

Și astfel, în contradicție cu asta, Pavel spune: „femeia să învețe,” o declarație foarte pozitivă, prin care ne spune despre egalitatea privilegiului spiritual pentru bărbați și femei, despre egalitatea drepturilor spirituale, a binecuvântărilor și promisiunilor. Așa cum Galateni 3:28 spune: „în Cristos nu mai este nici bărbat și nici femeie.” Dar în termenii rolului, el le califică învățarea lor prin aceste cuvinte: „în tăcere cu toată supunerea,” iar aceasta definește pentru noi rolul unei femei.

În tăcere, vă amintiți, se referă la a nu învăța pe alții în biserică. Se referă la învățarea altora în serviciul de închinare. Cu toată supunerea se referă la a nu stăpâni. Adică, femeile nu trebuie să fie învățătoare în biserică, atunci când biserica se adună împreună la închinare, femeile nu trebuie să fie învățătoare, și ele nu trebuie să fie cele care conduc. Contextul ne arată foarte clar că asta este ceea ce are el în minte în versetul 12 care spune: „Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții” și prin aceasta el definește felul de tăcere despre care vorbește, să nu uzurpe autoritatea și acesta este felul de supunere la care se referă. În adunarea bisericii, femeile nu trebuie să învețe sau să predice, și nu trebuie să conducă. Acum, desigur că la acest lucru se referă. În Efes, unele doreau desigur să facă exact aceste două lucruri, de aceea Pavel trebuie să trateze aceste aspecte.

Acum în ultimul nostru mesaj ne-am uitat la un pasaj paralel din 1 Corinteni capitolul 14, versetele 34 și 35. Și în acel pasaj, am văzut că Pavel interzice femeilor din adunarea bisericii să vorbească în limbi și să interpreteze asta și de asemenea să folosească darul prorociei. El spune: „femeile să tacă în adunări.” Așadar, am învățat din 1 Corinteni 14 că atunci când biserica se adună împreună, femeile nu ar trebuie să se angajeze în interpretarea publică, și nu ar trebui să fie implicate în prorocie. Aici mai putem să adăugăm și că nu trebuiau să fie implicate în conducerea bisericii și nu trebuiau să fie predicator-învățător. Mai mult, am învățat din versetul 8 că femeile nu ar trebui să conducă congregația în rugăciune, dar congregația ar trebui condusă în rugăciune de către bărbați. De aceea Pavel spune în versetul 8, folosind boulomai, care este o voință a poruncii, folosind articolul hotărât „vreau de asemenea ca bărbații să se roage în orice loc.” Așadar, când vine vorba despre închinarea în biserică, rugăciunea, învățarea, vorbirea din partea lui Dumnezeu și predicarea, acestea trebuie să fie făcute de către bărbați.

Acum, am văzut data trecută că asta nu înseamnă că femeile nu se pot ruga. Am văzut, dacă vă amintiți, că multe femei, inclusiv Maria, mama Domnului nostru în Fapte 1:12 la 14 era împreună cu ucenicii la o întâlnire prelungită de rugăciune. Este un timp și un loc când femeile ar trebui să se roage împreună cu bărbații. Nu înseamnă că femeile nu pot să învețe Cuvântul lui Dumnezeu pe copii sau pe alte femei. Nu înseamnă că ele nu pot vorbi pentru Dumnezeu Evanghelia lui Isus Cristos cu fiecare ocazie pe care o au. Nu înseamnă că nu pot contribui la școala duminicală sau la un grup de studiu biblic sau la o părtășie în întâlnirile în case. Ceea ce spune este că în închinarea și slujirea corect constituite ale bisericii, trebuie să existe o linie clară de distincție între rolurile bărbaților și ale femeilor, așa cum Dumnezeu le dorește stabilite ca model al Său, iar acest lucru înseamnă ca bărbații să conducă, să învețe, să se roage și să predice, iar femeile să învețe în tăcere, cu toată supunerea. De aceea, dragilor, nu sunt femei apostol în Noul Testament. Nu sunt femei profet în biserică. O singură prorociță este menționată; ea a fost înainte de înființarea bisericii și a funcționat într-un fel unic vorbind individual oamenilor despre venirea lui Mesia. Însă nu a fost niciun profet în biserica Noului Testament care era femeie. Nu este nicio femeie păstor. Nu este nicio femeie învățător. Nu este nicio femeie evanghelist și nicio femeie care să fi scris vreo carte din Biblie. Acum, acest lucru este o afirmare a ordinii divine a lui Dumnezeu. Și această chestiune, așa cum am văzut data trecută, ține de rol, nu de inegalitate spirituală.

Acum, îndemnul afirmativ din versetul 11: „Femeia să învețe în tăcere cu toată supunerea.” Este oferită o contrapondere clarificatoare și de susținere în versetul 12. Să ne uităm la el. „Femeii nu îi dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.” Și toate verbele din acest verset sunt la prezent, si asta înseamnă că au cumva o idee de continuitate. Nu voi îngădui unei femei să se angajeze în a da învățătură sau să aibă autoritate peste bărbat, ci să fie încontinuu în tăcere. Cu alte cuvinte, toate aceste verbe la indicativ prezent arată că aceasta este o dedicare continuă transmisă din partea lui Pavel prin Duhul Sfânt.

Acum, aș dori să vă ofer puțină înțelegere cu privire la unii termeni. Uitați-vă la expresia „a da voie”, înseamnă totdeauna a îngădui cuiva să facă ceea dorește să facă. Are ideea inerentă în sine că o persoană dorește să facă ceva. Și ceea ce spune el aici este: Nu permit femeii să învețe pe alții sau să uzurpe autoritatea. Și printr-o alegere a anumitor cuvinte el spune, de fapt, chiar dacă ele doresc să facă asta. Și aceasta a fost problema în acea biserică și este și astăzi o problemă, pentru că sunt femei care doresc să învețe și să predice în biserică și să uzurpe autoritatea. Femeile întotdeauna au dorit să conducă. Și mergem înapoi la Geneza capitolul 3 versetul 15 și 16, și vă amintiți că o parte a blestemului lui Dumnezeu adus asupra bărbatului și femeii la cădere a fost că femeia va dori să-l controleze pe bărbat, și el va stăpâni peste ea. Așadar, este conflictul între sexe născut de la cădere. Femeia va dori să caute controlul. Cuvântul de aici pentru dorința ei este un cuvânt folosit numai încă o dată în Pentateuh și acela se găseşte în Geneza 4:7, și prin felul în care este folosit acolo înțelegem că înseamnă clar a prelua controlul pentru că acolo vorbește despre preluarea controlului de către Satan.

Și astfel, concluzionăm că acel cuvânt înseamnă că o femeie dorește să preia controlul, să stăpânească. Este un cuvânt cu o rădăcină arabă și bărbatul trebuie să lupte să-și păstreze stăpânirea, aici se află bătălia dintre sexe ce a cauzat atât de mult conflict marital de-a lungul secolelor. Și chiar în biserică, este adevărat că sunt femei care sunt nemulțumite de rolul primit de la Dumnezeu și ele doresc să ajungă într-un loc proeminent în învățătură și doresc să aibă autoritate asupra bărbatului. Însă Pavel spune că nu le permite să facă asta chiar dacă aceasta este dorința lor. Și se referă la momentul când biserica se adună împreună la închinare în mod oficial. Este o referință așadar la rolul cu autoritate de păstor-învățător, cel care articulează Cuvântul lui Dumnezeu. Și acel fel de învățător pe care-l are în minte este felul de învățător pe care-l vedem, de exemplu, în cei cinci păstori ai bisericii din Antiohia din Fapte 13. Toți cinci au fost bărbați. Aceștia au fost păstori-învățători-evangheliști rânduiți de Dumnezeu, hotărâți de Dumnezeu care aveau autoritatea în biserică în ce privește doctrina și interpretarea. Acum, nicăieri în Noul Testament, așa cum am spus, nu este prezentă niciodată vreo femeie în vreun fel de oficiu sau rol ca învățător în biserică, nicăieri.

De fapt, să mergem la versetul 12, unde vorbește despre încercarea unei femei de a stăpâni care se referă la uzurparea autorității bărbatului. Și aici aveţi un cuvânt pentru uzurparea autorității, authenteō, da, acest cuvânt este folosit numai aici în tot Noul Testament și arată, cel puțin aşa cred, o persoană care dorește să uzurpe autoritatea. Un studiu recent al acestui verb condus de dr. George Knight în „New Testament Studies” a concluzionat care e uzanța comună a acestui cuvânt în afara Bibliei (atunci când nu ai multe uzanțe în Biblie, mergi în afara Bibliei și vezi cum este folosit). Uzanța comună a acelui cuvânt arată, citez: „a răsturna autoritatea.” Și exact acest lucru înseamnă. Acum, motivul important este acesta: femeile care doresc să elimine acest verset. Şi sunt femei care vor, femei păstor, femei învățător și femei prezbiter care doresc să scape de acest verset. Așadar ele spun că acest verset înseamnă: nu-i dau voie unei femei să învețe sau să manifeste autoritatea în mod abuziv. Cu alte cuvinte, este în regulă pentru ea ca să învețe și să aibă autoritate, dacă nu este abuzivă. Însă un studiu atent al acelui cuvânt, ne conduce spre a înțelege că înseamnă de fapt a prelua autoritatea. Punct. Nu are nimic de-a face cu o autoritate abuzivă. De fapt, dacă el vorbea despre autoritate abuzivă nu ar fi vorbit doar despre femei, ar fi vorbit și despre cine? Despre bărbați, pentru că ar fi la fel de mult un păcat din partea lor, la fel ca și din partea femeilor.

Așadar, ideea de aici este paralelă cu învățarea altora. El vorbește: vreau ca o femeie să învețe în tăcere cu toată supunerea. Acum, tăcerea ei este tăcerea de a nu fi învățător și supunerea ei este supunere prin a nu fi autoritate. Ea nu trebuie să aibă autoritate. Ea nu trebuie să fie un învățător. Ea nu trebuie să conducă în biserică. Aceasta este o interdicție pe care apostolul Pavel ne-o oferă. Nu avem niciun indiciu că acest verset vrea să prevină autoritatea abuzivă din partea femeilor. Nu este limită asupra acestui lucru, deși unii au încercat. Am auzit un mesaj în vara aceasta al unui om care voia ca noi să credem că acest lucru era numai pentru biserica din Efes și pentru nicăieri altundeva. Nu înțeleg cum poți și de ce să tragi o astfel de concluzie. Învățarea și uzurparea autorității sunt în contrast cu tăcerea și supunerea. În loc ca o femeie să fie învățător și să conducă, mai bine să fie în tăcere și supunere. E imposibil să vii cu o altă concluzie și să extragi o altă intenție a textului. Așadar, femeile în biserică nu trebuie să fie în nicio poziție în care bărbații să le fie subordonați. Și repet, vă rog, nu înseamnă că femeile nu se pot ruga, nu pot învăța, nu pot vorbi despre Dumnezeu, nu înseamnă că nu pot pune întrebări într-un mediu potrivit în care întrebările sunt permise. Înseamnă că în închinarea publică a acestei biserici aceste lucruri sunt așezate ca fiind standardul lui Dumnezeu.

Acum, observați versetul 11 „femeia să învețe în tăcere” și la finalul versetului 12, „dar să stea în tăcere.” Așadar, tăcerea este problema înainte și după. Aceasta încadrează secțiunea și conține astfel ideea principală. Ele nu pot exercita oficiul de învățător și conducător în biserică, deoarece acest lucru este inconsistent cu designul dat de Dumnezeu pentru ele. Problema nu este modul în care femeile conduc. Nu este în modul în care îi învață pe alții, ca și cum unii vor să credem că ele nu trebuie să învețe într-un mod dominant. Ci înseamnă ca ele să nu învețe și să nu conducă deloc. Aceasta este problema. Așadar, femeile care nu conduc rugăciunea în public în biserică din versetul 8 de asemenea nu învață pe alții, nu conduc biserica, de asemenea nici nu își etalează în public darurile precum în biserica primară darul de prorocie și vorbire în alte limbi și altele. Așadar, ați reținut ideea.

Acum, poate spui: „Aceasta șterge toată activitatea de învăţătoare a femeii?” Nu, vă amintiți de Fapte 18 în care Acuila și Priscila l-au învățat pe Apolo? Este un timp și un loc în care femeile trebuie să învețe pe alții și este un timp în care o femeie și soțul ei pot învăța un alt bărbat, chiar un bărbat care este predicator, dar nu va fi în închinarea și slujirea publică a bisericii.

Poate că cineva spune: „Bine, femeile au daruri spirituale?” Oh, ce întrebare ridicolă! Pentru că voi credeți ce tocmai ați văzut aici, nu înseamnă că noi spunem: „Ei bine, femeile nu au darul de a-i învăța pe alții sau femeile nu au darul de a vorbi despre Domnul, ele nu au dar de vorbire deloc. Nu au niciun dar de conducere.” Este absurd. Bineînțeles că au. Bineînțeles că au. Iar Domnul, care le dă aceste daruri, le oferă oportunități ample de a le folosi, fără a încălca standardul Său de model pentru rolul lor în biserică. Nu este necesar ca deoarece o femeie are darul de a învăța pe alții, ea să apară în adunarea publică a bisericii pentru a-i învăța pe alții. Nu este necesar ca, deoarece are daruri în domeniul conducerii, ea să trebuiască să conducă biserica. Gândul că femeia este cumva nedreptățită atunci când este limitată la sfera sa dată de Dumnezeu ca femeie, și când pretenția ei de a fi bărbat și de a face o lucrare de bărbat în biserică nu este acceptată, este absolut irațional. Există suficient spațiu pentru ea să își exercite darurile la maxim, conform intenției lui Dumnezeu.

Și poate altcineva spune: „Bine, cum rămâne cu misiunea? Cum rămâne cu misiunea? Avem nevoie de misionari, ce ne-am face fără femei misionare?” Dumnezeu să le binecuvânteze pe femeile misionare, dar nu cred că femeile atunci când sunt pe câmpul de misiune au dreptul să calce Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel a fost un misionar. A avut o mulțime de misionari alături de el. Și dacă a fost o nevoie deosebită de conducere în dreptul bisericii care creștea, a fost atunci. Şi argumentul pragmatic, dacă a fost vreodată valid ar fi fost valid atunci, și Pavel se putea gândi: „Bine, nu avem prea mulți bărbați, dar avem o grămadă de femei care vin la credință, așa că poate putem să punem o femeie acolo până când vor fi niște bărbați. Nu ar fi rău să avem câteva femei cu slujba de învățător și de predicator și de prezbiter.” Dar, nu, priviți în felul acesta, Dumnezeu i-a scris pe perete un mesaj lui Belșațar, dar nu acesta este modelul lui Dumnezeu de a folosi pereții. Dumnezeu nu face asta. Dumnezeu nu-Și calcă principiile de dragul oportunității. Oamenii spun „Cum rămâne cu lipsa de bărbați?” Ei bine, dacă este lipsă de bărbați, Isus ne-a dat și răspunsul „Rugați pe Domnul secerișului să trimită” – ce? – „lucrători la secerișul Lui.”

Elisabeth Elliot, cea pe care cei mai mulți dintre noi o cunoaștem ca un instrument deosebit al lui Dumnezeu în lărgirea Împărăției Sale, a fost o soție deosebită a martirului Jim Elliot. După masacrarea soțului ei și a altor câțiva misionari în Ecuador, ea a fost singura persoană pregătită din punct de vedere biblic care a rămas și care putea vorbi limba Auca, a fost singura care a rămas. Dar atât de convinsă a fost Elisabeth în inima ei că nu poate călca Cuvântul lui Dumnezeu, încât a luat pe un bărbat Auca și în fiecare săptămână l-a învățat o predică astfel ca să o poată predica în biserică în ziua Domnului. Precum Acuila și Priscila, ea nu ar fi urcat să predice la amvon, dar nu a deranjat-o să-l învețe pe predicator. Nu vă lăsați duse de val cu ideea asta, dar să ştiţi că apreciez atunci când mă învățați, credeți-mă.

Acum, aș dori să mai adaug la asta faptul că acest lucru nu abuzează nicidecum femeile, ci este o înțelegere tandră și plină de compasiune față de rolul și intenția legată de femei. Să nu intre o femeie în sfera de activitate pe care Dumnezeu nu a rânduit-o pentru ea. Ea este rânduită pentru un alt rol. Femeile nu cântă la bas și bărbații nu nasc copii. Oamenii au mințit legat de asta. Poate spui: „Singura putere în societate și cel mai bun loc în care poți să fii este în conducere, și este mai împlinitor să conduci decât să urmezi liderul.” Mai gândește-te o dată. Chiar este adevărat? Chiar vrei toate lucrurile care vin cu poziția de lider? Vei avea o povară grea, grea, grea pe umeri și va trebui să fii în stare să o porți. Ai face bine să ai picioare puternice și un spate tare deoarece conducerea nu este un lucru ușor. Ego-ul îi face pe oameni să caute să fie proeminenţi, și împreună cu aceasta să caute responsabilitatea ca să-și dovedească puterea. Însă o astfel de responsabilitate, credeți-mă pe cuvânt, nu este întotdeauna un prieten bine-venit. De fapt, dacă vreți să cunoașteți adevărul, subordonarea și supunerea este condiția celei mai mari păci și celei mai mari fericiri, celei mai mari mulțumiri, celei mai mari siguranțe și celei mai mari protecții, pentru că altcineva poartă totul pentru tine. Așadar, să nu trăiți sub iluzia că puteți cunoaște o experiență deosebită în viață dacă ați putea să ajungeți în vârful piramidei și să controlați totul. Le spun femeilor care caută să facă aceasta: rămâneți unde sunteți sub grija și protecția iubitoare, sub îngrijirea și puterea și protecția soțului și a liderilor din biserică, iar acela este un loc mult mai fericit în care să fiți. Povara este mult mai ușoară. Supunerea, dragi prieteni, nu este o pedeapsă, este un privilegiu. Este un privilegiu ca cineva să-ți poarte de grijă și acest lucru este prin designul lui Dumnezeu.

Și dacă tot vorbim despre designul lui Dumnezeu, să mergem la următorul punct: designul femeilor. Aici ca să susțină ceea ce a spus, vin aceste două versete minunate. Aici este rădăcina rolului unei femei în designul lui Dumnezeu. Versetul 13: „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.” Acum, acest lucru este atât de clar. Rolul femeii a fost rânduit prin ordinea creației. Adam a fost primul creat și apoi femeia. Primul, prōtos, primul în rang, conducătorul. El este ish; ea este isha, în limba ebraică. În 1 Corinteni capitolul 11 versetul 8: „În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” Acesta este motivul pentru care ea ar trebui să-i recunoască autoritatea. În creație, Dumnezeu l-a făcut primul pe bărbat. Acum, rețineți: bărbatul a fost făcut pentru Dumnezeu și femeia pentru bărbat. Eva a fost făcută pentru Adam. Ea a fost făcută să fie ajutorul lui. Geneza 2:18 la 25, ea este slava lui. Bărbatul este slava lui Dumnezeu, femeia este slava bărbatului. Ea a fost făcută să fie un ajutor pentru bărbat. Ea trebuie să urmeze conducerea lui, să trăiască prin purtarea lui de grijă, să găsească siguranță în puterea lui și protecție în curajul lui. În Eva a fost construită această tendință de a se supune până la cădere, și apoi a venit blestemul, și în acel blestem tendința de a conduce și apoi conflictul.

Aceasta nu este o chestiune culturală, prieteni. Aceasta nu este o chestiune culturală. Acei oameni care spun: „Aceasta a fost doar o prejudecată.” Aceasta nu este o prejudecată paulină. Aceasta nu este o explicație rabinică. Aceasta este Geneza. Aceasta este creația. Nu este ceva temporar și nu este cultural. Întâi a fost creat Adam și apoi Eva. Acum, uitați-vă la versetul 14, este fascinant. „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” Am vorbit despre căderea lui Adam, pentru că Adam, numele său reprezintă numele generic de om, dacă doriți, numele său reprezintă rasa umană. El este capul rasei umane și a căzut. Însă trebuie să reținem că nu el a căzut primul. Întâi, a căzut femeia și căderea ei este confirmată de versetul 13 care spune că femeia are nevoie de un cap. Ea are nevoie de cineva care s-o întărească, pentru că atunci când ea a ieșit de sub puterea lui Adam, când a încercat să opereze în mod independent în conflict cu vrăjmașul, ea a fost cum? Amăgită. Și intenția a ceea ce spune Cuvântul aici este că femeia are nevoie de protecție, pentru că are o anumită vulnerabilitate. Ea a fost creată cu nevoia de cineva care să-i fie cap. Ea a fost făcută cu nevoia de un lider. Ea a fost creată cu nevoia de cineva care să-i fie protector și salvator.

Și am spus că voi afirma și voi spune asta chiar acum, unii din voi tinerilor de aici le lăsați pe aceste fete fără un conducător. Acum, dacă vedeți fete credincioase aici, cel mai bine ar fi să le cereți în căsătorie și acest lucru să continue. Ele sunt gata să împlinească chemarea pe care Dumnezeu le-a dat-o, însă unii dintre voi băieților aveți un standard a ce căutați care este la nivel de fantezie. Nu sunteți atât de grozavi pe cât vă credeți. Deci, coborâți cu picioarele pe pământ. Gata cu asta, bine?

Însă femeia care este rânduită de Dumnezeu să fie sub cineva care să fie cap, lider, ajutor, protector și salvator, când ea a ieșit pe cont propriu și a acționat independent de conducerea lui Adam, când ea a acționat fără conducere, fără sfatul lui, fără protecția lui, ea a devenit vulnerabilă. Și este în mod inerent în natura femeii ca să nu se găsească în acea poziție de responsabilitate supremă. Pentru că o femeie are o predispoziție să fie amăgită atunci când iese de sub conducerea unui bărbat.

Așadar, femeia din versetul 14 a fost amăgită. Ea a arătat prin aceasta incapacitatea ei de a conduce eficient. Ea și-a găsit în Satan perechea și mai mult decât perechea. Ea arată incapacitatea de a acționa independent de protectorul său. Și apropo, termenul pentru a fi amăgit este foarte puternic. Este mai puternic decât cuvântul care este folosit de obicei pentru amăgit, este un cuvânt care înseamnă să fii pe deplin amăgit pentru că are în plus o prepoziție, înseamnă să fii pe deplin amăgit, total amăgit, complet amăgit,

Așadar, concluzionăm, dragilor, că atunci când o femeie abandonează adăpostul protectorului și a salvatorului său, a celui ce-i poartă de grijă și se îngrijește de ea, ea are un anumit volum de vulnerabilitate, pentru că ea este rânduită pentru protecție. Acest lucru este adevărat și în sens fizic, nu-i așa? Așadar, căderea a fost rezultatul nu doar al neascultării de porunca Domnului de a nu mânca, ci căderea a fost rezultatul încălcării rolului rânduit divin pentru fiecare sex, și femeia a acționat independent de Adam. Femeia și-a asumat conducerea, și știți ce a făcut bărbatul? Și-a încurcat rolul, și apoi, în loc să mențină conducerea, a acționat în supunere față de cine? De femeie. Și toată această inversare a fost parte integrantă a căderii. Așadar, subordonarea femeii în biserică nu a fost inventată de Pavel, este înrădăcinată în natura ambelor sexe și este confirmată de cădere.

Acum, pot să vă spun că femeia nu este mai deficitară decât bărbatul? Vă rog. Ea a fost amăgită, iar el s-a supus amăgirii ei. Slăbiciunea unei femei este că ea are nevoie de un cap. Slăbiciunea unui bărbat este că el are nevoie de o femeie. Noi nu suntem mai puțin imperfecți decât femeile, noi suntem imperfecți diferit. Suntem imperfecți în moduri diferite. Suntem ispitiți și vulnerabili în moduri diferite. Așadar, acesta este motivul pentru care am afirmat conducerea bărbaților. Este în creație și în cădere. Și nicio fiică a Evei nu ar trebui să urmeze calea Evei și să conducă către tragedie prin faptul că intră pe teritoriul interzis al conducerii, care a fost intenționat pentru bărbat.

Acum, în acest punct cineva ar putea concluziona: „Uau, femeile într-adevăr cauzează acestei rasei o mulțime de probleme. Este adevărat. Ea este cea care a făcut acest lucru. Ea este mult mai susceptibilă, poate, la păcat sau ispită.” Nu e aşa. Este doar diferit. Însă nu lasă acest lucru o stigmă teribilă asupra femeilor? Multe femei poate că vor spune: „Oh, sunt fericită de Romani 5, dar nu sunt prea fericită de acest pasaj. Nu mă deranjează că Adam a căzut, dar parcă acest lucru este prea mult pentru femei să-l poarte.” Ar putea lăsa impresia că femeia se află cumva sub nemulțumirea permanentă a lui Dumnezeu

Așadar, ca să evităm asta, ajungem la punctul final, contribuția lor, din versetul 15, și acest lucru este pur și simplu uimitor. Nu îmi dau seama de ce oamenii sunt atât de încurcați de acest verset. Aportul lor, un verset minunat și instructiv. „Totuși” – oricum sau în ciuda acestor lucruri – „ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” Acum, uitați-vă la acest verset, ce lucru fascinant. Ea va fi mântuită prin nașterea de fii. Acum, acest lucru este în contrast cu o altă afirmație. Uitați ce spune la versetul 14: „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii,” parabasis. Ea a trecut dincolo de granița ei. A trecut dincolo de linie. Așadar, ea a călcat porunca. Femeile sunt în păcat. Stigma căderii este asupra femeii. Însă, ea va fi salvată prin nașterea de fii.

Acum, cineva poate întreabă: „Ce fel de mântuire este aceasta? Vrei să spui că ești mântuit de păcat prin nașterea de copii?” Nu, nu este posibil așa ceva. Vom vedea că spune: „Va fi mântuită.” Timpul viitor arată că nu se poate referi la Eva. Unora le-ar plăcea să creadă că se referă la Eva și nașterea copiilor ei, dar „va fi mântuită” nu se referă la ea. Mai mult, dacă vor continua în credință înseamnă că este vorba de mai mult decât de o femeie. Unii cred că este vorba de Maria și că ea, Maria fiind, a fost mântuită prin nașterea lui Cristos. Este un gând drăguț, dar nu mă pot gândi la ceva mai obtuz legat de acest pasaj. Cum poți să înțelegi așa ceva din acest pasaj, nu știu. Nu o văd pe Maria și nu văd nașterea lui Cristos aici. Ea trebuie să fie înțeles în sens generic atunci când este comparată cu cuvântul ele. Femeia a fost amăgită și în nelegiuire. Și fără îndoială, termenul ea se extinde pentru a include toate femeile, va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă ele vor continua, așa că ea cumva se contopește cu ele.

Acum, ce spune Pavel? Toate femeile sunt mântuite prin nașterea de fii. Ei bine, în ce mod? Ce fel de afirmație generală este acesta? Ce fel de mântuire este aici? Ei bine, nu mântuirea de păcat, ci ascultați: cuvântul mântuire poate însemna izbăvit sau poate înseamnă salvat și de alte lucruri decât păcatul. Ce trebuie să înțelegem aici este că toate femeile sunt izbăvite. Acum, ascultați cu atenție. Toate femeile sunt izbăvite de stigma de a fi cauzat căderea rasei prin nașterea de fii. Cu alte cuvinte, femeia a adus căderea, dar prin harul minunat al lui Dumnezeu ele sunt eliberate de stigma acesta prin nașterea de copii. Care este ideea? Ascultați cu atenție. E adevărat că ele au cauzat căderea rasei prin faptul că au ieșit din rânduiala hotărâtă de Dumnezeu, dar ele de asemenea au responsabilitatea principală în creșterea unei semințe dumnezeiești. Ați înțeles? Acesta este echilibrul. Nu e vorba de mântuirea sufletului, nu e o naștere spirituală, ci femeile sunt izbăvite de a rămâne pe un nivel inferior permanent stigmatizate pentru încălcarea din grădină. Ele sunt izbăvite de gândul de a fi socotite tot timpul slabe și ușor de amăgit și nesupuse. Vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă bărbații ar fi putut avea copii și dacă toată contribuția femeilor la rasa umană ar fi fost numai căderea? Echilibrul care există este că femeile au dus rasa umană în păcat, dar slavă Domnului, Dumnezeu le-a dat privilegiul de a conduce rasa umană de la păcat la evlavie.

Poate spui,„Cum așa?” Vă rog să notați, pentru că în creșterea unei semințe evlavioase este evlavia și virtutea mamei care are cel mai mare impact asupra tinerei vieți în următoarea generație. Nu așa stau lucrurile? Este provocarea lor să crească o sămânță evlavioasă. Dumnezeu a rânduit ca să dea înapoi femeii demnitatea. Ea este salvată de stigma căderii și calea ei către demnitate și utilitate și marea ei contribuție vine din acceptarea a ceea ce a spus Dumnezeu, că va naște copii. A fi mamă este rolul desemnat unei femei în general.

Acum, evident că Dumnezeu nu vrea ca toate femeile să fie mame; pe unele dintre ele El nu le vrea să fie nici măcar căsătorite. 1 Corinteni 7, unii au darul singurătății. În dreptul unora îngăduie să fie fără copii, în acord cu scopul Său. Însă ca regulă generală, așa cum căsătoria este în general harul vieții, așa cum o numește Petru, tot așa maternitatea este ceea ce inversează stigma femeii și le îngăduie să ofere societății creșterea unei semințe evlavioase, care într-un sens real inversează blestemul pentru care ea era responsabilă. Durerea nașterii de copii era pedeapsa pentru păcatul ei, dar rezultatul nașterii copilului este izbăvirea de stigma acelui păcat. Este uimitor cum a rezolvat Dumnezeu asta. Durerea prin care ea trece îi aduce aminte de păcatul ei; rezultatul îi aduce aminte de harul lui Dumnezeu care restaurează și o așază iarăși în locul în care ea poate să aibă o contribuție pozitivă la evlavia viitoarei generații. Poate ca ea a făcut o generație să cadă în păcat, dar ea poate, fiind o mamă evlavioasă care îşi crește copii, să aducă o generație la Dumnezeu. Ceea ce spune Pavel prin Duhul Sfânt este că o femeie trebuie să accepte rolul pe care Dumnezeu i l-a dat și acel rol nu este să aibă o conducere fățișă în biserică, ci să crească o sămânță evlavioasă, și de aceea el spune că ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dar numai dacă, uitați, dacă stăruie în credință, în dragoste, în sfințenie și înfrânare. Dacă ea este evlavioasă, ea poate crește o sămânță evlavioasă.

Și știți, pentru mine este atât de trist și de tragic atunci când femeile se plâng că nu au o viață împlinită pentru că nu se pot comporta precum bărbații. Și ele au un privilegiu unic de a crește o generație evlavioasă de copii care sunt crescuți la pieptul lor și cu care pot avea o relație foarte specială, pe care niciun tată nu o poate cunoaște, și astfel lor le este restaurată demnitatea față de această cădere la care au contribuit, și astfel, ele devin tot ceea ce a intenționat Dumnezeu ca ele să fie. Ele sunt izbăvite de rezultatele păcatului, și sunt în stare să mențină o influență pozitivă în societate și în biserică prin faptul că își acceptă rolul ca mamă care crește copii evlavioși. De aceea spune că și atunci când văduvele tinere își pierd soții, versetul 14 din 1 Timotei 5: „Vreau, deci, ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor.” Aceasta este chemarea lor. Cel mai înalt ideal al feminității creștine este aici, și acesta este modul în care trebuie să funcționeze o biserică, dragilor.

Uitați, suntem conduși de bărbați în închinarea bisericii, ei se roagă, ei predică, ei predică, ei îi învață pe alții, ei au conducerea în biserică, dar echilibrul perfect este dat de influența unor femei evlavioase care au crescut acea generație evlavioasă. Și singurul mod prin care va avea loc va fi dacă ele, și uitați-vă cu atenție la versetul 15, dacă ele vor stărui în credință și în dragoste și în sfințenie și în smerenie. Ele trebuie să fie acel fel de femeie descris în versetele 9 și 10, care nu se îmbracă cu haine prin care să-și etaleze sexualitatea și pofta și bogăția, dar sunt femei a căror inimi sunt marcate de frică sfântă și smerenie, care sunt puternice în credință, care cred în Dumnezeu, sunt puternice în dragoste față de Dumnezeu, care sunt curate și sfinte și care manifestă stăpânire de sine.

Femeile creștine evlavioase vor crește următoarea generație. Vreți să știți de ce este o Mișcarea de eliberare a femeilor? Pentru că este un diavol care nu vrea ca Dumnezeu să-Și facă lucrarea. Credința ei în Domnul, dragostea ei sinceră pentru Dumnezeu, sfințenia ei și curăția vieții ei, stăpânirea sa de sine modestă marchează starea ei spirituală ca fiind a unei femei care va aduce pe lume copii ce vor binecuvânta lumea. Și așa cum a adus odată un blestem, acum ea aduce o binecuvântare. Aceasta este chemarea ei.

Mă gândesc, în încheiere, mă gândesc la Susana Wesley, soție de păstor și mamă a 19 copii. A rămas în istoria creștinismului ca una dintre cele mai mărețe mame. Aici sunt câteva din regulile ei. Iată regulile pe care ea le-a ținut. Niciodată nu a dat unui copil un lucru pentru că a plâns după el. Dacă un copil a vrut să plângă, atunci să plângă încet. A avut 19 copii și se spune că în casa ei rareori s-au auzit țipete. A doua regulă, nu se mănâncă și nu se bea între mese, decât atunci când copilul este bolnav. A treia regulă, somnul era regulat. Când era foarte mic, copilul avea trei ore dimineața și trei ore după amiază. Acesta era scurtat până când nu mai era îngăduit somnul în timpul zilei pentru a fi productivi. Patru, punctualitatea celor mici era învățată din leagăn, inclusiv la somn. La ora 19:00 fiecare copil era pus la culcare, la ora 20:00 ea părăsea camera. Niciodată nu și-a permis să stea lângă pat până când copiii adormeau. Cei mici, în al cincilea rând, aveau propria lor masă lângă masa principală. Când puteau să mânuiască furculița și cuțitul, erau promovați la masa familiei. Asta este o idee foarte bună. Șase, fiecare trebuia să mănânce și să bea tot ce avea înaintea lui. Șapte, copiii trebuie să se adreseze unul altuia cu frate și soră. Opt, nu și-a permis niciodată să-și arate temperamentul iute prin ceartă. Întotdeauna ea explica și explica. Ascultați, în fiecare zi petrecea o oră cu Dumnezeu singură în rugăciune în camera ei şi se ruga pentru fiecare dintre copiii ei. Și cei doi fii ai ei, sub călăuzirea lui Dumnezeu, au adus trezirea spirituală în Anglia, în timp ce Franța era scufundată într-un război sângeros. Știm despre John Wesley. Dar poate că, în spatele tuturor acestor lucruri a fost o mamă evlavioasă, cu siguranță acest lucru este adevărat.

G. Campbell Morgan, marele predicator a spus, citez: „Dedicarea mea față de predicarea Cuvântului a fost maternală. Mama niciodată nu a spus bebelușului sau băiatului să predice, ci a așteptat. Când am avut opt anișori, am predicat surorii mele mai mici și păpușilor sale aranjate în ordine înaintea mea. Predicile mele au fost narațiunile biblice pe care le-am auzit prima dată de la mama mea.” Și G. Campbell Morgan, apropo, a avut patru fii, toți patru au devenit predicatori. Și odată, când G. Campbell Morgan povestea despre predicatorii din familia sa, cineva i-a spus: „Care este cel mai mare predicator din familia ta?” Și el a răspuns fără ezitare: „Mama mea.”

Joseph Parker a spus o dată când Robert Moffit a fost adăugat la Împărăția lui Dumnezeu, că un întreg continent a fost adăugat de asemenea, și sărutul unei mame a făcut asta. Tatăl lui Charles Spurgeon i-a spus odată doctorului Ford, un slujitor american, cum, fiind departe de casă o bună perioadă de timp încercând să întărească congregațiile, a fost cuprins de convingerea că neglija educația religioasă a propriilor săi copii. Astfel, a decis că va predica mai puțin. Când s-a întors acasă, a deschis ușa și a fost surprins să nu-i găsească pe niciunul dintre copiii săi în hol. Urcând scările a auzit glasul soției sale și a știut că se ruga. Unul câte unul ea și-a numit copiii. Când și-a terminat rugăciunea și învățătura, Spurgeon a spus: „Îmi pot continua lucrarea, copiii sunt bine îngrijiți.” Acesta este rolul unei femei evlavioase în biserică. Fie ca Dumnezeu să ne dea astfel de femei evlavioase.

Să ne rugăm împreună.

Tată, Îți mulțumim atât de mult pentru adevărul Tău prețios. Într-o lume confuză și în haos, în care tot ce este sfânt se pare că este răsturnat, ne întoarcem și găsim claritate perfectă înțelegând adevărul Tău. Îți binecuvântăm Numele. Îți mulțumim pentru că designul pe care Tu l-ai hotărât pentru noi este așa de clar. Oh, Tată, lasă ca biserica să fie o biserică marcată de femei evlavioase care cresc o generație evlavioasă de tineri și astfel îndeplinesc prin puterea Duhului acel scop pentru care au fost create. Și să nu risipim vieți pe fleacurile acestei lumi, în timp ce copiii sunt pierduți pentru Împărăție. Părinte, ajută-ne să fim o lumină călăuzitoare în această generație pentru acest adevăr, pentru gloria Mântuitorului. Amin.

SFÂRȘIT