Ne întoarcem la studiul Cuvântului lui Dumnezeu în 2 Timotei, capitolul 2, de unde am rămas. În această dimineață doresc să parcurgem versetele 14 la 19. 2 Timotei 2:14-19.

Îngăduiți-mi să vi le citesc. „Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului. Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Și cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora. Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: ‘Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui’ și: ‘Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege’”.

Scriptura afirmă clar că Dumnezeu este adevărul, că Dumnezeu spune adevărul și că Dumnezeu nu poate minți. Scriptura afirmă, de asemenea, că Satan este un mincinos și tatăl minciunii și umblă înșelând oamenii. Dumnezeu Se revelează ca fiind adevărul, iar Satan este, prin urmare, revelat ca antiteza lui Dumnezeu – minciuna. Această dihotomie specifică provine din conflictul dintre Dumnezeu și Satan și pătrunde în fiecare domeniu al universului. Există un conflict între îngerii sfinți și demonii necuvioși, și există un conflict pe pământ între adevăr și minciunile lui Satan.

Poporul lui Dumnezeu a fost mereu asaltat de doctrine false. Invazia profeților falși, a învățătorilor falși, a apostolilor falși și a cristoșilor falși a fost ceva ce poporul lui Dumnezeu a îndurat de-a lungul tuturor veacurilor.

Satan încearcă să acopere adevărul cu minciuni. El încearcă să încurce lumea, astfel încât oamenii să nu poată percepe adevărul lui Dumnezeu, scufundându-i într-o mare de înșelăciune. Tocmai denaturarea răutăcioasă și vicleană a adevărului, făcută de Satan față de Eva, a aruncat întreaga rasă umană în păcat. De atunci am trăit în mlaștina și noroiul păcatului, afundându-ne tot mai adânc într-o mlaștină a înșelăciunii care se adâncește neîncetat.

Fluxul constant de învățături false s-a acumulat, astfel încât acum este mai amplu și mai adânc decât a fost vreodată în istoria omenirii. Învățăturile false despre Dumnezeu, despre Cristos, despre Biblie, despre realitatea spirituală sunt o pandemie, iar tatăl minciunilor lucrează pentru a distruge adevărul mântuitor și sfințitor pe care Dumnezeu ni l-a dat în Cuvântul Său și în Fiul Său.

Efectele învățăturilor false au fost devastatoare și condamnabile. De aceea Biblia le numește erezii nimicitoare sau distructive, care conduc oamenii spre pieire. Și cred că, pe măsură ce ne apropiem de venirea lui Cristos, aceste înșelăciuni, minciuni, falsități și denaturări vor crește.

Acum, orice slujitor al Domnului, trebuie să fie conștient de existența falșilor învățători. Orice slujitor al Domnului trebuie să fie avertizat cu privire la minciuni. De aceea, în Faptele Apostolilor 20, apostolul Pavel, timp de trei ani, zi și noapte, cu lacrimi, i-a avertizat pe credincioșii din Efes și pe conducătorii din Efes cu privire la cei care vor veni din rândul lor și din afara lor cu minciuni.

Timotei era un tânăr în credință, după cum știți, având în jur de 35 de ani. I s-a încredințat sarcina de a pune lucrurile în ordine în biserica din Efes. Biserica din Efes a avut un început minunat, dar a căzut victimă învățăturilor false, profeților falși, apostolilor falși și, dacă vreți, prezbiterilor și păstorilor falși. Ei au acceptat doctrina falsă și, prin urmare, duceau un stil de viață neevlavios.

Pavel îl trimite pe Timotei în acea congregație din Efes pentru a-i îndrepta. Îi scrie două epistole pentru a-l ajuta în procesul de îndreptare a bisericii, pentru a-l întări în lucrare și pentru a-l îndemna spre lucrurile cele mai necesare. Problema învățăturilor false nu se limitează doar la secțiunea pe care o analizăm acum. De fapt, în prima epistolă către Timotei, în capitolul 1, capitolul 4 și capitolul 6, aceasta este o temă majoră.

În 2 Timotei, în capitolul 1, capitolul 3 și capitolul 4, este o temă majoră, la fel ca și aici, în capitolul 2. De aceea, fiecăruia dintre noi, care este slujitor al lui Isus Cristos în Biserică, îi revine responsabilitatea de a fi pe deplin conștient că este chemat să apere adevărul, partea esențială a menirii noastre este să salvăm oamenii de la înecul în marea de înșelăciune pe care o răspândește.

O parte din provocarea lui Pavel către tânărul Timotei este, așadar, aceea de a-l determina să păstreze adevărul și apoi să-l transmită generației următoare. Pentru a evita influența insidioasă, debilitantă și condamnabilă a falșilor învățători și a învățăturilor false.

Și, așa cum am spus puțin mai devreme, cred că acest val – valul poluat, corupt, josnic și murdar al învățăturilor false – este mai adânc și mai larg decât a fost vreodată în istoria omenirii, deoarece este cumulativ. Astăzi există atât de mult din el; ne înconjoară pretutindeni – în secte, în „isme” și în religiile false; în rândul învățătorilor mincinoși care abundă în societatea noastră și a căror învățătură abundă datorită capacității mass-mediei de a o răspândi mai mult decât ar fi fost posibil în orice generație din trecut.

Negarea Trinității, negarea divinității lui Isus Cristos, negarea infailibilității și autorității Scripturii, negarea mântuirii numai prin har, prin credință, pe care Dumnezeu a pregătit-o, evanghelii contrafăcute, idei false despre adevărata spiritualitate.

Există o mulțime de interpretări eronate privind caracterul, natura și lucrarea lui Dumnezeu, privind caracterul, natura și lucrarea lui Cristos, precum și privind caracterul, natura și lucrarea Duhului Sfânt. Există o mulțime de oameni care propovăduiesc tot felul de minciuni în numele adevărului lui Dumnezeu.

Am urmărit, într-o seară, la televizor, un om care se prezintă drept predicator al lui Isus Cristos. Și, din câte am putut observa, aproape tot ce a spus el nu era adevărat și reprezenta o interpretare eronată a Scripturii. Textul pe care îl avem în față nu este, așadar, esențial doar pentru Timotei, ci este esențial și pentru mine, pentru toți cei care slujesc în numele lui Cristos, precum și pentru voi toți.

Textul din fața noastră, din versetele 14 la 19, ne oferă motive pentru a evita învățăturile false, motive pentru a evita doctrinele demonilor. Și ne cere să le evităm din cauza pericolului grav pe care îl reprezintă. Știți că Pavel l-a îndemnat pe Timotei să fie un slujitor credincios al Domnului în biserica din Efes, să se ridice deasupra influenței neevlaviei, să se ridice deasupra influenței învățăturilor rele, să se ridice deasupra influenței oamenilor răi, să-și dedice viața cu sacrificiu pentru a îndrepta acea biserică. Iar una dintre chestiunile majore în îndreptarea ei este să te asiguri că eforturile tale se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe adevărul lui Dumnezeu, și să te asiguri că eviți și că îi faci pe oamenii tăi să evite impactul insidios al învățăturilor false.

Și astfel, când ajungem la acest verset, există o tranziție în pasajul nostru; haideți să o privim împreună. Versetul 14: Pavel începe această secțiune spunând: „Adu-le aminte de aceste lucruri” – literalmente, „amintește-le de aceste lucruri”, cuvântul „lor”(în traducerea din engleză) fiind adăugat pentru a ne oferi un punct de identificare a celor cărora li se adresează această amintire. „Lor” se referă la întreaga congregație, precum și la oamenii credincioși, care îi vor învăța și pe alții, menționați în versetul 2.

„Adu-le aminte de aceste lucruri” – care lucruri? Ei bine, prin această afirmație el face o retrospectivă asupra lucrurilor pe care tocmai le-a spus în versetele 1 la 13. „Adu-le aminte de responsabilitatea de a fi învățători care transmit mai departe altora. Adu-le aminte că sunt soldați care trebuie să îndure greutățile. Adu-le aminte că sunt atleți care trebuie să alerge pentru a câștiga și să facă sacrificiile necesare pentru a concura la nivelul maxim. Adu-le aminte că trebuie să fie fermieri harnici care seamănă și se bucură de roadele recoltei. Adu-le aminte, spune el, că Isus Cristos a înviat din morți. Adu-le aminte, în acest sens, de preeminența Domnului pe care Îl slujesc.

„Amintește-le de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care nu poate fi înfrânt. Amintește-le de scopul lucrării” – versetul 10 – „de aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veșnică” – indicată în versetele 11 la 13 – „dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El”.

„Amintește-le, Timotei, de chemarea pozitivă la datorie. Amintește-le de preeminența Domnului pe care Îl slujesc. Amintește-le de puterea Cuvântului, de scopul lucrării și de promisiunea răsplății”.

Toate acestea sunt aspecte pozitive. Dacă vrei să-ți încurajezi oamenii, amintește-le de noblețea cauzei pe care o slujesc. Amintește-le de măreția slujirii Evangheliei. Acesta este aspectul pozitiv. Dar tranziția ne duce apoi la aspectul negativ. Observați din nou versetul 14: „poruncește-le solemn”– ne vom opri la acest punct.

Acum trecem la o altă etapă. Nu doar să le reamintim continuu – și acesta este un verb la timpul prezent; să le reamintim continuu, tot timpul, de cauza nobilă pe care o slujesc. Ci, mai mult, să le poruncim – poruncește-le solemn – diamarturomai este un verb intens. Poruncește-le solemn. Și ce anume trebuie să le poruncim? „Poruncește-le solemn înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos”.

Acum intrăm într-o parte negativă. Până acum, totul a fost pozitiv. Acum va fi negativ. Ambele părți sunt necesare. Dacă vreau să fiu un slujitor credincios al lui Cristos, vreau să știu cauza nobilă căreia trebuie să mă dedic și vreau să știu ce să evit. Nu-i așa? Partea pozitivă spune: „Iată ce trebuie să faci”. Partea negativă spune: „Iată ce nu trebuie să faci”. Partea pozitivă spune: „Iată în ce să te dedici”. Partea negativă spune: „Iată ce să eviți”.

Și din versetele 14 până la 19, el îi spune să evite învățăturile false și oferă o serie de motive pentru care trebuie să facă acest lucru. De ce? În primul rând, pentru că – fiți atenți – acestea îi distrug pe ascultători. Versetul 14: „poruncește-le solemn , înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă”.

Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegeți despre învățăturile false este că îi distrug pe cei care le ascultă. Îngăduiți-mi să mă întorc, pentru o clipă, la expresia „poruncește-le solemn”. Din nou, aceasta conține ideea unei reamintiri constante și a unei porunci constante. Reamintindu-le constant datoria lor pozitivă și avertizându-i constant să se ferească de învățăturile false. Avertismentul este grav datorită folosirii verbului diamarturomai. Acesta se referă la o poruncă solemnă, dar devine și mai gravă prin fraza următoare, poruncește-le cu solemnitate – în prezența cui? – a cui prezență? – a lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, chemați-i la datorie cu conștientizarea prezenței lui Dumnezeu. Adică o teamă sănătoasă. Scopul este acela de a insufla teamă în inimă. O astfel de poruncă, în prezența lui Dumnezeu, este dată și în capitolul 5, versetul 21, din 1 Timotei: „Te îndemn solemn, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Cristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte fără părtinire”. Și aceasta este o poruncă solemnă.

Capitolul 6, versetul 13: „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzești porunca, fără prihană și fără vină”.

Doi Timotei, capitolul 4, versetul 1: „Te îndemn solemn, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii și morții” – propovăduiește Cuvântul. Acestea sunt toate porunci foarte serioase. Nu doar porunci, ci porunci solemne. Nu doar porunci solemne, ci porunci solemne în prezența lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă să-L aducem pe Dumnezeu ca autoritate care îl va judeca pe cel care nu ascultă porunca. Aceasta este ideea. Scopul este să insufle teamă în inimă.

M-am gândit mult la ideea prezenței lui Dumnezeu, a prezenței Domnului. Așa că am căutat toate versetele biblice care se referă la aceasta. Și am constatat că erau câteva dintre ele care făceau referire la prezența lui Dumnezeu ca la un lucru pozitiv, o realitate mângâietoare. De exemplu, Psalmul 68:8 spune: „s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu”. Luca 1:19: „Îngerul i-a zis: ‘Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună’”.

Evrei 9:24: „Căci Cristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”. În Geneza 27:7: „Adu-mi vânat și fă-mi o mâncare ca să mănânc; și te voi binecuvânta înaintea Domnului”. Și apoi acea minunată afirmație din Judecători 18:6: „Duceți-vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului”. Aici, prezența lui Dumnezeu, prezența Domnului, are rolul de a mângâia, dar marea majoritate a referințelor au legătură cu judecata.

Psalmul 68:2: „Cum se risipește fumul, așa-i risipești Tu; cum se topește ceara la foc, așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu”. Geneza 3:8 ne spune că Adam și soția lui, după ce au păcătuit, s-au ascuns printre pomii din grădină pentru a nu da peste prezența lui Dumnezeu. În Psalmul 97:5: „Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ”. În Psalmul 114:7: „Da, cutremură-te, pământule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov”.

În Faptele Apostolilor 3 se vorbește despre pocăință și convertire, precum și despre ștergerea păcatelor voastre, pentru ca vremurile de înviorare să vină din prezența Domnului. În 2 Tesaloniceni 1:9: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui”.

Așadar, deși există momente în care prezența Domnului are menirea de a ne spori sentimentul de mângâiere, sunt mai multe momente în care ea are menirea de a ne spori sentimentul de responsabilitate. Noi suntem în prezența lui Dumnezeu. Suntem mereu în prezența lui Dumnezeu. Suntem mereu în prezența Domnului, dar această perspectivă este factorul care ne determină modul în care trăim.

Când citesc lucrurile oribile din presă despre acești oameni implicați în scandalul PTL, care s-au comportat așa cum s-au comportat, ceea ce mă șochează este cum au putut face asta, știind că trăiesc și umblă în prezența lui Dumnezeu și că rostesc numele lui Isus Cristos. Asta ar trebui să trezească teamă până în adâncul inimii. Teama de neascultare. El citește inima. El supraveghează viața fiecăruia dintre noi. Aceasta este o poruncă solemnă în prezența lui Dumnezeu și implică răspundere înaintea Celui Sfânt, care ține evidența tuturor lucrurilor și judecă cu dreptate.

Deci, este ceva serios. Și ce spune el aici? Este uimitor; ați putea crede că urma să numească vreun rău cu adevărat, cu adevărat josnic, vicios, groaznic, de care să le poruncim oamenilor să se ferească în prezența lui Dumnezeu. Dar iată ce spune: „Poruncește-le solemn, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte”. Ce vrea să spună prin asta?

Ei bine, dați-mi voie să vă spun la ce se referă. Orice ar fi, trebuie să fie ceva foarte, foarte grav. Foarte important. La prima vedere, pare o chestiune destul de nevinovată pentru o poruncă atât de solemnă, nu-i așa? Dar, vedeți voi, cuvântul de aici – logomachein – înseamnă a purta un război al cuvintelor. Însă are un context mai larg care trebuie înțeles. Are legătură cu caracteristica tipică a falșilor învățători care folosesc cuvintele pentru a contesta Cuvântul lui Dumnezeu.

Pavel ne îndeamnă să evităm genul de dezbatere și de luptă de cuvinte – rețineți acest lucru – care pune în opoziție adevărul divin cu filosofia umană și face ca Biblia să dea socoteală omului, sau genul de luptă verbală care atacă adevărul simplu al Scripturii cu filosofia sofisticată, sau cvasi-sofisticată, sau pretins sofisticată, și cu raționamentele omului.

Ideea este că nu există un teren comun pentru un astfel de război al cuvintelor. Tu te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu; ei se bazează pe o religie demonică, inspirată de Satan – astfel că aici nu avem de-a face cu un teren comun. Așadar, nu trebuie să supui niciodată Biblia unei dezbateri cu un necredincios, cu vreun filosof-teolog pretins erudit care îi respinge autoritatea. Și nu trebuie să permiți niciodată ca oamenii să fie expuși la așa ceva.

Îmi amintesc că, acum câțiva ani, emisiunea „Phil Donahue Show” ne suna în continuu. Ne-au sunat în fiecare zi timp de aproximativ două săptămâni, iar în unele zile sunau de trei sau patru ori pe zi. Și îmi amintesc că, frustrați, am spus: „Nu suntem interesați să participăm la emisiune”.

În cele din urmă, secretara a spus: „Nu cred că vă dați seama că este vorba de emisiunea lui Phil Donahue”.

Și, personal, în inima mea, cred că sunt puțini oameni, dacă există vreunul în America, care au contribuit mai mult la declinul moralității în această țară decât Phil Donahue, pentru că, sub pretextul unui forum intelectual și deschis, el a oferit un loc tuturor aberațiilor imaginabile și le-a permis să folosească jargoane și cuvinte care distrug adevărul. Dar nu m-aș aventura în asta, pentru că acela nu este un loc în care să merg. Nu voi supune adevărul Cuvântului lui Dumnezeu unei dezbateri speculative și atacului rațiunii umane.

Acum, este bine ca oamenii să discute despre Biblie, să dezbată o anumită interpretare a unui text biblic, să folosească diverse pasaje din Scriptură pentru a discuta esența unei doctrine biblice, să vorbească despre cum să aplice Cuvântul lui Dumnezeu în viață. Dar ceea ce trebuie evitat este o bătălie verbală care nu se concentrează pe revelația lui Dumnezeu, ci mai degrabă așază Cuvântul lui Dumnezeu alături de filosofia umană, care ar trebui să-l rafineze și să-l explice.

C. S. Lewis, în Scrisorile lui Zgândărilă, am citit săptămâna aceasta prima scrisoare. Este o abordare minunată, în care un demon mai în vârstă îi scrie unui demon mai tânăr, spunându-i cum să se ocupe de creștini pentru a fi eficient.

Prima scrisoare – Scrisorile lui Zgândărilă – este adresată demonului junior Wormwood și sună astfel: „Omul tău” – adică creștinul pe care încerci să-l influențezi – „s-a obișnuit, încă de când era băiat, să aibă o duzină de filosofii incompatibile care se învârt împreună în mintea lui. El nu consideră doctrinele în primul rând ca fiind adevărate sau false, ci ca fiind academice sau practice. Jargonul, nu argumentul, este cel mai bun aliat al tău pentru a-l ține departe de Biserică”. Am încheiat citatul.

Demonii știu că, dacă reușești să umpli mintea unei persoane cu o mulțime de termeni, cu o mulțime de cuvinte, cu rațiunea umană și cu filosofie, poți să-l derutezi în privința adevărului simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă în universități și seminarii de pe tot cuprinsul acestei țări. Iar în sistemele religioase false, este promovat de evangheliști și predicatori de la televizor care nu spun adevărul.

Avalanșa de cuvinte care se abate asupra Bisericii este absolut incredibilă. Și dacă nu credeți că a avut vreun efect, atunci întrebați-vă cum a ajuns Biserica în situația în care susține avortul, așa cum se întâmplă în multe cercuri. Întrebați-vă cum a ajuns Biserica în situația în care a acceptat evoluția teistă și a început să nege lucrarea creatoare a lui Dumnezeu în șase zile, așa cum este consemnată în Geneza. Întrebați-vă cum se face că Biserica a permis femei predicatoare, a acceptat homosexualitatea, sau divorțul din orice motiv. Întrebați-vă cum a permis Biserica unor lideri neevlavioși să ajungă în funcții de conducere, să-și demonstreze lipsa lor de evlavie și să rămână exact acolo unde sunt. Întrebați-vă cum se face că soții nu mai sunt capul familiei, iar soțiile nu mai au angajamentul de a pune viața copiilor lor pe primul plan. Întrebați-vă cum de Biserica a adoptat materialismul, mândria, stima de sine și psihologia gândirii umane contemporane.

Dacă nu credeți că jargonul ne-a invadat, înseamnă că nu priviți cu suficientă atenție. Și chiar și doctrinele false, provenite din alte religii, au invadat Biserica, astfel încât acum avem un fel de misticism hibrid pe care îl cunoaștem sub numele de mișcarea carismatică. Și toate aceste lucruri din Biserică sunt cuvinte omenești.

Oamenii mă întreabă – de fapt, am fost întrebat aseară: „Ce înseamnă a-l lega pe Satan”

Am răspuns: „Nu știu; nu găsim așa ceva în Biblie”.

Și săptămâna trecută am fost întrebat: „Ce înseamnă să fii ucis în duhul?”

Am răspuns: „Habar n-am; nu se găsește în Biblie”.

Am citit o carte care spunea: „Dacă nu ești ucis în duhul de cel puțin trei ori pe săptămână, nu poți să-ți duci mai departe viața spirituală”. Jargon. Este un fel de discurs confuz care contravine Cuvântului lui Dumnezeu. Și există, desigur, diferite niveluri ale impactului său extrem.

Dar orice ar fi fost ceea ce ataca Biserica din Efes era foarte, foarte grav și, fără îndoială, era un fel de erezie gnostică și filosofică incipientă, care folosea o mulțime de cuvinte pompoase și sofisticate și submina învățătura simplă a apostolilor.

Aceste lucruri se găsesc în Biserică pentru că Biserica este dispusă să asculte de lume. Și Biserica este dispusă să pună Biblia alături de rațiunea omului și să lase rațiunea omului să-și injecteze jargonul în această chestiune, astfel încât Biblia să devină confuză în mințile celor care o privesc.

El spune aici: „Este inutil. Nu aduce niciun folos. Nu are niciun beneficiu spiritual”. Și, mai rău decât atât, este demonic. 1 Timotei 4:1: „unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni”.

Și ce face asta? Care este rezultatul ei? Acest gen de lucruri duc la pieirea celor care le ascultă.

Cuvântul „pieire” este katastrophē. Acesta este cuvântul grecesc katastrophē. Înseamnă a răsturna, a submina, a tulbura sau a doborî. Învățătura falsă are efectul opus zidirii. Ea nu zidește; ea dărâmă. Ea nu întărește; ea slăbește. Dragii mei, efectul tragic asupra celor care ascultă învățătura falsă este că îi ruinează. Acum, ce înseamnă asta? Despre ce fel de pieire vorbește el?

Ei bine, el se referă aici la oamenii care fac parte din acele sisteme care susțin învățăturile false. Și aceasta îi distruge. În ce sens? Cuvântul „katastrophē” este folosit doar o singură dată în Noul Testament; să vedem ce înseamnă. Cealaltă ocazie este în 2 Petru 2:6, unde se vorbește despre faptul că Dumnezeu a condamnat orașele Sodoma și Gomora la „katastrophē”, reducându-le la cenușă. „Katastrophē” înseamnă aici devastare totală. Distrugerea totală a Sodomei și Gomorei a fost o „katastrophē”. Iar el folosește cuvântul aici în același sens. Îi distruge complet pe ascultători. Este vorba despre condamnarea sufletelor lor veșnice. Distrugere totală. Holocaust total. Devastare totală. De aceea, 2 Petru 2:1 numește acestea „erezii nimicitoare care aduc o pierzare năprasnică”.

În 2 Petru 3:16, se spune: „Cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor”. Deci este vorba de acest tip de distrugere. Este vorba despre ruinarea unui suflet veșnic într-un iad veșnic. Opusul ar fi să asculți Cuvântul lui Dumnezeu și să fii mântuit.

Așadar, preaiubiților, suntem chemați să conștientizăm că trebuie să ne ferim de învățăturile false, deoarece acestea condamnă sufletele veșnice ale celor aflați sub influența lor. Este ceva tragic. De-a dreptul tragic.

Există un al doilea pericol. Nu numai că îi duce la pieire pe ascultători, dar, în al doilea rând, îi face de rușine pe învățători. Îi face de rușine pe învățători. Observați versetul 15, un verset foarte familiar și popular pentru majoritatea creștinilor; poate că veți dobândi o înțelegere nouă a lui în această dimineață. „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului”. Literalmente, aș putea predica despre acest verset timp de cinci luni, atât de mult conținut are. Dar să vedem dacă pot să o fac în câteva momente. Cuvântul-cheie este „rușine”. Oricine învață altceva decât ceea ce reflectă cu acuratețe Cuvântul adevărului ar trebui să se rușineze. Aceasta este ideea. Acesta este cuvântul-cheie.

Dicționarul descrie „rușinea” ca fiind sentimentul dureros care izvorăște din conștiința faptului că ai făcut ceva dezonorant. Sentimentul dureros care izvorăște din conștiința faptului că ai făcut ceva dezonorant. Rușine. Oricine propagă o învățătură falsă ar trebui să-i fie rușine și are motive să stea în fața lui Dumnezeu și să-i fie rușine. Aceasta se referă la rușinea pe care o simțim pentru lucrarea pe care am făcut-o atunci când este examinată de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este demnă de condamnare, nu de laudă.

Să o spun mai simplu: oricine denaturează, interpretează greșit, ignoră sau diminuează Cuvântul lui Dumnezeu prin promovarea unor învățături false sau prin confundarea oamenilor cu raționamente umane inutile are motive să se rușineze. Indiferent câte diplome ai, câte doctorate ai sau cât de erudit crezi că ești, dacă încalci Cuvântul lui Dumnezeu sau denaturezi adevărul său glorios, ai toate motivele să stai în fața lui Dumnezeu cu rușine. Și ar trebui să simți dureros conștientizarea faptului că ai făcut ceva dezonorant, și anume că ai tratat greșit prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu.

Ei bine, problema aici este că aceasta îl face de rușine pe cel care o promovează. Așadar, el spune în versetul 15: „Caută să te înfățișezi”. Acesta este primul principiu. Cum eviți să fii un învățător rușinos? Cum eviți să te simți rușinat înaintea Domnului? În primul rând, fii sârguincios. Știu că traducerea englezească Autorizată spune „Studiază”, dar acesta nu este de fapt cuvântul. Cuvântul spoudazō înseamnă a da dovadă de sârguință, a depune efort maxim, a da dovadă de zel persistent, a face tot ce poți, a fi dornic. Mai simplu spus el zice: „Depune efort maxim”. Depune efort maxim. Știi cum eviți să fii un învățător rușinos? Depunând efort maxim. Acest verset îmi este drag; știți asta. Și cred că a fi un învățător care nu se rușinează începe cu depunerea efortului maxim. Trebuie să-ți dedici întreaga viață acestui lucru.

De aceea, 1 Timotei 5:17 spune: „Prezbiterii care cârmuiesc bine în Cuvânt, în doctrine, să fie învredniciți de îndoită cinste”. Este o muncă. Este o muncă până la transpirație și epuizare. Ea cere un efort maxim. Ea cere un angajament care să ducă spre excelență.

În al doilea rând, el spune: „Caută să te înfățișezi” – sau depune efortul maxim – „pentru a te prezenta înaintea lui Dumnezeu”. Oh, acesta este un cuvânt minunat, paristēmi. Înseamnă a sta alături. Para înseamnă a fi alături. Vorbim despre para biserică sau orice are legătură cu a fi alături în acest sens – paralel.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că vrei să te apropii de Dumnezeu. Vrei să poți sta alături de Dumnezeu. Și apoi acest cuvânt-cheie – „încercat”. Încercat. Doamne, ce gând! Asta înseamnă a fi dovedit vrednic după ce ai fost pus la încercare. Dovedit vrednic. Care este scopul învățătorului? Să depună un efort maxim, astfel încât într-o zi să poată sta alături de prezența foarte sfântă a lui Dumnezeu fără rușine, pentru că s-a dovedit a fi vrednic. Doamne, ce scop minunat, minunat: să poți să-ți ocupi locul – acesta este gândul minunat – alături de Dumnezeu, ca un învățător vrednic și încercat al adevărului Său.

Ce face ca un om să fie un învățător excelent al Cuvântului lui Dumnezeu? În primul rând, depune un efort maxim. În al doilea rând, scopul său nu este să placă oamenilor; ci să stea lângă Dumnezeu ca un om încercat. Atenția trebuie îndreptată dincolo de oameni. Pavel le spune galatenilor: „Sau sunt eu un om care caută să placă oamenilor? Deloc”. Deloc. Inima apostolului Pavel era să-I placă lui Dumnezeu. A făcut ceea ce a făcut în acest scop și numai în acest scop.

1 Tesaloniceni 2:4: „Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima”. Aceasta este esența. Învățătorul care stă în fața Domnului și aude: „Bine, rob bun și credincios”, este cel care a depus un efort maxim și al cărui scop în viață a fost acela de a sta alături de Dumnezeu, de a fi considerat vrednic pentru că s-a dovedit demn de încredere.

Cuvântul „lucrător” este un cuvânt minunat – ergatēn. El conține ideea de energie și se referă la a fi un muncitor sau un lucrător. Aici nu este vorba despre un student, chiar dacă în traducerea King James este tradus prin „studiu”. Nu este imaginea unui student; este imaginea unui muncitor harnic, a unui muncitor care este atât de dedicat efortului maxim și atât de hotărât să se înfățișeze înaintea Celui care este Stăpânul său, arătându-I o lucrare vrednică; aceasta este ideea, pentru ca el să nu se rușineze niciodată. Să nu se rușineze niciodată.

Iar esența întregii chestiuni este modul în care el mânuiește Cuvântul adevărului. Observați: „care împarte drept Cuvântul adevărului”. Este un termen atât de bogat. Am putea dedica mult timp doar dezvoltării acestui aspect. Dar permiteți-mi să vă prezint ideea. În greaca literală înseamnă a tăia o linie dreaptă – orthotomeō – a tăia o linie dreaptă.

Acum, la ce se referea acest termen? Ei bine, la multe lucruri. Orice mod de a tăia o linie dreaptă, sau orice mijloc – mai degrabă orice operațiune în care era nevoie de o linie dreaptă, acest cuvânt se potrivea. Era folosit, de exemplu, pentru tăierea unei linii drepte cu un ferăstrău. Dacă voiai să asamblezi o masă sau un scaun sau orice altceva, trebuia să tai o linie dreaptă. Era folosit pentru a face o potecă dreaptă prin pădure, pe măsură ce deschideai o potecă și o tăiai prin pădure, sau chiar printr-o zonă montană sau stâncoasă, tăiai o potecă dreaptă.

Era folosit foarte frecvent la construirea unei clădiri. Și putea implica tăierea unei margini drepte pe o piatră, astfel încât, pe măsură ce stivuiai pietrele una peste alta pentru a ridica acea clădire, acestea se înălțau la nivel și se potriveau cu firul cu plumb și cu linia transversală care fuseseră așezate acolo, astfel încât să poți menține o margine dreaptă.

Termenul era folosit pentru tăierea țesăturii pe o linie dreaptă. Era folosit pentru tăierea pieilor pe o linie dreaptă, pentru a le asambla și a confecționa un cort, dacă într-adevăr asta se confecționa. Era folosit pentru orice fel de linie dreaptă care trebuia să se potrivească cu altceva.

Îngăduiți-mi să continui. Pavel era un meșter de piele. Spunem adesea că era făcător de corturi, dar cuvântul grecesc înseamnă „meșter de piele”. Adică folosea piei, blănuri și, poate, din când în când, fir din păr de capră, pentru a confecționa diverse lucruri, poate – corturi. Și vă puteți imagina că un om care confecționa corturi trebuia să asambleze o mulțime de piei. De exemplu, dacă făceai un cort din piele, era evident că nicio capră nu era suficient de mare încât să-ți servească drept cort. Așadar, aveai o cantitate mare de piele de capră, iar apoi începeai pur și simplu să le tai. Și trebuia să tai fiecare bucată corect, altfel nu s-ar fi potrivit între ele. E ca și cum ai confecționa o rochie; voi, doamnelor, știți că, dacă nu tăiați bucățile corect, rochia nu se va asambla cum trebuie. Modul în care tai bucățile individuale este cel care face ca totul să se potrivească. Și exact asta spune el.

Și am spus asta de-a lungul anilor: dacă nu știi cum să tai bucățile, nu poți face ca totul să se potrivească. Ideea este că nu poți fi teolog până nu ai fost exeget. Nu-ți poți dezvolta sistemul teologic decât dacă asamblezi corect părțile. Ceea ce înseamnă că fiecare trebuie să mânuiască cu acuratețe Cuvântul adevărului, tăind fiecare parte a lui corect, astfel încât să se potrivească între ele. Și orice student al Bibliei înțelege acest concept. Iar dacă nu tai piesele corect, nu poți face ca totul să se potrivească. Interpretarea corectă a Scripturii este extrem de importantă.

Dar astăzi există o atitudine superficială și neglijentă față de Scriptură care mă îngrijorează, iar oamenii fac asta tot timpul. Ei aruncă la întâmplare orice interpretare veche a oricărui lucru care se potrivește cu capriciile lor.

Am fost oarecum surprins ieri să aud – de exemplu – și cred că a fost din neatenție, dar soția candidatului la președinție Pat Robertson a fost intervievată despre faptul că au conceput copilul în afara căsătoriei. Iar Pat a declarat că, în ochii lui Dumnezeu, asta constituia căsătoria lor, ceea ce, desigur, nu este adevărat în ochii lui Dumnezeu. Trebuie să vi se reamintească acest lucru. Nu e normal să legitimezi acest tip de comportament.

Dar soția lui a fost întrebată despre cum se simte în legătură cu faptul că toate acestea au ieșit la iveală și așa mai departe. Răspunsul ei a fost acesta, și mi s-a părut interesant. Ea a spus: „Ei bine, acum înțeleg sensul versetului din Ioan 8: ‘Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi‘”.

Dragi prieteni, înțelegeți că Ioan 8 nu are nicio legătură cu faptul că cineva află că ați avut o relație nelegitimă și ați conceput un copil înainte de căsătorie? Ce cred oamenii? Cred oare că orice verset biblic poate însemna pur și simplu orice vor ei să însemne?

Acum, nu cred, într-un anumit sens, că asta reflectă lipsă de perspectiva asupra Scripturii. Nu cred – cred că ea crede în Biblie și toate celelalte. Dar asta îmi arată cum oamenii interpretează Scriptura în mod arbitrar. În Ioan 8, când se spune: „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi”, Isus le vorbește iudeilor despre cunoașterea adevărului cu privire la cine era El și cum ar putea fi mântuiți și să intre în libertatea mântuirii, nu despre libertatea de a-ți dezvălui în sfârșit secretele ascunse și de a mărturisi un păcat pe care l-ai comis.

Dar, din nou, – și nu vreau să insist asupra acelei situații, ci doar să spun că a fost o ilustrare destul de elocventă, pentru mine, a modului în care oamenii se joacă cu Scriptura. Vedeți, 2 Corinteni 2:17 spune: „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți” – sau care comercializează Cuvântul lui Dumnezeu; care folosesc Biblia pentru un câștig personal; care o răstălmăcesc, o modifică ca să se potrivească intereselor lor mărunte. Oamenii iau Scriptura și o răstălmăcesc.

Mă gândeam, în timp ce citeam zilele trecute despre Jessica Hahn, care a spus că pozarea nud în Playboy a apropiat-o mai mult de Dumnezeu. Ați citit asta? Incredibil. Iacov 4: „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi”. Și ce adevăr măreț, și ce profanare incredibilă, blasfematoare și josnică a acelui adevăr.

Dar oamenii se joacă cu Scriptura. Iar aici apostolul Pavel spune: „Iată, aveți o poruncă solemnă înaintea unui Dumnezeu sfânt, în a cărui prezență vă aflați tot timpul, să evitați orice încălcare inutilă a Scripturii, din partea celor a căror învățătură îi ruinează pe cei pe care îi învață. Și trebuie să înțelegeți, de asemenea, că oricine nu mânuiește Cuvântul adevărului cu mare acuratețe are motive să stea înaintea lui Dumnezeu și să fie” – ce? – „rușinat”. Este un lucru grav; mai bine nu vă jucați cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, ce este Cuvântul adevărului? Ei bine, în primul rând, este folosit de mai multe ori în Scriptură. În Efeseni 1:13 și Iacov 1:18, se referă în mod clar la Evanghelie. Acolo se spune: „Evanghelia” – în Efeseni 1:13, se spune: „Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre”. Așadar, cuvântul adevărului are legătură cu Evanghelia. Iar în Iacov 1:18 se spune: „El ne-a născut prin cuvântul adevărului”, referindu-se din nou la Evanghelia prin care suntem născuți din nou. Dar înseamnă mai mult decât atât, deoarece cuvântul adevărului reprezintă întreaga revelație a lui Dumnezeu. În Ioan 17:17, Isus a spus: „Cuvântul Tău este adevărul”.

Așadar, el spune: „Mânuiți totul cum trebuie, Evanghelia și toate celelalte”. Când vă gândiți la mânuirea Evangheliei cum trebuie, trebuie să recunoașteți, oameni buni, că astăzi există o mulțime de predici care nu mânuiesc Evanghelia așa cum se cuvine. De fapt, scriu o carte de vreo cinci ani și aș vrea să vă rugați pentru mine. Dacă v-ați ruga pentru mine în următoarele 60 de zile, aș putea termina această carte. Este despre Evanghelie. Iată-ne în 1987, nevoiți să scriem o carte pentru a clarifica Evanghelia. Este absolut de necrezut. Dar există atât de multă confuzie în legătură cu aceasta. Am citit în weekend o lucrare de masterat intitulată „Ce este Evanghelia?”, scrisă de un student la seminar, care reunește toate elementele confuze legate de ceea ce este cu adevărat Evanghelia și de modul în care o însușim în viața noastră. Trebuie să mânuim Cuvântul cu acuratețe, astfel încât să nu prezentăm greșit Evanghelia și să ajungem la o naștere „moartă” în loc de o naștere din nou. Și apoi trebuie să prezentăm întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, nu într-un mod superficial și neglijent, ci într-un mod corespunzător. Și ce cere acest lucru? Vedeți ce cere: sârguință sau excelență. Cere dorința de a fi aprobați de Dumnezeu, nu de oameni, și cere să fiți muncitori, lucrători, să vă cunoașteți meseria, să aveți genul de pregătire care vă permite să studiați. Suntem lucrători care mânuim Cuvântul lui Dumnezeu. Ar fi bine să fim așa.

„Feriți-vă de învățăturile false.” Apoi el spune: „Ele ruinează pe cei care le ascultă și aduc rușine învățătorilor.” În al treilea rând, ele duc la ne evlavie. Versetul 16: „Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu”. Și mai multă ne evlavie. Cuvântul „dar” (în versiunea din limba engleză) de aici implică un contrast – în contrast cu tratarea cu grijă a adevărului lui Dumnezeu – ocupați-vă de asta – dar evitați restul. „Nu te ocupa deloc de ele”, asta spune el.

Și ce anume trebuie să evităm? Cuvântul înseamnă a ocoli. Ocolește-le. Ferește-te de ele. Ține-te departe de ele. Schimbă-ți direcția pentru a le evita. Ce vei evita? Vorbăria, discuțiile, cuvintele în plus, jargonul, balivernele filosofiei umane, religia făcută de om. El le numește „lucruri lumești”. Este vorba de ceva profan, necuvios, nesacru. „Bebēlos” înseamnă ceva obișnuit, neînsemnat. O vorbărie obișnuită, pământească, profană, necuvioasă și lipsită de sfințenie a oamenilor.

Și apoi el numește aceste lucruri „goale”. Iar asta înseamnă că nu au niciun beneficiu. Nu aduc niciun câștig. Dar vreau să știți ceva: cuvintele goale devin repede cuvinte rele, deoarece cuvintele goale sunt ca un aspirator. Am un aspirator în garaj pe care îl folosesc pentru a aspira mașina. Din când în când aspiră ceva ce nu vreau să aspire. Știți, aspirați mașina, și iată că vă aspiră stiloul, banii și tot felul de lucruri. Dar așa este un aspirator; orice se apropie de el este aspirat înăuntru, iar cuvintele goale devin cuvinte rele pentru că aspiră păcatul. Discuțiile inutile despre lucruri fără valoare devin discuții răutăcioase. Cuvintele care nu sunt de la Dumnezeu devin curând cuvinte necuviincioase.

Falșii învățători pretind că ne dezvoltă gândirea, ne lărgesc orizontul, ne conduc spre un adevăr nou. Da, ne conduc, dar iată ce spune textul. În versetul 16 se spune: „Ne conduc spre necinstirea lui Dumnezeu”. Ne vor conduce, dar ne vor duce în jos, nu în sus. Din ce în ce mai adânc în ne evlavie. Ei sunt neevlavioși și îi trag pe cei care îi ascultă tot mai adânc în ne evlavie, alături de ei.

„Proorocii falși introduc aceste erezii nimicitoare”, spune Petru, în 1 Petru 2, „și mulți îi vor urma în desfrânarea lor”. Așa este. Mulți le vor urma desfrânarea. Intri direct în valul acelor gunoaie, iar asta duce la o necredință și mai mare. „Ne evlavia” înseamnă pur și simplu fără Dumnezeu, fără neprihănire. Comportamentul neevlavios este întotdeauna rodul unei doctrine neevlavioase. Doctrinele neevlavioase se răspândesc și favorizează un mod de viață neevlavios.

Mi se pare incredibil – vorbeam despre asta acum câteva săptămâni – te uiți la scandalul PTL, și singura întrebare pe care ți-o poți pune – cel puțin singura întrebare pe care mi-o pun eu mereu este: „Oare cum pot oamenii să dezvolte o teologie care le permite să trăiască așa?” Dar moștenirea doctrinei false este un mod de viață neevlavios. Și exact asta este peste tot.

Astfel, învățătorii falși nu numai că îi distrug pe cei care îi ascultă, și sunt o rușine atunci când propovăduiesc, dar răspândesc și ne evlavia. Vedeți voi, învățătura falsă nu poate schimba inima. Nu poate stăpâni firea. Nu poate produce evlavie. Ea nu poate produce decât tot mai multă și mai multă ne evlavie.

În al patrulea rând, în versetul 17, el spune: „Și cuvântul lor va roade ca cangrena” – sau „Este ceva contagios”. Este contagios. Nu numai că îi distruge pe cei care ascultă, îi face de rușine pe cei care predică și duce la neevlavie printre ei, dar are puterea să se răspândească ca o cangrenă. Observați versetul 17: „Și cuvântul lor va roade ca cangrena”, spune textul. Știți cât de repede se răspândește cangrena? Foarte repede. Cuvântul grecesc gaggraina se referă la o boală care se răspândește și consumă; o boală insidioasă, care avansează rapid. Vă dați seama că cangrena poate începe cu o mică gaură în corpul uman și poate cuprinde întregul corp în câteva clipe cu otrava ei? Și, pentru a vindeca cangrena, oamenii sunt introduși într-un sistem sub presiune pentru a încetini viteza de răspândire a acesteia, astfel încât o injecție cu penicilină să-și poată face efectul? Atât de repede se răspândește. Este ca un incendiu de stepă, cu toată agresivitatea lui.

De aceea, în Iuda 23 se spune că, atunci când ne apropiem de cineva dintr-un sistem fals, „căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne”. Este o răutate malignă. Devorează țesutul înconjurător și își răspândește doctrina corupătoare pentru a infecta rapid alți oameni. Se răspândește cu rapiditate.

Vedeți voi, oamenii lumii iubesc învățăturile false în opoziție cu adevărul, pentru că totul face parte din sistemul căruia îi aparțin. Înțelegeți asta? Adică întreaga lume, așa cum obișnuia să spună bunicul meu, este împărțită între cei sfinți și cei care nu sunt sfinți. Iar sfinții iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, iar cei care nu sunt sfinți iubesc cuvântul lui Satan. Și întregul sistem al religiei false este cuvântul lui Satan. Ei sunt copiii Diavolului. Ei cred în minciunile Diavolului. Ei acționează după voia lumii, a cărnii și a Diavolului. Așadar, dați-le o religie inspirată de Satan și o vor accepta. Se va răspândi ca focul, ca o cangrenă. Pericolul învățăturilor false, îi distruge pe oamenii care le ascultă. Îi face de rușine pe cei care le predică. Sporește neevlavia și se răspândește ca o cangrenă.

În al cincilea rând, le răstornă credința unora. Le răstoarnă credința unora. În versetul 17 se spune: „Din numărul acestora” – acești învățători falși – „se află Imeneu și Filet” – el pomenește nume aici. Nu se ferește să-i numească. Imeneu, apropo, a fost menționat în 1 Timotei 1:20 ca unul dintre liderii grupului, probabil unul dintre păstorii care propovăduiau învățături false în Efes, pe care Pavel însuși l-a dat afară din Biserică. Pavel l-a dat afară, dar, aparent, când a fost dat afară din biserică, și-a deschis o „afacere” mai încolo pe stradă și continua să propovăduiască minciunile sale. Iar acum a luat lângă el un om pe nume Filet, iar cei doi propovăduiau această doctrină demonică.

Astfel, el îi numește tocmai pentru ca Timotei să știe exact cine sunt, și să poată spune bisericii să-i evite. „Imeneu și Filet, oameni care s-au abătut de la adevăr”. Ei sunt ca cei din Iacov 5:19 și 20, care s-au abătut de la adevăr. Sunt apostați, dragi prieteni, s-au rătăcit, s-au abătut, au greșit, au ratat ținta adevărului. Sunt ca aceia care, după ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au văzut puterile veacului viitor și au avut parte de puterea Duhului Sfânt, s-au îndepărtat, și este imposibil pentru ei să fie înnoiți spre pocăință. Au renunțat la credință, după cum se arată în Evrei 6. Există și cei menționați în Evrei 10 care au călcat în picioare sângele legământului, au considerat sângele lui Cristos ca fiind ceva necurat și au disprețuit Duhul harului. Cu alte cuvinte, au cunoscut adevărul, l-au respins, au căzut într-o rătăcire teribilă, abătându-se de la adevăr.

Și care a fost aberația lor specifică? Se spune în versetul 17 că Imeneu și Filet „s-au abătut de la adevăr” – adică de la revelația lui Dumnezeu – „spunând că a și venit învierea”. Ei bine, atunci, oare ce voiau să spună cu asta? Probabil aveau ideea că învierea nu era altceva decât o experiență mistică pe care o trăiai când treceai de la viața neiluminată la cea iluminată. Probabil aderaseră la un fel de erezie, un fel de erezie filosofică care era răspândită în acea vreme. Nu știm cu adevărat răspunsul la această întrebare.

Unii cred că au adoptat filosofia greacă care susținea că singura viață de apoi este aceea în care omul trăiește prin copiii săi. Cu alte cuvinte, exista o singură viață care continua, și anume cea care se perpetua printr-un copil. Și, oricare ar fi fost motivul, ei negaseră învierea trupului. Poate că ajunseseră la un dualism filosofic care susține că trupul este ceva de care trebuie să te descotorosești, iar numai duhul dăinuie și nu va exista deloc o înviere trupească. Nu știm dacă a fost vorba de ceva mistic, dacă a fost o concepție de natură filosofică care spune că trăim mai departe prin copiii noștri sau dacă a fost o perspectivă dualistă de tip gnostic, conform căreia vom trăi mai departe în spirit, dar nu în trup. Orice ar fi fost, ei negau învierea.

Și poate veți întreba: „Este asta important?”

Da, este important. În 1 Corinteni 15, scrisă cu șapte sau opt ani înainte de aceasta, Pavel spune: „Dacă nu există înviere a morților, nici Cristos” – ce? – „nu a înviat. Și dacă nu a înviat Cristos, atunci nici noi nu am înviat, și atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii dacă nu există o înviere…” – cu alte cuvinte, [fără înviere] scoți esența Evangheliei. Ei negau Evanghelia prin punctul lor de vedere conform căruia „învierea a avut loc deja”. Negând învierea viitoare a trupului credinciosului, negând învierea care era speranța fiecărui credincios, dar care urma să vină, ei negau învierea lui Cristos și implicațiile acesteia, deoarece El a fost primul rod ale învierii noastre. Prin urmare, ei negau Evanghelia. Negau nădejdea celor care aparțineau Domnului. Aceasta este o negare a temeliei credinței creștine. Negarea vieții veșnice într-un trup glorificat, asemenea lui Cristos. Ei negau esența creștinismului.

Așadar, el spune: „Ei” – ca urmare a acestui lucru – „răstoarnă credința unora”. Ce vrea să spună prin asta? „A răsturna” înseamnă, literalmente, a tulbura. Ei bine, ce fel de credință era aceasta? Evident, era o credință nelegitimă. Era o credință care nu mântuie. Acestea sunt sufletele instabile despre care vorbește Petru în 2 Petru 3:16: „Cei neștiutori și nestatornici”. Din 2 Petru 2:18: „Ei vorbesc cu trufie” – învățători falși – „lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii și cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire”.

Cu alte cuvinte, descrie persoana care, într-un fel, Îl caută pe Dumnezeu, care dorește să creadă și începe să se deschidă, dar cade pradă acestor minciuni și falsități, care îi distrug literalmente credința. Este o persoană cu o credință slabă, una care nu aparține cu adevărat Domnului, dar care, într-un fel, se îndreaptă spre religie, spre niște răspunsuri în viață. Și reușesc să – ascultați-mă, nu înțelegeți cât de adevărat este asta? Nu știți că sistemele false de doctrină și religiile false stau acolo, așteptând oamenii care simt durerea, care experimentează presiunea vieții, care caută răspunsuri, și nu vor decât să-i atragă în capcană?

Cei care pun la cale un fel de sistem de credințe devin prada acestor adepți ai religiilor false. Dar ei nu pot fi cei adevărați, pentru că nu poți răsturna credința adevărată. Vom vedea asta în ultimul punct din versetul 19. Observați vă rog. Ultimul lucru pe care vreau să vi-l împărtășesc, punctul numărul șase, este că învățătura falsă este periculoasă deoarece îi caracterizează pe cei care nu Îi aparțin Domnului. Trebuie evitată, deoarece îi caracterizează pe cei nemântuiți. Și el revine la această problemă într-un mod minunat. Un mod minunat.

Observați versetul 19: „Totuși” – oh, îmi place cuvântul acesta; este emfatic. În ciuda celor pierduți, în ciuda celor rușinați, în ciuda celor neevlavioși, în ciuda celor corupți de cangrena falsei doctrine, în ciuda celor a căror credință în devenire este tulburată pentru că au fost prinși în capcana sistemelor false – „În ciuda acestui lucru” – asta înseamnă „totuși” – „Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită” – Doamne, ce afirmație! Ce afirmație!

Mi-aș dori să am timp să vă conduc prin întregul proces de descoperire a ceea ce înseamnă asta. Dar permiteți-mi să vă prezint doar finalul acestui proces. Care este temelia statornică a lui Dumnezeu? Dragii mei, temelia este Biserica. Este Biserica. Sunt cei răscumpărați. Și majoritatea comentatorilor afirmă acest lucru; are legătură cu cei răscumpărați. Noi suntem adevăratul popor al lui Dumnezeu, care formăm temelia solidă și de neclintit pe care învățătorii falși nu o pot smulge din rădăcini.

Falșii învățători îi vor ruina pe unii. Îi vor face de rușine pe alții. Îi vor conduce pe unii spre neevlavie. Îi vor corupe pe alții. Vor răsturna credința unora, dar nu a celor aleși de Dumnezeu. Înțelegeți asta? Temelia tare a lui Dumnezeu rămâne în picioare.

Noi suntem o clădire care nu este făcută de mâini omenești. Noi suntem templul Dumnezeului celui viu. Noi suntem Biserica pe care Cristos o va zidi, și porțile iadului nu o vor birui. Noi suntem cei în care a fost începută o lucrare bună, iar acea lucrare va fi dusă la îndeplinire până în ziua lui Isus Cristos, Filipeni 1:6. Noi suntem cei care nu putem fi niciodată despărțiți de dragostea lui Dumnezeu în Cristos. Noi suntem aceia despre care Isus a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi”, Ioan 6. Acesta este un adevăr extraordinar.

Preaiubiților, tot acel gunoi și toate acele învățături false pot să se năpustească asupra noastră, pot să devasteze sufletele oamenilor și pot să-i deruteze pe credincioși din când în când, dar temelia Bisericii lui Dumnezeu în Cristos este de neclintit. 1 Ioan 2 spune: „Pentru că rămâneți tari și ați biruit pe cel rău”. Dumnezeu a chemat un popor pentru mântuire, ales înainte de întemeierea lumii pentru slava veșnică, iar acel popor va rămâne intact când va începe slava veșnică.

Și care este garanția? Priviți aici. Este ceva extraordinar. Versetul 19: „Având pecetea aceasta” – ce gând minunat. Pentru ce era pecetea? Pentru proprietate. Proprietate. Un semn al proprietății. Așa cum un constructor își pune numele pe piatra de temelie, iar clădirea respectivă era lui. Acesta fiind scopul acelei clădiri. „Sphragis” este cuvântul grecesc; și înseamnă proprietate. Înseamnă că aparține; este marcată ca fiind posesia proprietarului său, și la fel suntem și noi. Temelia lui Dumnezeu, și anume Biserica Sa, are o ștampilă. O ștampilă a proprietății, a autenticității.

Observați această ștampilă; are două aspecte – în primul rând, „Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”. Ați înțeles asta? Acum, ascultați cu atenție; aceasta, dragi prieteni, este alegerea suverană. Motivul pentru care Biserica nu ar putea fi niciodată atinsă de toți învățătorii falși este că noi suntem ai Lui. El știe cine suntem; El ne ține în puterea Sa suverană. Suntem ai Lui pentru eternitate. Suntem ai Lui pentru totdeauna. El știe cine suntem prin alegere suverană.

Primul sigiliu pe care îl avem este acela că suntem aleși. Acesta este un sigiliu aplicat pe temelia lui Dumnezeu. El garantează permanența. Face imposibilă desființarea. Dumnezeu a pus sigiliul asupra noastră: „Acesta este al Meu”. El l-a pus asupra noastră în eternitate, iar asta stabilește lucrurile pentru totdeauna. O, ce gând!

Vor fi unii care vor veni și vor spune: „Doamne, Doamne”, iar El le va spune: „Depărtați-vă de la Mine; niciodată” – ce? – „nu v-am cunoscut. Nu vă cunosc, depărtați-vă de la Mine lucrători ai fărădelegii”. Dar ei nu vor clătina temelia divină, ea va rămâne în picioare. Va rămâne în picioare pentru că noi suntem cei aleși, iar Domnul știe cine suntem și ne ține în mâinile Sale.

„De la început, Dumnezeu v-a ales” – 2 Tesaloniceni 2:13 – „pentru mântuire”. El știe cine Îi aparține, și toți cei care Îi aparțin vor veni la El, iar El nu va pierde pe niciunul dintre ei, Ioan 6.

Așadar, primul aspect al peceții este alegerea suverană. Al doilea aspect este sfințirea personală. Versetul 19: „Și” – aici menționează a doua pecete – „,Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege’”. A rosti numele Domnului înseamnă a te identifica cu El. Dacă îi aparții, ferește-te de nelegiuire.

Acesta este corolarul; nu numai că poporul lui Dumnezeu este ales, ci este chemat la neprihănire. Alegerea lui Dumnezeu este întotdeauna o alegere spre sfințenie. El nu ne-a ales ca să fim mântuiți; El ne-a ales ca să fim sfinți.

Așadar, aveți parte de o milă predestinată și o datorie inevitabilă. Am fost cumpărați cu un preț; de aceea Îl proslăvim pe Dumnezeu în trupul și în duhul nostru, care sunt ale lui Dumnezeu, 1 Corinteni 6. Așadar, este o chestiune dublă. Dacă rostim numele Domnului, adică dacă ne declarăm credincioși, ne vom abține de la răutate. Este atât o îndemnare, cât și o afirmație. Cel care rostește numele Domnului nu va cădea în apostazie; nu va trăda; se va îndepărta de păcat. „Fărădelege” este termenul folosit aici. Alegerea lui Dumnezeu este o alegere spre sfințenie.

Acum, aceste două citate sunt interesante, deoarece niciunul dintre ele – niciunul – nu este exact, dar par să provină, în general, din capitolul 16 din Numeri. Vă amintiți întâmplarea din Numeri 16? Core s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar mulți oameni s-au răzvrătit alături de el. Și Dumnezeu a venit cu o judecată teribilă asupra lor.

Prima afirmație, „Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui” sau „pe cei care Îi aparțin”, ne amintește de cuvintele din versetul 5 din Numeri 16: „Domnul va arăta cine este al Lui”. Această afirmație a fost făcută de Moise către prietenii răzvrătiți ai lui Core, când aceștia s-au adunat împotriva lui Moise. Și iată că a avut loc această mare răzvrătire a unor oameni apostați. Moise a spus: „Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui. El știe cine Îi aparține”.

A doua a fost porunca lui Moise către popor din versetul 26: „Depărtați-vă de corturile acestor oameni răi și nu vă atingeți de nimic din ce este al lor”. Așadar, iată din nou această dublă perspectivă. Pe de o parte, Dumnezeu va veni să judece, dar El știe pe cine va cruța, pentru că aceștia Îi aparțin. Și cum știm noi cine sunt aceștia? Pentru că se vor îndepărta de corturile răutății. Din perspectiva divină, ei sunt aleșii. Din perspectiva umană, ei sunt ascultători.

Siguranța pe care o avem – ascultați, învățăturile false, învățătorii falși, minciunile, demonii înșelători și tot restul acelor gunoaie ne pot ieși în cale, dar noi totuși vom rămâne tari dacă facem parte din temelia lui Dumnezeu și suntem, pe de o parte, cei aleși și, pe de altă parte, cei care manifestă acest lucru, fiind aleși pentru că suntem ascultători.

Așa cum răscoala condusă de Core s-a sfârșit cu judecata, la fel se va întâmpla și cu cea a falșilor învățători. La fel se va întâmpla și cu cei din Biserică, dar cei aleși vor fi cruțați pentru că sunt aleși și pentru că duc o viață sfântă. Ce speranță minunată! Ce promisiune minunată! Aceasta este siguranța noastră. Haideți să ne plecăm capetele împreună în rugăciune.

Îți mulțumim, Tată, pentru acest cuvânt adresat nouă; am avea atât de multe să spunem din inimă, dar acceptăm faptul că Tu ne-ai încredințat aceasta astăzi. Ajută-ne să fim credincioși. Doamne Dumnezeule, ajută-ne să fim credincioși, să fim sârguincioși, depunând efortul maxim pentru ca să putem sta alături de Tine fără rușine, cu capul sus pentru că am mânuit cu credincioșie Cuvântul adevărului.

O, Dumnezeule, ajută-ne să nu dăm loc lucrurilor care distrug, ne rușinează, duc la ne evlavie, corup, răstoarnă și care îi caracterizează pe cei neevlavioși. Ajută-ne să fim oameni ai Cărții, oameni ai adevărului, oameni ai Cuvântului, care nu se lasă intimidați de așa-zisul intelectualism sau misticism al celor din jurul nostru, ci care trăiesc simplu și cu smerenie, supuși acestui Cuvânt, și îl vestesc fără teamă și cu îndrăzneală, de dragul Celui pe care el Îl revelează, adică pe Dumnezeul nostru glorios. Îți cerem aceasta în numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT