Ne uităm la 1 Petru capitolul 1. Aici avem în vedere primele două versete. El începe această extraordinară epistolă cu cuvintele: „Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleșii care trăiesc străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul și pacea să vă fie înmulțite!”

S-ar părea că la o introducere atât de scurtă, nu am fi atât de adânc înrădăcinați în teologie. Dar imediat după ce Petru spune „aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos”, el ne duce într-un câmp de luptă al gândirii, extrem de adânc, vast și - și anume chestiunea alegerii. Alegerea.

Motivul pentru care Petru a adus-o în discuție chiar de la început se datorează capacității sale de a-i mângâia pe creștinii prigoniți. După cum știți, acești străini, acești călători pe pământ, care erau cu adevărat cetățeni ai cerului, fuseseră împrăștiați. Au fost considerați de societatea în care au trăit în multe privințe proscriși. Au fost supuși unei persecuții din ce în ce mai mari, care a început pentru ei, din momentul în care au fost acuzați de arderea Romei. Era important pentru ei să înțeleagă că, deși nu erau respectați în lume, ei erau aleși de Dumnezeu. De aceea, Petru începe această epistolă în felul acesta. El îi mângâie cu realitatea că pot fi persecutați și dați la o parte de lume, însă ei sunt aleși de Dumnezeu.

Acum, observăm din aceste două versete câteva lucruri despre alegere. În primul rând, am observat ultima dată natura alegerii noastre. Natura alegerii noastre. La finalul versetului 1, „Către aleșii”. Aici am vorbit despre faptul că se poate spune că Dumnezeu ne-a ales, suveran, prin voința Sa divină neinfluențată, strict pe baza propriului său har liber și suveran. El a predeterminat să-și pună dragostea asupra anumitor oameni din întreaga lume, iar ei sunt aleșii. Aceasta este natura alegerii noastre.

Apoi am discutat despre condiția alegerii noastre. Pentru că suntem aleși, locuim ca străini. Adică suntem peregrini. Suntem călători. Suntem un popor călător. Locuim temporar pe pământ, dar suntem cetățeni ai cerului. Suntem o societate în cadrul unei societăți. Suntem o cultură supranaturală în cadrul culturii pământești. Suntem guvernați de Dumnezeu. Suntem conduși de Dumnezeu prin Cuvântul Său. Suntem locuiți de Duhul Sfânt. Avem convingeri, credințe, idei, crezuri, etică, obiceiuri, emoții, standarde de viață, principii, gânduri, căutări și plăceri care sunt total străine lumii. Nu ne potrivim. Suntem complet diferiți.

Nu iubim lumea, ne spune Ioan în 1 Ioan. Nu suntem preocupați de lume, spune Iacov, astfel încât să putem fi numiți prieteni ai lumii. Suntem dușmani ai lumii. Suntem străini de lume prin natura noastră, pentru că suntem aleși. De fapt, nu suntem aleși doar pentru a fi diferiți, suntem aleși pentru a fi martori în lumea în care suntem străini. Și suntem martori nu numai prin ceea ce spunem, ci suntem martori și prin ceea ce suntem. Platforma pentru ceea ce spunem este ceea ce suntem.

Suntem trimiși împuterniciți, ambasadori ai lui Cristos, spune Pavel în 2 Corinteni capitolul 5. Și ne-a fost încredințată slujba împăcării, adică să spunem oamenilor că pot fi împăcați cu Dumnezeu prin Cristos. Suntem trimiși în lume ca martori. Isus a spus: „Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”.

Deci, iată-ne, o societate străină în cadrul unei societăți, o cultură supranaturală în cadrul unei culturi. Suntem un grup de oameni dezlipiți de pământ care trăiesc după un standard total diferit. Nu putem fi prieteni ai lumii. Nu iubim lumea. Suntem dușmani ai lumii. Trebuie să vorbim lumii. Și trebuie să trăim în așa fel încât să fie atrași să asculte ceea ce avem de spus. Aceasta este o provocare.

Nu este ușor să fii eficient în mărturia față de lume. Într-un anumit sens, tindem să ne retragem în propria noastră mică societate, nu-i așa? Și vă puteți imagina că, într-un context al persecuției, în care se aflau cititorii acestei extraordinare epistole, tendința era să se retragă mai mult și mai mult spre interior de dragul protecției, sprijinului, iubirii, companiei, părtășiei – bineînțeles, protecția fiind pe primul plan.

Așa că, Petru, de altfel, prin această epistolă le va reaminti credincioșilor persecutați că nu trebuie să se separe, pentru că asta este tendința. Ne iubim unii pe alții foarte mult. Avem atât de multe în comun. Una dintre marile amenințări la adresa creștinismului este că, cu cât ești de mai mult timp creștin, cu atât mai puțin îți intersectezi viața cu oameni necredincioși. Pentru că devenim atât de înfășurați în propria noastră cultură și societate creștină.

Alexander MacLaren a spus: „Semințele așezate în coș nu sunt la locul potrivit, dar aruncate peste câmp vor face să răsară grâul peste o lună sau două”. Iar noi trebuie să rezistăm tentației cauzate de dorința noastră de a ne separa, astfel încât să devenim o societate de oameni care vorbim cu noi înșine, mai degrabă decât să evanghelizăm o lume pierdută. Dumnezeu ajută puțin acest proces. De fiecare dată când lasă biserica să fie prigonită și credincioșii împrăștiați, începând cu Fapte 8, biserica crește. De fiecare dată când sămânța este golită din coș și aruncată pe câmp, rezultă grâul care crește. Deci, trebuie să ne reamintim, chiar dacă ne gândim la condiția noastră de străini, că nu suntem pur și simplu aici pentru a exista, ci suntem aici pentru a evangheliza lumea.

Vedeți, de aceea locul nostru nu e la mănăstiri. De aceea nu ne ascundem undeva în peșteri. De aceea, nu ne retragem toată viața ca să citim în turnurile noastre de fildeș. Trebuie să fim împrăștiați. Suntem ambasadorii peregrini ai lui Cristos. Trebuie să ducem mesajul răscumpărător în lume și să rezistăm presiunii constante de a ne orienta spre interior, unde să ne dezvoltăm doar noi. La asta se referă condiția alegerii noastre, suntem străini în lume. Nu ne așteptăm să fim tratați ca lumea. Nu ne așteptăm ca pământenii să ne trateze așa cum îi tratează pe ceilalți pământeni. Suntem în lume. Dar nu suntem din lume. Iar noi ne dorim un loc mult mai bun, un loc care este adevărata noastră casă.

Vorbind despre Avraam, în Evrei capitolul 11 ​​se spune că „aștepta cetatea care are temelii tari al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. Aceasta este cetatea noastră. Aceasta este cu adevărat patria noastră. William Barclay i-a numit pe creștini „exilații eternității”.

Există o descriere faimoasă a creștinului – Într-adevăr, o descriere a creștinilor, scrisă de un necreștin. Însă, încă din cele mai vechi timpuri, unii scriitori îi descriau pe creștini în acest mod foarte interesant. Ascultați. „Creștinii nu se deosebesc de restul omenirii prin țara lor, prin limba lor sau prin obiceiurile lor. Locuiesc atât în orașe grecești, cât și barbare, fiecare unde este sortit. Ei urmează obiceiurile din zona respectivă în îmbrăcăminte, în mâncare și în lucrurile exterioare ale vieții, în general. Cu toate acestea, ei manifestă caracterul minunat și deschis paradoxal al propriului lor stat.

Trăiesc în locurile lor de naștere, dar ca rezidenți temporari ai acestor locuri. Ei își asumă partea lor din toate responsabilitățile ca un cetățean și rabdă toate nedreptățile ca un străin. Fiecare țară străină este țara lor natală și fiecare țară natală este o țară străină. Își trăiesc zilele pe pământ, dar cetățenia lor este în ceruri”. Asta e. Ăștia suntem noi. Este exact realitatea.

Îmi aduc aminte că în perioada adolescenței cântam în grupurile de tineri: „Lumea aceasta nu-i casa mea. Sunt doar în trecere prin ea. Comoara mea-i ascunsă dincolo de zările albastre”. Așadar, aceasta este condiția alegerii noastre.

În al treilea rând, trebuie să vorbim despre sursa alegerii noastre și asta ne aduce la un gând foarte, foarte important. Versetul 2. Iată sursa alegerilor noastre. Știm că am fost aleși de Dumnezeu și, prin urmare, am intrat într-o familie și asta ne face străini în această lume. Sursa alegerii lui Dumnezeu, spune versetul 2, este „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”. În preștiința Lui, Dumnezeu ne-a ales pe noi.

Acum, am aflat deja că Dumnezeu Tatăl este Cel care alege. Este Dumnezeu Tatăl Cel care a făcut alegerea. Și dacă ar trebui să vă reamintesc foarte pe scurt despre asta, aș atrage atenția asupra epistolei către Romani 11:5. „Tot așa și în vremea de față, spune Pavel, „este o rămășiță datorită unei alegeri prin har a lui Dumnezeu”.

Iar în Efeseni capitolul 1, „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”. Versetul 4, „În El, Dumnezeu ne-a ales”. El ne-a ales. Deci, Dumnezeu ne-a ales să fim mântuiți. El a ales. El a făcut alegerea. Și, apropo, Dumnezeu o face, independent de orice persoană. El o face independent - sunteți pregătiți pentru asta? – în ciuda oricăror circumstanțe. Acum, trebuie să înțelegeți asta. Nu există nicio persoană care să fie în voia lui Dumnezeu ca să-L poată ajuta să facă alegerea. Nu există nicio circumstanță care, în vreun fel, accelerează alegerea lui Dumnezeu.

În Daniel 4:35 citim: „Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui, El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?” Nimeni nu-L poate lua la întrebări. Nimeni nu este implicat în acest proces în nici un fel. Dumnezeu i-a ales pe unii în mintea Sa, atât îngerii, îngerii sfinți și aleși, așa cum sunt numiți în 1 Timotei 5:21 cât și oamenii. Și i-a ales pentru viața veșnică și binecuvântare. Înainte de a-i crea, le-a hotărât destinul.

Aș putea spune așa. Poporul ales este alcătuit din oamenii aleși. Poporul ales este format din oamenii aleși. Dar care a fost sursa alegerii lui Dumnezeu? Versetul 2. Observați vă rog. „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.” Acum, unii oameni spun: „Vezi? Asta este. Suntem aleși pentru că Dumnezeu știa dinainte ce vom face”. Ați auzit vreodată afirmația asta? Aceasta este cea mai tradițională și des întâlnită explicație a alegerii. Ei spun: „Expresia ‘după știința mai dinainte’ înseamnă ‘previziune’. Sau înseamnă - și am auzit de multe ori această explicație - “Dumnezeu a privit în jos prin eonii istoriei și a văzut prin atotștiința Sa viitoare ce ai face tu și ce aș face eu și, când a văzut că vom crede, ne-a ales pe noi. Iar când a văzut că nu vom crede, nu ne-a mai ales”.

Unii oameni cred că asta se referă la faptul că Dumnezeu, în atotștiința Sa, știa ce vei face, știa ce va face fiecare, așa că, într-un mod supranatural, El a observat istoria înainte de a fi scrisă și, prin constatarea Sa, i-a ales pe cei despre care a prevăzut că vor crede. Oamenii adoră această doctrină. Le place această perspectivă. Vor să creadă asta. Ceva din mine vrea să creadă asta. Ceva din tine vrea să creadă asta. Într-adevăr, sună mai bine.

Știi de ce vrei să crezi asta? Mai întâi, pentru că în natura ta căzută, vrei cu disperare o anumită contribuție pentru mântuirea ta. În al doilea rând, în firea ta căzută, cealaltă variantă sună de parcă ar fi - cum? - nedreaptă. Dar, din moment ce mintea noastră este pervertită de păcat, nu suntem în măsură să ne exaltăm propria mândrie și să o numim virtute, sau să înjosim dreptatea lui Dumnezeu și să o numim ceva mai puțin decât este. Nu asta înseamnă cunoașterea mai dinainte.

Știți ce nu este în regulă cu această perspectivă? O să vă spun. Vă voi da câteva motive. Le puteți nota. În primul rând, dacă ar fi să traduceți ideea de aici, știința mai dinainte, ca „o cunoaștere prealabilă”, presupunând că Dumnezeu tocmai a analizat istoria, a văzut ce veți face și a scris-o pentru că a văzut că o veți face, primul lucru care se întâmplă este că-l face pe om suveran. Adevărat? Suntem suverani. Noi suntem cei ce facem și Dumnezeu spune: „Înțeleg. Voi scrie asta. El va face asta.” Deci omul este suveran.

Acum veți avea o problemă cu asta în Ioan 15:16, unde Isus a spus: „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci ...” - cum? - „Eu v-am ales pe voi.” Acum cine este suveran? Omul este suveran? Tu ești suveran, eu sunt suveran și toată lumea este suverană? Toată lumea poate alege orice dorește și Dumnezeu este acolo sus încercând să țină totul în ordine și să-l aducă pe cel potrivit pe partea potrivită a registrului? Nu. Vedeți, dacă credeți asta, atunci l-ați făcut pe om suveran.

În al doilea rând, acest punct de vedere îi dă omului într-un fel sau altul meritul pentru mântuirea sa și îi permite să împărtășească slava. Și, așa cum am spus, omului îi place asta. Aseară am auzit o persoană care a mărturisit spunând: „Sunt atât de bucuros că am avut înțelepciunea să-L primesc pe Cristos”. Am vrut să mă ridic și să spun: „Nu. Nu tu ai făcut asta, și nici măcar nu te cunosc, dar știu că nu ai înțelepciunea să-L primești pe Cristos, pentru că nimeni nu are această înțelepciune de a-L primi pe Cristos.” Acesta nu este un act natural pentru om. „Sunt atât de bucuros că am avut puterea să-mi predau viața lui Cristos”. Nu, nu tu ai făcut-o. Dar vrem să avem și noi câteva merite.

Dumnezeu ne-a ales pe noi. 1 Corinteni 1:29 spune că nimeni nu trebuie să se laude înaintea lui Dumnezeu. „Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni”. Efeseni 2:9 spune același lucru.

Deci, dacă veți lua știința mai dinainte a lui Dumnezeu și veți susține că Dumnezeu știa dinainte ce urma să faceți, atunci tocmai l-ați făcut pe om suveran, în al doilea rând, puteți da omului meritul de a fi suficient de inteligent pentru a veni la Cristos și, prin urmare, participă și el la slava cuvenită pentru darul mântuirii.

A treia problemă a acestei perspective implică prezumția că omul Îl poate căuta pe Dumnezeu. Presupune că omul, în starea sa căzută, poate să trieze informațiile disponibile și să-L caute pe Dumnezeu. Romani 3:11 spune: „Nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu”. Motivul pentru care ai fost mântuit nu este pentru că tu L-ai căutat pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu, ce a făcut? El te-a căutat. Nu ai dorit niciodată să-L cauți până când Dumnezeu nu te-a căutat mai întâi și nu ți-a îndreptat inima spre El.

În al patrulea rând, această perspectivă face ca mântuirea să fie rezultatul unei lucrări omenești. Și care este acea lucrare? Credința. Dacă puteți crede strict pe baza propriei capacități umane, atunci v-ați însușit mântuirea printr-o lucrare omenească. Veți zice: „Bine, da, stai puțin. Nu trebuie să crezi pentru a fi mântuit?” Ba da. Dar credința ta pentru a fi mântuit a fost și ea un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat credința. Dar dacă Dumnezeu stă în spate în veșnicie, uitându-se pe drum și nu face altceva decât să așteaptă să vadă ce faci tu, atunci credința pe care o exerciți este credința ta nu a Lui, deci este o lucrare omenească. Asta face ca mântuirea să fie o lucrare omenească, o lucrare a credinței, dar totuși o lucrare omenească, și o credință omenească.

Iar în al cincilea rând, această perspectivă Îl face pe Dumnezeu să fie victima alegerii omului. Îl face pe Dumnezeu să fie victima alegerii omului. Dumnezeu stă în cer, spunând: „Hmm. Asta va face diferența în planul meu. Deci, dacă omul acela ar fi spus da, atunci aș fi putut realiza asta și aș fi putut face cealaltă, însă acum nu se mai poate. Aceasta este o perspectivă blasfematoare despre Dumnezeu. Dumnezeu face toate lucrurile după sfatul propriei Sale voințe. Dumnezeu face toate după buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu nu este niciodată împiedicat în vreun fel de ceva sau de cineva. Este extrem de vital să înțelegem acest lucru.

Isaia 46: 9. “Eu sunt Dumnezeu. Și nu este altul. Eu sunt Dumnezeu, și nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este împlinit„ - ascultați cu atenție – „Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi duce la îndeplinire toată voia Mea’”. Dumnezeu nu este o victimă.

Acum, dacă îmbrățișați perspectiva că Dumnezeu doar privește de sus și vede cine va crede, l-ați făcut pe om suveran. Îi oferiți omului meritul pentru o parte din mântuirea sa, astfel încât el să primească o parte din slavă. Presupuneți că omul, din proprie inițiativă Îl va căuta pe Dumnezeu, și nu mânat de Dumnezeu Însuși. În felul acesta mântuirea devine un rezultat al credinței omenești. Și tocmai L-ați făcut pe Dumnezeu victima a ceea ce fac oamenii. Doar că acest cuvânt nu se referă la așa ceva.

Acum o sa vă prezint câteva motive teologice pentru care acest lucru nu poate fi adevărat. Dați-mi voie să merg la text și să vă dau un motiv inerent din Cuvânt. Cuvântul de aici - vă rog să observați - „preștiință, știința mai dinainte” este cuvântul prognōsis. Ați auzit cuvântul acesta? Prognoză. Este un cuvânt foarte important. Petru îl mai folosește o dată în același capitol - vă rog să-l observați - versetul 20. Versetul 19 se încheie cu cuvântul „Cristos”. Apoi se spune despre Cristos: „Că El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii”. Același cuvânt. O formă a cuvântului proginōskō, același cuvânt.

Oare se referă la previziune acolo? Înseamnă că Dumnezeu a fost sus în cer, și uitându-se în jos pe drum a spus: „O, văd ce va face Cristos? Aha, înțeleg. Înțeleg?” Oare se uită Dumnezeu pe calea istoriei pentru a vedea ce va face Cristos? În nici un caz. Ei bine, ceea ce prognōsis înseamnă în versetul 2, înseamnă și în versetul 20. Cu siguranță, Petru nu a încercat să ne încurce. Și dacă Cristos a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, iar eu am fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, atunci am fost cunoscut în același mod în care a fost cunoscut Cristos, nu?

Cum să înțeleg asta? Uită-te la Fapte capitolul 2. Fapte 2:23, vorbind despre Cristos, Petru predică aici. Îi place acest cuvânt. Aici îl vedem pe Petru în ziua Cinzecimii. Vorbește despre Isus din Nazaret. Și spune în Faptele Apostolilor 2:23: „Pe Omul acesta dat în mâinile voastre” – acum ascultați ce zice - „după sfatul hotărât și după” - ce? - „știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege”. Stai puțin. Cristos a fost dat în mâinile lor pentru a fi răstignit după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.

Înțelegeți asta, preaiubiților? Pre-cunoașterea este legată de planul prestabilit, sfatul hotărât. Știința mai dinainte este o alegere deliberată. E o alegere deliberată. Este o relație predeterminată, o relație predeterminată în cunoașterea lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că a observat înainte, înseamnă că a planificat înainte. Este cunoaștere, dar nu în sensul observației, ci cunoaștere în sensul aducerii la realitate.

De exemplu - dați-mi voie să vă ofer câteva ilustrații astfel încât să nu faceți confuzie. Ieremia 1:5. Dumnezeu spune despre Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale” – ce zice? – “te cunoșteam”. La genul acesta de cunoaștere se referă. Adică? Am hotărât mai dinainte o legătură cu tine. La asta se referă. Am hotărât mai dinainte, am predeterminat o relație cu tine.

Amos 3:2 „Numai pe Israel l-am cunoscut.” Ce vrea să spună? Israelul este singurul popor despre care știa ceva? Evreii sunt singurul popor la care mă uit? Nu. Ci doar cu ei am o relație apropiată stabilită mai dinainte.

Mă gândesc la Isaia. Vreau să înțelegeți pe deplin acest lucru, deoarece încurcă atât de mulți oameni. Isaia 49:1. „Ascultați-mă, ostroave! Luați aminte popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei, M-a numit de la ieșirea din pântecele mamei și Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită”. Aici îl avem pe prorocul Isaia care spune că toate aceste lucruri s-au întâmplat înainte ca el să se nască, înainte ca el să se nască. Dumnezeu a planificat totul. „Domnul m-a cunoscut”. Ce vrei să spui? Că știa cine era? Nu. El a stabilit mai dinainte o relație apropiată și unică cu acel profet. În Exodul 33, Scriptura spune: „Te-am cunoscut pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea”, Dumnezeu i se adresează lui Moise aici. Domnul i-a vorbit lui Moise versetul 17. „Voi face și ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, căci te-am cunoscut pe nume.” Cu alte cuvinte, legată de această cunoaștere este legătura predeterminată a lui Dumnezeu, relația stabilită mai dinainte a lui Dumnezeu.

Observați același lucru și în Matei 7. Vă aduceți aminte ce scrie acolo? „Mulți Îmi vor zice: „Doamne, Doamne”, iar Eu le voi spune curat” - versetul 23 - „niciodată” - ce? – nu v-am cunoscut”. Nu știa cine sunt ei? Ba da. Știa cine sunt. Însă nu am avut niciodată o relație prestabilită cu ei.

Ioan 10:14. „Eu sunt Păstorul cel bun, Eu Îmi cunosc oile Mele”. Vedeți? Am o legătură cu ei. Mai mult decât știu cine sunt, am o relație cu ei legată de o alegere prestabilită.

Deci, cam asta este ideea. Să ne întoarcem așadar, înapoi, la Petru, să înțelegem cu adevărat la ce se referă. Când spune: „Aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”, el se referă la relația predeterminată pe care Dumnezeu a stabilit-o în propria Sa minte în planul Său prestabilit. Exact asta vrea să spună. Așadar sursa alegerii suverane, este actul determinat anterior de Dumnezeu de a stabili o relație cu noi. Totul a fost parte a planului Său. Nu, Dumnezeu nu se uită în jos la istorie și spune: „Va trebui să reacționez la ceea ce fac ei”. Dumnezeu a știut ce se va întâmpla pentru că El a rânduit.

Vreți să vă spun ceva? Ascultați vă rog. Orice lucru care există în univers există pentru că Dumnezeu l-a îngăduit, l-a dorit, și l-a adus la viață. Ați înțeles? Veți zice: „Dar cum stau lucrurile în ce privește păcatul?” Nu El l-a făcut, dar l-a îngăduit. Nu există nimic care se întâmplă, nu există nimic care se va întâmpla, nu există nimic care nu se întâmplă, care s-a întâmplat, sau se va întâmpla pentru că Dumnezeu a știut dinainte că se va întâmpla. Ați înțeles? Veți zice: „Totuși cum își poate face loc păcatul?” Nu știu. Dar El a îngăduit acest lucru și are un scop prin asta. Dacă nu pentru altceva, El l-a lăsat să existe ca mai apoi să-l distrugă pentru totdeauna, astfel încât să nu mai poată să-I afecteze sfânta Împărăție.

Asta nu este ceva ușor de acceptat. Dar ceea ce trebuie să înțelegeți este că Dumnezeu a hotărât mai dinainte în planul Său să-Și îndrepte dragostea asupra anumitor oameni. Aceasta este știința mai dinainte. El te-a cunoscut mai dinainte. Exemplul cel mai bun în sensul acesta este Cristos. Cristos, 1 Petru 2:6, a fost piatra aleasă, scumpă, și prețioasă. Așa cum L-a ales pe Cristos după știința mai dinainte, El ne alege și pe noi prin știința mai dinainte. Ce adevăr extraordinar!

Așadar, natura alegerii, aleși de Dumnezeu. Condiția alegerii, străini în lume. Sursa alegerii, vine dintr-o relație prestabilită cu Dumnezeu pe care a rânduit-o ca parte a planului Său. În al patrulea rând, luând în considerare alegerea, aici mai sunt multe alte lucruri de spus, dar să trecem la al patrulea gând: sfera alegerii noastre. Sfera alegerii noastre.

Versetul 2. Este ceva extraordinar! Acum, observați următorul lucru. „Prin sfințirea lucrată de Duhul”. „Prin sfințirea lucrată de Duhul”. Acum, ascultați, vă rog! A fi ales și a fi mântuit sunt două lucruri diferite. Înțelegeți asta? Două lucruri diferite. Sunteți pregătiți pentru asta? Poți fi ales dar să nu fii mântuit.

Ce vrei sa spui cu asta? Toți am fost aleși, dar nemântuiți la un moment dat, adevărat? Nu spune: „Păi, eu sunt ales. Nu cred că trebuie să fiu mântuit”. Nu. Sfera prin care alegerea trece de la a fi un plan la o realitate este mântuirea. Realitatea alegerii vine la cei aleși prin sfințirea lucrată de Duhul. Acesta este modul în care decretul divin și veșnic devine o realitate a istoriei.

De cât timp sunt aleși, aleșii? Vă aduceți aminte? De cât timp ați fost aleși? Dintotdeauna. De cât timp sunteți mântuiți? De câțiva ani. Însă ați fost aleși cu mult timp înainte de a fi mântuiți. Ați fost aleși de când v-ați născut, de când erați pierduți. Aici este diferența. Alegerea, planul lui Dumnezeu, devine realitate în viața celor aleși în sfera lucrării sfințitoare a Duhului Sfânt.

Acesta este un gând extraordinar, pentru că aici apare termenul de „sfințire” folosit pentru a se referi la ceea ce teologii ar numi întreaga „lucrare salvifică”, lucrarea mântuirii. Și cred că ceea ce Petru are în vedere prin sfințirea lucrată de Duhul este de fapt nașterea din nou: mântuire, regenerare, credință, pocăință, tot ceea ce lucrează Duhul.

Această lucrare sfințitoare, hagiasmos, este cuvântul de unde vine termenul „sfânt”, înseamnă „a fi separat, pus la o parte, sfințit, consacrat, pios”. Iar genitivul de aici pare să indice că Duhul produce această sfințire. Duhul vine, te face sfânt, ceea ce înseamnă că te separă, te pune deoparte, te consacră, te sfințește pentru Dumnezeu în lucrarea mântuirii.

Ați fost aleși, la fel ca și mine, din veșnicie, dar noi toți, la un moment dat, făceam parte din masa mare de oameni nerăscumpărați. Eram fără vreo speranță de salvare până când a venit Duhul Sfânt, ne-a pus deoparte, și ne-a mântuit. „Sfințit” înseamnă „a pune deoparte”. Și se poate referi la mântuire și la tot ce rezultă din ea. Duhul Sfânt realizează acea lucrare extraordinară.

Uitați-vă puțin la 1 Petru 2:9. „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și L-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui care” - și iată aici lucrarea sfințitoare în dreptul vostru - „v-a chemat din” - ce? - „întuneric la” - ce? - „lumina Sa minunată”.

Asta înseamnă a fi pus deoparte. Aceasta se referă la consacrarea voastră. Aceasta implică sfințirea voastră. După care, versetul 10. „Pe voi care odinioară nu erați un popor” - chiar dacă ați fost aleși - „dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu”. – se referă la faptul că la un moment dat - „voi nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare”.

Așadar, el spune: „Ați fost aleși dintotdeauna, dar ați fost mântuiți doar atunci când a avut loc lucrarea sfințitoare a Duhului, atunci când El v-a separat de păcat și v-a pus deoparte pentru Dumnezeu, când v-a scos din întuneric la lumină, și din necredință la credință, atunci când v-a scos din dragostea pentru nelegiuire și v-a adus la pocăință”. Aceasta este în întregime lucrarea sfințitoare a Duhului.

Observați relatarea din Fapte 15:7. După ce s-a făcut multă vorbă la Consiliul de la Ierusalim. Petru s-a ridicat în picioare și le-a zis: „Fraților, știți că Dumnezeu de o bună bucată de vreme a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea Neamurile să audă Cuvântul Evangheliei și să creadă”. Dumnezeu a făcut o alegere. El l-a ales pe Petru să predice. „Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei – aici se referă la neamuri - „și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă și n-a făcut nicio deosebire între noi și ei” – remarcați explicația - „întrucât le-a curățat inimile prin credință”.

Cine a făcut asta? Duhul Sfânt. Le-a curățat inimile prin credință. Dumnezeu trimite Duhul Său cel Sfânt. De aceea Biblia spune „trebuie să vă nașteți din Duh”. O naștere din Duh. Duhul este Cel ce vine și ne separă de păcat și de necredință pentru credință și sfințenie. Suntem născuți din Duh. Este lucrarea Duhului.

În Tit – vă aduceți aminte asta – am făcut referire foarte des la acest verset, deoarece este un verset extraordinar. Ascultați vă rog. „El ne-a mântuit” - Tit 3:5 - „nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire”. El nu s-a uitat la istorie și a spus: „Oh, asta vor face ei, așa că asta voi face.” Nu. El ne-a mântuit nu datorită a ceea ce am făcut noi, ci datorită îndurării Lui. Iată cum ne-a mântuit. „Prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Dumnezeu a planificat mântuirea. Cristos a plătit mântuirea. Duhul Sfânt aplică mântuirea. El realizează lucrarea de regenerare.

În întâi Tesaloniceni 1:4, el spune: „Știm, frați, preaiubiți de Dumnezeu, alegerea voastră” - Știu că Dumnezeu v-a ales – „în adevăr Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt”. De unde știi că suntem aleși? Pentru că am văzut Duhul venind cu putere și schimbându-vă viața. Acesta este singurul mod în care poți să știi. Asta se întâmplă când alegerea devine realitate.

În 2 Tesaloniceni 2 - înapoi la acel verset, la care ne-am uitat ultima dată – în care scrie – ascultați cu atenție - „De la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire”. Cum? 2 Tesaloniceni 2:13. „În sfințirea Duhului și credința adevărului”. Duhul produce schimbarea, curăță, separă. Oh, ce mare adevăr! Dumnezeu a planificat mântuirea. Cristos a realizat-o. Duhul o face să devină realitate.

În Romani 15:16, Pavel a spus că este „un slujitor al lui Cristos Isus între neamuri, împlinind cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt”. Există aceeași frază folosită pentru a se referi la mântuire. Lucrarea sfințitoare a Duhului este că El îi pune pe oameni deoparte pentru Dumnezeu.

Ce le spune Pavel Corintenilor? 6:11. „Și așa erați și unii din voi” - adică erați curvari, închinători la idoli, preacurvari, malahi, sodomiți, hoți, lacomi, bețivi și lista poate continua - „dar ați fost spălați, ați fost sfințiți”. Așa că de multe ori ne gândim la sfințire, ca la ceva care se realizează după ce devenim creștini. Cuprinde tot. Asta înseamnă că ești separat de păcat și pus deoparte pentru Dumnezeu. Este un sinonim folosit pentru mântuire aici în 1 Petru. Și este lucrarea crucială a Duhului Sfânt la convertire. El ne pune deoparte. De aceea trebuie să ne amintim că suntem născuți din Duh.

Acum, ascultă, odată ce ești pus deoparte, el continuă să te sfințească și să te desăvârșească și să te facă și mai sfânt, acesta este procesul sfințirii. Iar acest proces continuă toată viața noastră. Mântuirea este o lucrare a Duhului. Te-ai născut din Duh. Ai fost născut din Duh. Aceasta este opera Lui. Duhul îți dă credință. Credința este un dar al Duhului. Duhul îți deschide inima, astfel încât să crezi. Duhul te întoarce pentru a înțelege mesajul Evangheliei.

2 Timotei 2:25 spune că Duhul îți va da pocăința. Duhul te întoarce de la păcat, și te îndreaptă spre Dumnezeu. De ce? Pentru că El face să devină realitate scopul electiv al lui Dumnezeu. Ce adevăr extraordinar. Un adevăr copleșitor. Duhul Sfânt ne face sfinți. Efeseni 1:4 spune că am fost aleși pentru a fi sfinți. Evrei 12:14 spune: „Urmăriți sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Acum, asta nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă separare. Sunt sfânt. Știai asta? Ești sfânt dacă ești creștin. Nu sunt atât de sfânt cum ar trebui să fiu și nici tu nu ești atât de sfânt cât ar trebui să fii. Nu sunt atât de sfânt pe cât voi fi. Nici tu ești la fel de sfânt pe cât o să fii, însă a fost o vreme în care nu am fost sfinți deloc. Nu eram separat de păcat, de necredință, și de întuneric. Dar acum sunt. Și acum cresc din ce în ce mai mult pentru ca să fiu ca și Cristos. Pe măsură ce cresc spiritual, frecvența în scădere a păcatului este realitatea crescândă a sfințeniei. Acesta este un proces, dar începe cu actul mântuitor al Duhului Sfânt. Aceasta este realitatea extraordinară a Noului Legământ.

De fapt, dați-mi voie să adaug o notă de subsol aici. Ar fi o contradicție să spun - și trebuie să fac remarca asta, așa că e bine că m-am gândit să o fac. Ar fi o contradicție să spunem că Dumnezeu a ales un om pentru a fi în Cristos, dar nu l-a sfințit. Ați înțeles? Este o contradicție totală. O totală contradicție.

Dacă ai fost scos din întuneric la lumină, și din moarte la viață, dacă ai fost adus din necredință la credință, și dacă ai fost separat de păcat, ești sfânt. Nu ești la fel de sfânt cum ar trebui să fii, dar ești sfânt. Ar fi absolut imposibil ca Dumnezeu să aleagă un om care să fie în Cristos, să trimită Duhul Sfânt să lucreze în el și să nu-l separe cumva pe acel om de păcat. Adică, să spunem simplu, luați cuvintele lui Pavel din Romani 6:22, „Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea”. Bineînțeles. Bineînțeles.

Așadar, cineva ar putea spune: „Bun, eu sunt creștin, dar nu a existat niciodată o schimbare în viața mea”. Stai puțin. La ce te referi? Ce vrei să spui cu asta? Dacă Duhul Sfânt te-a adus din necredință la credință, dacă te-a scos din iubirea păcatului și te-a condus la ură față de păcat, dacă te-a scos din toate căile ce duceau la moarte și te-a adus la viață, dacă te-a scos din întuneric și te-a adus la lumină, ești sfânt. Și se va vedea în felul în care trăiești.

Falimentul în a înțelege învățătura aceasta duce la o răstălmăcire diabolică a Evangheliei. Nu puteți să-mi spuneți că există oameni care au fost sfințiți de Duhul Sfânt, separați de păcat și puși deoparte pentru Dumnezeu, dar nu poți să îți dai seama. Stați puțin. Trebuie să existe o diferență. Trebuie să fie. Ați fost robi ai păcatului, iar acum sunteți robi ai neprihănirii. Este o schimbare totală a naturii voastre.

Mă gândeam la Galateni 4:6. „Pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre”. Extraordinar. Acesta este un alt lucru pe care îl face Duhul Sfânt, și anume El vine să locuiască în inimile noastre. Crezi că asta te face o persoană diferită? Aș vrea să-ți spun că da. Cum poate cineva să spună că o persoană poate fi mântuită, prin lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt, și așa cum spun unii astăzi, să nu creadă, și să nu fie diferită? Cu siguranță asta nu stă în picioare în fața învățăturii date de Scriptură.

Așadar, care este sfera alegerii? Mediul în care se realizează este mântuirea. Se materializează în mântuire. Este lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt care îl face sfânt pe cel păcătos. 2 Petru 1:3. Să ne uităm la acest verset. Salutul din această scrisoare, versetul 2, este similar. „Harul și pacea” și așa mai departe. Aici vorbește despre Isus Domnul nostru, „în care dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit” - și acum observați – “tot ce privește viața și evlavia”. Cum putem ajunge la asta? Printr-o cunoaștere adevărată a Lui. Când ajungi să-L cunoști cu adevărat pe Cristos, primești tot ceea ce ține de viață și evlavie. Veți spune: „Ce presupune asta?” Pocăința trebuie să facă parte din asta. În mod sigur pocăința se referă la tot ce privește evlavia și viața spirituală. Credința, comportamentul, neprihănirea, iubirea de Dumnezeu, încântarea față de lucrarea Duhului, toate sunt cuprinse acolo.

Așadar, natura alegerii, Dumnezeu ne-a ales independent de orice influență exterioară. Veți întreba: „De ce?” Nu răspundem la aceste întrebări. El a făcut-o și asta e tot.

Condiția alegerii noastre? Suntem străinii care trăiesc într-un loc străin. Ne iubim unii pe alții. Trăim după un standard de viață cu totul diferit și trebuie să rezistăm tentației de a ne orienta spre interior atât de mult încât să pierdem scopul existenței noastre aici, scopul de a fi sare și lumină și de a semăna sămânța.

Sursa alegerii noastre? A venit dintr-un plan stabilit mai dinainte, în care Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, ne-a cunoscut, dar nu ne-a cunoscut în sensul că ne-a observat. Știa totul în sensul observării. Ci ne-a cunoscut în sensul unei relații prestabilite. Aceasta este sursa. Era în mintea Lui. Știa că o să devină realitate. El a știut că o să existe înainte să se întâmple.

Apoi, care este sfera în care alegerea devine realitate? Sfera mântuirii. Teoretic, dacă mori fără să-L fi acceptat vreodată pe Cristos, te duci în iad, chiar dacă teoretic ai fi fost ales. Vorbim aici despre o imposibilitate, dar înțelegeți ce vreau să spun. Alegerea nu este valabilă până când nu este confirmată de lucrarea sfințitoare a Duhului. Și aceasta este sfera în care are loc.

Trebuie să vă ofer această avanpremieră pentru data viitoare. În al cincilea rând vedem scopul alegerii noastre. Sunteți pregătiți pentru asta? Care este scopul alegerii noastre? Adică, este atât de simplu. Pentru a putea - ce? – asculta de Isus Cristos. Așadar acesta este scopul alegerii noastre. El v-a mântuit pentru a-L putea asculta pe Isus Cristos. Este atât de simplu. Și asta nu este o dorință. Este o realitate. Efeseni 2:10. „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în El pentru” - ce? - „faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele”. Aceasta nu este o dorință, este un fapt.

Vom vorbi despre aspectul ascultării, după care vom vorbi despre ce înseamnă a fi stropit cu sângele Lui. Acest adevăr este unul dintre cele mai convingătoare pe care le-am găsit vreodată în Noul Testament. Însă vreau să-l punem deoparte pentru că trebuie să fie dezvoltat mai în detaliu. Așa că vom aștepta până data viitoare.

Acum ascultați. Nu mă puneți pe mut. Nu vă închideți mintea. Doctrina alegerii este atât de practică. Este atât de puternică. Când înțelegi această doctrină ți se schimbă literalmente întreaga viață. Când înțelegeți că sunteți aleși, ramificațiile practice ale acestei doctrine vor schimba modul în care trăiți în fiecare zi.

Doctrina alegerii va frânge mândria ta. Cu siguranță. Se va ocupa de aspectul închinării din inima ta. Se va ocupa de problema bucuriei. Doctrina alegerii vă va spune tot ce trebuie să știți despre beneficiile și privilegiile spirituale. Doctrina alegerii vă va responsabiliza să aveți un anumit tip de comportament, așa cum nicio altă doctrină nu vă va responsabiliza vreodată. Doctrina alegerii va produce putere în viața voastră în moduri pe care, probabil, niciodată nu ați fi în stare să le înțelegeți dacă nu ați înțeles această doctrină. Nu o poți ignora. În niciun caz nu o poți ignora.

Ascultați ce a spus Spurgeon și voi încheia. „Înainte ca mântuirea să vină în această lume, alegerea a fost în prim plan. Și a avut ca slujbă lucrarea mântuirii. Alegerea a trecut prin lume și a însemnat casele în care va trebui să vină mântuirea și inimile în care va trebui să fie depusă comoara. Alegerea a trecut prin toate rasele de oameni, de la Adam până la ultimul, și a însemnat cu un sigiliu sfânt pe cei pentru care a fost concepută mântuirea. El trebuie să treacă prin Samaria, a spus alegerea, și mântuirea trebuie să meargă acolo.

„Apoi a venit predestinarea. Predestinarea nu doar a însemnat casa, ci a trasat drumul pe care mântuirea va trebui să călătorească spre acea casă. Predestinarea a rânduit fiecare pas al marii armate a mântuirii. Predestinarea a rânduit timpul când păcătosul va trebui adus la Cristos, modul în care va fi mântuit, mijloacele care vor trebui folosite. A marcat exact ora și momentul în care Dumnezeu Duhul va trebui să-i învie pe cei morți în păcat și când pacea și iertarea vor fi rostite prin sângele lui Isus. Predestinarea a marcat atât de precis drumul către casă încât mântuirea nu trece niciodată pe lângă și nu se rătăcește. În decretul veșnic al Dumnezeului suveran, pașii îndurării au fost rânduiți până în cele mai mici detalii”.

Ce imagini frumoase, nu-i așa? Alegerea a marcat casa. Predestinarea a stabilit calea și timpul. Iar mântuirea a urmat calea aceea. Un dar de la Dumnezeu. Să ne închinăm împreună în rugăciune.

Mărturisim, Părinte, că suntem copleșiți. Copleșiți când ne gândim la harul Tău infinit pentru noi. Nu îl înțelegem. De ce ne-ai alege pe noi? Însă întotdeauna ne vom bucura. Doamne, mulțumim. Mulțumim. Te binecuvântăm.

Doamne, cât de mult ar trebui să reflecte viața noastră mulțumirea. Ajută-ne, Doamne, să ne amintim mereu că suntem străini aici. Suntem aleși de Tine pentru un alt loc, un loc desăvârșit. Nu ne lăsa să fim legați de pământ. Ajută-ne să privim mereu țintă la adevărata noastră casă, la destinația noastră veșnică. Umple-ne inimile cu o astfel de recunoștință față de harul Tău, încât să fim constrânși la dedicare, generozitate, slujire neobosită, să investim timpul, talentul și banii noștri pentru proslăvirea Numelui Tău binecuvântat.

Ferește-ne, Doamne, să ne lăsăm înșelați de această lume care pălește cu care nu avem nicio legătură adevărată. Mulțumim, Doamne, că ne-ai pus deoparte. Întărește-ne pe calea sfințeniei pentru a fi în fiecare zi mai mult ca Cristos, pentru că știm că aceasta este lucrarea continuă a Duhului.

Doamne, ne rugăm ca alegerea Ta să devină realitate chiar în acest ceas, pentru cei care fiind aleși de Dumnezeu, sunt acum beneficiarii îndurării și harului mântuitor, cărora li se oferă pocăința și credința și sunt separați de păcat și puși deoparte pentru Tine. Fă această lucrare, Doamne, pentru slava Ta. Amin.

Sfârșit