Doriți să deschideți Biblia la 1 Petru capitolul 3? Textul nostru pentru această seară este 1 Petru 3:13-16, versetele 13-16.
Dați-mi voie să vă citesc aceste versete și astfel ajungem la un nou pasaj în studiul nostru. „Şi cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nicio teamă de ei, și nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Cristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!”. Titlul acestui paragraf special am putea să-l numim: „Resursele de apărare ale creștinului față de o lume ostilă”.
Acum, doar un pic de context pentru a înțelege ce spune Petru aici. Aduceți-vă aminte acum că preaiubitul apostol Petru le-a dat credincioșilor niște instrucțiuni clare, cruciale, esențiale, despre cum să trăiască într-o lume ostilă. De fapt, cei cărora le-a scris această scrisoare treceau prin persecuții și prin împrejurări grele. Erau supuși unor grele încercări, fiind respinși de societatea în care se aflau, și erau atât de respinși încât, în unele ocazii, se confruntau cu o persecuție foarte agresivă. În timp ce le scrie, el vrea să le ofere o perspectivă asupra acestei persecuții și a modului în care trebuie să o abordeze. I-a luat într-adevăr tot acest timp, până la capitolul 3 versetul 13, pentru a ajunge la tema sa principală. De fapt, într-un anumit sens, tot ceea ce este preliminar acestui verset 13 din capitolul 3 este oarecum pregătitor, sau introductiv. El a început, dacă vă aduceți aminte, prin a-i identifica pe creștini ca fiind aleșii lui Dumnezeu, răscumpărați de Isus Cristos și apoi puși deoparte pentru o viață sfântă în mijlocul unei societăți păgâne. De fapt, aceasta este tema de la capitolul întâi versetul 1 până la capitolul 2 versetul 10. Toată această secțiune îi identifică practic pe credincioși. Ei încep în capitolul 1 versetul 1 ca fiind cei aleși. Însă când se ajunge la capitolul 2 cu versetul 10, el spune, mai degrabă în versetul 9, el spune că voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și L-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
Astfel, el în capitolul 1 și în capitolul 2, versetele 9 și 10, l-a identificat pe credincios ca fiind alesul lui Dumnezeu, răscumpărat de Isus Cristos, pus deoparte pentru o viață sfântă în mijlocul unei societăți păgâne, cu scopul de a ajunge la acea societate cu evanghelia mântuitoare. Apoi, începând cu capitolul 2 cu versetul 11, el discută despre relațiile pe care trebuie să le aibă creștinii în acea societate. În versetul 11, el îi identifică pe creștini ca fiind străini și călători. Noi suntem străini. Suntem călători. Suntem, dacă vreți, din altă lume. Suntem doar temporar în această lume. Noi nu suntem rezidenți permanenți sau cu cetățenie permanentă aici. Astfel că avem sarcina foarte dificilă de a fi în lume, dar nu din lume, de a fi aleși ai lui Dumnezeu, răscumpărați de Isus Cristos, puși deoparte pentru o viață sfântă cu scopul de a evangheliza societatea noastră și de a realiza în același timp că nu aparținem cu adevărat acestei societăți. Avem, așadar, sarcina foarte dificilă de a ajunge la o lume împotrivitoare cu evanghelia harului mântuitor. Trebuie să avem o astfel de purtare, spune capitolul 2 versetul 12, încât, datorită trăirii noastre, oamenii să ajungă la mântuire și astfel să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Ziua în care se vor întâlni cu Domnul va fi ziua în care Îl vor glorifica pe Domnul pentru că au fost răscumpărați. Prin intermediul predicării Evangheliei de către creștinii credincioși.
Așadar, în capitolul 2, versetul 13, apostolul începe să descrie toate relațiile umane care sunt esențiale pentru noi în încercarea de a evangheliza această lume pentru Cristos. El vorbește despre relația noastră cu statul. El vorbește despre relația noastră cu autoritățile. El vorbește despre relația noastră cu angajatorul nostru. În capitolul 3, versetul 1, el vorbește despre relația noastră cu partenerul nostru conjugal, soț cu soție, soție cu soț. Și pe tot parcursul acestei secțiuni, totul este evanghelistic. Cum trebuie să trăim cu un scop evanghelistic în minte ca cetățeni aflați sub stăpânire, cum trebuie să ne raportăm ca angajați față de angajator cu un scop evanghelistic în minte și cum trebuie să trăim cu un scop evanghelistic în minte fiind creștini căsătoriți cu o persoană necredincioasă. Apoi, coborând la versetele 8-12, el vorbește despre atitudinea generală cu care trăim în lume și care îi influențează pe toți cei pe care îi întâlnim.
Așadar, așa cum am spus, până acum el a pus într-adevăr baza: iată cine ești și cum trebuie să acționezi în mijlocul unei societăți ostile. Acum, el vă spune: având în vedere că trăiești în acest fel într-o societate ostilă, iată care sunt resursele tale de apărare atunci când acea societate vine împotriva ta. Iată scopul atins, de a-i înarma pe cei aleși cu atitudinea corectă atunci când se confruntă cu o lume ostilă, cum trebuie să ne încredem în puterea neprihănirii, pentru a fi biruitori asupra ostilității și asupra suferinței. El vrea să avem, în ciuda faptului că suntem străini și călători și în ciuda faptului că suntem tratați cu ostilitate și în ciuda faptului că avem parte de persecuție, el vrea să avem motive de bucurie care se încrede, mai degrabă decât să avem motive de frică sau de îngrijorare.
Acum, pe vremea lui Petru, acest lucru, desigur, era diferit în anumite privințe față de cum este în zilele noastre. Exista o ostilitate și unele persecuții direct împotriva poporului lui Dumnezeu. Există încă acest lucru în unele părți ale lumii, deși în ţara noastră nu este atât de evidentă și agresivă cum ar putea fi în alte locuri, cel puțin nu în mod oficial. Cred că există o ostilitate crescândă față de creștinism. De fapt, există o ostilitate din ce în ce mai mare față de creștinism în rândul populației în general. Puteți vedea acest lucru în mai multe moduri. Mi s-a înmânat un mic catalog. Este unul dintre acele cataloage pe care le primești prin poștă. Dacă primești vreodată unul dintre ele, în curând le primești pe toate. Se numește „Casual Living USA”, este un catalog de cadouri deosebite și are hrănitori pentru păsări, litiere pentru pisici, mici computere, puzzle-uri, mici barometre, cești de cafea, și tot felul de astfel de lucruri la care te aștepți aici, rame pentru pozele bebelușului, suporturi de cărți și căsuțe pentru câini.
Și apoi, în mijlocul ei, este introdus un nou joc foarte interesant. Acesta este oferit la prețul de 25 de dolari, iar numele jocului este „Fleece the Flock, The TV Evangelist Game”. Se numește „jocul de societate al semnelor vremurilor”. Puteți juca rolul unuia dintre evangheliștii TV. Fiecare participant la joc este un evanghelist TV care preferă limuzinele noi fașă de Vechiul Testament. Te lupți să aduni o avere în timp ce ești cuprins de intrigi, presiuni de strategie și subterfugii care îi țin pe toți în suspans. De la doi la opt jucători, cutia de joc include 400 de milioane de dolari, cărți cu diavolul, cărți cu îngerii și cărți cu voia lui Dumnezeu, 30 de posturi TV, 90 de jetoane pentru active de putere, parcuri tematice, avioane corporative, etc. Acesta este noul joc TV evanghelistic. Fleece The Flock.
Cu ironie, da. Dar trădând o ostilitate de fond față de șarlatanismul creștinismului, evident. Și într-o societate în care creștinismul continuă să se discrediteze pe scară largă, și într-o societate în care există un secularism înfloritor, un materialism înfloritor, un umanism înfloritor, o societate care este înclinată spre curvie, o societate care a făcut din homosexualitate doar un stil de viață alternativ, o societate care se îneacă în pornografie, o societate care este profund îndreptată spre omul care își rezolvă singur problemele în orice mod alege să se simtă confortabil cu privire la el însuși; într-o astfel de societate există o ostilitate care apare față de caracterul absolut al creștinismului. Și cred că, pe măsură ce ne trăim viețile în zilele care vor urma, putem simți din ce în ce mai mult această ostilitate, dacă nu la nivel guvernamental oficial, la un nivel personal neoficial, cu siguranță.
Așadar acest pasaj ne vorbește nouă. Ne vorbește tuturor celor care trăim o viață evlavioasă în mijlocul unei culturi nelegiuite, cu privire la modul în care trebuie să ne apărăm împotriva amenințărilor acestei lumi ostile. Cum îi putem reduce la tăcere pe cei care ne critică? Cum putem face ceea ce spune capitolul 2 versetul 12, să avem un astfel de comportament încât cei care ne vorbesc de rău să fie nevoiți să ne vorbească de rău pentru ceva bun, pentru că nu pot găsi nimic rău la noi? Cum putem trăi în așa fel încât să ne putem reduce la tăcere criticii, să putem fi în siguranță în acest mediu ostil?
Ei bine, Petru ne va prezenta câteva principii aici. Iar mie îmi place să le numesc „resursele de apărare ale credinciosului într-o lume ostilă”. Ele sunt cele pe care trebuie să ne sprijinim pentru a avea siguranță, pentru a diminua amenințarea, pentru a diminua ostilitatea. Ele sunt resursele de apărare împotriva celor care ne-ar ataca.
Numărul unu. Prima pe care o vom menționa aici este „râvna pentru bine”. „O râvnă pentru bine”. Acum, aduceți-vă aminte că Petru a subliniat deja cine suntem noi. El a prezentat deja felul în care trebuie să trăim într-o lume ostilă. În general, trebuie să trăim în mod evanghelistic. Iar acum el devine foarte specific cu privire la ceea ce (sunt) mijloacele noastre în confruntarea cu această lume ostilă. Primul mijloc este râvna pentru bine, versetul 13. O afirmație elementară. „Și cine vă va face rău dacă sunteți plini de râvnă pentru bine?” Preaiubiților, iată care este prima linie de apărare pentru noi. Este foarte dificil, spune Petru, este foarte neobișnuit pentru unii oameni, pentru majoritatea oamenilor, să îi maltrateze pe cei care sunt plini de râvnă pentru bine. Chiar și o lume ostilă întârzie să facă rău oamenilor care fac binele, care sunt binefăcători ai societății, care sunt binevoitori, altruiști, amabili, milostivi, grijulii, iubitori, atenți. E foarte dificil. Lumea nu are nicio problemă în a-i ataca cu mare ostilitate pe șarlatanii și escrocii care fură de la văduve și orfani, care se îmbogățesc pe seama altor oameni. Dar lumea nu este atât de dornică să se răzbune pe cei care fac binele. Și cred că ceea ce are în vedere Petru aici este un aspect foarte general: o viață benefică, o viață binefăcătoare, genul de viață marcată de generozitate, de altruism, de bunătate, de atenție față de ceilalți. Este greu de rănit. Ăsta este un mod de a-i opri să lovească.
Astfel, Petru începe prin a insista asupra faptului că una din resursele noastre în mijlocul unui mediu ostil este o râvnă fierbinte pentru bine. Și dacă acesta este caracterul vieții tale, cine se va găsi pentru a te răni sau pentru a-ți face rău la propriu? Este o întrebare retorică: cine vă va face rău? Răspunsul implicit este nimeni, sau foarte puțini. Se spune: „Cine vă va face rău dacă sunteți așa”, - verbul se traduce de fapt prin „dacă deveniți”- „dacă deveniți plini de râvnă pentru bine?” Cu alte cuvinte, dacă acesta este caracterul tău, ești plin de râvnă pentru bine.
Acum, ce înseamnă acest cuvânt „râvnă”, zēlōtai? Ei bine, este vorba despre o persoană cu o mare pasiune. Este o persoană cu ardoare pentru o anumită cauză. Dacă studiați contextul Noului Testament, veți observa că în perioada Noului Testament a existat un grup de oameni numiți „zeloți”. Aceștia erau patrioți fanatici în Israel și se angajau să elibereze Israelul de sub dominația străină, dacă era nevoie, cu prețul propriei vieți. Cu alte cuvinte, erau atât de dedicați eliberării Israelului de sub puterea străină încât ar fi ucis, ar fi furat, mințit, înșelat sau chiar și-ar fi dat viața, la propriu. Atât de devotați erau. Printre cei doisprezece se afla unul care se numea Simon Zelotul. Ei erau un fel de partid politic radical care era dispus să își pună viața în pericol. Zeloții au început în timpul Macabeilor, într-o perioadă desfășurată între Vechiul și Noul Testament. Recurgeau la violență, la asasinate, la absolut orice, la tot ce puteau face pentru a-și exprima ura față de străinii păgâni.
Aparent s-au dezvoltat. Au devenit, ar trebui să spun, o forță relativ semnificativă în Palestina. În Fapte 21:38 se menționează: „Nu cumva ești Egipteanul acela, care s-a răsculat acum în urmă, și a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?” Este foarte posibil ca aceasta să fie o referire la zeloți. Și dacă este așa, potrivit acelei referințe erau cel puțin 4.000. Erau oameni pregătiți să își dea viața și să și-o pună în joc, sacrificând viața dusă uşor, confortul şi bunurile lumești, în ardoarea iubirii pentru națiunea lor.
Așadar, Petru spune: „Fiți zeloți, însă fiți zeloți pentru ceea ce este bun. Să aveți o asemenea râvnă pentru bine, pentru tandrețe, pentru milă, pentru dragoste, pentru filantropie, astfel încât lumii să îi fie foarte greu să vă prigonească”. Sir John Sealy a spus odată: <
Ce spune Petru? Fiți îndrăgostiți de bunătate. Când aceasta devine plăcerea voastră, când devine bucuria voastră, când devine scopul vostru, când lucrurile greșite își pierd fascinația, când lucrurile greșite își pierd puterea de atracție și voi vă consumați să faceţi ceea ce este bine, lumii îi va fi greu să vă prigonească, chiar dacă ea este ostilă. Acum, acesta este doar un principiu general. Și Petru nu ne va lăsa aici. Este doar prima resursă pe care vrea să o aducă în discuție. Dar trebuie remarcat rapid și faptul că, în versetul 14, el spune: „Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!” Iar implicația de acolo este că aceasta nu este o promisiune garantată că dacă faci binele, nu vei fi prigonit. Ci pur și simplu face ca acest lucru să fie mai dificil de făcut. Trebuie să avem o râvnă pentru a face ceea ce este bine. Isus a avut această râvnă. Isus a făcut binele și numai binele. El este modelul nostru. Și totuși, Isus Însuși a fost și El omorât în cele din urmă de o lume ostilă.
Dar, ceea ce vrea Petru să ne spună aici este că viețile noastre trebuie trăite într-un mod care să fie opus calomniei. Nu trebuie să fim niciodată calomniați. Trebuie să trăim vieți care sunt impecabile. El nu ne garantează că nu vom suferi; el spune pur și simplu că este foarte greu ca lumea să se comporte astfel față de noi dacă viețile noastre sunt bune. Ei nu au motive reale pentru persecuție. Nu au motive reale pentru atac. Și asta tinde să le oprească puțin mâna. Așadar, trebuie să trăim vieți care sunt pline de râvnă pentru bine, pline de râvnă pentru ceea ce este vrednic de cinste. Aceasta este prima noastră resursă.
Uitați-vă la cea de-a doua. Versetul 14, pe care tocmai l-am citit acum câteva momente, ne-o prezintă. A doua resursă pe care o avem este „o maleabilitate în suferință”. Nu doar o râvnă pentru bine, ci și o maleabilitate în suferință. În ciuda adevărului general din versetul 13, vor fi momente în care cei care fac binele vor suferi. Dar, spune el, chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi. Această frază scurtă „chiar dacă” ar putea fi tradusă „chiar dacă s-ar întâmpla” sau „contrar a ceea ce se așteaptă”. Și, apropo, în greacă, această frază este o construcție atașată unui verb la optativ, ceea ce înseamnă pur și simplu că este o posibilitate subiectivă, fără un timp definit. Cu alte cuvinte, nu există o certitudine a împlinirii, dar s-ar putea întâmpla. Cam asta este ceea ce spune el. Dar chiar dacă printr-o întâmplare s-ar întâmpla ca voi să suferiți pentru neprihănire, ferice de voi!
Este un lucru bun că Petru aduce acest lucru în discuție, pentru că unii dintre oamenii cărora le-a scris ar fi putut foarte bine să sufere pentru că au făcut binele. Totodată dragilor, este adevărat, chiar dacă nu vă place să o spuneți, însă este de asemenea adevărat că mulți creștini suferă din cauza lumii. Problema este că ei suferă din pricina faptului că nu reușesc să facă binele și astfel lumea simte o justificare mai mare și, prin urmare, o mai mare libertate pentru ostilitate. Așadar, Petru spune că dacă unii dintre voi s-ar întâmpla să fie nevoiți să sufere din cauza neprihănirii, adică a unui comportament evlavios corect, nu fiți surprinși și nu vă temeți! Sunteți binecuvântați.
Uitați-vă puțin la capitolul 4, versetul 12. Iar aici găsim o secțiune aproape similară care ne amintește din nou că aceasta este o temă majoră a epistolei sale. 1 Petru 4:12: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru”. Cu alte cuvinte, nu fiți surprinși când va veni. „Care a venit peste voi ca să vă încerce, nu vă miraţi ca de ceva ciudat care a dat peste voi”. Cu alte cuvinte, este un lucru care nu ar trebui să se întâmple niciodată, adică să nu fiți șocați dacă se întâmplă. „Dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta”. Și tot acolo Petru spune practic același lucru. Poate veți suferi pentru că faceți binele, trebuie să acceptați asta. Duhul slavei și al lui Dumnezeu se va odihni peste voi. Dumnezeu va avea un scop în toate acestea, dacă se va întâmpla. S-ar putea să se întâmple. De fapt, dacă vă întoarceți în capitolul 2 cu versetul 21, ați putea chiar să considerați că este un privilegiu. Cristos se spune că a suferit și El, și v-a lăsat o pildă. El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător”. Cu alte cuvinte, există un sens în care te poți identifica cu înseși suferințele lui Cristos. Poți cunoaște ceea ce spune Pavel în Filipeni 3 că este părtășia suferințelor Sale.
Așadar, primul punct: suntem în siguranță dacă avem o râvnă pentru bine. Al doilea punct: trebuie să avem, de asemenea, uneori, o maleabilitate în suferință, dacă aceasta vine. Cu alte cuvinte, trebuie să ne pliem pe ea, trebuie să o acceptăm, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu o face să se întâmple sau o îngăduie pentru a ne testa, așa cum spune capitolul 4 versetul 12, pentru a ne desăvârși. Vor exista puncte în care societatea noastră nu va tolera nici măcar o viață bună. Nu vor tolera un bărbat sau o femeie neprihănită. Simpla prezență a virtuții sfinte îi va irita până la punctul în care vor fi nevoiți să acționeze agresiv împotriva voastră. Dar, spune Petru, atunci când suferim pentru neprihănire, este ferice de noi. Literal, spune: chiar dacă ar trebui să suferiți pentru neprihănire, sunteți binecuvântați. Sunteți binecuvântați. Aproape ca o exclamație.
Acum, ce înseamnă „binecuvântat?” Nu este atât de mult ideea de fericit, nu este atât de mult ideea de bucuros, cât este ideea de privilegiat. Înțelegeți? Privilegiat sau onorat. Vă amintiți unde textul spune despre Maria: „Binecuvântată ești tu între femei?” Nu însemna neapărat „fericită”. De fapt, inima ei era străpunsă de multe dureri. Mai degrabă însemna „privilegiată” și poate însemna asta. A însemnat faptul că era onorată. Însemna că ea era obiectul favorului divin, al harului divin și al bunătății divine, iar din partea lui Dumnezeu, i-a fost acordată o dispensă specială pentru a îndeplini o sarcină specială și pentru a se bucura de o bunătate specială din partea lui Dumnezeu. Și exact asta înseamnă aici. Chiar dacă ar trebui să suferi de dragul neprihănirii, ești privilegiat, ești onorat. De ce? Pentru că te poți alătura, ca să spunem așa, suferințelor lui Cristos, poți împărtăşi din suferințele Lui, așa cum menționează Filipeni 3:10.
Observați puțin Matei capitolul 5, pentru că probabil că din această învățătură a Domnului nostru și-a extras Petru înțelegerea acestui gând specific. În Matei 5:10: „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare” Așa este. De ce sunteți privilegiați și de ce sunteți onorați? Pentru că, cu cât suferiți mai mult, cu atât mai mare este slava, cu atât mai mare este răsplata.
Așadar, prima ta linie de apărare împotriva unei lumi ostile este râvna pentru bine, pasiunea pentru ceea ce este bun. Cea de-a doua este că atunci când împotriva ta vine ostilitatea lumii, trebuie să fii maleabil în suferință. Să te aperi prin simpla acceptare a suferinței ca făcând parte din scopurile lui Dumnezeu, care te vor face să devii un individ privilegiat pentru a suferi astfel și, în felul acesta, să te bucuri de binecuvântarea veșnică pe care Dumnezeu o pune deoparte pentru cei care au suferit în mod special. Nu voi lua timpul în seara aceasta, dar cred că marile, marile recompense ale slavei vor fi distribuite proporțional credincioșilor pe baza suferinței lor. Dumnezeu îi va cinsti pe cei care suferă.
Așadar, sunteți binecuvântați. Apoi, Petru citează un pasaj din Vechiul Testament. Ați observat acolo, în versetul 14? „N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați”. Asta vine din Isaia 8:12 și 13. Dați-mi voie să vă citesc ce spune Isaia 8:12 și 13. „Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire; și nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați! Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați”. Nu trebuie să vă temeți de ceea ce se tem ei. Acum, în această porțiune anume, cadrul în care se află citatul din Isaia este semnificativ. Ahaz, regele lui Iuda, se confrunta cu o criză din cauza unei invazii iminente a armatei asiriene. Împărații lui Israel și ai Siriei doreau ca Ahaz să li se alăture într-o alianță împotriva asirienilor, dar Ahaz a refuzat. Astfel, pentru că a refuzat, Israel și Siria au amenințat că vor invada Iuda.
În spatele scenei, Ahaz a făcut o alianță cu Asiria. Iar profetul Isaia l-a avertizat împotriva alianțelor nelegiuite și l-a îndemnat să se încreadă doar în Dumnezeu pentru izbăvire. El îi spune: „Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați”. Cu alte cuvinte, tu, rege al lui Iuda, să nu te temi de asirieni, așa cum se tem sirienii și poporul lui Israel, Regatul de Nord. Nu te teme de ei, teme-te de Domnul și pune-L pe Domnul deoparte, sfințește-L. Acesta este contextul în care vorbește Isaia. Iar aici, Petru citează asta și spune în esență: „N-aveți nicio teamă de ei” sau, așa cum este tradus în NAS, „Nu vă temeți de intimidarea lor”. Ar putea însemna frica de care sunt ei sunt făcuți să se teamă. Cu alte cuvinte, nu vă temeți așa cum se tem ei, nu vă temeți cum se tem alții. Sau, nu vă temeți de intimidarea celor care vă fac să vă temeți. Oricum ar fi, sensul său este: nu vă temeți; nu vă înfricoșați. Și apoi spune: „Nu vă tulburați. Nu vă clătinați. Nu vă îngrijorați”.
Acum, acesta este un verset foarte simplu, cu o înțelegere simplă. El spune așa: „Dacă va veni persecuția împotriva voastră din pricina neprihănirii, sunteți onorați, sunteți privilegiați și Dumnezeu vă va răsplăti în veșnicie”. Așadar, nu vă temeți și nu vă tulburați. Înfruntați persecuţia cu curaj. Asta înseamnă, maleabilitate în suferință. Nu există niciun motiv pentru un credincios să gândească altfel. John Bunyan, atunci când a fost în închisoarea Bedford, a fost pus în închisoare din cauza ostilității societății sale. Nu voiau ca el să predice, așa că l-au închis în închisoare pentru a nu putea avea acces la locul public de predicare. Și iată ce a scris, printre multe lucruri, pe care le-a scris acolo. A scris următoarele cuvinte: „Această închisoare a fost pentru mine foarte plăcută de când am venit aici și așa ar fi și spânzurarea dacă Tu ai apărea atunci”. El a considerat că este un privilegiu să sufere și poate chiar să moară, pentru că asta îl va aduce la Domnul său.
Așadar, avem nevoie de creștini care să aibă o maleabilitate în suferință. Ce înseamnă asta? Să o accepți ca pe o sursă de binecuvântare și să nu faci compromisuri cu lumea, să nu dai înapoi, să nu încerci să o elimini schimbându-ți teologia. Știți, Martin Luther a stat în fața celor care voiau să-l condamne, în fața unor oameni împotrivitori și religioși, și a spus: „Nu pot să mă dezic, nu pot. Nu pot”. Și mulți creștini au rămas pe poziții și și-au pierdut viața, după cum știți. Cred că mult mai mulți creștini au cedat în fața ostilității de-a lungul anilor. Dar noi vrem să fim creștini care sunt curajoși, îndrăzneți, neprihăniți, sfinți, și plini de râvnă pentru bine. Și dacă vom fi persecutați, ne vom bucura de slava deosebită pe care Dumnezeu ne-o dăruiește, ne vom odihni în Duhul slavei și în Dumnezeul nostru și vom socoti că este o mare bucurie să suferim pentru Cel care a suferit pentru noi.
Acum, acest lucru înseamnă, de asemenea, că nu poți avea mintea și inima îndreptate spre lucruri pământești. Dacă ești preocupat de posesiuni, de plăceri, de ușurință, de confort și de popularitate, atunci vei fi cu adevărat amenințat. Dar dacă concentrarea ta este corectă și înțelegi că Dumnezeu te-a onorat foarte mult prin suferință și că îți va da o greutate mai mare de slavă în viitor, atunci poți privi totul ca o mare bucurie atunci când treci prin felurite încercări, așa cum a spus Iacov.
Așadar, lumea se împotrivește creștinului? Prima lui resursă este râvna pentru bine, ceea ce duce în punctul în care lumea foarte greu ne va face ceva. Dar, în cazul în care o face, a doua linie de apărare este o maleabilitatea în suferință, deoarece chiar dacă am putea suferi de pe urma lor, ei nu se vor putea atinge niciodată de adevărata noastră comoară. Ei nu se pot atinge niciodată de relația noastră cu Dumnezeu, iar faptul că suferim, va face ca Duhul slavei și al lui Dumnezeu să se odihnească peste noi și vom avea parte de o greutate mai mare de slavă în veșnicia care va veni.
Și acum o a treia, o a treia resursă într-o lume ostilă, am putea-o numi „un loc pentru Cristos”. O râvnă pentru bine, o maleabilitate în suferință și un loc pentru Cristos, îmi place asta. Și aceasta este luată din Isaia 8:13, așa cum am citit acum câteva momente: „Ci sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn”. Vă puteți opri aici. Sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn. În Isaia, este folosit cuvântul „Dumnezeu”, mai degrabă decât Cristos. Iar aici, Duhul lui Dumnezeu înlocuiește cuvântul Dumnezeu cu cuvântul Cristos. „Ci sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn”. Pe Domnul care este Cel pe care trebuie să-l considerați sfânt. Pe Domnul căruia trebuie să-i acordați respect. Acum, ce înseamnă asta? Înseamnă că, indiferent de ceea ce vine împotriva voastră, indiferent de unde vine atacul, afirmați în inima voastră că Isus Cristos este Domnul. Și ne întoarcem exact la ceea ce am vorbit în această dimineață: prin aceasta afirmați suveranitatea Domnului. Asta afirmați. Singurul de care trebuie să mă tem cu adevărat, singurul de care trebuie să mă tem cu adevărat este Domnul. Nu mă deranjează ce pot să-mi facă oamenii. Mă deranjează ceea ce îmi poate face Dumnezeu.
Aceasta este intenția din Isaia 8:12 și 13, și aceasta este și intenția lui Petru aici. A sfinți înseamnă a venera. Înseamnă a adora. Înseamnă a te închina. Înseamnă, implicit, a înălța, a mări, a da locul principal. Recunoști maiestatea sfântă și suverană a lui Cristos. Spui că El este obiectul iubirii mele; El este obiectul credincioșiei mele. El este Cel față de care sunt dedicat. El este obiectul respectului meu. El este obiectul reverenței mele. El este obiectul adorării mele. Îi recunosc perfecțiunea. Îi preamăresc gloria. Îi înalț măreția Sa. Îl onorez pe Cristos cel viu ca Domn al meu și, prin urmare, mă supun Lui și acest lucru este în planul Său. Și nu mă voi teme; voi accepta ceea ce a venit de la El. Îi voi face pe plac Lui cu o supunere loială. Aceasta este ideea. Aceasta este a treia linie de apărare.
Dacă vin împotriva ta cu ostilitate, chiar dacă faci binele și ai o maleabilitate în suferință, în centrul acestei maleabilități trebuie să fie un loc pentru Cristos. Iar acel loc este locul prioritar. Afirm că Îl voi venera, Îl voi adora, mă voi închina și îl voi înălța pe Cristos ca Domn. Recunosc că trebuie să-I ofer o ascultare totală, încrezătoare și supusă. Pentru că această ostilitate împotriva mea din partea unei lumi neevlavioase trebuie să fie în voia Lui, altfel nu s-ar întâmpla.
Este extraordinar să trăiești viața în felul acesta. Este ca și cum ai împodobi doctrina lui Dumnezeu, așa cum îi spunea Pavel lui Tit. Așa este creștinul care, în cel mai profund punct, în cea mai adâncă parte a ființei sale, este total dedicat marii realități că Isus Cristos este Domnul și Îl va onora ca Domn chiar și în suferințe. El este Domn peste mine. El este Domn chiar și în situațiile dificile de care am parte. Supunerea credincioasă și încrezătoare îți va da curaj, îndrăzneală, tărie de caracter în fața unei societăți ostile. Te va proteja și vei simți această siguranță.
Apoi, spune Petru, există încă o altă resursă care aduce siguranță. Versetul 15: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă”. Să numim acest al patrulea punct: „pregătirea pentru a răspunde”. „O pregătire pentru a răspunde”. Versetul 15 spune pur și simplu că, atunci când suntem atacați de o lume ostilă, trebuie să fim capabili să ne apărăm. Acum, la început, când vă uitați în special la acest pasaj, ar putea părea că este vorba de o apărare formală. Când spune „fiți totdeauna gata să răspundeți (să vă apărați)” cuvântul „răspundeți” (sau apărați-vă), este cuvântul apologia, care înseamnă justificare, sau apologie, înseamnă apărare a ceva. Ați putea presupune că aceasta este o apărare formală într-un tribunal undeva. Și, apropo, este folosit astfel în 2 Timotei 4:16. Pavel vorbește despre apărarea sa formală într-o situație de tribunal. De asemenea, în Fapte 25:16. Însă putem identifica același cuvânt, apologia, folosit în Filipeni 1:16, aparent într-un sens informal, care înseamnă pur și simplu să fii capabil să prezinți o apărare înaintea oricui te întreabă, nu doar înaintea unui judecător, înaintea unui magistrat, a unui guvernator sau a cuiva care stă în mod oficial să te judece.
În plus, cuvântul „totdeauna” indică faptul că nu este doar într-o perioadă oficială de încercare, ci se întâmplă întotdeauna. În toate situațiile, trebuie să fiți gata să prezentați o apărare nu doar unui judecător sau magistrat, ci tuturor celor care vă solicită acest lucru. Așadar, înțeleg că acest lucru este foarte general aici. Apărarea este formală într-o instanță, la un proces, sau poate fi informală atunci când trebuie să vă apărați sau să țineți un discurs de apărare. Și despre ce este vorba? Este o apărare în fața tuturor celor care îți cer socoteală pentru nădejdea care este în tine. Și care este aceasta? Foarte simplu, asta este credința creștină. Nădejdea care este în tine este credința creștină. Este doar un alt mod de a identifica credința creștină. Cu alte cuvinte, trebuie să fii capabil să dai o explicație și o argumentare rațională a motivului pentru care ești creștin. Asta este tot. Credința creștină sau nădejdea creștină, sunt de fapt sinonime.
Petru a vorbit despre nădejdea noastră. În capitolul 1, el spune: „El ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie”, iar acolo această nădejde vie este echivalentă cu credința noastră vie sau cu viața noastră creștină vie. Apropo, lui Petru îi place cuvântul „nădejde”. Îl folosește din nou în capitolul 1, versetul 21. El vorbește despre faptul că nădejdea și credința noastră sunt în Dumnezeu. Dacă am avea timp, am putea săpa în profunzime în acest concept al nădejdii creștine care este o definiție a credinței noastre creștine. Dar este suficient să spunem că, într-adevăr, asta este ceea ce este. Și dacă doriți să vă documentați în acest sens, reveniți la notițele sau la caseta din primul capitol, când am discutat despre o nădejde vie și veți afla acolo că acea nădejde vie este o calitate neîntreruptă a vieții care este aceeași cu viața veșnică, cu viața creștină, sau cu viața de credință.
Așadar, el spune pur și simplu să fii capabil să-ți aperi creștinismul. Să fii capabil să le spui oamenilor de ce crezi ceea ce crezi. Înțelegeți de ce credeți ceea ce credeți și apoi fiți gata să articulați asta. După care, el adaugă în versetul 15: „Dar, cu blândețe și teamă”. Trebuie să existe o tandrețe și o bunăvoință în duhul nostru. Cuvântul „blândețe” este de fapt cuvântul pentru supunere sau smerenie. Puterea sub control este un mod în care ne gândim la acest cuvânt. Și apoi, cuvântul „teamă”, aici se spune așa, sau în unele versiuni ale Bibliei se spune așa, în alte traduceri se spune „reverență”, dar este de fapt cuvântul pentru „frică”. Este cuvântul phobou, de la care avem termenul fobii. Cu alte cuvinte, teamă, este o teamă (o reverență) sănătoasă față de Dumnezeu, o teamă sănătoasă față de adevăr și chiar o teamă sănătoasă față de persoana căreia îi vorbești, o bunătate. În 2 Timotei 2 se spune că nu trebuie să ne luptăm, nu trebuie să fim certăreți atunci când prezentăm adevărul.
Așadar, iată o altă linie de apărare, una foarte elementară, o resursă care ne aduce siguranță. Și anume, faptul că putem oferi în mod corespunzător, atent, înțelept, chibzuit, rezonabil, biblic, tuturor celor care ne întreabă un motiv clar pentru care suntem creștini. Aceasta este o parte a resurselor care ne aduc siguranță. Veți spune: „În ce sens? Vă voi spune în ce sens. Pentru că dacă nu poți face asta în mod rațional, dacă nu poți să înțelegi asta pe deplin și clar, dacă nu poți să o articulezi, și dacă ajungi la ostilitate, persecuție și un atac împotriva ta, ghici cine se va prăbuși? Tu vei fi acela. Pentru că, dacă nu poți să articulezi credința pentru a fi înțeleasă de altcineva, s-ar putea să ai dificultăți în a-ți reaminti suficiente informații pentru a te convinge că ești cu adevărat un creștin. Și poți cădea în îndoială. Dacă nu ai coiful nădejdii mântuirii, aceste lovituri ale dușmanului pot fi devastatoare.
Așadar, pentru a fi eficienți în fața unei lumi ostile, trebuie să avem râvnă pentru bine, maleabilitate în suferință, trebuie să avem un loc pentru Cristos, locul prioritar, punându-L deoparte și, cu credincioșie, supunându-ne voinței Sale sfinte și perfecte în mijlocul acestei suferințe. Apoi trebuie să fim pregătiţi pentru a răspunde, nu numai prin cunoaștere, ci și prin curaj. Trebuie să fim dornici și dispuși să dăm socoteală oricărui om care ne întreabă de nădejdea care este în noi, și să o facem cu smerenie blândă, plăcută şi plină de har, și cu un sentiment de reverență față de Dumnezeu, față de adevăr și chiar față de persoana căreia îi vorbim. Așa înfruntăm ostilitatea.
Un al cincilea principiu. În același timp, trebuie să avem „un cuget curat”. „Un cuget curat”, versetul 16. „Având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Cristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”. Să aveți un cuget curat. Cuvântul „având” (sau păstrați) înseamnă a menține, înseamnă a avea literalmente, a menține sau a poseda o conștiință bună. Ce înseamnă asta? Înseamnă că a ta conștiință nu te acuză. Conștiința ta este un mecanism care fie te acuză, fie te scuză. Conștiința ta este un dispozitiv pe care Dumnezeu l-a plantat în tine pentru a acționa ca o sursă de convingere sau de afirmare. Dacă ai o conștiință curată, aceasta îți va spune că totul este bine. Dacă ai o conștiință încărcată, aceasta îți va reaminti că nu toate lucrurile sunt bune, deoarece există păcat în viața ta. Iar ceea ce spune Petru este următorul lucru: trăiți cu o conștiință curată, cu o conștiință care nu vă condamnă, astfel încât, atunci când vă confruntați cu critici, când vă confruntați cu ostilitate, când vă confruntați cu persecuția, să nu vă simțiți vinovați. Vedeți, dacă trăiți o viață păcătoasă, dacă nu sunteți plini de râvnă pentru bunătate, dacă nu sunteți credincioși lui Isus Cristos, dacă sunteți ca unul dintre acești oameni care L-au reprezentat greșit pe Cristos și trăiți o viață care Îl necinstește pe Cristos sau Îi aduce ocară lui Cristos, iar persecuția vine împotriva creștinismului vostru, veți simți o greutate foarte mare de vinovăție, pentru că este într-adevăr ceea ce meritați. Apoi, nu aveți nicio apărare împotriva ei. Dar dacă conștiința voastră este curată, atunci nu puteți fi neliniștiți, sau tulburați.
Oamenii îmi spun mereu: „Știi, primești o mulțime de critici”. Este adevărat. „Și ai parte de o mulțime de atacuri împotriva ta”. Și asta e adevărat. Iar ei spun: „Ei bine, cum răspunzi la asta? Iar eu spun, primul meu răspuns este întotdeauna același: mă uit în inima mea pentru a vedea dacă acea critică este validă. Și dacă mă uit în inima mea și pot spune că am o conștiință curată, atunci nu am nicio teamă, pentru că nu există nimic acolo care să mă condamne. Și nu-mi aduce nicio durere; nu-mi aduce niciun necaz, pentru că nu poate produce nicio vină. Dacă, pe de altă parte, sunt acuzat că am făcut ceva și sunt cumva persecutat pentru asta de către cineva, iar eu mă uit în inima mea și spun da, da, este o acuzație validă, atunci vinovăția izvorăște în mine și nu am niciun mijloc de apărare împotriva acelei critici”. Așadar, trebuie să îmi păstrez o conștiință curată, pentru că o conștiință murdară nu poate fi liniștită, o conștiință necurată nu poate rezista atacurilor ostile. Astfel că, trebuie să ne păstrăm conștiința curată.
Și cum se întâmplă asta? Conștiința pur și simplu ne sondează cu privire la ceea ce știe că este adevărat despre noi. Dacă conștiința știe că suntem în păcat, ea ne va cerceta. Dacă conștiința știe că trăim în ascultare, ea ne va susține. Este vocea aceea mică din interior, știți, despre care Pavel vorbea atât de des și atât de frecvent, care ar spune: „Conștiința mea este curată, conștiința mea este curată, nu sunt acuzat”. Este acea mică voce lăuntrică spunând că viața ta este corectă sau că viața ta este greșită. Și dacă ar trebui să vină ostilitatea și persecuția și tu știi că viața ta este în regulă, și știi că ești credincios și L-ai sfințit pe Cristos în viața ta ca Domn, dacă Îl urmezi în supunere totală, dacă urmărești ceea ce este bine și urmărești sfințenia pentru a-L glorifica pe El; indiferent ce ostilitate vine, există pace și ai o apărare în mijlocul unei lumi ostile. Așadar, el spune: „Dacă conștiința ta este curată, atunci în lucrul în care ești vorbit de rău, nu vei avea nicio vină. Iar cei care îți ponegresc buna ta purtare în Cristos vor fi rușinați, pentru că va fi o acuzație falsă”. Aceasta este ideea. Este același lucru pe care l-a spus în 2 cu 12: atunci când te vorbesc de rău, asigură-te că te vorbesc de rău pentru ceva bun.
Apropo, cuvântul „bârfesc (calomniez)”, este un cuvânt grecesc foarte interesant, katalaleō. Este un cuvânt onomatopeic. Adică, sună ca înțelesul său. Un katalaleō, blablablabla. L-am mai văzut și cu alte ocazii. Este un cuvânt care vorbește despre abuz verbal, calomnie verbală. Cuvântul „bârfă” înseamnă a amenința, a abuza, a insulta, a maltrata. Și spune: „Dacă se întâmplă, iar voi aveți conștiința curată, puteți spune bine, rușinea este a lor, nu a mea. Ar trebui să le fie rușine pentru că acuză pe nedrept”. Vedeți, ceea ce face ca lumea să se simtă atât de îndreptățită și atât de corectă în a condamna creștinismul este să vină împotriva cuiva care a scandalizat mult credința creștină. Lumea iubește asta. Le place la nebunie să facă asta, pentru că asta îi face să se simtă drepți, dacă există cu adevărat un scandal acolo. Și când găsesc asta, vor insista cât de mult pot până la gradul n pentru că asta îi face să se simtă îndreptățiți și le dă un motiv întemeiat să condamne un creștin, sau pe cineva care pretinde că este creștin. Pe de altă parte, Petru spune că ar trebui să trăiți în așa fel încât, atunci când cineva face asta, ar trebui să îi fie rușine de el însuși, nu de voi.
Așadar, care sunt mijloacele noastre de apărare împotriva ostilității lumii? O râvnă pentru bine, care face ca lor să le fie greu să ne bârfească în vreun fel. În cazul în care o vor face, avem maleabilitatea în suferință. O acceptăm ca fiind voia Domnului și atunci există un loc pentru Cristos; Îi dăm Lui locul prioritar. Și în mijlocul acelei suferințe și ostilități, în credincioșie iubitoare față de El, continuăm cu ascultarea și loialitatea noastră față de El. Mai apoi, avem o pregătire pentru a răspunde atunci când trebuie să ne confruntăm cu cei care ne cer socoteală. Le putem da tuturor celor care ne întreabă, un motiv clar și precis despre motivul pentru care suntem creștini. Și atunci, ne păstrăm o conștiință curată. Cu alte cuvinte, ne păstrăm viața corectă și, prin Duhul lui Dumnezeu, rămânem ascultători față de Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să avem o conștiință curată. Iar când suntem bârfiți (calomniați), nu ne simțim rușinați, ci ei se simt rușinați, pentru că este ceva nejustificat.
Vreau să vă prezint un ultim punct. În versetul 17, trebuie să avem și o perspectivă asupra opțiunilor. O perspectivă asupra opțiunilor. Versetul 17: „Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!” Acestea sunt cele două opțiuni pe care le aveți, prieteni. Ar fi bine să aveți o perspectivă asupra opțiunilor voastre. Prima opțiune este următoarea: puteți suferi pentru că faceți ceea ce este bine, dacă Dumnezeu vrea. Și puteți fi binecuvântați în această suferință și răsplătiți veșnic. Opțiunea numărul doi este: puteți suferi pentru ceea ce este greșit. Alegeți! Concluzia este următoarea: Dumnezeu le vrea pe amândouă. El vrea ca, dacă faceți ceea ce este bine, să suferiți pentru ca voi să fiți întăriți și pentru ca El să fie glorificat. Și El vrea ca, dacă faceți ce este greșit, să suferiți pentru că aceasta este pedeapsa Sa. Alegeți. Aveți o perspectivă asupra opțiunilor, nu-i așa? Așadar, știm cum să înfruntăm o lume ostilă. Modelul pentru aceasta nu este nimeni altul decât Cristos, iar El devine centrul discuției noastre atunci când vom reveni la acest text. Să ne plecăm împreună în rugăciune.
Tată, ne-am bucurat să petrecem aceste momente în Cuvântul Tău, în seara asta. Uneori avem impresia că auzim un ecou de la Pavel din Filipeni, în timp ce şi el își învăța poporul cum să trăiască într-o lume ostilă, să experimenteze bucuria și să experimenteze binecuvântarea. Tată, Îți mulțumim pentru ceea ce am învățat de la Petru, pentru acele resurse care ne asigură împotriva amenințărilor acestei lumi ostile. Tată, ajută-ne să fim capabili să le punem în aplicare în viețile noastre, pe măsură ce ne supunem cu credincioșie Cuvântului Tău și Duhului Tău. Și aceasta, o cerem pentru gloria Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
