Haideți să deschidem Bibliile în această seară, pentru studiul nostru din Cuvântul lui Dumnezeu, la 1 Petru capitolul 4. 1 Petru capitolul 4. Și, ne uităm din nou, la versetele de la 7 la 11. Dați-mi voie să vi le citesc. Începând cu versetul 7, Petru scrie: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin”.

Am observat în ultimele două duminici în cadrul serviciului de seară că acesta este un rezumat bogat al responsabilității noastre în calitate de creștini. L-am numit: „Datoria credinciosului într-o lume ostilă”. Iar asta ne amintește ceva care este absolut fundamental pentru credința creștină. Ne amintește faptul acesta: credința nu poate fi îndepărtată sau detașată de domeniul vieții reale. Dați-mi voie să repet asta. Credința nu poate fi îndepărtată sau detașată de domeniul vieții reale.

Altfel spus, mântuirea nu înseamnă doar iertarea păcatelor. Mântuirea este o nouă ordine a vieții. Spun asta pentru că mi se pare că în climatul contemporan în care există biserica astăzi, mântuirea este concepută în primul rând, dacă nu exclusiv, ca fiind oarecum departe de definiția sa biblică. Mântuirea, înseamnă astăzi pentru majoritatea oamenilor în primul rând iertarea păcatelor și mă tem că asta înseamnă și pentru mulți predicatori. Ei vorbesc atât de mult despre mântuire ca fiind punctul în care păcatele îți sunt iertate. Ca fiind actul în care ești eliberat de păcat, de moarte, de vinovăție și de iad. Dar atunci când înțelegem mântuirea într-un mod biblic, trebuie să înțelegem că mântuirea are ca efect o transformare a vieții în întregime. Asta nu este doar iertarea păcatelor; ci este transformarea vieții.

Astăzi, accentul tinde să fie pus pe considerarea mântuirii ca fiind primirea iertării păcatelor prin credința în Cristos. Bineînțeles, acest lucru este adevărat. Dar cea mai mare parte a predicilor despre mântuire pare să se axeze doar pe acest aspect și chiar să se concentreze doar pe acesta, astfel încât crucea devine punctul central. Crucea este acel punct în care Cristos poartă păcatele noastre și pare a fi atunci punctul central al mântuirii; pentru că acolo păcătosul găsește harul pentru iertarea păcatelor sale. Ați putea fi interesați să știți că oricât de centrală ar fi crucea în creștinism, ea nu a fost cu adevărat punctul central al bisericii primare. Biserica primară a văzut în mântuire mult mai mult decât momentul în care Cristos a ispășit păcatele, momentul în care a murit pe cruce. Biserica primară a văzut mântuirea în termeni mult mai largi decât atât. Biserica primară vedea mântuirea ca pe ceva care doar începea cu iertarea păcatelor și care ducea la o viață transformată în ascultare și care se îndeplineşte în slavă alături de Isus Cristos.

Este interesant că și istoria reflectă acest lucru. În cartea sa, „Civilization”, autorul Kenneth Clark arată crucea, ca atare, ca fiind un simbol care a apărut foarte târziu în arta și cultura creștină. Când ne gândim la creștinism, ne gândim imediat la cruce ca simbol al credinței noastre. S-ar putea să vă intereseze să știți că, din ceea ce este menționat în acea carte, „Civilizația”, prima apariție a crucii în arta sau cultura creștină a avut loc în anul 430 d.Hr., în secolul al V-lea, pe ușile bisericii din Santa Sabina, iar acea cruce era o cruce mică, foarte mică, inserată într-o piesă de artă creștină.

Biserica primară nu s-a concentrat pe cruce. Biserica primară s-a concentrat pe care eveniment măreț? Pe înviere. Și-a concentrat atenția asupra învierii. Și, în consecință, preocuparea ei nu era legată de punctul în care păcatul este iertat, ci de punctul în care începe o viață nouă, iar învierea este acel punct. Noi, bineînțeles, am murit în Cristos, din punct de vedere spiritual, iar în acea moarte a fost plătită pedeapsa păcatului. Dar, de asemenea, am înviat în Cristos, spune Pavel, pentru a trăi o viață nouă. A fi mântuit atunci, pentru biserica primară, și cu siguranță și pentru noi, nu însemna doar să ți se ierte păcatul. Nu însemna doar o tranzacție care se ocupa de vina ta. Ci, mai degrabă, a fi mântuit însemna să fii eliberat de sub puterea întunericului și să fii strămutat în împărăția Fiului drag al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, însemna să intri într-un tip de viață cu totul nou, să intri într-o nouă sferă de existență. Mântuirea nu înseamnă doar ispășire. Mântuirea nu înseamnă doar iertare. Mântuirea înseamnă regenerare. Înseamnă transformare. Înseamnă împărtășirea unui nou tip de viață, viața lui Dumnezeu în sufletul omului.

Și pentru că acest lucru este adevărat, cel care este mântuit nu numai că a rezolvat problema păcatului, dar are o nouă dorință de a trăi în această nouă sferă. Această dorință se manifestă dintr-o natură nouă, o sămânță sfântă. Noul Testament vorbește mult despre faptul că în credincios este sădită sămânța unei vieți noi, o sămânță care nu poate putrezi. Iar această sămânță este un concept foarte important, pentru că o sămânță este ceea ce produce ceva. Și însuși faptul că Scriptura îl identifică pe creștin ca fiind unul în care este sădită o sămânță nepieritoare a vieții indică faptul că va exista o rodire. Va exista un rod din acea sămânță. Acea sămânță de viață nouă care nu se poate veșteji, va înflori. Și astfel, atunci când o persoană este mântuită, nu este vorba doar de rezolvarea păcatului; ea este transformată de la vechea viață și de la vechile căi la o viață nouă și la noi căi care sunt rezultatul evident al acelei noi vieți.

Să o spun simplu: faptele, faptele evlavioase, faptele spirituale, faptele bune devin rezultatul inevitabil al acestei transformări. Iacov spune că ele sunt inerente naturii unei credințe mântuitoare. Acolo unde ai credință mântuitoare, ai și fapte, pentru că mântuirea nu înseamnă doar iertare, ci înseamnă transformare, regenerare. Martin Luther descrie credința mântuitoare ca fiind o forță puternică, care schimbă viața. Ascultați, cuvintele lui Martin Luther: „O, această credință este un lucru viu, încărcat, activ, puternic. Este imposibil ca ea să nu facă neîncetat ceea ce este bun. Ea nici măcar nu se întreabă dacă ar trebui făcute fapte bune, ci înainte ca întrebarea să poată fi pusă, ea le-a făcut. Și este în mod constant angajată în a le face. Dar cel care nu face astfel de fapte este un om fără credință. El bâjbâie și tatonează în jurul său pentru a găsi credință și fapte bune, fără să știe ce este fiecare dintre ele, și totuși vorbește mult și turuie cu ușurință despre credință și fapte bune. Mai mult”, spune el, „credința este o încredere vie și bine întemeiată în harul lui Dumnezeu, atât de perfect sigură încât ar muri de o mie de ori mai degrabă decât să renunțe la convingerea sa. O astfel de încredere și cunoaștere personală a harului divin îl face pe posesorul ei să fie bucuros, îndrăzneț, plin de afecțiune caldă față de Dumnezeu și față de toate lucrurile create, toate acestea fiind lucrate de Duhul Sfânt în credință. Prin urmare, un astfel de om devine fără constrângere dispus și dornic să facă bine tuturor, să slujească tuturor, să sufere tot felul de rele pentru a-L mulțumi și a-L glorifica pe Dumnezeu care a arătat față de el un astfel de har”. Am încheiat citatul.

Mulți teologi au încercat să ne facă să credem că Luther nu a avut o asemenea perspectivă asupra credinței. Dar el a crezut așa, după cum o atestă propriile sale cuvinte. Viziunea sa asupra mântuirii a fost corectă, iar a noastră trebuie să fie la fel. Trebuie să vedem mântuirea ca pe o transformare a vieții, și ascultați la ce mă refer, asta face ca toate poruncile din Cuvântul lui Dumnezeu să aibă sens și să fie de dorit pentru noi. De aceea, în marea trimitere se spune: „Învățați-i să păzească tot v-am poruncit Eu”. În acea viață nouă este inerent impulsul de a asculta de El.

Deci, iată-ne aici. Iertați? Da. Transformați? Da, cu un impuls de a ne supune. Iar aici avem acest impuls de a asculta urmat de o serie de porunci în acest text. Aceste texte vin apoi, ca multe altele din Noul Testament, să vorbească inimii și să evidențieze că ascultarea este cea mai profundă dorință. Petru, așadar, ne învață cu privire la principiile vieții creștine. Noi nu ne luptăm cu asta. Noi dorim asta. Noi nu ne împotrivim. O dorim cu ardoare. Nu dezbatem. Ci ne supunem. Acesta este semnul transformării. În versetul 7, dacă vă aduceți aminte, el ne-a prezentat mai întâi de toate imboldul, când a spus: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape”, și vorbea despre desăvârșirea tuturor lucrurilor sau revenirea lui Isus Cristos. El a spus să avem în vedere că Isus Cristos ar putea veni în orice moment; noi trăim în așteptarea constantă a revenirii Sale. Faptul că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape ar trebui să ne țină responsabili. Pentru că, atunci când va veni El, vom sta în fața scaunului Său de judecată, iar faptele noastre vor fi evaluate, fie că este vorba de aur, argint, pietre prețioase sau de lemn, fân și paie. Iar noi vom fi răsplătiți veșnic pe baza credincioșiei noastre. Așadar, trăim în lumina revenirii lui Cristos și am analizat acest lucru cu destulă atenție.

Apoi, de la imbold au urmat imediat, în versetul 7, instrucțiunile. Și iată care sunt poruncile care cred că vin la o inimă dornică transformată. Poruncile din versetele 7 și următoarele, până la mijlocul versetului 11, se împart practic în trei categorii. Vi le-am prezentat data trecută. Categoria numărul unu, sfințenia, are de-a face cu relația voastră cu Dumnezeu. Categoria numărul doi, dragostea, are de-a face cu relația voastră cu ceilalți. Și acum, ajungem la categoria numărul trei, slujirea. În versetul 7, Petru vorbea despre importanța de a avea o judecată sănătoasă și un duh treaz în vederea rugăciunii. Cu alte cuvinte, de a avea o viață sfântă care îți sporește comuniunea cu Dumnezeul cel viu. Acest lucru este fundamental pentru viața creștină. Și apoi, în versetele 8 și 9, el vorbea despre dragoste, despre dragostea fierbinte, dragostea care acoperă păcatele altora, dragostea care este ospitalieră cu străinii și niciodată nu-i detestă.

Iar acum, când ajungem la versetele 10 și 11, vom vorbi despre slujire. Așa că voi încerca să condensez un întreg subiect vast, despre care, apropo, am scris o carte foarte groasă, intitulată „Spiritual Gifts” - „Darurile spirituale”. Dar vreau să îl condensez în doar câteva minute pe care le avem la dispoziție în această seară, pentru că aceste două versete vorbesc despre slujire. Mai întâi, noi am fost rânduiți pentru a menține o relație sfântă cu Dumnezeu. În al doilea rând, să menținem o relație bazată pe dragoste cu ceilalți. În al treilea rând, să avem o viață de slujire. Asta e tot.

Așadar, cum trebuie să fie această slujire? Haideți să simplificăm cât mai mult posibil. Observați versetele 10 și 11. „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. Aşadar, de aici începem. Petru spune că trebuie să fiți preocupați în a vă sluji unii pe alții. Începeți cu o relație verticală corectă. Urmează apoi o relație orizontală corectă, iar asta vă angajează într-o viață de slujire eficientă. Sfințenia interioară duce la iubirea exterioară, care produce slujirea spirituală, iar slujirea spirituală fără sfințenie interioară și slujirea spirituală fără iubire exterioară este ipocrizie. Legalism. Fariseism.

Acum, să ne uităm la aceste două versete care ne vorbesc despre slujirea spirituală. Versetul 10 spune că trebuie să slujim. Noi trebuie să slujim. Dar întrebarea este, cum? Cum trebuie să slujesc? Cuvântul „a sluji” este un cuvânt foarte, foarte pământesc, vă reamintesc, un cuvânt foarte pământesc. Înseamnă, literalmente, a servi oamenii. Asta înseamnă. Să servești oamenii. Este vorba de cuvântul diakoneō, care este folosit pentru un chelner care servește la masă. Și mai mult de atât, un ajutor de ospătar. O slujbă foarte umilă. Noi trebuie să ne dăm viața pentru a ne sluji unii pe alții. Acum, întrebarea este cum să facem asta? Și vom vedea pe rând, element cu element. Versetul 10 din nou: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”. Iată instrumentul pentru slujire. „Fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit”. Acum, ce înțelegem prin dar? Care este acest dar despre care vorbește? Ei bine, vom vedea asta în câteva momente. Înainte de a ne uita la asta, să ne întoarcem în text și să luăm pe rând câte o porțiune care se referă la acest dar special.

În primul rând, vreau să vorbesc despre amploarea acestor daruri speciale. Versetul 10: „După cum fiecare a primit un dar special” Iată care este aria. Fiecare creștin are un dar special. Toți au. Voi aveți. Eu am. Fiecare creștin are. Petru spune: „După cum a primit fiecare”, și prin aceasta ne descrie răspândirea darurilor speciale, sau, cum le numim noi, daruri spirituale. Fiecare are unul. Întoarceți puțin împreună cu mine la 1 Corinteni, capitolul 12, și vreau să întăresc această idee arătându-vă în mod explicit ce spune Duhul lui Dumnezeu. 1 Corinteni capitolul 12 vorbește despre același subiect. Vorbește despre darurile spirituale. Versetul 1 spune: „În ce privește darurile duhovnicești”. Versetul 4 spune că există felurite daruri. Iar versetul 7 spune: „Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Cu alte cuvinte, fiecare credincios are un dar spiritual dat de Duhul Sfânt. Versetul 11: „Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh”, și acum ascultați: „care dă fiecăruia în parte, cum voiește”. Observați versetul 12: „Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot așa este și Cristos”. Ideea este următoarea: așa cum aveți un trup și fiecare membru are o anumită funcție, tot așa este și în trupul lui Cristos fiecare membru are o anumită funcție. Iar trupul, spune versetul 14, nu este un singur mădular, ci mai multe. Iar ideea de acolo este că la fel este și biserica.

Acum, versetul 11 din 1 Corinteni 12 spune că Duhul Sfânt împarte fiecăruia. Asta este universalitate. Numai că El distribuie daruri fiecăruia în mod individual. Iar asta înseamnă individualitate. Așadar, aveți universalitate și individualitate. Dar oare ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun doar atât: El dă daruri fiecărui creștin în parte. Dar, în timp ce noi suntem înzestrați universal, suntem înzestrați și individual, ceea ce înseamnă că fiecare dar care ne este oferit este unic pentru noi. El dă daruri fiecăruia, asta înseamnă universalitate; iar în parte, înseamnă individualitate. Și, apropo, expresia în parte este idios, de la care avem cuvântul idiot. Ce înseamnă idios? Este un cuvânt grecesc care înseamnă deosebit; înseamnă că nu există nimeni ca el. Și a ajuns să fie folosit pentru oamenii care sunt incompetenți mintal, pentru că sunt atât de ciudați, sunt atât de deosebiți, încât nu există nimeni ca ei.

Ideea este următoarea: Cred că fiecare creștin este un fulg de zăpadă spiritual. La fel cum tu ești literalmente singurul de felul tău. Chiar dacă ești un geamăn, ești diferit de geamănul tău. Amprentele tale digitale sunt diferite, dinții tăi sunt diferiți și alte părți din tine sunt diferite. Fiecare dintre noi a fost ștampilat cu unicitate absolută. Suntem cu toții niște idioți creaţi unic, în acest sens. Suntem deosebiți. Suntem unici. Nu există nimeni ca noi. Suntem fulgi de zăpadă spirituali. Și cred că atunci când Duhul lui Dumnezeu dă fiecărui credincios daruri, le dă în mod individual fiecărui credincios, daruri care sunt absolut specifice acelui credincios.

Veți spune: „Ei bine, stai puțin, John. Dacă citesc în 1 Corinteni capitolul 12, citesc că acolo sunt enumerate doar câteva daruri. Vreau să spun, câteva specifice. Se vorbește, de exemplu, despre înțelepciune, despre cunoaștere, despre credință, despre daruri de vindecare, despre facerea de minuni, despre profeție, despre deosebirea duhurilor, despre diferite feluri de limbi, despre tălmăcirea lor. Și apoi, dacă vă uitați la capitolul 12 din Romani, aveți o altă listă de daruri. Și dacă vă uitați acolo, sunt doar câteva sugerate acolo. De exemplu, în Romani 12 aveți profeția, slujirea, îndemnul, dărnicia, cârmuirea, milostenia”. Veți zice: „Ei bine, știți, sunt doar vreo 12 dintre ele enumerate aici. Așadar cum veți împărți o duzină de daruri la milioane de creștini și cum le veți face pe toate diferite?” Dați-mi voie să vă spun cum. Cred că aveți o listă de daruri în Romani 12, o listă de daruri în 1 Corinteni 12. Faptul că sunt diferite arată cât de extinsă este definirea lor. Pavel enumeră unele în pasajul din Romani, enumeră câteva în pasajul din Corinteni, și există o anumită suprapunere și o anumită non-suprapunere. Și este aproape ca și cum ar sugera doar categorii largi. Cel mai bun mod de a înțelege ar fi că sunt ca niște culori pe o paletă, iar fiecare dar ar fi o culoare. Și în timp ce Dumnezeu își ia pensula și te pictează, El se scufundă în diferite categorii de culori și îți pictează o culoare unică. Nu ești la fel ca altcineva. Chiar dacă ai avea 15 oameni, sau 20, sau 5.000, care au toți darul de a învăța, i-ai putea pune pe toți să învețe și toți i-ar învăța pe alții într-un mod diferit, într-un mod unic. De ce? Ei bine, deoarece categoria darului se obţine aşa: este întâi o categorie anume în care pensula lui Dumnezeu se scufundă și apoi, din nou, poate că se scufundă în acele alte categorii pentru a te face unic.

Și apoi, există mai mult decât atât. Efeseni 4:7 spune că este măsura darului lui Cristos. Este folosită această expresie, „măsura darului lui Cristos”. El măsoară acel dar în diferite moduri. S-ar putea să ai un dar de învățătură, darul milosteniei, darul slujirii, darul credinței sau orice altceva. Dar, măsura cu care ți se dă acel dar ar putea varia. Avem mulți oameni în această biserică care au darul de învățătură, dar este diferit în fiecare caz în parte. Așadar, avem măsura darului. Și nu numai atât. În Romani 12:3, Pavel spune că atunci când Dumnezeu dă darul, El dă și măsura credinței pentru a opera acel dar. Așadar, ai darul măsurat și apoi ai măsurată cantitatea potrivită de credință pentru a opera acel dar. O măsură de har, și o măsură de credință este legată de darul măsurat pentru o folosire eficientă.

Și astfel, în timp ce noi toți avem daruri, Domnul ne face unici. Acel pasaj din 1 Corinteni 12 subliniază același lucru dintr-un alt punct de vedere. El spune că există felurite daruri, dar același Duh. Există felurite slujbe în care sunt folosite aceste daruri, dar același Domn. Și există felurite lucrări care rezultă din folosirea acelor daruri. Așadar, aveți felurite daruri, felurite slujbe în care funcționează darurile, și felurite lucrări, pentru că aveți felurite manifestări ale harului, dacă vreți, măsurate, și felurite manifestări ale credinței date cu o anumită măsură. Astfel, fiecare dintre noi este unic ca un fulg de zăpadă spiritual.

Oamenii mă întreabă: „Care este darul tău spiritual?” Ei bine, nu pot să-l etichetez și să spun că este vorba despre predicare sau învățătură. Darul meu spiritual este cel pe care îl fac pentru a-L sluji pe Cristos. Este un amestec din mai multe daruri. Evident, ar include predicarea și învățătura și ar include poate și îndemnul. Darul tău poate fi o combinație de alte lucruri, dar tu ești absolut unic. Chiar și Timotei, care a făcut atât de multe lucruri, care a predicat și a învățat, care a făcut slujba unui evanghelist, care a sfătuit și a îndemnat, a trebuit să demonstreze darul cârmuirii din nou și din nou în viața sa. Avea toate aceste capacități reunite într-unul singur, dar când i s-a vorbit despre darul său, i s-a vorbit ca și cum ar fi avut un singur dar, darul. „Darul care ți-a fost dat”, să nu-l neglijezi (să nu fii nepăsător), se spune în 1 Timotei 4:14. El a primit darul.

Așadar, ai un dar special. Este o combinație a culorilor, ca să spunem așa, de pe paleta darurilor care se îmbină pentru a te face unic, și nu există nimeni ca tine, absolut nimeni ca tine.

Așadar, în primul rând, este vorba despre amploarea darurilor spirituale: toată lumea le are, iar tu ai unul pe care nu-l are nimeni altcineva. Așadar, iei acel dar unic, într-o slujbă unică, cu un efect unic, cu o măsură de har și o măsură de credință; și apoi adaugi capacitățile tale fizice, pregătirea ta, trecutul tău, oportunitățile tale, mediul tău și toate influențele tale și funcționezi ca nimeni altcineva. De aceea nu există nimeni care să te înlocuiască dacă nu activezi. Aceasta este amploarea darurilor spirituale.

În al doilea rând, cum rămâne cu sursa darurilor spirituale? De unde provin acestea? Cum rămâne cu sursa? Ei bine, am făcut deja cu siguranță aluzie la ea. Uitați-vă din nou la versetul 10. Se spune că: „fiecare a primit un dar special”. L-ați primit; cineva vi l-a dat. Nu l-ați câștigat, nu v-ați rugat pentru el, nu ați pledat pentru el, nu l-ați muncit, nu l-ați generat, l-ați primit. Efeseni 4:7 îl numește darul lui Cristos. Cuvântul pentru „dar” aici este charisma; acesta este cuvântul de la care avem cuvântul „har”. Este un dar al harului. Nu l-ați câștigat. Și nici nu l-ați putea câștiga. Apropo, în Efeseni 4:7, când se vorbește despre darul lui Cristos, se folosește cuvântul dōrea, iar acest cuvânt dōrea, subliniază gratuitatea darului. Uneori, darurile spirituale provin de la cuvântul pneumatikos, care înseamnă spiritual. Asta vorbește despre caracterul darului, este o capacitate spirituală. Dōrea vorbește despre gratuitatea acelui dar. Și astfel, am primit darul nostru spiritual în mod gratuit. Este un dar al harului, o capacitate spirituală. Este dat în mod supranatural. Este energizat în mod supranatural. Nu se poate câștiga. Nu se poate lucra. Nu poate fi căutat. Asta este ceea ce este atât de prostesc în legătură cu oamenii care caută anumite daruri spirituale. Nu poți face asta. Ele se primesc, nu se caută.

Dați-mi voie să vă arăt asta încă o dată. Întoarceți la 1 Corinteni, capitolul 12. 1 Corinteni capitolul 12 cu versetul 4: „Sunt felurite daruri, dar este același Duh. Sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți”. Acum, ascultați-mă, prieteni! Se spune că Duhul dă darul, Domnul dă slujba, iar Dumnezeu dă lucrările. Aici avem Trinitatea. Aici avem Trinitatea. Toată Treimea este implicată. Voi primiți aceste daruri; nu le câștigați. Versetul 7 spune: „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Nu l-ai câștigat; ți-a fost dat. Versetul 11, l-am citit mai înainte: „Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește”. Așa cum vrea El. Exact așa cum dorește El. „Acum dar Dumnezeu”, versetul 18 „a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El”. Vedeți asta? Exact așa cum a voit El.

Acum, cineva poate spune: „Ei bine, uitați-vă la versetul 31. Acolo se spune: «Umblați dar după darurile cele mai bune»”. Versetul acela i-a derutat pe oameni. Spune chiar acolo: ar trebui să doriți darurile cele mai bune. Ascultați-mă cu atenție! Există două moduri de a interpreta acest verset, două moduri. Primul mod este acesta: voi, ca adunare, atunci când vă adunați laolaltă, ar trebui să doriți să practicați darurile mai bune. Ați auzit asta? Nu vorbește despre un individ care dorește un dar, ci spune că atunci când biserica se adună pentru închinare, ea trebuie să dorească darurile cele mai bune. Și care era darul cel mai bun sau mai mare? Conform capitolului 14? Spune în versetul 1 din capitolul 14: „Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești, dar mai ales să prorociți”. Aceeași idee. Când vă adunați ca biserică laolaltă, nu ar trebui să doriți aceste lucruri extatice; ar trebui să doriți darurile cele mai bune, darurile care vă aduc Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este punctul lui de vedere.

Așadar, aici vorbește într-un mod colectiv. Acesta este un mod de a interpreta asta. Vorbește în mod colectiv și spune că atunci când vă adunați ca biserică, ar trebui să doriți ca darurile mai mari să fie exercitate în locul acestor daruri mai mici, care sunt minore, și pe care le practicați, le falsificați și le abuzați.

Dar există și un alt mod de a traduce asta. Să o vezi ca un imperativ, ca pe o poruncă: să doriți cu ardoare darurile cele mai bune. De asemenea ar putea fi strict un indicativ. Sau altfel spus, ar putea fi o declarație de fapt. S-ar putea citi astfel: „Puteți dori fierbinte darurile spectaculoase. Puteți traduce „cele mai bune” în acest fel. Ar putea spune: „râvniți la darurile pompoase”. Ar fi exact aceeași construcție. Voi doriți, sau râvniți la darurile pompoase, dar eu vă arăt o cale nespus mai bună. Există ceva mult mai bun decât asta. Dar, în ambele cazuri, se adresează congregației pentru a le spune să urmărească darurile corecte sau să înceteze să urmărească darurile greșite atunci când se adună împreună pentru a le practica. Nu îi spune unui creștin individual să urmărească un anumit dar. Acest lucru ar fi contrar tuturor celorlalte lucruri din acest capitol. Darurile nu pot fi căutate. Ele nu pot fi căutate. Așadar, am văzut amploarea darurilor. Toți credincioșii le au. Apoi sursa darurilor, ele sunt date de Duhul Sfânt.

În al treilea rând, natura darurilor. Natura darului tău spiritual este indicată încă din 1 Petru capitolul 4 prin cuvântul „dar”. Cuvântul „dar”. Și am atins deja, în principiu, acest aspect. Cuvântul este charisma. Darul nostru spiritual este un dar al harului. Este nemeritat. Este necâștigat. Este fără plată. Ne este dat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Așa cum am menționat, dōrea subliniază, în Efeseni 4:7, gratuitatea darului, iar acest termen arată motivul care stă la baza acestui dar gratuit, și anume harul lui Dumnezeu. Cuvântul pneumatikōn, tradus și prin daruri duhovnicești în 1 Corinteni, înseamnă duhovnicesc și subliniază caracterul acestor daruri. Adică, ele sunt controlate de Duhul Sfânt.

Acum, ascultați-mă în continuare, voi pune toate astea cap la cap. Deci, care este natura darului nostru? Este motivat de harul lui Dumnezeu, dat în mod suveran și gratuit fiecărui credincios și controlat de Duhul Sfânt. Este charisma, motivat de har. Este dōrea, dat în mod gratuit. Este pneumatikos, spiritual, în sensul că este operat de Duhul Sfânt. Și veți găsi acel termen pneumatikōn folosit în 1 Corinteni 12:1, 1 Corinteni 14:1 și apoi în alte câteva locuri și în capitolul 14 de asemenea cu referire la darurile spirituale.

Așadar, rezumând totul, ce este un dar spiritual? Este un mod de slujire oferit în mod gratuit și plin de har, energizat de Duhul Sfânt. Ați înțeles asta? Este o capacitate spirituală oferită cu har, gratuită și supranaturală pentru slujirea trupului lui Cristos. Un dar spiritual este o capacitate dată de Dumnezeu, prin care Duhul Sfânt te folosește în mod supranatural pentru a sluji trupului. Asta este tot. Am un dar spiritual. Îl folosesc pentru a vă sluji. Tu ai un dar spiritual. Tu îl folosești pentru a mă sluji pe mine. Acesta v-a fost dat cu bunăvoință, în mod gratuit de Dumnezeu, este energizat de Duhul Sfânt, iar prin el slujiți trupului. Nu vorbim despre talentul uman aici. Vorbim despre o împuternicire divină. Darul tău spiritual este o capacitate unică de a sluji trupului lui Cristos, pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu se revarsă prin tine.

Acum, Petru spune, mai întâi de toate, aveți grijă de relația verticală și fiți sfinți în viața voastră. În al doilea rând, aveți grijă de relația orizontală; fiți iubitori în relațiile voastre. Și acum, în al treilea rând, spune: slujiți, slujiți, slujiți. Iar lucrul prin care slujești este acest vehicul pe care Dumnezeu ți l-a dat numit dar spiritual.

Acum, dați-mi voie să vă mai prezint un alt gând despre asta. Nu numai în ceea ce privește amploarea, sursa și natura inerentă a darurilor, dar îngăduiți-mi să vorbesc și despre obligația darurilor. Uitați-vă înapoi la versetul nostru, versetul 10: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit”. Acum, iată obligația. Folosiți darul! Unu Corinteni 12:7 spune că vi s-a dat un dar pentru folosul altuia. Trebuie să folosiți darul pentru a fi reciproc avantajos pentru biserică, pentru a ajuta, pentru a beneficia. Nu puteți înceta să-l folosiți fără ca acest lucru să aibă un efect negativ asupra bisericii.

Întoarceți puțin la 1 Corinteni 12 și dați-mi voie să vă arăt acest lucru. 1 Corinteni 12, și vreau să parcurgeți acest text pentru a înțelege cu adevărat. 1 Corinteni 12:12. Aici el vă compară pe voi și darurile voastre spirituale din trupul lui Cristos cu un corp uman, ca o analogie. Așadar, el spune că după cum trupul este unul; are multe mădulare. Și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Cristos. El spune să vă uitați la trupul vostru uman. Aveți un singur trup, dar multe funcții și multe mădulare. Ei bine, așa este trupul lui Cristos. Versetul 14 spune că trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Acum, ce se va întâmpla aici, în versetul 15: „dacă piciorul ar zice: ‘Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup?’ Nu este pentru aceasta din trup?” Picioarele nu pot să meargă de colo colo spunând: „Ei bine, pentru că nu sunt o mână, nu voi sluji”. Sau: „Dacă tot trupul”, versetul 17, „ar fi ochi, unde ar fi auzul?” Fiecare are o funcție diferită. „Și dacă tot corpul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?” Ar fi o ciudățenie. „Dar acum sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Iar ochiul nu poate spune mâinii: ‘Nu am trebuință de tine’. Sau, din nou, capul nu poate spune picioarelor: ‘Nu am trebuință de voi’. Dimpotrivă. Este mult mai adevărat că membrele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință.”

Cu alte cuvinte, deși poți fi mândru de nasul tău și de frumusețea nasului tău, îți este mai bine fără nas decât fără ficat. Iar ceea ce poate părea mai puțin atrăgător poate fi cel mai important. Uneori îi depreciem în mod greșit pe unii membri ai trupului lui Cristos.

Așadar, uitați-vă la versetul 23. „Și părțile trupului, care par vrednice de mai puțină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Așa că părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumusețe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele”. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegeți că toată lumea este la fel de importantă. Înainte de epoca chirurgiei estetice, nu făceai lucruri pentru a te asigura că urechile tale sunt așa cum ți le dorești. Nu făceai lucruri pentru a te asigura că nasul tău este așa cum îți dorești. Nu făceai lucruri pentru a te asigura că mâinile tale sunt așa cum ți-ai dorit. Ai făcut lucruri pentru a te asigura că acele părți pe care nu le vede nimeni funcționează și ai făcut operații pentru a repara ceva în interior pentru că asta era mai important pentru tine decât exteriorul. Este bine să fii frumos la exterior, dar ce contează cum arăți dacă ești bolnav în interior?

Ideea este următoarea: acei membri care sunt cei mai vizibili, cei mai distractivi și cei mai prolifici nu sunt neapărat cei mai importanți. Așadar, nu trebuie să subestimați importanța nimănui. Tu, folosește-ți darul! Nu poți spune: „Ei bine, eu nu voi sluji pentru că nu sunt mână. Nu voi sluji pentru că nu sunt ochi. Nu voi sluji pentru că nu sunt ureche”. Nu puteți face asta. Aveți obligația de a vă folosi darul spiritual. Preaiubiților, dacă nu o faceți, sunteți în neascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu și alergați împotriva regenerării, deoarece ați fost mântuiți pentru a sluji.

Mai mult, observați din nou în versetul 10 că el adaugă un mic cuvânt de întărire pentru noi? „Trebuie să folosim darurile ca niște buni ispravnici”. Iată-ne din nou la acel cuvânt oikonomos. Suntem responsabili de administrarea darului nostru. La fel cum am spus în această dimineață, suntem responsabili de administrarea banilor Domnului. Suntem responsabili așa cum era un ispravnic. Un ispravnic se ocupa de pământul oamenilor, de fondurile și resursele lor, de resursele umane și de alimentele lor, plătea salariile, și avea grijă de membrii gospodăriei. Ispravnicii gestionau toate acestea pentru proprietar, și așa este și cu noi în ce privește darurile spirituale. Dumnezeu ne-a dat aceste daruri pentru ca noi să le administrăm. Voi nu sunteți proprietarii darului vostru; aveți obligația de a vă folosi darul.

Acum, nu deveniți excesiv de tehnici încercând să descrieți ce este sau să-l perfecționați și să-l definiți. Știu că au existat tot felul de studii pe computer care îți vor spune care este darul tău. Completezi două pagini și îți trimit înapoi o hârtiuță care îți spune care este darul tău. Nu. Nu, nu poate fi analizat de un computer. Darul tău este ceea ce faci atunci când ești umplut de Duhul lui Dumnezeu pentru a sluji trupului lui Cristos, ceea ce produce un impact pozitiv. Acesta este darul tău. Și dacă încerci să mă faci să îl identific în totalitate pe al meu, nu pot să o fac. Știu doar că Duhul lui Dumnezeu mă folosește atunci când sunt disponibil să fiu folosit. Acum, niciun dar nu este pentru tine, darul tău nu este pentru tine, darul meu nu este pentru mine. Eu nu predic pentru a-mi asculta propriile mesaje. Asta nu este pentru mine. Este pentru voi. Și tu nu slujești, nu slujești pentru tine, ci pentru mine. Ne slujim unii pe alții pentru binele comun.

Acum, un alt gând. Petru vorbește, de asemenea, despre varietatea darurilor spirituale, despre varietatea darurilor spirituale. Vă rog să observați la sfârșitul versetului 10, el spune că trebuie să fim buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu. Ei bine, acest cuvânt înseamnă „multicolor” și ne amintește din nou de 1 Corinteni 12:4-6, unde 1 Corinteni 12 spune că există felurite daruri, există felurite slujbe, există felurite lucrări. Literalmente, înseamnă distribuție de produse. Așadar, Dumnezeu dă aceste daruri, dă aceste slujbe, și dă aceste lucrări în tot felul de varietăți; daruri multiple, multicolore. Îmi place acest cuvânt, multicolor, pentru că mă duce din nou la paletă. Dumnezeu are aceste culori, iar El le amestecă pentru a vă picta într-o culoare unică.

Așadar, tu și cu mine putem avea amândoi darul învățăturii, dar al meu poate fi amestecat cu un har unic, și cu o măsură unică de credință. Al meu poate fi amestecat într-o slujbă specială cu un efect special, întărit de Duhul Sfânt. O mare diversitate în trupul lui Cristos. Pot predica, dar cu accent pe arătarea milei. Pot să predic cu accent pe discernerea adevărului. Darul variază de la persoană la persoană. De aceea, nefolosirea darului este atât de gravă, pentru că nimeni nu îți poate lua locul. Nimeni nu îți poate lua locul.

Preaiubiților, există o mulțime de probleme care sunt importante în biserică, dar niciuna nu este mai importantă decât aceasta și niciuna nu este mai serioasă decât aceasta. Dacă desconsiderați folosirea darului, schilodiți trupul lui Cristos. Îl schilodiți. Îl transformați într-un trup schilodit care nu Îl reprezintă corect pe Cristos. Obișnuiam să numesc biserica trupul numărul doi; trupul numărul unu era Cristos întrupat, trupul numărul doi este Cristos care trăiește în biserica Sa. Și dacă noi nu funcționăm ca trup, atunci Cristos este schilodit, iar perspectiva lumii asupra Lui este distorsionată.

Acum, noi avem aceste daruri, dar există o presupunere în poruncile lui Petru aici și anume că nu toți le folosim cum trebuie. Le putem folosi în mod necorespunzător în fire, contrafăcându-le. Sau le putem lăsa nefolosite. Și astfel, în ambele cazuri, suntem neascultători, așa spune Petru. „Ați primit darul, folosiți-l”. Și apoi, în versetul 11, ne arată că darurile noastre se împart în două categorii generale. Foarte simplu. „Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu”. Opriți-vă puțin aici. Sunt două tipuri de daruri: daruri de vorbire și daruri de slujire. Asta este tot. Vi s-a dat fie un dar de vorbire, fie un dar de slujire. Unii dintre noi au primit un dar care implică vorbire, predicare, învățătură, oferirea unui cuvânt de înțelepciune, oferirea unui cuvânt de cunoaștere, discernământ, conducere. Unii au primit daruri de slujire: darul slujirii, poate darul administrării, darul rugăciunii, care este o tăcere liniștită în culise, darul milosteniei, darul ajutorării. Și toate aceste îmbinări frumoase, acestea sunt darurile de slujire.

Dacă aveți darul de a vorbi, spune el în versetul 11, asigurați-vă că atunci când vorbiți, vorbiți cuvintele lui Dumnezeu. Dacă aveți darul profeției, sau al învățăturii, sau al cunoașterii, sau al înțelepciunii, sau al îndemnului, atunci când deschideți gura asigurați-vă că rostiți, ca să zic așa, cuvintele lui Dumnezeu. Acum, îngăduiți-mi să spun un cuvânt despre asta. Acest termen este folosit de Scriptură. Și se referă la Vechiul Testament. Este folosit astfel în Fapte 7:38 și în Romani 3:2. Ori de câte ori folosești un dar de vorbire, trebuie să spui adevărul lui Dumnezeu, nu propriile tale idei. Trebuie să rostești cuvântul pe care l-a rostit Dumnezeu, să folosești vorbirea lui Dumnezeu. Deoarece nu toți creștinii au fost inspirați de Dumnezeu ca scriitorii Noului Testament, deoarece nu toți creștinii au fost inspirați de Dumnezeu, Petru trebuie să se refere aici la Cuvântul revelat, la Cuvântul scris. Iar el spune pur și simplu că dacă ai un dar de vorbire, ori de câte ori vorbești și folosești acest dar, ar fi bine să fie vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o afirmație foarte, foarte puternică.

În al doilea rând, dacă ai un dar de slujire, atunci faci asta prin puterea pe care ți-o dă Dumnezeu. Dacă ai un dar de ajutorare, sau un dar în domeniul administrării, sau al dăruirii, sau al milei, sau darul de a discerne, sau orice funcție de slujire a trupului lui Cristos, atunci ar fi bine să faci asta prin puterea pe care o furnizează Dumnezeu. Ar fi bine să fii întărit de Duhul Sfânt, să umbli în Duhul, să fii plin de Duhul, astfel încât să nu o faci în firea pământească.

Așadar, Petru ne oferă aici instrucțiuni complete despre darurile spirituale. Amploarea: toată lumea le are, dar individual sunt unice. Sursa: ele vin de la Dumnezeu, nu pot fi căutate, sunt date prin har ca un dar gratuit din suveranitatea lui Dumnezeu. Natura darurilor: ele sunt capacități spirituale prin care Duhul te folosește pentru a sluji trupului. Obligația: trebuie să îți folosești darul și trebuie să îl folosești ca unul care are de îndeplinit o isprăvnicie înaintea lui Dumnezeu. Varietatea: este aproape la fel de nesfârșită ca imaginația ta și chiar dincolo de ea, pentru că fiecare dintre noi are un dar unic pentru sine, harul multicolor (felurit) al lui Dumnezeu. Și categoriile sunt daruri de vorbire, daruri de slujire.

Acum, preaiubiților, acestea sunt instrucțiunile noastre. Viața creștină este destul de simplă. Sfințenie față de Dumnezeu, dragoste față de oameni, slujire spirituală. Asta este tot. Și din moment ce ați fost transformați de Cristos din împărăția întunericului și strămutați în împărăția Preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu, aveți atunci dorința de a asculta.

Așadar, am văzut imboldul: a doua venire. Am văzut instrucțiunile: sfințenie, dragoste, slujire. În al treilea și ultimul rând: intenția. Care este scopul? Versetul 11, la sfârșit: „pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin”. Care este intenția a tot ceea ce facem? Care este intenția sfințeniei noastre, intenția iubirii noastre și intenția slujirii noastre? Ca în toate, Dumnezeu să fie cum? Slăvit.

Pentru ca Dumnezeu să fie glorificat, astfel încât, cum spune Petru, „în toate lucrurile, în toate chestiunile datoriei creștine, Dumnezeu să fie glorificat prin Isus Hristos". Aceasta este, apropo, ceea ce numim doxologie. Doxologia este pur și simplu o expresie care este un cuvânt de laudă, un cuvânt de glorie. Și astfel, noi trebuie să Îl glorificăm pe Dumnezeu.

Îl putem slăvi pe Dumnezeu, observați în versetul 11, doar prin Isus Cristos. „A căruia este slava și puterea în vecii vecilor!” Iar comentatorii au lungi discuții cu privire la „căruia” dacă se referă la Dumnezeu, sau dacă acest „căruia” se referă la Isus Cristos. Și cred că este o ambiguitate binecuvântată, inspirată, pentru că slava aparține lui Dumnezeu în Cristos și lui Cristos în Dumnezeu. Și astfel, vreau să-I aduc slavă lui Dumnezeu, orice aș face, fie că mănânc sau beau, 1 Corinteni 10:31 spune: vreau să fac totul spre slava lui Dumnezeu. Iar modul de a face acest lucru este să trăim în lumina celei de-a doua veniri a lui Isus Cristos, este să ne îndeplinim obligația de sfințenie, de dragoste și de slujire în puterea Duhului și, astfel, să trăim pentru slava lui Dumnezeu.

Petru nu se poate abține să nu adauge un „amin” la finalul acestui text. Astfel că, așa să fie. Viața mea să fie spre slava lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să trăim disciplinele vieții. Și, așa cum am spus când am început toate acestea, costul uceniciei este mare, dar nu la fel de mare ca prețul respingerii lui Cristos. El așteaptă ce este mai bun de la noi. Iar scopul este să Îi dăm Lui toată slava. Așa că, în cele din urmă, dacă am fi perfect sfinți, perfect iubitori și perfect slujitori, nu am avea niciun merit, nu-i așa? I-am da Lui toată slava. Haideți să ne rugăm!

Îți mulțumim, Tată, pentru această seară minunată pe care am împărtășit-o împreună, mulțumim pentru aceste mari adevăruri pe care Duhul lui Dumnezeu le-a asigurat inimilor noastre în Cuvânt. Și fie ca noi să fim ascultători pentru a fi oamenii pe care Tu Îi dorești, nu doar iertați, ci și transformați. Și fie ca acel impuls care tânjește să se supună, să se atașeze de aceste porunci și să ne putem supune continuu datoriei pe care Tu dorești să o produci în noi prin Duhul Tău. În numele scump al Mântuitorului nostru ne rugăm. Amin.

SFÂRȘIT