Haideți să deschidem Bibliile în această seară la 1 Petru capitolul 4, pentru a continua studiul nostru din 1 Petru. Au trecut câteva săptămâni de când nu am mai avut ocazia din cauza tuturor activităților de sărbători, iar apoi cu conferința noastră de misiuni care se apropie, vor mai trece câteva săptămâni până când vom reveni la acest studiu. Dar vrem să trecem chiar aici, în 1 Petru capitolul 4, la următoarea secțiune de interes pentru noi, versetele de la 12 la 19.
Unu Petru capitolul 4 versetele de la 12 la 19. Să vedem dacă nu pot cumva să vă prezint acest text, să vă prezint pentru o clipă contextul a ceea ce scrie Petru și de ce spune ceea ce spune.
În data de 19 iulie, anul 64 d.Hr., Roma a ars în timp ce Nero cânta la liră. Acesta este un moment celebru în istorie. Toată lumea își amintește că Roma a ars, iar Nero a cântat. Dar acest lucru are un impact semnificativ şi asupra scrierii acestei epistole. Dați-mi voie să vă prezint un scurt istoric. Marele oraș al lumii antice a fost mistuit în acea zi într-un foc nimicitor. Roma era un oraș cu străzi foarte înguste. Era un oraș cu locuințe înalte din lemn. Au construit din lemn ceea ce astăzi s-ar numi blocuri de apartamente, care erau foarte apropiate unele de altele. Focul s-a răspândit rapid și deși a început în acea zi, a durat de fapt trei zile și trei nopți și a izbucnit din nou și din nou chiar dacă au încercat să îl controleze. Romanii chiar credeau că Nero era responsabil pentru incendierea marelui lor oraș și a caselor lor. De ce? Pentru că Nero avea o obsesie ciudată pentru construcții și voia să construiască un nou oraș așa că se credea că el l-a ars pe cel vechi. A stat în Turnul lui Mecenas și a privit bucuros cum orașul ardea până la temelii. De fapt, se spune că a fost fermecat de frumusețea flăcărilor. Oamenii care stingeau focul sau încercau să îl stingă erau împiedicați de soldații săi și erau declanșate noi incendii. Oamenii au fost absolut devastați. Au pierdut totul.
Templul zeiţei Luna, Ara maxima, marele altar, Templul lui Jupiter, Altarul lui Vesta, toți zeii casei, casele lor, totul dispăruse și ei rămăseseră fără adăpost. Resentimentul, evident, era mare. Amărăciunea era profundă și întrucâtva aducătoare de moarte. Și astfel, Nero avea nevoie să distragă atenția de la el însuși. Avea nevoie de un țap ispășitor. Așa că a ales ca țap ispășitor, creștinii. În mod public, i-a învinuit pe creștini pentru incendierea Romei. Sincer, a fost o alegere ingenioasă din partea lui, deoarece creștinii erau deja victimele urii și calomniilor. Ei erau legați de evrei în mintea majorității oamenilor care fuseseră împrăștiați în diaspora. Și, din moment ce exista un antisemitism destul de puternic, era ușor să existe și o atitudine anticreștină. Cina Domnului, pe care o țineau creștinii, era un act la care păgânii nu puteau participa, așa că aceștia au inventat tot felul de închipuiri ciudate despre ceea ce se întâmpla. Au auzit despre acești creștini că mâncau carne și beau sânge și îi acuzau de canibalism. De fapt, au început să spună că ei mâncau copii și străini dintre neamuri la Cina Domnului. De asemenea, au spus că sărutul creștin, sărutul dragostei care se presupune că era folosit la sărbătoarea lor de dragoste, era de fapt o demonstrație a acestei pofte și orgii desfrânate care avea loc, numită Cina Domnului.
Creștinii erau, de asemenea, foarte nepopulari pentru că divizau familiile. Atunci când un bărbat devenea creștin, iar soția sa nu, era o ruptură evidentă și același lucru era valabil și invers. De asemenea, creștinii obișnuiau să vorbească despre un moment în care lumea se va topi în flăcări, așa că ar fi fost ușor să se dea vina pe ei pentru acest incendiu, crezând că au încercat să dezvolte o împlinire a propriei lor profeții. Iar istoricii ne spun că deși au existat la Roma câțiva judecători care erau destul de cinstiți și pregătiți să-i achite pe creștini de această acuzație nefondată, acești judecători au fost reduși la tăcere și ignorați. Creștinii erau incendiatori, creștinii erau anarhiști, creștinii erau considerați vinovați de ură împotriva societății civilizate. Acestea au început şi au fost ceea ce s-a transformat mai târziu într-o persecuție în toată regula. Dacă mergem mai departe de Nero, până la Domițian, Traian și alți împărați romani, descoperim că ceea ce a început aici ca o ură inițială față de creștini a devenit o politică permanentă. Iar întrebarea dacă un om era creștin a devenit cea mai esențială parte a oricărei acuzații împotriva lui. Ca urmare a acestei acuzații, a început persecuția. Tacitus, istoricul roman, a relatat că Nero îi tăvălea pe creștini în smoală sau ulei și apoi le dădea foc în timp ce erau încă în viață și îi folosea ca torțe vii pentru a-și lumina petrecerile din grădină. Îi servea înveliți în piei de animale sălbatice câinilor săi de vânătoare pentru a-i sfâșia în bucăți. Au fost țintuiți în cuie pe cruci, şi aşa mai departe.
Creștinii au pierit într-un delir al sălbăticiei în acea perioadă, și chiar și linșajul a devenit ceva foarte obișnuit. În câțiva ani, creștinii au fost întemnițați, torturați, însemnaţi cu fierul roşu, trecuţi prin foc, arși, biciuiți, bătuți cu pietre și spânzurați. Unii au fost sfâşiați cu cuțite încinse, iar alții au fost aruncați în coarnele taurilor sălbatici. Dr. HB Workman, în capitolul său „Cezar sau Cristos” dintr-un volum foarte interesant numit „Persecution in the Early Church” (Persecuția în Biserica primară), a scris următoarele: „Timp de 200 de ani, de la Nero încoace, liderii din rândul creștinilor au fost catalogați drept anarhiști și ateişti și în consecință au fost urâți. Timp de 200 de ani, să devii creștin a însemnat marea renunțare, aderarea la o sectă disprețuită și persecutată, înotarea împotriva valului de prejudecăți populare, intrarea sub interdicția Imperiului, posibilitatea în orice moment de a fi întemnițat și ucis sub cele mai înfricoșătoare forme. Timp de 200 de ani, cel care voia să îl urmeze pe Cristos trebuia să calculeze prețul și să fie pregătit să îl plătească cu libertatea și viața sa. Timp de 200 de ani, simpla mărturisire a creștinismului a fost ea însăși o crimă. Christianus sum era aproape singura acuzaţie pentru care nu exista iertare, reprezenta tot ceea ce era necesar să fie scris ca titlu în spatele condamnatului. Pentru că acest nume, (de creştin,) în perioadele de restriște, care nu erau puține, însemna rastelul, cămașa de smoală în flăcări, leul, pantera, sau în cazul fecioarelor, o infamie mai rea decât moartea”. Am încheiat citatul.
Dar, ceea ce este interesant în legătură cu 1 Petru este că din câte putem afla, această scrisoare a fost probabil scrisă imediat după ce a început totul, undeva spre sfârșitul aceluiași an, 64 d.Hr. Așadar, ar fi fost scrisă, într-o perioadă în care creștinii treceau prin începutul ororilor unei persecuții de 200 de ani. Când ne uităm atunci la versetul 12, și vă voi atrage atenția asupra lui, nu suntem șocați, prin urmare, să citim cuvintele lui Petru: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru”. Acum, pe măsură ce ne apropiem de acest text, Petru le va atrage apoi atenția asupra temei recurente a acestei epistole, și anume răspunsul creștinului la suferință. Astfel că el oferă patru caracteristici cheie într-un răspuns adecvat. Și dacă putem să le înțelegem pe acestea, ne va ajuta foarte mult în viața noastră să facem față suferinței de dragul neprihănirii.
Petru le spune, în esență, patru lucruri care sunt necesare pentru a fi biruitor într-o încercare de foc. Mai întâi, să te aștepți la ea. În al doilea rând, să te bucuri în ea. În al treilea rând, să evaluezi cauza ei. Și în al patrulea rând, să te încredințezi lui Dumnezeu. Așteaptă-te la ea, bucură-te în ea, evaluează cauza ei și apoi încredințează-te lui Dumnezeu. Acum, acest lucru rezumă într-un fel toate instrucțiunile din această epistolă de până acum în legătură cu suferința. S-au spus deja multe.
Haideți să trecem direct la acest prim punct. Îl găsim în versetul 12: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi”. Ideea aici este să ne așteptăm la suferință, să ne așteptăm la ea, să nu fim surprinși de ea, să nu credem că este un lucru ciudat, să ne așteptăm la ea. Petru a spus în mod constant, de-a lungul acestei epistole, că persecuția pentru un creștin, sub diferite forme, este inevitabilă. Este inevitabilă. De fapt, surpriza ar fi dacă nu ar veni. „Nu vă mirați”, a spus Ioan în 1 Ioan 3:13, "fraților, dacă vă urăște lumea”. Nu vă mirați. În Ioan 15 și 16, Isus a spus că dacă M-au urât pe Mine; vă vor urî și pe voi. Pavel, scriindu-i lui Timotei, spune că toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniți, 2 Timotei 3:12. Și astfel, Petru devine cu adevărat ecoul instrucțiunilor celorlalți care au scris în Noul Testament cu privire la faptul că nu trebuie să fim surprinși atunci când vine suferința. Viețile evlavioase trăite într-o lume neevlavioasă confruntă acea lume, iar noi devenim un fel de conștiință nedorită care este dezagreabilă. Și, dacă rostim numele lui Cristos suficient de tare, devenim ofensatori. Chiar şi bunătatea unui creștin poate fi o ofensă pentru o lume rea. Iar dacă la aceasta se adaugă proclamarea numelui lui Cristos, devenim deosebit de ofensatori. Este ca și cum Petru spune că suferința este prețul uceniciei.
Cu siguranță, Isus a avut acest lucru în minte când a spus: „Nu vei deveni creștin, nu-i așa, fără să socotești prețul. Nimeni nu construiește nici măcar un turn fără să calculeze costul. Niciun general nu pleacă la război fără să-și facă socotelile și fără să-și evalueze trupele și capacitatea de a face față vrăjmașului”. Și cu siguranță nu vei fi atât de neînțelept încât să nu-ți dai seama că atunci când devii creștin îți iei o cruce, iar crucea vorbește despre durere, despre suferință și chiar despre moarte. Există cu siguranță un preț de plătit, pentru că, dacă rostești numele lui Cristos, vei deveni o conștiință pentru o lume rea care nu primește acest lucru cu bucurie.
În primul capitol și în prima parte a capitolului 2, Petru a vorbit despre suferința pentru mântuirea noastră prețioasă. Apoi, din ultima parte a capitolului 2 până în prima parte a capitolului 4, el a vorbit despre suferința în situația noastră actuală. Iar acum, el începe să vorbească despre suferința până la mântuirea noastră perfectă. Dar întreaga epistolă este despre suferință. Având în vedere cât de scumpă este mântuirea noastră, a spus el la începutul epistolei, suferința nu este nimic. Având în vedere situația noastră actuală, suferința este foarte importantă, deoarece modul în care reacționăm la ea determină cât de eficientă este mărturia noastră legată de Evanghelie. Iar în vederea celei de-a doua veniri personale a lui Cristos și a mântuirii noastre finale, nici măcar nu este vrednică să fie comparată, spune Pavel, cu slava care ne va fi descoperită. Așadar, înțelegem deja până aici din epistolă că Petru este preocupat ca noi să vedem suferința într-o perspectivă corectă.
Acum, este inevitabil ca un creștin credincios să nu sufere unele persecuții, și despre asta vorbește el. El vorbește despre suferința de dragul neprihănirii, sau despre suferința pentru că ești creștin sau despre suferința pentru că proclami numele lui Cristos. Când am prezentat pentru prima dată 1 Petru, v-am dat o mică listă și poate că este timpul acum, după multe, multe luni, să vă reamintesc acea listă. O listă cu tipurile de suferință pe care le îndură creștinii. Aceasta este luată chiar din Noul Testament. Matei 5:10 spune că vom avea de îndurat persecuții din pricina neprihănirii. Matei 5:11 și 12 spune că vom avea de îndurat batjocuri și vorbiri de rău. Unu Petru 4:4 spune că vom fi vorbiți de rău. Matei 10 spune că vom avea de îndurat acuzații mincinoase. Matei 10:17, vom fi bătuți pentru Cristos. Matei 10:14, vom fi respinși de către oameni. Ioan 15:18 până la 21, vom avea parte de ură din partea lumii. Matei 10:21 până la 36, vom avea parte de ură din partea celor din casa noastră. Faptele Apostolilor 7:58 spune că unii dintre noi vor fi martirizați. Iacov 1 spune că vom fi ispitiți. Fapte 5:41, vom îndura rușinea aruncată asupra noastră de dragul lui Cristos. Fapte 14:22, vom îndura necazuri și strâmtorări de tot felul. Fapte 4, Fapte 5, Fapte 12 ne amintește că mulți creștini vor fi în închisoare. Unii, conform cu Fapte 14:19, ar putea fi împroșcați cu pietre. Doi Corinteni 11:24 și 25 ne amintește că unii creștini au îndurat bătăi. Unu Corinteni 4:9 spune că vom fi o priveliște pentru oameni. Unu Corinteni 4 spune că vom fi neînțeleși, vom fi defăimați și vom fi disprețuiți. Doi Corinteni 6:8-10 spune că vom îndura necazuri, suferințe, strâmtorări, răscoale, osteneli, temnițe, priveghiuri, posturi și vorbiri de rău. Acum, aceasta este o mică listă a lucrurilor pe care un creștin le îndură într-o cultură care nu este creștină. Acestea sunt suferințele care se abat asupra credinciosului într-o lume decăzută. Așadar, ar trebui să ne așteptăm la ele.
Acum, să ne întoarcem la textul nostru. Începe prin a spune: „Preaiubiților”, literal cei iubiți, iar el este foarte pastoral aici. Însă introduce și o nouă secțiune. A doua secțiune a epistolei începe în capitolul 2 versetul 11 cu cuvântul „preaiubiților”, iar acum a treia secțiune și ultima începe în capitolul 4 versetul 12 cu același cuvânt, „preaiubiților”. Acesta introduce într-adevăr ultima secțiune, dar este un cuvânt pastoral, este un cuvânt tandru, este un cuvânt cu compasiune, este un cuvânt cu afecțiune, este un cuvânt cu grijă. Vă aduceți aminte că în capitolul 1, versetul 22, Petru a vorbit despre o dragoste de frați neprefăcută. Apoi, în capitolul 4 versetul 8 a vorbit despre faptul că trebuie să avem o dragoste fierbinte unii pentru alții, deoarece dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Ei bine, aici el dă dovadă de această compasiune, de acea dragoste ferventă, de acea dragoste intensă atunci când vorbește despre acești credincioși prin acest termen plin de har. Este o aducere aminte că ei sunt iubiți de Petru; și mai mult decât atât, sunt iubiți de Dumnezeu. Aceasta, dragii mei prieteni, este o pernă moale pe care să vă odihniți sufletul obosit în mijlocul persecuției. Sunteți încă preaiubiții lui Dumnezeu; sunteți încă preaiubiții unui frate creștin.
Presupun că asta ar fi o ispită în mijlocul suferinței, în mijlocul necazului. Şi cine știe dacă unii dintre creștinii cărora Petru le scria nu sufereau tocmai sub prigoana teribilă a lui Nero. Ar fi foarte ușor, într-o astfel de situație, să pui la îndoială dragostea lui Dumnezeu, nu-i așa? Doamne, mă iubești cu adevărat? Îți pasă cu adevărat? Dacă da, de ce se întâmplă aceste lucruri? Vreau să spun că, dacă ai crede în evanghelia prosperității, ai avea de câştigat, nu-i așa? Te-ai întreba dacă ceea ce ți s-a spus a fost adevărat dacă cineva ar fi venit la tine și ți-ar fi spus că Isus vrea să te facă sănătos, bogat și prosper și, imediat după ce ți-ai dat viața lui Isus Cristos, cineva ți-ar tăvăli copiii în smoală și i-ar folosi ca torțe la petrecerea din grădină. S-ar putea să spui: <
Nu vă mirați că sunteți persecutați. Nu fiți șocați că viața este dificilă. Nu fiți surprinși când cineva contestă mărturia voastră. Nu vă mirați când nu puteți obține promovarea pe care o doriți la locul de muncă, când colegii de muncă sunt ostili față de voi, când sunteți batjocoriți, când nu primiți ceea ce meritați. Nu vă mirați când vecinii voștri par să se răzbune împotriva voastră dintr-un motiv pe care nu-l puteți înțelege. Nu fiți surprinși. Nu vă mirați. Creștinii ar trebui să înțeleagă cu ușurință că suferința merge împreună cu credința creștină. Nu este străină, nu este străină. Îi aparține. Creștinismul nu promite niciodată imunitate la suferință. Promite - sunteți pregătiți pentru asta? - suferința. Suferința.
Ce fel de prezentare a Evangheliei ar fi dacă în loc de Evanghelie am spune că Isus vrea ca voi să fiți fericiți, bucuroși și plini de pace, şi să vă rezolve toate problemele și să vă facă prosperi, bogați și sănătoși și toate celelalte? Dacă i-am spune cuiva: știi, ai nevoie disperată de Isus Cristos să te mântuiască, pentru că ești în drum spre un iad veșnic. Şi ai de ales, poți suferi pentru totdeauna în iad sau poți deveni creștin și poți suferi aici pentru o vreme. Pentru că aceasta este concluzia. Personal, nu este o alegere dificilă pentru mine. Mai degrabă aș prefera să iau câteva lovituri aici decât să îndur un iad veșnic. Dar oamenii par să vrea să trăiască cu iluzia că dacă îl revendici pe Cristos, dacă îl chemi pe Cristos și dacă, citez fără ghilimele, slujești biserica, Dumnezeu îți va elimina toate dificultățile, toate adversitățile, toate durerile, toate persecuțiile. Așa ceva nu poate fi adevărat. Nu poate fi adevărat. De fapt, cred că, cu cât ești mai eficient pentru Dumnezeu și cu cât ești mai credincios adevărului divin, cu atât mai mult stimulezi animozitatea. Devii, pentru cei care cred, o mireasmă de la viață spre viață; dar pentru cei care nu cred, o mireasmă de la moarte spre moarte.
Așadar, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru. Acum, ce înseamnă asta? Ei bine, literal, termenul se referă la ardere. Cuvântul este folosit pentru cuptor. În Vechiul Testament, în Septuaginta, care este traducerea în greacă a textului ebraic, cuvântul este folosit pentru cuptor. Și în Noul Testament conduce la ideea de cuptor. În Vechiul Testament era folosit pentru un cuptor de topire în care metalul era topit pentru a fi curățat de impurităţi. Așadar, el spune: nu vă mirați atunci când Dumnezeu vă va pune în cuptor pentru a vă topi. Psalmul 66:10, de exemplu, spune: „Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul”. Doamne, Tu ai făcut-o. Iată așadar, un simbol al suferinței, un simbol al persecuției, un simbol al respingerii pe care Dumnezeu îl concepe ca pe un proces de curățare, de purificare. Întorcându-ne înapoi în 1 Petru, uitați-vă puțin la versetele 6 și 7 din capitolul 1, pentru că aici este același concept. În versetul 6 se spune: „În ea voi vă bucurați mult”, adică în mântuirea veșnică care urmează să vină, vă bucurați „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos.” Și astfel, el spune: „Uite, trebuie să fiți dispuși să suportați niște încercări de foc aici pentru că știți că acestea vor dovedi autenticitatea credinței voastre, care va fi răsplătită la arătarea lui Isus Cristos.
Așadar, încercarea de foc de aici nu este un necaz oarecare. Este vorba despre persecuția pentru credința voastră, persecuția din pricina neprihănirii, persecuția din cauza identificării cu Isus Cristos. Dar Dumnezeu îngăduie ca asta să vină. Versetul 12: „Care a venit peste voi” ca să ce? „să vă încerce”. Dumnezeu îngăduie să vină pentru că dovedește autenticitatea creștinismului vostru. Vă aduceți aminte de pilda Domnului nostru Isus, pilda semănătorului? Și vă aduceți aminte că o parte din sămânță a căzut în pământ stâncos? Și a intrat în pământ și, dintr-odată, a ieșit din pământ o plantă. Dar se spune că sub sol era stâncă, iar rădăcinile nu s-au putut adânci pentru a lua apă și, când a ieșit soarele, acea plantă s-a uscat și nu a dat niciodată rod. Iar Domnul nostru descria prin asta genul de persoană care aude mesajul Evangheliei, are un răspuns emoțional și arată o reacție exterioară aparentă. Dar pentru că solul inimii nu a fost niciodată arat cu adevărat, imediat ce vine necazul, dispare.
Așadar, asta este exact ceea ce spune Petru. Suferința de dragul lui Cristos dezvăluie cine este autentic, nu-i așa? Falsificatorii nu vor mai sta prin preajmă. De aceea, de-a lungul anilor, am spus mereu că biserica persecutată este biserica pură. De aceea ne facem griji cu privire la Rusia și la Europa de Est, după ce s-au deschis. De îndată ce se deschid și nu mai există niciun cost pentru creștinism, atunci nu mai știi cine este creştin adevărat, nu-i așa? Exact ca în Statele Unite ale Americii. Un pastor rus mi-a spus asta chiar acolo, într-o duminică seara, nu cu mult timp în urmă. I-am spus: „Trebuie să fie dificil în Rusia să păstorești biserica”. El a răspuns: „Nu neapărat, cred că trebuie să fie dificil în America. Pentru că în Rusia știm cine sunt adevărații creștini”. Așadar, încercarea vine pentru testarea voastră. Asta este o trăsătură esențială a lucrării lui Dumnezeu în voi pentru a demonstra dacă sunteți reali, pentru a vă purifica, pentru a vă curăța.
Așadar, el spune să vă așteptați la asta și să nu o priviți ca fiind ceva ciudat care a dat peste voi. Acest verb „ a dat”, este un verb interesant, sumbainō, înseamnă a cădea din întâmplare. Să nu vă gândiți că atunci când sunteți persecutați este ceva care s-a petrecut din întâmplare. Nu, Dumnezeu a permis și a conceput acest lucru pentru testarea voastră, pentru curățirea voastră, pentru purificarea voastră, pentru sfințirea voastră. Încercarea dovedește mai întâi dacă ești un credincios adevărat și apoi curăță zgura din viața ta. Persecuția, necazul, suferința nu sunt întâmplătoare și nici nu interferează cu planul lui Dumnezeu. Ele fac parte din planul lui Dumnezeu și ar trebui să fie ceva normal în viața tuturor creștinilor. Ele sunt ceva obișnuit în viața tuturor creștinilor credincioși.
Așadar, primul lucru pentru a face față suferinței este să ne așteptăm la ea. Vă spun, asta ajută foarte mult. Eu mă aștept la ea. Am parte de o mulțime de resentimente din partea unora. Am parte de multă respingere, de multă ostilitate care vine spre mine. Faptul că difuzezi în toată America tot timpul nu ajută. Așa că avem parte de multe reacții. Mă aștept la asta. Și așteptările mele mă fac să îmi găsesc un fel de zonă de confort. Când cineva vine și spune: „Știi ce au spus despre tine? Așa și așa.” Nu ştiu, dar mă aștept la asta. Spune-mi, ce au zis acum? Nu mă șochează niciodată. Și dacă te poți aștepta la asta, poți contracara impactul inițial. Face parte din planul lui Dumnezeu. Este modul în care El dovedește autenticitatea credinței tale și este modul în care îți curăță viața. Scoate afară toată mândria și tot felul de orgolii, iluzia autocontrolului, iluzia că poți controla lumea ta și toate reacţiile ei. Te dezbracă de tine și te face total dependent de El, iar acesta este un proces bun.
Al doilea lucru pe care Petru vrea să ni-l spună este să ne bucurăm în ea. Nu numai că trebuie să ne așteptăm la ea, dar când vine trebuie să ne bucurăm în ea. Observați versetele 13 și 14. „Dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi”. Acum, uitați-vă doar la acea scurtă frază din versetul 13 „dimpotrivă bucurați-vă”, la timpul prezent, continuați să vă bucurați. Aceasta este atitudinea corectă în mijlocul persecuției. În mijlocul necazurilor, al respingerii, a tot ceea ce lumea aduce împotriva voastră, aceasta este atitudinea corectă de dragul neprihănirii și din pricina numelui lui Isus Cristos. Orice lucru care vine împotriva voastră ar trebui să fie un motiv de bucurie. Vă aduceți aminte de cuvintele Domnului nostru? Ascultați-le, Matei 5:10 până la 12: „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăția cerurilor”. Dacă ești prigonit din pricina neprihănirii, este o dovadă că aparții împărăției cerurilor. „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă”. Este ciudat, nu-i așa? „Bucurați-vă și veseliți-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri, căci tot așa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi”. Sunteți într-o companie bună.
Așadar, vă bucurați în ea. Continuați să vă bucurați în ea. Și probabil vă întrebați: „Bine, dar care să fie motivația pentru așa ceva?” Ei bine, există o motivație viitoare și o motivație prezentă. Observați textul. Uitați-vă la motivația viitoare. Bucurați-vă, versetul 13. De ce? „bucuraţi-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui”. Ați înțeles asta? În măsura în care aveți parte de suferințele Lui, veți avea parte și de arătarea slavei Lui. Și astfel, dacă veți continua să vă bucurați acum, vă veți bucura cu adevărat atunci.
Acum, haideți să vorbim despre asta. Fraza cu care începe versetul 13, „întrucât aveți parte de patimile lui Cristos”, trebuie înțeleasă. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, înseamnă pur și simplu, acum ascultați, este un gând foarte simplu, împărtășiți suferințele lui Cristos în acest fel: Isus Cristos a avut parte de suferință prin mâinile oamenilor pentru că a făcut ceea ce era corect. Nu-i așa? El nu a făcut ceva greșit. El a fost fără păcat. Isus Cristos a suferit pentru că a făcut ceea ce era drept. Isus Cristos a suferit pentru că a spus adevărul. Nu este vorba de faptul că avem parte de suferințele răscumpărătoare ale lui Cristos. Nu este vorba că avem parte de suferințele ispășitoare ale lui Cristos. Nu asta este ceea ce spune Petru. El spune că ești partener în același fel de suferință pe care a îndurat-o Isus, suferință făcând ceea ce este drept, suferință spunând ceea ce este corect, suferință predicând mesajul corect. Împărtășești acest tip de suferință, o suferință pentru dreptate.
Așadar, nu vă mirați, nu fiți surprinși și nu vă descurajați, pentru că aveți un privilegiu: privilegiul de a împărtăși același tip de suferințe pe care le-a îndurat Isus. Doamne, ce privilegiu! Acum, Petru a avut multe de spus despre suferințele lui Cristos. Vă aduceți aminte capitolul 1 cu versetul 11, unde a vorbit despre suferințele lui Cristos? Capitolul 2 cu versetul 21, unde a vorbit despre din nou despre faptul că Isus Cristos a avut de suferit? În capitolul 3, versetul 18, este vorba din nou despre suferința lui Cristos. Capitolul 4 versetul 1, suferința lui Cristos în trup. Aceasta este o temă majoră pentru Petru, iar noi am parcurs-o în profunzime. Însă ceea ce are el în vedere aici este suferința pământească pe care Cristos a îndurat-o din partea prigonitorilor păcătoși. Este vorba despre suferința pământească de care Cristos a avut parte fiind în mâna păcătoșilor persecutori. Așadar, atunci când voi, în calitate de creștini, aveți de suferit, împărtășiți aceleași tipuri de suferințe atunci când aveți de suferit în mâinile unor păcătoși ostili, care resping, batjocoritori, nemiloși. Și ar trebui să vă bucurați. Ce privilegiu!
Nu există niciun dubiu că Pavel a înțeles asta, nu-i așa? Vă aduceți aminte ce spune el la sfârșitul capitolului 6 din Galateni? El prezintă acolo o mărturie care este extraordinară. El spune în versetul 17: „De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu”. Ce vrei să spui, Pavel? Vrea să spună că „cicatricile pe care le-am primit când oamenii m-au biciuit, când m-au bătut cu nuiele, la toate cicatricile pe care le-am primit în viața mea sunt semnele lui Isus Cristos. De ce? Pentru că le-am primit pe toate din cauza Lui. Lumea nu a putut să ajungă la El, L-au urât pe El, și m-au urât și pe mine în locul Lui, nu L-au putut lovi pe El, așa că m-au lovit pe mine. Și”, spune el, „acestea sunt semnele mele de onoare”. E ca și cum și-ar trage mantia înapoi și ar spune: „Vreți să vedeți vitrina mea de trofee? Port pe trupul meu semnele care i s-ar fi dat lui Isus dacă ar fi fost aici, dar ei mi le-au dat mie pentru că I-am rostit numele.”
În Filipeni, același apostol, în capitolul 1, versetul 29, ne amintește tuturor cu privire la Cristos, că ni s-a dat harul nu numai să credem în El, ci și să suferim pentru El și să ducem aceeași luptă pe care o ducea Pavel. Oricine este un creștin credincios care trăiește într-o lume ostilă, într-o măsură sau alta, va avea parte de suferință. Vă aduceți aminte că în capitolul 3, versetul 10, Pavel a spus: „Și să-L cunosc pe El și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui. Vreau să cunosc mângâierea care îmi vine de la Cel care a îndurat tot ceea ce voi îndura eu, iar El a îndurat chiar mai mult decât mine”. El vede acolo o camaraderie, o legătură între el și Cristosul suferind. În Coloseni 1:24, el spune: „Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru trupul Lui. Cu alte cuvinte, din nou același lucru pe care l-a spus în Galateni: „Sunt marcat de răni care au fost destinate lui Cristos”. Și din nou, vă reamintesc acest mare adevăr. Pavel era nerăbdător să primească loviturile destinate lui Cristos, luând el loviturile.
Așadar, atunci când suferim, ne împărtășim cu Cristos. Nu în suferința Sa ispășitoare, ci în același tip de suferință, suferința pentru neprihănire, și un pas mai departe, noi luăm literalmente loviturile destinate Lui. Păcătoșii Îl urăsc; ei ne urăsc pe noi doar pentru că Îl urăsc pe El. Iar noi luăm loviturile pe care altfel ei I le-ar da Lui.
S-ar putea să vă imaginați că ar fi diferit dacă Isus s-ar întoarce în lume astăzi. I-ar face astăzi același lucru pe care I l-au făcut prima dată. Dacă aveți nevoie de dovezi, uitați-vă la modul în care lumea îi tratează pe creștini.
Apoi, spune el, revenim la versetul nostru, și vrem să înțelegem fiecare mare adevăr de aici cât mai bine. El spune: „ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui”. Acum, descoperirea slavei Sale este ceea ce Luca 17:30 numește ziua în care se va arăta Fiul Omului. Este a doua Sa venire. Apropo, o mică notă explicativă teologică, Isus este acum glorificat, nu uitați asta. El este acum glorificat, dar gloria Sa nu este încă revelată pe pământ. Ați înțeles? El este glorificat. În Ioan 17, când a spus: „Proslăvește-Mă la Tine cu slava pe care o aveam înainte de întemeierea lumii”, acea slavă I-a fost dată atunci când S-a înălțat și S-a întors la dreapta Tatălui. El este glorificat, dar slava Sa nu este încă descoperită. Ea nu este încă descoperită astfel încât omul să o vadă. Dar la descoperirea slavei Sale, când va veni în mare slavă, Matei 24 versetele 29 și 30 şi Matei 25, versetul 31, ambele vorbesc despre revenirea lui Cristos cu mare slavă. Ei bine, în acea zi, când El se va întoarce la revelația gloriei Sale, el spune: „să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui”. Voi spuneți: „Ce înseamnă asta?” Ei bine, este un cuvânt mai puternic decât primul. Când spune: „să vă bucurați”, este folosit cuvântul chairō, este cuvântul obișnuit pentru bucurie. Dar când spune „să vă bucurați și să vă veseliți”, ceea ce înseamnă să exaltați și să vă bucurați cu o bucurie negrăită, să vă bucurați cu adevărat. Ar fi în engleză următoarea diferență: am spune „Continuați să fiți fericiți”. Și dacă veți continua să fiți fericiți, într-o zi vă veți veseli. Aceasta este ideea.
Și ce spune el? Dacă ești credincios să suferi și să suporți persecuția de dragul neprihănirii în această viață, ca și cum ai purta semnele lui Cristos, atunci într-o zi, când El va apărea, te vei bucura cu adevărat, te vei bucura cu adevărat cu o bucurie negrăită, cu o izbucnire de bucurie care întrece orice altă bucurie. Ideea lui Petru este destul de clară. Dacă suferiți pentru El aici, bucurându-vă de privilegiul unei astfel de părtășii în suferințele Sale și vă amintiți că gradul în care suferiți aici va fi gradul în care veți primi slava la arătarea Sa, știți atunci că vă puteți bucura acum pentru că vă veți bucura foarte mult atunci. Răsplata voastră veșnică vă va aduce bucurie veșnică.
Acum, dacă am avea timp, am putea face un studiu mai aprofundat, dar îngăduiți-mi să vă prezint doar o idee. Răsplata voastră veșnică va reflecta în mod direct suferința voastră. Răsplata voastră veșnică va reflecta în mod direct suferința voastră. Suferința voastră va reflecta, într-o anumită măsură, credincioșia voastră. Adică, dacă ești un creștin pe ascuns, nu vei suferi prea mult. Dacă ești un creștin îndrăzneț, agresiv, credincios, confruntativ, vei suferi, dar slava ta veșnică va reflecta răsplata lui Dumnezeu pentru asta.
Ascultați cuvintele lui Isus din Luca 6:22. „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!” Și acum ascultați următorul lucru: „Bucurați-vă în ziua aceea”, rețineți „și săltați de veselie” spune textul grecesc. Fiți atât de fericiți încât să săriți în sus „pentru că răsplata voastră este mare în cer”.
Vă amintiți când Iacov și Ioan și mama lor au venit la Isus și au spus: „Vrem să stăm la dreapta și la stânga Ta în Împărăție.”? Isus a spus: „Asta nu atârnă de Mine ci ține de Tatăl Meu”. Și apoi a spus următoarele: „Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu?” Ce a vrut să spună cu asta? A vrut să spună că slava este legată de ce? De suferință. Era paharul suferinței. El spunea de fapt: „Dacă vă așteptați să fiți glorificați în Împărăția viitoare, ar fi bine să fiți gata să îndurați suferința aici și acum”. Slava eternă va fi proporțională cu suferința temporală. Și astfel, ne-am bucura, nu-i așa, din cauza realității viitoare că, pe măsură ce suferim identificându-ne cu Domnul Isus Cristos, suferind în mâinile păcătoșilor de dragul neprihănirii, într-un fel câștigăm o răsplată eternă care ne va aduce o bucurie eternă. Asta l-a determinat pe Pavel să spună în Romani 8:17 că suferim împreună cu El pentru a fi și proslăviți împreună cu El și că suferințele din timpul vremea de acum nu sunt vrednice de a fi puse alături de slava viitoare care ne va fi arătată.
Dacă ești practic și înțelept, îți vei trăi viața creștină în acest fel, vei trăi o viață creștină agresivă, vei trăi viața creștină îndrăzneață și iubitoare, vei trăi o viață creștină de confruntare, vei fi un glas cunoscut în lume, vei proclama numele lui Isus Cristos cu curaj, pentru că știi că, dacă te persecută, dacă te înstrăinează, dacă te exclud, dacă te resping și dacă te batjocoresc, tu ești pur și simplu persecutat de dragul neprihănirii, ceea ce s-a întâmplat și cu Isus, și astfel te identifici cu El. În plus, câștigați în dreptul vostru o greutate veșnică de slavă. Și astfel, puteți să vă bucurați și să vă veseliți în mijlocul lumii, pentru că puteți anticipa acea bucurie veșnică care va veni la voi prin harul lui Dumnezeu.
Ce promisiune extraordinară! Așadar, bucurați-vă! Bucurați-vă din cauza realității viitoare a slavei veșnice. Dar există și un motiv de bucurie în prezent. Uitați-vă la versetul 14. Acesta este un motiv prezent de bucurie. „Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Cristos, ferice de voi”. Acum, stați puțin, ce vrea să spună prin „dacă sunteți batjocoriți pentru numele lui Cristos”? Ei bine, a fi batjocorit înseamnă, practic, a fi insultat. Este un cuvânt folosit din nou în Septuaginta pentru a vorbi despre ocară sau insultă care a fost aruncată asupra lui Dumnezeu, și aruncată asupra poporului lui Dumnezeu de către cei răi din lume. Și este folosit și în Noul Testament pentru a vorbi despre umilințe și insulte la adresa lui Cristos, despre lucrurile pe care le-a îndurat din partea păcătoșilor. Așadar, dacă ești tratat rău, dacă ești ocărât, dacă ai fost insultat, dacă ți se fac nedreptăți împotriva ta, dacă ești tratat pe nedrept, cu lipsă de bunătate, fără dragoste, pe nedrept, ei bine, bucură-te. Bucurați-vă, dacă este pentru Numele lui Cristos. Țineți minte asta, da? Asta ar trebui subliniat. Dacă este pentru Numele lui Cristos.
Acum, ce înseamnă „pentru numele lui Cristos?” Ei bine, înseamnă pur și simplu pentru că este un reprezentant a tot ceea ce este El. Numele Lui rezumă tot ceea ce este El. Dar mai este ceva aici. Numele lui Cristos se referă la faptul că ei, creștinii proclamau mereu numele Lui, înțelegeți? Aceasta implică o proclamare publică a numelui lui Cristos ca fiind cauza ostilității. Nu era vorba doar de faptul că purtau numele lui Cristos în inimile și mințile lor; era vorba de faptul că proclamau numele lui Cristos. Aproape că ați putea adăuga la acest verset aceste cuvinte: „Dacă sunteți batjocoriți pentru proclamarea numelui lui Cristos”. Aceasta este ideea. Numele, chiar și termenul „nume”, ca termen în sine, a devenit sinonim cu creștinismul. Păgânii ar spune: „Ei bine, ei vorbesc mereu despre acest nume, Numele. Ei predică mereu Numele”. Și dacă ai fi predicat Numele, dacă te-ai fi identificat cu Numele și ai fi fost vocal în legătură cu el, atunci ai fi fost batjocorit, umilit și insultat. În Faptele Apostolilor 5:41 se spune despre creștinii că au plecat din fața consiliului, a Sinedriului, bucurându-se că fuseseră considerați vrednici să sufere pentru acest Nume. Sufereau rușinea pentru acest Nume. Nici măcar nu trebuia să spui ce Nume era; toată lumea știa ce Nume era. Era aproape ca și cum nu voiau să îl spună. Și apoi, Petru, dacă vă aduceți aminte, le-a spus: „Nu există sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Ei bine, de aceea predicăm acest Nume.
Când apostolul Pavel se afla pe drumul Damascului și a fost confruntat cu Dumnezeu, Domnul a spus: „El este un vas pe care l-am ales ca să ducă numele Meu înaintea Neamurilor”. El va purta numele Meu și îl va vesti neamurilor, iar Eu îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere pentru numele Meu. În Faptele Apostolilor, capitolul 15 cu versetul 26, se spune: „Oamenii și-au pus viața în joc pentru acest Nume”. Și-au riscat viața pentru acest Nume.
Așadar, spune Petru: „Uite, dacă sunteți batjocoriți pentru că proclamați numele lui Cristos, este ferice de voi. Sunteți binecuvântați”. Ce vrei să spui prin faptul că este ferice de noi? Ce înseamnă asta? Este un sentiment? Nu, nu este un sentiment amețitor. Ați putea traduce astfel: sunteți privilegiați, sunteți binecuvântați. De ce? Ei bine, în primul rând am aflat deja. Pentru că dobândiți o greutate veșnică de slavă și aveți privilegiul de a vă identifica cu suferința lui Cristos; dar mai prezintă un motiv. Uitați-vă la versetul 14, îmi place asta: „Ferice de voi pentru că Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi”. El nu spune că este ferice de voi - punct. Ci spune: „Oh, ce binecuvântare!” Nu, nu este o binecuvântare în general. Iată binecuvântarea: sunteți binecuvântați pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi. Binecuvântarea nu este o fericire subiectivă. Este o prezență obiectivă. Ați înțeles asta? Nu este o fericire subiectivă; este prezența și puterea obiectivă a Duhului Sfânt. Sunteți binecuvântați în mijlocul suferinței din pricina neprihănirii pentru că Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi. O, ce afirmație!
Duhul lui Dumnezeu, în primul rând, este numit Duhul slavei. Ce înseamnă asta? Ei bine, pot să o spun și altfel. Duhul care are slavă, Duhul care este slăvit, Duhul care are slava ca atribut esențial. Credeți că ei știau ce înseamnă asta? Sigur că da. Știau ce înseamnă asta. Știau totul despre slava Shekinah a lui Dumnezeu. Și știau că singura ființă care avea slavă era Dumnezeu. În Vechiul Testament, slava lui Dumnezeu era reprezentată de lumina Shekinah. Era slava Shekinah care a apărut în grădină, slava Shekinah era acea strălucire luminoasă care însemna prezența lui Dumnezeu, acea strălucire pe care Moise a văzut-o pe munte, acea strălucire care a venit să locuiască în Cortul Întâlnirii și s-a mutat pe cer pentru a-i conduce pe copiii lui Israel, acea strălucire care a intrat în Templu. Shekinah era prezența lui Dumnezeu. Iar când Petru spune că suferiți și aveți Duhul slavei, înseamnă că aveți prezența lui Dumnezeu. Și o spune: „Duhul slavei, duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi”. Deveniți asemenea lui Moise, a cărui față strălucea de slava lui Dumnezeu. Deveniți precum Cortul Întâlnirii care era atât de plin de slava lui Dumnezeu încât nimeni nu putea intra acolo. Deveniți asemenea Templului, în perioada în care slava lui Dumnezeu locuia în Sfânta Sfintelor, acea prezență a lui Dumnezeu.
Aceasta este o declarație extraordinară! Ceea ce spune este că atunci când suferi, prezența lui Dumnezeu se odihnește asupra ta. Iar prezența lui Dumnezeu vine sub forma Duhului Său, Duhul la care slava este atributul său esențial, chiar Duhul care este Dumnezeu. Doamne, ce adevăr extraordinar, extraordinar! Duhul slavei, da, Duhul lui Dumnezeu. Așa cum Shekinah se odihnea în Cortul Întâlnirii și în Templu cu mult timp în urmă, tot așa slava Shekinah a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt în splendoare și putere glorioasă se odihnește peste creștinii care suferă.
Acum, ce înseamnă cuvântul „odihnă?” La ce se referă? Ei bine, pur și simplu se referă la ideea de a te reîmprospăta prin a prelua de la tine. Odihna, în sensul de a te reîmprospăta prin preluarea controlului, prin a deveni puterea dominantă în mijlocul suferinței tale. Poate că cea mai bună ilustrare a acestui lucru ar fi să vă rugăm să vă întoarceți foarte pe scurt la capitolul 6 din Faptele Apostolilor și să vedeți mărturia unui minunat slujitor al lui Dumnezeu pe nume Ștefan. Versetul 8 din capitolul 6 spune că era plin de har și de putere. Făcea mari minuni și semne printre oameni. Evident, el avea puterea Duhului lui Dumnezeu. Și când a fost prigonit, vedem la sfârșitul capitolului 6, l-au acuzat de blasfemie, versetul 12, l-au târât în Sobor, au depus mărturie mincinoasă împotriva lui. Iar în versetul 15 se spune: „Toți cei ce ședeau în Sobor, s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger”. Cred că Duhul slavei, da, Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste el.
Cum este chipul unui înger? Ce înseamnă acest lucru? Nu cred că este ca un beculeț. Cred că înseamnă pace, seninătate, liniște, o bucurie blândă, absolut neafectată de toată ostilitatea. Și apoi, în capitolul 7, versetul 54, după ce le-a vorbit, ei erau atât de furioși încât au început literalmente să scrâșnească din dinți împotriva lui, versetul 54, dar el era plin de Duhul Sfânt, așa că a privit cu atenție la cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. El era literalmente detașat. El privea slava lui Dumnezeu. Îl vedea pe Isus Cristos. Expresia lui era ocupată doar de acea scenă transcendentă. Iar ei scrâșneau din dinți de mânie și furie. Iar el a spus: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Știți ce s-a întâmplat? Duhul slavei și al harului a venit peste el, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și literalmente a preluat controlul, a preluat controlul minții sale, a preluat controlul vieții sale, astfel încât a privit dincolo de ostilitate, la slava lui Dumnezeu. Și s-au năpustit asupra lui țipând și acoperindu-și urechile ca să nu audă ce spunea. L-au alungat din cetate, și au început să-l împroaște cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr pe nume Saul. Au continuat să-l ucidă cu pietre pe Ștefan, în timp ce el Îl chema pe Domnul și spunea: „Doamne Isuse, primește duhul meu”.
Sunt convins că era absolut neinteresat de ceea ce se întâmpla în jurul său. A văzut cerul deschis. L-a văzut pe Domnul Isus și Îl ruga pe Domnul să-l primească, inconștient de lovirea pietrelor care îi striveau viața pământească. Și în cele din urmă a strigat tare, a spus: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta”, și apoi a adormit.
În mijlocul celei mai aspre persecuții și suferințe, Dumnezeu acordă o dispensă specială a prezenței Duhului Său Sfânt, iar El se odihnește asupra credinciosului, ceea ce înseamnă că El preia controlul. Și mintea transcende.
Dacă citești „Cartea martirilor” a lui Fox, îți vei pune întrebarea de o sută de ori: „Cum pot acești creștini martirizați pentru credința lor să depășească atât de absolut durerea fizică? Cum pot ei să facă asta? Cum pot ei să cânte imnuri? Cum pot ei să-L laude pe Dumnezeu? Cum își pot ierta torționarii? Unu, pentru că văd bogăția împărtășirii părtășiei suferințelor lui Cristos. Doi, pentru că ei știu despre caracterul suferinței lor că va avea ca rezultat o greutate veșnică de slavă. Și trei, pentru că Duhul slavei, da, Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste ei pentru a-i ridica dincolo de dimensiunea fizică. Așadar, Petru spune că suferința, mai întâi, este ceva la care trebuie să ne așteptăm. În al doilea rând, ceva care trebuie să ne facă să ne bucurăm. Iar pentru punctele trei și patru, reveniți peste trei săptămâni începând din seara aceasta. Haideți să ne plecăm în rugăciune.
Este atât de revigorant, Doamne, să împărtășim Cuvântul Tău în această seară, să cântăm cântările simple, dar profunde ale credinței noastre, este atât de revigorant să fim alături de cei pe care îi iubim în timp ce lumea aleargă nebunește. Este atât de revigorant să întâmpinăm noi frați și surori în familie când vin în apa botezului pentru a oferi mărturie despre marele Tău har. Suntem încurajați, Doamne, și știm că avem promisiunea că indiferent de ceea ce ne-ar putea aduce această lume, dacă suferim din pricina neprihănirii, ne putem bucura pentru că avem privilegiul de a împărtăși suferința destinată Ție. Aceeași pe care ai îndurat-o Tu, suferind pentru neprihănire, pentru că noi câștigăm o greutate veșnică de slavă și pentru că experimentăm prezența Duhului lui Dumnezeu, care se odihnește pentru a ne ridica, pentru a transcende ceea ce aduce lumea. Și Îți mulțumim pentru asta, în Numele drag al lui Isus. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
