Haideți să luăm Bibliile, pentru că în această seară începem să studiem din nou Cuvântul lui Dumnezeu, și vă invit să le deschidem la 1 Petru capitolul 4. Ne uităm la textul cuprins între versetele 12 şi 19, sub titlul „Încercarea de foc”. Acum, așa cum am subliniat pentru voi data trecută, este foarte probabil ca această epistolă 1 Petru să fi fost scrisă la sfârșitul anului 64 d.Hr. Asta ar plasa-o la câteva luni după incendierea Romei. Aduceți-vă aminte că Nero a incendiat Roma, dorind, fără îndoială, să construiască un edificiu mai mare pentru propria lui glorie. Și când Roma ardea și era nevoie ca cineva să fie învinuit, el a dat vina pe creștini. Și astfel, începând cu anul 64 d.Hr., a început o persecuție tot mai intensă, tot mai aprinsă și tot mai amplă a creștinilor. Astfel că într-un astfel de context, își scrie Petru epistola. Cititorii săi au simțit deja o parte din furia unui popor care era anticreștin la început și care acum îi considera pe creștini responsabili de tragedia incendierii Romei și de moartea oamenilor care se aflau în acel oraș. Destinatarii săi împrăștiați în toată lumea romană urmau să simtă și ei presiunea persecuției. Așadar, într-un astfel de context le scrie Petru credincioșilor care încep să aibă de-a face cu focul, ca să zic așa, de la cei care erau într-o stare de necredință în lume, o stare de necredință, spun eu, ca cei care sunt păcăliți și sunt agenți ai lui Satan puși împotriva bisericii lui Cristos.
Pentru a vă pune puțin în legătură cu acest lucru, întoarceți la capitolul 1 și faceți-vă o idee despre caracterul epistolei. Capitolul 1, versetul 6: „În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări”. El menționează în versetul 7 că aceste încercări le testează credința. Apoi, în capitolul 2, observați versetele 11 și 12. El le amintește că sunt străini și călători și că trebuie să se ferească de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul. Ei trebuie să aibă o purtare bună înaintea neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Așadar, apare din nou ideea că nu au fost doar vorbiți de rău, dar și prigoniți din pricina neprihănirii. Ei sufereau necazuri și felurite încercări.
În versetul 19 din capitolul 2, Petru face din nou aluzie la acest lucru. El spune: „Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, sufere întristare, și sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu”. Apoi, în capitolul 3 cu versetul 8, el spune ca să rezume: „Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți”, după care spune: „nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară”. Și, indicând din nou că erau tratați rău și erau și insultați. Versetul 14 spune: „Chiar dacă aveți de suferit din pricina neprihănirii, ferice de voi. N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați”. Versetul 17 spune: „Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!” Apoi, în capitolul 4, versetul 1: „Astfel dar, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârșit-o cu păcatul”. Așteptați-vă la asta; Domnul vostru a avut parte de asta. Capitolul 5 versetul 10: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți”.
Acum, vă puteți da seama că în fiecare capitol se face referire la o suferință nedreaptă. Biserica era persecutată. După cum Petru începe aici în capitolul 4 cu versetul 12, ceea ce este de fapt ultima secțiune a epistolei sale, se întinde și în capitolul 5, și abordează din nou aceeași temă. El este preocupat de suferința din pricina neprihănirii, de suferința cauzată din pricina lui Isus Cristos. Mi se pare interesant să ne uităm la lumea din jurul nostru. Ne uităm la o biserică din Europa de Est și la o biserică din Rusia, Uniunea Sovietică, care a suferit foarte mult vreme de mai mulți ani, mai multe decenii. Acea biserică va ieși din perioada de suferință și i se vor acorda libertăți. În unele privințe, acea biserică s-ar putea dovedi a avea o mai mare libertate decât avem noi, creștinii din America. Mie mi se pare că tendința de aici este chiar opusul. În loc ca o biserică să iasă dintr-o societate umanistă atee, așa cum am văzut în Europa de Est, avem ateismul și umanismul care ies citez fără ghilimele dintr-o cultură creștină. Iar ateismul și umanismul vor deveni, în cele din urmă, în propria noastră națiune, într-un mod cât se poate de agresiv, prigonitorii bisericii.
Ceea ce spune Petru aici poate avea o însemnătate pentru viețile noastre și ale copiilor noștri. Pe măsură ce națiunea noastră devine din ce în ce mai intolerantă față de credința creștină în încercarea de a-și împlini stilul de viață amoral, vom deveni o amenințare din ce în ce mai mare. Așadar, cuvintele lui Petru trebuie să fie luate în serios. Există deja o persecuție tot mai mare împotriva celor care invocă numele lui Isus Cristos. Dacă vei vorbi, de exemplu, în mod public împotriva păcatelor culturii noastre, mă refer la păcatele sexuale, în special împotriva păcatului homosexualității, vei găsi o împotrivire care poate fi, pe alocuri, înfricoșătoare și chiar amenință viața. Trăim într-o vreme în care cei care trăiesc cu devotament pentru Cristos, cei care confruntă cu cultura, și a căror mărturie este pe muchie de cuțit, și care spun ceea ce trebuie spus, acolo unde trebuie spus, se pot afla în dificultate și în mare primejdie și în persecuție. Așa stau lucrurile, ar trebui să fim pregătiți pentru asta.
Pentru a fi pregătiți, în cazul în care acest lucru se va întâmpla, și chiar pentru a îndura ceea ce trăim deja, trebuie să luăm în considerare versetele de la 12 la 19. Aici, Petru ne oferă modul potrivit de a face față suferinței de dragul neprihănirii. Și trebuie să vă spun că am revăzut acest lucru în mod repetat în mintea mea, pentru că am și eu de-a face cu asta. Este uimitor pentru mine că uneori suferința din pricina neprihănirii vine din interiorul bisericii, din cadrul creștinismului. Poate exista ostilitate, și lipsă de bunăvoință, și amenințări, și cine mai știe ce. M-am trezit retrăgându-mă la adevărurile din acest pasaj în mai multe rânduri, și recent mai mult decât în orice alt moment din viața mea. Dar îngăduiți-mi să vă citesc versetele de la 12 la 19, doar pentru a vi le fixa în minte. „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit și cel păcătos? Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine”.
Acum, toate acestea sunt un adevăr foarte, foarte bogat. Ca să-l disecăm puțin și să-l împărţim în mai multe părți ușor de gestionat, avem aici câteva mari adevăruri care rezumă răspunsul nostru la suferința nedreaptă. Acum, dați-mi voie să spun următorul lucru înainte de a pătrunde în aceste cuvinte. Suferi de dragul neprihănirii doar atunci când ești vizibil neprihănit. Creezi ostilitate doar atunci când trăiești cu evlavie într-o cultură nedreaptă. Dacă reușești să-ți ascunzi virtutea, dacă reușești să-ți ascunzi mărturia pentru Cristos, dacă reușești să ascunzi faptul că ești creștin, astfel încât nimeni să nu poată percepe, atunci este puțin probabil să suferi. Dar faţă de cei care trăiesc drept, care își demonstrează angajamentul față de Cristos, care vorbesc cu îndrăzneală, care spun ceea ce trebuie spus, acolo unde trebuie spus, va exista o reacție ostilă.
Acum, când se întâmplă așa ceva, există o serie de lucruri pe care trebuie să le luați în considerare. Mai întâi de toate, primul punct din acest rezumat extraordinar oferit de Petru este să te aștepți la suferință. Versetul 12: „Nu vă mirați”. Am intrat în acest subiect; ceea ce fac acuma este doar un scurt rezumat. Așteptați-vă la suferință, este inevitabilă. Dumnezeu o aduce pentru a vă testa. Ea vine asupra voastră pentru a vă testa, pentru a vă dovedi autenticitatea statutului vostru de creștin, pentru a vă curăța viața pentru o mai mare sfințenie. Este testul lui Dumnezeu pentru a-ți arăta că ești cu adevărat aur. Și când focul a venit și a trecut, tu ești încă acolo, nemistuit, pur, rafinat, curățat pentru o lucrare mai mare pentru Dumnezeu. Așadar, din moment ce Dumnezeu vrea să fii folositor la maximum și din moment ce vrea ca tu să ai siguranță în ce privește chemarea și alegerea ta, atunci El va aduce inevitabil suferința în viața ta pentru a demonstra și pentru a testa autenticitatea credinței tale. Dacă credința ta nu este autentică atunci când vine testul, precum sămânța aruncată în pământul stâncos, s-ar putea să arăți unele semne de credință, dar nu vei avea niciun rod și, în necaz, te vei ofili și vei muri. Așadar, încercarea de foc va demonstra realitatea credinței voastre. Așteptați-vă la ea, este inevitabilă, face parte din scopul lui Dumnezeu. Este ceva inevitabil și datorită faptului că o viață neprihănită într-o cultură nedreaptă este o confruntare pe care cultura respectivă nu o tolerează bine, ci ripostează la ea.
În al doilea rând, nu numai că trebuie să vă așteptați la suferință, ci bucurați-vă în suferință. Versetul 13 spune: „Dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi”. Aici, el spune pur și simplu să ne bucurăm de suferinţă. De ce? Pentru că avem parte de patimile lui Cristos. De ce? Ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. De ce? Pentru că, în timp ce suferiți acum, Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste voi. El preia controlul pentru a vă încuraja, a vă întări și a vă zidi. În felul acesta, vă puteți bucura. Uneori acest lucru este destul de provocator, ca să fiu sincer cu voi. Când sunt puţin lovit îmi spun: <
A treia perspectivă foarte necesară în ceea ce privește suferința este evaluarea suferinței. Așteptați-vă la suferință, bucurați-vă de suferință și evaluați suferința. Cu alte cuvinte, atunci când suferiți aruncați o privire la motivul pentru care suferiți. Versetul 15: „Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia”. Sunt patru rele menționate acolo care sunt într-adevăr tipice unui stil de viață neregenerat și sunt folosite pentru a ilustra caracterul unei suferințe neacceptabile. Ele sunt foarte evidente, cel puțin primele trei. Nu suferi ca un ucigaș. Adică, dacă ucizi pe cineva și suferi, iar ei te persecută și te pun în închisoare sau îți iau viața, nu te plânge și nu te jeli. Este același lucru cu a fi hoț. Nu suferi ca hoț sau ca făcător de rele. Apropo, expresia „făcător de rele” este o expresie folosită pentru a acoperi toate infracțiunile care nu sunt menționate în primele două cuvinte. Primele două sunt destul de largi: crima și furtul. Și apoi, rezumând tot restul, nimeni să nu sufere ca un făcător de rele - iar asta se referă la toate formele de răutate și păcat. Apoi, adaugă un alt cuvânt foarte interesant, spune: „sau ca unul care se amestecă în treburile altuia”. Veți spune: <
Cuvântul folosit este allotrioepiskopos. Episkoposis este cuvântul pentru supraveghetor. Și când combini cele două cuvinte, înseamnă cineva care supraveghează sau cineva care se amestecă în lucruri care aparțin altcuiva. Cineva care se uită peste sau se amestecă în lucruri care aparțin altcuiva. Este un fel de cuvânt de genul „vezi-ți de treaba ta”.
Acum, de ce aduce în discuție așa ceva aici? Nu ar fi fost acoperit de expresia: „făcător de rele”? Ei bine, este mai mult decât atât. Cred că acest cuvânt are o semnificație mai specifică decât se vede la prima vedere. Dați-mi voie să vă prezint alte câteva texte care v-ar putea ajuta să vă faceți o idee despre semnificația acestui cuvânt. În 1 Tesaloniceni 4:11, nu este nevoie să întoarceți acolo, Pavel le spune tesalonicenilor: „Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit”. Nu trebuie să fiți producători de probleme. Nu trebuie să tulburați. Nu trebuie să tulburați societatea. Trebuie să duceți o viață liniștită. Trebuie să vă vedeți de treburile voastre și să lucrați cu mâinile voastre. Faceți-vă treaba voastră. Nu vă amestecați în alte probleme. În 2 Tesaloniceni, capitolul 3, versetul 11, el le spune tesalonicenilor: „Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri”. Este o expresie diferită aici. Vă comportați ca niște oameni care se amestecă în treburile altuia. „Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Cristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște”. Cu alte cuvinte: stați la locul vostru, fiți liniștiți, vedeți-vă de treburile voastre.
Apoi, când Pavel i-a scris lui Timotei în următoarea scrisoare în ordinea Noului Testament, capitolul 5 versetul 13, el vorbește despre femeile tinere aici. Și spune că acestea ar trebui să învețe, de fapt se referă la cele căsătorite care învață să fie leneșe mergând din casă în casă și nu doar leneșe dar sunt și limbute și iscoditoare, și vorbesc ce nu trebuie vorbit. Acum, aici vorbește despre ceva diferit. Dar este aceeași idee despre oamenii care se amestecă în treburile altuia, care se amestecă în lucruri care nu sunt treburile lor. Dar mi se pare că, în timp ce aici vorbește foarte specific despre o femeie care este văduvă care nu are nimic de făcut, vorbește despre cineva care se plimbă și își bagă nasul în treburile tuturor, în timp ce în Tesaloniceni, în prima și a doua scrisoare, vorbește despre cum te comporți nu atât de mult printre oamenii pe care îi cunoști, ca văduva de aici, ci despre cum te comporți în societate. Și cred că tocmai despre asta vorbește Petru. Având în vedere acest lucru, analizați din nou ceea ce spune Petru. Nu trebuie să fiți oameni care se amestecă și fac probleme.
Acum, unii oameni cred, și tind să fiu de acord cu ei, că ceea ce vrea să spună aici face o referire specială la agitația politică, că vorbește aici despre implicarea în activități revoluționare perturbatoare, cu interferențe, amestec în activitatea și mersul guvernului. Acest lucru ar duce cu siguranță la luarea de măsuri de către guvern, pe care persoana respectivă le-ar vedea ca fiind persecuție. S-ar putea ca într-o afacere, lucrând la locul de muncă, să devii unul care se amestecă în treburile altuia deranjant, crezând că pentru că ești creștin, ar trebui să fii tratat diferit și, pentru că ai standarde creștine, ar trebui să forțezi compania ta să aplice standarde creștine, și astfel devii un perturbator, sau devii un băgăcios, sau devii un revoluționar, într-o măsură sau alta. Acest lucru ar duce la suferință.
Acum, ceea ce spune este foarte, foarte important. Ești creștin și trăiești într-o cultură necreștină. Fă-ți treaba, trăiește o viață liniștită, înalță-L pe Isus Cristos, predică Evanghelia, dar nu încerca să răstorni cultura. Nu deveni un revoluționar. Nu te amesteca în ce nu este necesar. Pentru că dacă o faci și ești persecutat de guvern ca un agitator băgăcios deranjant, asta este ceva rușinos. Asta nu este ceva onorabil pentru un creștin.
Așadar, trebuie să te întrebi: de ce sufăr? Dacă îți trăiești viața creștină, trăiești o viață plină de zel și evlavioasă, Îl prezinți pe Isus Cristos ori de câte ori ai ocazia, dar lucrezi în liniște cu mâinile tale, ești credincios în ceea ce ai de făcut, ești un cetățean nobil din toate punctele de vedere, ești responsabil să îți îndeplinești sarcina în societate, nefiind o forță perturbatoare, și ești persecutat, este din pricina neprihănirii. Dar, dacă ți-ai asumat sarcina de a impune gândirea ta creștină asupra culturii tale, fie că este vorba de cultura corporativă în care funcționezi, fie că este vorba de magazinul în care funcționezi, fie că este vorba de statul unde trăiești sau guvernul, ai depășit limitele. Și cred că Petru nu face decât să sublinieze din nou aici ceea ce a spus în capitolul 2, și anume că trebuie să fim cetățeni care sunt modele de supunere față de fiecare instituție umană, față de toți cei care dețin autoritatea. Așadar, Petru spune: „Uite, dacă suferi ca ucigaș și autoritatea vine și îți aplică pedeapsa, dacă suferi ca hoț și justiţia vine și te condamnă, dacă suferi ca un făcător de rele care implică orice altă infracțiune penală și guvernul te ia prizonier, sau dacă ai devenit un agitator al stării de fapt și un revoluționar social, atunci nu socoti asta ca fiind suferință din pricina neprihănirii. Ar trebui să îți fie rușine de asta.”
Așadar, trebuie să faceți un inventar. Trebuie să evaluați suferința. Întrebați-vă: „Sufăr. De ce sufăr?” Versetul 16 spune: „Dacă cineva suferă pentru că este creștin”, cu alte cuvinte, suferi doar pentru că ești creștin, „să nu-I fie rușine”. Implicația este următoarea: dacă suferi pentru că ești un ucigaș, un hoț, un infractor de vreun fel sau un agitator care tulbură societatea, ar trebui să-ți fie rușine. Dar dacă suferi în timp ce-ți faci treaba, în timp ce duci o viață liniștită și pașnică, în timp ce Îl onorezi pe Isus Cristos, în timp ce ești cel mai bun cetățean care poți fi, în timp ce proclami cu credință Evanghelia lui Cristos ai parte de suferință, nu ai niciun motiv să te rușinezi, de fapt, „proslăvește pe Dumnezeu pentru numele acesta”. Ce afirmație! Dacă cineva suferă în calitate de creștin în acel nume, numele de creștin, îl vei glorifica pe Dumnezeu.
Apropo, „creștin” este un termen frumos. Primii creștini vorbeau despre ei înșiși ca fiind frați. Vorbeau despre ei înșiși ca sfinții, sau cei sfinți, oamenii consacrați. Vorbeau despre ei înșiși, îmi place această expresie, ca fiind cei de pe cale; Isus fiind calea, adevărul și viața. Dar, oponenții lor evrei i-au stigmatizat ca fiind nazarineni. Le-au dat și un nume care au vrut să fie un nume de batjocură. I-au numit creștini. Asta nu era, în primul rând, un nume pe care și-l asumau creștinii. Nu cred că ar fi fost atât de îndrăzneți încât să își asume că pot purta numele Cristosului lor. Numele acesta le-a fost dat de către lume. Mai întâi la Antiohia, conform cu Fapte 11. Agripa, tot în Fapte 26, cred că la versetul 28, face referire la el. Și, în cele din urmă, a ajuns să fie revendicat de credincioși. Dar, la început, a fost un termen de batjocură. A ajuns să fie un termen iubit, așa cum este și pentru noi. Așadar, el spune: dacă suferi pentru că ești creștin, nu te rușina. Ci în acest nume, numele de creștin, în acest nume, de urmaș al lui Isus Cristos, să fie slăvit Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Lăudați-L pe Dumnezeu pentru acest privilegiu. De ce? Pentru că participați la suferințele lui Cristos, pentru că Duhul slavei vă întărește, pentru că adăugați la greutatea voastră veșnică de slavă. Toate aceste trei motive.
Și mai este un motiv în versetul 17. „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” Acesta este un verset interesant. El spune că, dacă suferi în calitate de creștin, atunci, de dragul numelui de creștin, ar trebui să fii fericit să suferi și ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu pentru acest privilegiu, pentru că împărtășești suferințele lui Cristos, pentru că Duhul slavei se odihnește peste tine și te întărește așa că trebuie să te bucuri în puterea Duhului pentru că, adaugi la greutatea răsplătirii tale veșnice. Apoi, el adaugă aici: „Ar trebui să priviți suferința ca pe un semn cu privire la faptul că sfârșitul este aproape și, astfel, ar fi timpul să faceți curățenie în casa lui Dumnezeu”. Prieteni, asta este o afirmație foarte importantă. Uitați-vă la versetul 7, vedeți cum începe versetul 7? „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape”. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Deci, spune acolo, în versetul 17, este clipa judecății. Și, apropo, cuvântul „clipă” folosit aici nu este chronos. Nu este timpul care are legătură cu ceasul; este kairos. Care se referă la faptul că este momentul crucial, este punctul, este vremea pentru ca judecata să înceapă. Prieteni, aceasta este o afirmație extraordinară!
Odată cu venirea lui Isus Cristos, vreau să mă urmăriți, odată cu venirea lui Isus Cristos a apărut dispensația creștină pe care o cunoaștem ca dispensația bisericii. Cristos a venit, a suferit și a murit. Acesta este începutul sfârșitului. Este deja ultimul ceas. Cristos a apărut la sfârșitul veacurilor. Trăim în vremea sfârșitului, vremea de pe urmă. Așadar, Petru spune că este deja vremea ca judecata să înceapă. Unde a început? A început pe cruce, când păcatele noastre au fost judecate în Cristos. Iar noi trăim într-o vreme a judecății. Așadar, suferințele creștinilor, fac parte din planul lui Dumnezeu pentru o judecată în desfășurare care culminează cu Marele Tron Alb.
Acum, urmăriți asta. Petru nu vorbește de condamnare când folosește conceptul de judecată. El vorbește de încercare, de testare, de purificare, de curățare. Numai că el ne dă un indiciu despre această dispensație. El spune că în această dispensație, Dumnezeu va judeca. Și pentru a începe judecata Sa, El judecă, curăță, testează, pune la încercare sau purifică biserica Sa. Începe în felul acesta și se termină cu condamnarea finală a celor neevlavioși. Asta este ceea ce spune el. Dacă judecata începe prin curățirea de către Dumnezeu a casei lui Dumnezeu și începe mai întâi cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu are o judecată pentru cei care cred, și este atât de importantă și de serioasă pe cât este, atunci cum va fi judecata pentru cei care nu cred? Poporul lui Dumnezeu este judecat, testat, pentru a îndepărta paiele, este cernut, curățat pentru a îndepărta zgura. Biserica este mereu în proces de curățare și purificare. Casa lui Dumnezeu înseamnă aici biserica, adunarea oamenilor răscumpărați în mod colectiv. Dacă întoarcem înapoi în capitolul 2, la versetul 5, suntem numiți o casă duhovnicească, o casă duhovnicească. În 1 Timotei 3:15, casa lui Dumnezeu este biserica Dumnezeului celui viu. În 1 Timotei 3:15 se spune: „Casa lui Dumnezeu este biserica Dumnezeului celui viu”. Așadar, asta spune el. Petru vorbește despre biserică. Iar el vorbește într-adevăr în mod colectiv aici. Și spune că Dumnezeu și-a curățat deja biserica, pentru că în biserica Sa are loc o purificare care este necesară.
Acum, cum va fi când El va aduce judecata Sa finală asupra celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Această curățare, această evaluare, această testare este necesară în această vreme. Există un fel de analogie extraordinară a acestui lucru în Ezechiel 9:6. În Ezechiel, când Dumnezeu a privit la oamenii păcătoși de pe pământ și a vrut să-i curețe, a spus: „Vreau să curăț pământul”, aceasta era intenția Sa și a spus următoarele, și citez: „Începeți însă cu Locașul Meu. Începeți cu Israel”. În cele din urmă, Dumnezeu îi va judeca pe cei neevlavioși. Chiar acum, El Își curăță, Își purifică biserica. Așadar, când suferiți din pricina neprihănirii, este lucrarea de curățare a lui Dumnezeu, este lucrarea de purificare a lui Dumnezeu, este lucrarea de testare a lui Dumnezeu. Și vă spun că, atunci când vă uitați la biserica curățată, la biserica încercată, la biserica persecutată, găsiți biserica pură, nu-i așa? Așadar, uitați-vă la persecuția voastră. Vedeți-o așa cum este. Este Dumnezeu Cel care începe judecata la casa pe care o iubește și începe să purceadă la judecata Sa în timpul acestui veac? Vedeți, înainte ca judecata finală deplină să vină, biserica trebuie să evanghelizeze lumea. Și pentru a fi eficientă în evanghelizarea lumii, biserica trebuie să fie curățată de păcat, cei adevărați trebuie separați de cei falși, iar cei firești trebuie curățați sau îndepărtați. Și apoi, biserica pură poate să iasă afară.
Așadar, priviți persecuția ca pe judecata lui Dumnezeu care trebuie să vină. Şi trebuie să vină mai întâi asupra familiei înainte de a veni asupra străinilor. Mai întâi, El Își va purifica biserica, apoi îi va judeca pe cei nelegiuiți. Dacă începe mai întâi cu noi, și așa este, care va fi rezultatul pentru cei care nu cred? Judecata lui Dumnezeu începe într-adevăr la casa Lui. Dar nu se termină acolo. Petru privește dincolo, spre tragedia judecății veșnice. Și ce spune el? Iată care este ideea. Înțelegeți asta! „Este mult mai bine să înduri suferința în timp ce Domnul curăță biserica, și să o înduri cu bucurie, decât să înduri suferința în viitorul care este veșnic”. Înțelegeți ce vrea să spună? Ar fi bine să te uiți la suferința ta și să te gândești la asta. Vei spune că este greu să suferi, mai bine să suferi acum, în timp ce El te testează și te curăță și te pregătește pentru a fi folositor și totodată pentru slavă, decât să nu suferi acum, ci să suferi atunci pentru totdeauna și în vecii vecilor. Asta e mult mai rău. Și vine asupra celor care, versetul 17, care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu. Asta ne aduce aminte de Romani 1:1 până la 5, unde Pavel folosește aceeași expresie: „Evanghelia lui Dumnezeu, vestea bună despre Cristos”.
Care va fi rezultatul, întreabă el? Vă spun eu care va fi: o judecată groaznică, o condamnare veșnică. Doi Tesaloniceni 1:4 și versetele următoare vorbesc despre biserica persecutată și despre modul în care biserica a perseverat în credință în mijlocul persecuției și al necazurilor. Și apoi, în versetul 5, spune: „Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți”. El spune că ar trebui să știți că acesta este un indiciu clar, tot acest necaz, toate aceste necazuri, toate aceste probleme, toată această suferință este un indiciu foarte clar că Dumnezeu vă judecă, vă curăță, vă purifică, vă testează, vă face mai folositori. El vă lasă să aveți parte de suferințele lui Cristos. El construiește pentru voi o mare greutate veșnică de slavă. Și asta este mult mai bine decât ceea ce va experimenta restul lumii. „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică”. Așadar, nu vă plângeți că suferiți acum și că veți avea parte de slavă mai târziu. Sunt mulți cărora le lipsește suferința de acum, dar o vor îndura pentru totdeauna și în vecii vecilor.
Petru își susține apoi punctul de vedere cu un citat din versetul 18. Acest citat este preluat din Proverbe 11:31. Petru spune: „Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?” Proverbe 11:31 spune de fapt: „Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău și păcătos!” Petru interpretează liber aceste cuvinte. Când spune: „Și dacă cel neprihănit scapă cu greu”, dificultatea se referă la momentele grele pe care persecuția le aduce credinciosului. Mântuirea noastră aduce persecuție. Mântuirea noastră aduce o testare dificilă, o judecată, o încercare disciplinară, corectivă, de purgatoriu, instructivă, reparatorie prin suferință care - ascultați cu atenție - ne împiedică să săvârșim păcate care să ne condamne. Această judecată va continua în biserică până la Răpire, și chiar și după aceea. Când Dumnezeu răscumpără o nouă generație de oameni, și ei vor suferi. Și dacă este atât de dificil și există atât de multă suferință pentru un creștin care este purificat, ce se va întâmpla cu omul fără Dumnezeu și cu păcătosul? întreabă el. Ce fel de suferință vor îndura ei dacă noi trebuie să îndurăm asta? Iar răspunsul este: o suferință mult mai mare. Ei vor fi aruncați în iazul de foc care arde cu foc și pucioasă în vecii vecilor, unde viermele nu moare, și unde focul nu se stinge.
Așadar, toate acestea ne ajută să înțelegem importanța unei evaluări clare a suferinței noastre. Ea trebuie să fie din pricina neprihănirii, și nu din pricina păcatului. Atunci nu trebuie să ne fie rușine când suferim, ci trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu, pentru că El își purifică biserica Sa, pentru că acesta este locul unde trebuie să înceapă judecata dacă vrem să fim un popor curat care luminează în lume. Așadar, când vedeți că suferiți, priviți, vedeți ce este, evaluați. Ar trebui să fie o bună reamintire a cât de severă ar putea fi și chiar va fi judecata pentru cei fără Cristos. Cum vă descurcați cu suferința? Așteptați-o, bucurați-vă de ea, evaluați-o, priviți-o pentru ceea ce este cu adevărat. Pentru că Dumnezeu este Cel care Își curăță cu bunăvoință biserica Sa pentru a fi folositoare, pentru comuniunea cu Cristos, pentru o greutate mai mare de slavă. Și nu este cazul să fie comparată cu acea suferință îngrozitoare pe care păcătoșii și nelegiuiții o vor îndura pentru totdeauna.
Un ultim punct: așteptați-vă la suferință, bucurați-vă de suferință, evaluați suferința; în al patrulea rând, încredințați-vă lui Dumnezeu. Un om fără Dumnezeu nu poate face asta. Păcătosul nu poate face asta; ar fi prea târziu. Tu și cu mine putem face asta în mijlocul suferinței noastre. Versetul 19: „Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine”. Expresia „așa că” se află acolo din cauza perspectivei adevărate asupra suferinței tocmai rezumate. Așa că, acum înțelegeți suferința, acum înțelegeți că ea este reparatorie, corectivă, purgatorie, instructivă. Înțelegeți că Dumnezeu o folosește pentru a vă testa, pentru a vă purifica, pentru a vă face mai folositori, pentru a vă da o greutate mai mare de slavă. „Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu”, este în voia Lui, în timp ce El își curăță biserica, „să își încredințeze sufletele”.
Suferim în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Acesta este scopul Său, este scopul Său intenționat pentru copiii Săi: să curețe, să purifice, să pedepsească, să ne facă mai blânzi, să ne facă eficienți. Apropo, cuvântul „încredințare” este un termen bancar. Înseamnă a depozita pentru păstrare în siguranță, aşadar treceți prin suferință luându-vă sufletul și depunându-l la Dumnezeu. Cuvântul „suflet” înseamnă viața ta, ființa ta, persoana ta. „Încredințează-l credinciosului Ziditor”. Acesta este singurul loc din Biblie în care este folosită această expresie. De ce o folosește? Ascultați, el folosește cuvântul „ziditor” pentru a ne reaminti că pur și simplu îi dăm înapoi lui Dumnezeu ceea ce El a creat, ceea ce înseamnă că El este cel mai capabil să aibă grijă de acel lucru, nu-i așa? Și când spunem că El este un ziditor credincios, putem avea încredere în El. În calitate de ziditor, El cunoaște cel mai bine nevoile creaturilor Sale iubite. În calitate de ziditor credincios, El va împlini aceste nevoi, pentru că este credincios promisiunii Sale. „Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre”. Apropo, cuvântul „încredințare” de aici, „să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor” – este folosit cuvântul paratithēmi, exact același cuvânt folosit de Isus când pe cruce și-a încredințat Duhul Său Tatălui. Același cuvânt. În mijlocul suferinței Sale, El S-a dat pe Sine lui Dumnezeu. Petru spune: dați-i viața voastră lui Dumnezeu pentru ca El să o susțină în mijlocul celei mai mari suferințe, iar El este demn de încredere și va fi credincios. Și acest verset se încheie: „Și să facă ce este bine”.
Acolo ar trebui să fie. Să facem ceea ce este bine; și să ne încredințăm lui Dumnezeu. Vom suferi, însă trebuie să ne încredințăm sufletele credinciosului Ziditor și să facem ceea ce este bine. Ca să o spun altfel: în timp ce faci ceea ce este bine, ia ceea ce vine; încredințează-te lui Dumnezeu. Fără dezertare, cu ascultare, angajament, credincioșie. Pur și simplu continuați să faceți ceea ce este bine. Așadar, atunci când suferința vine în viața celui credincios, ne așteptăm la ea, ne bucurăm de ea, o privim cu atenție și o evaluăm. Este un rezultat al păcatului sau este un rezultat al neprihănirii? Și este într-adevăr Dumnezeu Cel care curăță, purifică, testează, viața noastră pentru ca noi să fim mai folositori, și să avem parte de slavă?
Mă gândeam la Geoffrey Bull. La vârsta de 30 de ani, a fost reținut timp de trei ani și două luni de comuniștii chinezi. O parte din timp a fost ținut în izolare, a fost pe jumătate înfometat, amenințat, hărțuit, supus la tehnici infernale de spălare a creierului. Se agăța cu disperare cu o oarecare putere de obiectivitate în mintea sa, făcând la un moment dat un studiu special al celor șase tipuri diferite de țânțari din celula sa, doar pentru a-și păstra sănătatea mintală. În mijlocul tuturor acestor lucruri, a compus un poem lung, foarte lung, pe care nu mi-am putut face niciodată timp să-l citesc, dar vă voi citi cinci strofe, scurte. Aceasta a fost rugăciunea lui în mijlocul suferinței oribile: „Nu lăsa să se întunece fața Ta, Domnul meu drag, și nici să se îndepărteze simțirea de Tine. Nu lăsa ca amintirea Cuvântului Tău să ardă slab în inima mea. Nu lăsa, Doamne, ca duhul meu să se amorțească din cauza singurătății sau a temerilor. Nu lăsa ca inima mea, la îndoială, să cedeze, și nu-mi feri ochii de lacrimi. Nu lăsa ca depărtarea să se interpună pe măsură ce lunile și anii cresc. Nu lăsa ca întunericul să mă închidă. Să nu-mi pierd pacea Ta. Nu lăsa ca presiunea dușmanului să strivească dragostea mea pentru Tine. Nu lăsa ca oboseala și necazul să eclipseze biruința Ta”. Ultima strofă: „Căci bucuria Ta este bucuria mea. Şi nădejdea mea, ziua Ta, și împărăția Ta, Dumnezeule milostiv, nu va trece niciodată”. Trebuie să trăim în acest fel de încredere. Să ne plecăm în rugăciune.
Tată, Îți mulțumim pentru mărturia unui sfânt credincios care în mijlocul unor circumstanțe insuportabile și-a găsit puterea în Tine. Îți mulțumim, Doamne, că este voia Ta să ne purifici și să ne cureți prin dificultăți și, mai ales, prin persecuție, pe măsură ce trăim cu îndrăzneală pentru Cristos. Ajută-ne să știm că dacă nu avem îndrăzneală pentru Cristos, nu vom cunoaște suferința, nu vom cunoaște slava comuniunii cu Mântuitorul suferind, nu vom cunoaște slava Duhului care se odihnește peste noi și nu vom cunoaște slava veșnică. Nu, Doamne, dacă nu suntem dispuși să avem îndrăzneală pentru Cristos, putem scăpa, dar nu putem fi vasul testat, rafinat, curățat, purificat, și folositor. Așadar, încearcă-ne, Doamne, pentru a demonstra că suntem credincioși. Începe acea judecată cu noi, pentru ca biserica Ta să fie curată, folositoare Ție, iar noi Îți vom mulțumi pentru un asemenea privilegiu; și deși suntem judecați aici și acum, vom fi liberi pentru totdeauna de orice judecată, doar pentru a avea parte de slava Ta veșnică. Tată, vrem să ne rugăm pentru toți cei din mijlocul nostru în această seară care au scăpat de suferința pentru neprihănire în această viață, dar vor suferi pentru păcat pentru totdeauna. Fie ca aceasta să fie ziua în care să vină la Mântuitorul pentru a se pocăi de păcatul lor și să-L recunoască drept Domn și Dumnezeu, Răscumpărător. Ne rugăm în Numele Lui. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
