Și în această seară, pe măsură ce ajungem la timpul nostru din Cuvântul lui Dumnezeu, vreau să vă atrag atenția cu privire la 1 Petru capitolul 1, 1 Petru capitolul 1. În această dimineață ne-am uitat la versetele 3-5, în această seară, la fel cum am făcut săptămâna trecută, vrem să mergem mai departe la versetele 6-9, 1 Petru 1:6-9.

Tema lui Petru este bucuria mântuirii. El pleacă de la minunata doxologie de laudă la adresa lui Dumnezeu din versetele 3-5, iar în versetul 6 spune: „În ea voi vă bucurați mult”. Și el cere ca lui Dumnezeu să-I fie adusă lauda pentru mântuire, pentru glorioasa moștenire veșnică care aparține credinciosului. Haideți să începem, iar voi urmăriți când citesc versetele 6-9.

„În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”.

În mod clar, aici subiectul este bucuria. În versetele 1 și 2, indicația este că cei care aparțin lui Cristos sunt aleși de Dumnezeu. Versetele 3-5 ne spun că această alegere suverană a lui Dumnezeu, bazată pe marea Sa milă, ne-a făcut să ne naștem din nou la o nădejde vie prin învierea lui Cristos. Prin urmare, ni s-a promis o moștenire care este mântuirea noastră deplină și finală, iar această moștenire nu poate pieri niciodată, nu poate fi întinată, nu poate dispărea niciodată. Ea ne este păstrată și noi suntem păstrați pentru ea. În consecință, ne bucurăm foarte mult. Bucuria mântuirii este tema pe care Petru o are în inimă.

Știți, în întreaga Scriptură, cei care Îl cunosc pe Domnul și cei care umblă cu Dumnezeu, cei care își pun încrederea în El experimentează bucuria. De exemplu, dacă ar fi să citiți Psalmii, ați descoperi că o temă care răsună în Psalmi este bucuria. În Psalmul 4:7 se spune: „Tu-mi dai multă bucurie în inima mea”. În Psalmul 5:11, „Atunci toți cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna”. În Psalmul 9:2, „Voi face din Tine bucuria și veselia mea” – sau mă voi bucura în Tine – „voi cânta Numele Tău, Dumnezeule preaînalt”.

În Psalmul 32:11, cred că este: „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și înveseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană”. În Psalmul 37:4, o afirmație familiară, „Bucurați-vă în Domnul”.

Psalmul 43:3-4, „Trimite lumina și credincioșia Ta, ca să mă călăuzească și să mă ducă la muntele Tău cel sfânt și la locașurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu” – și apoi această expresie extraordinară – „la altarul lui Dumnezeu care este bucuria și veselia mea și Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu”. Și apoi pune întrebarea: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?” Când ai primit mântuirea, nu ar trebui să fii niciodată disperat. Ar trebui să experimentezi întotdeauna bucuria.

Rezumând, am putea spune că este datoria unui creștin să fie cât mai bucuros posibil. De asemenea, am putea spune că este scopul lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu și voința lui Dumnezeu să se asigure că suntem cât de bucuroși este posibil.

Întrebarea care se pune acum este cum putem controla această bucurie? De foarte multe ori nu avem această bucurie. Trebuie să auzim ce a spus Pavel, prin porunca „Bucurați-vă”, pentru că sunt momente când nu o facem. Cum putem capta acea bucurie? Cum învățăm să ne concentrăm asupra acelei bucurii? Petru ne dă răspunsul. El ne spune aici cum putem face din acea bucurie a mântuirii o realitate în viața noastră. Și este o chestiune de concentrare. Totul depinde de fapt de ceea ce alegi să privești, pe ce alegi să te concentrezi.

Primul lucru - și vă vom oferi câteva - primul se referă la o moștenire păstrată pentru voi. Acesta este primul motiv de bucurie la care se referă Petru. Și observați în versetul 6: „În ea voi vă bucurați mult”. Și am discutat despre asta data trecută. Ce vrea să spună cu „în ea”? El vrea să spună: în mântuirea descrisă în versetele 3-5. În moștenirea veșnică păstrată în ceruri pentru voi, care nu va pieri niciodată, nu va fi niciodată întinată și nu se va veșteji niciodată. Pentru că Dumnezeu v-a promis o moștenire protejată care este plinătatea mântuirii veșnice, ar trebui să vă bucurați. Bucurați-vă de acest lucru, că aveți o moștenire protejată.

În Evrei 10:32 se spune: „Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe, pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor, și, pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi”. Cu alte cuvinte, ați suferit în calitate de credincioși. „În adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre” - De ce? – „ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuie”. Ce afirmație minunată!

Scriitorul epistolei către Evrei spune că ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre pământești pentru că știți că aveți o moștenire mai bună, care dăinuie, care este în proprietatea voastră, este o posesiune, o moștenire care nu ar putea fi niciodată răpită, și nu ar putea fi confiscată, nu ar putea fi furată. Aceasta este bucuria de a anticipa moștenirea voastră protejată. Preaiubiților, ar trebui să avem în permanență bucurie pentru că nimic nu ne poate lua viața veșnică și nimic nu ne poate îndepărta de ea.

Acum, a doua sursă de bucurie a mântuirii pe care am observat-o data trecută nu este doar o moștenire păstrată, ci și o credință dovedită. Acest lucru este atât de vital. Versetul 6 spune, de asemenea: „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări”. Cu alte cuvinte, vă bucurați chiar dacă treceți prin încercări. Și apoi versetul 7 spune: „pentru ca încercarea credinței voastre”.

Vă amintiți că am observat data trecută că în importantul verset 6, Petru ne oferă o teologie reală despre necazuri. El afirmă că necazurile nu durează, când spune „pentru puțină vreme”. El ne spune că necazurile servesc unui scop atunci când spune „dacă trebuie”. Dumnezeu le aduce pentru că sunt necesare pentru perfecționarea noastră spirituală. El ne spune că aduce durere și că trebuie să o aducă, spunând: „Ați fost întristați”. El ne spune că vine în multe forme, spunând „felurite încercări”. Și, de asemenea ne spune că nu trebuie să diminueze bucuria datorită micii expresii „chiar dacă acum”.

Cu alte cuvinte, chiar dacă aveți o încercare, aceasta nu vă atinge bucuria. Ea are un scop. Vine în multe forme, aduce durere, dar nu durează. Ea este pentru desăvârșirea voastră. Este pentru dezvoltarea voastră spirituală.

Spurgeon a spus la un moment dat: „Treptele pe care urcăm spre locul bucuriei sunt de obicei umezite de lacrimi”. Și a mai spus că: „Risipite prin cenușa durerii noastre se află scânteile bucuriei noastre, gata să se aprindă atunci când Duhul Sfânt suflă asupra lor”. Bucuria provine din durere.

Acum, de ce este așa? Cum putem avea bucurie în durere? Versetul 7, pentru că ea „dovedește validitatea credinței noastre”. Dovedește credința noastră. Și dovedește că a noastră credință este „mai scumpă decât aurul, care piere, și totuși este încercat prin foc”. Avem o credință dovedită.

Vă amintiți ce am spus data trecută, că marea mângâiere a credinciosului este să știe că a sa credință este reală? Nu să-ți dovedești credința lui Dumnezeu, pentru că El știe. Ci să îți dovedești credința ție însuți, astfel încât să te poți odihni încrezător în acea credință. Uneori, o persoană vine și spune: „Omule, sunt nesigur. Nu știu dacă sunt mântuit. Nu știu despre credința mea dacă este reală. Uneori mă îndoiesc că este reală. Nu sunt sigur că sunt mântuit”.

Și de foarte multe ori nu se poate spune nimic care să sporească acea încredere, pentru că acea încredere va veni atunci când acea persoană va trece prin încercări. Și atunci când încercările severe vin și trec și tu încă crezi și nu ți-ai scuturat pumnul în fața lui Dumnezeu și nu ai plecat, aceasta este dovada că a ta credință este reală. Și atunci când ai acea credință autentică dovedită, testată, încercată și revelată, atunci există bucurie și exaltare în inima ta și te poți bucura cu adevărat.

Mă bucur de o credință dovedită, care pentru mine este mult mai scumpă decât aurul, chiar și atunci când este încercată prin foc. Acesta nu poate atinge comoara unei credințe dovedite. Nu vă bucurați de asta? Nu vă bucurați de încrederea că a voastră credință este reală, și mântuirea voastră este reală și moștenirea voastră va ajunge la voi cu adevărat?

Acum să trecem la al treilea gând de aici. Petru care ne spune motive de bucurie ne reamintește că o credință dovedită împreună cu o moștenire protejată ar trebui să ne facă să ne bucurăm în mod constant. Apoi, în al treilea rând, ne prezintă o altă realitate foarte importantă și aceasta este o cinste promisă, o cinste promisă. Și cred că în versetul 7 el ne-o prezintă în termeni magnifici.

El spune: „pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos”. Vă bucurați de moștenirea voastră care este păstrată. Vă bucurați de credința voastră care este dovedită. Și vă spun eu, vă bucurați de onoarea promisă. Eu mă bucur când privesc înainte. Mă bucur în perspectiva a ceea ce Dumnezeu are pentru mine în viitor prin harul Său.

Acum, doar un detaliu tehnic în acest verset, cuvântul „pentru ca” de la începutul versetului 7, hina cu un subiectiv în greacă indică scopul. Și ceea ce spune el aici este că dovada credinței voastre - și apoi descrie credința ca fiind mai prețioasă - dar este credința care va fi găsită având ca rezultat lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Cristos.

Deci nu este vorba doar de bucuria credinței dovedite, ci și de bucuria răsplății anticipate. Dovedirea credinței nu este aici gândul principal. Dovedirea credinței nu este scopul. Dovedirea credinței este mijlocul pentru atingerea obiectivului, mijlocul pentru atingerea scopului, mijlocul pentru atingerea scopului final, iar scopul este lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Cristos. Acesta este scopul, răsplata voastră veșnică.

Deci, vă bucurați foarte mult din cauza mântuirii voastre veșnice. Vă bucurați foarte mult prin toate necazurile și încercările vieții, care sunt doar modalități de a vă dovedi credința, pentru că o credință dovedită va fi în cele din urmă o credință onorată. Iar credința adevărată va veni prin toate acestea, iar la final, lauda, onoarea și slava la arătarea lui Isus Cristos.

Nu vreau să fac să vă sară siguranțele spirituale, dar vreau să înțelegeți ceva de aici. Eu cred că lauda, slava și cinstea au de-a face cu voi. Au de-a face cu voi. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea să vă dea laudă, Dumnezeu vrea să vă dea slavă și Dumnezeu vrea să vă dea cinste. Nu se spune aici că va rezulta că noi Îl vom lăuda, Îl vom glorifica și Îl vom onora, ci că vom putea fi găsiți, datorită credinței noastre, vrednici de laudă, vrednici de slavă, vrednici de cinste când va veni Isus. Este incredibil să te gândești la asta. Adică, să ne imaginăm că într-o zi Îl vom vedea pe Domnul și vom primi de la El laude este incredibil, incredibil.

Uitați-vă la 1 Petru 2:20. La mijlocul versetului, „dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine” – vedeți expresia acolo? –„dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta” – ce face? – „este plăcut lui Dumnezeu”. Nu este minunat să știi că poți fi plăcut lui Dumnezeu? Că Îl poți mulțumi pe Dumnezeu?

Întoarceți-vă pentru o clipă la capitolul 25 din Matei, acea mare predică a Domnului nostru despre a doua venire. Matei capitolul 25, vă amintiți această afirmație din pilda talanților? Versetul 21, „Stăpânul său i-a zis” – robului care a câștigat cinci talanți – „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în ce? În bucuria stăpânului tău”.

Știați că îl puteți face pe Dumnezeu să se bucure? Îl pot face pe Dumnezeu să se bucure. Dumnezeu va spune: „Bine rob bun și credincios. Te voi pune să te ocupi de multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”. Versetul 23 spune același lucru pentru cel care a câștigat doi talanți, exact același lucru. Vom primi laude de la Dumnezeu datorită mântuirii.

Uitați-vă la Romani 2:29. „Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă” – acum ascultați - „un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni” – dar de unde? – „de la Dumnezeu”. Credința adevărată primește laude de la Dumnezeu. Acesta este un lucru incredibil, deoarece credința adevărată este un dar de la Dumnezeu. Ce gând! El ne-o dă și apoi ne laudă pentru ea.

Ce generozitate! Când ne vom vedea cu Isus Cristos faţă în faţă, la arătarea Sa, la apokalypsis, descoperirea, manifestarea lui Cristos, vom primi laude de la Dumnezeu. Cred că asta are de-a face cu lauda verbală. Cred că atunci Dumnezeu ne va lăuda verbal. „Bine rob bun și credincios”. Vom avea parte de laude din partea lui Dumnezeu la adresa noastră.

Al doilea termen pe care îl folosește Petru este slavă. Laudă și slavă. Și cred că, din nou, el se referă aici la slava pe care o primim. Uitați-vă la Romani 2:7, dacă tot sunteți acolo. Spune că „celor care, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea” – și implicit, Dumnezeu le va da – „viața veșnică”. Cu alte cuvinte, aici vorbește despre credincioși și spune că preocuparea credincioșilor este să caute slava, cinstea, și nemurirea. Versetul 10 spune: „slavă, cinste și pace” - implicit, vor fi date – „peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec”. Și din nou Dumnezeu ne va da slavă.

Dacă prima, lauda, înseamnă laudă verbală, slava înseamnă perfecțiunea persoanei, perfecțiunea persoanei. Dumnezeu nu ne va da doar laude verbale. El ne va da și gloria Sa. El ne va înzestra cu gloria Sa. Isus Cristos, dacă vă aduceți aminte, se precizează în Scriptură, în Ioan 1:14, a fost Dumnezeu întrupat, și se spune: „am văzut slava Lui, o slavă ca slava singurului născut din Tatăl (plin de har și de adevăr)”. Isus a fost slava lui Dumnezeu întrupată și Biblia spune că atunci când Îl vom vedea vom fi cum? Vom fi ca El. Deci vom avea parte de slava lui Dumnezeu, vom primi lauda verbală și perfecțiunea, perfecțiunea glorioasă și eternă a persoanei, după asemănarea lui Cristos.

Iar al treilea cuvânt pe care îl folosește Petru este cuvântul „cinste”. Ce vrea să spună prin asta? Probabil recompense. Dacă înțelegem aceste cuvinte, s-ar putea să fie de fapt sinonime care se suprapun, dar dacă noi căutăm un sens unic în fiecare, primul este lauda verbală, al doilea este perfecțiunea persoanei, iar al treilea este recompensa, cinstea din partea lui Dumnezeu care ne este dată datorită slujirii pe care i-am adus-o.

În Apocalipsa 22:12, Isus a spus: „Iată, Eu vin curând, și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”. El vine să dea recompense. Unu Corinteni capitolul 3 discută despre lucrarea pe care o realizăm și despre faptul că El va veni să ne răsplătească. 2 Ioan versetul 8 ne avertizează să nu pierdem acele răsplătiri, ci în credincioșie să primim o răsplată deplină.

Este într-adevăr un gând incredibil, un gând absolut incredibil că Dumnezeu, care este singurul vrednic de laudă, Dumnezeu, care este singurul vrednic de glorie și Dumnezeu, care este singurul vrednic de cinste, ni le va da pe toate trei. Veți spune: „Cum se poate întâmpla asta? Pentru că în acel moment vom fi făcuți exact după chipul cui? Al lui Cristos. Și pentru că suntem făcuți după chipul lui Cristos, posesori deplini ai neprihănirii lui Cristos, pe deplin înzestrați cu acea perfecțiune a trupului și a sufletului pe care numai eternitatea o poate produce, vom fi atunci vrednici de laudă, vrednici de slavă și vrednici de cinste.

Și când se va întâmpla? La arătarea, la descoperirea lui Isus Cristos. Aceasta se referă la ziua lui Cristos, la momentul în care El se va întoarce pentru a-și judeca și răsplăti poporul răscumpărat.

Observați 1:13. Petru chiar are acest lucru în minte, la fel ca toți credincioșii care suferă, cred eu. „De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre”, spune el, 1 Petru 1:13, „fiți treji” - sau mențineți-vă prioritățile - „și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus” – când? – „la arătarea lui Isus Cristos”. Și care este acel har? Care este acel dar plin de har pe care Dumnezeu îl va da? Lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Cristos.

Întâi Petru 4:13, el spune: „dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți și la arătarea slavei Lui”. Bucurați-vă acum că, prin credincioșia și bucuria voastră de aici, veți fi răsplătiți cu o bucurie și mai mare la arătarea lui Isus Cristos, când va veni. Într-un anumit sens, răsplata noastră veșnică, este bineînțeles legată de credincioșia noastră de aici. Iar el pare să spună că vom fi răsplătiți cu o bucurie mai mare dacă ne-am exprimat o bucurie mai mare în această viață.

Unu Corinteni 1:7 se referă, de asemenea, la „arătarea Domnului nostru Isus Cristos”, iar în versetul următor, la „ziua Domnului nostru Isus Cristos”. Așadar, am putea lega arătarea Domnului Isus Cristos de ziua Domnului Isus Cristos, care este acel moment unic în care Domnul vine să își răsplătească poporul răscumpărat. Aceasta este cinstea noastră promisă. Ea va fi dezvăluită în acea vreme.

Ce realitate glorioasă este aceasta, să realizezi ce spune Pavel în 2 Tesaloniceni, el spune că Domnul vine – un pasaj extraordinar - El vine. „Aceasta este o dovadă lămurită” - versetul 5 – „despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer.” El va veni din cer și ne va ușura de toate necazurile.

El vine „cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi”. Deci El vine să îi judece pe cei răi și să fie glorificat în sfinții Săi în acea zi.

Pavel spune în acel text familiar pe care l-am menționat în această dimineață: „Suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare”. Și astfel, dovada credinței noastre de aici, găsită a fi autentică aici, va fi răsplătită în mod glorios la arătarea lui Cristos.

Vreți să observați un lucru? Nu se spune că a noastră credință trebuie să aștepte răpirea pentru a fi considerată autentică. Credința noastră, deja dovedită ca autentică, își așteaptă răsplata eternă. Nu există nicio nesiguranță cu privire la acest lucru. Dovada credinței deja testate are ca rezultat cinstea, slava și lauda. Așadar, această învățătură nu înseamnă că nu vom ști niciodată până atunci. Putem ști pe măsură ce credința noastră este dovedită. Aici nu este vorba de nesiguranță, ci doar de faptul că o promisiune este foarte clară, o credință dovedită, verificată ca fiind reală, poate trăi în așteptarea nerăbdătoare a răsplății veșnice. Dacă asta nu vă dă bucurie, atunci sunteți legați de cele de pe pământ. Gândiți-vă la ce veți avea în cer.

Am discutat despre aceasta în această dimineață, am discutat despre perfecțiunea trupului și a duhului, despre autoritate și stăpânire, despre puterea și prezența păcatului distruse pentru totdeauna, nemaiavând efectul paralizant asupra vieții și a relațiilor, libertatea perfectă de orice rău, nimic care să poată contamina, plăcerea perfectă, cunoașterea perfectă, confortul perfect, dragostea perfectă, desfătarea perfectă, pacea perfectă, bucuria perfectă. Iar noi ne bucurăm acum prospectând asta.

Așadar, în acel timp măreț când Domnul Isus va veni și se va arăta, când va veni să-i judece pe cei răi și să-i răsplătească pe ai Săi, noi vom fi cu Domnul în părtășie. Aceasta este relația supremă din cer. Îl vom vedea pe Domnul în comuniune strânsă și apropiată. Aceasta este viziunea supremă a cerului. Vom fi iubiți și adorați, iar aceasta este onoarea supremă a cerului. Vom domni și vom împărtăși gloria Sa, privilegiul suprem al cerului. Și vom sluji iar aceasta este datoria supremă a cerului. Ce onoare!

Vă amintiți capitolul 12 din Luca? Permiteți-mi să mă refer la el pe scurt, versetul 35. „Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească”.

Vă mai amintiți asta din seria noastră despre cer? Realitatea incredibilă că atunci când Isus va veni după noi, nu numai că noi Îl vom sluji, dar El ce va face? Ne va sluji. El ne va servi. Ne va așeza la masă și va veni să ne servească. Laudă, slavă și cinste, dăruite nouă.

Petru spune că indiferent de circumstanțe, indiferent de încercări, ar trebui să aveți bucurie deplină, ar trebui să vă bucurați foarte mult de moștenirea voastră care este păstrată, de credința voastră dovedită, de cinstea voastră promisă. În al patrulea rând - și acest lucru este atât de magnific - ne găsim bucuria într-o părtășie personală, o părtășie personală. Și aș spune poate că în multe feluri aceasta este cea mai dulce dintre toate sursele de bucurie, minunată de contemplat.

Observați versetul 8: „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită”. De ce vă bucurați? De ce vă bucurați foarte mult? De ce bucuria voastră mare este negrăită și plină de slavă? Pentru că Îl iubiți și credeți în El, acestea sunt cele două lucruri pe care le spune. Îl iubiți, și credeți în El, și nu L-ați văzut niciodată. Petru înalță dragostea și încrederea.

Pot să vă spun chiar acum că acest verset este o afirmație profundă? Sunt convins dincolo de orice echivoc că cele două ingrediente cheie în orice relație semnificativă sunt dragostea și încrederea, dragostea și încrederea. Aceasta este esența relației. Este sursa bucuriei supreme în orice relație. Încălcați dragostea și relația se dezintegrează. Încălcați încrederea și relația se dezintegrează. Există un patos profund în acest verset, un patos profund.

Care dintre apostoli, în afară de Iuda, a demonstrat cel mai mult o slabă încredere și credință în Cristos, care dintre ei? Care dintre ei? Petru. Care dintre apostolii lui Cristos, în afară de Iuda, a trebuit să se confrunte cu Isus Cristos și să îi fie pusă la îndoială dragostea? Care dintre ei? Petru. Petru a fost liderul căruia i s-a spus: „Puțin credinciosule”. Petru a fost liderul căruia Isus i-a spus de trei ori: „Petre” - ce faci? – „Mă iubești?” Și văd aici o foarte frumoasă umilință. Iar Petru îi laudă pe acești credincioși care suferă și le spune: „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți”. Iar patosul din fundal este atitudinea umilă a lui Petru, pentru că în inima lui spune: „Sunteți cu mult peste ceea ce sunt eu, sau ceea ce am fost eu, pentru că L-am văzut și nu mi-am putut susține dragostea, L-am văzut și nu mi-am putut susține credința”.

Petru, în adevărată umilință, se gândește la diferența dintre el în trecut și acești creștini aflaţi în necazuri. El Îl văzuse pe Cristos, umblase cu Cristos, fusese cu Cristos mai bine de trei ani și a dat dovadă de o credință slabă și de o dragoste slabă. Iar ei nu Îl văzuseră niciodată pe Cristos și totuși credința lor era puternică, iar dragostea lor era adevărată în mijlocul aceluiași tip de încercări la care a cedat Petru. Și astfel, există un patos profund în acest verset frumos în inima lui Petru, ca un om umil și smerit, el este deschis.

Observați vă rog prima frază din versetul 8? „fără să-L fi văzut?” Deși nu L-ați văzut. Oh, este o afirmație atât de profundă! Vedeți voi, este ceva obișnuit să ai încredere și să iubești pe cineva pe care l-ai văzut, pe cineva pe care l-ai atins, pe cineva pe care ai ajuns să îl cunoști. Dar acești creștini nu L-au întâlnit niciodată pe Isus Cristos. Ca și noi, ei nu L-au privit niciodată în față. Nu L-au atins niciodată. Nu au mâncat niciodată cu El. Nu au mers niciodată cu El. Nu au vorbit niciodată cu El. Nu i-au auzit niciodată glasul. Nu i-au simțit niciodată mâinile. Nu s-au uitat niciodată în ochii Lui. „Și totuși”, spune el, „voi Îl iubiți”.

Indicativ prezent activ, agapaō, îl iubiți, în mod constant iubirea alegerii. Acest cuvânt exprimă iubirea voinței. Ați ales să fiți credincioși în a-L iubi. Și asta, pentru mine, este esența bucuriei. Este acea relație apropiată, iubitoare pe care o ai cu Cristos.

Acum dați-mi voie să aprofundez puțin acest lucru. Eu cred că ceea ce spune Petru aici este categoric descrierea esenței a ceea ce înseamnă să fii creștin. Dacă mă întrebați ce este un creștin? Vă voi spune că este cineva care Îl iubește pe Isus Cristos cu dragostea voinței. Care Îl iubește. Nu cred că există un mod mai bun de a descrie expresia esențială a noii naturi decât să spunem că Îl iubește pe Cristos continuu.

Îmi place traducerea autorizată din engleză din 1 Petru 2:7: „Pentru cei care cred, El este prețios”. Iar Pavel spune în 1 Corinteni 16:22: „Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul Isus Cristos, să fie” - ce? – „anatema, dedat la distrugere, blestemat”. Creștinul poate fi cel mai bine descris ca fiind cineva care îl iubește pe Domnul Isus Cristos.

Și tocmai aici trebuie să cercetați atunci când încercați să determinați relația cuiva cu Dumnezeu. Întrebați-l ce crede despre Isus Cristos. Și dacă descrie o dragoste apropiată și mistuitoare pentru Cristos, acesta este semnul unei inimi transformate, care Îl iubește pe Cristos. Unu Ioan tratează acest lucru atât de minunat. Unu Ioan, vă amintiți? 4:19. „Noi Îl iubim pentru că” - ce? – „pentru că El ne-a iubit întâi”. Aceasta e reciprocitate. Este esența vieții spirituale să-L iubești pe Cristos. De aceea, Scriptura spune că legea este împlinită în a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, cu tot sufletul, cugetul și puterea ta.

Ascultați ce a spus Pavel în ultimul verset din Efeseni, 6:24: „Harul fie cu toți cei ce-L iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție (cu o dragoste incoruptibilă)”. Nu-i așa că este minunat? „Harul fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție (cu o dragoste incoruptibilă)”. Asta e ceva de bază.

Și aș îndrăzni să spun că oricine spune că nu Îl iubește pe Domnul Isus Cristos, nu ar putea fi niciodată creștin. Aceasta este esența creștinismului. Isus a spus-o în Ioan 14:15: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”. Versetul 21, „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește”. Versetul 24: „Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele”.

Cu alte cuvinte, Isus a asociat iubirea față de El cu ascultarea de El, iubirea față de El cu respectarea poruncilor Sale. Și astfel, un credincios este cel care îl iubește pe Cristos. Și astfel Petru spune: „Știu cu adevărat că bucuria voastră izvorăște din dragostea voastră pentru Cristos, un Stăpân nevăzut pe care voi îl iubiți”.

Și apoi, în al doilea rând, el spune: „Și chiar dacă nu-L vedeți” - implicit cu ochii fizici – „voi credeți în El” - este eis în greacă. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu-L vedeți, credeți în El, vă încredeți în El. Așadar, acestea sunt cele două elemente ale unei relații: Dragostea și încrederea.

Și vă amintiți, sunt sigur că vă amintiți, Ioan 20:29, Isus i-a spus lui Toma: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut? Ferice de cei ce n-au văzut și” - ce? – „au crezut”. Binecuvântați sunt cei care nu au văzut și totuși au crezut. Acestea sunt cele două lucruri care ne leagă de Cristos în intimitate: Îl iubim și avem încredere în El.

Preaiubiților, aș putea să vă spun că sufletul care crede nu poate decât să iubească, iar sufletul care iubește nu poate decât să creadă? Vă amintiți 1 Corinteni 13? „Dragostea crede totul”. Permiteți-mi să vă spun în felul următor. Credința acceptă mărturia lui Isus Cristos. Această mărturie Îl înfățișează în toată frumusețea Sa și în toată splendoarea Sa și ne conduce la a-L iubi. Cu cât credința poate cunoaște mai mult despre Cristos și cu cât această cunoaștere îi stăpânește inima, cu atât dragostea devine mai puternică, pentru că, cu cât credința crede mai mult în adevărul despre Cristos, cu atât El este văzut mai minunat și mai frumos, și cu atât mai mult o astfel de încredere stârnește dragostea față de Cel care este atât de minunat. Deci a crede și a iubi, a iubi și a crede definesc comuniunea noastră apropiată cu Cristos. Îl iubești și crezi în El.

Cum se manifestă acest lucru? Vă doriți să promovați gloria Sa. Este aceasta dorința voastră? Vă doriți să-L slujiți cu toată inima, sufletul, mintea și puterea voastră. Vă încântă frumusețea Lui. Iubiți să vorbiți despre El. Iubiți să citiți despre El. Iubiți să aveți părtășie cu El. Vă doriți să-L cunoașteți mai bine și să-L cunoașteți mai profund. Sunteți constrânși în inima voastră să vreți să fiți ca El. Aceasta este expresia relației de iubire și încredere.

Robert Layton, scriind în 1853 într-un minunat comentariu la 1 Petru, spunea următoarele. „Credeți și veți iubi. Credeți mult și veți iubi mult. Lucrați pentru o convingere puternică și profundă a lucrurilor glorioase care sunt spuse despre Cristos și aceasta va impune iubirea. Cu siguranță, dacă oamenii ar crede într-adevăr în valoarea Sa, ei L-ar iubi în consecință. Căci creatura rezonabilă nu poate decât să aibă multă afecţiune pentru ceea ce crede cu tărie că este cel mai demn de afecțiune. O, această necredință răutăcioasă este cea care face inima rece și moartă față de Dumnezeu. Căutați atunci să credeți în excelența lui Cristos, în dragostea Lui față de noi și în interesul nostru față de El, iar acest lucru va aprinde un astfel de foc în inimă care o va face să urce într-o jertfă de dragoste față de El”.

Aceasta este esenţa vie a relației noastre cu Cristos. Avem încredere în El și Îl iubim. Vă bucurați de acest tip de relație? Acesta este un motiv de bucurie, nu-i așa? Ați citit vreodată despre Cristos și v-ați bucurat? Vi se întâmplă vreodată să vă ridicați din genunchi în rugăciune, după ce v-ați împărtășit cu El, și să vă bucurați? Vă bucurați pentru că voi credeți în El și sunteți încrezători în această credință? Simțiți uneori un fior în inimă pentru că aveți bucuria de a-L iubi?

Personal, cred că suntem cu toții de acord că iubirea simțită este mult mai minunată decât iubirea primită. Dragostea mea pentru alții este mult mai entuziasmantă pentru mine decât dragostea lor pentru mine. Sunt mult mai încântat să îi iubesc pe ceilalți decât să mă iubească ei pe mine. Pentru că atunci când îi iubesc, eu experimentez iubirea. Și mă bucur în inima mea din bucuria de a-l iubi pe Cristos. Iar asta mă entuziasmează. În multe feluri, mai mult decât faptul că El mă iubește pe mine, este faptul că pot simți profund iubirea mea pentru El. Așa că ne bucurăm.

Și ce ne face să ne bucurăm? O moștenire păstrată, o credință dovedită, o cinste promisă și o părtășie personală. Și ne dă - observați la sfârșitul versetului 8 – „bucuria care este o bucurie negrăită”. Ce înseamnă asta? Aneklalētō, este mai presus de limbaj, este mai presus de vorbire, „mai presus de vorbire este ceea ce spune literalmente”. Este atât de divin încât depășește puterea vorbirii și a gândirii, e ceva ce nu poți comunica.

Este destul de greu să comunici iubind alți oameni. Adică, încercăm în domeniul uman. Cântecele despre dragoste sunt ad infinitum, ad nauseum, nu-i așa? Adică, le tot adunăm, încercând să exprimăm toate sentimentele de iubire de la un om la altul. Dar dragostea pe care o avem pentru El este inexprimabilă, mai presus de cuvinte. Apropo, acesta este singurul loc din Biblie în care acel cuvânt este folosit vreodată.

Și apoi se adaugă această afirmație incredibilă: „Și strălucită”. Ce înseamnă asta? Cred că înseamnă că este ceva energizat și înzestrat cu slavă divină. Este o înzestrare supranaturală. Ce gând. Ce gând. Este roada Duhului, dragostea. Este roada Duhului, bucuria. Dragostea pe care o avem pentru Domnul nu este o dragoste omenească, este o slavă divină infuzată în noi care dă energie inimilor noastre pentru a-L iubi pe Dumnezeu cu o dragoste pe care El ne-o dă. Și ne bucurăm cu o bucurie care este bucuria Duhului. Astfel, bucuria noastră este reflectarea unei bucurii cerești, deoarece iubirea noastră este reflectarea unei iubiri cerești. Așa că ne bucurăm.

Și apoi Petru ne oferă un ultim gând. În mod constant ar trebui să experimentăm bucuria din cauza unei eliberări prezente, o eliberare prezentă. Dincolo de moștenirea și onoarea viitoare și alături de părtășia personală prezentă este promisiunea unei eliberări în prezent. Versetul 9: „pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”.

Nu cred că se uită la viitor aici. El nu spune „veți obține”. În original este la timpul prezent, „dobândirea” aici și acum, prezent. Ați putea traduce literal, „în prezent primiți pentru voi înșivă”. Este diateza pasivă. Cuvântul, apropo, komizō înseamnă „a primi ceea ce se merită, a câștiga ceva ce ți se cuvine”. Iar bucuria negrăită și strălucită se leagă nu numai de versetul 8, ci și de versetul 9. Izvorând din acea părtășie personală pe care o avem cu Cristos prin iubire și încredere, este rezultatul credinței voastre, pe care l-aţi obținut aici și acum, și anume mântuirea sufletelor voastre.

Deci acum dobândiți rezultatul credinței voastre, sau rezultatul, finalul, rezultatul credinței voastre, sfârșitul logic al acesteia, rezultatul logic al acesteia, chiar mântuirea sufletelor voastre. Care mântuire? Acea eliberare în curs de desfășurare la timpul prezent. Ce înseamnă „suflet”? Întreaga persoană, întreaga persoană, voi. Ați putea citi în felul următor. „Te bucuri pentru că în prezent ai obținut și continui să deții rezultatul logic al credinței tale dovedite, chiar eliberarea constantă a ta”.

De ce? Oh, de ce trebuie să fim eliberați continuu? De păcat, de vină, de condamnare, de mânie, de ignoranță, de suferință, de confuzie, de lipsă de speranță, de tot ceea ce este decăzut și murdar. Nu este vorba despre un lucru viitor. Suntem eliberați - suntem eliberați de puterea păcatului. Suntem eliberați de poftele, de patimile și plăcerile lui. Și, în schimbul acestui lucru, El ne dă o viață nouă și o bucurie de nedescris.

Avem o mântuire constantă la timpul prezent. Despre asta vorbește el aici. Rezultatul prezent al credinței voastre dovedite este eliberarea continuă de care vă bucurați. Mântuirea noastră chiar aici și acum ne salvează de blestemele sordide, de plăcerile cicatrizante și ne face să tânjim după Cristos.

Mântuirea noastră la timpul prezent, pentru a face o imagine prozaică, cheamă bărbații și femeile să nu mai bea din băltoaca murdară și josnică a păcatului, ci din izvoarele cristaline ale fântânii vieții veșnice. Și astfel, iată-ne în această lume și suntem supuși tuturor presiunilor, dar păcatul ce nu mai are asupra noastră? Stăpânire. Nu mai suntem robii lui. Nu mai suntem în robie față de el. Și astfel avem bucurie. Bucurie, nu doar în viitor, bucurie în prezent datorită unei eliberări prezente. Și astfel, există bucurie chiar și în încercările noastre pentru că Domnul ne izbăvește de toate. Nu există nicio încercare care să ne iasă în cale și Domnul să nu ne ofere o cale de scăpare.

Ei bine, nu există niciun motiv pentru care să ne pierdem bucuria, nu-i așa? Ne putem uita la o moștenire păstrată pentru noi. Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru o credință dovedită. Putem spera la o cinste promisă. Și ne putem bucura de o comuniune, de o părtășie personală și de o eliberare în prezent. Preaiubiților, trebuie să accesați resursele de bucurie care sunt disponibile pentru voi în calitate de creștini.

Isus a spus în Ioan 15:11: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină”. El vrea ca noi să cunoaștem bucuria. Și vom cunoaște această bucurie pe măsură ce ne concentrăm asupra acestor mari realități.

Jean Sophia Pigott a scris cu mulți ani în urmă un imn minunat. Cuvintele unui vers spun așa: „Isuse, mă odihnesc, mă odihnesc, în bucuria a ceea ce ești Tu; și descopăr dulceața inimii Tale iubitoare”. Nu-i așa că este frumos? Te odihnești în bucuria a ceea ce este El? Și descoperi dulceața în inima Sa iubitoare?

Cu multe secole în urmă, Bernard de Clairvaux a scris ceea ce a devenit acum un imn familiar: „Isus, Tu, bucuria inimilor iubitoare”. Nu este nimic nou. Fie că ne întoarcem cu câteva generații în urmă, la doamna care a scris imnul, sau cu secole în urmă, la Bernard de Clairvaux, creștinii care își exploatau resursele spirituale trăiau în bucurie, indiferent de circumstanțe. Și nu cred că Dumnezeu se așteaptă ca noi să trăim în alt mod. Am încredere că veți cunoaște bucuria pe care Cristos tânjește să v-o dăruiască. Haideți să ne plecăm împreună în rugăciune.

Vreți să păstrați o clipă de liniște și vă rog, dacă este nevoie, să vă rugați ca David: „Doamne, dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale” și să-i cereți Domnului să vă dea plinătatea bucuriei Sale?

Și ați vrea să îi cereți să vă ajute să vedeți acea moștenire păstrată? Și ați vrea să-I mulțumiți pentru acea credință dovedită și pentru acea cinste promisă? Și ați vrea să-I spuneți că Îl iubiți că aveți încredere în El și că vă bucurați de acea relație personală? Și ați vrea să-I mulțumiți pentru acea izbăvire prezentă și constantă de care vă bucurați chiar și acum, când El vă dă biruință pentru că credința voastră a biruit lumea? Cereți-I să vă umple viața cu bucurie, cu bucuria Duhului.

Tată, ne rugăm de asemenea și pentru cei care nu-L cunosc pe Cristos, pentru cei pentru care această bucurie este o fantezie. Doamne Isuse, fie ca ei să Te primească astăzi, deschizându-și inima, acceptând darul mântuirii pe care Tu îl oferi prin moartea și învierea Ta, primind iertarea păcatelor și viața veșnică. Lucrează lucrarea Ta măreață în fiecare inimă, pentru ca noi să cunoaștem bucuria care va contribui spre lauda Ta în vecii vecilor.

SFÂRȘIT