În seara aceasta ne vom uita la 1 Petru în studiul nostru și ce bucurie este să ajungem din nou la această minunată scrisoare scrisă de scumpul apostol Petru pe care îl iubim atât de mult.

Ajungem la versetele 10-12, când el începe să își deschidă cu adevărat inima în această epistolă minunată. Și dacă ar fi să dau un titlu acestor trei scurte versete, le-aș numi „Măreția mântuirii noastre”. Aceasta mi se pare a fi tema lui, măreția mântuirii noastre.

Începând cu versetul 10, Petru scrie: „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească”.

Când Petru își începe scrisoarea, realitatea mântuirii e în inima lui. A menționat-o în versetul 5. A menționat-o, așa cum tocmai am observat, în versetul 9. O menționează din nou în versetul 10. El scrie, amintiți-vă, unor creștini persecutați, împrăștiați, respinși, urâți, disprețuiți, pe care îi numește în versetul 1 „străini, împrăștiați”. Ei trăiesc într-o lume ostilă. Ei au fost învinuiți pentru incendierea Romei și persecuția se înmulțea împotriva lor. Și Petru, în această secțiune de deschidere a capitolului 1, spune de fapt că, indiferent cât de dificil este, indiferent cât de severă este persecuția, indiferent cât de dureroasă este respingerea, puteți privi întotdeauna înainte, la mântuirea sufletelor voastre.

Cu mult în urmă, în versetul 1, el a sugerat că poți fi respins de lume, dar ești ales de Dumnezeu. Puteți fi blestemați de lume, versetul 3, dar ați fost binecuvântați de Dumnezeu care trebuie să fie binecuvântat. Și astfel, indiferent cât de dificil este, el vrea ca cititorii săi să se concentreze asupra mântuirii sufletelor lor, la acea finală și completă mântuire de păcat, de Satan, de moarte și iad pe care Dumnezeu a ales cu bunăvoință să le-o ofere prin credința în Fiul Său, Domnul Isus Cristos.

Petru sărbătorește mântuirea. Și, uneori, pentru creștini, de-a lungul istoriei bisericii, nu prea a existat altceva de sărbătorit. Iar Petru le reamintește că, indiferent cât de rău ajunge să fie, indiferent cât de lipsit ești, întotdeauna ai nădejdea mântuirii veșnice. Și în asta puteți fi mângâiați.

Mântuire. Ce cuvânt! Există vreun cuvânt în limba noastră la fel de binecuvântat ca acesta? Există vreun cuvânt în limba noastră la fel de plin de speranță ca acesta? Există vreun cuvânt în limba noastră la fel de reconfortant ca acesta, la fel de asigurător, la fel de liniștitor? Eu cred că nu. Mântuirea, mântuirea spirituală, salvarea sufletului omenesc de păcat, de moarte, de iad și de Satan e cea mai măreaţă temă a Scripturii.

Știți ce spune Biblia. Omul este vinovat de păcat. Pentru că este vinovat de păcat, se îndreaptă spre judecata veșnică pentru a petrece veșnicia în chinurile iadului. El are nevoie disperată să fie salvat, mântuit de asta. El are nevoie să fie salvat, să fie eliberat. Iar el nu se poate salva sau mântui singur. Biblia spune foarte clar că prin propriile sale lucrări, prin propriile sale fapte și prin propriul său efort nu se poate mântui singur, nu se poate salva singur, nu se poate elibera singur. Dar mesajul Bibliei este că, deși omul nu se poate salva singur de la chinul veșnic ca pedeapsă pentru păcatul său, Dumnezeu poate și îl va salva.

Biblia ne spune că Dumnezeu îl iubește pe păcătos. Dumnezeu și-a lăudat dragostea față de noi prin faptul că „pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi”, Romani 5:8. Dumnezeu nu numai că îl iubește pe păcătos, dar Dumnezeu este capabil să îl mântuiască pe păcătos. Psalmul 3:8, declarație minunată: „Mântuirea este a Domnului”. El are puterea să facă asta. Nu numai că Dumnezeu îl iubește pe păcătos și nu numai că Dumnezeu este capabil să îl mântuiască pe păcătos, dar Dumnezeu este și dispus să îl mântuiască pe păcătos. „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți”.

Mai mult, Dumnezeu a plănuit să îl mântuiască pe păcătos. 2 Timotei 1:9: „El ne-a mântuit după hotărârea Lui”. Dumnezeu îl iubește pe păcătos. Dumnezeu este dispus să îl mântuiască pe păcătos. El este capabil să-l mântuiască pe păcătos. El a plănuit să îl mântuiască pe păcătos. Iar Dumnezeu a făcut din Cristos mijlocul de salvare a păcătosului. Pavel spune: „Mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”. Cristos este mijlocul salvării, mântuirii.

Și apoi Dumnezeu a rânduit predicatori care să anunțe că Cristos este mijlocul de mântuire. Dumnezeu are planul de mântuire în desfășurare. El îl iubește pe păcătos. El este capabil să-l mântuiască pe păcătos. El este dispus să îl mântuiască pe păcătos. El a planificat mântuirea păcătosului. L-a făcut pe Cristos mijlocul de mântuire a păcătosului. Și i-a rânduit pe predicatori să anunțe planul de mântuire și să îi cheme pe păcătoși la El, să îi cheme pe păcătoși la pocăință.

Așadar, ar trebui să-L lăudăm pe Domnul, nu-i așa, pentru ceea ce a făcut El, pentru mântuirea pe care ne-a oferit-o prin alegerea Sa suverană, așa cum am menționat în versetele 1 și 2. Ce dar glorios de la Dumnezeu este mântuirea noastră veșnică. Lucrul trist este că, dacă nu suntem atenți, ne vom pierde simțul recunoștinței. Cineva care a spus: „Familiaritatea generează dispreț”, avea dreptate. Și nu ar trebui să pierdem niciodată acea bucurie esenţială dată de mântuirea noastră, dar este ușor să facem asta.

În 1 Cronici 16:23 există un bun memento. „Cântați Domnului, vestiți din zi în zi mântuirea Lui”. Asta este înțelepciune. Cântați Domnului și vestiți vestea bună a mântuirii Sale în fiecare zi, fie și numai pentru a nu uita, pentru a nu deveni reci la realitatea măreției mântuirii voastre.

În Psalmul 96:2 se repetă aceeași afirmație: „Cântați Domnului” - și apoi se adaugă - Binecuvântați numele Lui; vestiți din zi în zi mântuirea Lui”. O laudă din inimă constantă pentru mântuirea noastră ne va cultiva memoria.

Petru vrea să îi cheme pe cititorii săi și pe noi să ne amintim măreția mântuirii noastre, să ne închinăm lui Dumnezeu, să Îl adorăm pe Dumnezeu, să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru privilegiul de a fi atât de favorizați încât să fi fost mântuiți pentru totdeauna. El a menționat deja în versetele 3-4 - ați putea să vă uitați la ele - că avem „o nădejde vie și o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi”. Iar aceasta ar trebui să fie cea mai mare sursă de bucurie în mijlocul suferințelor noastre. Indiferent cât de rău ajunge să fie, spune versetul 8, ar trebui „să vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”.

Acesta este un bun memento. Indiferent ce se întâmplă în viață, ne concentrăm pe mântuire. Când totul în viață nu este așa cum ne-am dori, ne întoarcem la acest punct, la binecuvântarea mântuirii noastre veșnice. Aceasta este tema lui.

Acum, în aceste trei versete - veți găsi acest lucru fascinant - el abordează măreția mântuirii sau binecuvântarea mântuirii într-un mod foarte neobișnuit. Dacă aș fi stat să scriu această mică secțiune despre măreția mântuirii, nu aș fi abordat-o niciodată în acest fel. Probabil că aș fi vorbit despre faptul că mântuirea este măreață datorită marelui Dumnezeu care a dat-o. Mântuirea este măreață datorită marelui Mântuitor care a dobândit-o. Mântuirea este măreață datorită marii diferențe, marii schimbări sau modificări dramatice în viață pe care o produce. M-aș fi concentrat pe planul lui Dumnezeu, pe lucrarea lui Cristos, pe transformarea vieții unei persoane și aș fi demonstrat astfel măreția mântuirii.

Însă Duhul Sfânt nu face asta. În loc să privească - și rețineți acest lucru pentru că trebuie să înțelegeți acest lucru sau veți pierde intenția pasajului - în loc să privească măreția mântuirii prin ochii celui care o primește, El privește măreția mântuirii prin ochii agenților care au adus-o. El nu privește măreția mântuirii din punctul nostru de vedere, ci din punctul de vedere a patru persoane cheie: Unu, profeții Vechiului Testament care au proclamat mesajul; doi, Duhul Sfânt care a inspirat mesajul; trei, apostolii Noului Testament care au fost predicatorii Evangheliei; și patru, îngerii. Și El demonstrează măreția mântuirii prin modul în care profeții au privit-o, prin modul în care Duhul Sfânt a privit-o, prin modul în care apostolii au privit-o și prin modul în care îngerii au privit-o. Ce abordare fascinantă. Nu cum o vedem noi, ci cum agenții care au adus acel mesaj o văd.

Putem spune, așadar, că sunt patru aspecte ca urmare. Mântuirea a fost subiectul de studiu al profeților, a fost subiectul inspirației Duhului, a fost subiectul mărturiei apostolilor și a fost subiectul interesului îngerilor. Acest lucru este atât de bogat, atât de bogat. Și chiar faptul că profeții Vechiului Testament au fost atât de interesați de ea, că Duhul a fost atât de interesat de ea, că apostolii Noului Testament au fost atât de interesați de ea, că îngerii au fost atât de interesați de ea vorbește despre măreția ei. Profeții ar fi putut fi interesați de o mulțime de lucruri, Duhul ar fi putut fi interesat de o mulțime de lucruri, apostolii și îngerii din Noul Testament ar fi putut fi interesați de o mulțime de lucruri, dar acesta a fost centrul interesului lor.

Să ne uităm, mai întâi de toate, la tema studiului profeților din versetul 10 și prima parte a versetului 11. Și țineți minte acum, ceea ce Petru vrea este să ne facă să înțelegem cât de mare este mântuirea noastră, astfel încât, indiferent de ce altceva se poate prăbuși în jurul nostru, să ne agățăm de acea mântuire eternă a sufletelor noastre, care este atât de copleșitoare în măreția sa. Prima mărturie, așadar, vine de la profeți. Și începe în versetul 10: „au făcut din mântuirea aceasta” - mântuirea sufletelor noastre tocmai menționată – „prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare” - opriți-vă la acest punct.

Acum el vorbește despre profeți aici, profeții Vechiului Testament. Și spune că „au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă” – mântuirea care va veni – „au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare”. Ei și-au studiat literalmente propriile scrieri profetice pentru a ști tot ce puteau despre mântuirea promisă.

Acum gândiți-vă, dintre toate adevărurile pe care le-ar fi putut studia, de ce ar fi fost atât de preocupați de acesta? Pentru că aceasta este cea mai mare temă din univers, mântuirea pe care Dumnezeu a oferit-o păcătoșilor. În acest moment anume din timp și în acest mic teatru numit pământ, aceasta este cea mai importantă temă. Dintre toate adevărurile pe care le-au primit în revelația lor divină pentru a le vorbi și scrie, aceasta a fost pasiunea lor. Ei doreau să înțeleagă mântuirea. Aceasta a fost preocuparea profeților Vechiului Testament.

Acum, Petru vorbește despre unele detalii cu privire la această mântuire, și nu există niciun articol specific aici în textul original, doar o referință generală, „proorocii care au prorocit”. De la Moise la Maleahi, toți acești proroci din Vechiul Testament care au vorbit în numele lui Dumnezeu au avut privirea îndreptată spre mântuire. Ei au fost cu adevărat fascinați de promisiunile mântuirii. Și poate veți spune: „Ei bine, nu au fost ei beneficiari ai mântuirii?” Ba da. Dar chiar dacă au primit mântuirea – notați asta - au primit-o fără să fi văzut pe deplin împlinirea ei. Înțelegeți asta?

Ei au primit darul mântuirii, fără să-L vadă sau să-L cunoască vreodată pe Mântuitorul Isus Cristos. Au primit darul mântuirii fără să vadă vreodată sau să înțeleagă pe deplin tot ce a fost implicat în viața, moartea și învierea Sa. Au primit mântuirea, într-un fel, fără să aibă parte de beneficiul deplin de a vedea împlinirea acelei mântuiri.

Dar era mai mult decât atât. Pentru că, în profețiile lor, promisiunea lui Dumnezeu era că această mântuire care urma să vină era o mântuire care va merge dincolo de Israel, la toate națiunile de pe pământ. Acesta a fost misterul ei. Aceasta era unicitatea ei. Așadar, ei știau că Dumnezeu revelase un plan viitor de răscumpărare, nu doar pentru Israel, ci și pentru lume. Şi că acea răscumpărare și eliberare va fi adusă de Mesia cel promis, preotul profet şi rege care urma să vină. Ştiau că în viitor, era harul care urma să vină, și voiau să îl înțeleagă mai bine. Ei erau fascinați de har.

Observați această scurtă expresie „harul care vă era păstrat vouă”. Subiectul studiului lor intens a fost harul. Acest cuvânt „har” este un cuvânt mai important decât mântuirea. Mântuirea vorbește despre actul de salvare. Harul vorbește despre motivaţie și cuprinde toate motivaţiile lui Dumnezeu din spatele lucrării Sale mântuitoare. Așadar, harul cuprinde cu adevărat mântuirea, dar este un termen mai mare. Ei erau fascinați să studieze harul lui Dumnezeu, binecuvântarea nemeritată a lui Dumnezeu, favoarea nemeritată, bunătatea iertătoare față de păcătoși. Erau fascinați să știe că Dumnezeu a promis o mântuire prin har care va cuprinde întreaga lume.

Acum îngăduiți-mi să mă grăbesc să adaug, iubiților, că nu trebuie să credeți că, deoarece se spune că ei „au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă (sau care va veni)” nu a existat har în Vechiul Testament. Aceasta este o eroare teribilă și mulți oameni comit această eroare, presupunând că Vechiul Testament a fost numai lege și în niciun fel har. Acest lucru nu este adevărat. Dumnezeu - ascultați asta - Dumnezeu prin natura Sa este milostiv, este adevărat? Dumnezeu prin natura Sa este îndurător. Același Dumnezeu care este milostiv în vremea noastră a fost milostiv și în vremea aceea, pentru că așa este El.

Dumnezeu nu este într-un proces, în ciuda a ceea ce ne spune teologia procesului. Dumnezeu a fost întotdeauna neschimbător și întotdeauna neschimbător de milostiv. El a fost îndurător în vremea Vechiului Testament. El este îndurător și în perioada Noului Testament. Dumnezeu este îndurător, punct. Și atât timp cât a existat Dumnezeu - și El este etern - și atât timp cât va exista Dumnezeu – iar El este etern - El este îndurător.

În Geneza, prima carte din Biblie, Iosif și-a ridicat ochii, l-a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, și a spus: „Acesta este fratele tău mai mic despre care mi-ai vorbit? El a spus: ‘Dumnezeu să milă de tine, fiule’”. Patriarhii erau pe deplin conștienți de harul lui Dumnezeu. Ei știau acest lucru. În Exodul 22:27 – începem în versetul 26: „Dacă iei” – rețineți că Dumnezeu este Cel care le dă legea – „dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; căci este singura lui învelitoare, este haina cu care își învelește trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi” – spune Dumnezeu – „căci Eu sunt milostiv”. Dumnezeu a fost întotdeauna milostiv.

Dacă vă aduceți aminte, în Exodul 33, Moise a avut o viziune a lui Dumnezeu. Și în 33:19 citim că Dumnezeu a spus: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!”. Acelea sunt câteva exemple extrase direct din primele două cărți ale Vechiului Testament. Dumnezeu a fost întotdeauna milostiv.

Psalmii sunt plini de afirmații despre harul lui Dumnezeu. Profeții știau că Dumnezeu era milostiv. Simplul fapt că El nu i-a mistuit în păcatul lor a fost un indiciu al harului Său. De exemplu, profetul Iona, Iona capitolul 4, s-a rugat Domnului: „Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate”. Știți de ce a fugit Iona de Dumnezeu? I-a fost teamă să le predice ninivenilor. Știți de ce? Pentru că el credea că Dumnezeu îi va mântui. Iar el nu putea suporta ideea ca neamurile să fie mântuite. Era ceva respingător pentru el. Așa că a fugit pentru că știa că Dumnezeu era milostiv.

În Vechiul Testament nu s-a pus niciodată problema dacă Dumnezeu era milostiv, El a fost întotdeauna ceea ce este. Dar urma să vină un har copleșitor. Urma să vină un har mai mare decât văzuseră ei în Ninive sau în Israel. Era un har care depășea cu mult orice își asumaseră ei. De exemplu, profetul Isaia a profețit despre aceasta în 45:20. Ascultați ce spune Isaia de la Domnul. „Strângeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn și cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiască. Spuneți-le și aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a prorocit aceste lucruri de la început și le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este”.

Iată-l pe Isaia spunând că Dumnezeu anunță că este un Mântuitor pentru toate națiunile. „Nu este alt Dumnezeu decât Mine. Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul. Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine. ‘Numai în Domnul’, Mi se va zice, ‘locuiește dreptatea și puterea; la El vor veni, și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui’”.

Absolut incredibil. Isaia prezice că fiecare națiune își va pleca genunchiul în fața lui Dumnezeu, și că vor avea parte de mântuire, de o mântuire prin har. Ei nu văzuseră încă acest lucru întâmplându-se. Ei știau că este legat de Mesia.

În Isaia 55:1-7, ascultați ce spune Isaia. „voi toți cei însetați, veniți la ape”. Aceasta este o invitație liberă pentru fiecare persoană din fiecare națiune. „Chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată! De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva care nu satură?” – de ce urmați dumnezei falși? spune – „Ascultați-Mă, dar, și veți mânca ce este bun, și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luați aminte și veniți la Mine, ascultați, și sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap și stăpânitor al popoarelor” - al națiunilor – „Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști, și popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește”.

Dumnezeu spune că toată lumea poate veni. Și apoi El spune că națiunile vor veni, iar oamenii care nu erau poporul Lui vor deveni poporul Lui, neamurile, neamurile.

Deci asta trebuie să înțelegeți. Profeții scriau despre un har al mântuirii care urma să vină și care era mult mai mare decât orice experimentaseră ei. Ei scriau despre Mesia, care va aduce o mântuire care va atinge întreaga lume.

Profețiile lor aveau toate câteva fapte de bază. Pot să le ating doar puțin din cauza timpului. Dar când au profețit despre Mesia și harul mântuirii, au profețit mai întâi că Mesia va suferi. Psalmul 22 detaliază crucificarea Sa, Isaia 53 detaliază suferința Sa.

În al doilea rând, ei au profețit că Mesia va triumfa. Psalmii care spun că Dumnezeu nu Îl va lăsa pe Sfântul Său să vadă putrezirea. Psalmul 2, că El Își va „așeza pe Împăratul pe muntele Său cel sfânt”, El va stăpâni „cu un toiag de fier” și cu un toiag, un sceptru. Isaia 9 a spus că „domnia va fi pe umărul Lui” și că El va fi numit „Dumnezeu tare”. Așadar, profeții au profețit despre un Mesia care va suferi și un Mesia care va triumfa.

În al treilea rând, ei au profețit un Mesia care va mântui, un Mesia care va mântui. Care îi va pansa pe cei cu inimile zdrobite, care va aduce mântuirea până la marginile pământului. Acesta este motivul pentru care Isus, când a mers la sinagoga din Nazaret și i s-a dat cartea legii din Vechiul Testament, a deschis-o și a citit direct din Isaia capitolul 61 aceste cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Aceasta este o profeție mesianică a venirii Mântuitorului care va mântui. „În urmă, a închis cartea, și a început să le spună: ‘Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-ați auzit’”. Așadar, profeții Vechiului Testament au spus că El va suferi, El va triumfa, El va mântui.

Poate că o bună ilustrare a conținutului mesajului profeților din Vechiul Testament este dată de Pavel în Romani, când Pavel citează unii dintre acești profeți. Uitați-vă la Romani 9, vom atinge doar foarte pe scurt acest lucru, Romani 9:25. Acest lucru este atât de bun, atât de bogat. Și aici Pavel, prezintă bineînțeles un argument pentru mântuire. Este o parte din întreaga sa discuție amplă despre mântuire. Și aici el vorbește despre faptul că profeții Vechiului Testament au văzut mântuirea neamurilor. Versetul 24 menționează că oamenii vor fi chemați dintre neamuri.

Și apoi spune: „După cum zice și în Osea” - profetul Vechiului Testament – „Voi numi ‘popor al Meu’ pe cel ce nu era poporul Meu și ‘preaiubită’ pe cea care nu era preaiubită. Și acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteți poporul Meu’, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui Viu”. Nu este minunat? Iată-l pe profetul Osea prezicând un har care va veni, o mântuire care va cuprinde neamurile.

Mergeți la 9:33. Spune: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere: și cine crede în El nu va fi dat de rușine.” Și din nou elementul calificativ nu este o națiune, nu Israel, ci oricine crede.

Apoi, vă rog să observați 10:11, și aici citează din Isaia 28:16: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine”. Aceeași afirmație ca la sfârșitul capitolului 9. O mântuire universală pentru oricine crede. Uitați-vă la 10:13. Versetul 13 este citat din capitolul 2 din Ioel. „Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit”. Și apoi până la versetul 20, iar versetul 20 este citat din Isaia 65. „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”. Și aceasta este mântuirea neamurilor. Pe de altă parte, „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit și împotrivitor la vorbă”.

Mergeți la capitolul 15 pentru un ultim gând. Și aici, din nou, Pavel vorbește despre harul lui Dumnezeu în mântuirea neamurilor și citează din nou în versetul 9 din Vechiul Testament. El spune: „și ca Neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris” Și citează din Psalmul 18:49: „De aceea Te voi lăuda printre neamuri și voi cânta Numelui Tău”. Și apoi versetul 10, spune din nou: „ „Înveseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui”. Asta este preluat din Pentateuh, Deuteronomul 32. Moise, profetul, a spus asta. Apoi versetul 12. Versetul 12 provine din Isaia: „Din Iese va ieși o Rădăcină care Se va scula să domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El”.

Așa că ați prins ideea. Mântuirea neamurilor. În versetul 21, „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște”. Preluat din nou din Isaia 52.

Acum observați ce face Pavel. Toate aceste profeții, fie că este vorba de Moise, de Ioel, de Osea sau de Isaia, toate preziceau un har care urma să vină și care depășea orice experiment pe care îl avuseseră. Mesia va veni și va mântui nu doar evreii, ci și neamurile. Și astfel, Pavel scrie în Romani despre mântuirea care a venit în Cristos, se întoarce și alege profeții alese și spune: „Acum s-a împlinit”. În Cristos este harul despre care au scris profeții.

Dar aici este punctul. Când au scris despre asta, nu erau romanii. Când au scris despre asta, Cristos nu se născuse, nu murise și nu înviase. Când au scris despre asta, biserica nu se născuse, deci nu exista un singur trup, evreu și neam, cu zidul de mijloc dărâmat, nu exista un har extraordinar care să se fi extins în întreaga lume.

Dar dorința lor de a înțelege acea profeție minunată a fost atât de profundă și de extinsă, încât el spune, în versetul 10: „Profeții au cercetat să vadă”. Ei și-au studiat propriile scrieri. Ei și-au studiat propriile scrieri. Ei știau că profețeau despre harul care vă era păstrat vouă – această scurtă expresie „vouă”, este foarte importantă. Ei știau că scriau pentru o generație viitoare, nu pentru ei, ci pentru cineva din viitor. Și era atât de fascinant pentru ei să studieze despre Mesia, despre suferința Sa, despre triumful Său, despre mântuirea Sa și despre venirea lumii la Dumnezeu, încât au făcut cercetări și investigații atente.

Aceste două cuvinte nu cred că putem să le împărțim sensul și să spunem că fiecare dintre ele înseamnă ceva foarte distinct. Ele înseamnă de fapt același lucru, este doar o îmbogățire a ideii prin includerea a două cuvinte. Ei și-au studiat cu sârguință propriile scrieri. Au săpat în propriile lor scrieri și în scrierile celorlalți profeți pentru a înțelege mai bine mântuirea.

Acum, ce spun eu aici? Ce spune Petru? Ascultați, asta spune el. Mântuirea a fost o realitate atât de minunată încât până și profeții Vechiului Testament și-au petrecut timpul încercând să înțeleagă minunile ei. Iată cât de măreață este. Atât de minunată este. Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut căuta, asta au ales să caute.

Preocuparea lui Petru este dezvăluită aici, pentru a vedea măreția mântuirii. Observați doar cât de mult doreau profeții să o înțeleagă. Oamenii evlavioși din epoca Vechiului Testament, slujitorii aleși ai lui Dumnezeu care au scris Scriptura erau îndrăgostiți de conceptul de mântuire. Realitatea istoriei mântuirii în Cristos era mistuitoare. Ei au făcut o cercetare atentă. Acesta este un cuvânt foarte intens, ekzēteō, o prepoziție intensifică întotdeauna verbul. Ei au căutat cu sârguință. Au făcut cercetări, un alt termen compus, exeraunaō, a căuta cu sârguință, intens. Pentru că ei nu înțelegeau pe deplin. Ei nu puteau înțelege.

Cum puteau să înțeleagă? Cristos nu venise. El nu trăise ca om. El nu-i învățase. El nu murise. El nu a înviase. Profeții nu au înțeles. Nu au înțeles o mulțime de lucruri. În Isaia 6:11, Isaia spune: „Atunci am zis: ‘Doamne, până când?’ Și, într-un fel, recunoaște: „Aș fi vrut să înțeleg asta”. Habacuc, în capitolul 1, spune: „Doamne, până când vei lăsa nelegiuirea și nedreptatea?”. Erau o mulțime de lucruri pe care nu le înțelegeau, o mulțime de lucruri pe care le-ar fi putut studia, o mulțime de lucruri pe care le-ar fi putut cerceta, o mulțime de lucruri care trebuie să fi fost de un interes enorm pentru ei.

Daniel 7:15: „Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul, și vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo” – un înger – „și l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri”. El nu a înțeles. Îngerul i-a dezvăluit o parte din ele. Deci, vedeți, acei profeți aveau o dilemă interesantă. Trăiau atât de departe de cealaltă parte a crucii și de lucrarea lui Cristos, încât nu aveau cum să înțeleagă totul. Nu aveau cum să asimileze totul, nu aveau cum să vadă totul clar.

Ascultați Matei 13:17, cuvintele lui Isus: „Adevărat vă spun” - a spus El ucenicilor Săi – „că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit”. Ei erau limitați. Ei erau limitați. Așa că și-au studiat propriile scrieri, și ce au studiat? Pe Mesia și mântuirea pe care o va aduce El. Nu a fost doar o investigație academică, a fost o constrângere pasională de a înțelege măreția mântuirii.

Notă de subsol. Unii au sugerat în acest pasaj că acest lucru reflectă o atitudine a profeților înainte ca ei să fi primit vreo profeție. Unii au sugerat că ei doreau atât de mult să înțeleagă încât Dumnezeu le-a dat profețiile despre Mesia. Și că ceea ce avem aici este că ei fac o căutare atentă și o anchetă cu privire la adevărul care încă nu a fost revelat. Astfel, ei au căutat să înțeleagă înainte de a primi Cuvântul lui Dumnezeu, apoi Dumnezeu le-a dat Cuvântul pentru ca ei să înțeleagă.

Cred că asta nu reflectă deloc textul. Este mult mai fidel textului să înțelegem că ei trebuie să fi avut mai întâi o revelație, altfel ce ar fi căutat? Ce ar fi cercetat? Și adevărul este că dacă nu ar fi avut nicio revelație despre un har viitor care urma să vină prin Mesia, nu ar fi avut nicio întrebare de pus, pentru că nu pui întrebări despre ceva despre care nu știi că există. Nu.

Mai mult, Dumnezeu nu dă revelații oamenilor care le cer. El Își alege profeții. Și nu le-a dat revelația doar pentru că erau curioși. Am fost curios cu privire la o mulțime de lucruri și nu am primit încă o revelație. Nu așa funcționează lucrurile. Și în plus, pentru că versetul 11 spune exact ce îi interesa și nu era doctrina mântuirii, nu era doctrina lui Mesia, nu era dacă Mesia va suferi și va triumfa și va mântui. Ceea ce doreau ei să știe este ce persoană era Mesia și când va veni El. Foarte specific. Aveau suficientă revelație pentru a le fi trezit interesul. Ei nu căutau profeția care să vină, ci să înțeleagă profeția care venise deja.

Și ce doreau să știe? Versetul 11, „ei cercetau să știe” -eraunaō, tradus literal „căutând”, căutând să știe „căutând să vadă ce vreme și ce împrejurări”. Cine și când. Acum este de înțeles, nu-i așa? Dacă ai fi fost un profet din Vechiul Testament și ai fi avut toate aceste informații incredibile, nu te-ai fi întrebat cine este acest Mesia? Cine va fi? Cine va fi? Sunt unii evrei care încă se întreabă asta. Cine va fi? Și când va veni? Și când va veni? Cine este Mesia și când va veni?

Ce persoană va aduce această mântuire? Cine va fi Mântuitorul, judecătorul, împăratul, profetul, preotul? Cine va fi Mesia? Și ce kairos, ce vreme, ce eră, ce epocă? Cine este ultimul profet din Vechiul Testament? Cine a fost ultimul profet din Vechiul Testament? Ioan Botezătorul. Îngăduiți-mi să vă prezint o idee. Uitați-vă la Matei 11. Ioan Botezătorul este o ilustrare clasică a acestei atitudini printre profeți.

Știți ce dorea Ioan să știe mai mult decât orice altceva – lucrul pe care dorea să îl știe cel mai mult? Cine este Mesia? El era în linia profetului. Toți voiau să știe asta. El nu era diferit. „După ce a isprăvit” - versetul 1 din Matei 11 – „după ce a isprăvit de dat învățături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să învețe pe oameni și să propovăduiască în cetățile lor. Ioan a auzit din temniță despre lucrările lui Cristos, și a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi”. Ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la Isus și i-au spus: „Tu ești Acela care are să vină”. Aceasta este întotdeauna întrebarea pe care o puneau profeții. „Sau să așteptăm pe altul?”. Ești tu cel ales și este acesta momentul sau este altcineva, într-un alt moment? Asta voia să știe.

Ucenicii lui Ioan erau la curent cu lucrarea lui Isus, conform 9:14. Și i-au raportat lui Ioan Botezătorul ce făcea Isus, conform Luca 7:11-18. Iar Ioan este acum curios. Vrea să știe. Vrea să știe ceea ce toți profeții voiau să știe: Cine și când? Este acesta timpul și este acesta omul? Ești tu cel care vine? Ești tu cel așteptat? Apropo, era unul dintre cele mai comune titluri pentru Mesia, cel așteptat, cel care vine. Pentru că toți îl căutau și îl așteptau. Sau trebuie să căutăm pe un altul?

Ca răspuns, Isus le-a prezentat acreditările Sale. Le-a spus: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți: orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește Evanghelia”. Spuneți-i asta. Voi spuneți: „De ce vrei să-i spunem asta?” Pentru că fiecare parte din asta împlinește profeția Vechiului Testament despre Mesia, iar dacă îi spui asta va ști. Va ști.

Așa că profeții Vechiului Testament - inclusiv Ioan - s-au uitat în propriile lor scrieri, în propriile lor profeții pentru a se asigura. Și nu uitați acest lucru, Ioan spusese deja despre Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” și, chiar dacă Dumnezeu l-a inspirat să spună acest lucru, el încă se întreba ce înseamnă, încă se uita în propria sa profeție și dorea să se convingă că într-adevăr acesta era momentul și aceasta era persoana.

Iar punctul de vedere al lui Petru este următorul: cât de mare este mântuirea dacă este studiul care îi preocupă pe toţi profeții. Dacă ei sunt atât de preocupați de ea, atât de entuziasmați de ea, atât de dornici să pătrundă adânc în adevărurile ei și să o înțeleagă pe deplin, atunci cât de prețioasă ar trebui să fie pentru noi, nu-i așa? Vă dați seama că generație după generație, și secol după secol, acei oameni evlavioși au căutat să cunoască ceea ce noi acum luăm de bun? Înțelegeți asta? Și uneori cădeți de oboseală. A fost tema de studiu a profeților, iată cât de prețios este acest lucru.

Al doilea punct - și următoarele două puncte sunt mai scurte decât primul, așa că nu vă speriați. Al doilea punct este că marea mântuire despre care scrie Petru este tema inspirației Duhului Sfânt. Nu numai profeții au fost angajați în acest sens, ci și Duhul Sfânt. Iar Petru ne oferă o perspectivă crucială asupra faptului că toată revelația a fost revelată divin de Duhul Sfânt, iar măreția mântuirii noastre este văzută în faptul că a fost tema revelației Duhului Sfânt.

Ascultați, tot ceea ce au primit profeții au primit de la cine? De la Duhul Sfânt. Tot ceea ce au primit scriitorii Noului Testament au primit de la Duhul Sfânt. Tot ceea ce citim, citim ce a spus Duhul Sfânt. Înapoi la versetul 11, „ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări” - iată cheia – „avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos și slava de care aveau să fie urmate”.

Atunci Petru ne prezintă ideea că acești profeți doreau cu adevărat să înțeleagă persoana și timpul pe care Duhul lui Cristos din ei le indica atunci când prezicea prin ei suferințele lui Cristos și slava care avea să urmeze.

Acum, profețiile pe care le-au scris aveau aceste două elemente: Patimile lui Cristos și slava care va urma. Întoarceți în Vechiul Testament, și citiți Psalmul 22, este vorba despre suferința lui Cristos. Citiți Psalmul 69:1-21, este vorba despre suferința lui Cristos. Citiți Isaia 52:13 până pe la 53:10, totul este despre suferințele lui Cristos. Citiți Daniel 9:24-26, suferințele lui Cristos, Mesia va fi stârpit. Citiți Zaharia 12:10, El va fi străpuns, Zaharia 13:7, mai multe despre suferințele lui Cristos. Ei au scris despre suferințele lui Cristos sub inspirația Duhului Sfânt.

Ei nu ar fi știut asta fără Duhul Sfânt, nu-i așa? Ei nu puteau citi viitorul. Nici măcar nu puteau înțelege ceea ce scriau, darămite să încerce să își dea seama să scrie ceva pe cont propriu. Și apoi spune că au scris despre „slava de care aveau să fie urmate”. Ce înseamnă asta? Învierea lui Cristos, înălțarea lui Cristos, întronarea lui Cristos.

Au scris despre copilul care va deveni rege, iar domnia va fi pe umărul Lui, Isaia 9. Au scris în Daniel 2 despre cel care va fi regele suprem și Daniel 7, Zaharia 2 și Zaharia 14. Profeții au scris despre glorie și au scris despre suferință, dar toate au fost inspirate de Duhul Sfânt.

Apropo, suferințele lui Hristos și gloria lui Cristos sunt temele majore ale profeției Vechiului Testament. Apocalipsa 19:10 spune: „Mărturia lui Isus este duhul profeției”, așa că toată profeția este de fapt orientată să-L mărturisească pe Cristos. Iar în mărturisirea lui Cristos, ea s-a concentrat în primul rând pe suferința și slava Sa, care I-au permis să devină Mântuitorul. În Luca 24, pe drumul spre Emaus, Isus le-a spus ucenicilor: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii!” Și ce au spus ei? „Nu trebuia Cristosul să sufere aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Suferință, glorie, suferință, glorie, întotdeauna aceasta este tema, întotdeauna aceasta este tema. Această temă a fost tema de studiu a profeților pentru că a fost tema inspirației Duhului.

Și astfel se spune că duhul lui Cristos - apropo, acest lucru arată că Cristos a preexistat înainte de întruparea Sa într-o formă spirituală. Observați mica expresie „în ei” sau „cu ei”. Spiritul și-a stabilit reședința în scriitorii Vechiului Testament. Acesta este motivul pentru care 2 Petru 1:21 spune: „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului” – acum ascultați cu atenție – „ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”. Cuvântul „mânați” adică purtaţi de Duhul Sfânt. 2 Petru 1:21 este unul dintre cele mai importante versete din Noul Testament.

Duhul ce locuia în ei i-a inspirat să scrie despre mântuirea glorioasă care urma să vină. Expresia „când vestea mai dinainte”, o vedeți acolo? Duhul lui Cristos era în ei indicând, sau unele Biblii pot spune „mărturisind”, promarturomenon înseamnă „a mărturisi dinainte, a fi martor”. Deci, aici era Duhul care îi inspira, mărturisind despre o mântuire viitoare, astfel încât ceea ce scriau, așa cum spune 2 Timotei 3:16, era „insuflat de Dumnezeu”, insuflat de Dumnezeu.

Versetul 12, apropo, observați că afirmă și acest lucru. Spre sfârșitul versetului, se spune că apostolii Noului Testament v-au predicat Evanghelia „prin Duhul Sfânt trimis din cer”. Deci Duhul Sfânt i-a inspirat nu numai pe scriitorii Vechiului Testament, ci și pe apostolii Noului Testament. Așadar, atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament sunt suflarea Duhului lui Dumnezeu, au origine divină.

Deci Duhul Sfânt a revelat această mare mântuire generației respective. Versetul 12 spune „le-a fost descoperit” - le-a fost descoperit, adică profeților Vechiului Testament, urmăriți acest lucru – „că nu pentru ei înșiși” - că întregul mesaj nu era pentru generația lor, nu era pentru timpul lor. Asta este atât de important.

Pot să vă reamintesc un verset pe care probabil nu l-ați citit sau la care nu v-ați gândit niciodată? Poate că l-ați citit, dar nu v-ați gândit la el. Numeri 24:17. Ascultați, doar ascultați-l. „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel” - dar nu acum și nu aproape. Cu mult timp în urmă, în Pentateuh, deja Duhul lui Dumnezeu începe să mărturisească despre venirea lui Mesia. Și nu vorbeau despre vremea lor și despre timpul lor.

În Evrei 11 primim un pic mai multă înțelegere, Evrei 11:13 spune: „În credință au murit toți aceștia” - toți patriarhii – „fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ”. Așa este. Ei au putut să le vadă doar de la distanță. Și apoi, la sfârșitul acelui capitol 11, acele ultime două versete minunate, 39 și 40, „toți aceștia” - toți acești eroi din Vechiul Testament care au fost numiți în acest capitol – „măcar că au fost lăudați pentru credința lor” - ascultați – „totuși n-au primit ce le fusese făgăduit”. Ei nu au primit. Nu a fost pentru vremea lor. „Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi”. Nu a fost pentru vremea lor, a fost pentru noi.

Ideea aici nu este că profețiile nu aveau nicio valoare. Ele aveau o valoare imensă. Ci doar că împlinirea profețiilor nu erau pentru acea generație, ci pentru o generație viitoare care se va împlini și că, în cele din urmă, va veni un timp și o generație în care mântuirea va fi împlinită și neamurile vor fi implicate în binecuvântarea legământului prin lucrarea lui Mesia.

Așadar, profeții l-au văzut pe Mesia, au văzut harul care avea să vină, au văzut mântuirea, dar nu au știut cine și nu au știut când, doar le-a fost revelat, însă nu a fost în generația lor. Iar Petru ne spune că toate acestea au fost mărturia Duhului Sfânt. Cât de măreață este mântuirea încât nu este doar tema de studiu a profeților, ci şi tema inspirației Duhului Sfânt.

Al treilea punct – unul scurt - este tema proclamării apostolilor. Versetul 12 din nou, spune: „ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer”. Iar această afirmație îi aduce pur și simplu în discuție pe apostolii Noului Testament. „Aceste lucruri” - adică harul mântuirii care va veni, suferința și gloria lui Mesia, tot ceea ce Duhul Sfânt a inspirat prin scriitorii Vechiului Testament – „vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia”. Aceia sunt predicatorii Noului Testament.

„Aceste lucruri” se referă direct la cine și când. „Aceste lucruri” - cine, ce persoană și când, în ce timp - vă sunt predicate acum. Și nu este asta ceea ce au făcut predicatorii Noului Testament? Nu au venit ei și au spus: „Mesia este Isus Cristos și vremea este” - când? – „acum?” Nu spune Pavel: „Iată, acum este vremea potrivită, acum este ce? Ziua mântuirii?” A venit, este aici. Este aici.

„Aceste lucruri”, cine și când, detaliile profețiilor Vechiului Testament despre Cristos sunt împlinite, - „pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia”. Cine sunt aceștia? Luca, Pavel, Barnaba, Filip, Ioan, apostolii. Ei au predicat-o. De fapt, Pavel a spus: „Nu vreau să știu altceva între voi decât pe Cristos și pe El” - cum? – „răstignit”. Și de ce a predicat doar asta? Doar Cristos și Cristos răstignit și mântuirea în Cristos. Așadar, de ce era gata să predice Evanghelia la fiecare pas? De ce nu i-a fost rușine de Evanghelia lui Cristos? De ce? „Pentru că propovăduirea crucii a fost nebunie pentru cei ce erau pe calea pierzării, dar pentru noi, cei care credem, este viață veșnică”.

Acesta a fost mesajul lor. Predicarea apostolică a crucii a fost mesajul. Pavel spune în 1 Corinteni 2: „când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Cristos, și pe El răstignit”.

Astfel, ceea ce a ocupat mereu studiul profeților, ceea ce a ocupat constant inspirația Duhului, a devenit și tema permanentă a predicatorilor Noului Testament. Și cât de mult erau ei dedicați acestei teme? Preaiubiților, ascultați-mă, ei au murit pentru asta, nu-i așa? Au murit pentru asta. Și-au dat viața pentru ea. Iată cât de măreață este mântuirea. Tema studiului profeților, tema inspirației Duhului, tema mărturiei apostolice.

Și, în sfârșit, tema care îi interesa pe îngeri. Îmi place asta. O pomenește în versetul 12: „și în care chiar îngerii doresc să privească”. V-ați dorit vreodată să fiți un înger? Când eram mic mă gândeam: „Oare nu ar fi frumos să fiu înger? Să zbor, știți voi, și să fiu bun tot timpul. Să fiu un înger, să mă furișez pe lângă oameni și să fac lucruri bune, să fiu în prezența lui Dumnezeu”.

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să fiți un înger? V-ați întrebat vreodată cum ar fi să vedeți ce văd îngerii în acea dimensiune pe care noi nu o putem percepe, acea dimensiune spirituală care nu este vizibilă pentru noi? V-ați întrebat vreodată cum este pentru îngeri să se lupte cu demonii în acea sferă care este un mister pentru noi? Acea lume invizibilă care este la fel de reală ca a noastră, doar că nu poate fi văzută cu ochiul fizic? Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să faci parte din acea lume angelică și să experimentezi acea sfințenie eternă pe care o au îngerii sfinți?

Am vești pentru tine. Îngerii spun același lucru. „Mă întreb cum e să fii mântuit?”. Mă întreb cum e să primești harul. Mă întreb cum e să fii iertat”. Fascinant. Întoarceți înapoi la versetul 12, la sfârșit, „lucruri”, cum adică lucruri? Chestiuni ale mântuirii la care îngerii doresc să privească.

Aceste două cuvinte, „să privească” (tânjesc să privească), sunt încărcate de sens. Știți ce este cuvântul „tânjesc?” Observați-l pe acesta - epithumeō. Știți ce înseamnă acest cuvânt? A pofti într-un sens negativ. Descrie o dorință puternică, un impuls copleșitor. Acest lucru nu este distractiv. Îngerii nu spun: „Oh, apropo, nu ar fi interesant să vedem cum este mântuirea?” Aceasta este o pasiune pentru ei. Acesta este un impuls puternic. Termenul în forma epithumousin de aici, termenul înseamnă practic un impuls care nu este satisfăcut, o dorință care nu este îndeplinită. Iar îngerii au această dorință nesatisfăcută de a cerceta lucrurile mântuirii.

A privi - un cuvânt minunat. Știți ce înseamnă literal? „Să-ți întinzi capul înainte sau să te apleci”. Este folosit pentru a descrie ce au făcut Petru și Ioan la mormânt. Vă amintiți când au alergat, s-au aplecat și s-au uitat înăuntru? Același verb. Îngerii vor să se aplece, să coboare aici și să se uite la aceste lucruri. Au o pasiune nemăsurată pentru a înțelege asta. De ce? Pentru că este ceva ce nu vor experimenta niciodată.

Îngerii sfinți nu au nevoie niciodată să fie mântuiți, îngerii căzuți nu pot fi mântuiți. Sfinții îngeri se apleacă în jos pentru a privi realitatea mântuirii în lumea oamenilor. Și aș putea să adaug către voi că poate, de asemenea, există unii îngeri căzuți care doresc să privească mântuirea în speranța că ar putea să o primească, dar asta nu se va întâmpla. Nu o vor primi.

Îngerii au fost implicați, sfinții îngeri au fost implicați în mântuire. Sfinții îngeri au anunțat nașterea lui Cristos. Sfinții îngeri L-au slujit în ispitirea Sa. Ei au slujit acolo la înviere. Au asistat la înălțarea Sa. Ei Îi îndeplinesc acum poruncile în numele sfinților. Îngerii căzuți erau prin preajmă. L-au atacat în timpul ispitirii Sale. Îl asediau în viața Sa. Au încercat să-L omoare și să-L țină mort pe cruce. Au încercat să-L țină în mormânt. Ei au atacat lucrarea și biserica Sa.

Îngerii sfinți și căzuți au fost în jurul lucrării de mântuire, niciunul dintre ei nu o va experimenta vreodată. Îngerii sfinți nu au nevoie de ea. Îngerii căzuți nu o pot avea. Dar ei au o dorință puternică de a privi mai profund la mântuirea uriaşă, miraculoasă, și plină de har, pe care nu o vor experimenta niciodată.

Cred că îngerii sfinți sunt avuți cel mai mult în vedere aici. Eu doar ofer această altă opțiune ca un gând posibil. Și cred că sfinții îngeri vor să cerceteze acest lucru pentru a-l putea înțelege mai bine, pentru a-l putea glorifica mai mult pe Dumnezeu, pentru că pentru asta există. Nu este doar pură curiozitate. Este pentru a le permite să Îi dea lui Dumnezeu mai multă glorie.

Dumnezeu le-a arătat biserica Sa. Vă amintiți în Luca 15 când păcătosul se întoarce, se spune că îngerii din ceruri ce fac? Se bucură. Îngerii se bucură și îl laudă pe Dumnezeu pentru că a mântuit un păcătos. În 1 Corinteni, cred că este în 4:9, Pavel spune: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni”. Îngerii îl privesc pe Pavel. Îl privesc pe apostolul Pavel. Ei văd puterea lui Dumnezeu în viața lui. În Efeseni 3:10 se spune: „pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”. Dumnezeu Își expune harul în biserică în fața îngerilor. Ei Îi urmăresc lucrările. Ei privesc biserica Sa. Ei iau totul în considerare.

Ei nu vor participa niciodată, dar există un lucru interesant, interesant, în Apocalipsa capitolul 5. Ascultați ce spune aici. Se spune: „Mielul a luat cartea” - acesta este titlul de proprietate al pământului, Domnul Cristos, Mielul – și „cele patru făpturi vii” - aceștia sunt îngerii – „și cei 24 de bătrâni” - reprezentând sfinții – „s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților”. Acum priviți asta, iată cântarea. „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam”.

Nu este aceasta o cântare minunată? Puteți cânta această cântare? Puteți cânta cântarea răscumpărării? Sigur, ați fost răscumpărați. Dar uitați-vă la versetul 11: „M-am uitat, și, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: ‘Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea’”. Îngerii cântă în cor cântarea răscumpărării, chiar dacă nu au trăit-o. Noi suntem cei care știm cu adevărat ce cântăm. Ei au văzut-o în calitate de observatori și vor să o vadă în calitate de observatori și vor să o cerceteze, astfel încât să se poată alătura cântecului răscumpărării și să îi dea slavă lui Dumnezeu.

Nu este acesta un gând frumos? Ce mântuire. Așa că Petru spune: „Uitați, indiferent care sunt încercările voastre, indiferent care sunt dificultățile voastre, amintiți-vă de măreția mântuirii voastre, o mântuire pe care profeții au studiat-o, pe care Duhul Sfânt a inspirat-o, despre care apostolii oferă mărturie și de care îngerii înșiși sunt interesaţi continuu”.

Pot să vă pun o întrebare? Este mântuirea ta atât de prețioasă pentru tine? Sau ți-ai părăsit dragostea dintâi? Este o întrebare corectă. A fost prețioasă pentru tine la început, nu-i așa? Dragostea dintâi, atunci când tu ai fost mântuit. A fost minunat. Cum este acum? Ai pierdut-o din vedere? Las-o să se reaprindă în inima ta.

Veți întreba, „Cum?” Ei bine, biserica din Efes care își părăsise dragostea dintâi a fost instruită să facă acest lucru: Să se întoarcă la faptele dintâi. Întoarceți-vă și începeți să trăiți așa cum ați trăit imediat după ce ați fost mântuiți, cu acea inimă fierbinte, acea mărturie cu zel, acea dragoste entuziasmantă pentru Dumnezeu, acel sentiment de foame pentru Cuvânt, acea dorință pentru părtășia creștină, acea dragoste pentru rugăciune, la acele fapte dintâi. Dacă ați părăsit dragostea dintâi, întoarceți-vă și faceți faptele dintâi. Așa se spune în Apocalipsa 2. Și amintiți-vă din nou de măreția mântuirii voastre. Haideți să ne rugăm împreună.

Tată, am petrecut mult timp în această seară să desfășurăm aceste lucruri, dar prin îndemnarea inimii nu aveam cum să lăsăm nimic nespus legat de această puternică și copleșitoare porțiune din Scriptură. Îți mulțumim. Îți mulțumim pentru mântuirea plină de har pe care o avem și fie ca să ne veselim în ea, să ne bucurăm de ea.

Chiar și în mijlocul încercărilor, să nu ne pierdem niciodată perspectiva și să știm că am primit mântuirea veșnică, atât de mare, atât de glorioasă încât vom petrece o veșnicie lăudându-Te pentru ea. Cuvântul Mulțumesc nu este suficient de adecvat pentru a exprima strigătul inimilor noastre că ne-ai ales pentru acest dar glorios, în numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT