Avem acest măreț privilegiu de a ne întoarce spre viitor în studiul nostru asupra Apocalipsei. Deschideți din nou Bibliile la capitolul 1 și permiteți-mi să fac un scurt comentariu. Cineva mi-a spus săptămâna trecută „Sunt 404 versete în cartea Apocalipsa. Tu ai studiat numai jumătate din primul verset. Am calculat și ar fi 808 predici, și dacă sunt 50 de predici pe an, înseamnă că va dura mult, mult timp.” Așadar, aș dori să știți că ne vom mișca mai repede. Chiar foarte repede luând pasaje mai mari. Însă în introducere este necesar să așezăm lucrurile, pentru toate mesajele care vor urma. Atunci când vom ajunge la porțiunile narative ale cărții, lucrurile vor înainta mai rapid și așa va fi. Dar trebuie să tratăm mai pe larg lucrurile din această secțiune de deschidere, pentru că ele sunt fundamentale în înțelegerea acestei cărți mărețe.

Acum, nicio altă carte din Biblie nu descoperă mai mult slava lui Dumnezeu sau splendoarea lui Isus Cristos decât această carte. Și cu toate că este binecuvântată și unică, este cu siguranță și înțeleasă greșit, şi interpretată greșit, și neglijată mai mult decât oricare altă carte din Noul Testament. Pentru mulți este o carte închisă, este o carte pecetluită. Și exact acest lucru nu l-a dorit Dumnezeu. Dumnezeu a intenționat ca unele lucruri să fie pecetluite. În Daniel 12:9 Scriptura spune: „Aceste cuvinte sunt pecetluite până la vremea sfârșitului.” Dar această carte nu trebuie să fie pecetluită. În Apocalipsa, capitolul 22 la versetul 10 spune: „Apoi mi-a zis: ’Să nu pecetluiești cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.’” Nu o pecetlui, nu o ascunde. Nu o acoperi. Nu o sigila. Mai mult, este singura carte din Biblie care începe și se termină cu o binecuvântare asupra cititorului, singura. Nu trebuie să fie pecetluită și este o binecuvântare.

Apocalipsa este de asemenea ultima carte din biblioteca divină. Este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu. Ceea ce a început în Geneza se încheie în Apocalipsa. În Geneza aveți începutul cerului și al pământului, în Apocalipsa aveţi desăvârșirea cerului și a pământului. În Geneza aveți venirea păcatului și blestemului, în Apocalipsa finalul păcatului și blestemului. În Geneza aveți debutul lui Satan și a acțiunilor sale, în Apocalipsa aveți osânda lui Satan și a acțiunilor sale. În Geneza aveți pierderea pomului vieții, în Apocalipsa pomul vieții este recâștigat. În Geneza vine moartea, în Apocalipsa moartea nu mai este. În Geneza începe durerea, în Apocalipsa durerea nu mai este. În Geneza Paradisul este pierdut iar în Apocalipsa Paradisul este găsit. Însă lucrul cel mai central este că în Geneza Mântuitorul este promis, iar în Apocalipsa Mântuitorul este proeminent. Astfel, suntem angajați în călătoria vieții noastre, ne întoarcem spre viitor, ca să vedem slava a ceea ce trebuie să vină pe măsură ce Dumnezeu aduce toată istoria răscumpărării la un apogeu măreț.

Acum, ca să fim ajutați în înțelegerea acestei cărți, am încercat să împart această secțiune introductivă de la versetul 1 la 6 în câteva părți componente. Nu m-am zbătut să am o schiță memorabilă, homiletică, ci doar să împart aceste lucruri astfel încât să le putem înțelege și să cuprindem bogăția lor bucată cu bucată. Întâi de toate, am văzut atunci când am început să ne uităm la cartea Apocalipsa, natura sa esențială. În versetul 1 spune că este o revelație, aceasta înseamnă că este apokalupsis, e descoperirea. Ea este cea care dă marama jos. Nu este o ascundere, ci o descoperire. Apoi am notat tema sa centrală: este descoperirea lui Isus Cristos. Este despre Isus Cristos. Este Isus Cristos descoperit în slava viitoare, prezentat și manifestat.

Apoi am văzut sursa sa divină, „pe care Dumnezeu I-a dat-o.” Și v-am spus că Dumnezeu este sursa acestei cărți, iar această carte a fost dată în primul rând de Dumnezeu lui Isus Cristos deoarece Cristos S-a smerit și pentru că a suferit. Ca o recompensă pentru supunerea perfectă, umilința Sa perfectă, suferința Sa perfectă și ispășirea perfectă, Dumnezeu Îi oferă acum măreața consemnare a slavei Sale viitoare. Am observat apoi care sunt destinatarii specifici, și anume că Dumnezeu a dat-o lui Cristos ca să le-o arate robilor Săi. Acest lucru se referă la creștini, la aceia care sunt robii lui Isus Cristos. Dumnezeu I-a dat-o lui Cristos ca să ne-o dea nouă.

În al cincilea rând, am văzut caracterul său profetic. Este o descoperire a lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o, ca să le arate robilor Săi lucrurile care vor avea loc. Acum, în acest sens ni se reamintește faptul că este o predicție din viitor. Această carte privește înainte. Ne duce în viitor. Sunt elemente ale sale care aparțin trecutului, așa cum am notat în versetul 19: „lucrurile pe care le-ai văzut”. Sunt elemente din vremea lui Ioan care sunt la timpul prezent „lucrurile care sunt”. Dar marea parte a acestei cărți este despre „lucrurile care vor fi după acestea”. Se concentrează asupra întoarcerii lui Isus Cristos în toată slava Sa și asupra evenimentelor însoțitoare și a circumstanțelor. Așadar, ne pregătim pentru o călătorie în viitor. Vom vedea lucruri care sunt șocante. Vom vedea lucruri care ne vor cutremura. Vom vedea lucruri care sunt tulburătoare. Vom vedea lucruri care sunt îmbucurătoare. Vom vedea lucruri dureroase. Vom vedea lucruri încurajatoare. Vom vedea lucruri care deranjează. Vom vedea lucruri binecuvântate. Și ceea ce vom vedea atunci când vom studia, nu ar fi fost niciodată cunoscut, dacă nu era această carte.

Acum, această carte nu este evanghelistică. Nu este pentru necredincioși, cu toate că puterea sa va avea impact asupra necredincioșilor care vor auzi adevărurile ei. Dumnezeu Se va folosi de ea ca să mântuiască, dar este o carte cu speranță pentru creștini. A fost dată în primul rând lui Cristos, ca El să cunoască deplin și pentru ca această consemnare să fie prezentată înaintea copiilor Săi, a poporului Său, drept slava viitoare care Îi va aparține. Însă ea îi fascinează pe toți, pentru că toți sunt fascinați de viitor. Toți vor să cunoască viitorul. De aceea se duc să citească horoscopul. De aceea bâjbâie citind prăjiturelele cu răvaș în restaurantele chinezești. De acea se duc la oameni care citesc cărțile de tarot și spun viitorul. Însă numai Unul cunoaște viitorul. Acel Unul este Dumnezeu. Cunoaşte viitorul. Și în această carte ni-l oferă.

Acum, veți observa în versetul 1, în acest moment special revelat de caracterul profetic al cărții, faptul că există un cuvânt asupra căruia doresc să vă atrag atenția. Este cuvântul în curând, tacheos, în curând. Acum, doresc să înțelegem înțelesul acestui cuvânt, pentru că este util pentru înțelegerea cărții. Poate însemna imediat sau, ca să spunem altfel, poate însemna repede. Este cuvântul de la care avem cuvântul din limba engleză tahometru. Unii din voi aveți la mașina voastră un tahometru. Măsoară viteza. Măsoară turaţia motorului tău, numărul de rotații pe minut, pe care le numim rpm-uri. Și putem vedea cuvântul în acest sens ca o referire la viteza acestei cărți. Cu alte cuvinte, când ajungi la partea despre viitor de la capitolul 6, ceea ce urmează se va derula foarte repede, în timpul a doar șapte ani, va fi un spectacol nemaivăzut de judecăți care vor avea loc pe pământ. Iar apoi pe o perioadă de 1000 de ani numită împărăția, unele lucruri uimitoare vor avea loc, până când întregul univers va fi distrus și un cer nou și un nou pământ vor fi create. Este o anumită repeziciune cu privire la aceste evenimente. Este o anumită viteză cu care au loc. Și din momentul în care intri în partea despre viitor, aterizezi în capitolul 6 și simți că te miști cu viteza luminii, pentru că lucrurile se petrec așa de rapid. În doar șapte ani întregul sistem al omului precum și Satan vor fi înecați de mânia groaznică a lui Dumnezeu. Apoi, va urma Împărăția, foarte rapid, o mie de ani, fapt care în mintea lui Dumnezeu durează o zi.

Dar nu acesta este de fapt sensul principal al acestui cuvânt. Ar putea însemna asta, și poate că Duhul lui Dumnezeu folosește acest cuvânt puţin cu acest sens pentru că este adevărat. Însă înțelesul principal al acestui cuvânt este ideea de curând, curând. Dacă mergem la Apocalipsa 22:12 Isus spune: „Iată, Eu vin curând.” Acum, ai cuvântul tachu, din aceeași familie de cuvinte, dar se pare că aici nu vorbește despre viteza cu care vine, ci despre apropierea venirii Sale. Mai jos la versetul 20 spune: „Da”, spune El iarăși, „Eu vin curând.” Și iarăși, nu putem presupune că El vorbește despre viteza venirii Sale, ci mai degrabă vorbește despre apropierea sau iminența acesteia.

Acest lucru este confirmat și de alte utilizări ale cuvântului. În capitolul 2, de exemplu, uitați-vă la versetul 5, îi scrie îngerului bisericii din Efes, slujitorului bisericii, Domnul vorbește bisericii. La versetul 5 spune: „Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Și a venit și a luat sfeșnicul. Iar aici este iarăși accentuată apropierea venirii Sale. Este o venire în curând. La versetul 16, din același capitol, scrie bisericii din Pergam: „Pocăiește-te, altfel voi veni la tine curând.” Iarăși, nu este despre viteza venirii Sale, ci despre apropierea sa, este amenințător. Este, ca să folosim un cuvânt care ne place, este iminent. Urmează. Este aproape. În capitolul 3 scrisorile către biserici continuă și găsim în versetul 11 aceeași afirmație, de data asta către Biserica din Filadelfia: „Eu vin curând.” Iarăși accentul este pus pe venirea iminentă a lui Cristos. Și dacă urmăriți utilzarea acestui cuvânt în cartea Apocalipsa, îl veți vedea în capitolul 11 versetul 14: „A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.” Și așa va fi.

Se pare că cel mai bun mod în care poate fi văzut acest cuvânt este apropierea venirii lui Cristos și nu viteza cu care vine El. Acum, viteza cu care va veni la răpire este uimitoare, pentru că El vine să-Și ia Biserica cum? Într-o clipeală, atât de repede. Însă când compari folosirea lui tacheos și a celorlalte forme din cartea Apocalipsa, se pare că cel mai bine ar trebui văzut ca fiind apropierea sa, mai degrabă decât rapiditatea. De exemplu, în 2 Timotei 4, ca să ieșim din cartea Apocalipsa, găsim același cuvânt folosit, și Pavel îi scrie lui Timotei „Caută de vino curând la mine”, este același cuvânt. Și nu cred că îi spune lui Timotei: „Ai putea să fugi până la mine?” Cred că el spune numai „Poți să vii aici cât poți de repede?” . Nu se referă la viteza cu care să meargă, ci la iminența plecării spre el.

Așadar, ce avem aici, în Apocalipsa la capitolul 1, este ideea de iminență, este această idee că următorul eveniment pe agenda de răscumpărare a lui Dumnezeu este revenirea lui Cristos, în curând, iminent. Nu înseamnă în mod necesar că El va veni într-o perioadă scurtă de timp. Ci înseamnă că acesta este următorul eveniment pe listă. Nu exclude un timp de așteptare. În capitolul 6, versetul 10 îi găsim pe unii sfinți sub altar în mijlocul Necazului celui mare, perioada de șapte ani în care ei spun: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăbovești să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului? Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme.” Așadar, faptul că El vine în curând, faptul că venirea Sa este aproape, nu exclude în mod necesar un timp de așteptare. Biserica a trăit întotdeauna cu această așteptare. Apostolul Pavel, vă amintiți din studiul nostru din 1 Tesaloniceni, a presupus că Isus va reveni în timpul vieții Sale. El folosește pronumele la plural „noi” și „noi” și „al nostru” când vorbește despre cei care vor fi luați la răpire. Așadar, Biserica a trăit întotdeauna cu această așteptare.

Petru, nu avea o așteptare mai mică, în 1 Petru capitolul 4, versetul 7 spune: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape.” El trăia în contextul iminenței. Mergem la Fapte capitolul 1 și Îl găsim pe Isus când Se înalță la cer, apoi îngerul le spune oamenilor care se uitau la El cum Se înalță: „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Ei au trăit întotdeauna cu acest simțământ de așteptare. 1 Corinteni 15 „într-o clipă, într-o clipeală din ochi”, cei morți în Cristos vor învia, este același lucru din 1 Tesaloniceni 4. Evrei 10 spune: „să nu părăsim adunarea cum au unii obiceiul, cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie.” Astfel, Biserica întotdeauna a trăit anticipând acest eveniment. Acum, nu știm când va avea loc, pentru că în Fapte 1:7 Isus a spus foarte clar: „nu trebuie ca voi să știți vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” În esență aceasta înseamnă, în limbajul nostru, nu e treaba voastră, este a lui Dumnezeu. Așadar, noi trăim cu o așteptare continuă, știind că următorul eveniment măreț mesianic reprezintă venirea lui Isus Cristos în slavă.

Și oamenilor le este reamintit. De exemplu, în Luca 12: „Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiți ca niște oameni, care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la ușă.” Cu alte cuvinte, fiți gata tot timpul. Versetul 40: „Şi voi, deci, fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Și asta privește înainte la întregul eveniment al revenirii cu toate părțile sale componente și spune: Nu știm când va avea loc, așadar vom trăi în așteptare tot timpul. Așadar, ce învățăm din această secțiune introductivă minunată? Unu, natura esențială a cărții: tema centrală, sursa divină, destinatarii specifici și caracterul profetic.

Bine, să ne uităm la cel de-al șaselea punct. Să-l numim transmiterea supranaturală, transmiterea supranaturală. Am observat-o în versetul 1 și acest lucru este uimitor: „Descoperirea lui Isus Cristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând – și acum să urmăriți. Şi le-a făcut-o cunoscută, trimițând prin îngerul Său.” Aici este livrarea supranaturală. Acum, acest lucru îmi stârnește interesul. Oh, acest lucru este neobișnuit! Știți ceva? Aceasta este singura carte din tot Noul Testament care a fost livrată și transmisă de îngeri. Este minunat. Aceasta este pusă deoparte. Este o situație unică. Însă Domnul a ales să ne trimită mesajul acestei cărți prin intermediul îngerilor. Acum, care altă măreață revelație a mai fost adusă prin îngeri? Care a fost? A fost Legea lui Moise, nu-i așa? Faptele 7:53 aveți „ați primit Legea dată prin îngeri”. Acum, avem această carte incredibilă oferită prin îngeri. În Apocalipsa 22:16 când se încheie, citim: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească aceste lucruri pentru biserici.” Acum, această carte este trimisă printr-un înger. Cuvântul trimisă, apostolos, de unde avem apostol, conţine ideea unui reprezentant trimis cu autoritate într-o misiune. Așadar, este o lucrare angelică aici, o lucrare angelică. De fapt, în această carte este mai multă lucrare angelică decât în oricare altă carte din Biblie. Când vom ajunge la încheierea acestui studiu, veți fi obișnuiți cu îngerii. Dumnezeu eliberează ființele angelice ca să aducă descoperirea lui Isus Cristos la Ioan, la penița sa și acum la noi. A trimis-o și a comunicat-o prin îngerii Săi. Îngerii apar aproape în fiecare capitol. Vă rog să ascultați, sunt în capitolele 4,5,6,7,8,9,10,11,12,14,15,16,17,18,19 și 20. Sunt peste tot, de șaizeci și șapte de ori în această carte. Într-adevăr ne vom obișnui cu îngerii în acest studiu.

Apoi întâlnim numărul șapte în mica noastră listă, acest agent uman oarecum întrerupe această introducere. Cui îi aduc îngerii mesajul scris? Cui îi aduc îngerii această descoperire? Cui îi aduc îngerii revelația? Spune, „trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” Prin îngerul care Îi aparține lui Cristos către robul care Îi aparține lui Cristos, pe nume Ioan. Și Ioan este copleșit. El nu se oprește din a fi copleșit. Uitați ce spune la capitolul 1 versetul 9: „Eu, Ioan.” Eu, Ioan - e ca și cum ar spune, vă vine să credeți? „Eu, Ioan, am primit aceste lucruri.” Este ca și cum el nu poate să spună: „Eu, eu”, ci trebuie să spună: „Ioan, eu sunt cel care a primit asta,” de necrezut. În capitolul 21 el încă este copleșit. El spune: „Am văzut cetatea cea sfântă”, ca și cum ar spune: vă vine să credeți? Capitolul 22 versetul 8: „Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea.” Acum, spuneți-mi ceva despre Evanghelia lui Ioan. Vă amintiți ceva din studiul Evangheliei lui Ioan? În întreaga Evanghelie de câte ori se referă la sine Ioan? Niciodată, el este un om smerit. Dar aici din acest motiv se referă la sine, pentru că este în stare de șoc, pentru că a primit toate acestea. Are undeva la 80 de ani sau mai mult. Este anul 96 d.Cr. Când a avut loc Cina era un adolescent, în anul 33 d.Cr. Suntem cu mult timp după, peste șaizeci și trei de ani, trebuie să aibă undeva la optzeci de ani. Este exilat pe insula Patmos. Este un bătrân în Patmos, de unul singur, și nu-i vine să creadă ce primește.

Versetul 2 ne spune despre el „care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Cristos, şi a spus tot ce a văzut.” Aș dori să vă spun ceva despre el. Şi atunci când a fost tânăr și atunci când a fost bătrân, el a fost un martor credincios. Vă amintiți când scrie 1 Ioan cum începe? „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea.” El a spus: Scriu și vorbesc despre ea, exact cum am văzut și exact cum am auzit și exact cum am simțit atunci când am atins. Acesta este un martor adevărat. Știți ce este un martor? Cineva care a văzut un lucru care a avut loc și spune despre el, aceasta este într-adevăr un martor. Am fost martor. Am văzut odată o crimă. M-au dus la tribunal. Au spus: Ai fost martor, spune-ne ce ai văzut, ce ai auzit și simțit. Și le-am spus. Asta înseamnă un martor. Ioan era un martor credincios. A mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu. A văzut Cuvântul lui Dumnezeu venind la el prin descoperirea adusă de către îngeri. A fost martor, în al doilea rând, la mărturia lui Isus Cristos.

Apropo, acestea sunt sinonime. Cel mai bun mod în care poţi să le discerni, este să treci prin cartea Apocalipsa și să vezi că acestea două sunt împreună de câteva ori. Capitolul 1, versetul 9, Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. La capitolul 12 versetul 17, în capitolul 19, versetul 10, ele sunt împreună și se pare că înseamnă același lucru, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este mărturia lui Isus. Este mărturia din partea lui Isus Cristos pentru Biserica Sa. Și este cealaltă parte de revelație care vine în continuarea cărții, de la capitolul 4 până la final, toate acestea vin de la Isus Cristos. Poate spui: „Ești sigur de asta?” Da. Versetul 16, capitolul 22: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.” Așadar vine de la Dumnezeu și de la Cristos. Nu v-ați fi așteptat ca întreaga Trinitate să fie implicată. Așadar, Ioan a depus mărturie pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia care venea de la Isus Cristos, şi exact ceea ce a văzut în aceste descoperiri aduse lui de către îngeri, exact aceea a scris. Este un martor credincios adevărului.

Acum, să mergem la impactul personal al tuturor acestor lucruri: următorul punct. Numărul opt din lista noastră pe măsură ce studiem, este o binecuvântare spirituală, este o binecuvântare spirituală. Este așa de minunat. Versetul 3, asta ar trebui să vă aducă aici în fiecare săptămână, nu-i așa? „Ferice de cine citește şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea!” Ferice, ferice! Dacă ascultați această carte citită și explicată și o auziți cu o ureche ascultătoare în viața voastră, veți fi binecuvântați. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu din această carte. Priviți ce spune la finalul cărții, capitolul 22 versetul 7, doresc să vă arăt o promisiune similară. Versetul 7 „Ferice de cel ce păzește cuvintele proorociei din cartea aceasta!” La început este binecuvântare, la sfârșit este binecuvântare, de la început până la sfârșit, este promisiunea că vom fi binecuvântați.

Acum, aș dori să merg un pas mai departe, bine? Dacă rămâneți alături de noi pe tot parcursul acestei serii, veți vedea astfel de binecuvântări. Capitolul 1: „ferice de cine citește.” Capitolul 14: „ferice de morții care mor în Domnul…” Capitolul 16: „Ferice de cel ce veghează şi își păzește hainele!” și vom explica atunci când vom ajunge acolo. Capitolul 19: „Ferice de cei… chemați la ospățul nunții Mielului”. Capitolul 20: „Fericiți și sfinți” sunt cei care au parte de prima înviere. Capitolul 22: „Ferice de cine păzește cuvintele acestei prorocii.” Capitolul 22, iarăși: „Ferice de cei ce-și spală hainele.” O mulțime de binecuvântări, de fapt, v-am citit doar șapte fericiri din această carte.

Acum, vă rog să observați cele trei verbe din versetul 3: citește, aude și păzește. Toate trei sunt la timpul prezent, o acțiune continuă. Și într-adevăr prezintă un serviciu de biserică. Așa e. Cineva citește, alții aud și apoi aplică. Asta vă cere să faceți. Vă ofer citirea care implică explicarea. Trebuie să auziți. Şi veți auzi cuvintele: „Cine are urechi de auzit să audă”, iarăși și iarăși repetate în capitolele 2 și 3. Trebuie să învățați să ascultați. Eu vă voi citi și vă voi oferi explicația, care este inclusă în citire, voi trebuie să auziți și trebuie să luați seama. Este atât de prețios. Este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu. Nu mai avem nimic dincolo de asta. Nu mai avem nimic dincolo de ceea ce avem în Apocalipsa.

Acum, aș dori să fac o observație. Vă rog să ascultați. De-a lungul cărții Apocalipsa veți vedea multe lucruri care apar în cicluri de câte șapte. Tocmai v-am citit șapte binecuvântări din ea. Sunt multe lucruri prezentate în cicluri de câte șapte. Acest lucru este important pentru noi de remarcat. Sunt șapte biserici, șapte duhuri, șapte sfeșnice, șapte stele, șapte lămpi, șapte peceți, șapte coarne, șapte ochi, șapte îngeri, șapte trâmbițe, șapte tunete, șapte mii, șapte capete, șapte cununi, șapte îngeri, șapte ciume, șapte potire, șapte munți și șapte împărați. Și apoi, fără să spună numărul șapte, sunt alte serii de câte șapte, așa cum v-am spus, șapte fericiri, șapte ani de judecată, șapte diviziuni ale fiecărei scrisori trimise celor șapte biserici, șapte „Eu sunt” cu privire la Cristos și șapte doxologii în ceruri. Și când ajungi la finalul cărții spui: trebuie să fie un motiv pentru asta, nu-i așa? Toate aceste șapte: ce reprezintă șapte? Ei bine, poți să te întorci în Geneza și să afli. Vă voi citi. Geneza 2:3: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea şi a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” Dacă șapte nu înseamnă altceva, șapte înseamnă că s-a terminat. Șapte este numărul completării. Șapte este numărul plinătății. Și toate seriile de șapte din această carte îmi spun că aceasta este o desăvârșire. De aceea în 22, capitolul 22, uitați ce spune la versetele 18 și 19 „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Nu mai adăuga nimic. Aceasta este cartea seriilor de șapte, aceasta este cartea plinătății, acesta este sfârșitul, când Dumnezeu a terminat.

Așadar, ce am învățat? Natura esențială a cărții: este descoperirea. Tema centrală: Isus Cristos. Sursa divină: Dumnezeu. Destinatarii specifici: robii Săi, adică credincioșii. Caracterul profetic: lucrurile care se vor întâmpla în curând. Transmiterea ei supranaturală vine prin îngeri. Agentul uman a fost Ioan. Binecuvântarea sa spirituală ne este arătată în versetul 3: pentru cei care aud și păzesc. Și toate acestea se unesc în următorul punct: urgența sa convingătoare, urgența sa convingătoare. Sfârșitul versetului 3 „pentru că vremea este aproape”. Vremea este aproape. Cuvântul vremea de aici nu este chronos, timpul cronologic, timpul calendaristic. Cuvântul este kairos, acel timp epocal, ere, epoci, vremuri. Cuvântul aproape, engus, înseamnă simplu următoarea măreață epocă în istoria răscumpărării a lui Dumnezeu este aproape. Este la orizont, este iminentă. Capitolul 22 versetul 6 reiterează acest lucru. „Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte Sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând.” Aici suntem, este aproape. Se va întâmpla în curând. Versetul 10 din capitolul 22 spune: „vremea este aproape.”

Acum, vedeți, ceea ce încearcă Duhul Sfânt să facă este să îi forțeze pe toți din biserică din vremea în care a fost scrisă să trăiască în lumina faptului că acesta este următorul eveniment, și din moment ce nu știu când va avea loc noi trebuie să trăim ca și cum va avea loc în viitorul imediat. Acesta nu este un concept nefamiliar Scripturii. Dumnezeu spune că este aproape și totuși se găsesc unii să spună: Bine, au trecut două mii de ani, Dumnezeu este serios cu ce a spus? Da, dacă înțelegi că aproape înseamnă următorul. Apoi în al doilea rând trebuie să înțelegi că ceea ce ți se pare ție un timp lung, pentru Dumnezeu este foarte scurt, din moment ce pentru El o zi face cât o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Iacov 5:8 folosește același cuvânt engus, este același cuvânt pentru aproape. „Fiți răbdători, întăriți-vă inimile… venirea Domnului este aproape.” Iacov a spus-o de asemenea. Două mii de ani au trecut, este încă aproape, de fapt este mai aproape acum decât a fost vreodată. Romani 16:20, vă amintiți? Este una din cele mai mărețe promisiuni. Romani 16:20 spune: „Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan în curând sub picioarele voastre”, iarăși este tacheos. Ei bine, spui tu, au trecut două mii de ani. Da, dar este următorul. Este următorul.

Și totuși, chiar dacă este următorul eveniment și chiar dacă este aproape, în Luca 18 avem o notă interesantă. Domnul spune în Luca 18 versetele 7 și 8: „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăbovește faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Cu alte cuvinte, toți cei neprihăniți strigă datorită persecuției și nedreptății: Doamne, Te rugăm să vii, Doamne, Te rugăm să vii! Și versetul 8 Isus spune: „Vă spun că le va face dreptate în curând.” Este același concept, următorul, rapid, în curând. „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” La ce se referă? Înseamnă ca întârzierea să dureze atât de mult, încât vor începe să creadă că El nu va veni deloc. Este aproape, este următorul, dar poate fi întârziat atât de mult încât oamenii se vor îndoi dacă va mai veni. Oh, nu au spus aceste lucruri și cei batjocoritori, nu-i așa? Nu a fost o chestiune decât de vreo câteva luni și ei spuneau: Unde este semnul venirii Sale? Nu a venit, 2 Petru. Dar El vine. Nu încape îndoială, iar venirea Lui este următorul pas în planul de răscumpărare. Și să nu uiți acest fapt că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Au trecut două mii de ani, asta pentru Dumnezeu înseamnă două zile. El va veni.

Aceasta ne duce către al zecelea punct. Este minunat, încă este introducerea! Este această binecuvântare Trinitariană. De fapt, este așa de copleșitoare că trebuie să fie o notă de laudă încă de la început și vom vedea asta imediat. Însă înainte să vină lauda, trebuie să ne uităm la benedicția care vine în versetele 4, 5 și 6. Aceasta preia mărețul adevăr al venirii lui Cristos și îl așază asupra noastră, cum a făcut și cu versetul 3 cu ideea de binecuvântare. Versetul 4: „Ioan către cele șapte biserici care sunt în Asia”, este vorba de Asia mică, Turcia modernă, cele șapte biserici sunt localizate în jumătatea de vest a Asiei Mici. Ele sunt numite în versetul 11, le vedeți acolo? Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea – ei au fost destinatarii pământești și direcți ai acestei scrieri. Și vom studia aceste șapte cetăți și aceste șapte biserici în detaliu, pe măsură ce vom înainta în capitolele 2 și 3. Salutul standard pentru ei: „Har vouă și pace.” Și aici vine benedicția trinitariană, măreață, este Dumnezeu care Își revarsă dragostea. „Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor șapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea lui Isus Cristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morți, Domnul împăraților pământului! A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăție şi preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său”, ne oprim aici.

Aceasta este Trinitatea, dragilor. Această scriere începe cu o benedicție de necrezut din partea Trinității. Benedicție înseamnă binecuvântare. Iată că aici este harul și pacea din partea întregii Trinități către cele șapte biserici și către adevărații credincioși din ele și pentru toți credincioșii. Așadar, aceasta este o scrisoare de dragoste. Dumnezeu vă trimite binecuvântarea Sa. Duhul Sfânt vă trimite binecuvântarea Sa. Isus Cristos vă trimite binecuvântarea Sa. Toate cele trei Persoane ale Trinității vă trimit har și vă trimit pace. Este, ascultați, este dorința Lor ca voi să aveți har. Este dorința lui Dumnezeu, este dorința Duhului, este dorința Fiului. Este dorința Lor ca să aveți pace. Este dorința lui Dumnezeu, este dorința Duhului, este dorința Fiului. Vă promit un lucru, dacă Dumnezeu vrea asta, le veți avea, veţi avea această binecuvântare.

Întâi Dumnezeu este identificat. „Din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine.” Este Dumnezeul veșnic, sursa tuturor binecuvântărilor, tot harul și toată pacea și nu pot să nu vă arat ceva foarte fascinant. Ioan Îl vede pe Dumnezeu în dimensiunile timpului, chiar dacă El este în afara timpului, pentru că este singura modalitate în care putem să-L înțelegem. Este veșnic, a fost, este și va fi, privind la trecut, la prezent și la viitor. Acest titlu este folosit de multe ori. Uitați ce spune în versetul 8, iarăși Dumnezeu este descris ca fiind Cel care este, care a fost și care va fi, Cel atotputernic. Uitați-vă la capitolul 4, versetul 8: „Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Capitolul 11 versetul 17, a doua parte: „Îți mulțumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai.” Poftim? Ceva lipsește, ce anume? „Care vei veni” lipsește. De ce? Pentru că până când vei ajunge aici, ce crezi? El a venit. Capitolul 16 nu mai este despre viitor. Capitolul 16 în mod similar, versetul 5: „Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai.”” Nu este acest lucru minunat? El vine, așadar, nu mai trebuie să spunem „care va veni”. Este Dumnezeul veșnic care ne trimite har și pace.

Apoi Ioan merge la a doua Persoană din Trinitate, versetul 4 „şi din partea celor șapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie.” Poate spui: „Stai puțin, am crezut că este un singur Duhul Sfânt.” Aici este, aici este. Poate spui: „Ei bine, de ce sunt șapte Duhuri aici?” Sunt câteva răspunsuri posibile. Unul este că șapte este numărul plinătății, așadar El se identifică cu plinătatea Duhului Sfânt. Alta este cea din Isaia capitolul 11 la versetul 2, este o afirmație minunată cu privire la Duhul Sfânt acolo. Spune „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoștință şi de frică de Domnul.” Aici aveți șapte aspecte ale Duhului Sfânt. El este Duhul Domnului, Duhul de înțelepciune, Duhul de pricepere, Duhul de sfat, Duhul de tărie, Duhul de cunoștință și Duhul de frică de Domnul. Aceasta este lucrarea înșeptită a Duhului.

De asemenea este posibil ca Zaharia să fi fost în gândul Domnului atunci când este trimis acest salut. Zaharia, capitolul 4, și nu voi petrece timp ca să intru în detaliu, dar este posibil ca ideea de șapte duhuri să meargă până în Zaharia, capitolul 4, versetele de la 1 la 10. În versetul 2: „El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat şi iată că este un sfeșnic cu totul din aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el șapte candele, cu șapte brațe pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului.” Acum, aici este acest șapte: șapte candele. Ați văzut vreodată un menorah evreiesc cu brațe curbate? Sunt șapte candele, una în mijloc și trei deoparte și trei de alta. Au unul așezat în fața clădirii parlamentului, a Knesset-ului, unul imens în Ierusalim. La versetul 10 avem aceeași idee, cei șapte ochi ai Domnul care cutreieră pământul. Poate spui „Ei bine, ar putea aceasta să fie o referință la Duhul Sfânt?” Da, se poate, pentru că în mijlocul pasajului este această afirmație „Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin” – ce? – „prin Duhul Meu”, versetul 6.

Apocalipsa capitolul 4 și 5 de fapt, poartă un simbolism similar cu Zaharia 4. Iar lucrarea Duhului Sfânt este foarte proeminentă în Zaharia, capitolul 4. Așadar acolo este o legătură. Dacă te uiți la Apocalipsa 5:6 vorbește despre șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri. Aproape că este o interpretare a lui Zaharia 4. Zaharia vorbește despre șapte candele, acestea sunt lumina lui Dumnezeu. Vorbește despre șapte ochi, care sunt Duhul. Și vezi aproape același lucru în capitolul 5 și astfel se poate ca cea mai bună legătură să fie cu Zaharia, capitolul 4. În orice caz, fie că este plinătatea Duhului, Duhul înșeptit din Isaia 11, sau conceptul celor șapte candele, șapte ochi din Zaharia 4 repetat în Apocalipsa 5, acesta se referă la Duhul Sfânt. Astfel, minunea minunilor, spunem iarăși că este Duhul Sfânt în toată slava Sa, Duhul Sfânt în toată plinătatea Sa care ne-a trimis har și pace. Nu este minunat? Dacă aparținem bisericii, dacă aparținem lui Dumnezeu, dacă aparținem lui Cristos, Tatăl și Duhul ne trimit harul și pacea. Apoi Ioan merge la Persoana din Trinitate care a rămas. Harul și pacea din partea lui Isus Cristos, versetul 5, martorul credincios, întâiul născut dintre cei morți și stăpânitorul împăraților pământului, ce descriere glorioasă, absolut cutremurătoare!

Îi ia mai mult timp să vorbească despre Cristos decât despre Tatăl sau Duhul, pentru că, la urma urmei, Isus Cristos este tema. El domină cartea. Întreaga carte este o descoperire a lui Cristos trimisă creștinilor persecutați și descurajați din Asia Mică, care aveau parte de suferinţă imensă. Și aceasta a fost ca să îi încurajeze pentru viitor. Și primul lucru cu care îi va încuraja va fi faptul că Dumnezeu cel veșnic nu i-a uitat, ci le trimite har și pace. Al doilea lucru care îi va încuraja va fi că Dumnezeu Duhul Sfânt îi iubește și le trimite har și pace. Nici El nu i-a uitat. Și al treilea și cel mai minunat, faptul că Fiul, Isus Cristos, nu i-a uitat. El de asemenea le trimite har și pace. Și cine este El? Ioan spune că El este martorul credincios, martorul credincios. Isaia 55:4 a profețit faptul că Mesia va fi un martor pentru oameni. Un martor credincios este cel care întotdeauna va vorbi adevărul și Cristos vorbește întotdeauna adevărul, întotdeauna martorul credincios nu va devia de la adevăr. De fapt, în capitolul 3, versetul 14 El este numit: „Amin, martorul credincios și adevărat.” Dumnezeu a spus despre El în Psalmul 89: „El este martorul credincios” și cred că acest mesaj de aici despre Cristos a venit din Psalmul 89. Dacă citești Psalmul 89, versetele 27 și 37, totul este acolo. Mesia va fi martorul credincios. „Pentru aceasta M-am născut” spune Isus, Ioan 18:37 „Pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr.” Isus Își trimite mărturia aici în această carte și El este martorul credincios.

Al doilea titlu pe care i-L dă este „cel întâi născut dintre cei morți.” La ce se referă? Întâiul născut nu se referă la faptul că este primul care a fost înviat dintre morți. Nu, și alții au fost înviați înainte de El. Ci înseamnă că dintre toți aceia care au fost înviați, El are întâietatea. Primul născut, prototokos, înseamnă preeminentul, pentru toți care au fost înviați înainte și după El, El este preeminentul. Iarăși din Psalmul 89, versetul 27 „Îl voi face întâiul născut”, aceasta înseamnă moștenitorul Meu. Această carte este relatarea acelui eveniment. Această carte este mărturia unui martor credincios. Această carte este relatarea lui Dumnezeu care Îl înalță pe prototokos, întâiul dintre toți care au fost și care vor fi înviați din morți.

Apoi Îi dă și un al treilea lucru „stăpânitorul împăraților pământului.” Cuvântul pentru stăpânitor este archon. Înseamnă stăpânitor. Unele traduceri folosesc cuvântul prinț. Însă stăpânitor este un cuvânt mai generic, este mai bun. Îl va face stăpânitorul împăraților pământului. De fapt, în Apocalipsa 19:16, El va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Și ce Împărat este El! Oh! Daniel 4:37 îl numește „Împăratul cerului.” Matei 2:2, Împăratul iudeilor. Ioan 1:49, Împăratul lui Israel. 1 Timotei 1:17, Împăratul veșniciilor. Psalmul 24:7, Împăratul slavei. Apocalipsa 15:3, Împăratul sfinților și în cele din urmă Împăratul împăraților.

Acum să ne uităm la acestea trei. Martorul credincios vorbește despre trecut. Față de ceea ce a avut Dumnezeu de spus în trecut, El aduce o mărturie. Domnul înviat: care este prototokos, cel întâi născut dintre cei care au înviat, este rolul Lui din prezent. Și Domnul împăraților pământului reprezintă viitorul Lui. El mărturisește cu credincioșie adevărul lui Dumnezeu. Așadar, mărturia Lui este adevărată. În prezent, în slava cu care a înviat, El este preeminentul celor care au fost înviați vreodată și așadar, stă la dreapta Tatălui. Și într-o zi, în viitor El va fi Domnul împăraților pământului. Și vom vedea cu toții acea slavă viitoare prezentată. De asemenea este adevărat că El va deveni acel Domn, pentru că este preeminentul celor care au fost înviați vreodată, și va deveni acel Domn pentru că a fost martorul credincios. Acest lucru este remarcabil, pentru că în această scrisoare minunată, Trinitatea ne trimite o binecuvântare.

Și aceasta ne conduce la o ultimă percepție. Am văzut natura esențială a cărții, tema centrală, sursa divină, destinatarii specifici, caracterul profetic, transmiterea supranaturală, binecuvântarea spirituală, urgența convingătoare și benedicția trinitariană. Acum urmează ultima: doxologia înălțătoare. Ioan nu se poate abține, nu poate. Adică, abia a scris șase versete și nu se poate abține. Și cum încheie versetul 6? „A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” De ce spune asta? Pentru că Isus Cristos, uitați-vă, este Cel care „ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăție şi preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” Acesta este un imn de laudă. Este pentru Cel „care ne iubește” la timpul prezent, vă rog, timpul prezent, o dragoste continuă. Pavel a spus că nimic nu ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos. Dragostea lui Dumnezeu nu este o experiență din trecut. Este o realitate a prezentului. Și dragostea Lui pentru noi în acest moment este la fel de puternică precum a fost atunci când a murit Isus pe Calvar. Ne-a iubit pe când Îl uram, și continuă să ne iubească acum că Îi aparținem. Ne iubește.

Și în trecut, la cruce „ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.” Sânge, un termen care se referă la întreaga Lui lucrare de ispășire. Când vedeți o referință la sângele lui Cristos în Scriptură, este o referință la întreaga Sa lucrare de ispășire. Sângele reprezintă moartea și în cazul lui Cristos, moartea sacrificială, substitutivă pentru păcat. Prin moartea Sa, lucrarea Sa ispășitoare pe cruce, ne-a spălat de păcate. Oh, ce adevăr măreț!

Nu a fost doar partea negativă. Nu a fost doar de la ce ne-a salvat. Dar priviți partea pozitivă în versetul 6 „a făcut din noi o împărăție.” Ce vrea să spună Ioan prin asta? Ei bine, acum constituim o împărăție. Avem un Împărat și avem o viață comună sub acest Împărat, sub autoritatea Sa. Aceasta este rânduiala colectivă pentru toți credincioșii. Noi care credem suntem în această sferă a domniei lui Dumnezeu prin Cristos, iar în această Împărăție se intră prin credința în Isus Cristos. El ne iubește. El ne iubește atât de mult că ne-a spălat de păcate prin sângele Său, prin ispășirea de la cruce. Ne iubește atât de mult că a făcut din noi o comunitate de sfinți pentru totdeauna, legați împreună în granițele unei Împărății, în care El domnește, și noi ne bucurăm de domnia Sa plină de iubire și de suveranitatea Sa plină de iubire, de protecție atotputernică. Ne-a oferit, așa cum este, privilegiul de a fi stăpâniți de Împăratul împăraților și să domnim alături de El.

Mai mult, spune Ioan, El ne-a făcut „preoți pentru Dumnezeu Tatăl Său.” Am fost spălați de păcatele noastre și am devenit o Împărăție, o parte a Împărăției în care se intră prin credință, sub domnia Sa. De asemenea am devenit și preoți. Ce înseamnă asta? Acum avem acces direct la Dumnezeu, nu-i așa? Un preot este cel care are dreptul să intre în prezența lui Dumnezeu. În Israel, preotul și numai preotul putea să intre în locul sfânt. Odată pe an, marele preot intra în Sfânta sfintelor unde era Dumnezeu. Iar acum suntem toți preoți. De aceea spunem că noi credem în preoția tuturor credincioșilor, noi toți intrăm în locul sfânt. Toți avem acces la Dumnezeu. Oh, ce Mântuitor minunat avem! Nu e de mirare că Ioan spune: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăție” peste care domnește și ne-a făcut preoți ca să avem acces imediat și direct la Dumnezeu Tatăl „a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor.” Ce înseamnă asta? Înseamnă că Acesta care ne-a dat toate aceste lucruri are dreptul la laudă veșnică, la slavă veșnică, la suveranitate veșnică. La asta se referă cuvântul putere. De fapt, ar fi o nedreptate internă dacă nu ar primi slava și dacă nu ar primi stăpânirea în veci vecilor.

Și mai apoi adaugă acest răspuns solemn, amin. Asta înseamnă „Așa să fie.” Așa să fie. Astfel Ioan concluzionează introducerea sa și ne poartă în viitor ca să cuprindem bogățiile acestei cărți incredibile. Și el nu poate să treacă de introducere fără să se piardă în laude. Această carte, dragilor, va aduce Celui care ne iubește și care ne-a spălat de păcatele noastre prin sângele Său, Celui care ne-a făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, această carte Îi va aduce slava și puterea pe care o merită în vecii vecilor. Și cred că dacă am înțeles acest lucru, am ajuns la un nivel nou de slavă înaintea lui Cristos. Astfel putem să spunem din toată inima alături de Ioan: Amin.

Tată, Îți mulțumim pentru ușa deschisă a acestei cărți din această seară și suntem gata să intrăm, suntem gata.

Deja cântăm laudele lui Cristos. Suntem gata să spunem că El merită slava și merită puterea. Suntem gata să cântăm „Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească puterea și bogățiile şi înțelepciunea și măreția și cinstea și slava și binecuvântarea.” Suntem gata să facem toate acestea și suntem doar la început. Umple-ne inimile, Tată, cu anticiparea a ceea ce vom învăța când vom vedea slava lui Cristos venind. Ne-am rugat în numele Lui. Amin.

SFÂRȘIT