Este întotdeauna o provocare extraordinară pentru mine când ajung în această duminică specifică din an să știu ce vrea Domnul să predic după 23 de sărbători de Paște petrecute aici și împărtășind atât de multe lucruri despre învierea Domnului Isus Cristos. În timp ce meditam și căutam să cunosc gândul Domnului cu privire la această zi a Sa, am pus o întrebare simplă în acest proces de meditație, și aceasta este ce ar dori Dumnezeu Tatăl să spun despre înviere?

Nu atât de mult ce le-ar plăcea oamenilor să audă și nici ce le-ar atrage și reține atenția, nu neapărat care ar putea fi acea nuanță cu privire la Paște la care ei nu s-au gândit. Ci ce ar vrea Tatăl să spun? Ce mesaj simplu, clar, direct aș putea să transmit pe care Tatăl Însuși ar dori să-l predic despre învierea Fiului Său? Cu siguranță multe cărți și multe articole, și teze, și disertații au fost scrise de-a lungul anilor despre înviere. Au fost multe prelegeri, discursuri, predici și discuții despre înviere.

Cele mai multe dintre ele se concentrează asupra modului în care poate fi dovedită învierea. De fapt, cărțile care au fost scrise despre dovezile învierii pot umple multe rafturi de biblioteci. Nu este ceva neobișnuit, deoarece deseori în această perioadă a anului se ridică întrebarea: cum poate fi demonstrată învierea? Dacă evenimentul acesta este atât de important pentru credința creștină, cum poate fi dovedită? Ce anume dovedește că Isus a înviat într-adevăr din morți?

Răspunsul la această întrebare este foarte simplu, Biblia. Acum că am răspuns la această întrebare, vreau să mergem la o altă întrebare. Nu aș vrea să vorbesc despre cum dovedim învierea, Biblia o dovedește. Este Cuvântul lui Dumnezeu și spune că Domnul Isus Cristos a înviat din morți și acest lucru este stabilit. Problema, sincer să vă spun, nu este cu ce anume putem dovedi învierea, ci problema este ce anume dovedește învierea? Ce dovedește învierea? Și răspunsul în esență este planul deplin și scopul răscumpărător al lui Dumnezeu. De fapt, învierea Domnului Isus este cheia înțelegerii tuturor lucrurilor.

Dacă elimini învierea Domnului Isus Cristos din creștinism, nu mai ai creștinism. Literalmente i-ai scos afară inima. Acceptăm că învierea a avut loc prin credință, prin credința în Sfânta Scriptură, credință care ne este dată de Duhul Sfânt. Am fost convinși de Duhul Sfânt că Biblia este adevărată, iar Biblia spune: „Isus a înviat din morți” și asta rezolvă această problemă. Iar pe paginile Scripturii, există dovezi ample și convingătoare.

întrebarea însă este ce a însemnat învierea Domnului Isus Cristos? Ce a confirmat? Ce a realizat? Ce a dovedit? Ei bine, aș dori să privim la mai multe realități, dovedite prin înviere, multe care sunt incontestabile și indiscutabile. Cred că veți descoperi că sunt realități de bază în învățătura Scripturii.

În primul rând, învierea dovedește veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea dovedește că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Acesta este chiar inversul abordării normale în care am putea spune: „Ei bine, Cuvântul lui Dumnezeu dovedește învierea”. Haideți însă să privim invers și să vedem cum învierea aduce dovezi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu.

Să mergem în Biblie la Faptele Apostolilor capitolul 2. Fapte 2 ne duce la o zi mare din istoria bisericii, este prima zi a ei, ziua în care s-a născut biserica, ziua Cincizecimii. Credincioșii fuseseră umpluți de puterea Duhului Sfânt, iar acum Petru se ridică pentru o predică măreață, care după ce a fost ascultată a făcut ca 3000 de oameni să fie mântuiți și s-a născut biserica. Dar, pe măsură ce intră în mesajul predicii, Petru citează un pasaj din Vechiul Testament care începe în 2:25. El vorbește despre Domnul Isus Cristos și despre moartea Sa în versetul 23, vorbește despre învierea Sa în versetul 24, când spune că Dumnezeu L-a învia punând capăt acestei agonii a morții, deoarece era imposibil pentru El să fie ținut de puterea ei. Așadar, Petru spune că Domnul Isus a înviat din morți și moartea nu L-a putut ține.

Apoi el continuă citând din Psalmul 16: „Căci David zice despre El: ’Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că este El la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieții, și Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de față.’”

Petru îl citează pe David. David a fost autorul Psalmului 16 și David a scris lucrul ăsta. Acum unii ar putea spune: „Ei bine, David scria asta despre el însuși”. Dar lucrul acesta nu este adevărat. Și asta pentru că sufletul lui David a ajuns în Hades, iar trupul lui David a experimentat putrezirea, iar David, omul care a avut un trup fizic, nu s-a întors la căile vieții. Așadar Petru nu se putea referi la David.

Observați cum interpretează Petru în versetul 29. „Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.”

Cu alte cuvinte, el spune că David nu s-ar fi putut referi la el însuși. David a fost lăsat și el să experimenteze moartea. El încă este în locuința morților. Mormântul său există și astăzi și încă este cunoscut oamenilor. Ei chiar cunoșteau locul unde este. David nu s-a întors la căile vieții, deci Petru nu se putea referi la David.

Versetul 30: „Fiindcă David era proroc şi știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților şi trupul lui nu va vedea putrezirea.”

Cu alte cuvinte, el spune că David prorocea, el fiind proroc, învierea lui Isus Cristos. Era vorba despre Isus Cristos, Cel al cărui trup se va odihni în nădejde, al cărui suflet nu va fi lăsat în Locuința morților, Sfântul care nu va vedea niciodată putrezirea. Lui Isus Cristos I-au fost arătate iarăși cărările vieții, El urma să se întoarcă plin de bucurie și să stea față în față în prezența lui Dumnezeu. David nu a putut face lucrul acesta. Mormântul lui este încă sigilat acolo, aproape de Siloam. David însă era un proroc, iar David a profețit învierea lui Mesia.

Pentru a rezuma argumentarea lui Petru, logica lui ar fi aceasta. Psalmul 16 se referă la cineva care a fost înviat. Nu poate fi vorba despre David. Mesia urma să vină ca fiul mai mare al lui David, din sămânța lui David. Psalmul se referă la Mesia. Prin urmare, Mesia este Cel care va învia din morți. Apoi, Petru încheie în versetul 32: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus.” Vechiul Testament, deci, în Psalmul 16 profețește învierea lui Mesia. Dacă Mesia nu a înviat, dacă Isus Cristos nu a înviat din morți, atunci Biblia nu ne spune adevărul. Învierea Domnului Isus Cristos dovedește că Biblia spune adevărul. Ce dovedește în final învierea? Veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu.

Priviți în Faptele Apostolilor capitolul 13, și aici nu mai este Petru predicatorul, ci Pavel. Pavel, într-o manieră apostolică, în concordanță cu Petru, predică de asemenea învierea, care desigur a fost esența credinței creștine. În Faptele Apostolilor capitolul 13, vreau să observați versetul 30. Versetul 29, desigur, vorbește despre cruce și despre Isus care a fost pus într-un mormânt.

Apoi apostolul Pavel spune, când Îl vestește pe Domnul Isus Cristos iudeilor, în versetul 30: Dar Dumnezeu L-a înviat din morți; El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri a împlinit-o”

Iată despre ce este vorba. Noi predicăm învierea. Ea este vestea bună și noi suntem martorii ei. Este ceea ce a fost promis părinților, părinților evrei, sfinților din Vechiul Testament. Versetul 33: „Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în Psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”

Și el spune că atunci când psalmistul a spus lucrul acesta, el a profețit că Domnul Isus va învia din morți. Versetul 34: „Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’” Aceasta este o profeție din Isaia 55:3, în care Dumnezeu promite că Mesia nu va pieri, ci Mesia va moșteni binecuvântările sfinte și sigure promise lui David. Aceasta este promisiunea deplină a împărăției.

Apoi Pavel continuă în versetul 35: „De aceea mai zice într-un alt Psalm” și se întoarce la același Psalm 16 la care am privit mai devreme: „’Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’ Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi şi a văzut putrezirea. Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.”

Îl vedeți din nou aici pe Pavel, și pe baza a trei prorocii din Vechiul Testament, el predică învierea Domnului Isus Cristos. Scriptura este în discuție aici. Dacă Domnul Isus nu înviază, Psalmul 2 este greșit, Psalmul 16 este greșit, Isaia 55 este o profeție greșită, orice alt pasaj din Vechiul Testament care indică spre învierea Domnului Isus Cristos este greșit. Prin urmare, Biblia nu poate fi de încredere, ea nu este întotdeauna adevărată. Cine poate deosebi atunci, când este și când nu este adevărată? Astfel omul a rămas cu un document deformat iremediabil, confuz, inadecvat și inexact, Scripturile. Dar dacă Isus a înviat din morți, prorociile sunt adevărate, Cuvântul lui Dumnezeu este confirmat ca transmițând adevărul.

În Faptele Apostolilor 26:22 citim: „Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;” Ce au spus proorocii? Ce a spus Moise chiar în Pentateuh? „Și anume, că Cristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

Peste tot în Lege, peste tot în Profeți, precum și în Hagiographa, în Sfintele Scrieri, sau în Psalmi, vedem adevărul acesta în Lege, în Profeți și în Scrieri: Mesia va muri și Mesia va învia. Atunci când Isus a înviat, în joc a fost Scriptura. Toate aceste profeții și multe altele s-au împlinit și Cuvântul lui Dumnezeu a fost dovedit ca fiind adevărat.

Vreau acum să vă rog să întoarceți la capitolul 2 din Evanghelia după Ioan, Ioan 2:19. Aici Domnul nostru Isus vorbește, le vorbește iudeilor care îi cer un semn. Isus le-a răspuns astfel: „Vreți un semn? Veți primi unul.” Versetul 19: „Stricați templul acesta și în trei zile îl voi ridica.” Aceasta este o profeție. Aceasta este Scriptura rostită de Cristos consemnată în Evanghelia după Ioan.

„Iudeii” - în ignoranța lor – „au zis: ’Au trebuit 46 de ani, ca să se zidească Templul acesta’”, ei crezând că El vorbește despre templul fizic, templul lui Irod, „‚și Tu ]l vei ridica în trei zile?’ Dar El vorbea despre templul trupului Său”. Apoi urmează versetul 22: „Tocmai de aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.”

Ei știau că Scriptura promite o înviere. Ei au știut că Isus, vorbind Scripturile Noului Testament, a promis o înviere, iar când asta s-a întâmplat au crezut Scriptura. Învierea lui Isus Cristos ar trebui să întărească credința noastră și încrederea în veridicitatea și ineranța Scripturii. Ce dovedește învierea Domnului Isus? Ea dovedește că Scriptura este adevărată.

În capitolul 24 din Luca, o scenă asemănătoare. Pe drumul către Emaus doi ucenici întristați și îndurerați merg cu gândul că Domnul lor a pierit pentru totdeauna, fără să știe despre învierea Sa. Ei sunt triști, totul este pierdut. Și pe măsură ce Isus merge pe drum alături de ei, în Luca 24:25, „Atunci Isus le-a zis: ‘O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise şi de la toți prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

Imaginea unui Mesia mort și înviat este peste tot în Vechiul Testament, de fiecare dată când era jertfit un miel. De fiecare dată când un astfel de sacrificiu este notat în Scriptură, se vorbește despre un Mesia care va muri. Dar de fiecare dată, când se vorbește despre domnia, stăpânirea și împărăția lui Mesia, ni se vorbește despre un Mesia viu. Prin urmare este evident că Cel care moare trebuie să revină la viață. Tot Vechiul Testament este despre asta. Veridicitatea Scripturii este în joc în învierea Domnului Isus.

În 1 Corinteni 15:3, vă amintiți aceste cuvinte minunate: „V-am învățat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” După cum spunea Vechiul Testament că va fi, după cum El Însuși a spus că va fi și după cum scriitorii Noului Testament au spus că va fi, așa s-au și întâmplat lucrurile.

În al doilea rând, învierea nu dovedește doar veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu, ci dovedește și dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. De fapt, nu există o dovadă mai bună în favoarea naturii divine a lui Isus Cristos decât învierea Sa din morți. Este cel mai măreț lucru pe care Isus l-a făcut pentru a demonstra că El era Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu poate da viață, numai Dumnezeu poate birui moartea.

Dacă priviți în Noul Testament, veți găsi o mulțime de oameni care depun mărturie despre Cristos că este Dumnezeu. Unele personaje sunt dintre cele la care nu ne-am așteptat, iar din partea altora ne-am putea aștepta. De exemplu, demonii afirmă divinitatea lui Cristos în Marcu 5:6-7. Demonul a spus: „Isuse, Fiul Dumnezeului celui preaînalt”. Chiar și demonii, chiar slujitorii iadului, îngerii căzuți recunosc dumnezeirea Lui, ei știu că El este Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt.

În Ioan capitolul 9, descoperim un om care s-a născut orb, un om pe care Domnul Isus l-a vindecat, un om care a fost bolnav pentru a se arăta slava lui Dumnezeu. Isus i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El.” „L-ai și văzut,” i-a zis Isus, „și Cel care vorbește cu tine, Acela este”. Iar el a răspuns: „Cred Doamne.” Și i s-a închinat. El știa că are de-a face cu Dumnezeu. Ceilalți oameni au spus: „Acesta nu știm de unde este.” Orbul le-a răspuns: „voi nu știți de unde este și totuși El mi-a deschis ochii?”

Au fost apoi ucenicii Lui care au depus mărturie. Petru, în numele tuturor, a spus: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Toma a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Natanael a spus: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu”. Matei a spus: „El este Dumnezeu cu noi”. Marcu a spus: „El este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Luca a spus: „El este Fiul lui Dumnezeu”.

Apostolii, scriitorii Noului Testament, afirmă divinitatea lui Cristos. A fost apoi Ioan Botezătorul, dacă vă amintiți, văr cu Domnul Isus, care a zis: „am văzut și mărturisesc că acesta este Fiul lui Dumnezeu”. A fost apoi Marta, sora Mariei, care a afirmat cu încredere: „Cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel care trebuia să vină în lume”, Ioan 11:27. A fost apoi mărturia soldatului roman la răstignirea Domnului: „Cu adevărat, omul acesta este Fiul lui Dumnezeu.” Domnul Isus Cristos a făcut astfel de afirmații în mod repetat. El a spus: „dacă M-ați văzut pe Mine, L-ați văzut pe Tatăl. Eu și Tatăl suntem una.”

Aveți deci mărturia tuturor acestor oameni cu privire la divinitatea Domnului Isus Cristos, dar niciuna dintre acestea nu este la fel de puternică ca mărturia unui alt individ. Priviți în epistola către Romani 1:4. În versetul 1 ne este introdusă expresia „Evanghelia lui Dumnezeu”, Romani 1:1. Versetul 2 spune că Dumnezeu „o făgăduise prin prorocii Săi”. Versetul 3 ne spune că este Evanghelia lui Dumnezeu care Îl „privește pe Fiul lui Dumnezeu”. Apoi, versetul 4 ne spune că este Evanghelia lui Dumnezeu care îl privește pe Fiul Său „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morților.”

Tatăl, de asemenea, a vorbit din ceruri și a zis: „acesta este Fiul Meu Preaiubit, de El să ascultați.” Aceasta a fost o mărturie puternică din partea lui Dumnezeu, dar una și mai puternică a fost că Dumnezeu chiar L-a înviat din morți. Și, în esență, Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, și lucrul acesta este dovedit prin faptul că a fost înviat din morți, iar motivul acesta este vrednic de luat în seamă.” Romani 1:4 este mărturia lui Dumnezeu Tatăl. El este martorul suprem.

În Fapte 13:30 ni se spune: „Dumnezeu L-a înviat din morți”; Și Dumnezeu a făcut lucrul acesta pentru a oferi o mărturie despre divinitatea Domnului Isus. În Romani 6:4, ni se spune, de asemenea, despre Cristos că „a înviat din morți prin slava Tatălui”. Tatăl a vrut ca El să fie înviat din morți și astfel, prin slava sau puterea Sa, prin atributele Sale, în esența Lui, El L-a înviat pe Cristos din morți.

Efeseni 1:19 vorbește despre „nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu”. Cât de mare este această putere? Versetul 20, este puterea pe care a desfășurat-o în Cristos prin faptul ca L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa în locurile cerești.”. Din nou, Dumnezeu este Cel care L-a înviat pe Domnul Isus Cristos, și a făcut-o pentru a depune mărturie cu privire la divinitatea Sa. În învierea Sa Domnul Isus a fost făcut Domn și Cristos. Învierea, spune Petru în Fapte 2:36, demonstrează că este „Domn și Cristos”.

Așadar, învierea nu dovedește doar că Domnul Isus Cristos a venit în lume pentru a-i mântui pe păcătoși, ci demonstrează și că El a fost Dumnezeu. Romani 4:25 poate fi cel mai minunat, cel mai puternic verset în legătură cu învierea Sa. Acest verset introduce al treilea punct, cel pe care am dorit să vi-l împărtășesc. La primul punct am văzut că învierea Sa dovedește veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu, la al doilea punct, învierea Sa dovedește divinitatea Fiului lui Dumnezeu. În al treilea rând, învierea Sa dovedește mântuirea completă, deplină, realizată de Dumnezeu.

Ascultați ce spune Romani 4, un adevăr minunat, adevărul pe care ne construim viețile: „El a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.” Pentru ca Dumnezeu să ne justifice, pentru ca Dumnezeu să ne declare neprihăniți, El a trebuit să-L învie pe Domnul Isus din morți. Când ni se spune: „Îi vor pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale”, reprezintă exact ceea ce a dorit Dumnezeu. Dar pentru a îndeplini acest plan El a trebuit să-L învie pe Domnul Isus Cristos din morți.

Aceasta a fost dovada indispensabilă a valorii desăvârșite și eficace a morții Sale. A fost modul în care Tatăl a spus: „Moartea Ta și-a îndeplinit scopul stabilit”. Dumnezeu L-a înviat din morți pentru a afirma că ceea ce a făcut El pe cruce a satisfăcut dreptatea sfântă a lui Dumnezeu. Dacă El nu a înviat, atunci tot ceea ce este Isus este un superstar, iar moartea Lui este moartea unui om obișnuit și nu are valoare mântuitoare. Dar El a înviat din morți, și a fost înviat de Tatăl pentru îndreptățirea noastră. El a înviat pentru ca noi să fim socotiți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, pentru ca noi să fim fără păcat înaintea lui Dumnezeu, pentru ca păcatul nostru să fie acoperit și iertat.

Când Domnul Isus a înviat a fost ca și cum Dumnezeu ar fi spus: „Accept sacrificiul, îl accept”. Există atât de multe implicații esențiale în mântuirea noastră dependente de înviere. Aș putea lua Romani 4:25 și să-l împart pe câteva secțiuni. Justificarea noastră, în primul rând, include dăruirea vieții veșnice, nu-i așa? O parte din a fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu înseamnă că primim viața veșnică. Ei bine, asigurarea vieții veșnice depinde de înviere. La fel cum în Adam toți au murit, tot așa în Cristos vor fi înviați. „Pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi.” Cu alte cuvinte, El ne-a dat viața veșnică prin moartea lui Cristos și de asemenea prin învierea Sa. Dacă El nu ar fi înviat niciodată, atunci ar fi demonstrat că nu ar fi putut birui moartea.

Dacă El nu a înviat, El nu ar trăi. Dacă El nu ar fi în viață El nu ne-ar putea oferi nouă viața. Dar El a înviat și a spus în Ioan 11:25: „Eu sunt învierea și viața; oricine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi.” Așadar viața veșnică depinde de înviere. Este una din componentele mântuirii desăvârșite a lui Dumnezeu.

În al doilea rând este vorba despre coborârea Duhului Sfânt. Dacă Domnul Isus nu ar fi înviat din morți, El nu s-ar fi înălțat niciodată înapoi la Tatăl, iar dacă nu s-ar fi înălțat înapoi la Tatăl, El nu ar fi trimis niciodată Duhul Sfânt. El însuși a spus că nu poate trimite Duhul Sfânt până nu se va întoarce la Tatăl.

Ioan 16:7 ne spune: „Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc eu, Duhul Sfânt nu va veni la voi; dar dacă mă duc, vi-l voi trimite. Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.” Când va veni El vă va călăuzi în tot adevărul. Când va veni El vă va aduce aminte toate lucrurile. Când va veni El vă va pune în trupul lui Cristos. Când va veni, El va fi arvuna vieții voastre veșnice. Când va veni, El va locui în voi, iar voi veți deveni Templul Său. Când va veni El vă va împuternici pentru slujire. Când va veni El vă va călăuzi. Când va veni El vă va învăța din Cuvântul lui Dumnezeu.

El va fi ungerea care te învață astfel încât să nu ai nevoie de niciun învățător uman. Deplina lucrare a Duhului Sfânt depindea de învierea Domnului Isus Cristos. Dacă El nu ar fi înviat, nu S-ar fi putut Înălța, dacă El nu s-ar fi înălțat, El nu ar fi putut trimite Duhul Sfânt. Fără înviere nu ar fi fost înălțare; fără înălțare nu ar fi fost Duhul Sfânt; fără Duhul Sfânt nu ar fi existat biserica.

Când vorbești despre învierea care dovedește desăvârșirea lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu vorbești despre inima creștinismului. El a trebuit să învie ca să ne poată oferi viața veșnică. Trebuia să aibă viața ca să o poată oferi. A fost nevoie ca El să învie pentru ca mai apoi să se întoarcă la Tatăl pentru a ne trimite Duhul Sfânt.

În al treilea rând, El a trebuit să învie ca să ne ierte păcatele. Dacă El nu ar fi înviat din morți, atunci am ști că Tatăl nu a fost mulțumit de jertfa Sa, jertfa Lui nu a fost eficientă, a fost fără succes, nu a funcționat, nu a ispășit păcatele noastre și de aceea Tatăl nu L-a înviat și nu L-a proslăvit, și asta pentru că El nu a făcut ceea ce trebuia să facă.

Pe de altă parte, dacă Domnul Isus a fost înviat din morți, înălțat la dreapta lui Dumnezeu, așezat la dreapta măririi la tronul lui Dumnezeu, a fost confirmat de Dumnezeu că a împlinit în mod desăvârșit răscumpărarea noastră, atunci există iertare de păcate. Atunci aceasta este realizată. El, Cel care a venit cu scopul expres de a muri pentru a învinge moartea și păcatul și-a îndeplinit acest scop.

Ni se spune că El a fost făcut asemenea fraților Săi în toate lucrurile, pentru a putea fi un Mare Preot milos și credincios în ce privește legăturile cu Dumnezeu, ca să poată face ispășire pentru păcatele poporului Său. Lucrul acesta îl găsim în Evrei 2. Mai târziu, în epistola către Evrei ni se spune că El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți prin jertfa Lui Însuși, că jertfa Lui a fost eficientă, că păcatele noastre au fost complet acoperite, iar Tatăl a afirmat lucrul acesta prin înviere.

În al patrulea rând, Domnul Isus a trebuit să învie din morți pentru a sta la dreapta lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi. Învierea Sa este inseparabil legată de lucrarea Sa de mijlocire, deoarece El prezintă cererile în numele credincioșilor slabi și ispitiți și mijlocește pentru ei înaintea tronului harului. Ioan spune în 1 Ioan 2:1-2, „avem la Tatăl un Mijlocitor”, care pledează mereu cauza noastră. Evrei capitolul 4 și Evrei capitolul 7 spune că avem un Mare Preot îndurător și credincios, în toate ispitit ca noi, dar fără păcat, și El trăiește pururi pentru a mijloci pentru noi.

El este mereu la dreapta lui Dumnezeu. Satan este acolo ca să ne acuze, iar El este acolo și ne apără. El este avocatul nostru, avocatul nostru, apărătorul nostru. Dacă El nu ar fi înviat din morți, El nu S-ar fi înălțat, dacă El nu S-ar fi înălțat, nu am fi avut apărător acolo. Nu aveam pe nimeni acolo ca să pledeze cazul nostru înaintea lui Dumnezeu. Nu L-am fi avut pe Duhul Sfânt în noi care pledează cazul nostru cu suspine care nu pot fi rostite pentru că El nu ar fi putut să se întoarcă în cer și să-L trimită pe Duhul Sfânt și nici nu L-am fi avut acolo să pledeze în numele nostru.

Învierea, așadar, este necesară nu numai pentru iertarea păcatelor, ci și pentru mijlocirea permanentă, pentru ca niciodată să nu fim ispitiți peste puterile noastre și pentru ca întotdeauna să existe o cale de scăpare.

În al cincilea rând, învierea este crucială în vederea echipării credincioșilor cu daruri duhovnicești. Ce sunt aceste daruri? Acestea sunt abilități, înzestrări divine, pe care Duhul lui Dumnezeu le dă fiecărui creștin, pentru ca noi să-L putem sluji pe Dumnezeu. În Efeseni capitolul 4 ni se spune că Domnul Isus Cristos S-a înălțat, iar după ce S-a înălțat: „El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, evangheliști și păstori învățători pentru echiparea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului Domnului Isus Cristos”.

S-a întors în ceruri și apoi a început să lucreze prin oameni pe care i-a înzestrat cu daruri spirituale pentru a-și zidi o biserică puternică. „Fiecăruia dintre noi”, spune versetul 7, „i s-a dat har după măsura darului lui Cristos.” Și El ne-a dat acel dar când S-a înălțat la cer, când a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor. Domnul Isus, înviat din morți, se înalță la cer, trimite înapoi oamenilor daruri spirituale, oameni dăruiți, care să poată sluji lui Dumnezeu. Toate acestea se bazează pe învierea Sa. Dacă El nu înviază, nu se înălță, nu trimite nici daruri și nici Duhul prin care primim putere.

În al șaselea rând, învierea garantează și putere spirituală, putere spirituală. Domnul Isus a spus în Matei 28:18: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”. Apoi, în Faptele Apostolilor 1:8, El spune că atunci când va veni Duhul Sfânt, „când vi-L voi trimite” veți putea face nespus de mult, mai presus de tot ce puteți cere sau gândi, potrivit cu puterea care lucrează în voi. Voi aveți puterea tăriei Lui, spune Efeseni capitolul 1, care L-a înviat pe Isus din morți lucrând prin voi. Isus Cristos, așadar, ne trimite putere, puterea sporită și autoritatea Duhului lui Dumnezeu.

Pot să vă dau a șaptea componentă a mântuirii lui Dumnezeu și aceasta este că Isus Cristos, prin învierea Sa, ne-a oferit o nouă stare în care suntem binecuvântați. În Efeseni 1:3 se spune că suntem „binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. Domnul Isus Cristos este în ceruri și pentru că El este acolo, El revarsă toată binecuvântarea spirituală asupra noastră. Efeseni 2:7 ne spune că El va revărsa neîncetat „bogățiile nemărginite ale harului Său și ale bunătății Lui față de noi”. Ce imensă binecuvântare!

Mântuirea lui Dumnezeu avea în vedere viața veșnică, venirea Duhului Sfânt, iertarea păcatelor, mijlocirea neîntreruptă, înzestrarea cu daruri spirituale, acordarea puterii spirituale și revărsarea binecuvântării veșnice, și toate acestea se bazează pe înviere. Dacă Cristos nu ar fi înviat, nimic din toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla. Nimic din toate acestea.

Întrebarea, deci, nu este dacă învierea poate fi dovedită, ci ce anume dovedește învierea? Ea dovedește despre Cuvântul lui Dumnezeu că este adevărat, că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu și că mântuirea lui Dumnezeu este completă.

În al patrulea rând, învierea dovedește întemeierea bisericii lui Dumnezeu. Domnul nostru a spus că Își va zidi biserica. Vă mai amintiți aceste cuvinte din Matei 16, pe care noi le-am predicat acum câteva săptămâni? „Eu îmi voi zidi biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Care sunt porțile Locuinței morților? Este o expresie evreiască, care ce înseamnă? Semnificația este moartea. Îmi voi zidi biserica, spune Domnul Isus și moartea nu o va opri. Nici moartea ta și nici a mea. De fapt, Domnul Isus spunea: „Eu voi muri, dar voi învia. Moartea nu mă va împiedica să-mi zidesc biserica.”

Efeseni 1:20 spune că Domnul Isus Cristos a fost „înviat din morți, și s-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie, de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta ci și în cel viitor. Și El I-a pus toate lucrurile sub picioarele Sale și L-a pus cap peste toate lucrurile, bisericii, care este trupul Său, plinătatea Celui ce plinește totul în toți.”

Când El a înviat și-a reluat locul și El a devenit capul bisericii. Învierea este fundamentală pentru întemeierea bisericii. Dacă nu există înviere, nu există biserică. Oricine spune că aparține unei biserici care nu crede că învierea este esențială unei biserici nu face parte dintr-o biserică adevărată. Adevărata biserică este biserica celor cărora li s-a dat viață prin învierea Domnului Isus Cristos.

Jean Calvin a scris: „Aceasta este cea mai înaltă cinste care i se face bisericii: anume că, până când Fiul lui Dumnezeu nu este unit cu noi, El Se descrie pe Sine de parcă, într-un anumit sens, ar fi incomplet. Ce mângâiere este pentru noi să aflăm că, până când noi nu suntem în prezența Sa, El nu are toate părțile trupului Său laolaltă, nici nu vrea să fie privit ca fiind complet.”

Cu alte cuvinte, Mesia Însuși nu este întreg fără trupul Său. El este un cap fără trup. Biserica este desăvârșirea lui. Și acea biserică s-a născut prin înviere. Învierea a fost cea care i-a transformat pe apostoli din oameni cu îndoieli, și din lași împrăștiați, plini de frică, necredincioși, în apostoli care au schimbat lumea. Micul grup de ucenici, calomniați și persecutați, a crescut pentru a umple Ierusalimul cu învățătura lor și, în curând, au răsturnat lumea cu susul în jos. Evreii care se întâlnesc în ziua de Sabat de secole, de milenii au devenit dintr-o dată creștini care se întâlnesc duminica. Sabatul nu a mai fost ziua de închinare, ci duminica, pentru că Domnul Isus a înviat în prima zi, iar biserica a mărșăluit triumfătoare de-a lungul timpului în puterea Cristosului ei Cel înviat.

Bill Gaither a scris: „Dumnezeu a avut întotdeauna un popor. Mulți cuceritori fără minte au făcut greșeala să creadă că au făcut ca biserica lui Isus Cristos să nu fie văzută, au redus-o la tăcere și au sufocat-o. Dumnezeu însă a avut întotdeauna un popor. Curentul puternic al unui râu care curge repede nu este oprit fiindcă este forțat să curgă prin adânc. Cea mai curată apă este pârâul care a izbucnit limpede precum cristalul în lumina soarelui după ce și-a făcut drum prin stâncă.”

Au existat șarlatani care, ca Simon Magul au căutat să cumpere puterea care nu poate fi cumpărată sau vândută. Dumnezeu însă a avut întotdeauna un popor, bărbați și femei care nu au putut fi cumpărați sau vânduți. Dumnezeu a avut întotdeauna un popor. A fost prezentată greșit, biserica Lui, a fost ridiculizată, lăudată și disprețuită. Acești urmași ai Domnului Isus Cristos au fost petrecuți până la mormânt, li s-au acordat privilegiile vremurilor, au fost socotiți lideri sfinți și au fost martirizați ca eretici. Totuși, prin toate acestea, au mărșăluit în acea armată a celor blânzi, poporul ales de Dumnezeu care nu poate fi cumpărat, ucis, martirizat sau redus la tăcere.

De-a lungul veacurilor, ei mărșăluiesc, biserica, biserica lui Dumnezeu, triumfătoare, e vie și e bine, în ciuda atacurilor constante, a corupției și a imitațiilor. Trăiește pentru că este susținută de puterea învierii. Învierea așadar, dovedește, veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu, dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, desăvârșirea mântuirii lui Dumnezeu și întemeierea bisericii lui Dumnezeu.

În al cincilea rând și cu părere de rău, învierea dovedește inevitabilitatea judecății lui Dumnezeu, inevitabilitatea judecății lui Dumnezeu. Când Domnul nostru a venit prima dată în lume, El a fost batjocorit și disprețuit, urât, om al durerii, obișnuit cu suferința, El a fost smerit. A acceptat să fie tratat atât de rău și oamenii au spus că este venit din iad. L-au bătut, L-au scuipat, I-au pus pe cap o coroană de spini, I-au bătut cuie în mâini și în picioare, L-au lovit cu o suliță în coastă, L-au dezbrăcat și L-au făcut de râs. Aceasta însă nu este ultima imagine pe care lumea o va avea despre Domnul Isus.

Domnul Isus a înviat din morți pentru a fi Judecătorul oamenilor. L-au executat ca pe un infractor. El se va întoarce ca Judecător al lor. Ascultați ce spune Ioan 8, o mărturie foarte, foarte puternică. El le spune iudeilor care L-au respins, versetul 26: „Am multe de zis despre voi și de osândit în voi.” Lucrurile nu s-au încheiat, a spus Domnul Isus. În versetul 21, Domnul a spus: pentru că nu Mă cunoașteți, „Veți muri în păcatele voastre și unde mă duc Eu voi nu puteți veni”. „Am mai multe să vă spun”, spune El, „și să judec în privința voastră”.

Întorcând la Ioan 5:22, aici el vorbește în mod specific despre acea judecată. El spune: „Toată judecata a fost dată Fiului.” Dumnezeu L-a făcut Judecător și I-a dat Lui toată judecata. Versetul 21: „În adevăr, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” Mai jos, în versetul 25: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-L vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine. Și I-a dat putere să judece”.

Ce fel de judecată? Versetul 28: „Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” Versetul 30 spune: „judec după cum aud; și judecata mea este dreaptă.” Domnul Isus se va întoarce ca judecător, ca un jurat, acuzator, executor.

Dumnezeu a confirmat lucrul acesta. A fost ucis ca un criminal. Se va întoarce ca judecător înviat. Ascultați ce se spune în Faptele Apostolilor 10:42. De la versetul 40 de fapt: „Dumnezeu L-a înviat a treia zi”, după ce a fost atârnat pe o cruce, versetul 39. „Dumnezeu L-a înviat a treia zi”, Fapte 10:40, „și a îngăduit să se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morți.”

De ce oare s-a arătat el apostolilor? Versetul 42: „Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morți.” El se va întoarce ca judecătorul rânduit de Dumnezeu. În Faptele Apostolilor capitolul 17, Pavel predică în Areopag, loc cunoscut sub numele de Dealul lui Marte din Atena, iar Pavel spune în versetul 30 al acelei predici că Dumnezeu „nu ține seama de vremurile de neștiință, ci poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” Apoi urmează versetul 31, „pentru că a rânduit o zi, „ziua Domnului”, în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care l-a rânduit pentru aceasta.” Și cum a dovedit Dumnezeu că Isus Cristos era Omul potrivit? „Prin faptul că L-a înviat din morți”, ne spune Pavel.

Învierea, deci, este actul prin care Tatăl Îl numește pe Cristos Judecătorul. Putem vedea așadar câte realități cuprinzătoare din credința creștină ne sunt prezentate în învierea Domnului Isus Cristos. El a înviat nu numai pentru îndreptățirea noastră, a celor care cred, ci și pentru condamnarea celor care nu cred. Tatăl l-a confirmat pe El ca Mântuitor, ca Fiu și ca Judecător prin învierea Sa din morți.

Mă gândesc la un alt pasaj din Romani 14:9 care ne spune: „Cristos a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și asupra celor morți și asupra celor vii”. Și apoi în versetul următor spune: „toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu”. El nu este doar Judecătorul celor necredincioși, ci El este și Judecătorul celor credincioși. Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Cristos, ne spune Pavel în 2 Corinteni 5, și El va fi acolo pentru a testa lucrarea fiecăruia, pentru a vedea dacă este lemn, fân și trestie sau aur, argint și pietre scumpe.

Domnul Isus Cristos a înviat din morți și asta dovedește veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu, dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, desăvârșirea mântuirii oferite de Dumnezeu, întemeierea bisericii lui Dumnezeu, inevitabilitatea judecății lui Dumnezeu, și în final un ultim aspect: fericirea veșnică a poporului lui Dumnezeu.

Învierea Lui este garanția veșniciei noastre cerești. Ascultă aceste cuvinte minunate și cunoscute. Domnul Isus vorbind, în Ioan 14 spune ucenicilor: „Să nu vi se tulbure inima aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri, dacă n-ar fi fost așa, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc mă voi întoarce și vă voi lua cu mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi împreună cu mine.”

Chiar la momentul acela, Domnul Isus prevestea învierea Sa. El se îndreaptă spre moarte, dar le spune: „O să trec prin moarte în Casa Tatălui pentru a pregăti un loc pentru voi și mă voi întoarce să vă iau”. Dacă nu există înviere, nu va fi un loc pregătit pentru noi. Dacă nu este un loc pregătit pentru noi, nu există rai pentru noi. Totul depinde de înviere.

Voi spune din nou ceea ce am spus la început. Adevărata problemă nu este dacă poți să dovedești învierea. Adevărata problemă este ce dovedește învierea? Dacă scoți învierea ai ucis esenţa credinței creștine și rămâi cu un non-creștinism fără înviere. Tot planul răscumpărător al lui Dumnezeu în deplinătatea lui depinde de această cheie, de această realitate. Asta ne vizează în mod direct pe noi nu-i așa? Tot planul răscumpărător al lui Dumnezeu în plinătatea sa, finalizat prin învierea Domnului Isus Cristos, fie va însemna pentru noi rai, fie va însemna pentru noi iad.

El fie se va întoarce să ne ducă în locul pe care l-a pregătit pentru noi, fie se va întoarce să ne trimită în locul pe care El l-a pregătit pentru diavolul și îngerii lui. El se va întoarce fie pentru a ne aduna în raiul Său, fie pentru a ne trimite în iadul care este în afara prezenței Sale pentru veșnicie. El se va întoarce să ofere binecuvântarea veșnică sau să aducă pedeapsa veșnică.

Tu vei învia într-o zi, la învierea de apoi fie pentru a fi în prezența Lui, fie pentru pedeapsă pentru a fi scos afară din prezența Lui. Toate realitățile Evangheliei depind de învierea Sa și în joc este chiar și veșnicia ta. Astăzi ia o decizie în dreptul tău. Nu e greu de ales. Să alegi raiul, iertarea, binecuvântarea, bucuria, împlinirea, în prezența lui Dumnezeu sau condamnarea, pedeapsa, iadul. Pentru totdeauna să fii lipsit prezența Lui. Dar aceasta este alegerea.

Ziua învierii este ziua în care sărbătorim învierea lui Cristos și totodată ziua în care ar trebui să sărbătorim învierea ta în Cristos. Roagă-te împreună cu mine.

Tatăl nostru, pe măsură ce ne apropiem de încheierea acestui timp de închinare suntem atât de conștienți de faptul că acesta nu este doar un simplu mesaj. Este porunca Ta. Crede în Domnul Isus Cristos și vei fi mântuit. Evanghelia este o poruncă. Când Tatăl a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați”, aceasta era o poruncă. Fie ne supunem și răspundem prin credință Domnului Isus Cristos, Îi predăm viețile noastre, Îi cerem să ne mântuiască de păcatele noastre și să ne ducă în ceruri, fie Îl respingem și nu ascultăm și ni se va pregăti locul pentru cei condamnați și pentru cei răi.

Tată, mă rog ca Duhul Tău Sfânt să lucreze în fiecare viață, în fiecare inimă, în fiecare minte, astfel încât nimeni să nu se sustragă acestui mesaj, acestui adevăr. Acesta nu este ceva ce poate fi ignorat, tratat cu indiferență. Destinul veșnic depinde de acest lucru esențial: îmi voi încredința viața celui care a înviat pentru a fi Mântuitorul meu sau Îl voi respinge și Îl voi întâlni ca Judecător al meu?

Doamne, mă rog ca astăzi în toată lumea, pe măsură ce se propovăduiește învierea, raiul să se bucure pentru că mulți se vor întoarce de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, din iad în cer, de la disperare la speranță, de la păcat la neprihănire. Fă-ți lucrarea Ta în fiecare inimă, pentru slava lui Cristos o cerem, amin.

Sfârșit