Cu câteva momente în urmă în cadrul serviciului am citit psalmul dimineții, și a fost Psalmul 38. Acest psalm este plin de simțămintele unei conștiințe vinovate.
În versetul 2 psalmistul spune „Căci săgețile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire; tulburarea inimii mele mă face să gem”. Sentimentele unei conștiințe vinovate sunt în contrast cu ceea ce ne spune Pavel în 2 Corinteni capitolul 1 versetul 12.
Să ne întoarcem la acest text în această dimineață pentru că doresc să continuăm să ne uităm la această chestiune a conștiinței și păcatului în viața credinciosului. Și în 2 Corinteni capitolul 1 la versetul 12, Pavel la cealaltă extremitate față de psalmist spune: „Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales față de voi, cu o sfințenie şi curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu”. Pavel se bucura de o conștiință curată, de o conștiință împăcată. Psalmistul simțea agonia unei conștiințe acuzatoare.
Am studiat în 2 Corinteni capitolul 1 această mică secțiune de la versetele 12 la 14, și ne-am concentrat asupra sistemului de avertizare al sufletului, care este conștiința. Așa cum am învățat, conștiința produce vinovăție, rușine, anxietate, neliniște, frică, îndoială, boală fizică și durere și alte experiențe deprimante, atunci când cel mai înalt standard de conduită morală este încălcat. Conștiința ne este dată ca un dar de la Dumnezeu ca să ne avertizeze cu privire la ce anume devastează sufletul. Iar apostolul Pavel trăia o viață sfântă, astfel că avea o conștiință curată care nu-l acuza. El nu era perfect, dar era biruitor asupra păcatului din viața sa.
Niciun creștin nu poate mărturisi, într-o mărturie sinceră, că atunci când a devenit creștin păcatul a fost șters. Nu este așa. Tendința de a păcătui încă mai este în viețile noastre. Chiar dacă suntem mântuiți, încă păcătuim; și mai rău, încă obţinem plăcere din păcatele noastre. Încă ne luptăm cu obiceiuri păcătoase, nu doar cu fapte păcătoase izolate. Și uneori cădem în păcate rușinoase și scandaloase. Gândurile noastre și cuvintele noastre nu sunt totdeauna ceea ce ar trebui să fie. Timpul nostru adesea este irosit în căutări frivole și lumești. Mințile noastre și sentimentele noastre sunt adesea concentrate pe lucrurile trecătoare. Inimile noastre se răcesc adesea față de lucrurile sfinte și evanghelistice.
Și am putea pune întrebarea: de ce este așa? Dacă ne întoarcem la Romani capitolul 6, putem concluziona că totul ar trebui să fie diferit. Versetul 14 din Romani 6 spune: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” În versetul 17 spune: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care aţi primit-o. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviți de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.” Dacă într-adevăr păcatul nu mai stăpânește asupra noastră, dacă într-adevăr nu mai suntem robi ai păcatului, de ce nu putem să trăim o viață curată și să ne bucurăm de o conștiință curată? De ce această bătălie continuă? Ei bine, răspunsul este: încă a mai rămas păcat în noi. Am fost salvați de pedeapsa păcatului și Cristos a luat asupra Sa pedeapsa când a murit pe cruce, am fost mântuiți de puterea dominatoare a păcatului, și anume că domnia puternică a păcatului este frântă și nu mai trebuie să ascultăm de el. Am fost mântuiți, la un anumit nivel în prezent, de prezența păcatului, pentru că nu mai este alături de noi tot timpul și în felurite moduri. Și într-o zi vom fi mântuiți de prezența lui cu desăvârșire. Însă cu toate că am fost mântuiți și răscumpărați și iertați, încă mai este păcat în noi.
Aici este problema. Problema este: dacă vrei să ai o viață curată și în consecință o conștiință curată, trebuie să te ocupi de păcatul care a mai rămas. Întrebarea este: cum să ne ocupăm de el? Doresc să mă folosesc de o ilustrație din Vechiul Testament. Cred că ne poate ajuta să avem o imagine clară a modului în care să ne ocupăm de păcatul care a rămas în viețile noastre, astfel încât să putem avea o conștiință curată. Și în loc să avem experiența psalmistului, cel mai bine este să avem experiența lui Pavel. Deschideți vă rog la 1 Samuel capitolul 15. 1 Samuel capitolul 15. Aceasta este o narațiune importantă din Vechiul Testament care vrea să ne învețe despre seriozitatea păcatului și despre neprihănirea mâniei sfinte a lui Dumnezeu împotriva lui. Nu doresc să trec cu vederea aceste adevăruri, nici valoarea istorică a sa, dar aș dori să o împrumutăm mai degrabă ca pe o ilustrare detaliată sau o analogie a modului în care credincioșii trebuie să se ocupe de păcat.
Să ne uităm la versetul 1 din 1 Samuel 15. „Samuel i-a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă, deci, ce zice Domnul”. Vă amintiți, că Saul a fost ales pentru că a fost cu un cap mai mare decât ceilalți oameni: era din seminția lui Beniamin, era așa cum doreau oamenii să fie împăratul lor, și Domnul a fost de acord să le dea omul pe care și l-au dorit. El urma să fie uns, dar era un avertisment, o atenționare. Dacă voia să intre în acest rol, era ceva ce trebuia să facă și anume să asculte de cuvintele Domnului. El avea să fie într-o poziție în care urma să conducă poporul lui Dumnezeu și, prin urmare, trebuia să-L asculte pe Dumnezeu, care era adevăratul lor Suveran.
Devine apoi foarte specific. Iată ce are Domnul de spus aici și ce trebuie să asculți și să împlinești, versetul 2: „Aşa vorbește Domnul oștirilor: «Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt. Du-te acum, bate-l pe Amalec, şi nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți şi să omori bărbații şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.»” Aceasta se numește genocid, du-te și șterge o întreagă rasă. Un întreg trib în acest caz, nu chiar o rasă, ci un întreg trib numit după Amalec.
Porunca lui Dumnezeu era foarte clară. Saul trebuia să-i trateze fără milă pe acești amaleciți. Trebuia să omoare nu doar bărbații, ci toate femeile, toți copiii și toți bebelușii, iar apoi să le omoare toate animalele. Întregul trib urma să fie nimicit fără milă. Nu trebuia să rămână niciun ostatic, iar implicațiile erau de asemenea că nu trebuia să aibă nicio pradă de război. Acum, întrebarea care se ridică imediat este: de ce un Dumnezeu al dragostei nemărginite și al milei și al harului să dea o astfel de judecată severă asupra unui trib păgân?
Încerc să văd dacă pot răspunde la această întrebare pentru voi. Amaleciții au fost un trib antic. Erau nomazi; adică au călătorit din loc în loc, și au ocupat sudul Canaanului. Erau descendenți ai lui Esau și astfel erau în afara liniei promisiunii, așa cum indică Genesa 36:12. Ei erau vrăjmașii permanenți ai evreilor din moment ce evreii au venit în țara Canaan. De fapt, vă amintiți că atunci când evreii s-au apropiat de țara Canaan inițial le era frică să intre în țară? Vă amintiți de ei la Cades-Barnea cum au ezitat? Ei nu voiau să intre în țară. Erau înspăimântați din cauza ferocității înfricoșătoare a amaleciților. De fapt, acolo ei s-au temut și nu au ascultat de Dumnezeu pentru că au fost intimidați de acest trib fioros, rău și brutal. Era același trib care - se face aluzie aici - l-a atacat pe Israel la Refidim. De fapt, aceasta a fost imediat după ieșirea din Egipt, așa cum este relatat, aceasta a fost faimoasa bătălie prezentată în Exod 17, când Aaron și Hur au venit și l-au ajutat pe Moise să țină mâinile ridicate, pentru ca victoria să poată veni.
Au intrat în luptă împotriva lui Israel într-un mod plin de lașitate. Așa cum citim, au atacat din spate această mulțime care a ieșit din Egipt și care mergea către țara promisă. I-au atacat din spate pe cei care erau rămași în urmă. Cine erau aceștia? Bătrâni, copii mici, femei însărcinate, ciungii, bolnavii, cei slăbiți, obosiți, sleiți de puteri. A fost o tactică plină de lașitate să îi atace din spate. Astfel, au năvălit asupra lui Israel, masacrându-i pe toți cei rămași în urmă croindu-și drum până când în cele din urmă bătălia a început. Apropo, acest lucru ne este prezentat în Deuteronom capitolul 25, text pe care îl voi citi imediat. A fost o expresie a răutății lor, a vicleniei lor, a urii lor față de Dumnezeu, a urii lor față de acele lucruri care erau sfinte, era atitudinea lor sălbatică față de alții. Și Dumnezeu l-a izbăvit pe Israel în acea zi. Vă amintiți de întâmplarea cu susținerea brațelor lui Moise? Amaleciții s-au ascuns. Iar la finalul bătăliei, în Exod 17 la versetul 14, Dumnezeu a jurat lui Moise următorul lucru: „voi șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” Dumnezeu spune: Voi șterge întregul neam.
A fost atât de hotărât în această privință că a făcut un jurământ, care era parte a legii mozaice. Este regăsit în Pentateuh în Deuteronomul 25. „Adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec pe drum, la ieșirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum, şi…s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri,” – aici găsim cheia – „fără nicio teamă de Dumnezeu” Ei bine din cauza asta. „Când îți va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toți vrăjmașii care te înconjoară, în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire şi spre stăpânire, să ștergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri”. Apoi Dumnezeu a adăugat asta: „să nu uiți lucrul acesta”. Asta trebuie să se întâmple. Un popor perfid, înspăimântător, criminal, erau amaleciții, și mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor din cauza răutății lor.
Conform cu Numeri capitolul 24 versetul 20, Dumnezeu l-a chemat chiar și pe prorocul corupt Balaam să prorocească nimicirea lor. Judecători capitolul 6. Versetele de la 3 la 5 ne spun că acestor oameni le plăcea să îi jefuiască pe evrei. Și ceea ce le plăcea cel mai mult era să vină în țara lor și să le distrugă recoltele. Și asta însemna, bineînțeles, să le distrugă mijloacele de trai și provizia de hrană. L-au urât pe Dumnezeu. I-au detestat pe evrei. S-au delectat cu violența. Erau păcătoși violenți. Din cauza tuturor acestor lucruri, și pentru că Dumnezeu a făcut un jurământ, Dumnezeu urma să-i nimicească pe amaleciți. Când veniți acum la textul pe care vi l-am arătat, 1 Samuel 15, aici este timpul ca această acțiune să aibă loc. Și astfel, Dumnezeu spune că acum, când Israelul are un rege, este timpul să acționeze. Du-te acum și nimicește pe Amalec. Saul și armatele sale urmau să fie instrumentul prin care Dumnezeu să Își țină jurământul și să împlinească execuția aceasta sfântă asupra unui trib atât de sinistru. Însă ascultarea lui Saul a fost doar parțială.
Să ne uităm la 1 Samuel 15 versetul 7. „Saul a bătut pe Amalec. Şi restul versetului, „de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului,” indică faptul că a fost o victorie zdrobitoare, extinsă, de anvergură și devastatoare. I-a nimicit dintr-o parte în alta, din prima linie până în spate, de la est la vest, de la nord la sud, o victorie zdrobitoare. Dar, versetul 8: „L-a prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. Dar Saul şi poporul l-au cruțat pe Agag, şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași, şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.” Motivați de lăcomie, motivați de dragostea de bani, au păstrat cele mai bune animale, cele mai bune posesiuni, au păstrat prada de război. Apropo, nici măcar nu au îndeplinit sarcina până la capăt, să-i să execute pe amaleciți. Mulți dintre ei au scăpat. Și ce este mai rău, l-au cruțat pe Agag. L-au cruțat pe rege.
De ce? De ce a fost Saul atât de neascultător? Ei bine, nu a fost doar materialismul; în acest caz a fost mândria. Iată aici un monarh plin de răutate al acestui trib care jefuia, care era cunoscut de toată lumea drept cel mai mare luptător, războinic și învingător, înaintea căruia alții s-au prăbușit. Saul urma să-și arate puterea sa măreață, marea sa forță ridicând trofeul Agag și spunând „Uitați ce am eu! Uitați pe cine am învins!” A fost mândrie și materialism. A fost de fapt o inimă plină de răutate din partea lui Saul să nu asculte de Dumnezeu în mod categoric și evident. Dar păcatul a fost atât de serios încât Dumnezeu imediat l-a înlăturat pe Saul și pe toți descendenții lui de la tron pentru totdeauna. Uitați ce spune versetul 23. De fapt putem să citim de la versetul 22: „Samuel a zis: «Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?»” Vă amintiți că Saul a spus că a păstrat unele din animale ca să le aducă jertfă. Și Dumnezeu îi vorbește prin Samuel și spune: „Crezi că Eu sunt interesat în arderile de tot? Ceea ce vreau este ascultare. Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii.” Apoi îi spune că este lepădat ca împărat „fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”.
Astfel, el a fost detronat. O chestiune foarte serioasă. Să ne uităm la versetul 32: „Apoi Samuel a zis: «Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec»”. Acum, trebuie să știți că amaleciții care supraviețuiseră probabil erau în legătură cu regele lor, și atâta timp cât regele lor era în viață, au simțit că oamenii lor încă mai aveau un motiv să existe. Regele lor era încă în viață, erau încă intacți, și ceea ce se întâmpla în spatele scenei era că membrii supraviețuitori începeau să se revigoreze și să reînvie în jurul realității regelui lor. Samuel a spus: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Și Agag, crezând că totul merge foarte bine, că Saul nu mai e pe tron, că totul este iertat, vine vesel. Şi Agag zicea: „Negreșit, a trecut amărăciunea morții!” Ei bine, e totul gata. Samuel spune: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Care este un alt mod de a spune: „O să te omor!” Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal.”
Această scenă este destul de macabră, nu-i așa? Dumnezeu a fost Cel care a poruncit să se facă asta. Și Samuel a făcut asta înaintea Domnului și Samuel nu era soldat. Samuel era preot. Însă aici Dumnezeu trimitea judecata divină din mânie sfântă împotriva păcatului. Spre deosebire de Saul și de ceilalți israeliți, Samuel a fost cel care a dus la îndeplinire poruncile Domnului. Aceasta este o imagine uimitoare a atitudinii lui Dumnezeu față de păcat. Din păcate, bătălia aceea care trebuia să-i extermine pe amaleciți, să îi șteargă de pe fața pământului, s-a încheiat înainte ca scopul să fie îndeplinit. Aparent, soldații erau atât de preocupați să adune prada de război și să se asigure că diferențiază animalele bune de cele rele, încât ei nu au făcut niciodată treaba cu adevărat. Și Scriptura relatează că după câțiva ani, tribul revigorat au făcut un raid în partea de sud și au luat ca robi toate femeile și toți copiii.
Deschideți la 1 Samuel capitolul 30. Versetul 1 „Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, Amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag”, aceasta este zona de sud în care ei făceau raiduri. „Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul. După ce luaseră prinși pe femei şi pe toţi cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră. David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luate prinse. Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul, şi au plâns până n-au mai putut plânge. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.”
Când s-au întors, această ceată de groaznici, groaznici jefuitori le-a făcut asta din nou. În versetul 16 din 1 Samuel 30 citim: „El i-a slujit astfel de călăuză. Şi amaleciţii erau risipiți pe tot ținutul, mâncând, bând şi jucând de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.” Aceștia sunt amaleciții. „David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara. Un măcel cam de 24 de ore. „Și n-a scăpat niciunul din ei, în afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile şi au fugit.” Câțiva tineri au scăpat, restul au fost masacrați. „David a scăpat astfel tot ce luaseră Amaleciţii şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui. Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, niciun lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înapoi totul. Şi David a luat toate oile şi toți boii; şi cei ce mânau turma aceasta şi mergeau în fruntea ei, ziceau: «Aceasta este prada lui David!»” David, prin mila lui Dumnezeu, i-a salvat pe toți cei captivi, femei și copii, și toată prada acestor oameni, iar după asta au dispărut pentru totdeauna. Au dispărut din istoria umanității, așa cum a jurat Dumnezeu că va fi.
După cum am spus, aceasta este o înțelegere extraordinară a atitudinii lui Dumnezeu față de păcătoși și a sfințeniei și mâniei Sale împotriva păcatului. Dar doresc să o folosesc doar ca o analogie, dacă voi putea, în această dimineață. Este o ilustrare excelentă, o analogie, a păcatului care rămâne în viața credinciosului. Când ai fost mântuit și când am fost eu mântuit, a fost în momentul acela o înfrângere zdrobitoare a păcatului, o înfrângere zdrobitoare. De la un capăt la celălalt, de la est la vest, de la nord la sud, păcatul nostru a fost zdrobit. Însă, mai avem totuși păcate care au rămas. Încă sunt prezenți câțiva amaleciți care aleargă liberi în viața fiecăruia dintre noi. Toți avem câte un Agag al nostru. Și problema în viețile noastre creștine nu este că păcatul nostru n-a fost învins cu o lovitură zdrobitoare. A fost, dar încă a mai rămas ceva păcat. Sunt câțiva amaleciți care umblă liber, amaleciți nelegiuiți în fiecare dintre noi. Și cu toate că a fost o biruință măreață și glorioasă și triumfătoare la momentul mântuirii noastre, mai există nevoia ca păcatele reminiscente să fie nimicite și tăiate în bucăți. Dacă nu, vor învia, și ne vor jefui inimile și ne vor vlăgui de puterea noastră spirituală. Nu putem fi milostivi cu Agagii din viața noastră. Nu putem să fim milostivi cu păcatele care au rămas în viața noastră sau se vor întoarce și vor crea o insurecție și o rebeliune în încercarea de a ne distruge.
De fapt, se prea poate ca, la fel ca amaleciții, păcatul care a rămas în noi să devină adesea mai înverșunat, mai formidabil decât înainte, pentru că nu ne așteptăm. Cu siguranță, copiii lui Israel au crezut că amaleciții au fost un vrăjmaș învins. Împăratul lor a fost tăiat în bucăți, însă iată-i că vin. Scriptura ne cheamă să ne ocupăm de păcatul nostru la fel cum s-a ocupat Samuel de Agag, să îl omorâm. Încă mai este păcat care locuiește în umanitatea noastră nerăscumpărată, în carnea noastră și trebuie omorât. Trebuie să fie urmărit, găsit și distrus. Și până când nu facem aceasta, nu vom fi în stare să ne bucurăm de ceea ce a experimentat Pavel în încrederea lui plină de îndrăzneală cu privire la o conștiință sfântă și sinceră.
Uitați-vă pentru un moment la Coloseni capitolul 3. În Coloseni capitolul 3 versetul 5, veți observa o notiță marginală, dacă aveți notele la margine în versiunea New American Standard, textul spune la versetul 5: „Așadar, socotiți mădularele trupului vostru pământesc ca moarte”. Dar nota de pe margine spune: „Dați morții mădularele care sunt pe pământ.” Lucruri precum imoralitatea, impuritatea, pofta, dorințele rele și lăcomia, care este de fapt idolatrie. Omorâți-le! Dați-le morții! Nu poți să faci această lucrare parțial. Nu poți să o faci cu jumătate de inimă. Nu poți să mai ai un Agag undeva și pur și simplu să îl lași cumva să mai trăiască undeva în viața ta. Va conduce o insurecție. Trebuie să continui până când sarcina este complet îndeplinită. Păcatele, precum amaleciții, au o cale prin care știu să scape de măcel: se înmulţesc și se revigorează și lansează noi și neașteptate atacuri în domeniile noastre cele mai vulnerabile.
Să deschidem la Romani capitolul 8, la versetele 12 și 13. Versetul 12 Pavel spune: „Aşadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.” Apoi la versetul 13 spune: „Dacă trăiți după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veţi trăi.” Să faceți să moară faptele trupului este caracteristic cuiva care trăiește. Cu alte cuvinte, este caracteristic unui credincios să omoare faptele trupului, să îi execute pe amaleciții din viața lui sau a ei și să facă asta prin puterea Duhului. Asta este ceea ce spune el aici. După ce a afirmat biruința asupra păcatului în Romani 6, descrie apoi bătălia continuă cu păcatul în Romani 7, iar acum descrie triumful și experiența care câștigă bătălia și liniștește conștiința. Asta este ce ne spune el aici; este să faci să moară faptele trupului. Să omori păcatul, să îl tai în bucăți.
Comportamentul distinctiv al celor care sunt mântuiți și al celor care sunt biruitori asupra păcatului este că ei fac să moară faptele lor rele în continuu, ucigându-le. Așa cum spune King James, „mortificând păcatul”. Pavel spune că există o caracteristică a unui adevărat credincios: face să moară faptele firii, el omoară păcatul. Un adevărat credincios nu va proceda precum Saul care a dorit să se răsfețe și să îl păstreze pe Agag. Ci va face precum Samuel, care l-a tăiat în bucăți fără milă. Dragilor, nu puteți îmblânzi firea. Nu puteți să o faceți animal de companie. Nu puteți coexista cu ea. Nu poți spune: <
Domnul nostru a vorbit despre o astfel de acțiune dramatică de câteva ori, una dintre ele este în Matei 5:29 și 30 când a spus: „Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.” Nu ne cheamă la automutilare; ne cheamă la mortificare. Este un lucru similar. Ai lucruri în viața ta pe care trebuie să le omori și Pavel spune, în esență, același lucru în Romani când vorbește despre omorârea păcatului. Pavel nu a promis niciodată unui credincios o eliberare imediată de atacurile păcatului. El nu spune că în marea victorie toți amaleciții vor muri. El spune că va trebui să faci să moară toți cât timp trăiești. Pavel nu spune că poți rezolva această problemă cu un moment de criză, cu o a doua binecuvântare, o a doua lucrare a harului, cu o experiență instant de sfințire. Nu spune așa ceva. El nu spune că poți să o rezolvi cu o abordare pasivă spunând: „Dă drumul și lasă-L pe Dumnezeu. Nu pot face nimic, nu voi face nimic, voi eșua. Voi sta pasiv. Nu mă voi implica în asta, Îl voi lăsa pe Dumnezeu să facă totul.” Pavel nu spune asta. El nu sugerează o decizie de re dedicare la un moment de cotitură sau reconsacrare la finalul unei invitații după o predică.
El spune că acest lucru trebuie făcut în mod continuu, fără sfârșit, întreaga viață, așa cum este precizat în timpul verbului, „continuați să faceți să moară faptele trupului”. Tot timpul va trebui să omori păcatele. Este o luptă continuă, să faci persistent să moară faptele firii. El nu ne cheamă la un fel de viață plină de durere fizică. Nu aceasta este ideea. Îmi amintesc că am întâlnit un om care purta o curea direct pe piele care era plină cu ace mici, pentru că a dorit să își sfâșie carnea tot timpul, astfel să se ocupe cumva de păcatele sale. Nu despre asta vorbește. Știu despre unii oameni din istorie din Biserica Catolică care și-au pus un fel de cuie sau cuișoare sau pietre în pantofii lor ca să-și producă durere, gândindu-se că așa și-ar putea mortifica păcatul. Pavel nu ne cheamă la o viață de durere auto-indusă. Nu ne cere o viață de privațiuni monastice. Nu ne cere auto-mutilare. Ci mai degrabă el descrie un mod de viață care caută să omoare păcatul, să-l zdrobească, să-l slăbească în puterea lui, să-l priveze de influența sa și astfel să obțină o conștiință curată și împăcată care să aducă pace și bucurie, odihnă, securitate, siguranță și speranță.
De fapt, mortificarea păcatului sau omorârea păcatului implică cultivarea unor noi obiceiuri evlavioase combinată cu eliminarea vechilor obiceiurilor ale păcatului. Pe partea pozitivă, începi să faci lucruri evlavioase. Pe partea negativă, încetezi să faci lucruri păcătoase. Și acesta este un război constant căruia trebuie să-i rămânem permanent dedicați.
Acum, Scriptura ne oferă, și voi încerca să concluzionez mesajul cu câteva din aceste lucruri, Scriptura ne oferă unele mijloace practice prin care putem să îl tăiem în bucăți pe Agag. Mijloace practice prin care îi putem omorî pe amaleciții rămași în viața noastră. Și niciunul dintre ele nu este din fire, niciunul nu este extern, nici unul nu este mecanic, nici unul nu este ceremonial, niciunul nu este ritualic. Nu are nimic de-a face cu lumânările și ceremoniile. Mijloacele practice oferite de Scriptură nu au nimic de a face cu niciunul dintre aceste lucruri. John Owen, marele gânditor și autor din vremea puritană, a observat că cea mai mare parte a sistemului religios romano-catolic consta în, citez, „căi și mijloace greșite de mortificare”. El spune că acești catolici încearcă la nesfârșit să mortifice păcatul din viața lor cu mijloacele greșite: jurăminte, porunci, posturi, penitențe. Toate acestea sunt nefolositoare. Păcatul nu poate fi anihilat prin legalism sau monasticism sau pietism sau ascetism sau fariseism sau celibat sau auto-flagelare sau cabine pentru confesiune sau mărgele de rozariu sau „Ave Maria” sau orice alt mijloc extern. Instrumentul pentru mortificare se găsește în inimă. Este puterea Duhului, Romani 8:13, „prin Duhul faceți să moară.” Este o chestiune spirituală, nu un lucru fizic. Duhul va fi acolo, însă va fi nevoie ca noi să fim activi în asta, nu pasivi. Toate mijloacele mortificării se trag din porunci simple ale Scripturii pentru credincios și pe care trebuie să le ascultăm.
Aș dori să evidențiez câteva, bine? Vom enumera câteva dintre ele. Dacă vrei să omori păcatul din viața ta, și aceasta este singura cale spre o conștiință curată, dacă vrei să te ocupi de păcatul din viața ta, iată cum. Primul pas: abține-te de la poftele trupești. Iacov spune: „fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului”. Dacă vrei să omori păcatul, trebuie să oprești pofta. Trebuie să te ocupi de el cu o lovitură definitivă. 1 Petru 2:11, și Petru ne spune și cred că este cât se poate de simplu și de direct: „să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.” Ce vrea să spună? O să vă spun ce vrea să spună. Nu mai poftiți! Nu este foarte mistic: Nu mai pofti! Este ca în 1 Corinteni 6:18 „Fugiți de curvie”. Vrei să faci să moară poftele din inima ta? Nu le mai întreține! Petru nu ne descrie un program complex de terapie, el spune: nu mai pofti. Oprește-te! Scoate-l din viața ta! Nu are niciun rost să stai lângă păcat și să aștepți o putere cerească ce va face să dispară pofta. Nu are niciun rost să petreci ore în şir și ani după ani căutând formula corectă prin care să poți alunga demonul poftei. Iată mijlocul cel mai simplu și direct de omorâre a păcatului, nu mai pofti. Oprește-te! Cumva este la fel în Iacov 4 unde spune: împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi. Nu mai pofti și nu vei mai păcătui.
Poate spui: „Bine, atunci cum oprești pofta?” Ei bine, să mergem la Romani 13:14 și aici găsim o poruncă foarte simplă, la finalul versetului: „nu purtați grijă de firea pământească, ca să-i treziți poftele.” Dacă vrei să te oprești din a pofti, atunci nu mai purta de grijă poftei ca să o hrănești. Înțelegi asta? Nu îți satisface pofta. Pofta trebuie oprită înainte de a începe. Adică, dacă te lupți cu lăcomia, nu te duce la magazin cu o mulțime de bani, flămând şi singur. Du-te cu mai puțini bani, sătul și cu un prieten spiritual. Înțelegeți ce spun? Nu te expune. Dacă te lupți cu lăcomia nu te duce la fast-food. Dacă ești ispitit cu pofta sexuală, nu-ți umple mintea cu imagini care dau formă acelei ispite. Nu te duce la un film care prezintă așa ceva și nici nu citi un roman despre asta, nu te uita la televizor la astfel de lucruri, pentru ca apoi să te întrebi de ce te lupți întotdeauna cu pofta și de ce ai totdeauna o conștiință acuzatoare. Nu purta de grijă firii pământești în ce privește poftele ei. E ca și cum o înfometezi.
Îmi plăceau chipsurile de cartofi. Nu este un păcat, dar vreau să vă ilustrez asta. Chipsurile de cartofi nu sunt bune pentru mine, mi-a spus doctorul. Singurul mod prin care pot să nu mănânc chipsuri este să nu stau în preajma lor. Dacă sunt lângă mine, le voi mânca, însă cu moderație. Însă dacă nu sunt lângă mine, nu am nicio problemă. Este extraordinar când mă duc uneori la dulap și nu sunt acolo și mă pot felicita singur pentru marele meu autocontrol. Ca să fac lucrurile și mai dificile, locuiesc la 3 km de cel mai apropiat magazin. Este suficient de simplu să înlături ceea ce alimentează mintea cu mijloacele care încântă gândurile rele. Nu face pregătiri pentru posibilitatea de a păcătui, trebuie să îl omori înainte de a se înmulți. Dacă te vei abține de la pofta firească, atunci nu te vei mai îngriji de ea.
Mai este un al treilea pas aici. Să ne întoarcem. Ațintiți-vă inima asupra lui Cristos. Același verset, 14 „îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos”. Îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos, urmăriți asemănarea cu Cristos. Nu fiți mulțumiți, nu fiți mulțumiți până când nu veți fi în asemănarea cu El. Așa cum a spus și psalmistul, sau să folosim cuvintele lui Pavel când spune: „sunt în chinurile nașterii până când Cristos va lua chip în voi”. Urmăriți să fiți precum Cristos. 1 Ioan 3:3: „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.” Ațintiți-vă inima asupra lui Cristos și asupra asemănării cu Cristos și întrebați-vă ce ar face Cristos. Știți, este o lege spirituală de netăgăduit că devii ca obiectul închinării tale. Chiar e.
Văd asta în sport. Știți, poți să mergi la oricare mall din țară și găsești unul, două, trei, patru, cinci, sau o jumătate de duzină de magazine unde poți merge să cumperi poze cu eroii din sport ai culturii noastre, sau cămășile sau tricourile sau jachetele sau șepcile lor. Adică, posibilitățile sunt multiple. Cu câtva timp în urmă m-am dus la un meci de hochei al celor de la Kings împreună cu un prieten care joacă pentru Vancouver Canucks, iar această echipă juca în seara aceea. Am avut ceva părtășie împreună. El Îl cunoaște și Îl iubește pe Domnul. Și când am intrat, nu fusesem acolo de ceva vreme, am fost uimit și șocat să-i văd pe toți oamenii aceștia supraponderali, care nu făceau exerciții fizice, că purtau tricoul cu numele lui Wayne Gretzky sau tricoul lui Kelly Hrudey sau tricoul lui Luc Robitaille sau tricoul altcuiva. Erau toți pe poziție și aveau numărul și numele acelui om pe spatele lor și doreau să fie ca eroul lor, ca idolul lor. Și, bineînțeles, știm că abia dacă erau în stare să patineze de la un capăt la altul, însă cu siguranță că exista o anumită adorare a eroilor care i-a făcut să aibă caracteristicile unice care îl caracterizează pe idolul lor, pe eroul lor din sport.
Așa stau lucrurile. Psalmul 135 chiar spune asta. Spune că „idolii neamurilor sunt argint și aur, lucrare făcută de mâini omenești. Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd, au urechi, şi totuși n-aud, da, n-au suflare în gură. Ca ei sunt cei ce-i fac, toți cei ce se încred în ei.” Știți, este o lege spirituală de netăgăduit că devii asemenea obiectului înaintea căruia te închini. Păgânii devin precum zeii lor, fie ei idoli sau atleți. Cu cât mai mult creștinii devin asemenea Lui când Îl facem pe El punctul central al vieții noastre, pentru că noi nu devenim ca El prin puterea noastră, ci prin lucrarea Duhului Sfânt care ne transformă din slavă în slavă în chipul lui Isus Cristos? Pe măsură ce vă veți aținti privirea asupra lui Cristos, veți deveni asemenea lui Cristos. Și pe măsură ce deveniți asemenea lui Cristos, nu veți alege acele lucruri care hrănesc pofta și prin urmare vă veți înfrâna de la pofta firii.
Încă un pas către o a patra poruncă, Psalmul 119, versetul 11, unul foarte familiar, îl cunoașteți bine. Psalmul 119:11 „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Meditează asupra Cuvântului! Iosua 1:8 spune același lucru, că ar trebui să luăm Cartea legii, să nu se depărteze de noi, să cugetăm asupra ei zi și noapte, să cercetăm ca să împlinim toate lucrurile scrise în ea și astfel vom izbândi și vom lucra cu înțelepciune. Isus S-a rugat Tatălui: „Sfințește-i prin adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul.” Pavel a spus: „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”. Și când Cuvântul te umple și când Cuvântul te domină și când Cuvântul îți copleșește mintea și viața și ești plin de Cuvânt, asta este ceea ce te conduce la o preocupare centrată pe Cristos. Pe măsură ce contempli slava Domnului descoperită în Cuvânt, ești transformat în chipul lui Cristos. Și pe măsură ce ești transformat în chipul lui Cristos, nu te vei îngriji de pofta firii. Te vei înfrâna de la poftele firești, vei omorî păcatul. De fapt, vei descoperi sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu și cu această sabie vei nimici păcatul. Este cea mai eficientă armă pe care o avem.
Există un al cincilea mijloc spiritual care trebuie remarcat: meditarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu conduce la concentrarea noastră asupra lui Cristos, ceea ce duce la a nu ne mai îngriji de fire, ceea ce duce la înfrânarea poftei. Însă mai este ceva care este absolut esențial, și anume să te rogi, să fii consecvent în rugăciune. Vă amintiți că ucenicii lui Isus au spus: „Cum trebuie să ne rugăm?” Isus, printre lucrurile despre care i-a învățat a spus asta: „Când vă rugați, să vă rugați astfel: Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău”. Este o chestiune de rugăciune. Este o chestiune de a cere de la Domnul. Vă amintiți că atât în Matei 26:41 și cred că în Luca 22:40, avem o notă acolo, Isus a spus: „Vegheați și rugați-vă să nu cădeți” în ce? „în ispită”. Rugăciunea este o componentă absolut esențială pe măsură ce Îi cerem Domnului putere.
Psalmistul spune în Psalmul 19: „Doamne, păzește de asemenea pe robul Tău de păcate mari”. Oprește-mă de la a păcătui, o rugăciune foarte directă. Chiar asta cred că avea în inimă scriitorul epistolei către Evrei când le-a scris în Evrei capitolul 4 versetul 16: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Cred că vremea de nevoie de acolo este vremea ispitirii, bătălia credinciosului împotriva păcatului. Atunci avem nevoie de har, atunci avem nevoie de milă, atunci El le asigură. Toate acestea, dragilor, rugăciunea, timp petrecut în Cuvânt, concentrarea asupra lui Cristos, să nu hrănești pofta și să te oprești de la impulsurile ei, toate acestea sunt o parte a dezvoltării autocontrolului în viața ta. În 1 Corinteni capitolul 9 vreau doar să vă atrag atenția asupra acestui text. 1 Corinteni capitolul 9 cunoașteți acest text foarte bine, Pavel spune: „Cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări”. Trebuie să îți valorifici viața de rugăciune, să o ții sub control, timpul tău în Cuvânt, concentrarea ta asupra lui Cristos, să spui nu lucrurilor care îți hrănesc pofta, dacă vrei să fii un biruitor. Și Pavel spune că oamenii care se luptă la jocuri se supun la o mulțime de înfrânări. Își controlează dieta. Își controlează planul de mișcare, programul de antrenament, somnul. Adică, știi că un mare sportiv este cel care își are viața sub control. Și și-o țin sub control, spune el, ca să primească o cunună trecătoare, însă noi, una nepieritoare.
Așadar, Pavel în versetul 27 spune: „mă port aspru cu trupul meu”, hupopiazō, adică literalmente a lovi sub ochi. Mă lovesc singur. Îmi disciplinez trupul ca să îl aduc sub control, să îl fac să se supună. De aceea avea Pavel o conștiință curată. A avut o conștiință curată pentru că s-a ocupat de păcat. Și-a adus trupul sub control, o auto-disciplină atentă, o auto-disciplină care este rezultatul unei rugăciuni constante și a unei meditări constante asupra Cuvântului. Despre acest lucru vorbește Luca 21:34 când spune: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieții acesteia”. Pavel s-a autodisciplinat să se ridice deasupra acestor lucruri. Este autodisciplinare. Este Filipeni 2: „duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voința şi înfăptuirea.” Trebuie să fiți dedicați în asta, să lucrați din greu la asta, să vă autodisciplinați.
Dar pe de altă parte, Dumnezeu este Cel care o face. Și aceasta ne întoarce direct la Romani 8:13, nu-i așa? „Prin Duhul”. Este puterea Duhului care lucrează în noi și care omoară păcatul, dar nu fără implicarea noastră. Nu poți să stai relaxat, așa cum am spus mai devreme, și să te aștepți că amaleciții și Agagii din viața ta vor dispărea. Nu puteți co-exista. Trebuie să fii agresiv și activ în rugăciune, să meditezi asupra Cuvântului, să îți îndrepți inima asupra lui Isus Cristos, și să te îmbraci cu Domnul Isus Cristos, evitând tot ceea ce îți hrănește pofta, și să te înfrânezi astfel de la poftă.
Știți, Noul Testament mai are și alte îndatoriri, alte îndatoriri care vor nimici păcatul, precum să ne îmbrăcăm cu smerenie, 1 Petru 5:5, precum să avem gândul lui Cristos, Filipeni 2:5, precum să lași deoparte sentimentele de răzbunare față de alții, Efeseni 4:31 și 32; precum să iei toată armătura lui Dumnezeu, Efeseni 6; precum să lași deoparte atitudinile păcătoase, Coloseni 3:8,9; să creșteți în har, 2 Petru 1:5-7. Dar de fapt, suma tuturora este rugăciunea, Cuvântul, asemănarea cu Cristos, evitarea lucrurilor care îți hrănesc pofta și astfel ne oprim din a pofti, ne oprim din a păcătui. Rezumând totul, chiar în epistola pe care o studiem, în 2 Corinteni 7:1 Pavel spune: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Adică, este responsabilitatea noastră să facem acest lucru. Este prin puterea Duhului Sfânt, și aceasta este partea misterioasă. Însă partea mea este să mă curăț de orice întinăciune, să scap de ea, să o omor. Dacă nu, se va întoarce într-o manieră devastatoare, cum au făcut și amaleciții.
Firea este foarte subtilă, firea este înșelătoare, te poate lăsa în pace pentru o vreme, te face să crezi că ai scăpat de ea, ca apoi să se întoarcă cu o furie diabolică. Vedeți, păcatul este un hărțuitor și nu poți niciodată să te odihnești, întotdeauna te va pândi. Când Agag vine plin de voioșie și spune: „Cu siguranță că a trecut amărăciunea morții”, care de fapt este un alt fel de a spune: „Ei bine, războiul a trecut, tu ești salvat, mergi pe calea ta, eu sunt înfrânt. Nu te îngrijora cu privire la mine”. Când Agag și prietenii săi amaleciți vor să devină prieteni cu tine și să declare încetarea ostilităților, chiar atunci trebuie să-ți iei sabia și să-l tai în bucăți. Noi nu suntem în necunoștință față de planurile lui Satan şi ar fi bine să nu fim ignoranți nici în privința armelor noastre. Să ne plecăm în rugăciune.
Tată, Îți mulțumim iarăși în dimineața aceasta pentru acest minunat timp de închinare. Îți mulțumim pentru caracterul practic al acestui text. Îți mulțumim pentru întâmplarea deosebită despre amaleciți și Agag și Îți mulțumim pentru modul în care ea ne descoperă dreptatea Ta, judecata Ta, mânia Ta cea sfântă, ura Ta față de păcat. Și, Doamne, găsim că acel eveniment istoric uriaș în care Samuel îl taie pe Agag în bucăți, ne oferă o analogie potrivită pentru modul în care ar trebui să ne ocupăm de păcatul din viața noastră. Fie ca noi să fim oameni ai rugăciunii care meditează asupra Cuvântului, care își îndreaptă inimile spre Cristos, care nu oferă nicio oportunitate firii, și astfel să nu poftim, să nu avem gânduri rele, cuvinte rele, fapte rele și dorințe rele. Ajută-ne să omorâm păcatul din viețile noastre și astfel să ne bucurăm de o conștiință încrezătoare și îndrăzneață, una care să fie sfântă și evlavioasă în sinceritate ca a lui Pavel. Îți mulțumesc pentru cei din mijlocul nostru din dimineața asta care pot spune despre conștiința lor că este curată. Poate chiar în dimineața aceasta păcatele lor au fost mărturisite pe deplin și în aceste zile de închinare înaintea Ta, în această perioadă a anului poate că inimile lor s-au îndreptat spre Tine într-un mod special și astfel conștiința este curată. Dar, Doamne, sunt alții aici care se simt precum psalmistul, iar rana este adâncă, și durerea este reală, și simt din când în când o anumită boală fizică și simt rușine, vină, anxietate, frică, îndoială, pierderea bucuriei și asta pentru că mâna Ta apasă greu pe conștiința lor, pentru că nu se ocupă de amaleciții din viața lor. Fie ca noi, Doamne, să punem să moară faptele firii, ca să ne putem bucura de o viață curată, curățiți de toată nelegiuirea firii și de întinăciune, ducându-ne sfințirea până la capăt în frica de Dumnezeu și astfel să ne bucurăm de binecuvântări și de beneficiul unei conștiințe aprobatoare. Asta căutăm, și Îți mulțumim pentru că ai făcut-o disponibilă pentru noi prin Duhul Tău, Cel care e singurul care o poate realiza în noi, pe măsură ce suntem făcuți să dorim. În Numele lui Cristos ne rugăm. Amin.
După ce am încheiat mesajul din dimineața asta, mă gândeam cât de crucial, cât de important este să ne ocupăm de această chestiune a mortificării păcatului, cât de esențial este în viața noastră. Mi s-a reamintit de faptul că pot să îmi dau toată silința să vă învăț într-o duminică dimineața acest adevăr, știind foarte bine că îl puteți pricepe, îl puteți înțelege, îl puteți afirma, puteți fi de acord cu el, îl puteți crede, vă puteți hotărî să îl aplicați, dar asta nu pune capăt bătăliei. De aceea trebuie să revenim, și să trecem peste asta din nou și din nou și din nou, săptămână de săptămână, pentru că trebuie să menținem acel nivel de responsabilitate în adevăr, trebuie să confruntăm în mod constant, săptămână după săptămână păcatele oamenilor în așa fel încât ei să fie aduși să dea socoteală înaintea unui Dumnezeu sfânt, iar și iar și iar. Este uimitor că lucrurile pe care le știm pot fi împinse în spate în mințile noastre și păcatul se poate ridica la suprafață iarăși ca să fie întreținut.
Aproape cred că a trăi în lumea în care trăim, unde păcatul ne este vândut printr-un proces media foarte sofisticat, nu este suficient să reușești de duminică până duminică și ar fi mai bine să te expui mai des decât doar în fiecare duminică, sau vei descoperi că viața ta coboară pe o pantă a tolerării păcatului. În același timp când cultura s-a stricat, s-au înmulțit casetele creștine bune și cărțile și au proliferat și avem și radio creștin și există o mulțime de resurse.
Ideea nu este doar să vă dăm informații; putem să vă dăm informații și puteți cunoaște informațiile şi să le credeți. S-ar putea să fiți suficient de buni încât să le predați. Ideea este să vă stimulăm să iubiți și să faceți fapte bune; acesta este motivul pentru care ne adunăm, așa cum ne amintește Evrei 10 și să vă pun la un alt nivel de responsabilizare, după ce v-ați închinat Domnului și veniți înaintea Lui în rugăciune și să veniți la Masa Lui. Și acesta, de asemenea este un mod de responsabilizare. Nu este doar informație; este repetarea care este necesară pentru că eșuăm așa de ușor în ceea ce știm. Așadar sunt aici nu doar pentru a vă da informații noi sau informații vechi în ambalaj nou, ci și să vă reamintesc din nou și din nou că bătălia continuă.
Este foarte important ca oamenii să fie credincioși să se închine Domnului duminică după duminică fără să lipsească, pentru că ajungeți să cădeți în tipare de toleranță în viața voastră când nu sunteți trași la răspundere, când nu stați sub o predicare directă a Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea îmi fac atât de multe griji pentru oamenii care stau în biserici unde scopul mesajului este să îi facă pe necredincioși să se simtă confortabil. Pentru că ceea ce se va întâmpla în cele din urmă este că cel credincios se va simți foarte confortabil cu privire la păcatul său, pentru că nu este confruntat niciodată, păcatul nu este niciodată înfruntat. Și astfel, vei avea o mulțime de necredincioși fericiți care sunt distrați și o mulțime de credincioși într-o stare mizerabilă care pierd bătălia cu păcatul.
Este crucial ca atunci când biserica se adună împreună, să se confrunte cu această nevoie de sfințenie. De aceea facem ceea ce facem în ziua Domnului. Și doar am dorit să adaug asta ca o notă explicativă în această dimineață deoarece eu cred că este foarte important pentru voi să înțelegeți că rolul meu este nu doar să vă ofer informații noi, ci să vă fac răspunzători cu privire la informațiile vechi, la adevărul vechi, adevărul care schimbă vieți. Eșuăm în mod repetat și atât de regulat încât avem nevoie să fim readuși la această responsabilizare din nou și din nou. Și face parte din rolul predicatorului să vă conștientizez de importanța acestui lucru prin mustrarea conștiinței voastre. Și cu siguranță, rolul mesei Domnului este de a ne confrunta cu eșecurile, păcatele și fărădelegile noastre și cu conștiința noastră acuzatoare.
Așadar, în seara asta, înainte să venim la Masa Domnului, lucru pe care îl vom face în câteva momente, aș dori să vă reamintesc câteva lucruri pe care nu am reușit să le spun în această dimineață. Și ca reamintire și cumva ca o notă explicativă doresc să adaug la mesajul din această dimineață, câteva ajutoare finale în procesul de ucidere a păcatului. Amintiși-vă acum, Romani 8:13 spune că dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Prin puterea Duhului Sfânt omorâm păcatul rămas. Și trebuie să fim preocupați să luăm sabia Duhului, să zicem așa, în puterea Duhului Sfânt și să omorâm păcatele rămase în viața noastră.
În acest proces, vă amintiți că am observat că trebuie să vă înfrânați poftele firii, trebuie să nu purtați de grijă firii pământeşti, trebuie să vă îmbrăcați cu Domnul Isus Cristos, trebuie să meditați asupra Cuvântului, strângându-l în inima voastră ca să nu păcătuiți, trebuie să vegheați și să vă rugați ca să nu cădeți în ispită. Ne-am uitat la toate aceste porunci. Am văzut de asemenea că trebuie să fii umplut de Duhul Sfânt pentru că El este puterea care face ca lucrul acesta să se întâmple și trebuie să te disciplinezi să ai auto-control, să te porți aspru cu trupul tău, ca să nu fii descalificat. Am mai adăugat și alte responsabilități care merg împreună, cum ar fi să urmărești să fii smerit și lucruri ca acestea.
Dar permiteți-mi să vă ofer câteva chestiuni de care să vă amintiți: pe măsură ce vă angajați să aplicați toate aceste principii în viața voastră, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știți. Și vă voi oferi câteva, înainte să venim la Masa Domnului.
Primul: păcatul nu este omorât când este doar acoperit. Păcatul nu este omorât când este doar acoperit. S-ar putea să ai mare succes în a-ți acoperi păcatul până acum. Așa cum pot spune alții, s-ar putea să reușești foarte bine să îl ascunzi de toți cei din jurul tău. Aceasta nu îl omoară. Ci este doar un păcat care a fost acoperit cu ceva furnir, sau a fost acoperit cu tapet ca o zugrăveală nereușită pe un perete, aceasta este fățărnicie și fățărnicia este doar un alt păcat. Când conștiința a fost cumva înmuiată, ești într-o stare mult mai periculoasă decât erai înainte. Acoperirea cu succes a păcatului tău nu îți ucide păcatul, îl face și mai viu, pentru că nu este expus; este ascuns. Și în Proverbe 28:13 citim: „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine le mărturisește şi se lasă de ele, capătă îndurare”. Nu ți-ai făcut datoria în ce privește omorârea păcatului până când nu l-ai mărturisit și nu te-ai lăsat de el. Ascunderea lui nu îl face decât să se înrăutățească.
În al doilea rând, pentru a vă ajuta să aplicați această sarcină necesară de omorâre a păcatului, trebuie să vi se reamintească faptul că păcatul nu este omorât atunci când este doar interiorizat. Păcatul nu este omorât când este doar interiorizat. Cineva ar putea să creadă că a existat un anumit păcat pe care l-au practicat într-un fel anume, păcatele gurii, ale limbii, păcatele comise cu trupul lor, cu mâinile lor , cu ochii lor, cu urechile lor, orice altceva. Și atunci când încetează să le practice, renunțând la practica exterioară a acelui rău, își închipuie că, prin urmare, l-au omorât, când de fapt, ei reflectă asupra plăcerilor acelui păcat în mințile lor. Poate ai ajuns în stadiul în experiența ta creștină în care spui: „nu am de gând să mă distrez mergând la filme care defilează cu imoralitate.” Așadar, te oprești. Dar acelor imagini vii ale experiențelor de a viziona acele filme le permiți să revină în mintea ta și le întreții din nou și din nou. Nu ai ucis păcatul. Păcatul nu este omorât când este interiorizat. Nu este omorât dacă încă mai poți medita la plăcerile lui. Nu ai făcut decât să îl muți din afară în interior, în intimitatea imaginației tale, acolo unde este cunoscut doar de tine și de Dumnezeu, dar acel păcat nu este mort. Dacă așa stau lucrurile, a devenit mai mortal ca niciodată, pentru că acum este căsătorit cu o neprihănire pretinsă. Nu este nimic care să fie mai urât lui Dumnezeu. Exact acesta a fost genul de lucru pentru care Isus i-a mustrat pe farisei. Ei evitau crima, dar tolerau ura. Ei evitau curvia și adulterul, dar tolerau să se uite după o femeie şi să o poftească. Și Isus i-a declarat ca fiind vrednici de iadul veșnic. Păcatul nu este omorât când este acoperit cu ipocrizie. Nu este omorât când este interiorizat. În ambele cazuri, poate fi chiar mai periculos.
În al treilea rând, și acesta este un lucru foarte practic de luat în considerare, păcatul nu este omorât atunci când este schimbat cu un alt păcat. Unii oameni își imaginează că pentru că au părăsit un păcat și l-au înlocuit cu un altul, atunci ei au făcut cu adevărat o lucrarea de mortificare în viața lor. La ce bun să schimbi pofta firii cu pofta ochilor? Sau pofta ochilor cu mândria vieții? Pofta doar și-a schimbat forma. Înlocuirea curviei cu dorința, nu te duce nicăieri. Această tactică te pune în pericol, pentru că te pune într-o poziție de a fi împietrit de înșelăciunea păcatului. Renunțați la un păcat și alegeți altul și pentru că sunteți înșelați, vă imaginați că acesta este progres spiritual. Nu este.
Păcatul, în al patrulea rând, nu este omorât când este reprimat. Poate spui: „Cum reprimă oamenii păcatul?” Vă spun eu cum: unii oameni o fac cu alcool, ei beau până uită. Sunt dispuși mai degrabă să experimenteze elefanți roz decât vina. Unii oameni își îneacă vinovăția cu distracție și alte distrageri. Unii oameni merg la consilieri și la alți oameni care le vor ridica stima de sine și astfel ei își imaginează că de fapt vina lor s-a dus, când de fapt este reprimată doar sub înșelăciunea unul sfat neînțelept.
Martyn Lloyd-Jones a scris odată: „Dacă doar reprimi o ispită sau această primă zbatere a unui păcat din tine, probabil va reveni mai puternic.” În această privință sunt de acord psihologii moderni, reprimarea este întotdeauna rea. „Ei bine, atunci ce să faci? întreabă cineva. Răspund: când simți prima zbatere a păcatului, trage de tine și spune – desigur nu am nimic de-a face cu asta. Expune lucrul respectiv și spune: acesta este rău, este josnicie, este lucrul care l-a scos pe primul om din paradis, l-a dat afară, uite-te la el, denunță-l, urăște-l pentru ceea ce este el. Atunci te-ai ocupat într-adevăr de el. Nu trebuie doar să îl respingi cu un duh de frică sau într-o manieră timidă”, spune el. „Dă-l pe față, expune-l, analizează-l, apoi denunță-l pentru ceea ce este el, până când îl urăști”. Am încheiat citatul. Acesta este un sfat bun. Ne ocupăm de păcatul nostru cu curaj atunci când îl lovim în cap. Să îl supui doar, nu este suficient. Trebuie să îl exterminăm, așa cum am învățat din cazul lui Agag, tăindu-l în bucăți. Aceasta este o îndatorire care durează toată viața.
Așadar, doar să îl acoperi în orice fel poţi nu ajută: păcatul nu este omorât atunci când este acoperit. Nu este omorât când este doar interiorizat. Păcatul nu este omorât când este schimbat cu un alt păcat. Și păcatul nu este omorât când este doar reprimat.
Și un gând final, care ne duce înapoi de unde am pornit în această discuție în această dimineață. Păcatul nu este omorât până când conștiința nu este liniștită. Păcatul nu este omorât până când conștiința nu este potolită. Scopul tuturor luptelor noastre împotriva păcatului este identificat în 1 Timotei 1:5, scopul este să iubim cu o inimă curată și cu un cuget curat și cu o credință sinceră. Atâta vreme cât conștiința încă ne chinuie, atâta vreme cât conștiința rămâne pângărită, păcatul nu este omorât. În 1 Petru 3, ascultați versetele 15 și 16: „Ci sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe şi teamă, având un cuget curat”. Să ai un răspuns pentru ceea ce crezi; asta este prima polemică.
A doua este o viață curată care produce o conștiință împăcată. Vrei să ai un impact în lume? Vrei să astupi gura criticilor, celor care calomniază credința? Vrei să faci o diferență? Vrei să vezi oameni venind la Cristos? Fă două lucruri: să ai un răspuns și să ai o conștiință împăcată. Prima polemică este să fii în stare să aperi credința, a doua polemică este să fii în stare să îți aperi devotamentul pentru credință. Este un lucru să te ridici și să spui: „Cred în creștinism, cred în credința creștină, sunt dedicat credinței creștine, sunt dedicat Domnului Isus Cristos, sunt dedicat faptului că El este Dumnezeu în trup uman, a murit pe cruce, a înviat pentru mine, sunt totalmente dedicat Bibliei.” Și apoi să te întrebe cineva: „Ei bine, de ce trăiești în păcat?” La ce nivel de angajament te-ai angajat? Deci există o dublă polemică în acest text. Prima este să cunoști răspunsul pentru nădejdea care este în tine și a doua este să păstrăm o viață curată care produce o conștiință împăcată, astfel încât ei nu numai să nu poată defăima ceea ce crezi tu, dar să nu poată defăima cât de profund și devotat crezi.
Parte a procesului a adevăratei mortificări sau omorâri a păcatului este să lucrezi prin problema vinovăției. Dacă vrei să știi unde în viața ta nu a fost tratat păcatul, ascultă-ți conștiința. Apropo, asta este contrar înțelepciunii populare din zilele noastre. Înțelepciunea populară a zilelor noastre este foarte diferită. Ascultați ce a scris John Owen: „Dacă vrei să omori păcatul, încarcă-ți conștiința cu vinovăția lui.” Uau!
Cei mai mulți oameni astăzi îți vor spune să fugi de vină. John Owen a spus: încarcă-ți conștiința cu vinovăție. El a crezut că durerile vinovăției erau o consecință naturală și sănătoasă a faptelor greșite. Să-ți fie rușine, a scris el. Să-ți fie foarte rușine, pentru că el a văzut rușinea ca pe un avantaj. Ascultă-ți conștiința rușinată și vinovată. Vedeți, John Owen a înțeles corect ceea ce noi ar trebui să înțelegem, ceea ce Pavel a înțeles când a scris în 2 Corinteni 7:10: „întristarea după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință fără regret. Adevărata întristare după voia lui Dumnezeu va produce pocăință.” Și ce produce întristare după voia lui Dumnezeu? O conștiință vinovată. Nu aceasta citim în Psalmul 38? Nu a fost Psalmul 38 pe care l-am citit în această dimineață o ilustrare clasică a întristării după voia lui Dumnezeu, produsă de vinovăție? Și tocmai acea rușine l-a adus pe psalmist la acea mărturisire măreață. Acei oameni care doar dau din cap la vinovăția lor, pretind în mod trivial promisiunea iertării, se liniștesc repede și apoi nu se mai gândesc la păcatul lor, se supun singuri amăgirii păcatului care împietrește inima. Lasă ca întristarea să își facă lucrarea deplină pentru a produce o pocăință adâncă și sinceră și acele păcate vor fi slăbite foarte tare.
Astfel îi putem omorî pe amaleciții din viața noastră. Astfel putem să îl tăiem în bucăți pe Agag și putem să ne ocupăm de păcatul reminiscent. Este o îndatorire pe viață. Nu trebuie să o facem singuri, așa cum am văzut în această dimineață. „Duceți mântuirea voastră până la capăt cu frică și cutremur”, spune Pavel în Filipeni 2:12, și apoi în versetul următor a spus: „căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și vă dă și voința și înfăptuirea, după plăcerea Lui.”
Păcatul este un lucru serios. Este acel lucru serios care ne fură bucuria. Nu știu cum stau lucrurile cu privire la voi, dar eu îmi doresc să ajung în experiența mea creștină în care să fie o rutină, să fie o rutină pentru mine să pot spune cuvintele lui Pavel din acest prim capitol din 2 Corinteni: „Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales față de voi, cu o sfințenie şi curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu”. Să pot să spun totdeauna: „conștiința mea este curată”, așa cum le-a spus el corintenilor. Nimic care să acuze. Iată un om care se ocupa cu adevărat de păcat. El nu l-a acoperit. Nu l-a interiorizat. Nu l-a reprimat. Nu l-a înlocuit cu un alt păcat. El chiar se ocupa de el, iar conștiința sa era liniștită. Ascultă-ți conștiința. Este sistemul de avertizare al sufletului. Îți trimite mesaje pe care Dumnezeu vrea ca tu să le auzi.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
