Așa cum știți, am studiat Evanghelia după Luca, și Evanghelia după Luca este un material convingător și captivant, și ne-am bucurat de ea în fiecare moment. Mi-a lipsit foarte mult studiul din Evanghelia după Luca în perioada de concediu și cât timp am fost în Italia, mi-a lipsit Evanghelia după Luca. Și după toate principiile ar trebui să mă întorc la studiul nostru în această dimineață, dar simt îndemnul să mă îndrept în altă direcție. În ultimele luni, pe măsură ce studiam Evanghelia după Luca, v-am spus de mai multe ori că am simțit îndemnul să scriu o carte despre izbăvire. Vă amintiți că am spus lucrul acesta de vreo două ori?

Și, cât am fost plecat de această dată am citit foarte mult și am meditat mult. Unul dintre beneficiile plecării de aici este că nu sunt literalmente presat de toate cererile care sunt în jurul meu. Am ceva timp să mă gândesc la lucrurile la care vreau să mă gândesc, și să citesc din domenii pentru care în mod normal nu aș avea timp. Iar subiectul despre izbăvire m-a preocupat mult. Așadar, în timp ce am fost plecat m-am gândit mult, am meditat mult și am citit mult pe această temă. Așadar, am convingerea în inima mea că trebuie să prezint asta în această dimineață, și chiar după această dimineață, ca o pauză la studiul nostru din Luca. Evanghelia după Luca și lucrarea lui Isus, care a fost o lucrare de izbăvire, așa cum am văzut în secțiunea la care am privit în Luca la capitolul 4, m-au făcut să încep să mă gândesc la tema izbăvirii. Așadar, am intitulat acest mic studiu: „Izbăvirea - doctrina neglijată.” „Izbăvirea - doctrina neglijată.” Și în această dimineață voi face o introducere la acest subiect. Aceasta nu este atât de mult o predică în sine, și cu siguranță nu este un rezumat a tot ceea ce vreau să spun, ci mai mult o introducere.

Unul dintre cele mai mărețe cuvinte din Biblie este cuvântul „izbăvire”. Cu toate acestea, nu este des folosit în vocabularul creștin. Nu îmi aduc aminte dacă am auzit vreodată vreo predică despre izbăvire. Nu-mi amintesc, în vreo parte a lumii unde am discutat cu creștini care vorbesc limba mea, ca ei să fi folosit cuvântul „izbăvire”, decât dacă era folosit în vreun context legat de demoni sau exorcism. Cuvântul „izbăvire” nu face parte din vocabularul creștin, cu toate că ar trebui. Faptul că nu face parte din vocabular este un faliment serios din partea noastră, pentru că acest cuvânt ne deschide o serie de adevăruri, o categorie care clarifică în mod limpede scopul lui Dumnezeu de răscumpărare.

Am citit mai devreme în cadrul serviciului divin Psalmul 91, vă amintiți că de trei ori Dumnezeu este numit drept Izbăvitorul care Își izbăvește poporul? De fapt, izbăvirea poate fi cel mai bun, poate fi cel mai clar, și poate fi cel mai explicit cuvânt care să exprime lucrarea plină de putere și de har a lui Dumnezeu în viețile noastre, în ciuda nefolosirii lui. Am căutat în câteva cărți de teologie, chiar și în indexul de la finalul cărților, ca să găsesc vreo menționare despre izbăvire și am găsit foarte puțin material. Este un cuvânt măreț, din punct de vedere biblic, și este un cuvânt măreț și în limba engleză. Toți înțelegem cuvântul englez „deliverance”, „izbăvire”. De fapt acest cuvânt poartă în sine o anumită nuanță de aventură, nu-i așa? Este puțină dramă în cuvântul „izbăvire”. Chiar și în engleză, ne gândim la izbăvire și dacă ar fi să dăm un sinonim, primul cuvânt la care ne-am gândi ar fi cuvântul „salvare”. Când ne gândim la izbăvire, ne gândim la cineva care este salvat dintr-un pericol serios, și de fapt acest lucru și înseamnă. Arată pe cineva care este într-o situație imposibilă și din care nu are puterea să iasă, în mod personal, și cumva este salvat de o putere mai mare. Și când mergem la Biblie, aflăm exact acest aspect despre cuvântul „izbăvire”. Este un cuvânt bogat. Este un cuvânt, așa cum am spus, plin de dramatism și plin de aventură.

În Vechiul Testament sunt trei cuvinte în limba ebraică care sunt traduse prin „izbăvire”. Primul este cuvântul natsal, și înseamnă în esență a salva sau a izbăvi. De exemplu, în Exod capitolul 3, Dumnezeu spune în versetul 8: „M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor”. Se referă la salvare, să îi scoată din țara aceea, din Egipt, și să îi ducă într-o țară bună și întinsă, adică în țara Canaan. Așadar, Dumnezeu a venit ca să-i salveze, să îi izbăvească într-un mod dramatic și plin de aventură, pe copiii lui Israel din robia egipteană și să îi ducă în țara promisă. Așadar, cuvântul natsal este folosit pentru acea salvare şi izbăvire literalmente fizică.

De asemenea natsal este folosit de mai multe ori cu privire la izbăvirea spirituală. Este folosit de mai multe ori în cartea Psalmilor: Psalmul 39:8, Psalmul 51:14, Psalmul 69:14, Psalmul 79:9 și alți psalmi, sunt versete care se referă la cuvântul natsal ca la o răscumpărare spirituală, o salvare a păcătosului de judecată, din păcat et cetera.

În al doilea sens, este cuvântul palat. Acest cuvânt este de asemenea un cuvânt ebraic care este sinonim cu natsal. Înseamnă a salva sau a izbăvi. Este folosit în Vechiul Testament în acele pasaje care sunt poetice. De fapt folosirea este limitată la poezia din Vechiul Testament. Așadar, îl veți găsi foarte, foarte des în Psalmi şi de câteva ori în alte locuri unde este inclusă poezia din Vechiul Testament. Din nou, înseamnă a izbăvi, sau izbăvire, și mai poate fi tradus și cu „scăpare”.

Mai este un al treilea cuvânt, yasha, și acesta este cel mai comun. Înseamnă a izbăvi, sau a salva, sau a elibera. Exact același lucru. Este tradus prin a izbăvi sau a salva în cele mai multe cazuri.

Fiecare dintre aceste cuvinte poartă aceeași idee: ideea unei salvări, ideea de izbăvire dramatică a cuiva care este într-o situație periculoasă asupra căreia nu are niciun control. Și de obicei când aceste cuvinte sunt folosite în Vechiul Testament, toate trei, Dumnezeu este Izbăvitorul și omul este cel izbăvit. Dumnezeu este salvatorul și omul este cel salvat. Așadar, unul dintre cele mai mari concepte din Vechiul Testament este conceptul de izbăvire. Dumnezeu este Izbăvitorul, omul este cel izbăvit, și Dumnezeu este cel care vine cu planul de izbăvire.

Când ajungi în Noul Testament, nu se schimbă nimic. Treci de la limba ebraică la limba greacă, cea în care a fost scris Noul Testament, și vei găsi un cuvânt familiar în Noul Testament, sozo. Orice cercetător al Bibliei, orice cercetător al Noului Testament știe că acest cuvânt, de cele mai multe ori este tradus cu a mântui, mântuit sau mântuire. Și mai înseamnă a salva sau a izbăvi. De fapt, când Biblia vorbește în Noul Testament despre mântuire, sau a fi mântuit, de cele mai multe ori folosește cuvântul sozo. Poate însemna și mântuire fizică. Poate să însemne o salvare reală a unei persoane dintr-o situație periculoasă pământească. De cele mai multe ori, are de-a face cu izbăvirea din pericolul spiritual, și adesea este tradus cu a mântui, sau cu mântuire. Mai este un cuvânt în Noul Testament, rhuomai, folosit de vreo 18 ori în Noul Testament. Înseamnă același lucru. Înseamnă a izbăvi sau a salva. Pavel folosește acest cuvânt în Coloseni 1:13 când spune „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui”.

Așadar, ai aceste două cuvinte din Noul Testament, și ai cuvintele din Vechiul Testament, toate au de-a face cu conceptul de a fi izbăvit, de a fi salvat, de a fi scos dintr-o situație dificilă și așezat într-una mai bună. Izbăvirea este așadar, după toate acestea, o idee biblică crucială. Și din păcate, cumva a fost sufocată de o terminologie familiară, cel mai adesea cu a fi mântuit sau mântuire. Și în timp ce acești termeni sunt termeni măreți și au o însemnătate pentru noi, nu sunt cei mai comuni termeni în limbajul nostru uzual. Cuvântul folosit pentru „a izbăvi” este un termen mult mai comun în conceptul de izbăvire, și înțeles mult mai ușor în engleză, decât termenul salvare. De fapt, se pare că (în limba engleză) rareori folosim cuvântul „salvat”, dacă nu vorbim despre ceva care este pus deoparte ca să fie păstrat în siguranță, ceva precum un cont undeva, sau ceva ce păstrezi pentru o folosire ulterioară. Noi nu folosim cuvântul „mântuit” cel mai adesea cu sensul de a fi salvat de la pericol, pentru aceasta noi tindem să folosim cuvântul salvare sau izbăvire.

Așadar, vorbim despre Dumnezeu ca fiind un Salvator, ca fiind un Izbăvitor. Dumnezeu a adus planul de izbăvire, de aceea Psalmul 68 cu versetul 20 spune: „Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor”, la plural. Sunt multe domenii în care Dumnezeu este Izbăvitorul nostru. Psalmul 40 în versetul 17: „Tu ești ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!” Aceleași cuvinte sunt repetate în Psalmul 70 versetul 5. În cuvintele cunoscute din Psalmul 144 în versetele 1 și 2 spune: „Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie, Binefăcătorul meu şi Cetățuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu.”

Acum, ori de câte ori în Biblie, când citești în Biblia ta, și întâlnești cuvântul „mântuit”, „a mântui”, „mântuire” sau „Mântuitorul” poţi să înlocuiești una din forme cu cuvântul izbăvire, pentru că exact acest lucru înseamnă. Acum, acest lucru ne va ajuta să evidențiem ce anume este mântuirea. Este izbăvire. Când cineva devine creștin, el este izbăvit din chestiuni foarte periculoase și mortale, din lucruri care constituie un pericol fatal pentru un suflet veșnic. Așadar, adevărata mântuire, lucrarea lui Dumnezeu, este izbăvire. Este salvarea dramatică a păcătosului de acele elemente ale vieții care amenință să-l distrugă și să-l condamne. Lucrarea noastră, în ce privește evanghelizarea, este o lucrare de salvare. Noi am fost trimiși din partea lui Dumnezeu să le spunem păcătoșilor că Dumnezeu are un plan de salvare. Dumnezeu, care prin natura Sa este un Izbăvitor, singurul Izbăvitor, are un plan de izbăvire prin care va izbăvi pe păcătos din toate acele lucruri care îl vor condamna.

De fapt, nu poate fi nicio altă cale mai bună ca să înțelegi puterea Duhului lui Dumnezeu în viața unui păcătos care crede, decât să înțelegi că Duhul lucrează o lucrare de izbăvire. Când vorbim despre convertire, când vorbim despre regenerare, când vorbim despre nașterea din nou, despre noua viață, despre a fi născut din nou, despre transformare, când vorbim despre aceste lucrări ale harului, noi de fapt vorbim despre a fi izbăvit de anumite lucruri.

De fapt, izbăvirea, așa cum o vom vedea în această serie, definește ceea ce înseamnă să fii creștin. Un creștin este o persoană care, ascultați, a fost izbăvită permanent de anumite realități mortale și incriminatoare. Asta este ceea ce definește un creștin. Un creștin nu este cineva care spune că el crede în Isus. Un creștin nu este cineva care se roagă o rugăciune formulată anume. Un creștin nu este o persoană care merge la biserică sau care aparține de o instituție creștină între ghilimele. Un creștin nu este cineva care are sentimente plăcute despre Dumnezeu sau despre Isus. Un creștin este cineva care a fost, ce? Izbăvit. Este absolut critic să înțelegem acest lucru pentru că există atât de multă confuzie cu privire la ce este un creștin. Răspunsul este: creștinii sunt oameni care au fost izbăviți.

Acum, noi nu vorbim despre justificare, care este o chestiune juridică, care este o declarație din partea lui Dumnezeu, bineînțeles esențială. Care este o contabilizare din partea lui Dumnezeu prin care El ne atribuie nouă neprihănirea Lui și pune păcatul nostru în dreptul lui Cristos, Cel care a plătit pedeapsa pentru el. Este legal; este un act juridic din partea lui Dumnezeu. Nu vorbim despre asta pentru că asta nu se manifestă în afară. Nu este vizibilă. Noi nu putem cunoaște un creștin prin declararea juridică a lui Dumnezeu. Singura cale prin care putem cunoaște un creștin este printr-o viață transformată. Așadar, în cazul nostru, ca să evaluăm cine este credincios, trebuie să ne uităm și să vedem dacă acea persoană a fost izbăvită.

Acest lucru este critic. Pentru că, așa cum a spus Isus în Matei 7; vor veni mulți în ziua judecății și vor spune: Doamne, Doamne, știi că am făcut asta și asta în Numele Tău, am profețit în Numele Tău, am exorcizat în Numele Tău. Și El le va spune: „Plecați de la Mine, lucrători ai nelegiuirii, niciodată nu v-am cunoscut.” Așa sunt oamenii care sunt amăgiți cu privire la condiția lor spirituală. Ei cred că aparțin Domnului, dar de fapt nu aparțin. Ei poate cred în Isus, ei poate cred anumite lucruri cu privire la El, ei poate activează într-o anumită măsură în Numele Lui, dar de fapt adevărul este acesta: nu au fost niciodată izbăviți.

De aceea spune în 2 Corinteni 13:5: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință.” Asigurați-vă că sunteți adevărați creștini. Ei bine, la ce să te uiți? Nu te poți uita după declarația juridică a lui Dumnezeu. Nu poți să cauți ceva ce face Dumnezeu în sfatul Său. Trebuie să te uiți la viața ta și să evaluezi dacă ești sau nu un adevărat creștin. Şi nu te poți uita înapoi la un anumit moment în timp când ai spus o rugăciune, sau când ai pășit pe culoar către amvon, sau când ai ridicat mâna, sau când ai răspuns invitației, sau ai simțit un mic impuls, sau o anumită emoție. Trebuie să te uiți și să îți pui întrebarea: Am fost, ce? izbăvit? Pentru că Dumnezeu este un izbăvitor care a conceput un plan de izbăvire prin care îi izbăvește pe păcătoși din toate lucrurile care îi condamnă. De aceea spune în Romani 11:26, acea măreață afirmație: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.” Aceasta este izbăvirea. Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Mai departe spune: „Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele”. Aici are loc o izbăvire, o izbăvire care întoarce pe cineva de la nelegiuire la evlavie, de la păcat la neprihănire. Aceasta este adevărata izbăvire.

Aș dori să spunem acest lucru într-un context actual. Cred că mă cunoașteți destul de bine ca să știți că pasiunea mea este să-i învăț pe alții Biblia. Dar în timp ce am această pasiune de a-i învăța pe alții Biblia, am și o pasiune pentru biserică. Imaginea de ansamblu a bisericii este: biserica are probleme serioase. Și nu mă refer la biserica noastră locală. Mă refer la bisericile evanghelice cunoscute și necunoscute. Este o vătămare mortală care lovește biserica din zilele noastre, și aceasta este o mare mâhnire pentru mine. Sigur că sunt întristat în inima mea, pentru că înțeleg suficient din Biblie ca să știu cum vrea Domnul să fie biserica și nu este așa.

Întotdeauna sunt întrebat, și permiteți-mi să văd dacă pot să-mi croiesc drum în acest context, întotdeauna mi se pun întrebări când călătoresc. Voi îmi puneți multe întrebări, și când mă duc în alte locuri, tot timpul oamenii îmi pun întrebări. Întrebări cu privire la Biblie și cu privire la chestiuni ce țin de Scriptură. Și, întotdeauna mi se pune această întrebare: Care crezi că este problema principală cu care se confruntă biserica astăzi? Am fost întrebat acest lucru de mai multe ori de către cei din Italia, și de asemenea de oameni care erau parte a grupului nostru: care crezi că este problema principală cu care se confruntă biserica? Întotdeauna mi se pune această întrebare și întotdeauna dau același răspuns. Problema principală a bisericii este lipsa de discernământ. Aceasta este problema principală cu care se confruntă biserica. Biserica nu mai face deosebirea între adevăr și falsitate. Are un sistem imunitar slăbit. Are un fel de SIDA spiritual. Nu mai are abilitatea de a lupta cu eroarea pentru că nu cunoaște adevărul. Nu are suficienți anticorpi ai adevărului ca să lupte împotriva erorii. Biserica este în necunoștință. Este ignorantă de bună voie. Și în consecință, este foarte ușor victima erorilor. Este o problemă foarte, foarte serioasă.

O teologie slabă, de suprafață, o cunoaștere superficială a Scripturii, tot felul de oameni nechemați și necalificați care stau la amvoane și care nu au fost trimiși de Dumnezeu, precum profeții despre care vorbește Ieremia, care nu au Cuvântul lui Dumnezeu și care nu-l înțeleg, care inventează tot felul de lucruri și pe care biserica le acceptă fără discernământ. O cunoaștere superficială a Scripturii, o teologie subțire, tot felul de erori care au inundat biserica și schilodesc discernământul. Și ceea ce este mai rău este că există o mișcare care spune că toleranța este cea mai curată exprimare a dragostei creștine, așa-i? Și dacă îi iei la întrebări pe acești oameni și dacă spui că nu este adevărat ceea ce afirmă ei, că este o eroare, atunci se spune că ești fără dragoste, că ești unul care creează diviziuni și că ești cel care lovește în unitatea bisericii. În acest fel, eroarea inundă biserică. Din cauza necunoașterii teologice și a celei biblice, Biserica nu este în stare să lupte împotriva ereziei. Și, toleranța este slăvită ca o virtute supremă care ajută și încurajează problema.

Aceasta este în contradicție cu ceea ce spune în 1 Tesaloniceni 5:21: „Ci cercetați toate lucrurile, şi păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău.” Biserica s-a așezat într-o poziție în care nu mai poate distinge între Cuvântul lui Dumnezeu și minciunile Satanei. Ce trist! Ce trist!

Acum, aș dori să mergem puțin mai profund în această chestiune. Dintre toate chestiunile ce țin de discernământ, și sunt multe, există multă confuzie în biserică, există multe erori în biserică cu privire la o mulțime de lucruri. Sunt o mulțime de păreri cu privire la Duhul Sfânt, la Persoana Duhului Sfânt. Tot felul de concepții cu privire la diferite pasaje din Scriptură: paradigme pentru sfințire, forme de botez, darurile spirituale, concepții despre mântuire, despre scopurile și lucrarea lui Dumnezeu, cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu, cu privire la voința umană. Tot felul de concepții, tot felul de lucruri. Și bisericii nu-i lipsește numai discernământul, ci îi lipsește și voința de a discerne.

Dar dintre toate lucrurile care sunt importante, există unul care este în capul listei. Dacă vrem să avem discernământ cu privire la ceva, trebuie să avem discernământ cu privire la acest lucru: Cine este creștin? Acesta este cel mai critic dintre toate. Aceasta este chestiunea cea mai critică dintre toate. În capul listei mele în ce privește problema discernământului este: trebuie să știm cine sunt adevărații creștini. Pentru că dacă nu știm, atunci l-am invitat pe vrăjmaș în tabără. Acum, am călătorit în întreaga lume, așa cum știți, și am avut o mulțime de discuții cu mulți lideri creștini, și am citit o mulțime de lucruri despre biserică și despre istoria bisericii și despre teologia bisericii. Am fost în multe locuri și pot să vă spun următoarele. Chiar acum, în ziua de azi, și așa a fost pentru multă vreme de-a lungul secolului XX. Cea mai mare problemă din biserică este incapacitatea și lipsa de dorință de a face distincție între adevărații creștini și cei falși. Aceasta omoară literalmente biserica.

Mergi în toată lumea și vezi oameni care pretind că sunt creștini. Am fost în Europa de Răsărit și am văzut Biserica Ortodoxă care este prin definiție o biserică creștină. Ei cred că sunt singurii creștini în Europa de Răsărit. Apoi mergi în Europa de Vest, și am fost mai devreme anul acesta în Franța, și în ultimele două săptămâni în Italia, acolo există un sistem monolitic numit Romano-catolicism, care crede că este singurul sistem care crede despre sine că este singura biserică creștină adevărată de pe planetă. Este una să creadă ei asta, este altceva ca Billy Graham să spună că Papa este în regulă, un creștin deosebit, și alt lucru este să organizeze o întâlnire de evanghelizare și să îi invite pe toți catolicii să coopereze. Este altceva ca Bill Bright să spună că Papa este în regulă, că este un creștin deosebit. Este cu totul altceva ca oamenii din ECT, cei care sunt în poziții de conducere în America să îmbrățișeze catolicismul și să spună că toți Îl iubim pe același Cristos, că toți Îl slujim pe același Dumnezeu, în același fel. Și toți aceștia sunt frații și surorile noastre. Una este ca aceste instituții să existe, și este cu totul altceva ca acești oameni care sunt creștini să îi accepte ca și cum toți ar fi adevărați creștini. Acest lucru șterge linia de demarcație și îl invită pe vrăjmaș în tabără și pur și simplu nimicește biserica.

Poți să te uiți la televizor la postul TBN. Toți cei care vin acolo sunt acceptați drept creștini, chiar dacă este plin de învățători falși și oameni care e evident că nu au fost izbăviți. Este ideea că oricine crede în Isus este creștin. Și dacă vrei să duci lucrurile mai departe, cumva ești problematic, și creezi diviziune și schismă. Anglicanismul liberal din Anglia în anii ’60 era în plină glorie și au fost câțiva evanghelici în Biserica Anglicană și care credeau, ei bine, că trebuie să mergem în Biserica Anglicană și să susținem acest lucru și să devenim parteneri cu acești frați. Ei sunt frații noștri. Nu putem lăsa ca aceste lucruri să ne dividă. Suntem cu toții o biserică. David Martin Lloyd-Jones a fost cel care s-a ridicat și a spus: „Acest lucru este greșit. Trebuie să ne separăm.” Și a fost defăimat, a fost marginalizat, a fost îndepărtat, dar a avut dreptate și timpul a dovedit asta. Deoarece indiferent de ce evanghelism a fost acolo, acesta s-a scufundat din cauza liberalismului și a poluării din biserică. Poți să te uiți la denominațiile din America: denominațiile Prezbiteriene istorice ale prezbiterienilor, metodiștii, episcopalienii, și chiar cea mai mare parte dintre luterani și alții, puteți vedea panta pe care au alunecat.

Și acest lucru revine. I-au invitat pe acești oameni în școlile lor, în seminariile lor ca să predea. Au spus că sunt creștini, dar nu erau, aceștia s-au infiltrat în școli și au pus mâna pe instituții pe care le-au distrus. Acest lucru este ucigător. Iar acum avem chiar biserici evanghelice care își croiesc bisericile ca să fie cât mai confortabile pentru necredincioși. Acest lucru este înspăimântător. Și cred că simt că în punctul acesta, oricum nu am nimic de pierdut. Eu Îi voi da socoteală Domnului. Este vremea să ne ridicăm și să spunem că acest lucru trebuie supus testului Scripturii. Poți să ai ceva care se numește Amsterdam 2000, poți să ai 5000 de așa numiți evangheliști și să celebrezi această unitate, dar știe cineva dacă toți acești oameni sunt creștini? Ei vin din catolicism, din grupuri ortodoxe, din grupuri mărginașe, din tot felul de grupuri ciudate și chiar din unele secte. Chiar săptămâna aceasta am vorbit cu un om care a spus că el crede că mulți mormoni vor merge în cer. Această gândire este în continuă escaladare și cred că este timpul să ne ridicăm și să spunem că trebuie să se tragă o linie.

Problema cu cine este cu adevărat creștin este chiar în centrul vieții și lucrării bisericii. Acest lucru trebuie protejat. Nu există niciun fel de părtășie între lumină și întuneric, nu așa spune la 2 Corinteni 6? Nu poate fi nicio înțelegere între Cristos și Satan. Pot doi să meargă pe drum împreună dacă nu s-au învoit? Să ieșiți din mijlocul lor și să fiți separați de ei și să nu vă atingeți de ce este necurat. Iar aici este biserica ce absoarbe toate aceste lucruri. Iar acum este și mai multă confuzie pentru că biserica în sine nu mai este în stare să cunoască cine este creștin, și la drept vorbind nu cred că le pasă în mod special, atâta timp cât spui că tu crezi în Isus.

Ian Murray care este un teolog dăruit și un mare biograf, a scris două volume masive cu biografia lui Martyn Lloyd-Jones, de asemenea a scris despre Jonathan Edwards și despre mulți alții. Este un englez apreciat care a fost aici de multe ori. Am petrecut mai multe ore împreună, a scris o carte nouă numită „Evangelicalism Divided”” pe care am citit-o, mai mult am savurat-o în ultimele săptămâni în timp ce eram în Italia, în avion, în autobuz, în cameră, oriunde, pentru că m-a acaparat. Murray a urmărit declinul din secolul 20 al lucrării evanghelice, ea este o carte de istorie care este foarte, foarte revelatoare. Murray vorbește, și cred că are absolută dreptate, despre incapacitatea bisericii evanghelice de a distinge între un creștin și un necreștin, el spune că acesta este „Cel mai mare faliment al creștinismului practic în lumea vorbitoare de limba engleză din secolul al XX-le-a.” Am încheiat citatul.

El a înțeles implicațiile. Dacă îi redefinești pe necreștini drept creștini, ai înlăturat caracterul distinctiv al bisericii și ai creat un mediu în care tolerezi eroarea, pentru că acești oameni reprezintă eroarea. El scrie mai departe, aceasta este foarte important și profund „Sănătatea bisericii” și el vorbește ca un istoric aici, care a urmărit asta cu atenție, „sănătatea bisericii a fost întotdeauna direct proporțională cu măsura în care diferențele dintre creștini și necreștini au fost precise și clar menținute.” Absolut corect. Punctul de pornire pentru biserică este nevoia de a ști clar cine este mântuit și cine nu. Dacă acest lucru nu ne este clar, atunci nu știm cine este deja de partea noastră și nu știm cu adevărat cine are nevoie să ajungem la el.

Încă de când a început Dumnezeu să formeze oameni pentru Sine, Satan s-a zbătut să se infiltreze. Încă de când demonii au început să trăiască cu fetele oamenilor, în Geneza 6, Satan a încercat să pervertească și să se amestece, până într-acolo că a semănat neghină în lanul de grâu. Acest lucru este adevărat. Murray spune „Opoziția cea mai subtilă față de Evanghelie a venit din partea bisericilor lumești.” Aș dori să spun cât se poate clar. Evanghelia este cel mai adesea atacată la postul de televiziune creştin TBN decât la cele laice cum ar fi NBC. Aceasta a fost moștenirea liberalismului care a fost îmbrățișat de așa zișii „evanghelici”. Aceasta a fost moștenirea carismatismului unde teologia - și nu vorbesc despre toți oamenii, ci despre cea mai mare parte unde mișcarea aceasta tolerează părerea fiecăruia. Aceasta a fost moștenirea mișcării pragmatice seeker-friendly, orientată spre vizitator. Aceasta a fost moștenirea ecumenismului evanghelic care dorește să îmbrățișeze din nou ortodoxia și catolicismul și pe toți ceilalți.

Iar confuzia merge de la rădăcină până la vârf. Am vorbit cu cei care sunt creierul mișcării evanghelice, dacă vreți, și ei nu sunt dispuși să facă distincția să vadă cine este creștin. Chiar și conversația mea cu J.I. Packer, un scriitor și un teolog atât de capabil și de dăruit, când l-am întrebat: care este linia de demarcație prin care determini un adevărat creștin? Tot ce a putut să spună a fost „Aceasta este o întrebare bună.” Cea mai mare parte a secolului XX, ultimii 50 de ani, a fost un efort susținut ca să se inventeze și să se promoveze o definiție populară a creștinismului, care nu este nici biblică și nici legitimă, ca să umple biserica de necreștini. Și trebuie să recuperăm identificarea unui adevărat creștin și aceasta înseamnă că trebuie să ne întoarcem la doctrina despre izbăvire. Aceasta este legătura. Dacă ai înțeles doctrina izbăvirii, atunci ai un criteriu prin care înțelegi cine este un creștin. Și noi clar nu putem cunoaște inima.

Nu putem fi siguri cu privire la toți. Nu stă în puterea noastră. Nu putem distinge întotdeauna între grâu și neghină. Însă este adevărat că, aşa cum chiar și Isus a spus: „După roadele lor îi veți cunoaște.” Așadar, este prezentă o dovadă clară în viața unei persoane dacă a fost sau nu izbăvit. O astfel de izbăvire, ascultați, este experiența comună pentru toți cei ce sunt credincioși în Cristos. Are loc o schimbare dramatică în viața lor personală. Noi nu mai vorbim din nou despre lucrurile legale; ci vorbim despre o transformare reală. Are loc o schimbare dramatică în viața lor personală, în natura lor personală și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Ei sunt făpturi noi și au fost izbăviți de anumite lucruri periculoase, spre noi modele clare de comportament.

Și apropo, acest lucru nu este nou. Ascultați ce a scris Thomas Scott în 1820, acum 200 de ani „Iată ce vreau să spun, că indiferent cât de mare este întunericul în mintea omului, dacă nu simte și nu se comportă ca un păcătos condamnat pe drept pentru călcarea Legii neprihănite; dacă nu îl vezi în căință și zdrobire și dacă nu așteaptă mântuirea doar prin har și dacă nu se vede pe sine ca un păcătos, și harul să îi fie singura speranță de împăcare cu Dumnezeu, iubind slujirea lui Dumnezeu, tânjind după sfințenie, după acea sfințenie cerută de Lege și să trăiască sfânt în sinceritate și în adevăr, dacă nu există așa ceva, atunci el nu e mântuit, conform Bibliei.” Ce a spus Thomas Scott de fapt? El a spus că dacă viața lui nu este schimbată, atunci el nu este mântuit. Dacă este mântuit, a fost izbăvit și Îl va iubi pe Dumnezeu, va iubi slujirea lui Dumnezeu, va tânji după sfințenie, va trăi într-o manieră sfântă în sinceritate și adevăr sau nu este mântuit deloc. Și el avea de-a face cu această problemă acum 200 de ani. De ce? Pentru că Satan vrea totdeauna ca biserica să fie derutată cu privire la cine este mântuit, ca să se poată infiltra și să preia conducerea, așa cum a făcut în atât de multe instituții și denominații. Ian Murray spune iarăși „Când bisericile și-au revenit din apostazie, din punct de vedere istoric, cum a fost pe vremea Reformei și a trezirilor evanghelice din secolul al XVIII-lea”, cele începând de la Wesley până la Jonathan Edwards, „când bisericile și-au revenit, a fost întotdeauna” și îmi place asta foarte mult „printr-o întoarcere la o astfel de predicare discriminatorie și practică.”

Ce vrea să spună este că atunci când are loc o revenire dintr-o vreme de apostazie, aceasta are loc totdeauna când predicarea a devenit discriminatorie, selectivă. Ce înseamnă a discrimina? Dacă spui că faci discriminare, la ce te referi? Dacă spui, îi auzi pe oameni spunând: Fii un cumpărător selectiv, la ce se referă? Se referă la faptul că poți să alegi ce este mai bun dintr-un lot, nu-i așa? Știi cum să selectezi. Înseamnă să discerni. Singura speranță pentru biserică este predicarea discriminatorie, predicare care face deosebire. Nu cred că există un răspuns organizațional. Nu cred că avem nevoie de mai multe întâlniri, de mai multe seminarii. Avem nevoie de predicatori care să se ridice și să predice un mesaj care discerne. Iar Murray spune „Dat fiind marele declin din bisericile vorbitoare de limba engleză din secolul XX, nevoia supremă a fost reafirmarea a ceea ce înseamnă un creștin.” Uau! Nevoia supremă pentru biserică este în primul rând predicarea discriminatorie în ce privește cine este creștin.

Nu îmi pasă cât de renumit ești ca lider evanghelic. Să spui că romano-catolicii și Papa sunt creștini minunați nu este discriminator. Ci de fapt pune la îndoială capacitatea de a discerne a cuiva. Și uneori mă întreb dacă nu cumva cei care nu pot discerne biserica adevărată, nu o pot discerne pentru că de fapt nu fac parte din ea. Știu oameni care nu sunt parte și nu pot discerne pentru că omul natural nu poate înțelege lucrurile lui Dumnezeu. Nu mă aștept ca necreștinii să discearnă cu privire la biserică, dar mă aștept la creștini să discearnă cu privire la biserică. Și totuși, ai oameni care s-au remarcat ca proeminenți în lucrarea evanghelică și care au definit lucrarea evanghelică pe o scară atât de largă, și cărora le lipsește tocmai acest discernământ. Și ceea ce avem nevoie este exact ceea ce Murray a spus: avem nevoie de o predicare discriminatorie, care separă. Este timpul să tragem linia din nou și aceasta înseamnă să fii nepopular, nu îmi place s-o spun.

Oamenii mă întreabă: de ce fac oamenii aceasta? De ce se compromit? De ce nu sunt selectivi? De ce nu spun ceea ce este nevoie să fie spus? De ce nu spun că aceasta nu este o instituție creștină, că acești oameni nu sunt creștini? De ce nu trasează o linie clară? De ce nu fac asta? Iar singurul răspuns pe care pot să îl dau și cred că este unul general, iar Murray în cartea sa este de acord cu mine: este frica de a fi înstrăinat. Este frica de oameni. Este dorința după popularitate. Este dorința după reputație. Este dorința de a nu fi marginalizat și de a fi pus într-un colț. Este o dorință de a fi tolerabil și tolerant pentru că îți oferă un anumit nivel de popularitate. Pentru că asta îți permite să urci la diferite nivele sociale în lumea creștină. Așadar, ei caută aprobarea oamenilor. Și este uimitor să vezi cum ei caută aprobarea oamenilor cu prețul aprobării Domnului bisericii. De fapt, dacă încerci să fii un predicator care separă, dacă încerci să aduci adevărul în această situație, atunci ești o problemă.

Dar acest lucru nu este nou. John Wesley în volumul 8 al cărții „Wesley’s Works” a spus următoarele: „În zilele noastre, să fii un adevărat creștin înseamnă cu adevărat a deveni o pricină de poticnire, a porni un scandal.” Wesley a fost în mijlocul apostaților, al bisericii apostate a Angliei în secolul al (optsprezecelea) XVIII-lea, un adevărat creștin care predica o Evanghelie adevărată. A fost atât de scandalos că în cele din urmă a condus la persecuția adevăraților creștini. Poate să fie și așa, dar nu este interesant ca biserica să-i persecute pe adevărații creștini? Știți, când au venit oamenii și au fondat America, au venit aici pentru libertate religioasă, ați știut asta? Pentru că au fost persecutați, nu de lumea seculară, au fost persecutați știți de cine? De biserică, de biserica apostată.

Așadar, cum să trasăm această linie cu privire la cine este un adevărat creștin? Ei bine, cea mai simplă cale pe care o știu, și calea biblică de-a face asta este să realizăm că adevărata biserică este comunitatea în care trăiesc cei izbăviți. Nu cred că acesta poate fi în mod necesar un nume măreț pentru o biserică, Prima Biserică a celor Izbăviți, însă asta e ideea. Adevărata biserică este comunitatea celor izbăviți. Acum, cum poți ști dacă cineva a fost izbăvit? Ei bine, am să vă spun data viitoare. Însă am să vă dau o schiță de data aceasta, pentru că vreau ca să o aveți.

Întâi de toate, voi începe cu cinci categorii legate de izbăvire. Adevărații creștini au fost izbăviți și au trecut de la minciună la adevăr, de la eroare la adevăr. Cred că acest lucru este destul de clar. În al doilea rând, au fost izbăviți și au trecut de la păcat la virtute, sau au trecut de la nelegiuire la evlavie. În al treilea rând, au fost izbăviți și au trecut de la frică la bucurie, au trecut de la mânie la binecuvântare. În al patrulea rând, au fost izbăviți și au trecut de la dragostea de lume la dragostea de biserică. Și în al cincilea rând, au fost izbăviți și au trecut de la Satan la Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt manifestate vădit în viața unui adevărat creștin. Vedeți, nu este problema când și unde ai luat vreo decizie. Nu este vorba că tu Îi aparții sau că tu crezi în vreun fel în Isus. Biserica este societatea vie a celor izbăviți.

Știți, asta ne întoarce la Evanghelie. Iar acesta este cu adevărat terenul de bătălie. Știți, cu ani în urmă am scris cartea „Evanghelia după Isus”. Și am scris ce am crezut că va fi o carte plăcută care va afirma că Isus este Domnul. Dacă Îl mărturisești pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit, Romani 10, nu-i așa? Este suficient de sigur. Să-L mărturisești pe Isus ca Domn. Am scris acea carte și a stârnit un incendiu și nu s-a oprit nici după 15 ani, pentru că în biserică sunt atât de mulți oameni care cred că poți să fii mântuit fără să-L mărturisești pe Isus ca Domn. Și pornește iarăși.

Astfel, am fost cumva interzis în anumite locuri din cauza acestui punct de vedere care creează diviziune, prin care am spus că dacă vrei să fii mântuit trebuie să Îl mărturisești pe Isus ca Domn. Aceasta este doar unul din multele lucruri. Când încerci să separi, sau să discerni sau să fii biblic, sau clar, sau precis teologic, atunci trebuie să expui vulnerabilitatea celor care cred o eroare. Dar trebuie să o faci de dragul adevărului și de dragul sufletelor oamenilor și de dragul purității bisericii.

Știți că a fost un lung asediu pentru adevăr, însă noi vom continua să îl proclamăm și va continua. Și cred că am hotărât după această ultimă călătorie că trebuie să îl proclamăm puțin mai intens deoarece confuzia, nu doar că este caracteristică aici, ci pentru că este exportată peste tot. Așadar, vă vom ajuta săptămâna viitoare când vom vorbi despre cum sunt oamenii izbăviți ca să vă dați seama cine este un adevărat creștin.

SFÂRȘIT