Așa cum am spus săptămâna trecută, am deviat puțin de la studiul nostru din Evanghelia după Luca. V-am spus cu câteva săptămâni înainte că am simțit îndemnul să scriu o carte despre izbăvire pentru că teologia izbăvirii care este atât de prezentă în Biblie este astăzi neglijată complet. Cât am fost plecat în Italia, pentru două săptămâni, în mintea mea a stăruit gândul că trebuie să abordez acest subiect. A devenit ca pentru Ieremia, un foc în oasele mele, și nu mă pot întoarce cu studiu la Evanghelia după Luca până când nu mi-am eliberat sufletul de subiectul izbăvirii.

Așa cum am spus săptămâna trecută, și v-aș încuraja pe cei care nu ați fost aici săptămâna trecută să procurați înregistrarea ca să o ascultați pentru că ceea ce am spus săptămâna trecută este esențial și fundamental pentru această discuție. Nu este unul dintre acele mesaje care este cumva opțional; este o temă obligatorie care trebuie să fie înțeleasă de noi toți. Așadar, dacă nu ați ascultat acel mesaj, cu siguranță puteți să procurați azi caseta de la centrul de casete.

Am spus săptămâna trecută că unul dintre cuvintele mărețe din Biblie este cuvântul „izbăvire” cu toate că nu este des folosit în vocabularul creștin. Este trist faptul că rar îi auzi pe teologi vorbind despre acest subiect, rar citești teologi care să vorbească despre adevărul izbăvirii, și totuși este fără îndoială un termen foarte important pentru înțelegerea lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu. Dumnezeu este implicat în chestiunea izbăvirii. Și izbăvirea poate fi cuvântul cel mai bun, cel mai clar și de fapt cel mai inteligibil care să exprime lucrarea plină de har și de putere a lui Dumnezeu în viețile noastre. Suntem motivați să avem această discuție pentru că Isus a venit cu o lucrare de izbăvire. Și când începem să vedem aceasta în cazul lui Isus, suntem conduși la măreața temă a izbăvirii care acoperă într-adevăr tot scopul de răscumpărare a lui Dumnezeu.

Acum, teologia izbăvirii nu este doar un fel de exercițiu academic. Nu este doar o chestiune pentru discuții teologice. Teologia izbăvirii este practică. Este foarte practică și pentru credincioși este extrem de necesar să o înțeleagă pentru că teologia izbăvirii este cea care definește ce face de fapt mântuirea în viața credinciosului. O persoană care este un adevărat creștin a fost izbăvit de anumite realități. Adevărata mântuire, să spunem așa, este izbăvirea. Este salvarea dramatică a păcătosului din toate elementele vieții care amenințau să-l distrugă și să-l condamne. De fapt, izbăvirea definește ce înseamnă să fii creștin. Există oameni neizbăviți și oameni izbăviți. Noi suntem cei izbăviți.

În Romani 11:26 Pavel scrie „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.” Mesia, Domnul Isus Cristos este identificat drept Izbăvitorul. De fapt, de fiecare dată când vedeți în Biblie cuvintele „a mântui, mântuit, mântuire, sau Mântuitor”, puteți să îl traduceți cu o anumită formă a cuvântului izbăvi. În esență înseamnă același lucru. Însă „a izbăvi” este mai bun pentru noi, pentru că în limba engleză înțelegem semnificația cuvântului izbăvire.

Acum, așa cum am spus data trecută, pentru cei care ați fost aici sper că încă răsună în mintea voastră faptul că teologia izbăvirii, înțelegerea izbăvirii este o parte esenţială din adevăr, și devine critică în punctul înțelegerii a cine este creștin adevărat. Am arătat că asta este absolut esențial pentru viața și sănătatea și eficacitatea bisericii. Dacă biserica estompează linia dintre creștini și necreștini, atunci îl va invita pe vrăjmaș în tabără, își va distorsiona totalmente identitatea și îi va permite lui Satan să câștige teren. Este o chestiune de a fi mulțumit sau chiar de a invita neghina să fie semănată împreună cu grâul; și totuși exact acest lucru are loc în lucrarea evanghelică de azi.

Biserica evanghelică îi invită pe necredincioși înăuntru, și apoi îi redefinește drept credincioși. V-am spus săptămâna trecută că cel mai mare faliment al creștinilor declarați din ziua de azi și în acest secol a fost falimentul de a distinge între adevărații și falșii creștini. Și acum este mai rău ca niciodată. Acest lucru a avut loc de-a lungul secolului și acum este mai rău ca niciodată. Adevărata biserica este societatea celor răscumpărați și trebuie să păstrăm această distincție foarte limpede, pentru că Domnul vrea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură. Biserica trebuie să fie alcătuită din adevărații credincioși și trebuie să fie clar care sunt adevărații creștini și care nu sunt, în așa fel încât să protejăm biserica de abuzurile lui Satan, și de asemenea să-i protejăm pe cei pierduți de a fi înșelați. Contaminăm biserica nu doar atunci când permitem necredincioșilor să fie definiți drept creștini, dar de asemenea când slujim și sprijinim amăgirea de la Satan. Iar oamenii trăiesc ca și cum ar fi creștini, când de fapt nu sunt.

V-am spus săptămâna trecută că atunci când oamenii mă întreabă care este cea mai mare problemă din biserică, le răspund că este incapacitatea de a discerne. Când vorbim despre ce nu discerne biserica, în capul listei este chestiunea că biserica nu discerne între cine este creștin și cine nu este. Aceasta este o eroare fatală.

Săptămâna trecută am încheiat spunându-vă că sunt câteva categorii prin care putem înțelege natura izbăvirii. A fi un creștin adevărat înseamnă să fii izbăvit, și anume să fii izbăvit de câteva realități foarte importante. Prima este cea despre care doresc să vă vorbesc în dimineața aceasta. Adevărații creștini au fost izbăviți de eroare şi trecuți la adevăr, de la eroare la adevăr. Acum, pentru mine nu este un mesaj ușor de predicat din mai multe motive. Primul, am prea mult material în mintea mea, prea mult ca să încerc să îl sortez, așa că necesită un efort mental deosebit și o încredere în ajutorul Duhului Sfânt să ajute procesul de filtrare.

În al doilea rând, va trebui să gândiți împreună cu mine pentru că vor fi unele subtilități, precum și alte lucruri nu așa de subtile pe care va trebui să le înțelegeți pe măsură ce vom înainta, iar acest lucru este foarte, foarte important. Nimic nu este mai rău decât ca cineva să creadă că este creștin când nu e. Nimic nu este mai mortal pentru o biserică decât să îi îmbrățișeze pe necreștini ca și cum ar fi creștini. Așadar, avem de-a face cu o problemă care este în centrul a ceea ce este cu adevărat biserica și se aplică în viețile tuturor celor care vin în apropierea bisericii.

Așadar, primul lucru pe care vrem să îl știm cu privire la doctrina despre izbăvire sau despre teologia izbăvirii este că adevărații creștini au fost izbăviți și au trecut de la eroare la adevăr. Deschideți vă rog împreună cu mine Biblia la Coloseni capitolul 1 și să începem de aici. Vom trece prin aceasta cât de repede putem și va trebui să omit unele lucruri. Însă în Coloseni capitolul 1, cred că avem un bun punct de pornire. Aici este un pasaj care explică marele miracol al izbăvirii, și versetul 13 este verset notabil, versetul 13. Coloseni 1:13 „El” – adică Tatăl menționat în versetul 12 – „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui”.

Iar în versetul anterior, versetul 12, Pavel spune: „mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.” Aici avem acel contrast biblic care vă este familiar, cel dintre întuneric și lumină. Am fost izbăviți de sub puterea întunericului. Am fost strămutați în Împărăția Fiului dragostei Lui, și în limba greacă spune că este o Împărăție formată din sfinți în lumină. Întunericul este sinonim cu necunoașterea. Întunericul este sinonim cu eroarea. Lumina este sinonimă cu adevărul. Am fost scoși din eroare, din întuneric și strămutați în Împărăția luminii unde domnește Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, Isus Cristos. Aceasta este prima categorie a izbăvirii.

Adevărații credincioși înțeleg adevărul. Au trecut de la întuneric la lumină. Au venit de la eroare la adevăr. Psalmul 119:130: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină”. Psalmul 119:105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Acesta este primul mare domeniu de izbăvire din întunericul erorii la lumina strălucitoare a adevărului.

Apostolul Pavel când a fost trimis să predice, conform cu Faptele 26:18, a fost trimis la păcătoși să le deschidă ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină. Așadar, întunericul și lumina sunt simboluri sau metafore pentru eroare și adevăr. Și vă rog să notați ce spune în versetul 13, că adevărul este sinonim cu Isus Cristos. Noi suntem izbăviți de sub puterea întunericului, care este împărăția lui Satan și am fost strămutați în împărăția Fiului dragostei Sale, iar El este lumina lumii. Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” Lumina este sinonimă cu Isus Cristos. Este sinonimă cu a intra în Împărăția lui Isus Cristos.

Așadar, primul lucru care este adevărat cu privire la cei izbăviți, la adevărații credincioși, este că ei nu mai cred erori pentru că au venit la lumină. Au venit la adevăr. Ca să folosim limbajul din Efeseni capitolul 6, ei sunt angajați într-o bătălie împotriva forțelor întunericului, însă ei sunt biruitori pentru că au luat armura lui Dumnezeu. Iar prima piesă din armură este cureaua sau brâul adevărului.

Un creștin este cineva care a înțeles adevărul, cineva care a fost izbăvit de minciunile lui Satan și a cunoscut adevărul lui Dumnezeu. A fi mântuit, conform cu 1 Timotei 2:4, a fi mântuit înseamnă să vii la cunoștința adevărului. Acest verset este foarte important. Notați acest lucru, 1 Timotei 2:4 „a fi mântuit” și traduceți-l astfel: „să vină la cunoștința adevărului”. Ca să spunem aşa, este de fapt același lucru. A fi mântuit nu este un fel de sentiment criptat mistic și cumva inexplicabil. A fi mântuit înseamnă a veni la cunoștința adevărului. Luca ne spune în cartea Faptele Apostolilor, faptul că atunci când Evanghelia a fost predicată în ziua Cincizecimii, 3000 de oameni au crezut și au stăruit în învățătura apostolilor. De-acolo au început și de acolo au continuat.

Un adevărat creștin este o persoană care a fost mutată, a fost salvată din necunoaștere și așezată în împărăția adevărului. A venit în împărăția adevărului și a rămas în împărăția adevărului. A fi mântuit înseamnă a veni la cunoașterea adevărului. Creștinul este cineva care înțelege adevărul, care crede adevărul, care acceptă adevărul, care iubește adevărul și care se supune adevărului.

Știți, ce mă uimește pe mine este că sunt atât de mulți în mișcarea evanghelică de azi, lideri în mișcarea evanghelică, păstori și învățători, care cred că o persoană poate fi creștin și fără să fi fost vreodată izbăvită de eroare și adusă la adevăr. Citesc azi că sunt unii care spun că sunt oameni în unele țări, în locuri obscure și în triburi ascunse până la marginile lumii, care nu au avut niciodată vreo Biblie și nu au auzit niciodată adevărul lui Isus Cristos, care vor fi mântuiți pentru că Dumnezeu este îndurător și bun cu ei. Iar ei vor fi mântuiți chiar dacă nu au auzit niciodată adevărul. Ei bine, aceasta este o minciună. Conform cu Romani 1, dacă ei trăiesc cu lumina pe care o au și dacă Îl văd pe Creator în creație și prin rațiune, și conform cu Romani 2 ei își urmează conștiința către un Dătător al Legii, dacă trăiesc după lumina pe care o au; după Cristos Cel care este lumina care luminează orice om venind în lume, spune Ioan 1:9, Dumnezeu le va da mai multă lumină. Și vor avea parte de mai multă lumină pentru că Dumnezeu le-o va da, însă nimeni nu va fi mântuit dacă nu va cunoaște adevărul.

Se spune astăzi că nu trebuie să vii la cunoștința adevărului. Chemați toți misionarii acasă. Să încetăm să proclamăm Evanghelia la fiecare făptură, chiar dacă Isus ne-a spus să facem asta. Însă Biblia ne spune că atunci când ai fost izbăvit, ai fost izbăvit din eroare şi adus în adevăr. Ajungi literalmente într-o paradigmă, un tărâm, un domeniu, o împărăție a luminii. Cum spune la Ioan 6:45 „Toți credincioșii vor fi învățați de Dumnezeu”. Toți posedă o iluminare, care separă învățătura lui Dumnezeu de toată învățătura oamenilor. Adevărații credincioși înțeleg adevărul ca fiind opus erorii. Ei au primit prin nașterea din nou o nouă natură și această natură are o capacitate de a înțelege adevărul. Această nouă natură are o afinitate pentru adevăr. Această nouă natură este devotată adevărului. Are o dragoste pentru adevăr. Am primit o ungere, 1 Ioan 2:27, de la Dumnezeu care rămâne în noi, spune el, și nu avem nevoie să ne învețe nimeni. Nu avem nevoie de un învățător uman ca să ne explice totul. Nu avem nevoie de o abordare umană și filosofică asupra vieții. Nu avem nevoie de o religie inventată de oameni sau de demoni, pentru că am fost izbăviți de întuneric și am trecut la lumină. Noi trăim în împărăția adevărului.

Ascultați, conform cu Ioan 14:17, am primit Duhul adevărului care locuiește în noi și cunoaștem adevărul. Și este vorba de acel adevăr care mântuiește, așadar 1 Timotei 2:4 le însumează pe toate. Ai fost mântuit, aceasta înseamnă că ai venit la cunoștința adevărului. L-ai crezut, ai fost de acord cu el, ai îmbrățișat adevărul, l-ai iubit și te-ai supus lui. În Ioan 8 Isus a spus: „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face – „cum?” - liberi”. Căutarea s-a încheiat. Nu mai sunteți în întuneric. Nu mai rătăcești în orbire și întuneric pentru că ai fost eliberat. Ai fost eliberat. Adevărul te-a eliberat. Și aș mai dori să vă spun ceva, prieteni dragi, singurul lucru care îl va elibera vreodată pe păcătos va fi adevărul. Până când un păcătos nu vine la adevăr, el este închis în întuneric. Efeseni 5:8 Pavel explică asta. Îmi place așa de mult! „Cândva ați fost în întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul”. Ce afirmație simplă, a fi mântuit înseamnă să vii să crezi din toată inima adevărul care mântuiește, și dacă nu crezi adevărul care mântuiește, nu poți fi mântuit. Trebuie să crezi adevărul eliberator ca să fii izbăvit.

Mi-a scris o femeie mai demult, și a spus că ea credea despre creștinism că este în regulă, însă ea aparținea de religia Zen. Îi plăcea să asculte posturi de radio creștine, pentru că, citez: „Muzica i-a netezit karma.” Însă ea spunea că eu i-am întrerupt acea karma pentru că sunt prea îngust și prea îngust față de alte religii. Așadar, mi-a scris ca să mă încurajeze să fiu mai deschis la minte și a spus, citez: „Lui Dumnezeu nu-I pasă de ceea ce crezi, atâta vreme cât crezi. Lui Dumnezeu nu-I pasă ce crezi, atâta vreme cât ești sincer.” Ea a continuat și a spus: „Toate religiile duc în cele din urmă la aceeași realitate, nu contează pe ce drum mergi.”

Această gândire e reflectată de generația noastră, nu-i așa? Această minciună este populară și convingătoare, ea spune că nu contează ceea ce crezi atâta vreme cât crezi ceva, atâta vreme cât ești sincer, pentru că fiecare va ajunge în același loc oricum. Isus nu a spus asta în Matei 7. El a spus „Căci largă este poarta, lată este calea” se referă la drumurile religioase pe care merg mulți oameni „care duce la pierzare, şi mulți sunt cei ce intră pe ea.” Iar în Proverbe 14:12 spune: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”

Acum, înțeleg că este corect politic să ai o astfel de libertate. Înțeleg că este corectitudine politică să nu spui că religia ta este adevărată și credința ta este corectă, tu crezi corect, iar ceilalți cred greșit. Asta nu mai merge azi, într-o lume post-modernă, care nu este interesată de adevăr, nu-i așa? Mărețul scop al post-modernismului este ca fiecare să fie acceptat indiferent de ceea crede, și cu siguranță ei au dreptul să creadă asta. Și cine ești tu să vii și să spui că ai adevărul? Cu toții știm că nu există așa ceva, adevărul absolut, este doar o chestiune de preferințe, este în regulă să crezi orice te face să te simți bine, însă nu îmi spune că tu ai adevărul și totul în afară de asta este eroare. Nu este popular.

Acum, această perspectivă nediscriminatorie față de adevăr sau o perspectivă a non-adevărului este atât de răspândită încât infectează literalmente mișcarea evanghelică. Și unii spun acum că sunt oameni, așa cum am spus și eu mai devreme, în întreaga lume și ascunși în unele colțuri al lumii care nu vor ști niciodată adevărul, și Dumnezeu îi va duce oricum în ceruri. Este și o carte, am făcut referire la ea când am predat în Italia acum două săptămâni, intitulată Ecumenical Jihad. Jihadul este un război sfânt iar scriitorul acestei cărți, Peter Kreeft este un apologet catolic, spune că dacă vrem să câștigăm războiul sfânt, care este un război pentru cultură; dacă vrem ca lumea să devină mai morală și ca lumea să se comporte mai bine și să înceteze războaiele și crima și toate celelalte rele și să avem o lume morală, atunci trebuie să luptăm împreună în acest război sfânt. Așadar, va trebui să devenim ecumenici. Așadar, toți trebuie să ne unim, pentru că nu putem să facem asta singuri.

El spune în carte că noi trebuie să recunoaștem că toți suntem copiii lui Dumnezeu. Toți mergem pe același drum spre același cer, și el își scrie cartea într-un mod foarte ingenios. Cartea începe cu el făcând surfing, în California bănuiesc, și este răsturnat de un val și se lovește de fundul apei și are o experiență în afara trupului său. Ajunge în cer, și când ajunge în cer este uimit să afle că îl vede pe Buddha, pe care oricine l-ar recunoaște, bănuiesc. Este un personaj cu un aspect unic. Fără îndoială că nu i-a trebuit mult timp să descopere cine era acesta și când l-a întâlnit pe Buddha l-a întrebat: „Ce faci tu în cer?” Vreau să spun, budismul nu este creștinism. „Ce faci?” El spune: „Ei bine, știi, eram în contemplare și aveam o pace și o liniște și nu știam despre Isus, Dumnezeu a rezolvat asta când am ajuns aici.”

Apoi s-a dus puțin mai departe și l-a întâlnit pe Mahomed și a spus: „Ce faci aici? Tu crezi că Isus este doar un alt profet alături de Mahomed. Ce cauți aici, cum ai ajuns aici?” El i-a răspuns: „Ei bine, am fost morali.” De fapt, Kreeft spune în cartea sa că musulmanii sunt creștini mai buni decât creștinii pentru că ei nu curvesc, nu comit adulter, nu comit păcatul homosexualității și alte lucruri. Este împotriva standardelor lor, așa că ei le practică mai puțin decât alți oameni care afirmă că sunt creștini și care totuși le fac, așadar ei sunt creștini mai buni decât creștinii. Și Mahomed a spus: „Ce nu am știut despre Isus, Dumnezeu a îndreptat atunci când am ajuns în cer.”

El merge puțin mai departe și întâlnește câțiva evrei care nu au crezut nici ei în Isus, însă se închinau adevăratului Dumnezeu, Dumnezeul Vechiului Testament, iar acest lucru a fost suficient pentru Dumnezeu pentru că ei I se închinau Lui, adevăratului Dumnezeu. Și ceea ce nu știau ei despre Isus, au aflat când au ajuns în cer. Apoi s-a întâlnit cu un grup de atei. Iar ateii căutau adevărul și din moment ce Dumnezeu este adevărul, ei de fapt Îl căutau pe Dumnezeu, iar aceasta a fost suficient pentru Dumnezeu. Așadar, și ei erau acolo.

Ceea ce a vrut Peter Kreeft să spună este: „Uitați, când vom ajunge în cer oricum ne vom întâlni acolo unii cu alții, atunci de ce ne luptăm aici jos? Haideți să ne unim și să câștigăm acest război.” Ei bine, spre finalul cărții, și voi trece în revistă foarte repede, el spune: „Acum, avem nevoie de un general. Avem nevoie de un lider care să ne conducă, dacă vrem să purtăm acest război, ca îi unim pe toți musulmanii și pe toți budiștii și pe toți evreii și pe toți ateii și pe toți ceilalți, și de asemenea mai erau și alții. Vom fi toți împreună și trebuie să avem un lider.” El spune: „Este un singur lider măreț, marele câștigător al războaielor care nu pot fi câștigate”, el spune că e Papa. Și el va fi liderul nostru, și vom avea nevoie de o putere interioară, de aceea va trebui să ne dăruim pe noi înșine Mariei. Maria este marea putere spirituală, marea sursă spirituală. Așadar, toți vom fi împreună. Toți ne vom închina Mariei. Toți îl vom avea pe Papă drept lider. Toți ne vom îmbrățișa și vom câștiga Jihadul.

Poate spui: „Ei bine, este o perspectivă destul de bizară.” Ceea ce este mai uimitor este că pe spatele cărții este o apreciere, iar această notă este scrisă de Chuck Colson și iată ce scrie el, pe spatele cărții. „Scriitorul Peter Kreeft, este unul dintre principalii apologeți ai Americii de azi, unul dintre cei mai curajoși luptători intelectuali pe care îi avem.”

Peter Kreeft este un amăgitor și un mincinos. El nu este unul dintre principalii apologeți sau primul dintre ei. Și chiar și mai șocant a fost un citat a lui J.I. Packer, care vorbește despre carte, iar la finalul acestei prezentări se întreabă: „Dar dacă are dreptate?” Ne punem această întrebare? Are dreptate? Vor ajunge toți în cer, indiferent ce cred? Poate spui, pot să o înțeleg pe doamna care face parte din religia Zen că are o astfel de abordare tolerantă, dar liderii evanghelici? Cum poți să ai întâlnirea de la Amsterdam, acea mare convocare a evangheliștilor sponsorizată de organizația lui Billy Graham? Rugăciunea de deschidere a fost realizată de un romano-catolic, iar unul dintre mesaje a fost transmis de Arhiepiscopul de Cantebury, care neagă învierea lui Isus din morți. Cum să accepți toate acestea și să le incluzi în creștinism? Unde vor duce toate astea?

Este natura omului căzut. Este natura celui neizbăvit să creadă minciuni. Nu este natura celui izbăvit. Am fost izbăviți din minciună și am trecut unde? La adevăr. Am fost răscumpărați de acolo.

Deschideți la 2 Corinteni 10. Trebuie să vă arăt acest pasaj. Am mai făcut referire la el și înainte. Este pertinent pentru discuția noastră. 2 Corinteni capitolul 10. Aici chiar va trebui să mă grăbesc. 2 Corinteni 10, versetul 3. Pavel spune că suntem în război. Nu putem să ne luptăm în firea pământească, adică cu arme umane, cu ingeniozitate umană, cu pricepere umană, cu gânduri umane, cu teorii, idei, tehnici, marketing și altele. „Nu ne putem lupta în acest război cu arme umane”. Versetul 4: „Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești”. Se referă la faptul că nu sunt umane. „Ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”

El spune: Uitați, suntem într-un război spiritual. Războiul spiritual în care suntem este un lucru formidabil. Atacăm aceste fortificații mărețe. Atacăm aceste fortărețe masive și imaginea este a unui fort imens de granit. El ne spune că trebuie să pătrundem înăuntru și să îl distrugem. Trebuie să avem niște arme suficient de puternice. Nu putem intra acolo cu micile noastre idei ingenioase. Trebuie să distrugem aceste fortărețe. Ce anume sunt acele fortărețe? Versetul 5. Iată ce sunt. Versetul 4 se încheie cu: „să surpe întăriturile”. Versetul 5 începe: „Noi răsturnăm izvodirile minții” spune versiunea NAS. „Imaginațiile” ar traduce alții. Asta definește fortărețele. Aceste fortărețe mărețe, aceste închisori mărețe nu sunt altceva decât speculații. Ele sunt logismos acesta este cuvântul grecesc. Înseamnă idei, ideologii, ideologii. Ce fel de ideologii? Urmează în versetul 5: „şi orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu;” Trebuie să distrugem orice idee nebiblică, orice este contrar adevărului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că, versetul 5 spune: „şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.” Cu alte cuvinte, lumea este plină de oameni întemnițați în sisteme ideologice, în minciuni, în eroare, în întuneric, în orbire. Și responsabilitatea noastră este să mergem și să nimicim acele ideologii ca să-i eliberăm pe prizonieri pentru că aceste fortărețe devin închisori pentru ei și în cele din urmă mormintele lor.

Aceasta este o responsabilitate imensă. Fiecare lucru vrednic de laudă, asta se referă la un lucru mândru intelectual, un sistem complex sau orice altceva. Orice idee, idee filosofică, religioasă, teologică, psihologică sau orice altceva, orice idee care este contrară cunoașterii lui Dumnezeu trebuie luată cu asalt, sau acei oameni vor muri captivi acelei minciuni. Ceea ce dorim să facem este să nimicim acele ideologii și să facem gândirea tuturor roabă lui Cristos. Vrem ca ei să gândească în felul în care Dumnezeu gândește, să aibă mintea lui Cristos ca să vadă adevărul și să cunoască adevărul și să iubească adevărul.

Acum, cum distrugi asta? Ei bine, este foarte simplu. Care este unicul lucrul care va nimici eroarea? Adevărul. De aceea trebuie să predici adevărul. Oamenii spun: „Ei bine, știi, predicarea ta este așa dogmatică și...” Eu doar încerc să predic adevărul. Este singurul lucru care va distruge eroarea și dacă nu le aducem adevărul atunci ei nu vin de la întuneric la lumină. Ei nu vin de la eroare la adevăr, și nu sunt izbăviți, și mor în păcatele lor, și pier.

Primul lucru care este adevărat despre un creștin este că el este un creștin, un adevărat creștin, nu unul care spune că este creștin. Un adevărat creștin este cineva care a venit de la eroare la adevăr. Lui Satan nu-i pasă ce cred oamenii. Nu-i pasă cât de sincer cred ei atâta vreme cât ceea ce ei cred este greșit. Ați înțeles? Este important. Nu-i pasă ce cred ei. El susține tot felul de religii. El susține fiecare religie falsă de pe fața pământului. El este în spatele lor. Are suficientă diversitate pentru toată lumea. El oferă un bufet suedez irezistibil. Este suficient loc pentru toți. Nu-i pasă ce cred și la drept vorbind, este pentru sinceritate. Este implicat în viața oamenilor ciudați și proști din India care se spânzură de cârlige care le străpung carnea. Este implicat în ritualul oamenilor care se automutilează și se crucifică singuri. Este implicat în viața oamenilor care sunt atât de sinceri încât își pun ace în interiorul curelelor ca să le sfâșie carnea din jurul abdomenului în fiecare zi, când circulă, încercând să își șteargă cumva păcatele.

Este implicat în toate acestea. Este implicat în sinceritatea oamenilor. Nu îi pasă ce crezi sau cât de sincer crezi atâta vreme cât ceea ce crezi este greșit, pentru că ceea ce este greșit condamnă. Ceea ce este corect salvează. Asta a spus Isus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Nu există mântuire în nimeni altul. Și oricine nu se ține de adevăr este condamnat. Galateni capitolul 1, versetul 6, priviți vă rog. Aici vorbește despre o altă evanghelie. Vine cineva și predică o altă evanghelie.

Ei bine, ascultați, nu există o altă evanghelie. Evanghelia înseamnă vestea bună, și există o singură veste bună, restul sunt toate rele. Ei pot să spună că este bună, dar de fapt este rea. Așadar, el spune că o altă evanghelie, versetul 7, care de fapt nu este alta. Nu mai există încă o veste bună în afara adevăratei Evanghelii a lui Cristos. Nu există o altă Evanghelie. Așadar, el spune în versetul 8: „Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer” – aici folosește un fel de hiperbolă – „ar veni să vă propovăduiască o evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Să fie blestemat. El nu spune „Știți ceva? Ar trebui să fiți puțin mai deschiși la minte. Ar trebui să fiți mai receptivi. Știți, de fapt, voi ar trebui să fiți puțin mai buni aici, și cine sunteți voi să spuneți cine greșeşte și cine are dreptate.”

El spune: „Să fie anatema aceia care predică altceva.”

Știți, au apărut în elita academică, liberalii care iau cu asalt Biblia cu mintea lor întunecată, care au inventat o nouă hermeneutică. Și i-au dat un titlu atrăgător, se numește „hermeneutica umilinței”. Hermeneutic este un cuvânt englezesc. Cuvântul vine din limba greacă hermeneuō care înseamnă a interpreta sau a explica. Iar hermeneutica este o unealtă, este practic un cuvânt care se referă la explicarea Bibliei. Sunt anumite principii hermeneutice, anumite principii care ne ajută să înțelegem Biblia, limbajul și gramatica și toate celelalte, istoria din spatele ei, contextul în care se află. Așadar, noi folosim toate aceste principii hermeneutice ca să interpretăm Scriptura. Ei bine, noua hermeneutică este numită „hermeneutica umilinței” și exact aceasta este. „Oh, sunt prea smerit ca să mă gândesc că interpretarea mea asupra Scripturii este cea corectă. Și sunt prea smerit să mă gândesc că interpretarea ta ar putea fi greșită.”

Nu este acest lucru mărinimos? Însă aceasta este o abordare condamnabilă. Există o interpretare corectă și una greșită a Scripturii. Însă acesta este climatul hermeneuticii umilinței. De fapt este hermeneutica întunericului. Creștinismul este adevărat și exclusiv adevărat, și orice este contrar lui este fals. Și conținutul a ceea ce credem este de fapt problema. Știu că acest lucru nu este acceptat între valorile relativiste ale culturii moderne. Știu asta. Știu că pluralismul este un lucru important și chestiunea zilei este diversitatea și am așezat pluralismul și toleranța pe un tron mai înalt decât adevărul, nu-i așa? Nici nu ne mai pasă dacă cei care candidează pentru funcții politice mint. Nu mai contează pentru această societate acest lucru. Nu mai contează. Suntem așa de obișnuiți cu lideri care mint, că ne-am simți neconfortabil dacă ne spun adevărul și probabil oricum nu i-am crede. Așadar, sunt oameni care cred că nu mai contează ceea ce crezi, atâta vreme cât îl numești creștinism. Pune-i doar eticheta de creștinism și asta e tot ceea ce se cere.

Totul de la romano-catolicism, care neagă faptul că păcătoșii sunt mântuiți doar prin har prin credința în Cristos, până la carismatismul extrem al mișcării cuvântul credinței, care corupe natura lui Cristos, care corupe moartea lui Cristos, doctrina despre Cristos, și face din mântuire un bilet pentru prosperitate și sănătate. Mai sunt apoi liberalii care pun la îndoială Biblia, care au o mântuire prin fapte, care doresc să îi acceptăm și să îi invităm la întâlnirile evanghelice. Să-i includem pe toți, pe liberali, pe catolici, ramura carismaticilor extremiști, pe toți pentru că doctrina nu contează.

Apropo, acest lucru nu este nou. Biserica a luptat pentru propria puritate de mult timp. Însă este nouă pentru evanghelici. Evanghelicii moderni sunt dornici să minimalizeze doctrina. Ei spun că doctrina divizează, și sunt în stare să tolereze totul. Este uimitor pentru mine faptul că ei vor să tolereze până și sisteme de credință contradictorii în mod explicit ca să încheie alianțe, alianțe spirituale cu catolicismul, cu ortodoxismul răsăritean, cu carismaticii extremiști și cu liberalii. Și știți, este așa de clar ce spune în 2 Corinteni 6: „Ce legătură este între lumină și întuneric? Ce înțelegere poate fi între Cristos și Satan? Cum pot doi să meargă împreună dacă nu s-au învoit? Ieșiți din mijlocul lor, şi despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat.”

Oamenii care au fost izbăviți, adevărații creștini, sunt de acord că este un set de doctrine care este nenegociabil, așa-i? Poate că nu suntem de acord cu tipul de botez. Poate nu suntem de acord cu momentul revenirii lui Isus Cristos sau cu răpirea bisericii. Poate că nu suntem de acord cu toate căile în care Dumnezeu acționează în istorie în ce privește biserica și Israelul. Dar aș vrea să vă spun ceva, este o secțiune de doctrină care nu poate fi negociată și aceasta constituie credința necesară pentru mântuire. Este credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Există realități fundamentale ale credinței care trebuie crezute, iar dacă nu sunt crezute, este nevoie să întrerupem părtășia pentru că lumina și întunericul nu pot merge împreună. Nu pot fi împreună în lucrare. Nimic nu este mai serios în Scriptură decât că există o graniță între adevăr și minciună, iar Satan vrea să fim confuzi în ce privește această demarcație. De aceea Satan și toți demonii săi se prefac în îngeri de care? De lumină. Ei sunt întuneric. Ei sunt toți întuneric. Ei nu sunt altceva decât întuneric. Ei aparțin domeniului întunericului și vor să se prefacă în îngeri de lumină ca să estompeze această graniță. Când ai înlăturat această demarcație, atunci Satan își așază oamenii în biserică, dezbracă biserica de puterea ei, dezbracă biserica de consistența ei, de mărturia ei, pentru că atunci lumea se uită la oamenii care sunt în biserică și vede limpede că Isus Cristos nu i-a transformat. Până și lumea poate să recunoască ceea ce biserica uneori nu este dispusă să vadă și ne subminează mărturia.

Apostolul Ioan în 1 Ioan 4:1 spune: „Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși.” Sunt peste tot. Sunt prezenți pretutindeni. Sunt precum furnicile. Sunt prin toate locurile. Aceasta este strategia lui Satan. Veniți și construiți întăriturile speculațiilor mincinoase, a ideologiilor mincinoase, a sistemelor de credință mincinoase. Și îi va face pe oameni prizonieri în acele fortărețe și îi va ține până când vor muri, ca toți să ajungă în iad și să umple iadul lui Satan.

Așadar, nu poți accepta tot ce vine. Aceasta este strategia lui Satan. Trebuie să avem discernământ. 2 Ioan spune acest lucru. 2 Ioan versetele 9, 10 și 11: „Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învățătura lui Cristos” – aceasta este doctrina adevărată a lui Cristos, învățătura adevărată a lui Cristos în Evanghelie – „n-are pe Dumnezeu.” Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă”. Să nu îl puneți la amvon. Să nu-i dați un cuvânt de salut, la conferință, la evanghelizare sau orice altceva. Să nu îl puneți pe programul vostru TV. Să nu îl primiți în casă. Să nu îi dați un cuvânt de bun venit, este un fel de bun venit aprobator. Dacă faci asta, te faci părtaș faptelor lui rele.

Așadar, nu știu nici cum ați putea să o spuneți mai clar. Dacă vine cineva și nu are adevărul despre Isus Cristos, să nu îl primiți în casa voastră, să nu-l promovați, să nu-i spuneți bun venit. Dacă o faci, vei fi un părtaş la conspirare. Acum, aceste versete ne poruncesc să rămânem separați spiritual de cei care corup adevărurile esențiale ale Evangheliei. Acest limbaj este foarte sever, cel din 2 Ioan, este foarte sever. Este un blestem foarte sever asupra celor care predică o evanghelie coruptă sau asupra oamenilor care cred întunericul și îl propagă ca și cum ar lumină. Însă mai este un avertisment foarte sever și aspru împotriva celor care îi poftesc înăuntru pe acești oameni. Creștinismul fals acceptat de adevărații creștini este unul dintre cele mai odioase păcate imaginabile, conform acelui text. Nu poți să justifici nicio unire spirituală cu cineva al cărui sistem de credință și învățătură corupe Evanghelia Noului Testament.

Acum, aceasta ne conduce la întrebarea finală: care este setul de adevăruri care izbăvește? Care este setul de adevăruri care trebuie crezut? Identifică Biblia anumite adevăruri ca fiind esențiale? Răspunsul este da, tare și clar, da! Și cele mai puternice cuvinte de condamnare sunt păstrate pentru aceia care corup aceste adevăruri esențiale. Sunt adevăruri în Biblie, pe care dacă nu le crezi vei merge în iad. Evanghelia mântuirii trebuie să fie crezută și acceptată și iubită și întâi de toate trebuie să fie înțeleasă. Ce anume este esențial? În primul rând vă voi da câteva lucruri fundamentale. Trebuie să crezi că tot adevărul divin își are originea în Scriptură. Vedeți, de aceea Mormonii sunt afară. Ei cred că Dumnezeu le-a vorbit prin Cartea lui Mormon, Perla de mare preț, Doctrine și legăminte, altceva decât Biblia.

Aceia care au fost izbăviți cred că revelația lui Dumnezeu este conținută în Scriptură, nu în tradiție, nu în decretele papale, nu în viziunile moderne, nu în profeții, nu în intuiții, nu în vreo altă sursă de autoritate. Aceia care au fost izbăviți cred că Scriptura este în stare să te facă înțelept pentru mântuire, că Scriptura te poate face desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună. Noi credem despre Cuvântul lui Dumnezeu că el conține tot ce este fundamental, tot ce este necesar pentru mântuire. De acolo începe. Așadar, începi cu convingerea despre Scriptură, că Duhul lui Dumnezeu, cred eu, lucrează în inima omului. Aceasta este una dintre cele mai mărețe lucrări ale Duhului Sfânt.

De fapt, cred că un test sigur al unui adevărat creștin este modul în care se relaționează la Scriptură. O doresc ei precum psalmistul? O iubesc? Sunt flămânzi după ea? Vedeți, oamenii neregenerați, cei nenăscuți din nou, ei nu au o astfel de atitudine faţă de Biblie. Ei nu au nicio abilitate morală ca să răspundă Bibliei. Ei nu au nicio capacitate să o iubească și ei nu au nicio capacitate să i se supună. De fapt, ei nici măcar nu sunt interesați de ea. „Omul firesc nu înțelege lucrurile lui Dumnezeu, pentru el acestea sunt o nebunie”, 2 Corinteni sau 1 Corinteni 2, versetul 14.

Vedeți, oamenii neizbăviți nu răspund Bibliei. Isus a spus în Ioan 8: „Nu Mă credeți pentru că vă spun adevărul”. Nu este aceasta o afirmație interesantă? Dacă v-aș fi spus o minciună, ați crede-o pentru că sunteți pe lungimea de undă a minciunii. Sunteți în domeniul întunericului; voi înțelegeți minciuna și amăgirea. Este adevărul pe care nu-l puteți evalua. Uneori oamenii îmi spun: „Știi, aș vrea să intru în sistemul de învățământ universitar ca să predau adevărul.” Nu poți să faci asta. Presupun că poate pe ici pe colo ar fi o ocazie unde să poți să strecori adevărul, dar nu poți să intri în acest mediu universitar ca să predai adevărul, nimeni nu-l va primi și nu-l va înțelege. Vor fi deranjați de el, se vor împotrivi, îl vor urî. „Pentru că vă spun adevărul, nu Mă credeți.” Și apoi continuă și spune „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele Mele, de aceea nu Mă ascultați pentru că nu sunteți din Dumnezeu.” Dacă nu sunteți din Dumnezeu, sunteți în întuneric, sunteți în eroare și nu puteți înțelege adevărul.

Pe de altă parte, de aceea spune Pavel în 1 Tesaloniceni 2:13 creștinilor din Tesalonic: „De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeți.” Vedeți, când are loc regenerarea, când viața este schimbată, oh!, Cuvântul pătrunde, și îl auzi și îl înțelegi și îl îmbrățișezi și îl iubești și tânjești să i te supui. 1 Ioan 4, versetul 5 și 6 „Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.”

Știți cum știu cine este un adevărat creștin? Aceștia aud Cuvântul, înțeleg Cuvântul, pricep Cuvântul, primesc Cuvântul, îl iubesc și îl ascultă. Un adevărat creștin răspunde Cuvântului.

Sunt oameni care îmi scriu scrisori și mă defăimează pentru ceea ce spun. Eu spun doar atât: de ce aș aștepta ca cineva din întuneric să înțeleagă lumina? Îmi scrie o doamnă; aparține religiei Zen. Ea dorește să fie liniștită karma ei. Bineînțeles că nu mă poate înțelege. Eu vorbesc cuvintele lui Dumnezeu. Ea nu le poate înțelege. Însă ceea ce este uimitor este că ai creștinismul sau mișcarea evanghelică, care îi absoarbe pe acești oameni care nu s-au dedicat adevărului, nu înțeleg adevărul și nu cunosc adevărul. Mulți dintre ei ajung în poziții de conducere unde li se oferă amvonul de la care să învețe pe alţii elementele rătăcirii lor și care sunt redenumite apoi cu termenul creștinism.

Așadar, începutul este credința în Scriptură. Ca să fii un adevărat creștin, trebuie să crezi despre Cuvântul lui Dumnezeu că este o autoritate și că vorbește adevărul lui Dumnezeu. Sola Scriptura. Vedeți, în Biserica romano-catolică, nu așa stau lucrurile. Biserica romano-catolică amenință cu condamnarea veșnică pe oricine pune la îndoială decretele papale sau dogma conciliului bisericii. De exemplu, canonul celei de-a șaptea sesiuni a conciliului de la Trent declară anatema, condamnarea oricui care spune că sunt mai mult sau mai puțin de șapte sacramente rânduite de conciliu. Vei merge în iad dacă vei nega faptul că sunt șapte, dacă spui că sunt șase sau opt.

Asta înseamnă că dacă vreun catolic pune la îndoială sacramentul confirmării, al pocăinței sau mirul, (să nu spunem nimic despre protestanții care le pun pe toate la îndoială), chiar dacă niciunul dintre ele nu este menționat în Scriptură, nici măcar unul. Sacramentul confirmării, al pocăinței și al ungerii nu sunt menționate deloc în Scriptură. Dacă punem la îndoială aceste lucruri suntem pe calea excomunicării și în ochii bisericii suntem vrednici de condamnare veșnică. Canoanele și decretele Conciliului de la Trent, apropo, sunt însoțite de o mulțime, chiar până la o sută de astfel de blesteme. Ele sunt suficient de impertinente, spunea un scriitor, ca să declare ca fiind esențiale propriul lor lemn, fân și miriștea lor. Însă conform Bibliei, nu există nicio autoritate spirituală, în afară de scrierile sfinte ale Scripturii, care să ne poate da înțelepciunea care să ducă la mântuire, nu-i așa?

Ca să fii un adevărat creștin trebuie să crezi că tot ceea ce ține de mântuire vine din Scriptură. Nu ai nevoie de scrierile lui Mary Baker, Eddy Patterson, Glover Frye sau Ellen G. White sau Madame Blavatsky sau judecătorului Rutherford, sau Joseph Smith sau ale oricui altcuiva, sau ale Papei sau ale unui conciliu sau de o tradiție orală sau de o profeție a vremurilor din urmă.

În al doilea rând, noi nu credem numai că Biblia este sursa acestor adevăruri, ci, în al doilea rând, aceste adevăruri fundamentale pentru mântuire sunt prezentate clar în Biblie. De aceea noi nu vorbim despre un mesaj ascuns, secret, ceva misterios, un mesaj criptic cumva scris invers, de jos în sus, sau în diagonală. Isus a spus că nu a descoperit aceste lucruri celor pricepuți și înțelepți, ci le-a ascuns de cei pricepuți și înțelepți, ne spune Matei, și le-a descoperit pruncilor. Nu sunt ghicitori, nu este nimic criptic, nu este un cod secret, nu este scris invers. Nu este ceva care să fie greu de înțeles. Mărturia Domnului este sigură și îl face înțelept chiar pe cel mai simplu om.

Așadar, adevărurile sunt foarte clar revelate în Scriptură. Unele dintre ele sunt enunțate într-un pasaj direct, explicit, altele în mai multe pasaje luate împreună, însă toate sunt prezentate clar. Tot ceea ce ține de mântuire este limpede prezentat în Scriptură. Poate nu înțelegem ce înseamnă a fi botezat pentru cei morți din 1 Corinteni. Acel lucru este obscur. Poate nu înțelegem toate nuanțele pasajelor din Vechiul Testament pentru că nu putem să reconstruim tot trecutul istoric, însă tot ceea ce ține de mântuire este prezentat clar în Scriptură.

Așadar, unu, noi credem că Scriptura este sursa adevărului mântuirii. Doi, noi credem că este clar. Trei, doctrinele care trebuie crezute sunt cele de care depinde viața veșnică. Așadar, mergem la Scriptură. Mergem la Scriptură și aflăm ceea ce este clar și ce ține de viața veșnică și care sunt acestea? Trebuie să crezi, conform epistolei către Evrei capitolul 11. Dacă vii la Dumnezeu trebuie să crezi că El există. Ce înseamnă asta? Trebuie să crezi în Dumnezeul care este Dumnezeu. Nu poți să crezi într-un Dumnezeu cum Îl vrei tu. Nu poți să Îl reinventezi pe Dumnezeu. Zilele trecute cineva mi-a spus: „Știi, cred că vor fi cu mult mai mulți mormoni în ceruri decât ne imaginăm noi.” Iar răspunsul meu a fost „Cum poate fi vreun mormon în cer? Ei nu cred că Dumnezeu este Trinitar. Ei nu cred că Isus este Dumnezeu, și nu cred că ești mântuit prin har. Cum vor ajunge acolo? Ce vrei să spui?”

Dacă crezi în Dumnezeu, trebuie să crezi în Dumnezeul care este Dumnezeu, nu în orice dumnezeu care vrei tu să fie Dumnezeu. Nu poți crede în Allah. Nu poți crede în orice dumnezeu care este în budism. Nu poți să crezi în Dumnezeul din Vechiul Testament așa cum cred evreii. Trebuie să crezi în Dumnezeul care este revelat în Domnul Isus Cristos. Nu poți să crezi în „altul cel sfânt” așa cum l-a numit un teolog. Trebuie să crezi în Dumnezeul care este Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie să crezi în Trinitate. Trebuie să crezi în Dumnezeul care S-a întrupat în Isus Cristos, Dumnezeul întrupat. Așadar, trebuie să crezi că Isus a fost Dumnezeu în trup, deplin uman, deplin divin, că a trăit o viață fără de păcat, că a murit pe cruce cu o moarte înlocuitoare pentru păcătoși, că a înviat fizic și în trup a treia zi și S-a înălțat la cer, că a trimis Duhul Sfânt, şi acum mijlocește pentru noi și Se va întoarce cu slavă. Acesta este mecanismul care pune în mișcare adevărul mântuitor și anume că Isus este adevăratul Dumnezeu revelat și întrupat ca om, că este Dumnezeu, cu adevărat Dumnezeu, Una din Persoanele Trinității, că merită închinarea și slava, și dragostea, și adorarea în aceeași măsură ca Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt.

Trebuie să crezi în moartea Sa înlocuitoare pe cruce ca un sacrificiu perfect fără niciun păcat în viața Sa. El nu a fost păcătos și nu a mers în iad să sufere pentru păcatele Sale, așa cum spune The Word Faith Movement (Mișcarea Cuvântul credinței). A fost un Miel perfect fără cusur. A murit acolo, cu toate că nu a meritat să moară în locul nostru, ca înlocuitor perfect. A făcut ispășire pentru păcatele noastre care i-au fost imputate Lui, pentru ca viața lui neprihănită să ne fie imputată nouă. El a fost înviat din morți pentru a birui moartea pentru noi. Dacă crezi în inima ta că Isus este - dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, Romani 10:9, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi, ce? Mântuit. Atunci crezi că El este Dumnezeu, Una din Persoanele Trinității care S-a întrupat, născut din fecioară. Că aceasta a fost singura cale prin care Dumnezeu putea să vină în lume. Că a trăit o viață perfectă, a murit o moarte înlocuitoare și a înviat din morți. Dacă crezi asta, ești mântuit, dacă crezi asta până în punctul în care consimți aceste lucruri, le accepți și Îl iubești pe Domnul Isus Cristos. 1 Corinteni 16:22 spune: „Dacă nu iubește cineva pe Domnul Isus, să fie condamnat nimicirii”, anatema.

Trebuie să crezi de asemenea că mântuirea este doar prin credință, că îndreptățirea este prin credință. Romani 4 cu 4 și 5: „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” Ce măreață afirmație! Nu ești mântuit prin fapte. „Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Ești mântuit prin har prin credință. Și ce se întâmplă? Această măreață afirmație, crezi în Cel care îndreptățește pe cel păcătos. Nu se referă la faptul că-l justifică pe cel bun și îl justifică pe cel duhovnicesc, care are fapte bune, El îl justifică pe cel păcătos. El îl justifică pe cel ticălos și pe cel rău și pe cel păcătos care crede în El, care vine și spune: „Nu am un merit al meu, nu am nicio neprihănirea a mea” și se aruncă înaintea milei Celui care îl justifică pe cel păcătos. Aceasta este una din cele mai mărețe afirmații din întreg Noul Testament. Romani 4:5: „socotește pe cel păcătos neprihănit”. Asta elimină faptele. Nu trebuie să fii bun ca să fii justificat. Trebuie doar să recunoști că ești rău și să strigi către Dumnezeu.

Biserica romano-catolică nu crede așa ceva. Ei cred că El îi justifică pe cei buni, pe oamenii care se împărtășesc din harul care le-a fost administrat prin botez sau prin Mesă sau alte sacramente, și le amestecă cu fapte bune și fac suficiente fapte bune, și suficiente fapte bune, și suficiente fapte bune, și Dumnezeu îi va justifica pe cei buni. Asta crede teologia liberală. Biblia nu învață așa ceva. O eroare în înțelegerea justificării este motivul clar pentru care Israel a fost înlăturat, motivul pentru care Israel a fost apostat pentru că nu a cunoscut neprihănirea lui Dumnezeu. Au vrut să aibă propria lor neprihănire și nu s-au supus neprihănirii lui Dumnezeu, Romani 10:3. Este aceeași eroare a romano-catolicismului. Este același lucru al oricărui sistem al faptelor, al oricărui sistem religios, al oricărei secte, al oricăror lucruri care au legătură cu creștinismul, însă nu cu adevărul.

Trebuie să crezi doctrina păcatului. Trebuie să crezi că omul este păcătos. Dacă zicem că nu avem păcat, Îl facem pe Dumnezeu cum? Mincinos, și adevărul Lui nu este în noi. Dacă spui că nu ești păcătos, nu ești un creștin pentru că dacă spui că nu ești păcătos, atunci Cuvântul lui Dumnezeu nu este în tine. 1 Ioan 1:8, la fel și în versetul 10 de asemenea: „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” Versetul 8 spune: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.”

Așadar, noi ne afirmăm păcătoșenia și ne afirmăm nelegiuirea și apoi afirmăm că nu putem face nimic ca să fim mântuiți. Și afirmăm că Isus Cristos a plătit prețul pentru mântuirea noastră și strigăm în disperare, așa nelegiuiți, ca Dumnezeu să atribuie neprihănirea lui Cristos în dreptul nostru. Vedeți, aceasta este partea de adevăr care trebuie crezută. Acum, dacă ești musulman, nu vei crede asta. Dacă ești budist, nu vei crede asta. Dacă ești un evreu care nu L-a acceptat pe Cristos, nu vei crede asta. Dacă ești ateu, nu vei crede asta. Dacă ești mormon, nu vei crede asta, et cetera, et cetera, et cetera. Și ești încă în întuneric.

Și dacă credeți că tot ce aveți de făcut este să spuneți: „Cred în Isus,” și veți merge în cer, și nu-L cunoașteți pe Isus despre care vorbiți, cine este El, ce a făcut, ce a îndeplinit pe cruce când ți-a obținut mântuirea și dacă nu accepți toate acestea așa cum sunt descoperite în Scriptură – nu trebuie să le înțelegi pe deplin, dar trebuie să înțelegeți claritatea lor. Poate nu înțelegi toate implicațiile doctrinei justificării, dar trebuie să înțelegi asta: ești un păcătos. Ești nevrednic. Nu poți face nimic. El a făcut totul.

„Orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu, este duhul lui anticrist.” Dacă greșești cu privire la cine este Isus și de ce a venit, atunci ești un duh al lui anticrist.

Vedeți, într-adevăr, tot ceea ce avem nevoie să credem ca să fim mântuiți este însumat în Cristos, nu-i așa? Vedem în El Trinitatea pentru că este o Persoană din Trinitate, care S-a întrupat. Vedem în El standardul perfect și neprihănit al lui Dumnezeu, trăit. Vedem în El moartea înlocuitoare pe cruce, puterea învierii asupra morții. Totul este însumat în Cristos. De aceea spune Pavel în 1 Corinteni 3 „Nu puteți pune altă temelie decât temelia care este Isus Cristos.”

Așadar, noi credem în Biblie. Adevărații creștini cred Cuvântul lui Dumnezeu. Știi ce se întâmplă când ești izbăvit? Dumnezeu pune în tine o dragoste pentru adevăr. De asemenea credem în marea doctrină a justificării prin har doar prin credință. Credem în Iehova-Țidkenu în limba ebraică, Domnul care este neprihănirea noastră, pentru că nu avem una proprie. Credem în nașterea lui Isus Cristos din fecioară. Credem în divinitatea Lui deplină. Credem în umanitatea Lui fără de păcat. Credem în moartea Lui ispășitoare. Credem în învierea Lui. Credem în adevărul fiecărui cuvânt pe care El l-a vorbit și în realitatea fiecărei minuni pe care a înfăptuit-o. Să deschidem la 2 Ioan 9: „Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.” Nu-i minunat?

Ei bine, să sumarizăm totul, sunt adevăruri nenegociabile, autoritatea absolută a Scripturii, Sola Scriptura. Ispășirea doar prin credință, Sola fide. Doar în Cristos, Cel care a fost Dumnezeu-om desăvârșit, Sola Cristus. Reformatorii au înțeles bine totul. Acestea au fost problemele. Iar adevărații creștini, preaiubiților, au fost izbăviți din eroare și au venit la adevăr, și oricine crede o minciună nu este de la Dumnezeu. Și iată biserica, ne întoarcem de unde am început, estompând linia de demarcație dintre adevărații creștini și necreștini. Nu e treaba noastră să primim în părtășia bisericii, la strângerea bisericii, să avem legături spirituale cu oameni care sunt în întuneric și sunt vinovați. Făcând asta ne facem vinovați de un păcat odios. Devenim părtași ai faptelor lor rele. Ca acei corinteni aroganți, care l-au primit pe cel care trăia în cel mai dizgrațios păcat, avea o relație sexuală cu soția tatălui său. Și Pavel a spus: „Pe un astfel de om îl voi da pe mâna lui Satan”.

Dacă cineva care are o relație sexuală contaminează biserica, ce impact va avea asupra bisericii să îi acceptăm pe cei care aduc minciuni? Învățătorii mincinoși nu vor avea niciodată un semn pe frunte pe care să scrie că sunt învățători mincinoși. Și întotdeauna vin, conform cu 2 Corinteni 11:13 deghizați în ce fel de îngeri? Oh, ei întotdeauna îți vor spune adevărul. Trebuie să păstrăm biserica curată și trebuie să îi facem pe oameni conștienți asupra realități a ceea ce înseamnă să fii un adevărat creștin. De nimic altceva nu este disperată nevoie în biserică acum decât să restaurăm discernământul biblic, și să fie restaurat iarăși la nivelul de început pentru a discerne cine este un creștin și cine nu. Primul domeniu de izbăvire este să fii izbăvit de la rătăcire să și vii la adevăr.

Să ne rugăm!

Doamne, Cuvântul Tău este o lumină și a luminat cu strălucire asupra noastră în această dimineață. Și ne amintim de cuvintele lui Ieremia care a spus: „Nu i-am trimis Eu pe acești proroci și ei au mers, nu le-am vorbit Eu și ei au prorocit”. Și, Doamne, lumea este așa de plină de aceia pe care nu i-ai trimis Tu și de aceia care nu au primit niciodată mesaj de la Tine. Și ei sunt deghizați în îngeri de lumină și biserica este așa de credulă în această privință. Tată, ne rugăm să Îți păzești oamenii, să le dai o pasiune pentru lumină, pentru adevăr. Și ajută-ne să-i cunoaștem pe adevărații creștini, pentru că ei sunt aceia care au ieșit din minciuni, din amăgiri, din întuneric și au venit la lumina clară, strălucitoare, splendidă și măreață a adevărului. Îți mulțumim pentru acea izbăvire, pe care Tu ai realizat-o. Nu am fi fost niciodată în stare să ne izbăvim singuri pentru că în rătăcirea și în moartea noastră, nu am fi putut niciodată să vedem lumina, nu am fi putut niciodată să înțelegem lumina. Am fost orbi față de ea, surzi față de ea, morți față de ea, dar Tu ne-ai dat viață și lumină. Îți mulțumim pentru acea izbăvire. Amin.

SFÂRȘIT