Așa cum v-am spus în această dimineață, vom începe în această seară o serie cu un subiect nou. Subiectul este Cerul. Și aceasta nu va fi în multe privințe ca o serie de predici, ci mai mult ca un curs, cel puțin așa va fi în această seară. Vreau să vă învăț ce are de spus Biblia ca introducere la acest subiect, Cerul. Așa cum am subliniat acum câteva săptămâni, trăim într-o societate a satisfacției instantanee, o societate în care oamenii nu vor să amâne și să întârzie absolut nimic, cu excepția plăților.

Cu siguranță nu vor să amâne satisfacția. Ei vor doar să amâne durerea care o însoțește. Trăim într-o perioadă în care toată lumea vrea să primească instantaneu tot ceea ce își dorește, și avem carduri de credit care ne permit să cumpărăm ceva pentru care nu avem bani, să mergem unde nu avem bani să mergem, să facem ceea ce nu avem bani să facem. Apoi începem să plătim, dacă totul merge bine. Îndatorarea ajunge uneori până la punctul în care nu ne putem plăti facturile și atunci oamenii intră în probleme grave.

Asta reflectă o atitudine care spune: „Vreau ceea ce-mi place și vreau totul acum”. Și vă menționasem acum câteva săptămâni cum obișnuiam să cântăm cântări despre Cer, iar acum nu mai cântăm cântări despre Cer, le cântăm rareori sau niciodată. Nu-mi amintesc să se fi scris vreo cântare despre Cer în ultima vreme, pentru că noi nu suntem adepții împlinirii întârziate, iar raiul este o împlinire întârziată. Nu ne place ca nimic să fie amânat în viitor. Ne place satisfacția instantanee. Vrem totul acum și suntem bucuroși să sacrificăm viitorul pe altarul imediatului. Nu vrem să așteptăm pentru nimic. Ca urmare a faptului că trăim într-o societate a satisfacției instantanee, o societate a indulgenței materialiste, biserica a căzut pradă acestui lucru și nu ne-am mai îndreptat gândurile în sus, așa cum ne îndeamnă Coloseni 3, ci ne-am gândit la lucrurile de pe pământ.

Nu suntem interesați de un viitor nebulos, un loc în spațiu, așa cum au ales unii să îl numească. Nu suntem dedicați să ne strângem o comoară în ceruri, așa cum ne-a spus Isus, ci mai degrabă să ne strângem o comoară aici. Anumiți predicatori și slujitori prin televiziune și radio au un mare succes promițându-le oamenilor că Isus îi vrea bogați acum, sănătoși acum, prosperi acum, de succes acum. Noi numim asta „evanghelia prosperității” și este foarte populară, deoarece oamenii vor toate bunătățile acum.

Am fost foarte curios când am avut recent o conversație cu Jerry Falwell și l-am întrebat: „Care credeți că este viitorul Clubului PTL acum că v-ați retras?” El a spus: „Sunt convins că Jim și Tammy Bakker se vor întoarce”. Este interesant faptul că motivul care stă la baza acestei afirmații este că creditorii cred că Jim și Tammy se pot întoarce la PTL Club și pot strânge efectiv toți banii necesari pentru a plăti toți creditorii. Este aproape de neconceput pentru mine că astfel de oameni ar putea reveni în lumina reflectoarelor publice și să ocupe, citez, "o poziție de slujire în biserica creștină". Este pur și simplu de neconceput, cu excepția faptului că trăim într-o vreme în care oamenii vor evanghelia prosperității și vor da banii oricui o vinde. Oamenii vor cumpăra ceva ce ei cred că îi va face bogați, de succes, prosperi în această viață, și asta li se promite.

Biserica din America, în general, nu are Cerul în minte. Și, ca urmare a acestui fapt, tinde să fie indulgentă, egoistă, concentrată pe sine și slabă. Este consumată de propriile sale tendinţe de a fi indulgentă. Își dorește să se simtă confortabil doar cu gânduri trecătoare despre Cer. Asta contrastează cu faptul că aproape tot ceea ce este prețios pentru noi se află în Cer.

Dați-mi voie să vă prezint o scurtă perspectivă în acest sens. În Evanghelia după Matei, capitolul 6 cu versetul 9, aveți un verset foarte familiar pe care îl cunoașteți cu toții: „Iată dar cum trebuie să vă rugați”, a spus Isus: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău”. Aș putea să vă reamintesc, pentru început, și nu trebuie să încercați să mă urmăriți în toate aceste versete, voi acoperi multe dintre ele, dar mai întâi de toate, Tatăl vostru este în ceruri. Într-un sens foarte real, Cel care este sursa tuturor lucrurilor pentru noi, Dumnezeu Însuși, este în ceruri. Mai mult, în capitolul 9 din Evrei, în versetul 24: „Căci Cristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”. Nu numai că Tatăl nostru este în ceruri, dar și Mântuitorul nostru este în ceruri. În capitolul 12 din Evrei și în versetul 23 se spune: „de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți”. Nu numai că Tatăl nostru este în ceruri și Mântuitorul nostru este în ceruri, ci și frații și surorile noastre în credință sunt în ceruri. Sfinții din Vechiul Testament sunt acolo, sfinții din Noul Testament sunt acolo, toți cei care au murit în credința în Cristos sau în credința în Dumnezeu în Vechiul Testament sunt în ceruri. În capitolul 10 din Luca, găsim o afirmație foarte interesantă în versetul 20, iar ceea ce spune ar trebui să dea speranță inimilor noastre ale tuturor. Spune: „Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse”; - referindu-se la ucenicii Săi care scoteau demoni – „ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”. Nu numai că Tatăl nostru este acolo, și Mântuitorul nostru este acolo, nu numai că frații și surorile noastre sunt acolo, dar și numele nostru este înregistrat acolo. Ce înseamnă asta? Înseamnă că avem un titlu de proprietate asupra unui loc acolo. Suntem cetățeni ai acelui loc.

Moștenirea noastră este și ea acolo. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie, și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi”. Moștenirea voastră veșnică este în ceruri. La ce ne referim când spunem asta? Ne referim la faptul că toate bogățiile slavei și harului lui Dumnezeu sunt puse deoparte pentru tine și pentru mine în ceruri. Tatăl nostru este acolo, Mântuitorul nostru este acolo, frații și surorile noastre sunt acolo, numele nostru este acolo; adică deținem titlul de proprietate pentru un loc acolo, și moștenirea noastră este acolo. Am putea rezuma multe din aceste lucruri prin Filipeni 3:20, unde apostolul spune: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor, pe Domnul Isus Cristos”. Cetățenia noastră este acolo. Suntem cetățeni ai acelui loc, aparținem acelui loc.

În Matei 5:12, Isus a spus: „Ferice de voi cei prigoniți, căci răsplata voastră va fi mare în ceruri”. Răsplata voastră veșnică este acolo. În Efeseni 6:9, Pavel le amintește credincioșilor din Efes că stăpânul lor este acolo, domnul lor este acolo. Iar în Matei 6:19-21, Isus a spus că singura comoară pe care o vei avea pentru totdeauna este tot acolo.

Așadar, atunci când vă gândiți la Cer, identificați locul în care se află Tatăl vostru, Mântuitorul vostru, frații și surorile voastre, numele vostru este acolo, moștenirea voastră este acolo, cetățenia voastră este acolo, răsplata voastră este acolo, Stăpânul vostru este acolo, bineînțeles, fiind Dumnezeu și Cristos, și totodată, comoara voastră este acolo. În concluzie: Cerul este casa voastră. Noi suntem străini. Noi suntem pelerini. Suntem străini în această lume. Suntem ca niște călători spațiali aflându-ne pe o planetă care nu este a noastră. Locul nostru nu este aici. De fiecare dată când cineva din această lume ne întâlnește, întâlnește ființe străine. Oameni buni, noi suntem străini. Am ajuns aici, dar casa noastră este în altă parte. Tot ceea ce iubim este acolo. Tot ceea ce prețuim este acolo. Tot ceea ce este valoros este acolo. Tot ce este etern este acolo. Și totuși, iată-ne aici, în biserica lui Cristos din Statele Unite ale Americii în acest secol, dedicați să ne adaptăm pe acest pământ străin.

Creștinismul auto-indulgent este genul de creștinism care și-a pierdut perspectiva cerească. Biserica de astăzi nu-și mai pune nădejdea în Cer, ci nădăjduiește că nu va ajunge în Cer. Astfel de oameni, nu vor să meargă în rai până când nu au avut tot ceea ce le poate oferi pământul. Iar când acestea se vor fi epuizat și, în cele din urmă, vor fi prea bătrâni pentru a se bucura de ele sau prea bolnavi pentru a se bucura de ele, atunci se vor bucura că raiul este acolo pentru a-i primi. „Dar te rog, Doamne, nu mă trimite încă în ceruri. Nu am fost încă în Hawaii. Nu mi-am luat mașina nouă. Vreau să merg în Bahamas. Vreau să primesc o mărire de salariu. Vreau o casă nouă. Doamne, te rog, nu, încă nu raiul”. Ce perspectivă blazată!

Ioan spune în 1 Ioan 2 că tot ceea ce este în lume trece. Și „dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el”. Cred că sunt mulți oameni care pretind că Îl iubesc pe Cristos, dar faptul că iubesc lumea atât de mult, înseamnă că nu sunt deloc cetățeni ai cerului. Și așa cum spunea vechea zicere duhovnicească: „nu toți cei care vorbesc despre Cer merg acolo. Dar nici cei care merg acolo nu vorbesc toţi despre Cer.” Și asta este cealaltă latură a lucrurilor. Iar noi ar trebui să învățăm să trăim în lumina Cerului. Această speranță ar trebui să ne umple inimile, ar trebui să ne schimbe viața, umplându-ne cu bucuria anticipării care ne dezleagă de această lume trecătoare. Putem fi atât de legați de această lume. Agonisim lucruri din această lume care vor pieri, în loc să ne strângem comori în cer.

Acum, știu că unii oameni cred că raiul este un loc imaginar. Unii oameni cred că raiul este un vis omenesc pentru copiii mici. Alții cred că este o dorință. Alții cred că raiul este o stare de spirit. Alții cred că raiul este o proiecție a tot ceea ce este bun în umanitate. Alții cred că raiul este nemurirea adevărului și a frumuseții. Și poți citi tot felul de lucruri de genul acesta. Dar Biblia spune că Cerul este un loc. Vreau să rețineți asta, bine? Este un loc, iar toți oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu fie sunt deja acolo, fie se duc acolo. Acum, asta e destul de simplu. Raiul este un loc și toți oamenii care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu fie sunt deja acolo, fie se duc acolo pentru a trăi veșnic în perfecțiune și glorie deplină. Iar în prezent, noi trebuie să trăim în lumina Cerului.

Acum, îngăduiți-mi să vă prezint o perspectivă asupra acestui lucru. Întoarceți paginile Scripturii la 2 Corinteni capitolul 5. 2 Corinteni capitolul 5. Și haideți să vedem dacă nu putem prinde puțin din ce îl însufleţea pe apostolul Pavel. Acum, el se află sub o mulțime de persecuții. Dacă vă uitaţi mai sus - haideți să ne întoarcem până la capitolul 4 cu versetul 8. El spune: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru”. Cu alte cuvinte, ne este greu aici. Suntem încolțiți în toate chipurile, prigoniți, în grea cumpănă, trântiți jos, purtând mereu, ca să spunem așa, moartea lui Cristos în trupurile noastre, fiind în mod constant dați morții de dragul lui Isus, versetul 11, astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața. Apoi spune în versetul 16: „De aceea, noi nu cădem de oboseală” - de aceea, noi nu cădem de oboseală, în ciuda tuturor acestor lucruri – „Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” Cu alte cuvinte, tot ceea ce îndurăm în această viață nu poate fi comparat cu slava care o produce viața viitoare. Cu cât suferi mai mult aici, cu atât mai multă slavă va fi acolo.

Este exact ca ceea ce a afirmat Isus în Evanghelia după Matei, când a spus, de fapt când Iacov și Ioan și mama lor au zis: „’Porunceşte’, I-a zis ea, ‘ca, în Împărăţia Ta acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Ta’”. Iar El a răspuns: „a ședea la dreapta și la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu”. Și apoi, implicația a fost că o va da celui care a suferit cel mai mult aici pentru Numele Său. Cu cât suferi mai mult aici, cu atât mai mare va fi înălțarea acolo. Acesta este modul în care Domnul echilibrează asta. Așa că Pavel spune: „întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă”. Așadar, oricare ar fi situația prin care treci aici, ea va fi compensată pentru eternitate. Un mic necaz temporar, pentru gloria eternă.

Astfel, el spune în versetul 18: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice”. Noi avem o perspectivă eternă. Îndurăm tot ceea ce are de oferit lumea, pentru că știm că asta face ca noi să avem o greutate mai mare de slavă în veșnicia viitoare. Ne păstrăm concentrarea asupra acestui lucru. Și aici vine în versetul 1 din capitolul 5 și spune: „Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc”, adică dacă murim „avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică”. Avem o altă viață. Avem o altă formă, o altă casă.

Acum, cortul nostru pământesc este în curs de a fi demolat, nu-i așa? Sigur. Cineva l-a întrebat odată pe John Quincy Adams cum se simte. El a dat un răspuns interesant. A spus: „John Quincy Adams este bine, domnule, e foarte bine. Casa în care locuiește este dărăpănată și veche și a primit de la constructorul ei vestea că trebuie să o părăsească în curând. Dar, John Quincy Adams este bine, domnule, e foarte bine”. Ei bine, așa stau lucrurile. Omul exterior se degradează cu timpul, iar cortul pământesc este demolat și când acesta nu mai există, știm că avem o clădire de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, ci este veșnică în ceruri, în ceruri. Așadar, privim spre cer, unde vom avea acea greutate veșnică de slavă, acea casă nouă de la Dumnezeu. El spune, în versetul 2: „Și gemem în cortul acesta”. Noi gemem în această casă. Știu că așa este. Tu, și eu, toți gemem. Gemem din cauza slăbiciunilor ființei noastre fizice. Gemem din cauza păcatului care domnește, ca să spunem așa, în firea noastră. Gemem pentru că nu putem fi ceea ce ar trebui să fim și nu putem face ceea ce ar trebui să facem. Suntem debilitați în mod continuu în această formă umană și, prin urmare, gemem împreună cu tot restul creației, așa cum spune Romani 8. „Gemem”, așteptând manifestarea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu, tânjind să fim îmbrăcați cu locuința noastră din ceruri. Ne dorim trupul nostru ceresc.

Acum, tu simți în felul acesta? Te poți identifica cu Pavel? Poți spune: „O, cât de mult doresc să fiu îmbrăcat cu locuința noastră din ceruri?” Sau rugăciunea ta este mai degrabă în felul următor: „Doamne, cât de mult îmi doresc să ajung la mall ca să mă îmbrac cu orice este la reducere la Nordstrom?” Adică, unde este, știi, unde este dorința ta? Unde este dorința ta? Adică, dacă te uiți la biserica de astăzi, ar trebui să spunem că sunt foarte puțini oameni în jur care suspină din inimă pentru că tânjesc atât de mult să fie în prezența lui Dumnezeu în ceruri. Asta este trist! Dar el spune că tânjim: „să fim îmbrăcați cu locuința noastră din ceruri, negreșit dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el”. De ce ai vrea asta, Pavel? De ce ești atât de nerăbdător să nu fii dezbrăcat, ci îmbrăcat cu acel trup veșnic? Versetul 4: „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați”. Apăsați de păcat, apăsați de boală, apăsați de moarte, apăsați de lacrimi, de tristețe, de întristare, de durere și de toate celelalte. Noi nu vrem să fim dezbrăcați. Cu alte cuvinte, nu ne este de ajuns doar ca duhul nostru să meargă în prezența lui Dumnezeu; vrem să fie și trupurile noastre. Vrem „să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghițit de viață”.

Iată deci un om care tânjește literalmente după forma sa cerească, tânjind să fie în acel loc etern. Și acum, „Cel ce ne-a făcut pentru aceasta”, spune el în versetul 5, „este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului”. Acum, ce a vrut să spună prin asta? „Duhul este o arvună”, așa cum Îl numește Pavel în Efeseni 1, este o garanție sau un arrabon. Acesta este un cuvânt grecesc care înseamnă „un inel de logodnă”. Când Dumnezeu ți-a dat Duhul Său cel Sfânt, acela a fost un inel de logodnă care indica faptul că într-o zi vei fi mireasa Lui și că vei fi căsătorit cu El când vei ajunge în ceruri. Duhul Sfânt este arvuna; arrabon înseamnă: „avans, inel de logodnă, prima tranșă”. Este ca „banii de garanție”, ca să împrumutăm vechea expresie.

Așadar, Duhul Sfânt este garanția nemuririi noastre, garanția noii noastre forme în gloria cerului. De aceea, versetul 6: „Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, - pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. - Da, suntem plini de încredere, și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”. Acum, ai putea spune asta? Adică, este o declarație destul de directă. Poți spune că dorința cea mai profundă a inimii tale este să părăsești acest trup și să fii prezent cu Domnul? Poate ne este greu să spunem asta, pentru că ne ținem atât de strâns de această viață, pentru că este tot ce știm. Și pentru că experimentăm dragostea și relațiile semnificative pe care viața ni le aduce, devenim captivi acestei vieți. Dar noi trebuie să fim transcendentali. Iar scopul meu, și am încredere prin harul lui Dumnezeu, pentru următoarele săptămâni, pe măsură ce studiem Cerul, scopul este să ne dezlegăm cu toții un pic în ceea ce privește faptul că ne ținem atât de strâns de această viață.

Imaginați-vă spunând: „Și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”. Observați expresia: „acasă la Domnul”. Asta este casa noastră, acolo, cu Domnul, asta este casa noastră, acolo este locul nostru. Așa cum am spus mai devreme, tot ceea ce iubim este acolo, Tatăl nostru este acolo, Mântuitorul nostru este acolo, frații și surorile noastre sunt acolo, numele nostru este acolo, moștenirea noastră este acolo, cetățenia noastră este acolo, răsplata este acolo și comoara noastră este acolo. Acolo este casa noastră și tânjim să ne întoarcem acasă. Cu toții vă puteți identifica cu asta. Atunci când plecați pentru o perioadă îndelungată, există ceva în inima voastră care tânjește să se întoarcă acasă.

Vom reveni la acest text mai târziu în studiul nostru, dar am vrut să vi-l prezint pentru că am vrut să vedeți ce fel de atitudine a inimii urmărim. Vrem să ajungem în inimile noastre în punctul în care gemem pentru a fi îmbrăcați cu trupul ceresc, tânjind să părăsim acest trup pentru a fi prezenți cu Domnul, să fim mai preocupați de greutatea veșnică a slavei decât de suferința ușoară de aici, în care suntem conștienți să ne punem deoparte toată comoara în ceruri pentru a ne bucura de ea pentru totdeauna, mai degrabă decât să o punem deoparte pe pământ și să o lăsăm aici. O persoană foarte bogată a murit, iar cineva l-a întrebat pe un prieten de-al său: „Cât a lăsat?” Iar prietenul i-a răspuns: „Totul”. Și exact asta este ceea ce vei lăsa și tu, totul.

Acum, haideți să vorbim despre câteva lucruri fundamentale despre Cer care ne vor ajuta să începem. În primul rând, în Scriptură se face referire la Cer de aproximativ 550 de ori. Dacă vrem să fim cu gândul la Cer și să tânjim după Cer, trebuie să știm câte ceva despre el, astfel încât să avem ceva care să ne atragă în acea direcție. Cuvântul-cheie al Vechiului Testament pentru cer este shamayim. Este un cuvânt la plural, și literal, înseamnă „înălțimile”, „înălțimile”. Cuvântul-cheie din Noul Testament este ouranos, de la care a fost numită planeta Uranus. Înseamnă literalmente: „ceea ce este ridicat”.

Așadar, este un termen general în sensul că înseamnă ceva care este înalt și ceva care este înălțat. Acum, atunci când privim cerul și privim cerul noaptea sau cerul ziua, privim cerul. Cu toate acestea, ochii noștri nu pot merge prea departe. Dați-mi voie să vă prezint acest gând de la apostolul Pavel. În 2 Corinteni, el spune, capitolul 12, versetul 2: „Că am fost răpit până în al treilea cer”. 2 Corinteni 12:2, „Am fost răpit până în al treilea cer”. Acum, aceasta este o indicație foarte clară că există trei ceruri.

Așadar, haideți să vorbim despre cele trei ceruri, bine? Primul este ceea ce am putea numi cerul atmosferic, cerul atmosferic. Acesta este spațiul aflat imediat deasupra pământului. Acesta este aerul pe care îl respirăm. Acesta este în general numit troposferă. Uneori, când Biblia vorbește despre cer, se referă la acest prim cer. Atmosfera din jurul pământului, este aerul pe care îl respirăm, este mediul în care trăim. Iar atunci când Scriptura se referă la asta, este destul de clar că asta are în vedere. De exemplu, sunt mai multe locuri, dar cred că în Isaia 55, versetul 9: „Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre. Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri”. Da, din primul cer. Primul cer este cerul atmosferic, de unde coboară ploaia și zăpada. Spune că nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă. Ciclul hidrologic, care este ciclul apei, are loc în primul cer. Este atmosfera din jurul pământului. Există mai multe referiri în Psalmi la această atmosferă, de asemenea. Se spune, de exemplu, în Psalmul 147:8 că Dumnezeu acoperă cerurile cu nori, și dă ploaie pentru pământ. Din nou, acesta este cerul atmosferic.

Al doilea cer - și Scriptura se referă și la asta - este zona planetară, zona în care se mișcă stelele, lunile și toate planetele. Scriptura se referă, de asemenea, la acest cer. De fapt, cu mult timp în urmă, în primul capitol din Geneza, Dumnezeu a spus: „Să fie luminători în întinderea cerurilor”. „Să fie luminători în întinderea cerurilor”. Oare ce a vrut să spună prin asta, continuă să spună: „Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul”. Și iarăși, cerul este cerul planetelor, cerul stelelor și al lunilor. Psalmistul se referă și la acesta ca fiind cerul. Acesta este al doilea cer.

Apoi, cel de-al treilea cer, trecând de al doilea cer, este cerul divin. Acum, acolo locuiește Dumnezeu. Și acolo locuiește cu sfinții Săi îngeri și acolo locuiește cu toți sfinții din toate timpurile care au fost răscumpărați. Acesta este Cerul asupra căruia vrem să ne concentrăm: Cerul în care locuiește Dumnezeu, unde locuiesc sfinții îngeri, unde locuiesc și vor locui toți cei răscumpărați din toate veacurile, în vecii vecilor.

Acum, vreau să vă prezint o referință pentru ca să nu fiți confuzi. Întoarceți pentru o clipă la 1 Împărați 8:27. 1 Împărați 8:27. Spune: „Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă”. Solomon spune: „cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu!”. Acum, aici Scriptura spune că, pe de o parte, și cel mai înalt cer, sau literalmente în ebraică, „cerul cerurilor”, nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu. Cum putem spune, pe de o parte, că cerul cerurilor nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu și, pe de altă parte, că cerul cerurilor este locuința Lui? Nu sunt sigur. Nu sunt sigur cum putem spune asta, dar asta spune Biblia. Există un sens în care cerul cerurilor nu îl poate cuprinde pe Dumnezeu, și totuși există un sens în care acela este locuința Sa. Nu cred că este prea greu de înțeles. Puteți înțelege asta dintr-o simplă ilustrație omenească. Eu am un loc în care locuiesc, dar există un sens în care casa mea nu mă poate cuprinde. Nu mă poate cuprinde trupește în orice moment și, cu siguranță, nu poate cuprinde efectul vieții mele, efectul influenței mele și așa mai departe și așa mai departe. Așadar, într-un mod foarte banal, un mod foarte comun, putem înțelege că Dumnezeu poate locui în cer. Și totuși, cerul, într-un anumit sens, nu-l poate cuprinde pe Dumnezeu.

Dar există un cer al cerurilor în care locuiește Dumnezeu. Acesta este locul Lui. Este casa Sa. Este locuința Sa. În Isaia 57:15, „Căci așa vorbește Cel înalt și înălțat, care trăiește în veci și al cărui nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie»”. Dumnezeu are un loc în care locuiește, un loc real, o locuință. În Isaia 63 cu versetul 15: „Privește din cer și vezi, din locuința Ta cea sfântă și slăvită”. Asta ne spune unde este locul, este în ceruri. În capitolul 57, spune că Dumnezeu are un loc, iar în capitolul 63, Dumnezeu, spune: „Privește de la locul Tău”, iar acel loc îl numește „Cer”. Acela este cerul cerurilor, unde locuiește Dumnezeu. De fapt, în Psalmul 33:14 se spune că Dumnezeu privește din cer, versetul 13: „Din locașul locuinței Lui, El privește”. Așadar, există un loc în care locuiește Dumnezeu, iar acel loc se numește „Cer”. Este cerul cerurilor, al treilea cer.

În Psalmul 102, doar o altă referință. Aș putea să vă dau mai multe, dar aici se spune în versetul 19: „Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui; Domnul privește din ceruri pe pământ”. În Noul Testament, ca să aveți o referință din Noul Testament, în Apocalipsa 3:12: „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu”. Observăm iarăși că Noul Testament Îl identifică pe Dumnezeu cu Cerul. Dumnezeu locuiește în Cer.

Acum, îngăduiți-mi să fac o scurtă trecere prin Matei, doar pentru a vă întări acest gând în minte. Bine? Deschideți Biblia la Matei 5:16 și dați-mi voie să văd dacă nu pot să fac clar acest gând și să vă arăt cât de important este în Noul Testament. Acum, urmăriți, Matei 5:16; pregătiți-vă Biblia și vedeți dacă nu puteți sesiza tendința evidentă. „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este” – unde? – „în ceruri”. Versetul 34: „Dar Eu vă spun: Să nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu”. Versetul 45: „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Capitolul 6, versetul 1: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri”. Versetul 9: „Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri’”. Capitolul 7, versetul 11: „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer”. Versetul 21: „Nu orișicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”.

Isus repetă mereu acest lucru. Capitolul 10, versetul 32: „De aceea, pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”. Capitolul 12, versetul 50: „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mama”. Și în capitolul 16, chiar în versetul 17, acolo spune: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Capitolul 18, versetul 10: „Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; - se referă la credincioși - căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri”. Versetul 14: „Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din acești micuți”. Versetul 19: „Vă mai spun iarăși, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”. Versetul 35: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc”.

Acum, aveți sentimentul că Isus vrea să înțelegem că Dumnezeu este în ceruri, nu-i așa? Iar și iar, din nou și din nou repetă acest lucru. În capitolul șase din Ioan, identificându-L pe Dumnezeu cu Cerul, Isus spune în versetul 33: „căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer”. Evident, cel care a venit din cer era Domnul Isus Cristos, indicând din nou că acela era locul unde locuia Dumnezeu. Versetul 38: „Eu m-am coborât din cer”. Versetul 41: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer”. Versetul 42, „Eu m-am coborât din cer”. Versetul 50: „Aceasta este pâinea care se coboară din cer”. Versetul 51: „Eu sunt pâinea vie care s-a pogorât din cer”. Versetul 58: „Astfel este pâinea care s-a pogorât din cer”.

Vreau să înțelegeți că Cerul este un loc, și că Dumnezeu locuiește acolo, iar Cristos a venit de acolo. Nu este un produs al imaginației, nu este un sentiment, nu este o emoție. Este un loc. Este locul lui Dumnezeu. Este locul în care trăiește Dumnezeu. De fapt, acum urmăriți acest gând, este atât de mult locul lui Dumnezeu, urmăriți acest lucru, aceasta este o cheie de interpretare a Noului Testament. Este atât de mult locul lui Dumnezeu, încât Cerul a devenit un sinonim pentru Dumnezeu. Și găsiți asta în Noul Testament.

Îngăduiți-mi să vă arăt. Există mai multe ilustrații. O să vă dau doar una sau două. În Matei 23:22 se spune, și vorbește Isus: „și cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el”. Cerul acolo este sinonim cu Dumnezeu. Dacă juri pe cer, juri pe Dumnezeu. Sunt cu adevărat unul și același lucru. Cerul este locul în care se află Dumnezeu și este atât de mult locul Lui, încât poți să te referi la unul sau la celălalt și să însemne ambele. În Luca 15, versetul 7: „Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer”. Ce înseamnă asta? Bucurie din partea lui Dumnezeu. Versetul 18, îmi place asta. Fiul risipitor se întoarce, acum ascultați asta, și spune: „Tată, am păcătuit împotriva” - Cui? – „împotriva cerului”. Ce vrea să spună? Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.

Acum, ascultați cu atenție. Ori de câte ori Scriptura se referă la împărăția cerurilor, ce înseamnă? Împărăția lui Dumnezeu. Este doar un alt mod de a-L exprima pe Dumnezeu. Veți spune: „Ei bine, de ce au înlocuit cuvântul „Cer” cu „Dumnezeu?” Este interesant de observat acest lucru. Scriitorii Noului Testament nu sunt neapărat legați de acest lucru; ei se vor referi la împărăția lui Dumnezeu și la împărăția cerurilor. Isus se referă la împărăția lui Dumnezeu și la împărăția cerurilor, dar ele înseamnă unul și același lucru. În perioada dintre Vechiul și Noul Testament, există un interval de 400 de ani numit perioada inter testamentară. În această perioadă, evreii au dezvoltat foarte mult tendința de a nu folosi niciodată numele lui Dumnezeu. Această tendință a existat chiar și la sfârșitul perioadei Vechiului Testament. Nu le plăcea să folosească numele de legământ al lui Dumnezeu, deoarece credeau că este prea sfânt pentru a ieși pe buzele lor. Și astfel, au început un proces de înlocuire a numelui lui Dumnezeu cu alte lucruri. Iar unul dintre lucrurile care au apărut în perioada inter testamentară și pe care l-au înlocuit cu numele Dumnezeu a fost Cerul. În loc să spună „mă închin lui Dumnezeu”, ei spuneau „mă închin cerului”. În loc să spună „invoc numele lui Dumnezeu”, ei spuneau „invoc numele cerului”. Deoarece numele lui Dumnezeu li se părea prea sfânt, L-au înlocuit cu cuvântul „Cer”. Și până la momentul în care cultura iudaică a Noului Testament se stabilește, orice referire la împărăția cerurilor în urechile lor este pur și simplu o referire la împărăția lui Dumnezeu. Este aceeași realitate. Este locul în care locuiește Dumnezeu, locul în care Dumnezeu domnește. Așadar, a intra în împărăția cerurilor înseamnă a intra în împărăția lui Dumnezeu. Cerul este un loc.

Acum, îngăduiți-mi să fac un pas mai departe. Apostolul Pavel spune ceva foarte interesant în Efeseni, capitolul 1. Să ne oprim puțin asupra lui. Versetul 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeul Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” – Acum, observați vă rog: verb la timpul trecut – „care ne-a binecuvântat” - în trecut – „cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. Acum, uitați-vă la capitolul 2, versetele 6 și 7. Spune că Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, versetul 5, ne-a adus la viață împreună cu Cristos. Aceasta este mântuirea noastră prin har; ați fost mântuiți. „Și”, timpul trecut, „El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Cristos Isus”. Acum, ascultați asta, noi nu suntem încă în ceruri. Acela este un loc. Noi nu suntem acolo. Deși nu suntem în ceruri, suntem în ce? În locurile cerești.

Poate veți întreba, „Ce înseamnă asta?” Vă voi spune eu ce înseamnă. Cerul este acolo unde se află Dumnezeu; Cerul este acolo unde Dumnezeu domnește; Cerul este acolo unde Dumnezeu conduce. Noi nu suntem în locul numit Cer, dar în prezent ne aflăm sub stăpânirea Regelui cerului. Așadar, nu suntem în Cer, dar în acest sens suntem în locurile cerești. Iar ceea ce încearcă să spună scriitorul este că am ajuns sub stăpânirea lui Dumnezeu. Când Biblia spune că Isus a predicat că Împărăția cerurilor este aproape, El a vrut să spună că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Iar când i-a chemat pe oameni în împărăție, i-a chemat la mântuire. Când Isus a spus că trebuie să fiți mântuiți, a vorbit despre mântuire. Când a spus că trebuie să moștenești viața veșnică, a vorbit despre același lucru, și s-a referit la mântuire. Și când a spus: „Siliți-vă să intrați în împărăția lui Dumnezeu sau în împărăția cerurilor”, s-a referit la mântuire. Așadar, atunci când devii mântuit și moștenești viața veșnică și devii credincios în Cristos, intri în Împărăția lui Dumnezeu; ești sub domnia Lui, nu în ceruri, ci în cele cerești, ca să spunem așa. Ești sub domnia Lui. Așadar, în prezent nu trăim în ceruri, dar trăim în cele cerești, și de aceea trebuie să ne preocupe lucrurile cerești. Avem o viață cerească. Viața noastră nouă în Cristos este o viață în cele cerești. Adică este sub stăpânirea și guvernarea lui Dumnezeu.

Acum, cum este Cerul? Este o nouă ordine. Este o nouă comunitate de sfințenie. Este o nouă părtășie de armonie cu Dumnezeu și cu Cristos. Este un loc al bucuriei, al păcii, al sfințeniei, al dragostei și al împlinirii. Și nu experimentăm asta în parte aici? Nu cumva Duhul Sfânt, care este garanția sau arvuna acestui lucru, a produs în noi roadele dragostei, bucuriei, păcii, îndelungii răbdării, bunătății, credinței, blândeții, și înfrânării poftelor? Toate acestea vor fi caracteristice Cerului. Noi le experimentăm la o scară mai mică aici, pentru că noi, care nu suntem în cer, suntem în cele cerești. Autorul imnului a spus: „Asta este o pregustare a gloriei divine”. Cerul viitor în care vom fi, îl gustăm chiar acum. Avem garanția Duhului Sfânt. Avem viața lui Dumnezeu în noi. Avem domnia lui Dumnezeu peste noi. Cunoaștem bucuria, pacea, dragostea, bunătatea, binecuvântarea. Am intrat într-un nou tip de umanitate, un nou tip de comunitate, un nou tip de părtășie, un nou tip de familie. Am ieșit din împărăția întunericului și am intrat în împărăția luminii. Nu mai suntem sub stăpânirea lui Satan, ci sub stăpânirea lui Dumnezeu în Cristos. Avem un nou mod de viață. „Dacă este cineva în Cristos, este ce? O făptură nouă”. 2 Corinteni 5:17: „Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Suntem creații noi. Suntem membri ai unei noi familii. Nu mai suntem în familia în care am fost odată. Suntem copiii lui Dumnezeu. Suntem copiii unui loc nou. Galateni 4:26 spune: „Ierusalimul este mama noastră”. Care Ierusalim? Ierusalimul lui Dumnezeu, unde Dumnezeu domnește. Avem o nouă cetățenie. Filipeni 3:20, v-am citit-o mai devreme: cetățenia noastră nu este în această lume, ci în ceruri. Avem o nouă afecțiune. Trebuie să ne îndreptăm afecțiunea spre lucrurile de sus și nu spre cele de pe pământ. Avem un nou depozit; comorile noastre trebuie să fie plasate acolo. Așadar, Cerul este un loc, dar este și o sferă în această lume, unde Dumnezeu domnește și ne dă o pregustare a gloriei divine.

Acum, ascultați asta, cea mai bună experiență spirituală a voastră este o mostră a ceea ce va fi ceva normal în ceruri. Cele mai înalte înălțimi spirituale, cele mai profunde profunzimi spirituale, cele mai mari binecuvântări spirituale vor fi cele mai comune lucruri din cer. Noi gustăm la scară mică din veacul care va veni, din gloriile vieții viitoare. Așadar, trăim acum în lumea cerească și trebuie să ne ocupăm cu acest tip de mentalitate cerească. Facem parte dintr-o nouă ordine, o nouă comunitate, o nouă părtășie. Noi deținem un nou principiu de viață, o nouă familie, o nouă cetățenie, o nouă dedicare. Și suntem doar în trecere prin această viață în această lume până când vom putea ajunge în locul în care toată realitatea cerească devine doar atât pentru noi. Este acum o sferă în care trăim sub conducerea lui Dumnezeu și în binecuvântarea Duhului Său. Într-o zi va fi asta și un loc în care vom păşi efectiv cu picioarele glorificate și vom umbla – un loc real.

Rugăciunea lui Isus - ce rugăciune magnifică și glorioasă este aceasta - Ioan 17, ascultați versetul 24. Îmi place asta. Isus a spus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea”. Aici Îl vedem pe Isus rugându-L pe Tatăl să-i aducă pe ai Săi în Cer, unde va trăi în vecii vecilor. Așadar, acum suntem în locurile cerești și într-o zi vom fi în ceruri. Ce speranță extraordinară! În Ioan 14, vă amintiți? Frumoasa promisiune: „Să nu vi se tulbure inima, aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri” - nu conace, oameni buni, camere – „dacă n-ar fi așa v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc și, după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”. Vedeți, Isus a vrut ca noi să fim pentru totdeauna acolo unde este El, ca să putem vedea slava Lui și slava Tatălui Său. Și El este acolo sus chiar acum, pregătind un loc pentru noi. „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri”. Isus ne pregătește un loc, iar noi vom fi de fapt în acel loc, la fel de mult cum suntem în acest loc în această seară.

Vom fi într-o formă fizică. Vom vorbi despre asta. Cum vom fi în ceruri? Va fi o formă fizică, într-un anumit sens, și totuși va fi o formă supranaturală eternă și glorificată într-un alt sens. Veți spune: <> Trupul înviat al lui Cristos. Vă amintiți că El a umblat, a mâncat și totuși S-a înălțat prin spațiu în ceruri. Și astfel, noi căutăm acel loc. Căutăm acel loc. Biblia îl numește „o cetate al cărei meșter și ziditor este cine? Dumnezeu”.

Știți cât de mult însemna un oraș pentru oameni în antichitate? Vedeți, în antichitate, un oraș era un loc sigur. Un oraș era un loc de refugiu. În interiorul zidurilor exista fraternitate și armonie. În interiorul zidurilor exista securitate, protecție, siguranță. Și vă puteți imagina oamenii nomazi din antichitate rătăcind prin deșert, vulnerabili în fața tâlharilor și a hoților care veneau să fure și să le ia viața, vulnerabili în fața anumitor elemente. Și vă puteți imagina, după luni, poate săptămâni, de o astfel de viață, cât de reconfortant era să intri sub protecția unui oraș, fortificat și înconjurat de ziduri. Și acolo să găsești armonie și părtășie, bucurie, tovărășie. Trebuie să vedeți un oraș din punctul de vedere al perioadei biblice. Orașele de astăzi reprezintă decadența. Ele reprezintă crima. Ele reprezintă tot ceea ce este rău și malefic. Și mi se pare că oamenii din oraș tânjesc după traiul la țară. Dar în acele zile, oamenii de la țară tânjeau după un oraș: un loc de refugiu, un loc de protecție, un loc sigur. Avem nevoie de această mentalitate. Avem nevoie să ne vedem pe noi înșine ca pe niște pelerini și străini care rătăcesc prin această lume în căutarea unei cetăți al cărui meșter și ziditor este Dumnezeu, un loc real unde vom merge cu adevărat și vom trăi cu adevărat cu Cristos.

La fel cum ucenicii Lui au fost cu El după învierea Sa, așa vom fi și noi cu El. Așa cum Toma a putut să Îi atingă degetele și să Îi atingă coasta, tot așa Îl vom atinge și noi. La fel vom sta și noi cu El. La fel vom cânta și noi cu El. Într-un loc real. Și abia acum experimentăm o pregustare a acelui loc cu bucuria de a umbla cu Cristos, pe care, Îl iubim fără să-L fi văzut. Cu bucuria de a ști că Duhul Sfânt trăiește în noi ca o garanție că într-o zi vom ajunge în acel loc.

Și, apropo, în momentul în care părăsești această viață de creștin, te duci în acel loc. Nu există un limbus patrum, așa cum îl numeau teologii medievali. Nu există un loc limbo. Nu există un loc al purgatoriului. Nu există o groapă în care să aștepți. Te duci imediat în prezența Domnului. „Pribegind afară din trup”, spunea Pavel, dar „prezent cu Domnul”. Filipeni 1, „Este mult mai bine să pleci și să fii cu Cristos”. Este aceasta dorința inimii tale? Ar trebui, în acest ceas, să trăim în cele cerești în măsura în care tânjim după plinătatea a tot ceea ce ar putea fi binecuvântarea spirituală. Te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu în viața ta? Te bucuri pentru că El ți-a dat toate binecuvântările pe care le ai? Dacă da, vei dori mai mult, iar dacă vei dori mai mult, vei dori Cerul.

Așa că, atunci când mă gândesc că Isus chiar s-a rugat ca toți cei care L-au cunoscut să petreacă veșnicia alături de El pentru a vedea gloria Sa, cât de recunoscător îi sunt lui Dumnezeu pentru asta. Și vreau să am și eu inima lui Pavel. Vreau să tânjesc literalmente să fiu îmbrăcat cu forma mea cerească. Vreau să ies din această lume și să trec la fericirea veșnică. Și sper că până când se va termina această serie, și deja am cam două săptămâni de studiu în avans față de voi, că veți dori același lucru. Și va avea un efect profund asupra modului în care vă veți trăi viața în această lume. Haideți să ne plecăm împreună în rugăciune.

Tată, cât de recunoscători suntem pentru această mare promisiune, promisiunea Cerului. Suntem atât de nevrednici, atât de lipsiți de merite. Dar Tu ne-ai dat viață, suflare. Ni L-ai dat pe Cristos. Tu ne-ai dat mântuirea. Și ne-ai dat nădejdea cerului veșnic. Aproape că ne taie răsuflarea să ne gândim că putem să părăsim această existență dureroasă și să ne petrecem veșnicia în prezența Ta. Este de-a dreptul copleșitor! Îți binecuvântăm Numele pentru o astfel de promisiune. Și, Tată, nu este ceva ce doar ne dorim; este ceva pe care ne bazăm, pentru că Tu ne-ai dat făgăduința Duhului Sfânt. Ne-ai oferit arvuna. L-ai sădit în noi pe Cel care a început acea bună lucrare pe care o va desăvârși. Tată, mă rog doar ca fiecare dintre noi să învețe să trăiască cu gândul la Cer. Dezleagă-ne de această viață. Dezleagă-ne de această lume. Ajută-ne să ne gândim cu adevărat la lucrurile de sus, unde tot ceea ce iubim cu adevărat ne așteaptă. În Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT