Să ne deschidem Bibliile astăzi pentru următorul capitol din studiul nostru referitor la anatomia bisericii. Una dintre atitudinile esențiale, una dintre motivațiile esențiale, una dintre realitățile spirituale esențiale în viața bisericii, prin care curge viața acesteia, este recunoștința. Pe măsură ce am vorbit despre biserică - și am avut un timp atât de minunat în ultimele luni - pe măsură ce am vorbit despre trupul care este biserica, am vorbit despre diferitele ei sisteme interne; acele atitudini, acele concepte, acele realități spirituale, acele motivații care susțin viața bisericii, care susțin viața ei spirituală, adevărata ei viață. Am vorbit despre credință, ascultare, atitudini de iubire, smerenie, unitate și iertare.

Iar data trecută am vorbit despre bucurie. A fost un studiu minunat, minunat, cred, pentru noi toți și, în anumite privințe, aceste studii vin și trec prea repede. Cu greu putem să le asimilăm. Până acum chiar nu am făcut niciodată acest lucru în anii de slujire aici - adică să fac o serie duminică dimineața și duminică seara. Întotdeauna vă dau, într-un fel, un timp de o săptămână ca să vă gândiți la mesaj și să îl lăsați să se așeze în inima voastră, dar de data asta noi ne mișcăm destul de repede - însă sunteți pregătiți pentru asta, și puteți duce cu voi două mesaje pe parcursul săptămânii, și să-L lăsați pe Dumnezeu să le folosească pe amândouă pentru inima voastră. Așa că vrem să începem să vorbim despre această atitudine spirituală de mulțumire, de recunoștință.

Îmi amintesc că în urmă cu foarte mulți ani am citit o istorisire fascinantă în Evanghelia după Luca, care mi-a rămas în minte ca unul dintre acele pasaje care rămân acolo și pe care Duhul lui Dumnezeu mi le reamintește. Se află în capitolul 17 din Luca, la versetul 11. „Isus mergea spre Ierusalim și a trecut printre Samaria și Galileea” - în partea de nord, deasupra Ierusalimului – „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși. Ei au stat departe”. Leproșii stăteau întotdeauna la distanță deoarece se credea, și probabil că era adevărat, că boala lor era contagioasă și, prin urmare, erau practic puși în carantină și izolați în colonii de leproși și erau ținuți separat, fără niciun fel de interacțiune cu oamenii sănătoși.

Așa că acești zece leproși au stat la distanță de Isus, „și și-au ridicat glasul”. Trebuiau să strige la El de la distanță. Versetul 13, „și au zis: ‘Isuse, Învățătorule, ai milă de noi’ Când i-a văzut Isus, le-a zis: ‘Duceți-vă și arătați-vă preoților!’”. Poate părea o poruncă ciudată, dar nu era, pentru că atunci când un lepros credea că într-adevăr s-a vindecat de boala sa și era bine, trebuia să meargă la preot și trebuia să aibă loc o ceremonie de purificare pentru a se asigura că, de fapt, acesta era cazul, atât cât se putea în vremurile străvechi. Și apoi putea să circule iar printre oameni. Așa că Isus le-a spus: ‘Duceți-vă și arătați-vă preoților!’ Și pe când se duceau” se spune că „au fost curățați”.

Acum, ei au pornit într-un act de credință îndreptându-se spre preoți pentru verificare. Nu se întâmplase nimic înainte ca ei să pornească în acea direcție; s-a întâmplat în timp ce mergeau. Zece dintre ei - aceasta este partea remarcabilă a povestirii. „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean”. Este aproape de neconceput că cineva ar putea fi vindecat de ceva atât de teribil precum lepra; era ceva care făcea ca o persoană să fie necurată din punct de vedere social și necurată din punct de vedere ceremonial, și te punea într-o izolare împreună cu alții care aveau aceeași boală înspăimântătoare. Te rupea de familie, de cei dragi, de sinagogă, de toate evenimentele sociale, de toată interacțiunea care face parte din viață.

Și apoi să fie complet curățiți. Ai crede că zece dintre ei ar fi trebuit să se întoarcă, și ar fi căzut la picioarele lui Isus și i-ar fi mulțumit. Singurul care a făcut-o, destul de interesant, este un samaritean. Și partea interesantă este că între evrei și samariteni nu a existat niciodată dragoste. A existat o ură reciprocă care a fost generată de faptul că samaritenii erau un popor amestecat. Acea categorie de oameni provenea din genele unor evrei care s-au căsătorit cu neamuri, un lucru detestabil pentru majoritatea evreilor din lumea antică. Și astfel, acest lucru era într-adevăr remarcabil, căci iată că un samaritean a venit, căzând cu fața la picioarele unui evreu și mulțumindu-i.

„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățați toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu? Apoi i-a zis: ‘Scoală-te și pleacă; credința ta’ – literal în greacă – „‘credința ta te-a mântuit‘”. Zece au fost vindecați, unul a fost mântuit. Este o istorisire minunată pentru unul; este o tragedie pentru ceilalți nouă. Ea ilustrează cât de urâtă este nemulțumirea, nerecunoștința - cât de greu de înțeles este faptul că acești oameni au putut să-L uite atât de repede chiar pe cel care a fost sursa curățirii lor. În Romani, capitolul 1, în timp ce ne gândim la această chestiune a recunoștinței, când apostolul Pavel acuză societatea, societatea păcătoasă, când acuză națiunile lumii, acuzația este foarte specifică.

El spune în versetul 21 din Romani 1: „fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu”. Toți cei care vin pe lume Îl cunosc pe Dumnezeu, nu Îl cunosc personal, nu Îl cunosc în sens mântuitor, dar Îl cunosc. Ei Îl cunosc prin rațiune; pot observa creația și, pot raționa despre o primă cauză și pot cunoaște multe despre acea primă cauză prin caracterul și natura creației, în toate manifestările ei. Și Îl pot cunoaște pe Dumnezeu ca judecător, prin înțelegerea legii morale care este înscrisă în însăși structura vieții lor; Romani 2 vorbește despre asta. Neamurile care nu au lege, totuși au o lege scrisă în inimile lor și o conștiință care o însoțește, care activează legea ca răspuns la comportamentul lor. Astfel, ei Îl cunosc pe Dumnezeu prin rațiune și Îl cunosc pe Dumnezeu prin legea morală din inimile lor.

Dar observați în versetul 21: „măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit”. Nemulțumirea este chiar în fruntea listei lui Dumnezeu de păcate condamnabile. Nemulțumirea caracterizează atât de bine oamenii căzuți, încât cu siguranță nu ar trebui să caracterizeze poporul lui Dumnezeu. Putem înțelege că nouă leproși care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu ar putea fi nemulțumiți. Putem înțelege o lume de oameni nemulțumiți. Dar nu pot înțelege un creștin nemulțumit atunci când conștientizăm ce a făcut Domnul pentru noi. Nici Dumnezeu nu poate înțelege un creștin nemulțumit. Întoarceți la 1 Tesaloniceni, din nou capitolul 5, unde am rămas data trecută, și să ne întoarcem la o altă poruncă de acolo; versetul 18, și din nou o poruncă foarte scurtă.

Versetul 18 spune: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. Și asta cuprinde tot ceea ce trebuie să știm. Evident, „aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi în Cristos Isus”. În toate aduceți mulțumiri. Dumnezeu dorește acest lucru. Această mică frază de la sfârșitul versetului 18 urmează de fapt toate cele trei porunci: „Bucurați-vă totdeauna, rugați-vă neîncetat și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. Toate cele trei rezumă voința lui Dumnezeu pentru voi în Cristos Isus. În sistemul de jertfe din Vechiul Testament existau jertfe pentru păcat, iar jertfele pentru păcat trebuiau să le reamintească constant oamenilor de păcătoșenia lor. Ei mergeau și le dădeau iar și iar, iar și iar - nu era vorba doar de jertfa din ziua ispășirii, ci pe tot parcursul anului erau necesare jertfe pentru păcat, iar poporul Israel le aducea tot timpul.

Erau de fapt douăzeci și patru de cete de preoți care veneau la Ierusalim și fiecare șir de preoți slujea timp de două săptămâni, ceea ce constituia un an întreg. Și petreceau aceste două săptămâni venind din orașele și satele în care locuiau, venind la Templu, și petreceau aceste două săptămâni cu sânge până la coate, măcelărind neîncetat animalele care veneau pentru a fi oferite ca jertfă. Niciunul dintre aceste animale nu putea îndepărta păcatul, dar ele le aminteau constant oamenilor de păcătoșenia lor și de cerința păcătoșeniei, care este moartea, de nevoia disperată de iertare, ispășire, curățare și neprihănire înaintea lui Dumnezeu. Dar exista un alt tip de ofrandă care era dată în Vechiul Testament; acestea erau numite jertfe de mulțumire - vi le amintiți - numite de asemenea în Leviticul jertfe pentru pace.

Și acestea nu erau menite să le amintească oamenilor de păcat, ci să le amintească oamenilor de nevoia lor de a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru toate proviziile Sale milostive și pline de har pentru nevoile lor. Ei aduceau un snop de grâu ca dar de mulțumire. Ei aduceau untdelemn și vin ca dar de mulțumire. Acestea erau simboluri ale tuturor proviziilor oferite de Dumnezeu și reamintiri ale faptului că trebuiau să fie recunoscători lui Dumnezeu, care le-a oferit totul. Chiar și astăzi, ca biserică, din moment ce Domnul însuși a rânduit-o, avem o ceremonie în calitate de creștini. O numim Comuniune, sau Masa Domnului sau Cina Domnului și îmbină atât elementele jertfei pentru păcat, în ceea ce privește caracterul ei comemorativ, cât și elementele jertfei de mulțumire într-una singură.

Ne amintim de Cristos, jertfa pentru păcatele noastre, și aducem mulțumiri pentru tot ceea ce jertfa a realizat pentru noi. Așadar, atunci când veniți la Masa Domnului, veniți la ceea ce este o masă a mulțumirii. Acum, să ne întoarcem la acest text, chiar dacă este atât de scurt, și să ne reamintim de această poruncă simplă: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. Seamănă mult cu „bucurați-vă întotdeauna”, pentru că are această cerință nelimitată - pentru toate, en panti în greacă. Are ideea de a fi în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în viață, indiferent de ceea ce este și, așa cum am remarcat data trecută, cu excepția păcatului personal - cu excepția păcatului personal. În orice circumstanță mulțumiți. Indiferent de situație, indiferent de dificultate, indiferent de încercare, trebuie să găsim motive să mulțumim Domnului.

Și după cum am subliniat pentru voi, lipsa de mulțumire este un păcat care îi caracterizează pe cei neregenerați, pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. De fapt, doar pentru a vă extinde puțin înțelegerea acestui lucru, amintiți-vă de 2 Timotei 3. În acel text se spune: „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie”. Iar ceea ce spune Pavel aici este că, în ultimele zile, nemulțumirea îi va caracteriza pe oameni. Mai jos, în același capitol, în versetul 13, el spune că oamenii „vor merge din rău în mai rău”. Cu cât ne apropiem mai mult de venirea lui Cristos, cu atât oamenii devin mai răi; cu cât devin mai răi, cu atât sunt mai lipsiți de mulțumire.

Astfel, nu suntem surprinși să vedem oameni nemântuiți care trec prin viață plângându-se, cu amărăciune, furioși, lipsiți de mulțumire, fără nicio recunoștință, așteptând ca tot ce este bun să vină în calea lor și multe altele. Omul neregenerat din cultura noastră, din vremea noastră, vede viața ca pe o mișcare pe o cale a manipulării și a norocului combinate. El manipulează cât de mult poate și speră ca norocul să vină și să-l ajute. Sau poate privi viața în mod fatalist, ca pe o forță inevitabilă pe care trebuie să o accepte cu reticență și în privința căreia nu poate face nimic. Sau poate privi viața ca pe produsul final al geniului său, al efortului său deosebit, al abilității sale uimitoare. Și chiar îi auzim astăzi pe oameni fiind atât de obraznici încât își mulțumesc pentru ceea ce sunt.

Așadar, există acei oameni care doar se plâng și speră să aibă noroc. Există acei oameni care cred în mod fatalist că nu pot schimba nimic și, astfel, acceptă cu reticență ceea ce vine cu o inimă ingrată, crezând că sunt la mila sorților care sunt pur aleatorii. Sau există acei oameni, acei oameni iubitori de sine și egoiști, care cred că tot ce le iese bine în viață este pur și simplu produsul propriului lor geniu uman. Dar pentru credincioși, știm că Dumnezeu este la lucru. Și știm că Dumnezeu desfășoară o agendă divină, un plan divin și un scop divin. Fiecare componentă este determinată de El pentru beneficiul nostru, binele nostru și pentru slava Sa.

El ne conduce către un scop proiectat în mod suveran. Am citat acest verset minunat data trecută: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Dumnezeu desfășoară un scop, iar finalul acelui scop este bun pentru ai Săi. De fapt, în 1 Petru 4, în versetul 12, Petru spune: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi”. Nu este ciudat să treci printr-o încercare aprinsă. Nu este ciudat să treci printr-o încercare când Dumnezeu cunoaște rezultatul final. Așa că, așa cum am spus data trecută, orice poate veni în viață trebuie tratat cu bucurie, iar acum vrem să adăugăm cu recunoștință - cu recunoștință.

În calitate de creștini, eu cred că păcătuim adesea prin nemulțumirea noastră. Nu doar lipsa de bucurie este un păcat, ci și lipsa de recunoștință. Ar trebui să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare binecuvântare, pentru fiecare binecuvântare mică, pentru orice bine mic, sau orice bine mare, pentru fiecare lucru mic pe care Dumnezeu ni-l oferă. Și cred că de aceea, în 1 Timotei 4, apostolul Pavel a spus că poți mânca orice, atâta timp cât îl primești cu mulțumire. Uneori, când îmi plec capul în anumite cercuri pentru a-i mulțumi Domnului înainte de a mânca, ceea ce fac întotdeauna la fiecare masă, cineva îmi va spune: „Știi, este puțin cam legalist”. Iar răspunsul meu este: „Nu, nu este ceva legalist, doar îmi amintește de unde provine fiecare lucru”.

Și am nevoie de asta - am nevoie de asta ca să nu iau bunătatea lui Dumnezeu ca atare. Biserica primară a făcut din mulțumiri o parte reală a părtășiei lor, iar asta nu este o idee rea, credeți-mă. În 1 Corinteni, capitolul 14 - apropo, un capitol foarte interesant, cu o mulțime de chestiuni interesante - dar unul dintre lucrurile care sunt trecute cu vederea este jos, în versetele 16 și 17 în acest capitol minunat. El vorbește despre binecuvântare. În versetul 16, el spune: „Altminteri, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde ‘Amin’, la mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri?’” El vorbește aici despre vorbirea în limbi, sau dacă te rogi cu duhul, adică într-un mod care nu este o limbă care poate fi înțeleasă, dacă cânți cu duhul, oamenii nu știu ce cânți.

Dacă binecuvântezi cu duhul, în versetul 16, și ei nu pot înțelege ce spui, cum pot spune „amin” la mulțumirile tale? Acum, ceea ce vreau să subliniez aici este că trebuie să fi fost o parte obișnuită a închinării atunci când oamenii din adunarea din Corint s-au adunat pentru a mulțumi public. Ei cântau, se rugau, și noi facem asta, și mulțumeau. Versetul 17: „Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește”. Așadar, ideea care se desprinde de aici este că o parte din celebrarea închinării bisericii implica un timp de mulțumire.

Eu încerc să fac asta în rugăciunea pe care o fac. Încercăm să facem asta în imnurile pe care le cântăm, dar vrem să faceți asta din inimă. Ar fi imposibil, după cum vă puteți imagina, într-o biserică atât de mare, ca toată lumea să se ridice în picioare și să mulțumească, dar această atitudine de mulțumire ar trebui să crească în voi. Și cât de des lipsește acest tip de atitudine în nemulțumirea acestei epoci, când avem atât de multe, atât de multe, dar nu suficient pentru a fi recunoscători. Ar fi mult mai ușor dacă am fi privați de aproape orice și am fi plini de mulțumiri exaltate doar cu cea mai mică bucățică de pâine. În 2 Corinteni, capitolul 4 - din nou, acesta este un verset atât de minunat, 2 Corinteni 4; l-am studiat acum câteva luni, versetul 15.

Pavel își definește aici slujirea în ceea ce privește scopul ei și spune: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru”. Vreau să spun că nu a făcut ceea ce a făcut pentru el; dacă ar fi fost după el, ar fi mers în Cer, el a spus că „ar fi cu mult mai bine să plec și să fiu cu Cristos”. Nu a făcut ceea ce a făcut pentru că i-a plăcut persecuția, suferința și durerea. Totul a fost pentru binele lor. A îndurat totul, a îndurat durerea, a îndurat suferința, de dragul lor, „pentru ca harul mare”- acesta este harul mântuitor – „căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu”.

Creștinii din ziua de azi, se agită, iau foc, sunt stresați, dezamăgiți, deprimați de fiecare lucru mic din viața lor care nu merge bine, iar acesta este un păcat cu adevărat dezgustător. Inima voastră ar trebui să fie atât de debordantă de mulțumire, încât ar trebui să rodească, așa cum se spune la sfârșitul versetului, sau să rodească spre slava lui Dumnezeu. Asta se întâmplă, vedeți voi, atunci când harul mântuitor vine și se răspândește printre oameni; el doar provoacă mai multe mulțumiri. Pavel spune că este ca și cum de fiecare dată când cineva se convertește, îl adăugăm la „Corul Aleluia”. Ar trebui să fie tiparul normal pentru creștini să fie recunoscători, și mulțumitori și copleșiți de mulțumiri.

Sunt foarte dezamăgit de oamenii care sunt nemulțumiți, nesatisfăcuți și nefericiți, și cărora nu le plac circumstanțele în care se află, nu le place asta, nu le place aia și vor să își schimbe mediul și să schimbe mereu, în loc să fie copleșiți de recunoștință pentru marele har al lui Dumnezeu. În capitolul 9 din 2 Corinteni, Pavel ne reamintește tuturor cât de mare este Dumnezeu, cât de bogat este El și cum își revarsă aceste bogății asupra celor care dau. Amintiți-vă, această secțiune din capitolele 8 și 9 este despre dăruire, dar o reluăm în versetul 11, unde el spune: „Veți fi îmbogățiți în toate privințele”. Cu alte cuvinte, atunci când dați și vă aduceți banii și îi dați Domnului, vă dați resursele și îi dați tot ceea ce sunteți și aveți, spune că veți fi îmbogățiți.

Cu alte cuvinte, nu poți da mai mult decât îți oferă Dumnezeu. Amintiți-vă: „Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra”. Asta se menționează în Luca? „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera”, se spunea mai devreme. „Și Dumnezeu” - în versetul 8 – „poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună”. Întregul principiu de aici este că atunci când dai, Dumnezeu toarnă înapoi. Tu investești și El revarsă înapoi o răsplată. Tu semeni și El aduce recolta. Tu pui ceva în pahar și El îl umple până la revărsare. Tu investești cu Dumnezeu și El îți dă înapoi. De ce? Versetul 11: „În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face ce? Va face să I se aducă mulțumiri lui Dumnezeu”.

Dumnezeu vrea să I se mulțumească. Și când El acuză întreaga rasă umană căzută, spune: „Ei nu sunt mulțumitori - nu sunt mulțumitori. Ei nu Mă recunosc pe Mine ca fiind sursa a tot”. Dumnezeu este vrednic să I se mulțumească. Și acesta este unul dintre motivele pentru care te-a mântuit, pentru a te adăuga la „Corul Aleluia” iar tu vei petrece o veșnicie mulțumindu-I pentru asta - ar trebui să începi acum. Și acesta este motivul pentru care, atunci când dai, El dă înapoi, pentru că vrea să audă mulțumirile tale. De fapt, versetul 12 urmează. „Căci ajutorul dat de darurile acestea” - cu alte cuvinte, atunci când dați, când vă dați banii – „nu numai că acoperă nevoile sfinților” - nu este vorba doar de faptul că dați pentru ca nevoile să poată fi satisfăcute și lucrarea să poată continua – „dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu”.

Acum, uitați, aceasta este o imagine de ansamblu. Dăruiți cu generozitate, Dumnezeu vă dă înapoi, iar voi mulțumiți. Biserica primește banii, îi transformă în slujire pentru alți oameni, iar aceștia mulțumesc, mulțumirile se înmulțesc, și Dumnezeu este glorificat. Vedeți, în versetul 13, el spune - amintiți-vă scenariul de aici. Corintenii dădeau bani. Banii urmau să fie duși la sfinții săraci din Ierusalim. Urmau să le fie dați pentru a le acoperi nevoile. Și, în versetul 13, el spune: „Așa că, dovada dată de voi” - dovada dragostei voastre – „prin ajutorul acesta” - acești bani – „îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Cristos”. Îl vor lăuda pe Dumnezeu pentru că mântuirea voastră este reală. Îl vor lăuda pe Dumnezeu pentru modul în care El v-a schimbat viața, așa cum se manifestă în generozitatea contribuției voastre.

Și apoi, versetul 14: „și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi”. Și atunci toată lumea va spune: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare”. Dumnezeu vrea mulțumirile noastre în toate. El o vrea în toate. Întoarceți la Efeseni, capitolul 5. Mulțumirile ar trebui să facă parte din discursul nostru obișnuit. Presupun că dacă punem în practică acest nou salut „bucurați-vă” despre care am vorbit data trecută, și cineva spune: „Bucură-te, bună dimineața, bună seara, bucură-te”, ai putea spune: „Mă bucur, pentru că am atât de multe pentru care să fiu mulțumitor”. Uitați-vă la Efeseni 5: „Curvia” - porneia, păcatul sexual – „sau orice fel de necurăție” - acesta este un cuvânt care ar însemna orice altă formă de păcat sexual – „sau lăcomia nici să nu fie pomenite printre voi, așa cum se cuvine unor sfinți”.

Versetul 4 – „să nu se audă cuvinte porcoase” - vorbe murdare – „nici glume proaste” - acesta este un cuvânt pentru obscenități; nicio vorbă murdară, nicio vorbă prostească, nicio obscenitate – „care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă ce? „cuvinte de mulțumire”. Oh, cele două sunt foarte îndepărtate, nu-i așa? Când deschizi gura, tu să mulțumești - să mulțumești. Am fost în casa păstorului Constantin din Belarus, și el a fost în închisoare timp de mulți ani; e un om evlavios, sfânt, păstor timp de mulți, mulți ani. Am predicat în biserica lui de multe ori, multe, multe ore. Am predat tot Noul Testament acolo. M-au invitat pentru șase zile. Am întrebat: „Despre ce vreți să vorbesc?” Ei au spus: „Vrem să ne predai tot Noul Testament”.

În șase zile, la 125 de tineri pastori în formare, în Minsk, în Belarus. Am spus: „Este foarte dificil, să acoperi totul în șase zile, mai ales prin intermediul traducătorilor”. Și au trebuit să folosească trei traducători, pentru că este obositor să faci traduceri. Și așa ei au tot schimbat, iar eu am continuat, timp de șase zile. Uitați, mie îmi plac mult cartofii și ei îi au, așa că nu știu cine le-a spus că îmi place orezul. Și m-am simțit groaznic când această doamnă dragă a spus că a primit orez, pentru că știa că îmi place orezul. Cui îi place orezul? Orezul este orez, dar asta a fost - pune ceva pe el și îmi place, să știți. Dar, vreau să spun că așa sunt ei ca oameni.

Așa că ne-am așezat la masă, am mâncat această masă minunată și am vorbit despre lucrurile lui Cristos prin intermediul interpretului, iar el este un mare, mare om al lui Dumnezeu. Așa că i-am spus: „Știi, Constantin”, i-am spus, „ai suferit și ai trecut prin toate acestea, ai trecut prin regimul comunist și prin toată treaba asta. Cum a fost? Adică ce fel de lucruri ai suferit și ce trebuie să știm despre acea perioadă? Ce trebuie să știe creștinii despre acea perioadă?” Iar el s-a uitat la mine și a spus: „Oh, nu”, a spus el. „Nu, nu”, a spus el. „Eu doar îi voi mulțumi Domnului. Nu voi vorbi despre lucruri murdare”. Nu voia să vorbească despre ele. Voia doar să-I mulțumească Domnului. Doar despre asta voia să vorbească.

Acesta este un lucru minunat, când îți deschizi gura și tot ceea ce iese sunt mulțumiri. Viața creștină nu este nici pe departe atât de complicată pe cât cred unii oameni. Este vorba doar despre aceste atitudini despre care am vorbit, practicate. În capitolul cinci din Efeseni, aveți o poruncă extinsă, care spune de fapt același lucru pe care îl spune 1 Tesaloniceni 5:18. Spune în versetul 18: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare; dimpotrivă fiți plini de Duh”. În religiile păgâne exista această idee ridicolă că, dacă te îmbeți, beția îți induce o stare superioară de conștiență, în care comunici cu zeitățile. De altfel, Timothy Leary a împrumutat aceeași teorie din religiile antice și a transpus-o în cultura drogurilor din anii cincizeci.

Dacă vrei cu adevărat să transcenzi și să atingi infinitul, droghează-te. Vă amintiți? Asta era într-adevăr din vechile religii păgâne. Și în loc de asta, Pavel spune: „Nu veți comunica cu Dumnezeu în acest fel; dimpotrivă fiți plini de Duh”. Iar rezultatul acestui lucru este să vorbiți unii cu alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și să cântați și să aduceți din toată inima laudă Domnului”. Am putea rezuma asta într-un singur cuvânt, care este tema de data trecută? Bucuria. Și apoi, versetul 20: „ Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos”. Mulțumiți mereu, constant - asta face o persoană plină de Duhul Sfânt; este caracterizată de bucurie și de mulțumire.

Acum, mulțumirea este tiparul normal și ar trebui să fim în „Corul Aleluia” mulțumindu-i Domnului pentru mila Sa în a ne mântui. Ar trebui să Îi mulțumim pentru toate binecuvântările pe care le revarsă asupra noastră; pentru modul în care putem dărui și extinde aceste daruri în viața altora, provocând și mai multe mulțumiri. Mulțumirile ar trebui să ne iasă din gură de fiecare dată când o deschidem. Ar trebui să fim recunoscători în orice, constant, neîncetat, pentru că Duhul ne controlează viețile, iar dacă El este, și noi vom fi. Și când nu ești recunoscător, Duhul nu controlează. Veți spune: „Ei bine, vrei să spui să fim recunoscători chiar și pentru dificultăți?” Bineînțeles, pentru că, așa cum am văzut deja, acestea sunt lucrurile care lucrează împreună spre bine; acestea sunt lucrurile care ne desăvârșesc.

„După ce veți suferi puțină vreme”, 1 Petru 5:10, „Domnul vă va desăvârși”. După cum am văzut din Iacov 1:2, în această dimineață, „să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre vă va face desăvârșiți”. Întoarceți la Filipeni, capitolul 4, ca să continuăm acest mic pelerinaj pe această temă minunată. În versetul 6 se spune: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri”. Pur și simplu fiți mulțumitori, chiar și atunci când vă prezentați cererile, chiar și atunci când vă rugați, iar rugămințile voastre stăruitoare merg înaintea Domnului, totul ar trebui să fie făcut într-o atitudine de deplină mulțumire. Nu pot rezista la Coloseni 2. „După cum” - versetul 6 – „ați primit pe Cristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El” - fiți ca Cristos.

„Fiind înrădăcinați” - versetul 7 – „fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date” - și ascultați asta – „și sporind în ea cu mulțumiri”. Oh, vă spun, acesta este un lucru atât de esențial. Ar trebui să debordați de recunoștință. Știți, Thomas Hardy avea dreptate. El a spus, „Sunt unii oameni care pot găsi grămada de bălegar pe orice pajiște”. Adică nu contează ce se întâmplă, ei pot fi negativi. De ce? Nu aveți pentru ce să fiți mulțumitori? Ar trebui să debordați de recunoștință tot timpul. Ar trebui să fie, pentru noi toți, un mod de viață absolut constant. Acum, ca și cum ceea ce am citit nu este deja suficient, mergeți încă un capitol în Coloseni, capitolul 3, cu versetul 15. Acolo el spune: „Pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre”.

Nu fiți stresați, nu fiți anxioși. „Pacea lui Cristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți mulțumitori”. Fiți mulțumitori. Acum, unii dintre acești creștini cărora Pavel le-a scris erau foarte stresați. Dar o să vă spun, Pavel însuși era prizonier când a scris toate acestea. „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”, spune el, „în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl”. Vreau să spun că devine destul de repetitiv, nu-i așa? Doar fiți mulțumitori.

Și de parcă nu ar fi suficient, mergeți la capitolul 4. „Stăpânilor, dați robilor voștri ce le datorați și ce li se cuvine” - fiți atenți cum îi tratați pe cei care lucrează pentru voi – „căci știți că și voi aveți un Stăpân în Cer. Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri”. Atât de minunat - suntem chemați la mulțumiri neîncetate, la mulțumiri constante. Am observat în Fapte 16, cum Pavel și Sila erau în închisoare, cântând laude și mulțumiri lui Dumnezeu; apostolul Pavel – întotdeauna mulțumitor. Și poate veți zice: „Sunt o mulțime de lucruri în viață pentru care nu poți fi mulțumitor”. Ei bine, uite, dacă aș fi în locul lui Pavel, ar fi un singur lucru pentru care nu aș fi mulțumitor, și acela ar fi o biserică foarte dezordonată, care avea multe probleme.

Și cea care îmi vine imediat în minte este biserica din Corint, nu-i așa? Ascultați ce a spus el: „ Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi” - și asta a fost chiar înainte de a-i prezenta. Vedeți, trebuie să faceți ceea ce trebuie să faceți, dar asta nu ar trebui să vă afecteze mulțumirea. Și poate veți întreba, „De ce era mulțumitor?” Pentru că erau mântuiți. Erau ai lui Dumnezeu - multe lucruri pentru care să fie mulțumitor, chiar dacă i-au frânt inima. Deci, acest lucru este foarte important, suntem chemați la o bucurie interioară, neîncetată și la o mulțumire constantă. Modelul pentru asta - nu pot rezista să nu iau un minut pentru a vă arăta acest lucru. Modelul remarcabil pentru asta, care le transcende pe toate celelalte, desigur, este Domnul nostru.

În Matei 11:25, doar ascultați: „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: ‘Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale! Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară’”.

Isus se apropie de cruce și iată ce spune: „Te laud, Tată”. Sau de fapt, mai bine tradus: „Îți mulțumesc, Tată. Îți mulțumesc pentru privilegiul de a Te sluji”. Avea o inimă mulțumitoare. Nu a fost ușor, evident; urma să treacă prin chinuri pe care noi nu le-am putea înțelege niciodată, dar avea o inimă mulțumitoare. O vedeți în mod repetat, revărsând mulțumiri către Dumnezeu. Nu ne putem uita la toate aceste momente, dar poate doar la unul, Ioan 11. În Ioan 11, știți, El se ocupă de moartea lui Lazăr, de Maria și Marta, iar Isus îi spune Martei, care este îngrijorată pentru că Lazăr a murit de patru zile și, așa cum spune traducerea King James, „De acum miroase greu”.

Așadar, versetul 40: „Isus i-a zis: ‘Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?’ Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul”. Și le era teamă că va ieși acest miros îngrozitor. „Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: ‘Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat’”. Apoi a spus: „Lazăre, vino afară”. Și a ieșit afară. Știți, nu v-ați gândi că Isus ar avea nevoie să îi mulțumească Tatălui pentru ceva, din moment ce El era Dumnezeu și din moment ce planul era în egală măsură al Lui. Dar ce exemplu minunat este acesta. I-a mulțumit Tatălui pentru privilegiul de a sluji. I-a mulțumit Tatălui pentru că i-a ascultat rugăciunea pentru putere în numele lui Lazăr. I-a putut mulțumi Tatălui chiar și pentru moartea care urma pentru a-i răscumpăra pe păcătoși. De fapt, în tot ceea ce a fost atât de teribil în smerirea Sa, El a fost mulțumitor Tatălui.

Pavel ne spune apoi – înapoi în textul nostru - ceea ce trebuie să auzim din nou și din nou. Mulțumiți pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi. Aceasta este voia Lui. Acum, așa cum am spus data trecută, există unele lucruri care apar în viața noastră și care tind să ne împiedice să avem aceste atitudini corecte. Îngăduiți-mi să vă fac câteva sugestii, și ele vor fi asemănătoare cu cele pe care le-am spus legat de bucurie. Dacă aveți probleme în a fi mulțumitori, permiteți-mi să vă spun poate de ce. Și voi porni de unde am început data trecută. Poate că nu ești creștin. Poate că te înșeli. Poate doar crezi că ai fost regenerat. Poate că ai avut o experiență emoțională și nimic mai mult. Dacă nu poți găsi în inima ta motive nesfârșite de mulțumire, atunci poate că nu ai o viață nouă. Și poate că ar trebui să faci ceea ce spune 2 Corinteni 13:5: cercetează-te pentru a vedea dacă ești în credință.

Trecând peste asta, îngăduiți-mi să vă prezint un al doilea lucru care vă poate împiedica recunoștința: îndoiala cu privire la puterea suverană a lui Dumnezeu. Sau să spunem, îndoiala cu privire la Dumnezeu. Dacă nu crezi că Dumnezeu este cu adevărat la conducere, dacă ești ignorant în această privință sau nu crezi, dacă nu ești sigur că Dumnezeu este cu adevărat atotștiutor, dacă nu ești sigur că știe totul despre tot, dacă nu ești sigur că te iubește cu adevărat ca pe propriul Său fiu, dacă nu ești sigur că are cu adevărat în vedere binele tău, dacă nu ești sigur că încearcă să te desăvârșească în conformitate cu chipul Fiului Său, dacă nu Îl înțelegi pe Dumnezeul tău și scopurile Sale, atunci s-ar putea să nu fii mulțumitor. Sau, aș putea adăuga, dacă le înțelegi, dar ai tendința să le uiți.

De ce să nu fii mulțumitor pentru orice, dacă știi că puterea lui Dumnezeu lucrează în asta, înțelepciunea lui Dumnezeu lucrează în asta, scopul lui Dumnezeu lucrează în asta, iubirea lui Dumnezeu se exprimă prin asta? Dar dacă vă îndoiți de asta, veți avea o problemă în a fi mulțumitori. Există un consilier cunoscut în țara noastră care le spune oamenilor că există momente când trebuie să te superi pe Dumnezeu. Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că el provine dintr-un mediu arminian, în care nu sunt prea siguri cât de implicat este Dumnezeu. Zice că sunt momente când trebuie să te superi pe Dumnezeu; este bine să te descarci. Este un păcat să faci asta și poate izvorî din necunoașterea unui Dumnezeu suveran, care are întotdeauna un scop bun pentru binele tău și pentru gloria Lui și care deține întotdeauna controlul.

Un al treilea lucru care poate fi cauza împiedicării recunoștinței este egoismul. Iar acest lucru se leagă atât de mult de bucurie - de aceea am vrut să le abordez pe amândouă astăzi. Este acea atitudine care spune: „Nu contează ce am, nu am ceea ce îmi doresc cu adevărat; nu am suficient. Eu doar - vreau mai mult - și voința mea este mai importantă decât voința lui Dumnezeu. Nu știu ce are Dumnezeu pentru mine, dar știu ce vreau eu pentru mine, iar Dumnezeu ar trebui să-mi dea”. Oh, asta chiar va distruge recunoștința. „Vreau ca circumstanțele mele să fie diferite. Vreau ca situația copiilor mei să fie diferită. Vreau ca viața mea să fie diferită. Vreau ca slujirea mea să fie diferită. Îmi vreau soțul diferit. Vreau ca slujba mea să fie diferită. Vreau o mulțime de lucruri diferite. Vreau mai mult din asta și mai puțin din aia”.

Dacă asta este ceea ce te conduce și ți-ai stabilit propria agendă, atunci vei avea probleme. Pe de altă parte, dacă spui: „Vreau doar ceea ce vrea Dumnezeu și voi crede că Dumnezeu îmi va da ceea ce vrea El să am”, atunci poți fi mulțumitor, nu-i așa? În al patrulea rând: spiritul lumesc – este teribil de greu să te desprinzi de el în această cultură. Dacă îți plac plăcerile, oamenii, locurile, posesiunile, căutările, popularitatea și prestigiul și vrei doar toate lucrurile despre care lumea spune că îi fac pe oameni satisfăcuți și fericiți, vei avea probleme în a fi mulțumitor, pentru că nu le vei avea niciodată pe toate acestea, iar atunci când vei obține o parte din ele, nu vei avea destul.

Un al cincilea lucru pe care l-aș putea menționa este spiritul critic. Dacă ești amărât sau negativ, dacă ai o atitudine acră față de viață - și știi cum obții asta? O obții având așteptări nerealiste cu privire la ceea ce meriți. Obții asta pentru că tu crezi că ar trebui să controlezi totul, și există unele lucruri pe care nu le poți controla, iar asta te deranjează. Și obțineți asta - și, știți, aceasta este partea tristă - și apoi îl hrăniți ca pe un monstru, până când devine la fel de mare ca un dinozaur. Și de fiecare dată când vorbești - sau de cele mai multe ori - dinozaurul răcnește, pentru că tu l-ai cultivat. Nu vă permiteți să fiți critici două zile la rând, sau două ore la rând, sau două jumătăți de oră la rând. Nu vă creați acest gen de obicei.

Dacă nu este controlat, va zdrobi o inimă mulțumitoare în bucăți. Această atitudine vă va coroda dragostea, vă va coroda bucuria, vă va coroda pacea, vă va coroda spiritualitatea - un spirit critic care critică mereu, vede ce este în neregulă cu ceilalți, ce este negativ, ce nu este așa cum doriți, ce nu este sub controlul vostru. A privi mereu lucrurile din partea negativă este un lucru teribil, teribil de făcut. Iar atunci când cultivi acest obicei, ajungi atât de mult în el, încât devine un monstru de ucis. O a șasea piedică în calea recunoștinței este nerăbdarea - nerăbdarea. Dumnezeu nu se mișcă suficient de repede. Nu este vorba atât de mult de faptul că vor asta sau aia; este vorba de faptul că vor asta acum.

Ei au propriul lor orar. Iar percepția este că Dumnezeu nu este în programul lor - îl au în agenda lor, iar El nu respectă programările. Ei vor ca Dumnezeu să lucreze pentru ei, când vor ei să lucreze - nerăbdare. Trebuie să învățați să fiți răbdători. Lăsați-L pe Dumnezeu să își desfășoare scopurile la timpul Său și fiți mulțumitori că El cunoaște mai bine momentul decât voi. Vă mai dau încă două - răceala. Și prin asta înțeleg a fi căldicel spiritual, mă refer la lipsa de zel pentru Dumnezeu, lipsa de sârguință în Scriptură, lipsa de pasiune în rugăciune, lipsa de interes în închinare, neglijarea Bibliei, pierderea timpului cu fleacuri, letargia spirituală, indiferența spirituală - asta produce o răceală și o stare de căldicel care pur și simplu omoară recunoștința.

Atunci când vă petreceți timpul în Cuvânt, vă petreceți timpul în rugăciune, vă petreceți timpul în închinare și vă petreceți timpul în slujba Regelui și a Împărăției, aceasta stârnește recunoștință. Și un ultim punct - cred că acesta ar fi numărul opt dacă le enumerați - răzvrătirea - răzvrătirea. Și aceasta este cea mai puternică atitudine, cred eu, care acționează împotriva recunoștinței, și aceasta este atunci când ești într-o stare instalată de furie fățișă împotriva lui Dumnezeu pentru că lucrurile nu au mers așa cum ai vrut tu, și a devenit o stare instalată de răzvrătire. Sunteți supărați pe Dumnezeu.

Am primit o scrisoare prin e-mail, care începe așa. Această scrisoare e de la o doamnă drăguță de undeva din est. Și ea spune: „Vă mulțumesc pentru slujirea dumneavoastră la radio, iar eu și soțul meu vă ascultăm și ne place Grace To You. Și soțul meu avea o slujbă, și prin faptul că vă asculta, dezvoltarea slujirii a început să izvorască în inima lui, și a decis că Dumnezeu vrea ca el să predice, și așa a plecat de la job și a intrat într-o biserică mică”. Și, știți, eu citesc și spun: „Este minunat, și aceasta este o poveste grozavă. Și apoi, „Ceva nu a mers așa cum a vrut el să meargă”, a spus ea, „în biserica mică, și asta l-a înverșunat împotriva lui Dumnezeu, și timp de paisprezece ani nu a mai intrat într-o biserică”.

Paisprezece ani - el este furios. Iar ea a spus: Ca o soție iubitoare, m-am rugat pentru el paisprezece ani”. Ea a spus: „Sunt la capătul puterilor. Vreți vă rog să vă rugați pentru el și, dacă aveți asta pe inima, să-i scrieți o scrisoare?” Ei bine, o voi face - paisprezece ani de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? Ți-ar plăcea să trăiești cu o persoană ingrată ca ea, într-o continuă stare de răzvrătire? Femeia aceea trebuie să fie o femeie deosebită. Ea este răbdătoare. I-au trebuit paisprezece ani ca să-mi scrie. Unii dintre voi ați fi putut înșira acea scrisoare la trei zile după ce a început rebeliunea lui. Acum, toate aceste lucruri, toate aceste îndoieli, egoism, spirit lumesc, spirit critic, nerăbdare, răceală, rebeliune - toate acestea sunt păcat - păcat.

Acel om ar fi trebuit să spună: „Ce mi-a spus Dumnezeu? Ce încerca El să-mi arate? Ce aș fi putut învăța și cum pot să-L laud și să-I mulțumesc?” Și motivul pentru care a fost în acea stare timp de paisprezece ani este motivul pentru care va rămâne acolo; este pentru că are o atitudine atât de amară față de Dumnezeu, încât până nu se ocupă de acel păcat, nu poate fi folosit. Toate aceste lucruri, nemulțumirea, nu fac decât să distrugă biserica. Dacă vreți să aveți o biserică plină de bucurie, binecuvântare, fericire și pace, în care oamenii se iubesc unii pe alții, iar biserica crește și înflorește, atunci aveți o biserică plină de oameni mulțumitori. Și dacă vreți să stricați cu adevărat starea de bine, aduceți pe cineva care este negativ și nerecunoscător. Ferește-te de aceste piedici. Nu le lăsa să se cultive în viața ta.

Preaiubiților, avem atât de multe pentru care să fim mulțumitori. Sfințenia lui Dumnezeu, care Îl face perfect și nu face niciodată o greșeală. Bunătatea și mila lui Dumnezeu, care sunt întotdeauna disponibile; care se revarsă și prisosesc față de noi; darul lui Isus Cristos; acel dar de nedescris, pentru care suntem mulțumitori. Toate darurile bune care coboară de la Tatăl luminilor: biruința asupra păcatului și a morții, călăuzirea divină, asigurarea completă a tuturor nevoilor noastre, nădejdea Cerului, puterea Cuvântului și așa mai departe. O mulțime de motive pentru a mulțumi, iar dacă biserica trebuie să fie biserica lui Isus Cristos, iar viața Sa curge prin acea biserică, vor fi oameni care sunt plini de recunoștință, chiar și pentru încercări, chiar și pentru durere, chiar și pentru suferință.

Iar rugăciunea mea este ca Dumnezeu să vă umple inima de bucurie, indiferent de situație, și să vă bucurați mereu și să mulțumiți în toate; acest lucru este crucial pentru viața bisericii. Și o puteți face pe baza acestui mic verset din Filipeni 2:13: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi”. Nu este minunat? Și ce face El? „Și vă dă după plăcerea Lui” Și din moment ce El lucrează în voi, folosind toate aceste lucruri pentru a lucra pentru buna Sa plăcere, următorul verset spune: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri”. Puteți face toate lucrurile cu bucurie și recunoștință. Tată, îți mulțumim foarte mult pentru mila și bunătatea Ta față de noi. Îți mulțumim pentru modul în care Ți-ai demonstrat în mod constant bunătatea.

Doamne, umple-ne cu mulțumire. Avem atât de multe lucruri pentru care să fim mulțumitori, chiar și pentru dificultăți, vrem să Îți mulțumim - este ușor în vremurile bune. Ar trebui să fie ușor în momentele grele, dacă înțelegem scopul. Doamne, ne rugăm ca Tu chiar să folosești puterea Duhului Tău pentru a rupe tiparele spiritului critic, ale răzvrătirii, ale spiritului lumesc, ale egoismului, ale nerăbdării, toate acele lucruri care împiedică recunoștința. Și fie ca noi să începem fiecare zi, indiferent cât de provocatoare ar fi, mulțumindu-ți pentru că ești credincios în a face îndurările Tale noi în fiecare dimineață. Mare este credincioșia Ta. Vrem să-Ți mulțumim pentru tot ceea ce este al nostru în Cristos, mulțumindu-Ți pentru viața veșnică, nădejdea cerului, pentru îndrumare, direcție, adevăr, pentru încercări care ne umilesc, încercări care ne formează.

Doamne, dă-ne inimi mulțumitoare. Ești vrednic să fii lăudat. Ești vrednic să primești mulțumiri. Este un păcat să nu facem acest lucru; iartă-ne acest păcat și pune-ne pe o cale a neprihăniri, unde să fim în toate, mulțumitori. Și fie ca această atitudine să fie contagioasă pentru cei din jurul nostru, pentru ca mulțumirile să se reverse spre gloria Ta, în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT