Ei bine, haideți să vorbim despre Cer. Și sper că aveți Biblia la îndemână și o inimă nerăbdătoare, pentru că am ajuns la al doilea mesaj din seria noastră „Privind spre Cer”.

Pavel le-a spus romanilor că ar trebui să se bucure în nădejde. Este vorba de Romani 12:12. Să se bucure în nădejde. Bineînțeles că aspectul pe care-l avea el în vedere era nădejdea Cerului. Iar nădejdea Cerului ar trebui să aducă bucurie în inimile noastre. Predicatorul, în cartea Eclesiastul, încă din Vechiul Testament, capitolul 7 versetul 1, avea dreptate când a spus: „Mai mult face…ziua morții decât ziua nașterii”. Dar când a spus asta, a vrut să o spună într-un mod cinic. El a spus că ziua morții este mai bună decât ziua nașterii pentru că viața era atât de lipsită de sens pentru el. Dar noi putem spune acest lucru pentru că avem nădejdea Cerului, nădejdea bucuriei. Pavel a spus: „Pentru mine, a trăi este Cristos și a muri este un câștig”, și a exprimat aceeași nădejde fericită și minunată. Și ce anume face ca moartea să fie împlinitoare? Oare ce face ca această nădejde să aducă bucurie? Este perspectiva Cerului. Noi, cei care Îl cunoaștem și Îl iubim pe Domnul Isus Cristos, ne îndreptăm spre o locuință eternă pe care Biblia o numește Cer.

Acum, data trecută am învățat câteva lucruri despre Cer. Unul dintre ele este că e locuința lui Dumnezeu. Cerul este locuința lui Dumnezeu. Este în mod unic casa lui Dumnezeu. Și deși El este pretutindeni în orice moment, locul unic al reședinței Sale, al locuinței Sale, este Cerul. Tot ceea ce este prețios pentru noi se află în Cer. Am văzut că Tatăl nostru este acolo, Mântuitorul nostru este acum acolo, sfinții din timpul Vechiului Testament și din timpul Noului Testament sunt acolo, numele nostru este acolo, moștenirea noastră este acolo, răsplata noastră este acolo, comoara noastră este acolo, cetățenia noastră este acolo. Cerul este casa noastră. Și am văzut că suntem doar niște străini în această viață. Biblia ne spune, de asemenea, că sfinții îngeri sunt acolo. În Isaia 6 avem o imagine a unui Dumnezeu înalt și înălțat, așezat pe tronul Său ceresc, iar în jurul Lui sunt sfinții îngeri. De asemenea se poate observa în Matei 22:30 și în capitolul 15 cu versetul 10 din Luca faptul că îngerii sunt în Cer. Se spune clar că acela este locul unde locuiesc sfinții îngeri.

Așadar, Cerul este locuința lui Dumnezeu. Cerul este locuința sfinților îngeri. Iar Cerul este locul în care locuiesc acum sfinții, care au plecat deja din această lume, și unde vom merge într-o zi și noi. Chiar acum, deși nu suntem în Cer, am văzut săptămâna trecută că am fost așezați în locurile cerești.

Adică, avem o anticipare a slavei divine pentru că Duhul Sfânt locuiește în noi și putem vedea deja puterea cerească a lui Dumnezeu lucrând prin noi. Cunoaștem ceva din bucuria Cerului, ceva din dragostea Cerului, ceva din puterea Cerului, ceva din binecuvântarea Cerului, asigurate în Cristos prin prezența Duhului Sfânt care ne dă dragostea, bucuria, pacea, blândețea, bunătatea, credința, îndelunga răbdare, înfrânarea poftelor, toate aceste lucruri în plină înflorire devin realitate în Cer. Duhul Sfânt este, așadar, arvuna sau avansul sau garanția binecuvântărilor care vor veni. Este aproape ca și cum a fi creștin este un fel de a te răsfăța cu aperitive înainte să vină la masă felul principal în ceruri.

Ne bucurăm deja de viața cerească. Suntem posesori ai vieții veșnice chiar acum. Suntem membri ai unei noi familii. Suntem posesorii unei umanități înnoite. Ne bucurăm de noi simțiri. Suntem părtași ai naturii divine. Suntem străini aici și aparținem cu adevărat unui mediu ceresc. Într-o zi, vom merge acolo și vom trăi în acel loc.

Acum, așa cum am spus, mulți sunt deja acolo și ne așteaptă. Sfinții din Vechiul Testament sunt acolo, iar cei care au murit după moartea și învierea lui Cristos sunt și ei acolo. Vom afla mai târziu că duhurile lor sunt acum acolo, așteptând învierea trupurilor lor. Așadar, ei acum sunt acolo în duh; adică persoana reală este acolo, dar nu și trupul glorificat care așteaptă momentul celei de-a doua veniri a lui Cristos. Dar cu toate acestea ei sunt acolo acum. Sfinții din Vechiul Testament, sfinții din Noul Testament, adică de fiecare parte a crucii, cei care au acceptat prin credință voia și calea lui Dumnezeu spre mântuire, sunt acolo în prezența lui Dumnezeu chiar acum. Și chiar cred, și asta după ani și ani de studiu biblic, că în momentul în care orice sfânt al lui Dumnezeu a murit, a plecat imediat în Cer, fie că este vorba de Vechiul Testament sau de Noul Testament. Unii oameni, unii teologi medievali susțineau că atunci când un sfânt din Vechiul Testament murea, el intra în ceea ce s-a numit mai târziu limbus patrum, limanul părinţilor, (patriarhilor). El intra într-un fel de rezervă, un spaţiu de așteptare, un fel de loc de nicăieri unde așteptai până la moartea lui Cristos. Iar după ce Cristos a murit și s-a dus în Cer, abia atunci puteai intra în Cer.

Dar nu cred că Vechiul Testament atestă cu adevărat acest lucru. Cred că nu există nimic care să indice în Vechiul Testament că ar fi existat vreo rezervă sau vreun loc de așteptare. Cred că atunci când un sfânt din Vechiul Testament murea, el mergea în prezența lui Dumnezeu. Când un creștin din Noul Testament moare, el merge în prezența lui Dumnezeu. De exemplu, dacă ar fi să ne uităm la Psalmi, doar la niște ilustrații, în Psalmul 16 se spune în versetul 11: „Îmi vei arăta cărarea vieţii”. Acum, iată-l pe psalmist plin de nădejde în timp ce se confruntă cu moartea. El spune: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în mormânt sau în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii.” Apoi urmează această afirmație: „înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse, și desfătări veșnice în dreapta Ta”. Anticiparea psalmistului era că, părăsind această lume, va merge în prezența lui Dumnezeu, la dreapta Lui, pentru a găsi desfătări veșnice și bucurii nespuse.

Uitați-vă la Psalmul 23. În Psalmul 23, acel minunat psalm al păstorului: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”. Apoi urmează: „chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”. Nu există niciun loc în care să te duci când umbli prin valea umbrei morții unde Dumnezeu să nu fie cu tine, iar Cerul este acolo unde este Dumnezeu. „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele”. Și apoi ce se va întâmpla? Și voi locui într-un spaţiu de așteptare. Nu, nu există așa ceva. „Și voi locui unde? În Casa Domnului”. Și unde este Casa Domnului? Unde locuiește Dumnezeu? El locuiește în ceruri. Nădejdea psalmistului era să se desprindă de trup pentru a fi în prezența Domnului. Este exact ceea ce a spus apostolul Pavel în 2 Corinteni capitolul 5.

Așadar, eu cred că atunci când un sfânt din Vechiul Testament murea, el intra în prezența lui Dumnezeu. Dacă vă uitați, de exemplu, la Matei 17 și la schimbarea la față a lui Cristos, vă veți aduce aminte că pe acel munte unde Cristos S-a schimbat la față s-au arătat Moise și Ilie. Ei s-au arătat. Țineți cont că Isus Cristos încă nu murise și încă nu înviase din morți, și totuși acolo erau Moise și Ilie, și este evident că erau în siguranță în prezența lui Dumnezeu fiind aduși în acea scenă extraordinară. Luați, de exemplu, Luca 16, unde îl avem pe săracul Lazăr, despre care se spune că a murit. Iar atunci când a murit a fost văzut în sânul lui Avraam. Și atât el, cât și Avraam sunt văzuți într-un loc împreună, un loc de binecuvântare, eu cred că un loc în prezența lui Dumnezeu.

Acum, dacă înțelegeți ce înseamnă în sânul lui Avraam sau pe pieptul lui Avraam, s-ar putea să vă ajute. Imaginea este o imagine a unui banchet oriental unde ei se întindeau. Acesta era modul în care petreceau ei. Aveau canapele iar banchetul era un eveniment prelungit foarte mult în timpul căruia te aşezai întinzându-te, mâncai și era ospăț, era sărbătoare, era muzică și conversație. Iar un banchet putea dura mult timp. De fapt, o nuntă putea dura șapte zile de mâncat și mâncat, iar invitații rămâneau în casă. Așadar, întinderea la masă era foarte obișnuită. Configurația înclinării era în așa fel încât capul unei persoane să fie lipit de pieptul alteia. De exemplu, să spunem că Avraam se întinde așa, iar Lazăr se întinde astfel, Lazăr va vorbi cu Avraam cam de la nivelul pieptului său. Aceasta este imaginea. Și dacă ați sta de cealaltă parte a mesei, vi s-ar părea că Lazăr are capul pe pieptul lui Avraam. La fel ca apostolul Ioan, care și-a pus capul pe pieptul lui Cristos la Cina cea de Taină. Având acea poziție culcată, suprapunându-și capetele, ei purtau conversații în acest fel. Cu siguranță nu voiai să porți o conversație cu picioarele cuiva, așa că te poziționai acolo unde două capete erau alături și apoi alte două capete erau alături. Și astfel, a fi în sânul lui Avraam însemna să te așezi la o masă de banchet într-o sărbătoare a bucuriei. Iar imaginea aceasta înseamnă prezența lui Dumnezeu, este casa lui Dumnezeu, este masa de sărbătoare, aceasta este ideea.

Și, mai mult, cel mai onorat om din istoria evreilor a fost cine? Avraam. Și dacă te întindeai lângă pieptul lui Avraam, erai așezat lângă invitatul de onoare. Și iată un cerșetor care și-a petrecut toată viața fără absolut nimic, fiind alături de cea mai importantă persoană care a trăit vreodată până la acea vreme, cu excepția lui Ioan Botezătorul. Dar în istoria evreiască, a fost cel mai important. Iată-l pe acest om sărac, întins lângă invitatul de onoare. Imaginea este, așadar, o imagine a unui banchet, imaginea unei sărbători, o imagine, dacă vreți, a casei lui Dumnezeu și a ospățului pe care El îl pregătește pentru cei care au venit în prezența Sa. Poate că Lazăr a avut o viață pământească sărăcăcioasă și a trebuit să cerșească pentru a subzista, dar aici era în locul de cea mai mare cinste lângă cel mai mare părinte al lui Israel, și anume Avraam. În felul acesta ne este prezentat acel loc numit „sânul lui Avraam”.

Dar avem și un alt termen folosit pentru a vorbi despre Cer în Vechiul Testament sau în perioada dinainte de înviere. Uitați-vă puțin împreună cu mine la Luca 23 și vom continua de la acest punct, dar vreau să îl fixez în mintea voastră. Luca 23, vă aduceți aminte de tâlharul de pe cruce? Aici avem relatarea despre acel eveniment. Unde el îi spune lui Isus în versetul 42: „Adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta”. Iar El i-a spus, acum rețineți această frază, vom reveni la ea: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine unde? În Rai”. Unde se află? Cineva spune: „Ei bine, e același limbo (spaţiu de aşteptare)”. Nu. Unde este raiul? Ei bine, astăzi vei fi acolo, astăzi vei fi cu Mine acolo. Atunci înseamnă că acesta este raiul. Nu este un loc de după înviere, pentru că Isus nu iese din mormânt decât peste câteva zile.

Acum, ce este raiul? Ei bine, pentru a afla, tot ce trebuie să faceți este să vedeți dacă puteți găsi raiul în altă parte în Scriptură. Și găsim în 2 Corinteni 12. Asta are loc la mult timp după înviere, la mult timp după răstignire. Iar Pavel spune, versetul 2: „Cunosc un om”, vorbește despre el însuși, „în Cristos, care acum paisprezece ani, (dacă a fost în trup nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu. Dumnezeu ştie)”. Cu alte cuvinte, el a avut o experiență pe care chiar nu o înțelege. Dumnezeu știe. „Care a fost răpit până la al treilea cer”. El a spus: „Domnul m-a luat la cer”. El spune: „Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu. Dumnezeu știe) a fost răpit unde? În rai”. Așadar, oricare ar fi Cerul, el exista înainte de înviere și există și după înviere, iar singura concluzie pe care o poți trage este că raiul este Cerul. Sânul lui Avraam este Cerul, raiul este Cerul. Oriunde se duce un sfânt când moare, este în prezența lui Dumnezeu, este în Cer, este în locul de sărbătoare, este în locul de ospăț, este în casa Tatălui și El pregătește banchetul, iar tu ești acolo pentru a avea parte de toată bucuria pe care Dumnezeu o poate oferi sfinților Săi. Fie că ești înainte sau după înviere, cred că absența din trup înseamnă a fi în prezența Domnului. Nu cred că sfinții din Vechiul Testament au intrat într-un loc de așteptare, într-o rezervă. Cred că au mers în prezența lui Dumnezeu. „Și voi locui în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”, așa spune psalmistul.

Așadar, Cerul este locul în care sălășluiește Dumnezeu, locul unde este cunoscut și experimentat de îngerii Săi care I se închină. Și Cerul este locul în care sfinții care au murit trăiesc în duhurile lor, iar trupurile lor vor fi înviate pentru a se alătura duhurilor lor. Vom afla mai multe despre asta mai târziu. Iar până ajungem acolo, noi trăim în cele cerești, ceea ce înseamnă că ne bucurăm de viața veșnică și de toată binecuvântarea rodul Duhului aici și acum. Nu este altceva decât o anticipare a slavei divine. Și așteptăm ziua în care vom fi asemenea lui Cristos, ziua când Îl vom vedea așa cum este, ziua în care Îl vom vedea pe Cristos care a adus la lumină viața și nemurirea într-un nou tip de umanitate înviată. Vom aștepta să vedem asta și vom fi ca El când toate acestea se vor întâmpla.

Așadar, Cerul este un loc în care locuiește Dumnezeu, îngerii și cei răscumpărați care au murit. Aceasta răspunde la întrebarea: ce este Cerul? Iată a doua întrebare. Unde este Cerul? Sunteți pregătiți pentru asta? Unde este Cerul?

Acum, vreau să știți că Cerul este un loc. Este un loc ca Los Angeles, în sensul că Los Angeles se află undeva. Nu este un loc ca Los Angeles însemnând cum este Los Angeles, ci este un loc ca Los Angeles în ceea ce privește faptul că Los Angeles este undeva, ca şi Cerul. Este un loc precum China, sau America de Sud, sau Alpii. Este un loc. Dar nu cereți o hartă, pentru că nu există hărți. Nu se poate cartografia longitudinea sa, nu se poate cartografia latitudinea sa, nu poate fi localizat din punct de vedere geografic și nu poate fi cartografiat nici măcar în spațiu. Cu toate acestea, este un loc. Este un loc în care oamenii care au trupuri glorificate, precum trupul înviat al lui Cristos, se vor deplasa efectiv, vor trăi și vor funcționa. Isus, când a ieșit din mormânt, putea mânca, putea merge, putea vorbi și putea bea, așa cum a făcut la masa pe care a avut-o cu ucenicii Săi. El putea fi atins, simțit și recunoscut atunci când le-a dat oamenilor revelația care L-a făcut să fie recunoscut în forma Sa glorificată. Așadar, Cerul este un loc pentru oameni glorificați care sunt reali; nu eterici, ci reali. Cerul este un loc.

Poate spui: „Ei bine, unde este?” Este sus. Cerul este sus. Pavel spune că a fost răpit în al treilea cer, 2 Corinteni 12:2. Isus ne-a reamintit că atunci când a venit pe pământ a coborât, iar când a plecat pentru a se întoarce în ceruri s-a înălțat, Efeseni 4:8-10. S-a urcat. A coborât de acolo și s-a întors sus. Acum, îngerii le-au spus primilor ucenici în Faptele Apostolilor 1:11 că „acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. Când Domnul se va întoarce, spune 1 Tesaloniceni 4:16, El va coborî din Cer și noi vom fi răpiți de pe pământ în Cer. 1 Tesaloniceni 4:17 spune că vom fi răpiți. Când Dumnezeu contemplă creaturile Sale, Psalmul 53:2 spune că El privește în jos. Iar atunci când omul Îl contemplă pe Dumnezeu, potrivit Psalmului 121:1, el privește în sus. Când lui Ioan i s-a dat o viziune a Cerului în Apocalipsa 4, i s-a spus: „Suie-te aici, și-ți voi arăta Cerul”. Noul Ierusalim, care este locuința veșnică a sfinților, este văzut coborând din Cer. Deci, în mod clar, acestea și alte texte din Scriptură ne spun că este sus. Este sus. Veți spune: „Ei bine, este o localizare destul de generală”. Aveți dreptate, e foarte generală, este sus. Și poate veți întreba: „Ei bine, unde sus?”. Sus, în al treilea cer, dincolo de spațiul infinit este al treilea cer. Este dincolo de toate.

Veți zice: „Ei bine, cât de departe o fi asta?”. Mă bucur că ați întrebat. Pioneer 1, în toamna anului 1958, a mers 112.654 de km în spațiu și nu a ajuns acolo. Pioneer 1 nu a ajuns în Cer. Din fericire, nici nava sovietică Luna 1, care a mers în 1959, a orbitat în jurul Soarelui, a trimis observații de la 600.000 de km înălțime și nici ea nu este în rai. US Pioneer 4 a mers la 655.000 de km înălțime, iar noi le trimitem din ce în ce mai departe, și până acum niciuna dintre ele nu se află în rai. Acel Cer nu are chestii mici de metal care plutesc prin el. Niciuna dintre ele nu se află acolo. Acuma veți întreba: „Bine, cât de departe trebuie mers pentru a ajunge acolo?” Ei bine, hai să ne gândim la asta. O mică lecție de știință. Luna se află la 340.000 de km depărtare. Ai putea merge pe jos. Teoretic, ai putea ajunge pe jos în 27 de ani, dacă ai parcurge 34 de km pe zi, deci nu este atât de departe. Dar când vei ajunge pe Lună, când vei ajunge pe Lună, nu vei fi în rai. O rază de lumină ajunge pe Lună într-o secundă şi jumătate, deoarece parcurge 300.000 de km pe secundă. Acum, haideți să ne mișcăm cu această viteză și poate vom ajunge în rai. Dacă am putea merge cu această viteză, am ajunge la Mercur în 4 minute. Sunt doar 80.467.000 de kilometri. Dacă am merge cu viteza luminii, 300.000 de km pe secundă, am fi pe Marte în 4 minute și 21 de secunde; sunt doar 54,718,000 de km. Pentru a fi pe Jupiter, ar dura ceva mai mult, 35 de minute și 11 secunde, pentru că este la 590.629.000 de km.

Acum, dacă mergem cu viteza luminii, am atinge Saturn în aproximativ o oră și 10 secunde. Asta înseamnă 1,271,382,000 de km. Uranus, care provine din cuvântul grecesc ouranos, care înseamnă Cer, are 2,5 miliarde de kilometri. Asta va dura ceva mai mult. Neptun este la aproximativ 4,8 miliarde de kilometri, iar Pluto, cu câteva miliarde mai mult. Și am putea, atâta timp cât mergem, să continuăm să mergem. Și când vom trece de Pluto și vom fi foarte departe acolo, dar încă nu suntem în Cer. Nu am ajuns încă acolo.

Acum, dați-mi voie să vă prezint acest aspect dintr-o altă perspectivă. Pământul nostru este una dintre cele nouă planete care se rotesc în jurul Soarelui. Pământul nostru are un diametru de 12 854 de km. Masa sa este estimată la șase septilioane, șase mii de sextilioane de tone. Așadar, ne aflăm pe acest lucru masiv și greu care se învârte așa cum am spus, fiind la aproximativ 340.000 de km de Lună și aproximativ 150.000.000 de km de Soare. Soarele, apropo, are un diametru de 1.400.000 de km și o masă de 330.000 de ori mai mare decât cea a Pământului. Şi aici mintea începe să se clatine, soarele, prieteni, la o dimensiune și o masă atât de mari, este doar o singură stea. Soarele este doar o stea într-o galaxie formată din aproximativ 100 de miliarde de alte stele. Toate în aceeași galaxie. Iar noi suntem încă în mica noastră parte a universului. Distanțele, din nou, devin atât de mari încât nu mai pot fi măsurate în termeni de kilometri. Trebuie să fie măsurate în ani-lumină, ceea ce înseamnă 300.000 de km pe secundă. Sau, dacă nu se înregistrează prea bine, 18.000.000 de km pe minut. Soarele se află la o distanță de opt minute-lumină.

Începi să îți lărgeşti orizonturile minţii prin toate aceste numere și să te deplasezi în galaxie, și pur și simplu nu te mai poți stăpâni. De exemplu, sistemul nostru solar are un diametru de 660 de minute-lumină, dar galaxia din care face parte are un diametru de 100.000 de ani-lumină. Și asta este doar galaxia noastră. Și, fiți atenți, există miliarde de galaxii. Acuma veți zice: „Încep să simt că raiul este foarte departe”. Așa este, așa este. Miliarde de galaxii.

Acum, ascultați, Isus i-a spus tâlharului de pe cruce, sunteți pregătiți pentru asta? „Astăzi, vei fi cu Mine în rai”. Acum, oameni buni, asta e foarte rapid. Înțelegeți asta? Asta da mișcare!

Veți spune: „Cum se poate așa ceva?” Nu știu. Pavel a fost prins în asta și nu știa ce se întâmplă. El spune că nu știu dacă eram în trup, în afara trupului meu sau altfel. Știu doar că am fost răpit în al treilea Cer și m-am întors în aceeași zi. Cum se poate așa ceva? Nu știu, dar cu siguranță este încântător să te gândești la asta. Biblia spune că totul se va întâmpla atât de rapid încât vei fi schimbat în cât timp? Într-o sclipire de ochi. Asta nu înseamnă o clipire. Înseamnă timpul necesar pentru ca lumina să treacă prin pupila ta. Atât de repede. Ne vom mișca atât de repede încât este ceva de neconceput. Cerul este sus, Cerul este departe, dar Cerul este aproape.

Acum, vă veți întreba: „Cum putem înțelege asta?” Noi nu înțelegem. Este încântător să te gândești la asta. Și Cerul este mare. Trebuie să știți asta. Este mare. Știți cât de mare este? Sunteți pregătiți pentru asta? La fel de mare ca Dumnezeu. Și veți întreba: „Cât de mare este Dumnezeu?” E infinit. Vedeți, oriunde se termină universul nostru, universul așa cum îl cunoaștem noi, universul timpului și al spațiului, oriunde se termină este înconjurat de Cerul etern infinit. Așadar, Cerul nu este acolo sus. Cerul este. El este infinitatea prezenței lui Dumnezeu care înconjoară universul aproape infinit. Este incredibil. Cerul înconjoară universul nostru și este la fel de mare ca Dumnezeul nostru.

Acum ascultați, cerul este sus. Este dincolo de tot ceea ce cunoaștem în universul material. Este la fel de mare ca Dumnezeu. Este ceea ce include în el universul material așa cum îl cunoaștem noi, care are miliarde și miliarde și miliarde de ani-lumină până la marginile sale. Și acesta este Cerul lui Dumnezeu, care cuprinde acest univers în mijlocul său. Acum, nu poți continua să te gândești la asta, pentru că ceea ce ai dincolo de universul creat, universul timpului și al spațiului așa cum îl cunoaștem noi, este infinitul. Și este la fel de infinit ca și Dumnezeul infinit, tot așa de infinit este Cerul. Noi nu putem face față la asta pentru că suntem captivi ai unei mentalități timp-spațiu. Nu putem concepe un rai infinit și etern. Dar asta este ceea ce ne învață Biblia.

Acum, undeva la mijloc, însă, nu știm cu exactitate cum va funcționa totul. Părerea mea personală este că în Cerul nou și pe pământul nou, la sfârșit, Cerul care este dincolo de ceea ce trăim noi va înghiți locul în care trăim noi și va transforma totul în Cer și nu va mai fi nimic altceva decât Cer. Nu va mai exista decât Cerul. Universul material, așa cum îl cunoaștem noi, va fi distrus. Vă amintiți că ați citit în Biblie cum vor cădea stelele, cum Luna se va transforma în sânge, cum cerurile se vor răsuci ca un sul, iar ceea ce se va întâmpla este că Dumnezeu, la sfârșit, va transforma totul în Cer. De aceea se numește un Cer nou și un nou ce? Pământ nou. Pentru că va exista un pământ întinerit care va fi ca o bijuterie de cristal în mijlocul acestui vast Cer infinit. Și Dumnezeu va recrea totul.

Poate spui: „Bine, dar de ce va fi Pământul un punct central?” Pentru că Pământul este scena răscumpărării. Pământul a fost atins de Dumnezeul întrupat și aici este locul unde Și-a vărsat sângele și a răscumpărat poporul Său etern. Și astfel, într-un anumit sens, punctul central va fi, în multe feluri, Pământul. Și cred că un mic colț al Noului Ierusalim ar putea atinge Pământul. Dar principalul oraș din ceruri se numește Noul Ierusalim. Înțelegeți? Acesta este orașul principal al raiului. Este o planetă masivă și autonomă, este ca o planetă, așa este Noul Ierusalim. În Apocalipsa 21, Noul Ierusalim este descris ca fiind coborât din Cer. Acum, ceea ce îmi spune acest lucru este că, dacă se coboară din Cer pentru a-și găsi un loc în Cerul nou și pe pământul nou, trebuie să fi fost acolo sus dinainte. Nu știm când l-a creat Dumnezeu. Nu știm când a fost construit Cerul nou și pământul nou. Este foarte posibil ca acesta să fi fost construit cu mult timp în urmă. Este posibil să fie veșnic; este foarte probabil să fie la fel de veșnic precum este Dumnezeu. Dar noi nu știm asta. Dar există acest oraș minunat. Și, apropo, nu există nicio indicație în Scriptură că ar fi singurul oraș, este doar, este doar orașul special. Este orașul principal. Este orașul capitală. Și este un loc măsurabil. Este un loc măsurabil.

Asta ne conduce la a treia întrebare. Prima întrebare: ce este Cerul? A doua întrebare: unde este Cerul? A treia întrebare: cum este Cerul? Pe scurt, vreau să vă prezint acest lucru. Cum este Cerul? Și apoi, ne vom uita în detaliu la Noul Ierusalim, probabil data viitoare.

Cum este Cerul? Păi, prima imagine clară a Cerului apare în primul capitol al unei profeții din Vechiul Testament scrisă de un om pe nume Ezechiel. Deschideți Biblia la Ezechiel capitolul 1. Nu am cunoscut niciodată pe cineva întreg la minte care să fi făcut o explicare a lui Ezechiel 1. Acest capitol sfidează explicaţiile. Poți să faci un salt rapid și să speri că ai nimerit ceva care să aibă o legătură cât de cât cu adevărul, dar este un capitol foarte, foarte complex. Acum, vreau să vă uitaţi la el. Aceasta este viziunea lui Ezechiel despre Cer. Sunteți pregătiți pentru asta? Cumva, Dumnezeu, în revelația Sa extraordinară și minunată, l-a transportat pe Ezechiel într-o viziune a Cerului. Din nou, aduceți-vă aminte că este foarte departe, dar în același timp este foarte aproape. Nu ați putea ajunge acolo în miliarde și miliarde și miliarde și miliarde de ani-lumină, dar ați putea fi acolo astăzi dacă Dumnezeu v-ar lua. Este incredibil!

Acum, Ezechiel are o viziune. Vreau să vedeți asta. Urmăriți-mă, bine? Versetul 4: „M-am uitat, și iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru fețe, și fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel, și scânteiau ca niște aramă lustruită”. Ați prins imaginea? Nu prea cred.

Versetul 8: „Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om; și toate patru aveau fețe și aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cât despre chipul fețelor lor era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu, la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur”. Ați înțeles?

„Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere. Făpturile vii însă când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul”.

Acum, prieteni, nu aveți cum să înțelegeți ce înseamnă toate acestea. Am citit comentarii, iar oamenii spun: „Ei bine, asta înseamnă asta și asta”, iar acestea sunt doar pure speculații. Ceea ce vede el este o serie de fulgere și lucruri care se învârtesc, și este o scenă incredibilă pe care încearcă să o descrie cât mai bine.

Versetul 15, „Mă uitam la aceste făpturi vii, și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute, păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, și nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare, și pe obezile lor cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele; și când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; și împreună cu ele se ridicau şi roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roţile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți”. Începeți să vedeți acum? Cu greu.

„Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; și împreună cu ele se ridicau şi roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; Asta e clar. „Când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, aha!, care semăna cu cristalul strălucitor, și se întindea în aer sus peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjiitul aripilor lor ca vâjiitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau își lăsau aripile în jos”.

„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el”. Acesta este un anumit tip de piatră. „Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită ca niște foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus, și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfățișarea curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ, și am auzit glasul Unuia care vorbea”. Bună încercare, Ezechiel! Ce este asta? Aceasta este descrierea tronului lui Dumnezeu din Ceruri. Iar voi veți întreba: „Ce înseamnă asta?” Nu știu și nici el nu știa. Dar el a făcut tot ce a putut, sub inspirația Duhului Sfânt, pentru a ne oferi o oarecare înțelegere a imaginii fantastice și în același timp confuze cu privire la lumina strălucitoare care împrăștie bijuterii lustruite ca niște roți colorate de lumină și curcubeie, toate amestecate cu ființe angelice numite ființe vii, iar în jurul tronului eternului și gloriosului Dumnezeu un curcubeu de strălucire mișcătoare, sclipitoare, strălucitoare, scânteietoare, rotitoare. Nu se poate merge mai departe de atât.

Unii sugerează că leul se referă la măreție și putere, iar omul la inteligență și voință, iar boul la slujirea răbdătoare iar vulturul la judecata rapidă, la discernământ și la toate acestea și poate că există loc pentru a găsi o anumită simbolistică reală. Dar ceea ce se poate vedea cu adevărat este suveranitatea lui Dumnezeu, maiestatea Sa, gloria Sa, frumusețea minunată a Cerului Său, ordinea, simetria, perfecțiunea Lui, toate ilustrate în roțile care se mișcau perfect în ordine, aproape în concert unele cu altele, fulgerele care străluceau, bijuteriile strălucitoare, lumina, toate ilustrând gloria lui Dumnezeu. Aceasta este imaginea Cerului. Este dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Este de neconceput pentru noi, măreția, minunea, simetria, ordinea Cerului.

Acum, ne apropiem puțin mai mult de detalii când ajungem la ultima carte din Noul Testament. Iar pentru această seară, aș vrea să întoarceți la Apocalipsa. Acum, pe măsură ce intrăm în Cer în cartea Apocalipsa, primul lucru pe care îl întâlnim ne apare în capitolul 4. Versetul 1: „După aceste lucruri”, spune Ioan, „m-am uitat, și iată că o ușă era deschisă în Cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: ‘Suie-te aici, și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!’ Numaidecât am fost răpit în Duhul.” Și ce a văzut? „Iată că în Cer era pus un scaun de domnie”. Acum, cred că reia de unde a rămas Ezechiel. Ezechiel a încheiat capitolul 1 cu un tron, nu-i așa? O imagine a tronului lui Dumnezeu, sub care se întâmplau toate aceste alte lucruri în maiestatea și uimirea glorioasă și inexplicabilă a Cerului.

Acum, Ioan preia de la Ezechiel și spune: „Dați-mi voie să vă spun despre tron”. Și el menționează cuvântul tron de nenumărate ori în această secțiune, tron, tron, tron, tron. De două ori îl menționează în versetul 2. Și apoi, urmează să îl menționeze din nou pe parcursul acestui pasaj. El se concentrează aici asupra unui singur lucru din Cer, și anume tronul lui Dumnezeu. Acesta este centrul Cerului. Acolo locuiește Dumnezeu. Acela este punctul central al prezenței lui Dumnezeu. Acum, uitați-vă la descriere. Seamănă foarte mult cu cea a lui Ezechiel. Versetul 3: „Cel ce ședea pe el, avea înfățișarea unei pietre de iaspis”. Acum, iaspisul, după cum ne putem imagina cel mai bine, era o piatră frumoasă. O piatră care poate că putea avea chiar și culori diferite. Poate fi cel mai apropiat lucru de un diamant, strălucind cu o multitudine de culori. Și aceasta este, aceasta este viziunea slavei semiopace, sclipitoare și strălucitoare a celui care stă pe tron. Și apoi, se spune: „ca o piatră de sardiu” și, apropo, un sardiu era roșu, era roșu. Aici poate fi văzut Dumnezeu într-o splendoare maiestuoasă în sardiu. Iar sardiul roșu poate că vorbește despre Dumnezeu. Cum? Ca Răscumpărător, care a oferit o jertfă de sânge. Așadar, se poate vedea slava lui Dumnezeu, strălucirea măreției și gloriei Sale, harul și mila caracterului Său răscumpărător. Iaspisul și sardiul, apropo, erau prima și ultima dintre cele 12 pietre de pe pieptarul marelui preot, conform cu Exodul 28. Ele îl reprezentau pe Ruben, care era cel mai mare, întâiul născut, și îl reprezentau pe Beniamin, care era ultimul fiu. Și astfel, Dumnezeu se reprezintă pe Sine Însuși, într-un sens, ca îmbrățișând Israelul.

Și se spune că era un curcubeu în jurul tronului. Și, din nou, stropirea acelorași lucruri. Ezechiel menționează un curcubeu, de asemenea, după cum citim. „Ca o piatră de smarald la vedere”, din nou doar încercând să descrie ceea ce este de nedescris. Așa cum spunea odată un pastor, încercând să deslușească ceea ce este de nepătruns. Este dincolo de înțelegere. Și apoi, descriind-o mai departe, trecând la versetul 5, spune: „Din scaunul de domnie”, și asta sună foarte asemănător cu Ezechiel, „ieșeau fulgere, glasuri și tunete”. Seamănă oarecum cu Muntele Sinai, când Dumnezeu a rânduit să guste puțin din asta, nu-i așa? Când Dumnezeu a coborât pe munte pentru a da legea, ce s-a întâmplat acolo? Tunete, fulgere, foc, exact același lucru. În prezența lui Dumnezeu există strălucirea, tunetele, focul, gloria, măreția, și multitudinea de culori și curcubeie, incredibil.

Și apoi, se spune: „Înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu”. Nu înseamnă că sunt șapte Duhuri „Sfinte”, ci că este vorba de cele șapte Duhuri. Și dacă vreți să știți cum se face că Duhul este un Duh septuplu, citiți Isaia capitolul 11. Și în Isaia capitolul 11 este descris caracterul Duhului Sfânt. „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul”.

Așadar, aici este tronul și avem de-a face cu această maiestate, cu această glorie și în acest context de judecată, cu fulgere, sunete și tunete, dar în același timp este și Duhul lui Dumnezeu. Versetul 6, iată ceva: „În fața scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă”. Acum, înțelegeți această imagine. Avem de-a face cu Dumnezeu care stă pe tron și avem de-a face cu toate aceste culori, cu curcubeul, cu smaraldul, cu sardiul, cu iaspisul, cu toate aceste pietre care sclipesc în culori peste tot. Iar la baza tronului este această mare de cristal. Și din nou, oglindind din acel cristal, toată culoarea, splendoarea, măreția care îl descrie pe Dumnezeu, și reflectând gloria tronului lui Dumnezeu. Dumnezeu este maiestuos și glorios, iar Scriptura folosește culoarea, cristalul și lumina pentru a reflecta acest lucru.

În Exodul 24 se spune: „Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab și Abihu, și cu șaptezeci de bătrâni ai lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăția lui”. Uau! Atunci când au avut o viziune despre Dumnezeu, L-au văzut pe Dumnezeu pe un tron cu această lucrare de safir străveziu care era asemenea cristalului. În felul acesta este descris Cerul, prieteni, așa este prezentat Cerul. Este un loc real, Dumnezeu este cu adevărat acolo, Dumnezeu apare ca niște lumini intermitente, Dumnezeu este un Duh, nu-i așa? Iar forma lui Dumnezeu nu se poate vedea. Vom vorbi mai târziu despre ceea ce vom vedea și pe cine vom vedea în Cer. Dar avem un loc, iar în acel loc se află un tron, iar pe acel tron este o lumină sclipitoare și scânteietoare, iar sub acel tron este o mare de sticlă asemenea cristalului, limpede, strălucitoare și scânteietoare. La un moment dat este descrisă ca fiind de safir, deoarece culoarea vine din ea. La un alt punct, este descrisă ca fiind limpede, pentru că este limpede și captează culoarea care scânteiază din prezența Celui ce șade pe tron. Este incredibil! Ezechiel descrie locul pe care se află tronul lui Dumnezeu în versetul 22, pe care l-am citit acum câteva clipe, ca fiind de culoarea cristalului strălucitor, îmi place această expresie, întins pe cer. Sunt lucruri de necrezut, de neconceput pentru noi.

Acum, ascultați-mă, mă ascultați? Înțelegeți asta? Cerul nu este un tărâm al umbrelor și al ceții. Oamenii spun: „Am murit, am fost în rai și m-am întors”. Ei bine, cum a fost? „Păi, a fost o luminiță la capătul unui tunel lung”. Ați auzit oamenii spunând asta? Am citit toate acele cărți, toate acele lucruri. Elisabeth Kubler-Ross și toate chestiile astea, în care ei mor și văd o luminiță la capătul tunelului. Sunt oameni care se presupune că au murit și au fost înviați și s-au întors din nou, și apoi tipul, tipul care mă irită la culme și care spune că a fost în rai și s-a întors și că acolo nu există dormitoare și băi. Ascultați-mă, asta este ridicol. Raiul nu este un tărâm al dormitoarelor și al băilor. Noi știm asta. Raiul nu este o lumină la capătul unui tunel întunecat. Raiul nu este o mică scânteie în mijlocul întunericului, într-un loc întunecos. Ci este splendid. Este magnific dincolo de orice descriere, nu este un tărâm al umbrelor, al pâclei și al ceții.

Iar versetul 4 spune: „Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe; și pe capete aveau cununi de aur”. Personal, cred că ei sunt reprezentanți ai bisericii, noua umanitate, noua preoție, biserica din cer. Iată-ne, prieteni. Poate spui: „Noi unde suntem?” Ei bine, Domnul are tronul Său și mai sunt alte 24, iar acestea sunt emblematice pentru biserică. Eu cred că noi toți domnim cu El chiar acolo. Vom fi în splendoare. Vom fi acolo, strălucind și licărind și răspândind acea glorie chiar pe acea mare de cristal împreună cu Dumnezeu. Și din moment ce Ezechiel spune că se întinde pe cer, sincer, oameni buni, poate că tot Cerul arată așa, tot Cerul. Și țineți minte, cât de mare este? Este suficient de mare pentru a înghiți universul care are miliarde de ani lumină până la extremitatea sa. Acest lucru este incredibil! Vă face asta să vreți să ajungeți acolo, să vedeți și să faceți parte din el?

Iar versetul 6 ne spune că în jurul tronului erau patru făpturi vii. Probabil că este o referire la îngeri, la heruvimi. Astfel că avem aici oastea îngerească, avem aici biserica răscumpărată, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și reprezintă noua Sa umanitate. Și apoi, acolo este Dumnezeu Însuși în toată minunea și splendoarea revelației Sale maiestuoase. Ce scenă, ce scenă! Așadar, există un tron în Ceruri. Există un tron în Ceruri.

Nu mă pot abține să nu vă spun că mai este încă un lucru acolo. Mai este ceva acolo. Acolo este și un templu. Acolo este și un templu. Capitolul 3, versetul 12. Știți ce se obișnuia în orașele antice? Într-un oraș antic, în mijlocul orașului existau două clădiri importante. Una era un palat pentru împărat și cealaltă era un templu pentru divinitate. Am vorbit despre asta săptămâna trecută.

În mijlocul unui oraș, palatul se afla în fața templului. Împăratul era într-un loc, iar Dumnezeu era în altul. Așadar, aveai guvernarea divină și guvernarea umană. Iar în Cer, într-un fel, există tronul lui Dumnezeu, Dumnezeu ca suveran maiestuos, iar apoi există templul care îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind cel care este venerat. El este tema amândurora, dar în capitolul 3 versetul 12 se spune: „Pe cel ce va birui”, care se referă la un credincios, un creștin, „Îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el” Există un templu acolo. Iar noi vom fi un stâlp în acel templu, spune El, aceia care biruiesc.

În versetul 15 din capitolul 7, „Pentru aceasta”, spune el, „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele”, acei sfinți care au ieșit din necazul cel mare, spune el, „pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui”. El îi va acoperi. Există un Templu acolo. Și este acolo unde este Dumnezeu. Și noi vom fi în acel Templu și Îi vom sluji în acel Templu.

În capitolul 11 din Apocalipsa, versetul 19 spune: „Și Templul lui Dumnezeu, care este în Cer, a fost deschis: și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, și o grindină mare”. În capitolul 15, se face din nou referire la acel Templu în versetul 5: „După aceea, am văzut deschizându-se în Cer Templul cortului mărturiei”. Acum, ascultați, prieteni, există un templu acolo. Există un templu acolo. Asta este clar.

Dar vreți să mă urmați pentru o clipă la capitolul 21 și să descoperiți un gând foarte interesant? Și voi încheia cu asta. În capitolul 21, versetul 22, observați vă rog: „În cetate n-am văzut” ce? „niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca și Mielul, sunt ce? „sunt Templul ei”. Acum, știm ce este Templul, nu-i așa? Nu poți separa templul de Dumnezeu. Templul nu este un loc în care locuiește Dumnezeu; Templul este Dumnezeu. Templul este Dumnezeu. În cetatea sfântă nu există alt Templu în afară de Dumnezeu. Dumnezeu este Templul. Aceasta este definiția pe care o doream. Tronul, templul, tronul este Dumnezeu, templul este Dumnezeu. Acum, nu știu cum să distingem asta. Există un Templu și nu există un Templu. Există un tron și nu există un tron. Dumnezeu este tronul și Dumnezeu este Templul. Dar asta face parte din misterul Cerului. Nu am văzut niciun Templu în el, căci Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic și Mielul sunt Templul lui. Unii consideră, și ar putea fi adevărat, că acest lucru descrie Cerul nou și pământul nou, care nu a fost construit încă în întregime. Și că în prezent există un Templu, dar că atunci când cerul nou și pământul nou vor fi construite de Dumnezeu nu va mai exista niciun Templu.

Aș spune mai degrabă că aşa cum Templul este descris aici, nu există un Templu. Adică nu există un Templu construit, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic și Mielul sunt Templul lor. Și astfel, asta definește pur și simplu Templul la care s-a făcut referire mai devreme. Iar când se spune că vom fi făcuți un stâlp în Templul Dumnezeului nostru, înseamnă că vom avea un loc chiar în prezența lui Dumnezeu. Când se spune că vom sluji în Templul Său, înseamnă că vom sluji în prezența Sa. Un gând extraordinar! Adică, vom fi acolo cu toate astea. Așa este Cerul. În felul aceasta este prezentat Cerul. Haideți să ne plecăm împreună în rugăciune.

Tată, suntem copleșiți, în această seară, de această perspectivă pe care ne-ai oferit-o despre Cer. Este atât de departe și totuși atât de aproape. Cum ne duci Tu peste milioane și miliarde de ani-lumină până la locul etern care înghite universul temporal și spațial? Nici măcar nu ne putem imagina cum va fi. Nu e de mirare că Ezechiel a avut probleme, nu e de mirare că Ioan și Pavel nu au putut explica. O, Tată, tânjim după ziua în care vom putea fi acolo, în incredibila lume care va veni, și vom putea vedea maiestatea Ta strălucitoare, vom putea domni pe tronuri alături de Tine și vom sluji în prezența Ta. Tânjim după acea zi în care ne vom întâlni și vom avea părtășie cu sfinții din veacurile trecute și ne vom aduna cu toți cei răscumpărați. Ne dorim atât de mult să ne petrecem veșnicia vizitând Noul Ierusalim, capitala Cerului nou și a pământului nou. Și, Tată, totul se reduce la acest lucru: singurii oameni care intră în cerul Tău sunt cei care L-au primit pe Fiul Tău, Domnul Isus Cristos. Și astfel, mă rog chiar acum ca dacă există cineva în părtășia acestui serviciu din această seară care nu și-a dat viața lui Cristos și nu are nădejdea Cerului, să facă acest lucru chiar în acest moment, să-L mărturisească pe Isus ca Domn și Mântuitor, să primească iertarea pe care El o aduce prin moartea și învierea Sa și să fie făcut cetățean al Cerului. Pentru aceia dintre noi care suntem pe cale, fie ca noi să privim în mod constant spre cer, iubind venirea lui Cristos, așteptând cu nerăbdare ziua în care ne vom putea bucura de ceea ce Tu ai pregătit pentru noi, de dragul lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT