În seara asta, după cum știți dacă ați fost aici în această dimineață, voi începe o nouă serie la care am lucrat de mult timp, o serie despre origini. Nu știu exact cât va dura această serie. Știu însă că vom petrece puțin timp cu un mesaj introductiv după care vom parcurge direct Geneza 1:1 și vom lua întreaga relatare a creației verset cu verset, frază cu frază, lăsându-L pe Domnul să ne dezvăluie semnificația acestora pentru noi.

Acum aș vrea să încep cu câteva afirmații prin care să clarific, dacă pot, câteva aspecte de care poate că ar trebui să țineți cont. În primul rând, nu sunt om de știință. Nu pretind că sunt om de știință. Cei care mi-au fost profesori în trecut și care m-au învățat știința ar putea să se ridice și să depună mărturie despre lucrul acesta. Sunt teolog, sunt un învățător al Scripturii, sunt filosof cu jumătate de normă; dar nu sunt om de știință. Așa că, atunci când vine vorba de acele chestiuni care sunt științifice, trebuie să apelez la altcineva în care să am încredere, ca autoritate în domeniul în care eu nu sunt o autoritate. Însă acesta nu va fi în mare parte un studiu științific; de fapt, asta nu este deloc intenția noastră. Ci va fi mai degrabă un studiu al Scripturii, un studiu al teologiei, cu puțină rațiune inclusă.

În al doilea rând, nu voi răspunde la fiecare întrebare în seara asta. Știu că ceea ce nu spun în seara asta va genera întrebări. Voi aborda aceste întrebări pe măsură ce vom trece prin textul Scripturii. Voi avea de-a face cu aspecte ca evoluția teistă. Voi aborda teoria cu privire la ziua-eră, pe măsură ce înaintăm în studiul nostru, voi aborda anumite puncte de vedere precum creaționismul progresiv, însă nu vom putea să ne ocupăm azi de toate acestea, în seara asta. Și chiar cred că veți găsi răspunsul la întrebările voastre despre origini, în primul rând din textul Scripturii. Probleme precum creaționismul progresist, evoluția teistă își găsesc răspunsul în text. Așa că vom încerca să ne croim drum prin textul din Geneza, capitolele 1 și 2, și acolo vom identifica cele mai bune răspunsuri la întrebările care apar în ce privește creația.

Dar, pentru început, în seara asta, vreau să abordez puțin conceptul, și vreau să vă las o imagine în mintea voastră cu privire la această controversă. Acest aspect este esențial pentru noi toți, însă este și mai important pentru cei care sunt studenți. Dacă ești elev în primii ani de liceu, dacă ești elev în ultimii ani de liceu, dacă ești student la colegiu sau la universitate în orice altă școală, alta decât o școală creștină, vei avea parte de această îndoctrinare cu privire la evoluție ca și cum ar fi ceva adevărat. Așa că veți descoperi că ceea ce o să spun este în contradicție cu tot ce ați auzit. Vom pregăti platforma pentru acest contrast azi, în această seară, apoi vom intra în textul Scripturii și vom vedea felul în care Scriptura însăși abordează această teorie populară evoluționistă.

De asemenea, este importantă pentru noi toți, deoarece înțelegerea originilor din cartea Genezei este fundamentală pentru restul Bibliei. Dacă Geneza, capitolul 1 și capitolul 2 nu ne spun adevărul, atunci de ce ar trebui să credem orice altceva din Biblie? Dacă în Noul Testament scrie despre Creator că este și Mântuitorul nostru, dar Dumnezeu nu este Creatorul, atunci poate că El nu este nici Mântuitorul. Dacă în 2 Petru se spune că Dumnezeu Însuși va produce o dezintegrare instantanee a întregului univers așa cum îl cunoaștem, că Dumnezeu într-o clipă va dizolva totul, atunci asta are o relevanță extraordinară în ce privește puterea Sa de a crea. Cel care cu un cuvânt poate să dizolve universul are și capacitatea de a-l crea cât de repede dorește El.

Așa că ceea ce credem despre creație, ceea ce credem despre Geneza are implicații până la sfârșitul Scripturii, implicații cu privire la veridicitatea și ineranța Scripturii, implicații în ceea ce privește Evanghelia și implicații în ceea ce privește sfârșitul istoriei omenirii, totul înglobat în felul în care înțelegem originile în cartea Genezei. Așadar problema originilor este absolut esențială pentru întreaga gândire umană. Devine esențială pentru modul în care ne ghidăm viața ca ființe umane. Pentru că fără o înțelegere a creației, fără o înțelegere corectă a originilor, nu există nicio modalitate de a ne înțelege pe noi înșine. Nu există nicio modalitate de a înțelege umanitatea, în ce privește scopul existenței noastre și a destinului nostru. Dacă nu putem crede ce spune Geneza despre creație, suntem pierduți în ceea ce privește scopul și destinul nostru. Viața și lumea aceasta, așa cum o cunoaștem, fie au evoluat întâmplător, fără o cauză, fie au fost create de Dumnezeu, ceea ce credem are implicații adânci și cuprinzătoare pentru întreaga viață umană.

Acum, practic, există doar două opțiuni. Poți fie să crezi ce spune Geneza, fie nu. Și asta nu este o simplificare excesivă. Sincer, a crede într-un Dumnezeu supranatural, creator, care a făcut totul, este singura explicație rațională posibilă în ce privește universul, viața, scopul și destinul nostru. Acum, ecuația pe care Dumnezeu o oferă în Biblie, este în contrast cu nimeni ori nimic este egal cu tot, această ecuație divină se găsește în Geneza 1:1. „La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul”. Nu știu cum ar putea fi spus mai simplu sau mai direct decât atât. Fie crezi că Dumnezeu a creat cerurile și pământul, fie crezi că nu El le-a creat. Într-adevăr, acestea sunt singurele două opțiuni valide pe care le avem. Și dacă credeți că Dumnezeu a creat cerurile și pământul, atunci rămâneți cu singura referință a acelei creații, și aceasta este Geneza 1, așa că sunteți obligați să acceptați textul Genezei 1 ca singura descriere corectă și exactă a acelui act creator.

Așa că, subliniez încă o dată că nu aveți decât două opțiuni. Ori credeți ce e scris în Geneza, ori nu. Fie credeți relatarea din cartea Geneza conform căreia Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, fie credeți că ele au evoluat cumva din întâmplare. Privind relatarea din Geneza 1:1 doar pentru câteva momente; cuvintele din acel prim verset sunt de-a dreptul remarcabile. Ele evidențiază gândul extraordinar al lui Dumnezeu. Dumnezeu spune în acel prim verset tot ce s-ar fi putut spune despre creație și o spune în atât de puține cuvinte. Afirmația este precisă și concisă aproape dincolo de ceea ce ar putea spune omul.

Un cunoscut om de știință, un om de știință foarte apreciat pe nume Herbert Spencer, a murit în 1903. În cariera sa științifică, el a fost cunoscut pentru o mare descoperire la care a contribuit într-un mod categoric. El a descoperit că toată realitatea, toată realitatea, tot ceea ce există în univers poate fi cuprins în cinci categorii: timp, forță, acțiune, spațiu și materie. Herbert Spencer spunea că tot ceea ce există, există într-una din acele categorii: timp, forță, acțiune, spațiu și materie. Nimic nu există în afara acestor categorii. Vorbim aici despre o descoperire foarte inteligentă, care a avut loc abia în secolul al XIX-lea. Acum gândiți-vă la asta. Spencer le-a enumerat chiar în această ordine: timp, forță, acțiune, spațiu și materie. Vorbim aici despre o secvență logică. Acum, având această perspectivă în minte, ascultați Geneza 1:1. „La început”, acesta este timpul. „Dumnezeu”, asta e forța. „a creat”, asta este acțiunea. „Cerurile”, acesta este spațiul. „Și pământul”, asta e materia. În primul verset al Bibliei, Dumnezeu a spus într-un mod cât se poate de clar ceea ce omul nu a catalogat până în secolul al XIX-lea. Tot ce s-ar putea spune despre tot ce există este spus în acel prim verset. Acum fie credeți asta, fie nu. Fie credeți că acel verset este adevărat și că Dumnezeu este forța, fie credeți că Dumnezeu nu este forța care a creat totul. Și rămâneți cu următoarele opțiuni: șansa, întâmplarea sau coincidența.

Însă aici avem de-a face cu ceva mai mult decât o problemă secundară. Cineva i-a scris o scrisoare celui ce este președintele Promise Keepers (Păzitorii Promisiunii), eu nu îi evidențiez în mod deosebit, exceptând faptul că ilustrația este foarte clară datorită răspunsului pe care l-au scris, când au fost întrebați despre poziția lor cu privire la problema creației. Asistentul președintelui a răspuns prin următoarea declarație, citez: „Trebuie să știți că asociația Promise Keepers (Păzitorii Promisiunii) nu ia nicio poziție în probleme de genul acesta. De fapt, noi încercăm să evităm astfel de polemici. Eforturile noastre se concentrează în a-i ajuta pe oameni să aibă o perspectivă corectă asupra doctrinelor esențiale din punct de vedere istoric ale creștinismului adevărat, așa cum sunt reprezentate în Mărturisirea noastră de credință, sau să ne concentrăm asupra lucrurilor care unesc Trupul lui Cristos, în loc să abordăm lucrurile care tind să-l dezbine. Deoarece anumite biserici și creștini individuali au opinii diferite despre creație, este o doctrină despre care credem că se încadrează în categoria doctrinelor secundare, doctrine secundare ca darurile spirituale, siguranța eternă, răpirea etc. Pe scurt, când vine vorba de subiecte precum creația, creștinii credem că trebuie să-și acorde har unul altuia, așa cum am subliniat în mărturisire, ‘În lucrurile esențiale: unitate, în cele secundare: libertate și în toate lucrurile dragoste’”, am încheiat citatul.

Acum, aceasta este o afirmație destul de agresivă în ce privește convingerea că ce este relatat în Geneza este de natură secundară, nu-i așa? Nu abordează problema că dacă nu crezi în cartea Geneza, nu crezi Biblia. Nu încerc să denigrez această organizație, ci pur și simplu să spun că acesta este, în general, punctul de vedere al majorității creștinilor. S-a dezbătut multă vreme dacă lumea a fost creată de Dumnezeu sau a evoluat întâmplător fără motiv. S-a dezbătut acest subiect încă de pe vremea lui Darwin. Dar dezbaterea se reduce la asta, fie crezi Biblia, fie nu. Ori crezi în cartea Geneza, ori nu. Și dacă nu crezi în cartea Geneza, atunci ce crezi? Ei bine, în majoritatea cazurilor, crezi în evoluția naturală. Ar fi unii evoluționiști teiști care ar spune că Dumnezeu a dat startul la tot, dar apoi evoluția a preluat controlul și ar nega faptul că relatarea din Geneza ar fi adevărată, relatare care spune că Dumnezeu a creat totul în șase zile, a câte douăzeci și patru de ore. Creaționiștii progresiști ​​ar spune, în esență, același lucru, referitor la creație, că nu a avut loc așa cum spune cartea Geneza, ci mai degrabă totul a luat ființă în ere lungi, Dumnezeu implicându-se treptat în acest proces, a făcut o lucrare creativă alături de procesul evolutiv.

Aceste perspective, evoluția teistă și creaționismul progresist, neagă, totodată, claritatea textului din cartea Geneza. Așa că vreau să spun încă o dată, fie crezi cartea Geneza, fie nu. Dacă nu o crezi, ai câteva opțiuni. Poți fi un evoluționist teist sau poți fi un evoluționist naturalist. Printre creștini există unii care sunt evoluționiști teiști, dar în dreptul celor care alcătuiesc lumea necredincioasă putem spune că sunt evoluționiști naturaliști. Și astfel au rămas cu această noțiune incredibilă că nimeni ori nimic este egal cu totul.

Douglas Kelly, care a scris despre acest subiect cu o mare perspicacitate, spune următoarele: „Nu există nicio îndoială că viziunea biblică despre om ca fiind creatura lui Dumnezeu pe care a făcut-o El după chipul Său a avut cel mai puternic efect asupra demnității umane, asupra libertății, asupra extinderii drepturilor omului, asupra sistemelor politice, asupra dezvoltării medicinei, și asupra oricărui alt domeniu al culturii. Este atât de diferit”, scrie el, „de perspectiva umanistă a omului ca o simplă creatură evoluată, și nu făcută după chipul lui Dumnezeu pentru că nu există Dumnezeu. O astfel de premisă a permis statelor totalitare marxiste să-și elimine, după bunul lor plac, milioane de cetățeni din cauza presupunerii că nu există nicio persoană transcendentă în chipul căreia acești cetățeni să fie creați, că nu există nicio ființă care să le ofere acelor cetățeni demnitatea și dreptul de a exista dincolo de ceea ce stabilește statul”, am încheiat citatul.

Această perspectivă a fost explorată pe larg de baronul Erik Von Kuehnelt-Leddihn al Austriei, care ar putea fi cel mai mare savant al secolului în problemele legate de libertate și totalitarianism. El a scris o carte foarte importantă intitulată Leftism Revisited: From De Sade and Marx to Hitler and Pol Pot

(Stânga revizuită: de la De Sade și Marx la Hitler și Pol Pot), în care abordează aceste probleme. Și acolo arată că, în afară de credința că omenirea este creată după chipul unui Dumnezeu transcendent, demnitatea și libertatea divină a ființelor umane dispar complet. El spune: „Pentru materialiștii autentici nu există o diferență fundamentală, ci doar o diferență evolutivă treptată între un om și un dăunător, o insectă nocivă”, am încheiat citatul. Iar concluzia lui este următoarea: Problema este între omul creat după chipul lui Dumnezeu și termita în formă umană. Are dreptate. Avem două opțiuni. Fie am evoluat din noroi și putem fi explicați doar într-un sens materialist, adică nu suntem făcuți din nimic altceva decât din materie, fie am fost creați de Dumnezeu și făcuți după chipul Său într-un model ceresc. Iar dezbaterea nu este doar biologică, asta încerc să spun, nu este doar biologică, este morală și spirituală. Dezbaterea ajunge la întrebări despre demnitatea omului, despre natura omului după chipul modelului ceresc, după chipul lui Dumnezeu. Pune întrebări despre problema stăpânirii, cine este suveran în univers, cine deține controlul. Întreabă: Există un judecător universal? Există o lege morală universală? Există un legiuitor? Oamenii trebuie să trăiască conform standardului lui Dumnezeu? Va exista o evaluare finală a modului în care trăiesc oamenii (bărbații și femeile)? Există o judecată definitivă?

Vedeți, acestea sunt întrebările pe care evoluția a fost nevoită să le evite. Evoluţia a fost inventată pentru a-L ucide pe Dumnezeul Bibliei, nu pentru că evoluţioniştilor, materialiştilor şi naturaliştilor nu le-au plăcut ideea de Dumnezeu drept creator, ci pentru că nu L-au vrut pe Dumnezeu ca judecător. Evoluția a fost inventată pentru a-L ucide pe Dumnezeul Bibliei, pentru a-L elimina pe Dătătorul Legii, pentru a elimina aspectul sacru al legii Sale, standardul obligatoriu pentru gândirea și conduita umană. Evoluția a fost inventată pentru a elimina moralitatea universală, vinovăția universală și responsabilitatea universală. Evoluția a fost inventată pentru a elimina judecătorul și a lăsa oamenii liberi să facă ce vor, fără vinovăție și fără consecințe.

Adică, dacă am rezuma aceste două alternative, viziunea materialistă ar spune: Realitatea supremă este materie impersonală. Nu există Dumnezeu. Viziunea creștină spune: Realitatea supremă este un Dumnezeu infinit, personal și iubitor. Viziunea materialistă spune: Universul este creat întâmplător, fără niciun scop final. Viziunea creștină spune: Universul a fost creat cu dragoste, de Dumnezeu, pentru un scop anume. Viziunea materialistă spune: Omul este produsul timpului impersonal, plus șansa, plus materia. Drept urmare, niciun om nu are valoare eternă sau demnitate sau orice alt sens decât cel care este derivat subiectiv. Viziunea creștină spune: Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său și este iubit de Dumnezeu. Din această cauză toți oamenii sunt înzestrați cu valoare și demnitate eternă. Valoarea lor nu este derivată în cele din urmă din ei înșiși, ci din sursa care îi transcende pe ei înșiși; Dumnezeu Însuși. Viziunea materialistă a moralității spune: Moralitatea este definită de fiecare individ în funcție de propriile sale opinii și interese. Morala este în cele din urmă relativă, deoarece fiecare persoană este autoritatea finală pentru propriile sale opinii. Viziunea creștină spune: Moralitatea este definită de Dumnezeu și este imuabilă, deoarece se bazează pe caracterul neschimbător și sfânt al lui Dumnezeu.

Viziunea materialistă spune despre viața de apoi: Viața de apoi aduce anihilarea eternă, sau dispariția personală, pentru toată lumea. Viziunea creștină spune: Viața de apoi implică fie viața veșnică cu Dumnezeu, fie separarea veșnică de El; fie slava cerului, fie terorile iadului.

Acum, oameni buni, dați-mi voie să vă spun ceva. Care dintre acele opinii pe care le luați în considerare nu sunt o problemă secundară; ci sunt mai degrabă o problemă primordială, nu numai pentru știință, ci și pentru teologie. Atunci cum poate creștinismul să le considere probleme secundare? Acesta este fundamentul oricărui adevăr. Apologetul Francis Schaeffer, a spus că dacă ar avea de petrecut într-un avion, o oră cu o persoană care nu-L cunoaște pe Domnul, ar petrece primele cincizeci și cinci de minute vorbind despre omul creat după chipul lui Dumnezeu, și abia ultimele cinci minute despre prezentarea Evangheliei mântuirii care l-ar putea restaura pe om la acea imagine inițială intenționată. Creștinismul nu începe prin a-L accepta pe Isus Cristos ca Mântuitor. Creștinismul începe în Geneza 1:1. Dumnezeu a creat cerurile și pământul pentru un scop și un destin pe care le hotărâse El Însuși. Înțelegerea și acceptarea doctrinei creației din cartea Geneza este fundamentală pentru a accepta, ascultați cu atenție, că Sfânta Scriptură trebuie luată în serios atunci când vorbește lumii reale.

Unii oameni zic: „Bine, cartea Genezei este mit, legendă, fantezie, alegorie și tradiție, și nu vorbește cu adevărat despre fapte reale în lumea reală”. Ba da vorbește. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie luat în serios atunci când vorbește lumii reale despre orice subiect. Dacă nu luăm în serios ceea ce spune Biblia despre crearea universului material, atunci cel mai probabil religia noastră riscă să fie deconectată de lumea reală. Există tendința de a pune Scriptura într-o categorie mistică, de a pune creștinismul într-un dulap cu vitralii, așa cum spune Douglas Kelly, pentru că asta nu afectează lumea care este încadrată în spațiu și timp.

Începi prin a modifica natura literală a textului chiar cu cartea Geneza și ai creat o abordare mistică a Scripturii chiar din punctul de plecare. Teologul scoțian James Denney a subliniat acest aspect la sfârșitul anilor 1890. Citez, „Separarea dintre religios și științific înseamnă, în cele din urmă, separarea dintre religios și adevăr, iar aceasta înseamnă că religia moare între oamenii adevărați”. Nu puteți lua cartea Geneza, capitolul 1 și să spuneți că aici este vorba despre o poveste cu zâne, că ce scrie acolo nu este o istorisire reală, că nu este realitate, că nu reflectă o înțelegere reală a lumii reale în timp și spațiu real, fără a avea implicații severe pentru restul mesajului Scripturii. Doctrina creației, așa cum este identificată în cartea Genezei, este fundamentală. Este locul în care Dumnezeu își începe povestea. Și nu poți schimba începutul fără a afecta restul poveștii și sfârșitul. În Biblie, Dumnezeu vorbește. El vorbește în Geneza 1:1 și spune că El a creat cerurile și pământul. El este Cel care a vorbit în Geneza 1:1 și care vorbește în Scriptură până la sfârșitul ei.

Când modifici Geneza 1, modifici Cuvântul Dumnezeului Celui viu și iei adevărata mărturie divină a creației în timp real și spațiu real și spui, nu este o prezentare sigură, nu este ceva legitim, nu este ceva adevărat. Ăsta este un atac foarte grav. Asta golește Scriptura de realitate și desparte religia, religia adevărată, de realitate. Asta este ceva foarte grav. Așa că evoluției i-ar plăcea să facă asta. I-ar plăcea să-L facă pe Dumnezeu să nu mai fie Dumnezeu, i-ar plăcea să desprindă Scriptura de veridicitatea ei. Ar vrea să nu-L accepte pe Dumnezeu ca legiuitor, judecător, Mântuitor. Evoluția vrea să distrugă demnitatea omului care a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Și totul devine absurd, nu-i așa? Conform evoluției, omul este mai bun decât animalele din punct de vedere cantitativ. Adică are niște trăsături pe care animalele nu le au, dar calitativ nu este mai bun. Are un creier mai mare cantitativ, dar calitativ, omul, nu a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, este greșit din punct de vedere etic să încălcăm drepturile altor animale care sunt frații noștri literalmente, din punct de vedere evolutiv.

Toate aceste lucruri le auzim în zilele noastre tot timpul, nu-i așa? Directoarea unei organizații fără ruşine numită PETA, People for the Ethical Treatment of Animals, directoarea lor la nivel național, Ingrid Newkirk, a făcut următoarea declarație celebră: „Un șobolan este un porc, este un băiat”, „Un șobolan este un porc, este un câine, sau este un băiat”. Nu este nicio diferență. Toate formele superioare de viață (un șobolan fiind o formă de viață superioară în opinia ei) trebuie considerate egale. Avem o organizație amuzantă numită Biserica Eutanasiei, care consideră că drepturile animalelor sunt superioare drepturilor omului. Un reprezentant al acelei organizații, a afirmat pentru o audiență TV, în fața unui public național următoarele lucruri, citez: „Dacă vrem să omorâm anumite specii, să omorâm mai întâi omenirea, pentru că oamenii sunt doar o specie minoră cu un rol nesemnificativ în diversitatea generală a naturii”, am încheiat citatul.

Şi cu asta ați citit totul. Am avut ocazia să citesc pe anumite grupuri pentru drepturile animalelor care susțin că este o crimă consumul de carne. Că omul este specia tiranilor. Că tăierea vacilor este o crimă. A fost și unul care a spus că tăierea găinilor este la fel de gravă ca Holocaustul comis de naziști asupra evreilor. Genul acesta de prostie apare pentru că acești oameni chiar cred că omul este pur și simplu sfârșitul unei serii evolutive de șanse întâmplătoare care nu are niciun scop, niciun destin și nu este făcut după chipul lui Dumnezeu. El nu are nicio demnitate mai presus de orice altceva de-a lungul liniei acelui proces evolutiv.

Și știţi ce? Dacă evoluția este adevărată, nu te poți certa cu ei. Suntem pur și simplu animale. Tocmai am evoluat. Și argumentul lor poate fi destul de valid. Toți acești susținători ai drepturilor animalelor, scrie Marvin Lubenow, care s-au exprimat public pe această temă, sunt evoluționiști. Conform evoluției este pur și simplu noroc faptul că omul a dezvoltat creierul mare. Dacă anumite mutații nu s-ar fi întâmplat la strămoșii noștri și s-ar fi întâmplat în schimb la strămoșii cimpanzeilor, am putea fi acolo unde sunt ei, în grădina zoologică, iar ei ar putea fi acolo unde suntem noi. Prin urmare, scrie el, „Nu am niciun drept etic să-mi folosesc superioritatea, obținută pur întâmplător, pentru a încălca drepturile altor animale, care, fără nicio vină, nu au beneficiat de evoluția acelorași abilități”. Dacă omul, așa cum a spus el, este doar un animal, un accident al naturii, o colecție de mutații întâmplătoare, atunci care este sensul lui? Unde este demnitatea lui? Unde este valoarea lui absolută? Care este scopul lui? Evident că nu are niciunul.

Acum, ceea ce spune evoluția este că de-a lungul timpului, întâmplător, materia a evoluat în întregul univers. Jacques Monod a câștigat - e ceva de neconceput - Premiul Nobel. Iar în cartea sa Chance and Necessity (Șansă și Necesitate) el spune următoarele: „Omul este singur în imensitatea fără simțuri a universului din care a ieșit întâmplător”. Vorbim aici de biologul care a primit premiul Nobel. Doar șansa este sursa oricărei inovații. Numai întâmplarea este sursa întregii creații din biosferă. El scrie: „Șansa pură, absolut liberă, și oarbă, se află chiar la rădăcina minunatului edificiu al evoluției”. Așa că Monod spune că totul este doar o întâmplare.

Renumitul evoluționist J.W. Burrow scrie în introducerea sa la Originea speciilor: „Natura, conform lui Darwin, a fost produsul unei pure întâmplări, a unei lupte oarbe și omul, o mutație inteligentă singuratică, care se lupta cu primitivii pentru supraviețuirea lui. Pentru unii sentimentul de pierdere a fost irevocabil. Era ca și cum ar fi fost tăiat un cordon ombilical și oamenii s-au trezit făcând parte dintr-un univers rece și lipsit de pasiune. Spre deosebire de felul în care natura a fost concepută de greci, de iluminism și de tradiția creștină raționalistă, natura darwiniană nu deținea indicii pentru conduita umană și niciun răspuns la dilemele morale umane”, am încheiat citatul. Adică, omul a fost eliberat de orice semnificație. El este o mutație singuratică, inteligentă, produsă din întâmplare. El este protoplasmă care așteaptă să devină bălegar. Acum, aceasta este o perspectivă departe de ceea ce înseamnă a fi creat după chipul lui Dumnezeu. Această idee evolutivă nu numai că îl dezbracă pe om de demnitatea și sensul său; asta este mai mult decât o prostie, este mai mult decât ceva irațional, este mai mult decât o simplă stare deprimantă, este mai mult decât ceva jignitor, este mai mult decât ceva imoral. Această idee evolutivă este fatală. Și în istoria noastră, istoria noastră recentă, în civilizația occidentală, nimeni nu a demonstrat caracterul letal al acestei idei evolutive mai bine decât Adolf Hitler, care a fost urmat de Iosif Stalin și de toți cei care au masacrat mase de oameni, milioane de oameni, săvârșind genocid. În convingerile lor, la baza sistemului de credințe și a filozofiei lor, se afla evoluția.

De exemplu, Hitler a văzut în teoria evoluționistă justificarea științifică a concepției sale personale, la fel ca și darwiniștii sociali din secolul al XIX-lea care au găsit în asta o scuză pentru abuzurile lor îngrozitoare. Nu există nicio îndoială că evoluția a stat în spatele întregii gândirii naziste de la început până la sfârșit. Și totuși puțini oameni erau conștienți de asta, iar Hitler aparent chiar a acceptat un angajament cvasi-creștin din partea bisericii statale din vremea lui. Erich Fromm a scris: „Religia darwinismului social aparține elementelor celor mai periculoase din gândirea secolului trecut. Ea ajută la propagarea egoismului național și rasial nemilos prin stabilirea lui ca normă morală. Dacă Hitler a crezut în ceva, putem spune că a crezut în legile evoluției, care i-au justificat și sfințit acțiunile și mai ales cruzimile sale”. Cum a funcționat? Evoluția este supraviețuirea – cui? – a celor mai puternici. Hitler doar juca rolul evolutiv. El era cel mai tare așa că i-a masacrat pe toți ceilalți, sub teza evoluționistă că el îi susține pe cei mai puternici și ajută la dezvoltarea super-rasei. Toate acestea au fost susținute din teoria evoluției. În teoria biologică a lui Darwin, Hitler și-a găsit cea mai puternică armă împotriva valorilor tradiționale, religioase și creștine. El a evidențiat ideea evoluției biologice ca fiind cea mai mare armă pe care o avea împotriva religiei tradiționale și a condamnat în mod repetat creștinismul pentru opoziția sa față de evoluție. El ura creștinismul. De fapt, el a spus și îl citez pe Hitler: „Consider creștinismul drept cea mai fatală și seducătoare minciună care a existat vreodată”. Iar cartea Mein Kampf (Lupta mea), a fost practic teoria evoluționistă a lui Hitler prin care își croia drumul în politică și a fost totodată o justificare a distrugerii maselor care amenințau evoluția continuă a super-rasei. În Mein Kampf, Hitler scria: „Cine vrea să trăiască trebuie să lupte. Cel care nu dorește să lupte în această lume, unde lupta permanentă este legea vieții, nu are dreptul să existe. Nu văd de ce omul nu ar trebui să fie la fel de nemilos ca natura. Naturii îi plac doar puțin ticăloşii”. Și în cele din urmă el a spus: „Tot ceea ce nu este de rasă pură în această lume este gunoi”. Datorită acestor convingeri i-a distrus pe evrei, pe negri, pe țigani și a ajutat selecția naturală, îndeplinind visul biologic evolutiv. Șeful Nazist al Frontului Muncii a spus că masacrele lui Hitler exprimau, și citez: „Tot ce poate fi mai înalt și mai bun în domeniul bărbăției”. Julian Huxley, biolog și evoluționist, care a scris Eseuri ale unui umanist în anul 1964, a spus următoarele: „Evoluția este cea mai puternică și cuprinzătoare idee care a apărut vreodată pe pământ”. Și știți ceva? Are dreptate. Este singura, și cea mai mare minciună satanică pe care lumea a cunoscut-o vreodată, deoarece elimină nevoia unui Creator. E posibilitatea pe care oamenii o au de a-L evita în totalitate pe Dumnezeu, în special pe Dumnezeul biblic.

Darwin nu avea nicio problemă dacă voiai să te închini unui alt dumnezeu. Nu cred că lui Hitler îi păsa dacă vrei să te închini unui alt dumnezeu, numai înaintea Dumnezeului Bibliei nu, numai înaintea Dumnezeului creator nu. Când Darwin a publicat pentru prima dată Originea speciilor, aceasta a fost în mare măsură respinsă de lumea științifică a vremii sale, deoarece ei respectau în mod universal credința în creația divină. Nu exista o altă explicație rațională: Câtă vreme există un efect; trebuie să existe și o cauză. Când a scris Originea Speciilor, bineînțeles că a avut recenzii critice încă de la început. Lumea științifică era aproape în totalitate împotriva acestei perspective. În anii următori, Thomas Huxley, vorbind despre anul 1860, a descris situația spunând următoarele, citez: „Susținătorii părerilor domnului Darwin au fost extrem de nesemnificativi din punct de vedere numeric. Nu există nici cea mai mică îndoială că dacă un consiliu științific general al bisericii ar fi avut loc în acel moment, atunci ar fi trebuit să fim condamnați de o majoritate covârșitoare”.

A fost ceva greu de acceptat. Chiar și lui Darwin i-a fost greu cu asta. Dacă citești ceva din scrierile lui Darwin, vei descoperi că toate scrierile lui abundă de îndoieli greu de acceptat. De exemplu, el spune în capitolul al șaselea din Originea speciilor: „Cu mult înainte de a ajunge la această parte a lucrării mele, cititorul va întâmpina o mulțime de dificultăți. Unele dintre ele sunt atât de grave încât până astăzi nu pot niciodată să mă gândesc la ele fără să mă clatin”. În capitolul său despre instinct, el a recunoscut: „Instincte simple precum cele ale albinelor care pot face un stup ar putea fi suficiente pentru a răsturna întreaga mea teorie”. Și a crede, spunea el, că ochiul ar putea evolua „prin selecție naturală, mi se pare, sincer vorbind, o absurditate la cel mai înalt grad posibil”. În capitolul său despre imperfecțiunile cu privire la înregistrările geologice, el s-a plâns că lipsa completă a fosilelor intermediare din toate consemnările geologice au fost cel mai probabil, citez: „cea mai evidentă și mai gravă obiecție care poate fi îndreptată împotriva teoriei mele”. Cu alte cuvinte, el a fost cel puțin destul de sincer încât să admită că teoria lui nu avea niciun sens.

Darwin a scris că era profund conștient de propria sa ignoranță. În scrisorile sale personale, el a scris despre faptul că avea temeri îngrozitoare de a fi „înșelat și devotat unei fantezii”. Însă Darwin era hotărât să scape cu orice preț de un Dumnezeu personal. El a spus: „Sunt hotărât să scap de această perspectivă a unui plan și a unui Dumnezeu personal cu orice preț”. Până la sfârșitul vieții sale, a fost implicat în acest război, în încercarea lui de a scăpa de Dumnezeu, însă nu a reușit niciodată. Și în cele din urmă viața lui emoțională s-a atrofiat sub tensiunea acestei lupte, sentimentele religioase au dispărut și odată cu ele toate celelalte; lumea a devenit rece și moartă. Și în cele din urmă Darwin a avut posibilitatea să guste din propriul său medicament. El a vrut să priveze universul de orice sens și să-L scoată pe Dumnezeu din ecuație însă n-a făcut altceva decât să se priveze pe sine de orice rost în viață.

James Moore a scris o biografie a lui Darwin numită Viața unui evoluționist chinuit. În unele dintre scrisorile sale, Darwin s-a referit la teoria sa, ca fiind, citez: „evanghelia diavolului”. Și chiar și după ce a câștigat oarecum lupta din acele zile, pentru că a eliberat oamenii de Dumnezeul Bibliei, a eliberat oamenii pentru a se bucura de păcatul lor fără a se mai gândi la un judecător. Începuse să câștige bătălia, dar suferința lui psihologică era atât de profundă, încât simptomele sale fizice nu s-au sfârșit. El nu Îl omora pe Dumnezeu doar pentru el însuși, ci literalmente Îl omora pe Dumnezeu pentru toți ceilalți. Un scriitor spune: „Viața lui a fost o lungă încercare de a scăpa de biserică și de a scăpa de Dumnezeu. Acesta explică atât de multe despre discrepanțele din viața și din caracterul lui”.

Acum, haideți să clarificăm lucrurile aici. Totul este despre a scăpa de Dumnezeu, de Dumnezeul Bibliei, și de autoritatea Scripturii cu implicațiile ei morale. Chiar și creștinii care fac referire la Geneza, nu cred că au libertatea să ne spună că Geneza 1 nu înseamnă ceea ce spune. De ce am dori să ne unim forțele cu cei al căror efort este direct împotriva autorității Dumnezeului prezentat în Scriptură? Mă văd silit, să așez lucrurile la locul lor.

Acum, pentru câteva minute o să devin puțin filozofic. Cred că vă veți bucura de asta. Până la urmă evoluționistul, evoluționistul naturalist spune și chiar evoluționistul teist spune că toate lucrurile sunt o pură întâmplare, sunt doar o întâmplare. Scăpăm de Dumnezeul Bibliei, scăpăm de Dumnezeul Genezei, scăpăm de Creator și atunci avem o șansă. Acum, asta este ceva foarte interesant la care puteți să vă gândiți. Am citit acest cuvânt șansă iar și iar și iar citind scrierile acestor oameni. Iar mitul care conduce întregul proces evolutiv, toată această idee nebiblică, irațională, imorală a evoluției, mitul care o conduce este mitul întâmplării, al șansei. Șansa este cauza. În știința contemporană, întâmplarea capătă un nou sens. Ei nu vor ca Dumnezeu să fie cauza, dar e necesar ca ceva să fie cauza, astfel încât cauza este întâmplarea.

Acum, când rostesc cuvântul șansă, trebuie să ne întoarcem înapoi la etimologia lui; odinioară a fost în mare măsură limitată la descrierea probabilității matematice. Unde am putea spune: „Păi, dacă mă duc acolo, există șansa s-o văd pentru că ar putea veni pe aici”. Sau, „Dacă pun acești bani în acest cont, există șansa să se întâmple ceva și să câștig o anumită sumă de bani”. „Dacă, dacă mă mut într-o anumită comunitate și încep să cunosc câțiva oameni, există șansa să dezvolt un anumit interes pentru afacerea mea”. Există o probabilitate matematică. Asta înseamnă, practic, șansa. Și apoi acest cuvânt s-a extins puțin și a primit o aplicare mai largă pentru a include orice eveniment imprevizibil, orice fel de probabilitate oricât de îndepărtată ar fi sau orice coincidență, oricât de imposibilă ar fi aparent. Dar dați-mi voie să vă spun despre șansă. Șansa nu există. De fapt nu este nimic, absolut nimic. Șansa este un cuvânt folosit pentru a explica altceva. Șansa nu reprezintă practic nimic. Ea nu este o forță. Șansa nu poate face să se întâmple nimic. Șansa nu există. Este doar o modalitate de a explica altceva. Nu șansa te-a făcut să cunoști o anumită persoană; tu mergeai acolo atunci când mergea și ea, de aceea ai cunoscut-o. Șansa nu a avut nimic de-a face cu asta pentru că șansa nu există. Ea nu reprezintă nimic. Dar în evoluția modernă, ea a fost transformată într-o forță de putere cauzală. A fost transformată de la a fi nimic la a fi totul. Șansa face ca lucrurile să se întâmple. Șansa este mitul care servește la sprijinirea conceptului de haos asupra realității.

Adică, acest concept are atâtea probleme din punct de vedere rațional sau filozofic încât cu greu știi de unde să începi. Cum obții materia inițială asupra căreia operează șansa? De unde vine asta? Ar trebui să spui: „Păi, întâmplarea a făcut-o să apară”. Știți ceva? Asta sună atât de ridicol și, totuși, aceasta este filosofia care stă la baza evoluției. Este complet incoerent și irațional. Doar că noua paradigmă evolutivă este șansa. Și este opusul logicii. Vedeți, atunci când abandonezi logica, o logică care spune: „Oh, există un univers. Hmm. Cineva l-a făcut”. Ce ar mai spune logica? „Există o clădire, cineva a făcut-o. Există un pian, cineva l-a făcut. Există un univers, mai complex decât o clădire, infinit mai complex decât un pian, cineva, care este foarte, foarte puternic și care l-a făcut într-un mod foarte inteligent”. Unii vor zice: „Nu, nu, șansa l-a făcut”. Ascultați oameni buni, asta e sinucidere rațională, nu are nicio logică. Abandonarea logicii te lasă cu un mit.

Iar dușmanii mitologiei, dușmanii mitologiei sunt datele empirice și rațiunea dată de Dumnezeu. Deci, pentru a fi un evoluționist și a crede că întâmplarea face ca lucrurile să se întâmple, trebuie să faci două lucruri: să respingi datele empirice și să fii irațional. Dar dacă îți iubești suficient de mult păcatul, o vei face. Vedeți, dacă puteți elimina doar datele empirice, și dovezile, scăpați de logica dată de Dumnezeu, iar acele două lucruri sunt esența științei pure, dacă puteți scăpa de acele lucruri, atunci mitologia își va face de cap. Și așa cum a spus un scriitor: „Șansa este noua pernă moale pe care să se întindă știința”. Arthur Koestler spunea: „Atâta timp cât domnește șansa, Dumnezeu este un anacronism”. Dacă șansa stăpânește, Dumnezeu nu poate guverna. Șansa Îl detronează pe Dumnezeu. Însăși existența întâmplării Îl dă la o parte pe Dumnezeu de pe tronul Său suveran. Dacă șansa ca forță există chiar și în cea mai fragilă formă, Dumnezeu este nedumnezeu... dacă există un astfel de cuvânt. Cele două se exclud reciproc. Fie există un Dumnezeu care a creat universul, care guvernează și controlează totul în mod suveran, fie nu există. Dacă șansa există, atunci ea distruge suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu este suveran, atunci El nu este Dumnezeu. Dacă El nu este Dumnezeu, atunci nu există Dumnezeu și șansa guvernează. Este absolut înspăimântător.

Numai că șansa nu este o forță. Șansa nu poate face nimic să se întâmple. Șansa nu este nimic, nu există. Nu are puterea de a face nimic pentru că nu este nimic. Este fără putere pentru că nu este nimic. Nu are putere pentru că nu există. Înțelegeți? Deoarece șansa nu există, nu poate produce nimic. Nu poate fi cauza niciunui efect. Cu toate acestea, evoluționiștii moderni vorbesc despre șansă tot timpul. Nu este nimic altceva decât hocus-pocus. Este cea mai veche și cea mai inviolabilă lege a științei, a logicii și a rațiunii. Oricare dintre voi care a participat vreodată la dezbateri sau a studiat vreunul dintre filozofii raționali își amintește afirmația: Ex nihilo, nihil fit; din nimic nu vine nimic. Și șansa este nimic. Aceasta este sinucidere rațională.

Deci, atunci când oamenii de știință atribuie puterea instrumentală întâmplării (sau șansei), ascultați cu atenție, e momentul în care părăsesc domeniul rațiunii, momentul în care părăsesc domeniul științei. E momentul în care trec la scoaterea iepurilor din pălării. Și se îndreaptă spre fantezie. În acel moment toată investigația științifică devine haotică și absurdă pentru că nu poate produce cu adevărat ceea ce ar trebui să producă deoarece ei nu vor accepta asta. Astăzi, absurditatea evoluției rămâne în mare parte necontestată și toate universitățile și colegiile, continuă să militeze pe aceste teme. De fiecare dată când iau un ziar Newsweek sau o revistă Time, am ocazia să citesc încă unul dintre aceste genuri de articole despre evoluție, mai ales pentru că citesc National Geographic, sunt expus și la asta, iar ei continuă să încerce să ne facă să credem că șansa există ca o forță. Că totul a fost generat spontan dintr-o întâmplare. Laureatul Nobel George Wald, un om genial, a spus următoarele, citez: „Nu trebuie decât să aștepți, timpul însuși face minuni. Acordând atât de mult timp, imposibilul devine posibil, posibilul devine probabil și probabilul devine sigur”, am încheiat citatul. Despre ce vorbim? Este doar un discurs confuz. N-are absolut niciun sens. Creația de la sine este absurdă indiferent cât de mult timp am aloca, pentru că șansa nu există. Nu există.

Nu există nicio explicație a universului fără Dumnezeu. Vă voi oferi o mică ilustrație științifică. Ați auzit vreodată de teoria cuantică? Ei bine, ați auzit despre saltul cuantic. Oamenii zic: „Cineva a făcut un salt cuantic”. Dați-mi voie să vă spun de unde vine asta. Teoria cuantică a fost descoperită de un om de știință pe nume Max Planck, care în 1900 a prezentat teoria conform căreia energia vine în unități discrete numite cuante. Nu voi aprofunda asta cu voi pentru că nici eu nu pot să aprofundez asta prea mult. Dar energia poate fi descompusă în unități și el a spus că aceste unități, aceste unități, unități identificabile, se numesc cuante. În 1927, Werner Heisenberg, un fizician german, a descoperit că atunci când un foton lovește un atom, acesta ridică un electron pe o orbită mai înaltă. Și când se întâmplă asta, electronul se mișcă de la orbita inferioară la cea superioară simultan, și acum ascultați ce zice, fără să fi traversat spațiul intermediar. Acesta este un salt cuantic. Dați-mi voie să spun asta din nou. Când un foton lovește un atom, ridică un electron pe o orbită mai înaltă de pe orbita inferioară într-un mod simultan, dar nu traversează niciodată spațiul dintre ele. Ceea ce se întâmplă este că electronul încetează să existe într-un punct și apare simultan în celălalt punct. Acesta este faimosul salt cuantic. Iese din existență și vine în existență simultan. Tot timpul, tot timpul, în toți atomii, tot timpul, prin toată istoria creată, continuă să facă asta. Dar să fie oare din întâmplare? A spune că este un salt cuantic nu explică asta. Există un singur lucru care o explică și acesta este puterea creativă continuă a lui Dumnezeu. El susține universul și creația Lui menținând toate actele creative necesare, chiar și până la nivelul unui electron într-un atom. El susține toate lucrurile, Evrei 1, prin Cuvântul puterii Sale.

O să vă mai ofer aici un gând în încheiere. De fapt, știți ceva, îl voi păstra pentru data viitoare. Îl voi păstra pentru data viitoare pentru că nu vreau să încep subiectul și apoi vă las undeva între cele două părți. Acum, sunt conștient și îmi dau seama că unele dintre lucrurile acestea vă forțează mintea și asta e bine, e foarte bine. Vom mai face asta o dată duminica viitoare în serviciul de seară și apoi voi explica cum acest lucru are implicații în Evanghelie și apoi vom parcurge textul real al cărții Geneza. Rugați-vă împreună cu mine!

Părinte, în timp ce medităm la aceste gânduri, în timp ce ne străduim să ne folosim mințile pe care ni le-ai dat, care sunt dovada chipului lui Dumnezeu după care am fost făcuți, ne rugăm ca Tu să ne călăuzești, astfel încât să putem înțelege exact cum trebuie să gândim, folosind Scriptura și rațiunea pe care Tu ni le-ai dat. Păzește-ne de orice gând sau de orice credință care ar fi în contradicție cu Scriptura, care ar nega afirmațiile ei directe. Păzește-ne de orice absurditate, de orice iraționalitate, de orice eșec de a folosi mințile pe care ni le-ai dat. Și prin Duhul Tău Sfânt, întărește-ne astfel încât să putem gândi așa cum ar trebui să gândim. Ne întristăm, Doamne, atunci când vedem că omul a căutat să Te distrugă, a căutat să Te dea la o parte de la a fi Creator. O asemenea necinste pentru Tine este dezastruoasă, este o rușine; pentru cei ce se poartă așa față de Tine este tragic și vor avea parte de consecințe veșnice, iar noi suntem îndurerați de pierderea celor care cred în evoluție. Ne întristăm că viața lor n-are niciun scop, suntem îndurerați de goliciunea vieții care-i caracterizează pe cei care vor să trăiască așa cum le place lor fără a se simți vinovați, fără a avea vreo responsabilitate, fără a fi nevoiți să răspundă în fața unui judecător, fără a avea un standard stabilit pentru ei. Ne întristăm, Doamne, pentru că rezultatul unei astfel de vieți, consecința unui asemenea păcat este osânda veșnică. Noi nu vrem să fim de partea celor care nesocotesc Cuvântul, nu vrem să fim de partea celor care calcă în picioare Scriptura. Însă vrem să luăm Cuvântul Tău așa cum ni l-ai dat, crezând că ceea ce ai spus Tu este exact ceea ce ai vrut să spui. În felul acesta, te rugăm să ne conduci Tată, și pe măsură ce contemplăm aceste lucruri, să avem o temelie puternică și neclintită în Cuvântul Tău, să Te cunoaștem ca marele nostru Creator, precum și ca Răscumpărător al nostru. Îți mulțumim pentru oportunitatea de a Te cunoaște mai bine drept Creator al nostru și, astfel, să ne închinăm înaintea Ta așa cum se cuvine. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.

Sfârșit