Vă invit să deschidem Bibliile la Geneza capitolul 1. Continuăm studiul nostru despre creație, despre relatarea creației; singura relatare a creației care are autoritate, prezentă chiar în primul capitol al primei cărți din Biblie, cartea începuturilor, cartea Geneza.

Dați-mi voie să citesc până la versetul 13. “La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste fața adâncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: ‘Să fie lumină!’ Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună, şi Dumnezeu a despărțit lumina de întunerec. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi. Dumnezeu a zis: ,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape’. Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua. Dumnezeu a zis: ,Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!’ Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Dumnezeu a zis: ,Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ’. Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia”.

Acum, dați-mi voie să rezum ceea ce am învățat din Cuvântul lui Dumnezeu din această porțiune din Geneza cu privire la origini. Printr-o simplă înțelegere a textului, relatarea spune clar că Dumnezeul etern a creat din nimic, fără vreun material preexistent, cerurile și pământul, ceea ce înseamnă pur și simplu universul. El a creat universul așa cum este acum, într-o secvență de șase zile solare, tocmai am citit evenimentele din primele trei. El a pecetluit creația, după cum vom afla, în a șasea zi, creând omul după propriul Său chip; O ființă inteligentă, cu personalitate, cu conștiință de sine și capacitate de cunoaștere. Această creație a avut loc într-o perioadă de o săptămână formată din zile normale, cu aproximativ 6000 de ani în urmă, iar întreaga creație a fost matură și în vârstă în momentul creării sale. Nu a existat nici moarte și nici vreo influență păcătoasă; Creația a fost bună. Moartea și corupția au intrat în creație pentru prima dată la căderea lui Adam și Eva, care este prezentată în al treilea capitol al cărții Geneza. Când au păcătuit și au devenit neascultători de Dumnezeu, a intrat moartea în scenă. Înainte de toate aceasta, nu a existat moarte. Asta înseamnă că nu puteau exista procese evolutive pentru că nimic nu murea.

Mai târziu, suprafața pământului a fost redimensionată, drastic și dramatic, de potopul care a cuprins tot pământul, descris mai târziu în cartea Genezei; un potop care a rearanjat pământul în mod cataclismic, în timp ce apa se ridica literalmente deasupra munților, coborând ca ploaie de sus și urcând din adâncimile pământului. Ca urmare a acelui potop, doar opt persoane au supraviețuit: Noe, soția sa, cei trei fii ai săi și soțiile lor, plus animalele care se aflau în arcă, din care s-a produs repopularea pământului. Aceasta este relatarea din Geneza.

Așa cum v-am spus săptămâna trecută, știința nu este un instrument hermeneutic. Știința nu este un principiu pentru interpretarea Genezei, pentru acest subiect sau pentru orice alt pasaj al Scripturii. Iar acuratețea relatării din Geneza este aceeaşi ca a oricărui text biblic. Toată Scriptura este oferită prin Inspirație Divină. Toată Scriptura este așezată în inimile oamenilor, produsă în inimile oamenilor prin lucrarea Duhului Sfânt, astfel încât ei au scris exact ceea ce Duhul voia ca ei să spună. Și Isus a explicat asta când a spus în Ioan 17:17 „Cuvântul Tău este adevărul”.

Acum, bazându-ne pe asta, trebuie să concluzionăm că orice formă de evoluție este o contradicție și o negare a revelației clare a Scripturii sub orice formă, fie că vine de la un evoluționist ateu precum Julian Huxley, fie că vine de la un evoluționist teist ca Hugh Ross. Orice formă de evoluție este o contradicție și o negare a revelației clare a Scripturii, care indică faptul că undeva în urmă cu aproximativ 6000 de ani, Dumnezeu a creat întregul univers așa cum îl știm noi, în șase zile de 24 de ore.

Există o singură sursă care relatează originile și aceasta este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. În special și în detaliu capitolul 1 din Geneza. După cum am spus, nu există fapte științifice care să contrazică neapărat relatarea despre creație din Geneza. Mai degrabă, toată știința adevărată susține învățătura biblică cu privire la creație. Trebuie să fie așa pentru că Geneza este adevărată. Prin urmare, toată știința adevărată este în sprijinul relatării din Geneza.

Este greu pentru oameni să recunoască acest lucru, deoarece știința a domnit atât de mult timp într-un mod suprem pe tronul gândirii contemporane. Evoluția a fost un dat. De fapt, a devenit un absolut în societatea noastră, doar că se destramă sistematic la cusături. Cu cât cunoaștem mai multe despre natura universului, cu atât ne dăm seama de imposibilitatea absolută a oricărei forme de evoluție, chiar și în măsura în care – și aceasta este o sursă interesantă de citat – în care Robert E. Smith, un membru afiliat al Uniunii Americane Missouri pentru Libertăți Civile, despre care știți că nu este prieten cu Scriptura, spune următorul lucru și citez: „În ultimii cinci ani, am urmărit îndeaproape literatura creaționistă și am participat la prelegeri și dezbateri pe probleme similare. Bazându-mă exclusiv pe argumentele științifice pro și contra, am fost forțat să concluzionez despre creaționismul științific faptul că nu este doar o teorie viabilă, ci că a atins paritatea, dacă nu superioritatea față de teoria normativă a evoluției biologice. Faptul că așa stau lucrurile acum este oarecum surprinzător mai ales având în vedere ceea ce majoritatea dintre noi am fost învățați în școala primară și gimnazială”. El continuă spunând următoarele: „În termeni practici, ultimul deceniu de activitate intensă a creaționiștilor științifici i-a lăsat pe cei mai mulți profesori evoluționiști fără dorința de a dezbate cu profesorii creaționiști. Prea mulți dintre evoluționiști au fost umiliți public în astfel de dezbateri de propria lor lipsă de erudiție și de slăbiciunea teoriei lor”, am încheiat citatul.

Paul Ackerman a scris o carte intitulată: It’s a Young World After All (Până la urmă este o lume tânără) și în ea spune următoarele – unii dintre voi ați fost la Disneyland, îmi dau seama. Iar în carte, el spune: „Dați-mi voie să fiu direct în această chestiune. Evoluționiștii din întreaga lume au fost nevoiți să învețe într-un mod mai dureros că evoluția nu poate rezista împotriva creaționismului în orice situație de dezbatere corectă și imparțială în care miza vizează inimile și mințile unui public inteligent, indecis, dar totuși obiectiv și deschis la minte. Experiența va dovedi că același lucru este valabil și în ce privește problema vârstei pământului. Convingerile evoluționiștilor cu privire la originea și dezvoltarea vieții nu pot rezista examinării unei opoziții informate și totodată, evoluționiștii nu pot pretinde că universul a existat de 10 - 20 de miliarde de ani, iar pământul de 4,5 miliarde de ani. Pentru a întârzia prăbușirea acceptării publice pe scară largă a unor astfel de afirmații, va fi necesar ca oamenii de știință evoluționiști să evite cu atenție dezbaterile”, am încheiat citatul. Ei nu pot supraviețui unei dezbateri și, prin urmare, nu vor participa la dezbateri.

Acum, am avut parte de o mulțime de ilustrații științifice, există o parte a științei care susține un pământ tânăr și relatarea biblică a creației. Am încercat să vă ofer câteva pe măsură ce am avansat în studiu. Iată una care mi se pare oarecum fascinantă. Din când în când vedeți la buletinul meteorologic că există câte un indiciu despre câte picături de ploaie au căzut și s-au adunat până la 2 litri pe metru pătrat, 10 litri pe metru pătrat sau 70 de litri pe metru pătrat sau orice altceva. Nu este un test foarte sofisticat pe care îl fac pentru a determina asta. Au doar un recipient cu capacul deschis, iar când plouă măsoară câtă apă este în recipient. Puteți face acest tip de măsurători singuri. Când plouă cad un anumit număr de picături de ploaie și umple cutia până la un anumit nivel, iar după ce a încetat ploaia pot să vadă și să spună cât de mult a plouat măsurând cantitatea de apă din recipient.

Acum, este posibil, prin metoda aceea simplă, cu o ușoară modificare a procedurii dumneavoastră, să transformați pluviometrul într-un fel de ceas. Să presupunem că locuim într-o zonă în care plouă continuu și plouă într-o cantitate cunoscută. Când punem recipientul afară în acele condiții de ploaie continuă și cu o cantitate cunoscută, putem prin urmare, măsurând câtă apă este în recipient, să stabilim cât timp a trecut - destul de evident - astfel încât recipientul cu apa din el devine o măsură a timpului. Devine un fel de ceas. Cu cât recipientul a fost expus mai mult timp, cu atât este mai multă apă în el. Cu cât este mai multă apă în el, cu atât a fost expus mai mult timp. Deci putem măsura o anumită perioadă de timp care a trecut, după cantitatea de apă care se află în recipient. Acum, știu că nu vă jignesc inteligența cu asta; nu asta este intenția mea. Vreau doar să vă ofer o ilustrare simplă.

Și când vezi că oamenii din sudul Californiei construiesc un drum printr-un munte și taie o bucată din acel munte pentru a face un drum și te uiți la peretele acelui munte tăiat, vezi diferite straturi. Sau când mergi la Marele Canion și vezi ce uimitoare stratificare geologică a avut loc acolo, vezi ceea ce evoluționiștii presupun că a fost o acumulare continuă de sedimente de miliarde și miliarde și miliarde de ani.

Acum, evoluționiștii cred asta. Ei cred că de miliarde de ani, acest sediment s-a acumulat, dar există o serie de moduri de a le pune problema. Iată una care mi se pare foarte interesantă: oamenii de știință vă pot spune cât de regulat plouă cu meteoriți pe pământ. Au măsurat asta de mult, mult timp. Ei vă pot spune câți meteoriți ard în spațiu înainte de a lovi Pământul și câți meteoriți în general, unii foarte mici, lovesc Pământul în fiecare an. Odată cu trecerea a miliarde și miliarde de ani și cu acumularea de sedimente, ar trebui să fie adevărat că acel sediment are în el meteoriți la fiecare interval. Dacă continuitatea și perpetuitatea și uniformitatea vieții meteoriților sunt egale cu continuitatea, perpetuitatea și uniformitatea tuturor celorlalte din această teorie a uniformității, atunci acest pământ a fost acoperit cu meteoriți de 4,5 miliarde de ani sau oricât de vechi ar fi el. Așa că ar trebui să se poată merge în jos pe straturi, ar trebui să se poată coborî pe coloana geologică și să se găsească meteoriți prin acea coloană peste tot, ca o ploaie de meteoriţi, și în felul acesta să se poată măsura vârsta pământului.

E destul de interesant, iată ce arată datele: un studiu al întregii literaturi privind apariția meteoriților în rocile sedimentare nu a reușit ca în toate straturile din orice coloană geologică să descopere măcar un singur caz de meteorit. Ceasul cu meteoriți indică faptul că avem un pământ foarte tânăr; toți meteoriții sunt în partea de sus a coloanei.

Philip Johnson a scris o carte fascinantă numită Darwin on Trial (Darwin la judecată). Dacă sunteți interesați de mai multe informații științifice, citiți acea carte; el furnizează dovezi științifice abundente împotriva evoluției, la fel ca mulți, mulți alți scriitori. Acum, acesta este doar un pic de informație introductivă despre partea științifică a lucrurilor. Vreau să menționez încă un lucru care este o problemă biblică înainte să ne uităm la ziua a treia.

Întotdeauna apare întrebarea, în ce moment au fost creați îngerii? Ei nu sunt menționați în Geneza 1, așa că de unde știm când au fost creați îngerii? Ei bine, de altfel, nici Geneza, și nici vreun alt text al Scripturii nu afirmă în mod specific când au fost create ființele angelice. Ceea ce este cert este că sunt creaturi, că au fost create și că au avut un început. Îngerii sunt nemuritori. Odată creați, ei trăiesc pentru totdeauna, dar numai Dumnezeul Triunic este veșnic, fără început și fără sfârșit. Îngerii sunt ființe create.

Acum, unii au sugerat că trebuie să fie creați în ziua a șasea, pentru că în ziua a șasea Dumnezeu a creat omul, iar îngerii, conform cu Evrei 1:14, au fost creați pentru a fi duhuri slujitoare, trimiși să slujească pentru cei care vor moșteni mântuirea. Și din moment ce au fost creați pentru a sluji oamenilor care primesc mântuirea, se poate să fi fost creați împreună cu ei în ziua a șasea. Mi se pare că este un argument destul de slab, sincer, pentru că nu asta este tot ce fac îngerii. Ei nu slujesc doar sfinților. De fapt, dacă vrei să privești în cer în Apocalipsa 4 și 5, îi găsești acolo făcând ce? Închinându-se înaintea lui Dumnezeu.

În primul rând, și toată veșnicia, ei se vor închina înaintea lui Dumnezeu. Așa că ar fi corect pentru scopul îngerilor, care este în primul rând de a se închina lui Dumnezeu, să îi asociem în ordinea creată cu un punct în care încep să-L laude și să se închine înaintea lui Dumnezeu. Ei – cu siguranță ei sunt văzuți în cartea Apocalipsa, închinându-se lui Dumnezeu la consumarea istoriei și mi se pare verosimil că ar fi putut foarte bine să înceapă să se închine înaintea lui Dumnezeu la începutul istoriei.

De fapt, există un pasaj din Scriptură la care ne putem întoarce. Voi face doar o scurtă referire la el; vă puteți uita la el și altă dată. Iov 38 versetele de la 4 la 7; Iov 38 versetele de la 4 până la 7. Acolo se menționează că îngerii erau prezenți când au fost puse temeliile pământului și se bucurau de el. Așa că ar fi putut foarte bine să fie aceea care a fost ziua întâi, dacă temeliile pământului înseamnă acel pământ fără formă, pustiu, care nu fusese încă modelat și aranjat în forma sa finală. Dacă temeliile sunt în sensul elementelor și componentelor care erau acolo, dar încă nu au fost modelate în forma lor finală, atunci îngerii ar fi fost creați în acel moment. Psalmul 104 subliniază asta, Psalmul 104 în versetele de la 2 până la 5 vorbește despre strălucirea luminii lui Dumnezeu în timpul procesului original de creație și menționează îngerii chiar înainte de a se referi la punerea temeliilor pământului.

Acum, dacă strălucirea luminii lui Dumnezeu se referă la versetul 3: „Să fie lumină”, care a avut loc în prima zi și a fost urmată de temeliile pământului și înseamnă, prin urmare, modelarea pământului care are loc de fapt în ziua a treia, s-ar putea foarte bine ca îngerii să fi fost creați după acea lumină strălucitoare și înainte de temeliile pământului, asta însemnând modelarea pământului mai degrabă decât caracterul său neformat; modelare care a avut loc, după cum vom vedea, în ziua a treia.

Așadar, puteți alege; dar cred că îngerii au fost creați de Dumnezeu fie înainte de crearea completă a pământului, care este descrisă în prima zi a creației, astfel încât să se poată închina lui Dumnezeu pentru asta, fie au fost creați cu siguranță înainte de modelarea pământului în ziua a treia, când pământul a fost separat de ape, după cum citim.

Acum, întrebarea când au fost creați, evident, nu este suficient de importantă pentru ca Dumnezeu să includă asta. Important este să știm că sunt creați de Dumnezeu. Ei, după cum se spune în Crezul de la Niceea, sunt produsul Creatorului tuturor lucrurilor, văzute – care ar fi lumea materială - și nevăzute – care ar fi lumea spirituală a îngerilor.

Acum să revenim la textul din Geneza capitolul 1. Cred că este corect să presupunem că în acest moment, îngerii au fost creați și ei și sunt acolo lăudându-L pe Dumnezeu și închinându-se înaintea lui Dumnezeu pentru minunea a ceea ce văd în timp ce El aduce creația Sa în formă grandioasă și extraordinară. Versetul 1 oferă o privire de ansamblu: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”. Aceasta este pur și simplu o privire de ansamblu asupra tuturor lucrurilor. Versetul 2 se întoarce apoi pentru a descrie cum a făcut El asta. Evident, include toate elementele și toate componentele; ex nihilo, din nimic, El a făcut toate materialele necesare din care să-și modeleze universul. Și apoi a venit pământul în starea sa preliminară, fără formă și pustiu; adică neorganizat. Nu era încă trasat în ordinea care avea să susțină viața și nu era încă locuit. Și atunci Dumnezeu, creând acel pământ înconjurat de întuneric, îi adaugă lumină în versetul 3. Și astfel avem acest pământ neformat, nelocuit, un fel de compoziție de elemente care nu sunt încă puse împreună în forma lor finală, și avem acel pământ înconjurat de întuneric până când este creată lumina care îl înconjoară.

După care, în ziua a doua, începând cu versetul 6, Dumnezeu creează cerurile. Pământul este înghițit de apă și ne aducem aminte că asta ne-a fost indicat cât se poate de clar în versetul 2. Pământul este înghițit de apă, Dumnezeu o desparte și trimite o parte din acea apă în sus. Și mi se pare cel mai bine să înțeleg că acea apă urcă până dincolo de cerurile stelare, deoarece spațiul dintre apa de sus și apa de jos se numește întindere sau spațiu. Se numește cer și acolo este lumina și, mai târziu, acolo sunt așezate astrele, corpurile cerești, soarele, luna, stelele. Și astfel, acea parte din acea apă ajunge la capătul infinit al universului într-un fel sau altul. Nu știm exact cum să explicăm toate acestea; nimic mai mult decât ceea ce este în Geneza nu este o justificare pentru a fi dogmatic. Însă Dumnezeu încă lasă pământul acoperit de apă și creează cerul. După care cerul este umplut de lumină când ajungi la sfârșitul zilei a doua.

Pământul este încă nelocuit, nelocuibil și nu este în forma sa finală decât în ​​ziua a treia. Însă înainte să trecem la ziua a treia, vreau doar să vă prezint ceva aici pentru a vă provoca să vă gândiți la asta. În ziua în care Dumnezeu a creat întinderea, a existat această mișcare cataclismică uriașă a apei venind de pe pământ și s-a mutat literalmente la extremitățile infinitului cerului. Această mare întindere pe care o cunoaștem ca spațiu, această mare întindere pe care o cunoaștem ca cer, își ia forma și ia ființă. Imaginați-vă numai viteza cu care a fost creat întregul cer infinit. Puțin mai târziu, când vorbim despre stele, vom vorbi despre cât de vast este spațiul cosmic; însă pur și simplu îți zguduie mintea. Și toate acestea au luat ființă instantaneu, întregul univers vast.

Știința a ajuns în punctul în care trebuie să recunoască acest lucru. Există indicii științifice; ei o numesc teoria „Big Bang”. Nouă ne place să o numim teoria „Dumnezeu cel Mare”. Știm că a fost un mare Dumnezeu. Ei cred că a fost un big bang. Revista World consemnează acest lucru. Ediția din 1 mai anul acesta a fost tocmai despre asta; numai ce am citit-o. Dovezile științifice pentru Big Bang devin din ce în ce mai teologice, conform teoriei cosmologice a expansiunii cosmice. Ideea este că întregul univers a mers cumva în felul acesta...

Un domn pe nume Gregg Easterbrook explică asta, și citez: „Întregul univers a ieșit dintr-un punct fără conținut și fără dimensiuni, extinzându-se în esență instantaneu la dimensiunea cosmologică. Acest lucru este acum predat la Stanford, la Institutul de Tehnologie din Massachusetts și în alte școli de științe de top. Această explicație a începutului universului are o asemănare izbitoare cu ideea teologică tradițională a creației ex nihilo, din nimic”. Domnul Easterbrook îl citează pe unul dintre cei mai buni astronomi ai lumii, Allan Sandage care face parte din Observatorii de la Instituția Carnegie, și spune următoarele: „Big Bang-ul poate fi înțeles doar ca un miracol”, am încheiat citatul.

Ziua a doua a fost un big bang generat de un Dumnezeu mare, care a creat instantaneu universul. Acum avem un pământ neformat, avem lumina, avem un univers vast și ajungem la ziua a treia în versetul 9. „Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului”” – acum, acestea ar fi apele care sunt încă pe pământ; prin contrast, celelalte ape au trecut deasupra cerurilor și este cât se poate de clar că limbajul indică acest lucru. “Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul”. Și așa a fost”. Acum, în ziua a treia, Dumnezeu va modela pământul.

Începe prin a prezenta - versetul 9, aceeași expresie care este menționată întotdeauna în relatarea din Geneza: „Dumnezeu a zis...” O vedem din nou în versetul 11: „Apoi Dumnezeu a zis...” În versetul 14: „Dumnezeu a zis...” În versetul 20: „Dumnezeu a zis...” Și așa a fost și mai înainte, în versetul 2: „Dumnezeu a zis”, versetul 6: „Dumnezeu a zis”. Totul ia ființă din nimic pur și simplu prin cuvintele rostite de Dumnezeu ca totul să ia ființă.

În prima zi, Dumnezeu desparte lumina de întuneric. În a doua zi, Dumnezeu desparte apa de jos de apa de sus. În a treia zi, Dumnezeu desparte pământul de mare. „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului...” Acum, aceasta arată într-un mod cât se poate de clar că apa încă rămâne pe pământ. Apa de deasupra s-a dus în întinderea cerurilor. Iar apele încă rămân pe pământ. În versetul 2, citim că pământul este acoperit cu apă. Suprafața adâncului se numește și întinderea de ape. Totuși, pământul este scufundat în această apă. Sub apă se află materia solidă, care este ascunsă sub apele care acoperă pământul.

Astfel că Dumnezeu poruncește ca aceste ape care acoperă pământul să fie adunate sau strânse într-un singur loc. Septuaginta folosește cuvântul „sinagogă”, un loc de adunare. Toată apa din jurul pământului este acum adunată într-un singur loc și, în același timp, versetul 9 spune: „Dumnezeu a zis: „Și să se arate uscatul!” și așa a fost”. Așadar, Dumnezeu desparte apa de uscat. Acum, aceasta este doar o simplă afirmație, o simplă propoziție, dar puteți începe să înțelegeți cataclismul care a avut loc atunci când au fost rostite aceste cuvinte de Dumnezeu? Dintr-o dată, materialul care se află în starea sa neformată, îngropat sub adâncurile mării, începe să se miște și toate acele elemente necesare încep să lucreze pentru a produce pământ, încep să împingă în sus pentru a crea suprafața pământului. Și apa se mișcă, adunându-se într-un singur loc. Au avut loc reacții chimice extraordinare pe măsură ce elementele au început să se combine între ele pentru a forma complexul de minerale, complexul de rocă și sol, alcătuind pământul solid în ceea ce privește scoarța, învelișul și miezul său. Un act creator de-a dreptul uluitor!

Henry Morris scrie: „Au început să aibă loc mișcări mari ale pământului. Au început să apară suprafețe de pământ solid deasupra apelor, iar în scoarță s-a deschis o rețea complicată de canale și rezervoare pentru a primi apele care se retrăgeau de pe continentul care era în ascensiune”. Continentul începea să apară – s-ar putea să fi fost doar un mare continent, împărțit ulterior în mai multe continente de cataclismul ruperii plăcilor tectonice în timpul potopului, când fântânile adâncului au spart continentul și au împins părţile în forma actuală. Dar în acest moment, continentul, poate doar unul singur, se ridică și toată apa este adunată într-un singur loc. Este un lucru de-a dreptul incredibil! Apa este adunată, și nu doar într-o mare uriașă, ci adunată în mod sigur, în numeroase bazine distincte. Grămada de ape este un termen la plural; erau mai multe ape. Toate erau adunate astfel încât să se poată atinge, în sensul că toate erau conectate. Se poate să fi fost rezervoare subterane, să fi fost canale subterane, pâraie și râuri, izvoare și fântâni, dar toate erau conectate între ele. Toată apa care curgea peste tot în pământ este interconectată. Iar starea lor nu era, așa cum am spus, aceeași cu mările noastre de după potop. Totul s-a schimbat în timpul potopului. Așadar, Dumnezeu a creat mările și uscatul.

Acum, vreau să vă arăt că aceasta este mărturia clară a Scripturii, și anume că Dumnezeu a creat toate acestea instantaneu. Uitați-vă la Iov 38 și merită aruncată o privire pentru că vă voi duce la ceva care este de-a dreptul fascinant pentru mine. Iov 38, versetul 8: aici, Domnul vorbește cu Iov aici și credeți-mă, Domnul nu este un evoluționist. Iov 38:8, Domnul îl întreabă pe Iov, amintindu-i lui Iov că ar trebui să-și pună mâna la gură, și, în versetul 4 înainte de a ajunge la versetul 8, El spune: „Unde erai când am întemeiat pământul?” Asta nu este evoluție, oameni buni, este creație. Unde ai fost? „Unde ai fost atunci când stelele dimineții”, îngerii, „izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie în creație?” Acesta este acel text care indică faptul că îngerii au fost acolo la creație. În versetul 8: „Cine a închis marea cu porți, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? când i-am făcut haina din nori și scutece din întuneric. Când i-am pus hotar și când i-am pus zăvoare și porți, când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe, și aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”. Unde erai tu, Iov, când am creat marea și am delimitat-o cu linii de țărm? Când am zis mării: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să se oprească mândria valurilor tale”. Este o referire la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, așa cum este descrisă în ziua a treia din Geneza.

Întoarceți la Psalmul 74. Psalmul 74, și ne uităm mai întâi la versetul 13; aici psalmistul Îl preamărește pe Dumnezeu. Iar în versetul 12 el vorbește despre Dumnezeu care este Împăratul său din vremuri străvechi, Împăratul său din vremuri străvechi ale cărui fapte, fapte dau izbăvire în mijlocul pământului; Împăratul care face fapte de izbăvire în mijlocul pământului. Apoi, în versetul 13: „Tu ai despărțit marea cu puterea Ta”. Cu puterea Ta ai despărțit marea. Cu alte cuvinte, Tu ai creat marea. Dar el adaugă în versetul 13 această afirmație care este cea mai interesantă: „Ai sfărâmat capetele balaurilor din ape”.

Mergeți la Psalmul 104. Voi reveni la asta imediat, dar în Psalmul 104, cu versetul 7. În versetul 5 se menționează că El a întemeiat pământul pe temeliile lui, astfel încât niciodată nu se va clătina. Vă puteți imagina o lume deformată care se învârte în felul acesta și în care toți mergem în același fel, sărind câțiva metri la fiecare rotație? Asta se numește știința izostaziei – care susține că pământul este într-un echilibru perfect. Materialele mai grele ale pământului s-au scufundat în centru, cele mai ușoare în partea exterioară și în felul acesta totul este perfect echilibrat.

Versetul 6: „Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină”. Exact asta spune Geneza 1. „Întregul pământ era acoperit cu apă; apele erau chiar deasupra munților. Dar la amenințarea Ta” – versetul 7 – „au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă, suindu-se pe munți și coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseși Tu. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul”. Cu siguranță, asta s-ar putea referi la lucrarea de creație a lui Dumnezeu; s-ar putea referi și la ceea ce a făcut Dumnezeu după potop, după ce potopul a cuprins pământul. Însă înclin să cred că se referă la creație, din cauza descrierii în care El a întemeiat pământul în versetul 5 și a acoperit pământul cu apă în versetul 6, ca și cu o haină. Cred că acesta este un context creator și limbajul psalmistului descrie ce s-a întâmplat când Dumnezeu a adunat pământul și a separat marea. Versetul 10 continuă același context creator. „Tu faci să țâșnească izvoarele în văi, și ele curg printre munți”, iar aceasta este din nou o afirmație care ne duce cu gândul la creație.

În Proverbe capitolul 8 – și observați că toate acestea sunt în literatura de înțelepciune, în Iov, Psalmi și Proverbe pentru că au o anumită linie poetică. Dar în Proverbe capitolul 8 cu versetul 27, se vorbește despre înțelepciune, înțelepciunea este personificată aici, iar versetul 27, te întoarce de fapt la natura Sa veșnică. Dumnezeu a avut înțelepciune de la început, versetul 22; din veșnicie El a stăpânit înțelepciunea. Înainte ca munții să fie așezați, înainte ca dealurile să fie scoase la iveală, versetul 25, și din nou se vorbește despre asta în acest context creator. Versetul 26: „Pe când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii, când a întocmit Domnul cerurile” în ziua a doua, „Eu eram de față”, înțelepciunea era acolo. „Când a tras o zare pe fața adâncului, când a pironit nori sus și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării”, toate acestea exclud orice activitate evolutivă. Toate acestea Îi sunt atribuite direct lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut totul, așa cum este descris în Geneza capitolul 1.

Acum am citit mai devreme din Psalmul 74 o mențiune – aceasta este o notă de subsol interesantă – o mențiune a unor balauri din ape. Și pe măsură ce studiezi literatura de înțelepciune, vezi acel balaur de apă menționat în mai multe locuri. De exemplu, în Iov, capitolul 7 cu versetul 12: „Oare mare sunt eu sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?” Din nou se menționează că Dumnezeu a pus o strajă peste mare, dar de foarte multe ori când se vorbește despre Dumnezeu care a pus o strajă peste mare, se menționează și acest monstru marin. Găsim asta și în Iov 9:13: „Dumnezeu nu-Și întoarce mânia, sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei ( în engleză, toate ajutoarele lui Rahab)”. Rahab este tradus în limba engleză „monstru marin sau balaur”.

Acum, la ce se referă asta? Ei bine, se pare că Rahab era numele unui vechi monstru marin mitic. Rahab era un termen familiar pentru a descrie un balaur care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Se pare că existau niște mituri străvechi printre păgâni conform cărora, atunci când zeii proiectau lumea și doreau să ofere pământ și mare, exista un monstru marin mare, rebel, pe care îl numeau Rahab, care încerca să-L împiedice pe Dumnezeu să separe pământul de mare – care dorea ca marea să cuprindă pământul. Așa că Dumnezeu a trebuit să îngrădească marea și să limiteze acest monstru marin care voia să se răzvrătească, și astfel Dumnezeu, definind granițele mării și ale țărmului, în legendă, a trebuit să învingă acest mare monstru cunoscut sub numele de Rahab, care a vrut să lupte împotriva lui Dumnezeu. Asta era legenda; asta nu este prezentat în relatarea Genezei, asta este doar o legendă – o legendă potrivit căreia a existat un monstru care încerca să-L împiedice pe Dumnezeu să separe pământul de mare.

În Isaia 51 de asemenea se menționează acest lucru și este menționat într-un context diferit. „Trezește-te, trezește-te” – versetul 9 – „și îmbrăcă-te cu putere, braț al Domnului; trezește-te ca în zilele de odinioară și în veacurile din vechime. Oare n-ai străpuns Tu balaurul (Rahab)?” Observăm din nou, această mențiune despre Rahab, despre acest gen de monstru marin mitic păgân. Îl identificăm și în Psalmi – vă mai dau încă o referință și vă las în pace cu acest punct, dar cred că este un punct foarte interesant – Psalmul 89, versetul 10: „Tu ai zdrobit Egiptul (în engleză, pe Rahab) ca pe un hoit”.

Acum, iată cum stau lucrurile. Neamurile sau oamenii din jur – nu erau neamuri în vremea aceea, deoarece Israelul nu a fost neapărat definit atât de devreme – deși erau vremurile Proverbelor. Dar oamenii păgâni din jur au inventat aceste mituri ale creației în care zeii încercau să separe pământul de mare și a existat opoziție din partea acestui mare monstru marin care lupta pentru a-și păstra suveranitatea, pentru a invada pământul şi pentru a putea să înece pe cine voia când voia. Însă marii zei au reușit să învingă monstrul marin.

Ei bine, această legendă și-a găsit drum în unele din tradițiile rabinice. Astfel că Rahab, a devenit un nume care s-ar putea referi la orice fel de realitate, sau orice fantezie care a provocat ravagii – și care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, care a luptat împotriva scopurilor divine sau împotriva poporului lui Dumnezeu. Și puteți găsi foarte multe referințe la Rahab, la acel monstru marin, în literatura rabinică. Ei l-au numit pe Rahab „stăpânul mării, marele monstru al mării” – presupun că astăzi îl cheamă Neptun – cineva care s-a împotrivit mereu voii lui Dumnezeu în aceste legende. Dar Sfântul a putut să-l combată și să-l stăpânească.

Se pare că evreii au împrumutat atunci ideea de Rahab și au transformat-o într-un fel de metaforă pentru oricine se împotrivea puterii lui Dumnezeu; orice realitate, sau orice fantezie, care s-a împotrivit puterii lui Dumnezeu. Și găsim multe referințe la Rahab, așa cum deja le-am menționat, în toată literatura de înțelepciune din Vechiul Testament. Însă ceea ce este foarte interesant pentru mine este că atunci când ajungem la relatarea din Geneza și la relatarea reală a creației, nu există niciun Rahab. Nu există niciun monstru marin. Nu există altă putere existentă. Nu există nicio altă forță existentă sau zeitate existentă într-o formă de monstru marin.

Ceea ce avem în Geneza este o relatare foarte atentă, detaliată, credibilă și reală a creației, fără vreo idee poetică, legendară sau mitică. Și consider că acest lucru acționează ca un protest împotriva acelor mituri antice care tindeau să corupă chiar și gândirea evreilor odată cu trecerea timpului. Tora, Legea lui Dumnezeu, Geneza spune astfel: departe de voi să credeți, la fel ca unii păgâni, că marea este înzestrată cu o putere divină autonomă care a luptat, parcă, împotriva creatorului acestui univers. Departe de voi să vă imaginați, așa cum povestesc unii poeți israeliți, că marea a refuzat să facă voia Făuritorului ei și că El a fost obligat să o supună și să o forțeze să se supună. Este adevărat că Tora consemnează că Dumnezeu a stabilit un loc pentru apele mării, dar acest lucru nu a fost făcut prin suprimarea voinței mării care căuta să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, împotriva Dumnezeului cerului. Dumnezeu a spus pur și simplu: „Să se strângă la un loc apele și așa a fost”.

Acum, am spus toate acestea doar pentru a oferi o șansă acelor critici ai Genezei care vor să transforme acest text în legendă, sau mit, sau să-i atribuie o licență poetică nefondată. Scriitorul Genezei a evitat cu meticulozitate să folosească în vreun fel o legendă bine-cunoscută care apare chiar și în alte scrieri de înțelepciune și la care se referă chiar profetul Isaia, el folosind-o metaforic pentru a vorbi despre orice poate produce răzvrătire și poate aduce dezastru. Nu a existat o astfel de bătălie. Dumnezeu a zis și așa a fost.

Întoarceți la Geneza 1: și privim la versetul 9: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului”, iar aceasta poate include lacuri subterane, râuri subterane, pâraie, izvoare și fântâni, toate interconectate între ele; și pământul, probabil într-un continent uriaș. Și, apropo, doar ca o notă de subsol, dacă iei continentele pământului și le pui la un loc pe toate, se potrivesc aproape perfect, ca și cum s-ar fi crăpat și s-au despărțit.

Versetul 10 ne spune apoi că Dumnezeu a pus nume la ceea ce a făcut. „El a numit uscatul erets” – pământ – „iar grămada de ape a numit-o mayim” – mări. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun”. A fost bun. Așa fusese; El a rostit încă de la început să fie lumină și a fost lumină. El a rostit să fie cer și așa a fost. El a făcut, versetul 9, mările și uscatul, și așa a fost. Și acum El poate spune că au fost bune. Au fost bune. De ce? Pentru că acum totul era locuibil; era acum locuibil. Lumina era bună în sine, conform versetului 4. Dar acum pământul a devenit bun. Apoi plantele, versetul 12, erau bune. După care, versetul 18, corpurile cerești erau bune. Iar în versetul 21 citim că, tot ce a făcut El în mare și în văzduh, toate au fost bune. În versetul 25 citim că, toate animalele create au fost bune. Versetul 31, El l-a făcut pe om și S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Nu exista păcat acolo, oameni buni. Nu exista moarte. Totul era pur și simplu bun.

Așadar, pe când ajungeți la relatarea creației acolo unde suntem noi, în versetul 10, aveți universul tripartit; tripartit, care are trei părți, pământ, mare, cer. Acesta este universul creat și a fost bun. Dumnezeu putea să spună că este bun pentru că ajunsese în punctul în care putea conține și susține viața. Și în felul acesta, Dumnezeu a intrat în a doua fază a creației în ziua a doua, versetul 11: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor, și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ”, și așa a fost”. Din nou vă reamintesc că așa a fost deoarece Dumnezeu este Cel care a zis, El a zis și totul a prins viață, versetul 11. Întotdeauna și fără îndoială Dumnezeu zice și ce zice El ia ființă. Așa stau lucrurile în ce privește vegetația; versetul 11: „Să dea pământul verdeață”. Acum, cred că aici este vorba despre o categorie generală, însă în această categorie există două părți. Există plante, versetul 11 ​​și copaci. Vegetația este împărțită în două părți: plante și copaci.

Până la versetul 29, Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat” – vorbind omului – „orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră pentru voi și pentru toate fiarele pământului”. Așadar Dumnezeu împarte vegetația în două părți, plantele și pomii. Și care este diferența? Diferența este că planta are sămânța în ea, iar pomul are sămânța în rod. Acest lucru este clar indicat în versetul 11. Plante care dau sămânță și pomi fructiferi care dau roade cu sămânță în ei. Aceasta este distincția. Toată vegetația care conține în ea însăși sămânța intră în categoria plantelor; toată vegetația care conține sămânța în rodul său intră în categoria copacilor. Așadar, de îndată ce materialul neînsuflețit a fost gata să susțină viața, în mod direct, viața în cea mai simplă formă a ei a fost creată și intenționată să fie hrana pentru forma de viață superioară care încă rămăsese de făcut.

Acum, vreau să observați că, mai întâi de toate, în descrierea plantelor, El spune despre ele în versetul 11: „iarbă cu sămânță”. El o spune din nou în versetul 12: „iarbă cu sămânță”, apoi din nou în versetul 29: „iarbă care face sămânță”. El continuă să repete această caracteristică pentru a ne anunța – și acest lucru este foarte important – că vegetația era capabilă de ce? De ce? De a se reproduce. Asta e toată ideea. El a făcut vegetație matură, complet matură, cu semințe care puteau fi împrăștiate. Una dintre marile, marile minuni ale lumii este știința împrăștierii semințelor. Am urmărit un videoclip întreg despre asta; este absolut uimitor să vezi cum a proiectat Dumnezeu împrăștierea semințelor, care nu în ultimul rând este realizată de păsări în propria voastră curte și, uneori, chiar așezate pe mașina voastră și chiar pe capul vostru. Împrăștierea semințelor pre fertilizate este foarte eficientă. Și o las așa.

Există o serie de alte moduri. Una dintre lucrările minunate ale vântului este împrăștierea semințelor. Întreaga știință a împrăștierii semințelor este absolut fenomenală. Așadar, plantele au fost făcute, de Dumnezeu, nu ca semințe, ci ca plante mature, care conțineau semințe care se puteau apoi înmulți. În felul acesta a fost făcută întreaga creație și vă readuc aminte acest lucru din nou; totul a fost făcut matur. Când a fost creat omul, el nu a fost creat copil ca să fie nevoit să crească. Ci a fost creat om matur. Totul a fost creat în starea de maturitate. Erau plante – comestibile, desigur – care dădeau sămânță – versetul 11 ​​– și pomi fructiferi a căror sămânță era în rodul lor, dând roade după felul lor, cu sămânța lor în ei pe pământ, și așa a fost. Deci avea acele două categorii de vegetație. Doar o notă foarte importantă: înțelegeți această mică frază. Se repetă iar și iar – după soiul lor: versetul 12, după soiul ei; o dată la mijlocul versetului, și mai apoi spre sfârșitul versului, după soiul lor. Pot să vă ofer o mică încurajare? Această frază se repetă de zece ori în primul capitol din Geneza; de zece ori. Cuvântul ebraic pentru soi este min, M-I-N; ceea ce urmărește este să indice limitele variației. O plantă poate produce doar ceva după soiul ei. Un pom poate produce doar ceva după soiul lui. Pentru că are capacitatea de a funcționa doar pe baza unui cod genetic care se află în el.

Acum, indiferent dacă în ebraică, soiul corespunde genului nostru de cuvinte, sau speciei noastre de cuvinte, sau familiei noastre de cuvinte, sau cuvântului nostru phyla, sau orice vreți voi să folosiți – îmi aduc aminte de cuvintele de la cursul meu de la facultate și habar nu am ce înseamnă. Dar orice înseamnă cuvântul ebraic min, sau cu orice ar corespunde în engleză, singurul lucru pe care îl face este să elimine orice posibilitate a unui proces evolutiv. Pentru că oricare ar fi planta și oricare ar fi copacul, ele se pot reproduce numai după soiul lor. A spune că toate viețuitoarele provin dintr-o ascendență comună este infirmat de expresia care se repetă de zece ori, „după soiul lor”. După soiul lor; obișnuiam să ilustrez acest lucru pentru studenți, vorbind despre aminoacizi. Vreau să spun că totul devine atât de individual încât ești alcătuit din aminoacizi, iar corpul tău, indiferent ce ai pune în el, va reproduce pur si simplu mai mult din tine. De fapt, dacă pui prea mult în el, te va reproduce mai mult decât vrei să vezi. Dar aminoacizii sunt numiți elementele de bază ale vieții. Acum, ai putea decide să mănânci pui prăjit tot restul vieții tale; Însă peste 20 de ani, nu vei cotcodăci. Pentru că nicio combinație de aminoacizi de pui și aminoacizi umani nu va produce un Big Bird, o Mare Pasăre. Tot ceea ce vei produce vreodată este mai mult din tine, indiferent ce se întâmplă – asta înseamnă după soiul lor.

În minunatul capitol al învierii din 1 Corinteni 15, versetul 38, „Dumnezeu îi dă un trup” – bun, întoarceți-vă puțin înapoi, „Ce semeni tu nu înviază, nu prinde viață dacă nu moare mai întâi” în versetul 36, apoi în versetul 37, „Și când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânță. Apoi Dumnezeu îi dă un trup după cum voiește, și fiecărei semințe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel. Ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor.” Dumnezeu ne spune așadar că există distincții. Există modele dincolo de care orice organism viu nu poate trece.

Semnificația semințelor poate fi ușor de înțeles. Sămânța este în mod clar capacitatea de a reproduce o formă de viață după asemănarea ei. „Implantată”, spune Henry Morris, „în fiecare organism creat a fost o sămânță programată pentru a permite replicarea continuă a aceluiași organism. Înțelegerea modernă a complexităților extreme ale așa-numitei molecule de ADN și codul genetic conținut în aceasta a întărit învățătura biblică despre stabilitatea soiurilor. Fiecare tip de organism are propria sa structură unică a ADN-ului și poate determina doar reproducerea de același tip. Există o cantitate imensă de potențial variațional în fiecare soi, facilitând generarea de indivizi distincți și chiar a multor varietăți în cadrul aceluiași soi, excluzând totuși evoluția unor noi soiuri. O mare variație orizontală este ușor posibilă, însă nu pot exista modificări pe verticală”.

Adică, uitați-vă în jur; uitați-vă la toți oamenii cu aspect diferit de aici – o mulțime de oameni cu aspect diferit, dar toți sunt oameni. Limitele exacte ale soiului pot fi puțin mai greu de înțeles. Nu înțelegem exact ce a vrut să spună Geneza, dar știm că au fost stabilite limite și înțelegem că organismele trebuiau să rămână în cadrul propriului lor soi. Cel mai important lucru pe care l-am putea spune este că păsările rămân păsări, animalele rămân animale, peștii rămân pești, reptilele rămân reptile, insectele rămân insecte. Și asta în sine oprește întregul proces evolutiv și așa a creat Dumnezeu.

Așadar am vorbit deja despre genetică și despre modul în care genetica garantează că nu poate avea loc niciun fel de evoluție. Este absolut imposibil. Michael Behe, pe care l-am menționat, autorul care a scris Darwin’s Black Box, (Cutia neagră a lui Darwin el nu este creștin, dar punând literalmente la îndoială totul despre evoluție, dedică două capitole din cartea sa arătând că, pe măsură ce se acumulează mai multe informații despre complexitatea uimitoare a structurii celulare, teoria evoluției chimice devine din ce în ce mai imposibilă. El spune: „Chestia asta este coșmarul chimistului pre-biotic”.

Așadar ce informații avem? Întoarceți la textul nostru. În Geneza 1:11 și 12, găsim originea întregii vieți vegetale și nu vedem aici doar originea ei, ci vedem și continuitatea ei ordonată, fixată prin intermediul anumitor semințe și soiuri care perpetuează acea viață. Niciodată o plantă nu a evoluat în ceva mai înalt; doar pe canalul ştiinţifico-fantastic Sci-Fi dar nu în realitate. De fapt, dacă studiezi mutațiile și schimbările genetice, întotdeauna lucrurile ies negativ. Întotdeauna rezultatul este negativ. Și vorbim mai degrabă de ceva care merge în jos. Studiul musculițelor de fructe a fost ceva pentru care evoluționiștii și-au dat viața pentru că – musculițele de fructe au o durată de viață atât de scurtă încât le pot observa de-a lungul mai multor generații. Și teoria este că pot vedea suficiente generații pentru a putea observa schimbarea, pentru a putea vedea procesul evolutiv care are loc. Singura problemă este că ei iau aceste muște de fructe și, pentru a le face să se modifice rapid, le bombardează cu radiații, le iradiază. Iar radiațiile, expunerea la căldură, substanțele chimice și radiațiile pot crea mutații, știm că este adevărat. Înțelegem asta până și în chimia radiațiilor care este folosită cu privire cancer. Radiația are capacitatea de a provoca distrugerea și schimbarea celulelor. Dar mutațiile nu creează noi structuri. Este posibil să aveți în studiul muștelor de fructe aripi mototolite, aripi supradimensionate și aripi subdimensionate, este posibil să aveți seturi duble de aripi, dar nu aveți un tip nou de aripi; şi nici musculița de fructe nu devine o albină. Mutațiile, apropo, sunt foarte rare, iar asta e bine, deoarece efectiv toate sunt dăunătoare. Toate duc la declin și, în majoritatea cazurilor, mutațiile nu supraviețuiesc. De aceea, evoluția a fost numită „știință fără fapte”. M-am gândit că o să vă placă asta.

Așadar, care este învățătura pe care o desprindem de aici? Geneza 1:1 până la 12 ne arată că agentul inteligent este Dumnezeul viu, care în a treia zi a creației a despărțit pământul de mare şi a făcut să răsară plantele din pământ. Două categorii, plante care au sămânța lor în ele, şi pomi care au sămânța în fructele lor; și prin urmare, sunt capabile să se reproducă de-a lungul vremii, atâta timp cât există o anumită specie. Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse în versetul 12 și a văzut că erau bune. După care Dumnezeu concluzionează din nou în versetul 13: „Astfel a fost seară și apoi a fost o dimineață, aceasta a fost ziua a treia”. A fost ereb și a fost boqer A fost o zi de 24 de ore; asta este cât se poate de clar. Acești termeni, seara și dimineața, sunt folosiți de mai mult de o sută de ori în Vechiul Testament și se referă întotdeauna la o zi de 24 de ore. Dumnezeu a făcut toate acestea în a treia zi.

Dați-mi voie să închei – Iov 26, versetul 7. Dumnezeu este obiectul și subiectul acestor lucruri. „El întinde miază noaptea asupra golului”. Ce afirmație! „El întinde miază noaptea asupra golului și spânzură pământul pe nimic. Leagă apele în norii Săi și norii nu se sparg sub greutatea lor. Acopere fața scaunului Său de domnie și își întinde norul peste el. A tras o boltă pe fața apelor”, acesta este orizontul pământului, „ca hotar între lumină și întuneric. Stâlpii cerului se clatină și se înspăimântă la amenințarea Lui. Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia (pe Rahab). Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge șarpele fugar. Și acestea sunt” – îmi place asta – „sunt doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi, dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Când Dumnezeu – vorbește despre ploaie, și când Dumnezeu pătrunde în întuneric cu lumină, cu ploaie, și furtuni, cu fulgere, și putere, și cu toate acestea, auzim doar un sunet slab, o vagă indicație a tunetului Său imens, de neînțeles. Ne uităm doar la marginile căilor Sale. Ce Dumnezeu avem!

Tată, Îți mulțumim din nou pentru Cuvântul care dă lumină în domeniul cel mai important și care cere atenție şi acțiune imediată, cel al creației. Îți mulțumim pentru această porțiune extraordinară a Scripturii și vrem să-Ți slăvim Numele cu atât mai mult pentru măreția puterii Tale de a chema în existență aceste lucruri care nu au existat. Tu ești Creatorul, Tu ești Domnul și Mântuitorul nostru, Tu ești marele nostru Răscumpărător și prietenul nostru, un prieten al păcătoșilor. Ce adevăr glorios este acesta! Mulțumim! Mulțumim! Amin.

SFÂRȘIT