Prietenul meu, Ron, mi-a dat un scurt articol extras din Los Angeles Times de vineri, 25 iunie – cu doar câteva săptămâni în urmă. În articol se spune că o rachetă Delta 2 a transportat un telescop NASA în largul Capului Canaveral, joi, într-o misiune de trei ani, în valoare de 204 milioane de dolari, pentru a încerca să descopere originea universului. Acum, sunt 204 milioane de dolari din banii mei și ai tăi pentru a încerca să afle ce este în primul capitol din Geneza. Uimitor!

Satan este dușmanul lui Dumnezeu. Satan este un mincinos incurabil și un înșelător, iar Biblia spune că este tatăl minciunii. Satan urăște adevărul lui Dumnezeu și domină lumea pe care o guvernează prin minciună. De fapt, Romani 1 spune că civilizația în general a schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna. Cu alte cuvinte, lumea trăiește sub influența extinsă a înșelăciunii și a falsității. Iar minciunile lui Satan pătrund literalmente în toate aspectele gândirii umane conducând toată munca intelectuală, toată știința, toată filozofia, toată sociologia, toată psihologia și toate celelalte.

Dar există în special două minciuni care oferă paradigma de bază pentru cultura modernă. Două minciuni. Prima minciună este că viața este ceva întâmplător. Adică, realitatea pe care o trăim se datorează întâmplării, fără ca nimeni să fi planificat ceva, pur și simplu nimeni nu a făcut ceva în sensul acesta, ci totul a evoluat de la sine. Că viața este pur întâmplătoare. Nu are niciun scop în sine. Nu există niciun motiv pentru a trăi această viață. Nu există un plan de desfășurare suveran care să fie realizat de un Creator înțelept și puternic. Viața este pur și simplu întâmplătoare. Să o spun altfel, că universul, așa cum există, nu a fost creat de Dumnezeu, și Dumnezeu nu este autoritatea supremă asupra acestei creații. Că este doar o chestiune de șansă, de întâmplare.

A doua minciună. Prima minciună: Viața este întâmplătoare. A doua minciună: Adevărul este relativ. Adevărul este relativ. Că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia nu ne oferă adevărul despre bine și rău, despre viață și moarte, despre moralitate și imoralitate în trecut și viitor. Că nu există autoritate dincolo de tine. Viața este ceva întâmplător. Adevărul este relativ.

Acum, aceste două minciuni sunt atât de înrădăcinate în societatea noastră încât oamenii urăsc perspectiva creștină asupra lumii, care se împotrivește acestor minciuni. Noi nu credem că viața este ceva întâmplător. Noi credem că universul așa cum este acum a fost creat de Dumnezeu, este susținut de Dumnezeu și condus de Dumnezeu. Noi nu credem că adevărul este relativ. Noi credem că adevărul este absolut și că este revelat în mod absolut pe paginile Scripturii, care este revelația lui Dumnezeu.

A spune că viața așa cum o cunoaștem - universul așa cum îl cunoaștem - este lucrarea Dumnezeului Creator, care este Suveranul și Susținătorul ei și care, așa cum a început-o, o va duce la sfârșit, înseamnă a merge total împotriva culturii noastre, a spune că adevărul este absolut și că adevărul este așa cum este revelat în Biblie înseamnă a genera ostilitatea societății din jurul nostru. Sunt două mari ideologii care guvernează gândirea. Nu există niciun Creator și nu există nicio lege morală. Iar acestea îl scapă pe om de orice responsabilitate.

Acum, în această serie, analizăm ambele minciuni. Pentru că această minciună potrivit căreia viața este ceva întâmplător sfidează Geneza capitolul 1. Geneza capitolul 1 elimină orice urmă de evoluție, stabilind faptul că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor așa cum le vedem. Și noi, de asemenea, acceptând ca atare învățătura din Geneza capitolul 1, contracarăm acest atac asupra Bibliei, asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce spune ea, fie că vorbește despre istorie, moralitate sau creație.

Aceste două minciuni merg împreună. Evoluționiștii care resping ideea unui Dumnezeu Creator, resping, prin urmare, ideea că Biblia este un document cu autoritate, scris de acel Dumnezeu Creator. Dar dincolo de asta, evoluționiștii, atât evoluționiștii teiști – cei care spun că evoluția a avut loc dar există un Dumnezeu, care a lansat într-un fel evoluția – cât şi cei care sunt evoluționiști teiști sau umaniști, în orice categorie ar fi, orice evoluționist, indiferent dacă el crede sau nu că există un Dumnezeu, pentru a îmbrățișa evoluția trebuie să nege Geneza capitolul 1.

Astfel, trebuie să nege că Dumnezeu a creat universul așa cum este și să nege că înregistrarea acelui act creator cuprinsă în Scriptură este infailibilă, inerantă și adevărată. Așadar depăşim de fapt ideea acestor două mari înșelăciuni. Pentru că Geneza 1 Îl declară pe Dumnezeu drept Creator și declară că relatarea despre creație din Biblie este în fapt infailibilă, inerantă și adevărată.

O perspectivă cu adevărat creștină este aceea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și că Dumnezeu există și S-a revelat pe Sine în Scriptură. Așadar, o perspectivă cu adevărat creștină susține că Dumnezeu este Creatorul, că Dumnezeu este dătătorul legii morale, iar universul din jurul nostru este lucrarea mâinilor Sale creatoare, iar Biblia este revelația Legii Sale morale și spirituale. Credem că ceea ce spune Geneza 1 este la fel de adevărat ca orice altă porțiune a Scripturii.

Geneza 1 este la fel de adevărat ca Exodul 20, care ne prezintă cele Zece Porunci. Este la fel de adevărat ca Isaia 53, care Îl descrie pe robul care suferă, Cel care va fi Mesia și va purta fărădelegile noastre. Este la fel de adevărat ca Matei capitolul 1, care arată faptul că Isus urma să se nască din Maria și să fie Mântuitorul lumii. Este la fel de adevărat ca Ioan capitolul 3, care spune că trebuie să te naști din nou. Este la fel de adevărat ca orice altă parte a Scripturii.

Nu există nicio bază pentru a modifica Geneza 1, a o pune la îndoială sau a nega veridicitatea ei, mai mult decât orice altă parte a Scripturii. De fapt, orice lipsă de încredere, orice modificare sau alterare a textului din Geneza 1 este un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Este un lucru cât se poate de serios să faci asta pentru că, la fel ca orice alt fel de răzvrătire, cineva care atacă veridicitatea lui Dumnezeu și a Cuvântului lui Dumnezeu aduce asupra sa amenințarea judecății divine.

Ascultați cuvintele ultimului capitol al Bibliei. Apocalipsa 22:18. „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta: că dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta; Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”.

În concluzie, Biblia se încheie cu un avertisment că ar fi bine să nu modifici Scriptura. Iar oricine modifică Scriptura adăugând sau scoțând din ea ajunge sub judecata divină. Astfel că am putea concluziona cu ușurință că modificarea Scripturii, alterarea Scripturii sau pur și simplu atitudinea de necredință față de ce zice Scriptura este de neconceput pentru un credincios statornic și înțelept. Este de neconceput. Singura posibilitate logică este aceea în care un necredincios neevlavios și nebun atacă mărturia Scripturii. Și asta fac ei tot timpul. Acesta este pur și simplu un mod de viață pentru ei.

Este de neimaginat ca un credincios să atace veridicitatea Scripturii. Și totuși, sunt mulți așa-numiți creștini care fac asta. Ei nu ar nega moralitatea celor Zece Porunci din Exodul 20. Nu ar nega mărturia profetică despre venirea lui Mesia cel care suferă din Isaia 53. Ei nu ar nega nașterea din fecioară a lui Isus Cristos. Ei nu ar nega Evanghelia harului și nevoia unei nașteri din nou. Ei nu ar nega alte lucruri din Scriptură. Dar ei neagă învățătura clară din Geneza capitolul 1.

De ce fac asta? De ce așa-zișii creștini se pun astfel în pericol sub amenințarea porțiunii de încheiere a Scripturii, care spune că numele lor ar putea fi scoase din Cartea Vieții și din cetatea sfântă iar urgiile care sunt scrise în Scriptură ar putea fi pronunțate asupra lor ca blesteme divine?

De ce s-ar pune oamenii în pericol modificând Scriptura în lumina unor astfel de avertismente? O fac pentru că doresc să le fie pe plac oamenilor de știință evoluționiști mai degrabă decât Dumnezeului Sfânt? Le plac aplauzele oamenilor? Iubesc ei reputația academică mai mult decât pe Dumnezeu? Caută ei aprobarea comitetelor departamentale mai mult decât aprobarea Dumnezeului Sfânt al acestui univers?

Bune întrebări, nu-i așa? Pentru mine este de neconceput că oamenii așa-ziși creștini ar putea nega Geneza. Pe baza a ce? Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Satan a reușit să aibă un mare succes în a-și promova minciuna despre evoluție, atât de mult încât de departe majoritatea creștinilor practicanți – majoritatea creștinilor practicanți – ar nega mărturia simplă și clară din Geneza 1, care spune că Dumnezeu a creat întregul Univers așa cum este acum în 6 zile de 24 de ore. Și asta, acum aproximativ 6.000 - 7.000 de ani.

De departe, majoritatea creștinilor evanghelici, care pretind că sunt creștini, ar nega asta. De ce ar nega ei învățătura clară a Scripturii și de ce ar modifica ei veridicitatea și integritatea Cuvântului lui Dumnezeu și s-ar pune pe ei înșiși într-un asemenea pericol? Satan este foarte inteligent, foarte subtil și a avut un imens succes în a vinde minciuna evoluției.

Acum nicio parte din minciuna evoluționistă nu este proclamată mai tare sau crezută la scală mai largă decât evoluția omului. De fapt, atunci când oamenii în majoritatea lor se gândesc la evoluție, se gândesc la om. Ei se gândesc la imaginea din National Geographic a unei creaturi asemănătoare maimuței în patru labe și la seria de aproximativ zece imagini diferite în care această creatură cu patru picioare dintr-odată se îndreaptă și ia postura unui bărbat. Și ni se spune că aceasta este progresia evoluției umane. Cu toții am văzut acele linii imaginare ale evoluției umane, unde trecem de la maimuță la om într-o serie de desene. Fiecare elev din sistemul public de învățământ este învățat constant că omul a apărut astfel, din maimuță.

Și se presupune, spun ei, că există fosile care dovedesc asta. Și aș vrea să vorbesc despre asta preț de un minut pentru că dacă nu o fac, cineva o să mă întrebe despre asta. Așadar se presupune că există fosile. Din când în când, cineva găsește un os undeva în Africa sau în altă parte și ni se spune că prin acel os a identificat verigile lipsă din această serie. Se presupune că există fosile care dovedesc asta.

Ei bine, adevărul este că nu există. Și majoritatea acelor fosile sunt falsuri. Presupoziția este că evoluția este adevărată. Ei încearcă să facă oasele să se potrivească cu desenele din National Geographic. Într-o carte scrisă de John Ankerberg și John Weldon, numită Darwin’s Leap of Faith, se spune: „În ciuda credinței larg răspândite care susține contrariul, datele despre rasa umană obținute din studiul fosilelor sunt insuficiente pentru a justifica orice credință în evoluție. În ciuda a 130 de ani de căutare, nu există fosile care să lege în mod convingător omul cu orice altă specie. Majoritatea s-au dovedit în mod concludent false”.

Și, după cum am spus, multe erau de-a dreptul false. Antropologul Kathleen J. Reichs, editorul revistei Hominoid Origins Originile hominizilor a citat multe autorități în domeniu care nu sunt de acord cu interpretările acestor numeroase presupuse descoperiri ale strămoșilor umani. „Până când va fi posibilă datarea precisă a fosilelor” – scrie ea – „reconstruirea legăturilor dintre diverși hominizi trebuie să rămână firavă, în cel mai bun caz”. Acum, este un antropolog onest, un evoluționist onest care spune că niciuna dintre fosile nu dovedește nimic.

Duane Gish scrie: „Nu există nicio dovadă, nici în prezent, nici în trecut, că omul ar fi apărut dintr-o creatură inferioară. El este unic ca un model creat separat și distinct, cu un design morfologic de bază, înzestrat cu calități care îl plasează cu mult deasupra tuturor celorlalte creaturi vii”.

Acum nu vreau să devin prea tehnic, ci doar să vă arăt că vă puteți face temele în privința acestui subiect și Biblia va rămâne în picioare. Evoluția omului a fost oarecum împărțită în trei, prin cuvintele în latină: Ramapithecus, Australopithecus și Pithecanthropus. Și bineînțeles că aceste nume vor apărea în aceste discuții. Aceștia sunt – aceștia sunt termenii latini dați presupuselor fosile și au fost anunțați ca forme de tranziție între maimuță și om.

O persoană obișnuită de pe stradă probabil încă mai crede că aceste clasificări reprezintă forme intermediare autentice, dar de fapt nu sunt. Chiar și evoluționiștii sunt serios divizați și niciuna dintre aceste clasificări nu certifică în niciun fel evoluția umană. De exemplu, primul termen Ramapithecus, este doar una dintr-o serie lungă de creaturi care au fost sugerate la un moment dat. Cu alte cuvinte, toate tipurile diferite de oase au fost puse sub acel titlu de Ramapithecus. Toate au fost sugerate ca fiind verigi lipsă, dar când au devenit disponibile dovezi mai complete, toate erau legate de familia maimuțelor.

Vorbim apoi despre Australopithecus. Ei au spus că aceasta este o dovadă a evoluției umane, opinia conform căreia aceste fosile reprezintă intermediari autentici a fost contestată de celebri anatomiști britanici, Solly Lord Zuckerman și Dr. Charles Oxnard, care a fost printre altele director și profesor de studii postuniversitare de anatomie la Facultatea de Medicină a Universității din California de Sud.

Zuckerman a condus o echipă de cercetare timp de peste 15 ani, și a studiat trăsăturile anatomice ale urangutanilor, ale omului, ale maimuțelor și ale fosilelor Australopithecus și specimenele anatomice de la sute de urangutani, oameni și maimuțe, în comparație cu aproape toate fragmentele de fosile importante disponibile ale acestei categorii specifice. Majoritatea evoluționiștilor par să clasifice Australopithecus ca un gen al hominoidului sau al familiei omului, mai degrabă decât cel al maimuțelor.

Dar Zuckerman le răspunde tuturor: „Eu însumi rămân total neconvins. Aproape întotdeauna când am încercat să verific afirmațiile anatomice pe care se bazează statutul Australopithecusului, am eșuat”. Și concluzionează că aceasta nu a fost altceva decât o maimuță și, ca atare, nu are deloc, nicio legătură cu strămoșii omului. O privire evoluționistă sinceră asupra acestor lucruri ajunge să le dezmintă. Lucrarea lui Zuckerman și Oxnard literalmente a reușit să fie atât de concludentă încât mulți alți oameni de știință au fost nevoiți să se alinieze după ea.

În același fel stau lucrurile și cu ultimul termen folosit pe care vi l-am menționat, Pithecanthropus, este aceeași poveste. Pithecanthropul, care este cunoscut ca omul de Java sau omul de Pekin, este o formă de tranziție creată dintr-un mic fragment al unui schelet. Acum ei cred că nu a fost niciodată vorba despre un bărbat, ci ei cred că a fost vorba despre ceva creaturi înrudite cu gibonii. Gibonii nu sunt o familie care locuiește pe stradă, ci sunt o specie de maimuță, după cum bine știți. Despre omul Cro-Magnon și omul de Neanderthal, ei știu acum că nu erau altceva decât schelete umane.

Există o carte fascinantă despre asta, dacă chiar vreți să citiți – nu vreau să mai vorbesc despre asta. Dar există o carte fascinantă numită Bones of Contention (Disputa Oaselor) Este un titlu bun. Este o evaluare creaționistă a fosilelor umane de către un om de știință creaționist remarcabil, pe nume Marvin Lubenow. Această carte a fost publicată de editura Baker în 1992. Bones of Contention. Dacă doriți un studiu mai aprofundat, veți găsi demascarea tuturor acestor presupuse forme de fosile de tranziție.

Acum, iată perspectiva simplă. Deoarece omul nu a evoluat, este imposibil să demonstrezi că a evoluat. Corect? Puteți înțelege asta? Lor le este greu să demonstreze că omul a evoluat pentru că nu a făcut-o. Așa că sunt într-o mare confuzie din care nu pot ieși pentru că încearcă să facă toată această perspectivă să se potrivească cu desenele din National Geographic și nu funcționează.

Aș dori să aduc înaintea dumneavoastră câteva citate ale unor evoluționiști de seamă. Robert Martin scrie: „Așadar cineva este forțat să concluzioneze că nu există o imagine științifică clară a evoluției umane, punct.” De asemenea Leaky care este un nume faimos în evoluția umană, spune în calitate de paleoantropolog de seamă următoarele: „Este posibil să nu putem spune niciodată cu exactitate ce a evoluat în ce”. Este destul de cuprinzător. Îți petreci toată viața pentru a ajunge la această concluzie.

Un alt Leaky, Richard Leaky, într-un interviu referitor la studiul omului timpuriu a spus – și citez – „Cred că încă ne dăm cu presupusul”. David Pilbeam a comentat: „Nu există o cale clară și inexorabilă de la maimuță la ființa umană”. În ceea ce privește dacă omul a evoluat din cimpanzei, urangutani sau giboni, el a spus: „Criteriile de arhivare a fosilelor au fost suficient de lejere și așteptările suficient de vagi pentru a găzdui aproape orice poveste”.

Iar într-o declarație celebră, el spune: „Poate că generații de studenți ai evoluției umane, inclusiv eu, ne-am agitat în întuneric. Baza noastră de date este prea împrăștiată, prea alunecoasă, pentru ca să ne poată modela teoriile. Mai degrabă, teoriile cuprind mai multe afirmații despre noi și ideologia noastră decât despre trecut” am încheiat citatul.

Și o altă Leaky, Mary Leaky, cunoscută ca antropolog, comentând despre efortul pe care l-a făcut toată viața pentru a construi un arbore genealogic evolutiv. Ea spune: „Nu cred că este posibil să potrivim fosilele hominide cunoscute într-un model de încredere.”

Bineînțeles că nu este posibil pentru că lucrurile nu s-au întâmplat așa. Lucrurile nu s-au întâmplat deloc în felul acesta. De fapt, știți ce fac, se împușcă în picior. Cea mai veche fosilă umană este identificată ca fiind KP271. Ei cred că este cea mai veche fosilă umană pe care a găsit-o antropologul evoluționist. Ei o datează acum 4,5 milioane de ani.

Acum, tu și cu mine știm că totul a fost făcut cu aproximativ 6.000 sau 7.000 de ani în urmă, dar ei au propriile lor sisteme de datare uniformitare, sisteme de datare evolutivă, care sunt inventate pentru a se adapta teoriei lor, teoriei evoluției. Iar ceea ce ei cred este că evoluția poate avea loc doar dacă ai destul timp. Și așa întind totul pe milioane de ani. Lucrul interesant este că se spune că cea mai veche fosilă umană este datată acum 4,5 milioane de ani.

Și, în plus, se pare că această fosilă umană apare pe scenă dintr-o dată, fără niciun strămoș evolutiv. Și dacă, într-adevăr, această fosilă este umană, teoria evoluției umane este total discreditată. Total discreditată. Pentru că dacă oamenii au existat acum 4,5 milioane de ani, atunci evoluția nu poate avea loc, pentru că atunci se suprapune și cu perioada animalelor. De fapt, alte animale despre care credeau că se află în schema evolutivă sunt datate mai timpuriu. Așa că au o problemă cât se poate de serioasă.

Mai mult, oasele care au 4,5 milioane de ani sunt identice cu cele ale oamenilor de astăzi. Nicio evoluție în 4,5 milioane de ani. Adică, totul este doar o născocire a imaginației lor, pentru că nu vor să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Romani 1, și au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu revelat în Scriptură.

Oamenii nu-L doresc pe Dumnezeu și nu doresc nici Biblia, nu-i așa? Ei nu vor ca Dumnezeu să le înghesuie viețile. Ei nu vor ca Biblia să stabilească standarde morale pentru ei. Oamenii de știință și cei care își urmăresc înșelăciunea și falsificările cu privire la evoluție sunt ca evreii din zilele lui Isus care au spus: „Nu vrem ca acest om să – „ce? „- să împărățească peste noi. Nu vom intra sub suveranitatea lui Dumnezeu”. Și astfel se încadrează în clasificarea din Psalmul 14:1 și Psalmul 53:1. „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu”.

Înțeleg că cei nelegiuiți cred așa ceva. Înțeleg că cei nelegiuiți nu doresc ca Dumnezeu să le limiteze viețile. Îi înțeleg pe cei care iubesc păcatul și vor să săvârșească păcat, că nu doresc un judecător moral care să îi privească peste umăr, care să-i tragă la răspundere și să-i condamne la iadul veșnic. Înțeleg dorința lor de a scăpa de Dumnezeu. Înțeleg de ce nu vor să accepte primul capitol al Bibliei, de ce nu vor să accepte o relatare clară a Genezei.

Dar nu înțeleg afecțiunea ridicolă și intolerabilă pentru această înșelăciune în dreptul creștinilor practicanți. Nu pot să înțeleg asta. Chiar și profetul Maleahi, Maleahi 2:10, a spus simplu: „Nu ne-a creat un singur Dumnezeu?” Cu toții suntem produsul creației lui Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Adevărul despre originea omului este că el a fost creat așa cum este acum. Adam nu era diferit de tine. De fapt, nici măcar nu ești cum a fost el, ci ești inferior. Și sunt sigur că este adevărat. Nu din cauza ta personal, ci din cauza păcatului. Acum aflăm despre crearea omului în ziua a șasea. Să ne uităm la textul din Geneza 1:24.

Tiparul creației este același ca în celelalte zile. „Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor – vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor”. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ”. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

„Dumnezeu i-a binecuvântat. Și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ”. Şi Dumnezeu a zis: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăților care se mişcă pe pământ, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde. Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea”.

Acum am trecut deja prin primele cinci zile ale creației. Primele cinci zile au fost într-adevăr echiparea casei în care va locui omul. Omul este regele pământului. Omul este punctul culminant al creației lui Dumnezeu, creat după chipul lui Dumnezeu. Și restul creației pur și simplu i-a asigurat casa, a fost pregătirea pentru sosirea omului pe scenă. Și chiar în ziua a șasea, așa cum tocmai am citit, a fost realizat un ultim detaliu în creație.

Dacă vă aduceți aminte, în ziua a cincea, Dumnezeu a creat toate animalele din mare și toate păsările de pe cer. Și astfel, la începutul zilei a șasea, a fost necesar să fie create făpturile pământești care sunt identificate în versetele 24 și 25 în trei categorii: vite, târâtoare și fiare ale pământului.

Acesta a fost ultimul detaliu în timp ce Dumnezeu pregătea casa în care va locui omul. Omul era subiectul. Omul a fost problema principală aici. Dumnezeu a avut cu adevărat în minte crearea omului cu scopul său răscumpărător. Orice altceva din univers va pieri. Orice altceva din univers va dispărea. Stelele vor cădea – conform cărții Apocalipsa – soarele se va stinge. Luna va ajunge la sfârșit. Întregul univers se va face ca un sul. Întreaga creație se va topi de mare căldură. Totul se va dizolva în revers.

Totul va ajunge necreat. Toată energia atomică necesară pentru a pune totul la locul lui se va învârti în sens invers, cum ar fi rularea filmului înapoi și totul va fi necreat și totul va dispărea din existență. Tot ceea ce trăiește pe acest pământ, fiecare lucru verde, fiecare plantă, fiecare copac, fiecare ocupant al mării, fiecare ocupant al cerului și fiecare animal terestru, fiecare creatură de oriunde din univers va muri la sfârșitul vieții sale și se va întoarce înapoi în țărână și va dispărea. Dar nu omul.

Omul este personajul principal și întreaga desfășurare a creației este aceea de a crea o scenă în care marea epopee a mântuirii să se poată desfășura în timp ce Dumnezeu alege o mireasă pentru Fiul Său, în timp ce Dumnezeu urmăreşte să-și demonstreze harul, mila, compasiunea și puterea Sa mântuitoare unui univers care cuprinde atât îngeri cât și oameni.

Deci crearea omului este subiectul principal. Vedem că textul Scripturii petrece mai mult timp pentru relatarea creării omului decât pentru orice alt element al creației și, de asemenea, tot capitolul 2 dezvoltă acea creație a omului pentru că este atât de importantă.

Acum dați-mi voie să vă prezint o mică paralelă. Ziua a șasea, în care au fost create animalele și omul corespunde zilei a treia. În a treia zi, pământul a fost creat. În a șasea zi, au fost făcute făpturile vii de pe pământ. În a treia zi, imediat după finalizarea organizării naturii neînsuflețite, au fost aduse la viață plantele, al căror teritoriu se întinde pe tot pământul.

Exact la fel a fost și în ziua a șasea, când vegetația și fauna au fost pe deplin instituite, a fost creat omul care este responsabil să conducă peste întreaga viață de pe pământ. Deci aceasta corespunde celei de-a șasea zile. Și am văzut toate acele paralele din relatare. Ziua întâi corespunde cu ziua a patra. Ziua a doua corespunde cu ziua a cincea. Și ziua a treia corespunde cu ziua a șasea.

Acum tiparul este același – versetul 24 – „Dumnezeu a zis” și versetul 25, „Dumnezeu a făcut”. Acestea sunt într-adevăr paralele. Dumnezeu creează, literalmente, spunând lucrurilor să vină în existență. În cultura ebraică – cultura tipică ebraică – această lucrare de creație este repetată în două moduri diferite pentru a pecetlui claritatea inconfundabilă a consemnării. „Dumnezeu a zis” este o declarație paralelă cu „Dumnezeu a făcut”, care este o expresie ce întărește ceea ce a realizat „Dumnezeu a zis”.

Și, în general, Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare”. Făpturi vii. Acestea sunt animalele terestre. Animalele marine au fost deja create în ziua a cincea. Animalele din aer, păsările și cele care zboară, au fost create în ziua a cincea. Rămân doar animalele terestre de creat. Apropo, ele nu au evoluat. Au fost create instantaneu.

El a creat făpturi vii și se referă la trei categorii de animale terestre. Cred că sunt destul de fascinante, de altfel. Numai că acestea nu ar fi în acord cu tipologia contemporană, cred că ați numi-o clasificarea cronologică a animalelor, cum ar fi amfibieni, reptile și toate astea, și mamifere și așa mai departe. Biblia ne oferă doar trei categorii simple: Vite, târâtoare și fiare ale pământului.

Vitele probabil – cred că aproape toți cercetătorii evrei sunt de acord în acest sens – este o expresie care vorbește despre animale care pot fi îmblânzite și domesticite pentru folosul omului. Atunci când ne gândim la domesticire, ne vine imediat în minte un câine, dar nu asta ar avea în vedere Biblia, deoarece un câine într-adevăr nu are niciun folos decât dacă l-ai dresat pentru a-ți aduce ziarul. În afara de asta nu are niciun folos.

Nu poate trage un plug. Presupun că un câine poate păzi oile dacă este dresat corespunzător și poate că există o utilitate acolo, care s-ar încadra în acea categorie. Dar, în general, acestea ar fi genul de animale, de exemplu, care ar asigura lapte, cum ar fi o capră și o vacă. Un animal care ar putea fi călărit, cum ar fi un animal de povară și lucruri de genul ăsta. Animale care pot fi îmblânzite și domesticite și folosite de om.

Apoi o a doua categorie sunt târâtoarele. Și, bineînțeles, îmi vin imediat în minte șerpi și șopârle și lucruri de genul ăsta. Dar probabil că se referă la mai mult de atât. Orice se mișcă sau se târăște pe pământ - asta ar include o întreagă lume de insecte, precum și – iar majoritatea cercetătorilor evrei ar spune că se referă, de asemenea, la – animale mici cu picioare scurte, rapide ca iepurii care vin tot timpul în curtea noastră și mănâncă florile.

Cu picioare scurte, despre care – un scriitor evreu spune: „Animale cu picioare scurte ale căror burți nu sunt departe de pământ. Insecte, rozătoare, precum și șerpi și amfibieni, etc., etc”. Apropo, se face referire la astfel de animale în Levitic 11:29. „Iată din vietățile care se târăsc pe pământ: cârtița, șoarecele, șopârla mare, gecko [care este un fel de șopârlă], crocodilul, șopârla, reptila de nisip și cameleonul”.

Așadar aici aveți o combinație a acestor lucruri – cârtița, șoarecele împreună cu reptilele. Și aceasta este probabil o categorie destul de generală pentru târâtoare.

Avem apoi o a treia categorie, fiarele pământului. Acestea ar fi animalele cu patru picioare de o anumită dimensiune, care sunt în general neîmblânzite. Ne gândim imediat la lei, girafe, elefanți, rinoceri, hipopotami, tigri și animale de genul ăsta care nu sunt domesticite pentru folosul omului, în general vorbind, deși este posibil să fie de folos pentru anumite scopuri – mă gândesc la elefantul indian, dar în mod sigur nu elefantul african - eu însumi am călărit un elefant indian. Sunt animale care pot fi îmblânzite. Dar, în general, fiarele pământului, ar fi mamiferele mari care cutreieră pământul într-o formă neîmblânzită sau sălbatică.

Cam acestea sunt. Adică, chiar nu mai este nimic de spus. Există animale domestice și animale sălbatice. Sunt cele care sunt deasupra solului și sunt cele care se târăsc și se mișcă pe pământ. Astea sunt categoriile. Acum, această clasificare generală, după cum am spus, nu are nicio legătură cu sistemul arbitrar al taxonomiei create de om. Este doar un simplu sistem natural.

Acum vreau să subliniez faptul că toate aceste trei categorii au fost create simultan. Pentru că uitați-vă la versetul 24. „Vitele, târâtoarele și fiarele pământului”. Cineva ar putea spune: „Oh, vitele au venit primele și din ele au evoluat târâtoarele și din ele au evoluat fiarele pământului”. Problema este că se repetă același lucru în versetul 25, doar că în ordine inversă. Fiarele pământului sunt menționate mai întâi, în al doilea rând sunt menționate vitele, iar în al treilea rând, sunt menționate târâtoarele. Așadar, vedeți, amestecarea ordinii este o modalitate foarte bună de a ne indica că acestea au fost create simultan.

Ele nu progresau una din cealaltă. Toate au fost create simultan prin puterea lui Dumnezeu. Nicio evoluție, nicio luptă pentru existență, nicio supraviețuire a celui mai puternic, nicio mutație. Dumnezeu a creat întocmai toate aceste animale. Și nu este uimitoare și extraordinară varietatea? Adică, doar varietatea peștilor din mare și a animalelor, inclusiv a mamiferelor care înoată în mare, este uluitoare.

Și iată că se descoperă tot mai multe. Şi există mii de categorii de animale care au dispărut deja. Şi există păsările care zboară pe cer. Unii oameni sunt pasionați de ornitologie și se uită cu binoclul, descoperind toate minunile păsărilor de pe cer. Și apoi vezi animalele și insectele și toate reptilele și toate lucrurile care se târăsc pe tot pământul și faptul că Dumnezeu are o capacitate intelectuală atât de vastă de a concepe și de a proiecta toate aceste creaturi face să-ţi stea mintea în loc. Însă El a făcut totul.

Versetul 24: „Să dea pământul”. Să dea pământul. Acum de ce a spus asta? De ce a spus El: „Să dea pământul”? Ei bine, cred că este doar un alt mod de a spune „lasă-i să apară pe pământ”. Dar este adevărat – și trebuie să vă subliniez acest lucru – că trupurile animalelor sunt compuse din aceleași elemente ca şi pământul. Corect. Corpurile animalelor sunt compuse din aceleași elemente chimice ca şi pământul și ies din pământ pentru a fi modelate și formate, iar când mor, se întorc în pământ, cum erau. Pentru că sunt făcute din aceleași elemente.

De fapt, asta este adevărat și în dreptul omului. Uitați-vă la 2:7. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului” - El a făcut pe om din țărână, din pământ. Și în felul acesta, cu aceleași componente care a făcut pământul, Dumnezeu a făcut animalele. Același material chimic.

Acum, când El le-a adus la viață, au fost numite „făpturi vii”. Și doar vă reamintesc că acesta este un concept foarte important. Plantele nu sunt niciodată numite „ființe vii”. Copacii nu sunt niciodată numiți „făpturi vii”. Avem vegetația creată în versetele 11 și 12. Acolo se numește „verdeață”. Unii traduc expresia prin cuvântul „ierburi”, dar cea mai bună traducere este „vegetație”. Însă nu sunt niciodată numite „făpturi vii”.

Însă când ajungem la versetul 20, pentru prima dată când se pomenește despre făpturi vii este atunci când sunt create făpturile mării și făpturile văzduhului – păsările, peștii și alte viețuitoare care sunt în mare. Ele sunt numite „făpturi vii”. Și care este caracteristica ființelor vii despre care v-am vorbit? Făpturile vii se mișcă. Plantele nu. Făpturile vii se mișcă și au conştienţă. Se mișcă și sunt conştiente. Sunt diferite de plante.

Nu poți dresa o plantă pentru că o plantă – mă refer aici în sensul că o poți dresa să facă ceva. O poți face să crească spre soare, dar aceasta este o chestiune ce ține de tendința sa naturală și anume, de a-și atrage viața din lumină. Dar nu poți antrena o plantă pentru că o plantă nu este conştientă. Făpturile vii au conştienţă și mobilitate. Sunt diferite de plante.

Făpturile vii au conștiență, dar nu neapărat conștiință de sine. Sunt conștiente de mediul lor, astfel încât să poată reacționa la acesta. Un câine poate scăpa din calea unei mașini. Un câine poate învăța să asculte o comandă. Chiar și orca Shamu poate asculta o comandă și poate să iasă din apă și să atingă cu nasul o minge la o distanță de 6 metri în aer. Și le pot dresa să facă asta pentru că sunt conștiente de mediul în care se află și leagă totul de primirea recompenselor de mâncare.

Dar asta nu înseamnă că astfel de făpturi au conștiință de sine. Ele pot reacționa la mediul lor, dar nu știu despre sine că există. Conștiința de sine se referă la faptul că știi cine ești și știi că reacționezi în mediul tău. Ele au conștiență fără conștiință de sine. Și când mor, se întorc în țărână. Ele sunt în lume pur și simplu ca o parte a decorului, în timp ce Dumnezeu își prezintă minunea regelui pământului, creației Sale, omul, care este făcut după chipul Său.

Acum observați din nou în versetele 24 și 25 că se repetă expresia „după soiul lor” de câteva ori în versetul 24 și de câteva ori din nou – de fapt de trei ori – în versetul 25. Acest lucru devine foarte cunoscut pentru noi. Avem de 10 ori această expresie în Geneza 1. „După soiul lor”, „după soiul lor”, „după soiul lor”.

Îngăduiți-mi să spun acest lucru cât de simplu pot. Asta indică limitarea variației. Asta indică limitarea variației. Nu cred că vrei să devii tehnic și să spui că „după soiul lor” înseamnă specie sau gen sau familie sau regn sau oricare ar fi termenii științifici de clasificare. Dar ceea ce vom spune este că „soiul lor” înseamnă că există o limitare a variației.

În fiecare caz există un cod genetic. În fiecare caz există un ADN, o bandă cromozomială care este codificată în fiecare celulă a fiecărei ființe vii care determină natura acelei ființe vii. Și fiecare ființă va fi fidelă naturii sale. Poate exista variație în acel ADN, dar nu poate deveni altceva decât ceea ce este. Acest lucru este controlat, după cum am aflat de multe ori, de ADN. Și asta implică conceptul de soi, conceptul de soi.

Apropo, doar ca o notă de subsol, formarea plantelor a avut loc înainte de crearea animalelor vii, înaintea peștilor și înaintea păsărilor. Iar asta contrazice în mod categoric sistemul evolutiv tradițional, care spune că toată viața animală a început în mare și s-a târât afară din mare la un moment dat de-a lungul a sute de milioane de ani, s-a târât afară din mare și, întâmplător, odată ce a ajuns pe uscat, au evoluat plantele. Dar ceea ce vedeți în Geneza este că plantele sunt create mai întâi, vegetația este creată mai întâi și apoi a fost crearea făpturilor marine, a păsărilor cerului și a viețuitoarelor de pe pământ.

Așadar, cel mai bun lucru pe care îl putem spune despre soi este că are o limitare a variației. Dumnezeu a creat aceste făpturi așa cum sunt. Câinii erau câini. Caii erau cai. Delfinii sunt delfini. Baracudele sunt baracude. Furnicile sunt furnici, deși există multe soiuri diferite. Păianjenii sunt păianjeni. Șerpii sunt șerpi. Broaștele sunt broaște.

Deși există variații, există limitări ale acestei variații. Nu evoluează unul în altul. Și asta se repetă de zece ori în Geneza capitolul 1, de parcă Dumnezeu ar fi știut că cineva va veni și va încerca să spună o minciună despre un soi care devine altul și că nu există nicio limitare a variațiilor.

La sfârșitul versetului 24 scrie: „Și așa a fost”. Și am mai auzit asta înainte. Când Dumnezeu a creat, așa a fost. Aceasta este o mică frază importantă. Nu este doar aruncată acolo pentru a umple spațiul. Apare în urmă, în versetul 9. „Și așa a fost”. Apare în versetul 11. „Și așa a fost”. În versetul 15, „Și așa a fost”. Și aici, în versetul 24, „Și așa a fost”. Înseamnă că a fost stabilit, a fost de neschimbat, a fost permanent și așa a rămas.

Când chiar la început Dumnezeu a spus: „Să fie lumină”, nu spune „și așa a fost”. Pentru că acea lumină, când a fost creată inițial, era doar lumină și nu era încă atașată corpurilor cereşti, luminătorilor, lunii, soarelui și stelelor. Când Dumnezeu a creat pentru prima dată pământul, era doar o masă de elemente complet înghițite de apă, Dumnezeu nu spune: „Și așa a fost”. Pentru că aceasta nu era forma sa permanentă.

Dar în versetul 9, când Dumnezeu a început să separe apele de sus de apele de dedesubt, apoi a apărut uscatul și Pământul și-a luat forma sa cu pământ și apă, şi așa avea să fie permanent, afirmația este „Și așa a fost”.

Și așa a fost în versetul 11 ​​când a fost creată vegetația pe pământ, care urma să fie permanentă și fixă, în același fel în care există și astăzi. În versetul 15, luna, soarele, stelele au fost așezate pe cer și așa a fost. Toate au fost așezate la locul lor. Și aici, în versetul 24, animalele au fost create și încă sunt așa. Ele încă sunt așa. Și așa a fost, totul a fost fix, ferm, permanent și așa a rămas până astăzi. Au rămas în cadrul soiului lor, variația lor fiind restrânsă.

Există unele variații. Există o schimbare. Noi știm asta. Genetica poate face asta. Este vorba despre încrucișări speciale. Dar ele rămân în esență același soi de creaturi.

În cele din urmă, crearea acestor făpturi pământești primește un comentariu de la Dumnezeu la sfârșitul versetului 25. În esență, Dumnezeu a văzut că erau bune. Și apropo, Dumnezeu a spus asta, tot timpul. Versetul 4 ne spune că Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Versetul 10, Dumnezeu a văzut că uscatul și marea sunt bune. Versetul 12, plantele erau bune. Versetul 18, corpurile cerești, și ele au fost bune. Versetul 21, viețuitoarele mării și păsările cerului, și ele au fost bune. Versetul 25, fiarele pământului erau bune. Și, în sfârșit, versetul 31, după ce a făcut omul, [Dumnezeu S-a uitat la tot ce crease] și iată că erau foarte bune.

Tot ce a făcut Dumnezeu a fost bun. Acum ascultați acest lucru. Nu existau defecte. Nu existau malformații. Nu existau mutații. Nu exista nimic inferior. Nu exista selecție naturală, nu exista supraviețuirea celui mai puternic, pentru că nu existau animale necorespunzătoare. Toate erau bune. Nu era nicio imperfecțiune. Nu a existat selecție naturală. Nu exista niciun fel de inferioritate. Toate erau foarte bune. Și vom spune mai multe despre ce înseamnă „foarte bune” când ajungem la versetul 31.

În acest moment, toate erau bune. Erau bune. Nici măcar moartea nu exista în lume. Nici măcar moartea nu era în acel moment în lume. Moartea nu avea să vină până când omul nu avea să păcătuiască în capitolul 3. Dar în acest moment pământul era pregătit pentru om. Omul, care urma să fie regele pământului și căruia urma să i se dea stăpânire peste pământ.

Apropo, Domnul trebuie să fi creat toate animalele în prima parte a zilei a șasea. Pentru că restul zilei a fost pentru crearea omului și a fost oarecum implicat. Nu ne dezvăluie toată implicarea aici în acest capitol, dar în capitolul 2 o dezvăluie. Și ne vom uita la asta mai târziu.

Dar să ne uităm la versetele 26 și 27, cel puțin să le vedem pe scurt. Ajungem la esenţa creației lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. El să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ”. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”.

Iată-l. Acesta este apogeul creației. Acesta este motivul pentru toate acestea. Și din nou, avem aceeași formulă. Versetul 26, „Dumnezeu a zis”, versetul 27, o declarație paralelă, „și Dumnezeu a făcut”. Şi Dumnezeu a creat. Aceeași modalitate. Dumnezeu vorbește și creează. Unul si același lucru. Aceasta este ceea ce se numește „creație prin decret – creație fiat”. Prin creație fiat deoarece cuvântul latin fiat înseamnă „să fie”. Dumnezeu rostește şi totul vine în existență. Să fie. Să fie. Am auzit asta iar și iar și iar. Să fie. Să fie. Să fie. Hmm. Versetul 26 nu spune: „Să fie”. Ce spune? „Să facem om”. Acesta este ceva nou, oameni buni. Acesta este ceva nemaiîntâlnit. Și asta este o diferență foarte importantă. Pentru că este o schimbare majoră de exprimare.

Tot drumul până aici, versetul 3, versetul 6, versetul 9, versetul 11, versetul 14, versetul 20, versetul 24. Să fie. Să fie. Să fie. Să fie. Aceasta este o formă impersonală a verbului ebraic. Să fie. Să fie. Aproape ca și cum Dumnezeu nu ar fi implicat îndeaproape. Să fie. Să fie. Dar aici, „Să facem (Noi)”.

În acest moment, Dumnezeu devine personal și, ascultați, pentru că Dumnezeu este o trinitate atunci când se prezintă personal, este la plural în limbaj. Este la plural. Adică, în Ioan capitolul 1 se spune că Isus Cristos a creat. „Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”. Aici se spune că Dumnezeu a creat. În Ioan 1 se spune că Isus a creat totul.

Se precizează că și Duhul lui Dumnezeu a fost implicat în modelarea creației mai devreme în Geneza 1. Întreaga Trinitate a fost implicată în această lucrare. Iar atunci când Dumnezeu ajunge la crearea rasei umane, El nu folosește terminologia impersonală prin fiat, „Să fie”, ci folosește un limbaj care dezvăluie că vorbește în Sine: „Să facem”. „Să facem om după chipul nostru”. Știți prin ce ne lasă să intrăm în lume? El ne lasă să intrăm pe baza unui plan trinitar. El este în comuniune cu El Însuși în ce privește cea mai importantă dintre toate creaturile.

Acum cred că aceasta este o referire clară și - de fapt, este o referire inconfundabilă și incontestabilă la Trinitate. Recunosc – cred că orice student al Bibliei o face – clarificarea deplină a doctrinei Trinității așteaptă perspectiva Noului Testament, în Noul Testament obținem teologia deplină, clarificarea deplină a teologiei Trinității. Dar cu siguranță Trinitatea este evidentă și în Vechiul Testament.

La Duhul lui Dumnezeu se face referire în mod repetat în Vechiul Testament. Se vorbește despre Îngerul Domnului care nu este altul decât Fiul lui Dumnezeu pre întrupat. Îl avem pe Dumnezeu Însuși. Avem o comunicare din interiorul Trinității aici. „Să facem om după chipul Nostru.” Avem Psalmistul care spune: „Domnul a zis Domnului meu”. Fără niciun dubiu, este o conversație între Tatăl și Fiul.

Există o serie de revelații ale Trinității în Vechiul Testament. Psalmul 2, Tatăl spunând Fiului: „Astăzi te-am născut și Ți-am dat neamurile ca moștenire”, o promisiune mesianică, o promisiune profetică din Psalmul 2.

Există o serie de referințe cu privire la Trinitate în Vechiul Testament. Nu vreau să insinuez că nu există pentru că există. De fapt, vorbind despre Cristos, al doilea membru al Trinității, Psalmul 45:7 spune: „Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea; De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, Te-a uns cu untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii Tăi”. Ei bine, aceasta este o afirmație atribuită direct lui Mesia, Domnului Isus Cristos. Acesta este, din nou, un indiciu că Dumnezeu este în comuniune cu Fiul.

Și există o serie de alte pasaje de genul acesta. Ezit să merg la toate, dar doar câteva ar putea fi folositoare. Psalmul 110, cred că este, aș putea greși – dar da, acesta este. „Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”. Ei bine, la asta se face referire chiar și în Noul Testament ca fiind o realitate în dreptul lui Cristos. Așadar Îl avem pe Dumnezeu Tatăl comunicând cu Dumnezeu Fiul într-o conversație purtată între Cei doi.

Așadar, există referințe la trinitate în Vechiul Testament. Este important să recunoaștem asta. Dar înțelegerea deplină a Trinității înflorește cu adevărat în Noul Testament. Înțelegem de ce, nu-i așa? Pentru că al doilea membru al Trinității devine ce? Devine om. Se întrupează. Acum, despre ce este vorba în această expresie „Să facem?” Vă mărturisesc că aș putea deschide o discuție pe tema asta pentru că știu într-o oarecare măsură despre ce a fost discuția aceea sau despre ce a fost vorba.

Acuma veți zice: „De unde poţi să știi așa ceva?” Ei bine, există un singur mod în care știu ceva, și asta pentru că este prezentat în Biblie. Dar știu ceva despre semnificația acelei conversații. Era vorba despre mântuire. Era vorba despre mântuire pentru că – ascultați cu atenție – pământul fusese deja format, nu? Am dreptate? Bun. Și conform Bibliei, Apocalipsa 13:8, Apocalipsa 17:8, numele noastre au fost scrise în Cartea Vieții Mielului, când? Înainte de întemeierea pământului. Adevărat? Bun.

Așadar știm câte ceva despre ce a fost vorba în acea conversație înainte de modelarea și crearea pământului și înainte de crearea omului. A fost o conversație care a atins un asemenea nivel încât numele au fost de fapt consemnate în cartea lui Dumnezeu. Numele… ale cui nume erau acolo? Al meu, nu? Al tău, dacă ești credincios. Și mai știu, conform cu Efeseni capitolul 1, că noi am fost rânduiți mai dinainte (predestinați) să fim în Cristos încă înainte de întemeierea lumii. Am dreptate? Nu asta spune Efeseni 1?

Așa că știu ceva despre subiectul acelei conversații. Ei au vorbit despre răscumpărare în Trinitate sau au comunicat despre răscumpărare. Și un plan s-a desfășurat în mintea lui Dumnezeu și planul era următorul: Dumnezeu L-a iubit perfect pe Fiul. Dumnezeu a vrut să-și demonstreze dragostea față de Fiul, iar noi am parcurs asta în trecut. Acesta este locul perfect pentru a introduce acest subiect.

Dumnezeu L-a iubit perfect pe Fiul. El a vrut să-Și demonstreze dragostea pentru Fiul, dragostea curată pe care o avea pentru al doilea membru al Trinității. Și a hotărât că va face asta într-un mod remarcabil. Și anume, va pregăti o mireasă pentru Fiul său. Și prin expresia „o mireasă” El a vrut să spună că va obține o umanitate răscumpărată care să-L cinstească pe Fiul Său, să-L adore pe Fiul Său, să-L iubească pe Fiul Său, să se închine Fiului Său și să-L slujească pe Fiul Său pentru totdeauna. Și literalmente, El va aduce acea umanitate răscumpărată acolo unde locuiește Trinitatea în gloriile cerului și ei vor trăi împreună acolo pentru totdeauna. Acesta era planul.

Crearea pământului și a întregului univers și a tot ceea ce era în el a fost doar scena pentru desfășurarea planului. Poate veți întreba: „Bine, dar a fost necesar să se facă toată acea creație?” Bineînțeles. Pentru că acea creație vorbea despre Dumnezeu și despre cine era El și îi transmitea omului despre măreția, despre gloria și puterea Lui, nu-i așa? Cerurile spun ce? Slava lui Dumnezeu. Și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. În Romani 1 se precizează că dacă te uiți la pământ poți vedea că Dumnezeu există, astfel încât Însușirile Sale nevăzute se manifestă prin creația Sa vizibilă și astfel omul nu se poate dezvinovăți. Totul a avut rolul să dezvăluie cine este Dumnezeu.

Și te uiți la creație şi Îi vezi puterea, Îi vezi inteligența, Îi vezi înțelepciunea, Îi vezi dragostea pentru frumos, vezi mintea Lui extraordinară și înțelepciunea Lui uluitoare. Îi vezi bunătatea, blândețea și tandrețea în petala unei flori. Îi vezi puterea în fulgere, în tunete și în corpurile masive care străbat spațiul nesfârșit în miliardele de galaxii care există acolo. Poți vedea atât de multe despre Dumnezeu. Toate acestea Îl arată pe Dumnezeu.

Dar ceea ce Îl arată pe Dumnezeu într-un mod deosebit de remarcabil este că El este suficient de milostiv pentru a-i mântui pe păcătoși, nu-i așa? Și asta nu ar putea fi demonstrat niciodată, că Dumnezeu este milostiv, că Dumnezeu este îndurător, că Dumnezeu este iertător, că Dumnezeu este bun, că Dumnezeu este blând, toate acestea nu ar putea fi văzute niciodată decât dacă ar exista niște păcătoși acolo faţă de care Dumnezeu să poată avea milă, nu?

Așadar undeva înainte de întemeierea lumii a fost pus în aplicare un plan. Și Dumnezeu, care nu poate să mintă – 2 Timotei 1:9 spune (parafrazat) că: „S-a hotărât mai dinainte răscumpărarea omenirii prin Cristos Isus”. Mai întâi a trebuit să creeze omul. Și astfel planul era că [sfânta Treime] va aduce în glorie o umanitate răscumpărată.

Avem și îngeri care au fost creați în acest moment și au fost creați pentru slava lui Dumnezeu. Dar, dincolo de asta, îngerilor nu li se arată har, așa că Dumnezeu nu Își poate arăta harul, mila și iertarea Lui față de îngeri, deoarece nu există mântuire pentru îngeri. Îngerii au fost fie sfinți, fie îngeri căzuți, iar cei căzuți sunt iremediabil căzuți și condamnați la iazul de foc.

Dumnezeu a hotărât la un moment dat înainte de întemeierea lumii că va mântui pe cei păcătoși, că va mântui oamenii. El urma să-i creeze și să-i mântuiască. Mai apoi, El îi va aduce la slavă și ei vor fi o mireasă pentru Fiul Său, pe care o să-L slujească, o să-L iubească, și o să-L adore pe Fiul Său în vecii vecilor și în veci de veci, iar El va umple cerul, la propriu, cu un cor imens, care nu va face altceva decât să-L laude și să-L slujească o veșnicie.

Acum, asta a fost un crâmpei din discuția din cadrul Trinității în care Dumnezeu avea acest scop extraordinar. El nu trebuia să ne creeze pe niciunul dintre noi, la fel cum nu trebuia să creeze nimic altceva. Dar El a creat – și acum ascultați cu atenție – toate celelalte pentru a crea o scenă în care să ni Se descopere. De aceea, Isus a spus în Ioan 6: „Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine”. El a hotărât din toată omenirea pe cei pe care-i va aduce, pentru a-i oferi Fiului Său ca un dar de dragoste.

Și El le-a scris numele lor într-o carte înainte de întemeierea lumii. Am fost predestinați înainte ca lumea să fie creată vreodată. Deci știu ceva despre discuția care a avut loc acolo. Și puteți ști că atunci când Scriptura spune: „Dumnezeu a zis să facem om”, acesta a fost momentul pe care Trinitatea îl plănuise, nu-i așa? Acesta a fost. Acesta a fost. Punctul culminant a fost ziua a șasea.

Și acum toți sunt implicați. „Să facem om”. Nu zice: „Să fie. Să fie. Să fie”, într-un mod impersonal. Dumnezeu devine foarte personal aici pentru că acum îi creează pe cei care sunt creaţii veşnice. Și cei care Îi vor aduce slavă veșnic fie în rai, fie în iad. Acesta, omul, este apogeul a toate „Să facem om”. Astfel că Dumnezeu devine foarte, foarte personal.

Acum, pe cât de incredibili suntem, fiind făcuți după chipul Lui, vă reamintesc din nou, versetul 7, „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om”. El a spus asta. „Să facem om.” Și a făcut-o. El ne-a creat. Și cum a făcut-o? El a format un om din țărână, din pământ. Și rețineți că suntem alcătuiți din aceleași elemente de bază ca orice făptură. Și elementele materiale sunt făcute din anumite substanțe chimice. Toți suntem făcuți din aceleași lucruri. De aceea corpurile se descompun și se întorc în țărână. Țărâna se întoarce în țărână.

El i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut o făptură vie, o ființă vie. La fel ca și celelalte făpturi vii, el avea mobilitate și conștiență. Avea mobilitate și conștiență. Corpul vostru este format în principiu din aceeași materie primă ca restul ordinii create. Vă aduceți aminte că acum câteva săptămâni v-am spus despre corpul vostru că este făcut în mare parte din ce? Din nimic. Ești 90 la sută nimic – 99 și ceva la sută nimic. Pentru că cel puțin acest procentaj dintr-un atom este tot nimic.

Iar corpul este format din aceeași materie primă atomică ca orice altceva din ordinea creată. Și ca toate celelalte animale, ți s-a dat suflare de viață. Ai fost făcut o făptură vie în sensul că ai conștiență și ai mobilitate. Apropo, despre animalele din Geneza 7:22 se spune că în nările lor era „suflarea duhului de viață”.

Așadar, aceasta este, vorbind într-un mod cât se poate de simplu, formarea noastră fizică prezentată în Geneza 2:7. Am fost făcuți din țărână. Am fost făcuți din aceleași particule atomice ca toate celelalte și ca orice altă făptură și avem conștiență ca orice altă făptură vie. Dar aici este o diferență uriașă și iată care este: am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu. Vrei să știi ce înseamnă asta, trebuie să fii împreună cu noi săptămâna viitoare. Despre asta este vorba, oameni buni. Dar mă uit aici, și nu-mi vine să cred cât este ceasul, așa că trebuie să ne oprim.

Oh, asta este atât de important. Nu-mi place să mă opresc, dar aici mi-am petrecut tot acest timp și nu am fi ajuns unde am ajuns fără acest subiect extraordinar. Așa că, vom continua data viitoare.

Tată, Îți mulțumesc pentru Cuvânt. Îți mulțumim pentru marea nădejde din inimile noastre în ce privește viitorul deoarece avem încredere în Tine, că ești un Dumnezeu credincios. Tu ești Creatorul nostru, Mântuitorul nostru, Răscumpărătorul nostru și Împăratul nostru care vine. Amin. SFÂRȘIT