După cum bine știți, acum câteva săptămâni, am finalizat studiul nostru din minunata epistolă scrisă de Iuda,

care s-a încheiat cu o promisiune. Că Dumnezeu poate să ne păzească de orice cădere și să ne înfățișeze fără prihană înaintea slavei Sale. Și pentru că asta a introdus extraordinara doctrină a siguranței veșnice, sau mai exact, doctrina despre perseverarea sau păstrarea sfinților, am petrecut câteva săptămâni vorbind despre această doctrină. Și în discuțiile pe care le-am avut pe marginea acestui subiect, am spus că sfârșitul este determinat de la început. Mântuirea noastră este sigură până la capăt, deoarece mântuirea noastră a fost predestinată chiar de la început să fie dusă la bun sfârșit.

Ne aducem aminte că Romani 8 face o declarație monumentală și foarte clară în acest sens. Când în Romani 8 apostolul Pavel scrie: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Adică toți cei pe care Dumnezeu i-a hotărât mai dinainte (i-a predestinat) vor deveni asemenea chipului Fiului Său în slava veșnică. Și astfel „pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit”. Așadar, am spus că marele adevăr fundamental care ne garantează viitorul este decretul dat de Dumnezeu în veșnicia trecută. Este hotărârea prin care am fost aleși pentru etapa finală al mântuirii și asta face ca mântuirea noastră să fie sigură.

Doctrina alegerii este o doctrină tulburătoare pentru mulți oameni. Este portretizată și prezentată în felul acesta, ca și cum această doctrină ar pune cumva sub semnul întrebării bunătatea și harul lui Dumnezeu. De fapt, există declarații literalmente șocante despre această doctrină făcute de evanghelici proeminenți. De exemplu, bine-cunoscutul Tim LaHaye, care este coautor al seriei Left Behind (Lăsați în urmă) și autor al multor cărți, spune următoarele: „Să sugerăm că Dumnezeul biblic, Dumnezeul milos, îndelung răbdător, iubitor și plin de îndurare ar inventa o astfel de doctrină înfricoșătoare – și anume predestinarea - care ne-ar face să credem că este un act de har să selectăm anumite persoane pentru cer și, prin excludere, altele pentru iad, se apropie într-un mod foarte periculos de blasfemie”. Acestea sunt afirmații pe care acești domni le-au făcut să vadă lumina tiparului.

Arno Froese, care este implicat într-o altă lucrare, scrie:

„Teologia defectuoasă a preselecției“ – așa o numește el - “este o încercare de a elimina capacitatea omului de a-și exercita liberul arbitru, ceea ce reduce dragostea suverană a lui Dumnezeu la un act al unui simplu dictator”.

Un alt pastor, autor și învățător la radio spune: „Această doctrină Îl face pe Tatăl nostru ceresc să arate ca cel mai rău dintre despoți”.

Un altul, un președinte al Universității Holiness, Texas spune: „Această doctrină este cea mai irațională, incompatibilă, contradictorie, fără pic de apreciere în dreptul omului și o schemă a teologiei care Îl dezonorează pe Dumnezeu care a apărut vreodată în gândirea creștină. Nimeni nu poate accepta propozițiile sale contradictorii, care se exclud reciproc, fără a se înjosi din punct de vedere intelectual. Această doctrină susține un tiran egocentric, egoist, fără inimă, fără remușcări în calitate de Dumnezeu, și care ne cere să ne închinăm Lui”.

Un alt pastor de la Calvary Chapel(Capela Calvarului) scrie: „Calvinismul în cinci puncte” care, bineînțeles, ar include și doctrina alegerii“, Îl face pe Dumnezeu un monstru care torturează veșnic copiii nevinovați. Îndepărtează speranța mângâierii din Evanghelie. Limitează lucrarea de ispășire a lui Cristos. Se împotrivește evanghelizării. Stârnește certurile și dezbinarea și promovează mai degrabă un Dumnezeu mic și mânios, care judecă în loc să prezinte un Dumnezeu biblic care dă cu inimă largă”.

Un altul spune: „A afirma că Dumnezeu alege în mod suveran cine va fi mântuit este cel mai întortocheat lucru pe care l-am citit vreodată care Îl face pe Dumnezeu un monstru, care nu este cu nimic mai bun decât un idol păgân”.

Un site al studenților la teologie din Canada spune: „Această doctrină Îl face pe Dumnezeu un monstru diabolic și îl reduce pe omul, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, la un simplu robot”.

Iar Dave Hunt, pe care mulți dintre voi îl cunoașteți, un om care a scris atâtea cărți folositoare spune: „Această doctrină, care este o prezentare denaturată a lui Dumnezeu i-a determinat pe mulți să se întoarcă de la Dumnezeul Bibliei ca de la un monstru”.

Cuvântul cheie în toate aceste afirmații se pare că este cuvântul „monstru”. Cumva parcă această doctrină a alegerii Îl transformă pe Dumnezeu într-un monstru. Acum, acestea sunt afirmații destul de aspre despre această doctrină, însă ele reprezintă o mare parte din lumea evanghelică. Și nu vorbim aici despre analfabeți. Nu vorbim despre oameni care au doar câteva cunoștințe limitate. Vorbim despre oameni care sunt lideri în lucrare, pastori și scriitori. Și totuși, această doctrină este prezentată în Scriptură.

Ideea predominantă a acestor sceptici și critici ai acestei doctrine este că într-un fel alegerea este nedreaptă. Că într-un fel este nedreaptă. Dar, în primul rând, trebuie precizat foarte clar faptul că Dumnezeu nu trebuie măsurat prin înțelegerea noastră și prin standardul nostru de dreptate. Trebuie să fim primii care acceptăm faptul că înțelegerea noastră despre orice doctrină este într-un fel deformată, distorsionată și afectată de propria noastră păcătoșenie.

În Psalmul 50:21, Dumnezeu a spus: „Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine”. Și cu siguranță El nu este. În Isaia 55:8, „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul, „Ci cât de sus sunt cerurile față de pământ, atât de sus sunt căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre”. Aceasta este cheia. Dumnezeu are căi și gânduri care sunt de neînțeles pentru noi, sunt imposibil de rezolvat și de încercat.

În capitolul 11 ​​al epistolei lui Pavel către Romani, este o benedicție în care se menționează următoarele, versetele 33-36. „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui. Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” Cine ar putea ști cum gândește Dumnezeu? Cine ar putea fi atât de îndrăzneț încât să-I spună lui Dumnezeu cum ar trebui să gândească? „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin”.

Este esențial să înțelegem că Dumnezeu este sfânt, că natura lui este sfântă, că este infinit și desăvârșit în dreptate, că este desăvârșit în moralitate, că este perfect și că El este desăvârșirea. Totul în El, din El, de la El, pentru El și prin El este desăvârșit. Și orice ar spune El este drept. Iar dreptatea este ceea ce spune El că este.

Care este regula dreptății lui Dumnezeu? Care este principiul dreptății lui Dumnezeu? Ce se află în spatele judecăților Sale? Ceea ce se află în spatele a tot ce face El este propriul Său arbitru și absolut nimic altceva. Dumnezeu ia hotărâri bazate pe nimic altceva decât pe ​​voința Sa liberă. Și orice ar voi El este prin definiție drept, pentru că El este drept. Este drept pentru că așa voiește El. Nu este pentru că El vede așa, este drept pentru că El vrea asta, totul devine drept pentru că așa vrea El.

Puritanul William Perkins, a spus: „Nu trebuie să credem că Dumnezeu face un lucru pentru că este bun și corect, ci mai degrabă lucrul respectiv este bun și corect pentru că Îl face Dumnezeu”. Creatorul nu datorează nimic creaturii care nu-I poate înțelege gândurile, și nu-I poate fi sfătuitor. Și oricum, cum ar putea vreodată să fie numit Dumnezeu „nedrept” pentru că a ales să-i mântuiască pe unii, pentru că nu există nimeni care să merite să fie mântuit.

Mântuirea nu a fost niciodată o chestiune de corectitudine. Și totuși asta spun oamenii. “Nu este cinstit. Nu este drept”. Dar nu cred că vrei dreptate, nu-i așa? Alegerea este înrădăcinată deplin numai în har. El este Cel mai îndurător și se pare că este Cel mai milostiv față de cei cărora li se pare că harul este nemeritat. Nu sunt mulți puternici, nu sunt mulți de neam ales. Deschideți la 1 Corinteni capitolul 1, este un loc bun pentru a începe, 1 Corinteni capitolul 1.

Nu intenționam să încep aici, dar până să urc la amvon, în timp ce stăteam în bancă și cântam, acest pasaj mi-a venit în minte. Iar în 1 Corinteni 1:26, citim următoarele. „Uitați-vă la voi care ați fost chemați” - aceasta este chemarea voastră la mântuire, chemarea eficace la mântuire pe care o face Dumnezeu. „De pildă, fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați, printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”.

Când Dumnezeu face alegeri, când se îndură de cine vrea să se îndure și când are milă de cine vrea să aibă milă, se pare că harul Său se apleacă până la cel mai nevrednic dintre toți, astfel încât nimeni să nu se poată lăuda. Versetul 30 spune: „Și voi prin lucrarea Lui, sunteți în Cristos Isus”. Dacă sunteți în Cristos Isus, Dumnezeu a făcut asta, nu voi. „Prin El, Cristos a fost făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, pentru ca, așa cum este scris, cine se laudă să se laude în Domnul”.

Când ajungem la oamenii din Noul Testament care cred mesajul, vedem că ei sunt oamenii săraci, desconsiderați, cei respinși de societate, păcătoșii, cei desfrânați, prostituatele și vameșii. Vedem cum Dumnezeu trece de cele mai multe ori pe lângă cei puternici, pe lângă cei de neam ales, pe lângă religioșii și educații vremii. Sunt puțini oameni de felul acesta care au parte de mântuire. Mântuirea nu este o chestiune ce ține de dreptate, ci o chestiune ce ține exclusiv de har. Iar Dumnezeu a găsit cu cale să le facă parte de har acelora cărora ar putea părea că merită cel mai puțin.

Doar că nu putem să ne luptăm cu aceste lucruri din punct de vedere intelectual, ca și cum ar exista un răspuns al rațiunii noastre. Trebuie să venim la Cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să ne uităm la ceea ce spune Scriptura pentru a dezvălui adevărul acestei doctrine. Nu trebuie să lăsăm această doctrină să devină victima minților noastre păcătoase depravate și a raționamentelor noastre egocentrice și arogante.

Și astfel, la fel ca pentru orice alt adevăr biblic, să deschidem pur și simplu Biblia și acceptăm ceea ce spune ea. Și doar pentru că este dureros, asta nu schimbă nimic. Iadul este o doctrină foarte dureroasă, asta nu schimbă nimic. Și, deși ne poate fi greu să înțelegem acest adevăr, și poate pentru mintea noastră slabă și afectată de păcat poate fi un adevăr despre care am putea crede că nu-i drept, suntem chemați să le punem toate deoparte și să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum, unii oameni cred că această doctrină a alegerii este cumva străină de Dumnezeu și cumva străină de scopurile Sale în lume. Însă bineînțeles că această perspectivă nu este adevărată. Nu este ca și cum, într-un fel, doctrina alegerii ar fi apărut în Noul Testament, fără să fi apărut niciodată în Vechiul Testament. La urma urmei, în mod clar, Dumnezeu l-a ales pe Israel dintre toate națiunile acestei lumi. Dintre toți oamenii din lume, Dumnezeu l-a ales pe Avraam și l-a chemat din țara Ur din Caldeea și l-a făcut tatăl unui popor mare. De aceea, copiii lui Israel sunt numiți, în Psalmul 105:43, „aleșii Săi”. Psalmul 135:4 spune: „Căci Domnul Și-a ales pe Iacov ca să fie al Lui”.

Deuteronomul 7:6 și 14:2 spune: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui din toate popoarele care sunt pe fața pământului”. Iar Dumnezeu zice nu pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare, nu pentru că arătați mai bine decât oricare alt popor. Ci pentru că așa a găsit Dumnezeu cu cale, din propria Sa voință, așa a hotărât El să-Și arate dragostea față de Israel fără niciun alt motiv. Israel, alesul Meu. Așa îi numește Dumnezeu.

Ajungem în Noul Testament și avem același tip de limbaj. Cei ce fac parte din Biserică sunt numiți „cei aleși, aleșii”. Și acesta nu este un termen izolat referitor la Biserică. El se repetă. În Matei capitolul 24, în acel discurs în care Domnul nostru vorbește despre a doua Sa venire, El zice: „Și dacă zilele acelea nu ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, dar din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate”. Aleși. Acolo este un substantiv, acolo este un substantiv, este un termen care îi descrie pe cei credincioși, ei sunt „cei aleși, cei chemați”. Înseamnă „aleșii, cei selectați”, de dragul celor aleși.

Două versete mai jos, în versetul 24, „Căci se vor scula cristoși mincinoși, și proroci mincinoși, vor face semne și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși”. Observați că nu sunt numiți „credincioși”, nu sunt numiți „creștini”. Ci sunt numiți „aleși”. Iar în versetul 31, „El va trimite îngerii Săi” – când va veni Fiul omului, atunci când se va arăta venind pe nori cerului cu putere și cu o mare slavă, - „își va trimite îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna împreună pe aleșii Săi”. Aleșii Săi. Aleși de El. Aceasta este denumirea poporului lui Dumnezeu.

În Luca 18:6, Domnul spune: „Auziți ce zice judecătorul nedrept. „Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Săi care zi și noapte strigă către El?” Din nou, credincioșii sunt numiți „aleșii Săi, cei aleși, cei selectați”.

Ne întoarcem din nou în Romani 8 - la această extraordinară epistolă către Romani la 8:33. Aceia dintre noi care suntem mântuiți, cei care suntem credincioși în familia lui Dumnezeu care am fost răscumpărați, regenerați, împăcați, și care acum aparținem lui Dumnezeu am fost socotiți neprihăniți. Neprihănirea lui Dumnezeu ne-a fost atribuită nouă prin credința în Cristos. Iar versetul 33 spune: „Cine va aduce pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” Dumnezeu este Cel ce îi socotește neprihăniți, și dacă Dumnezeu declară că suntem neprihăniți înaintea Lui, nimeni nu poate aduce cu succes pâră împotriva aleșilor Săi.

Încă odată, cei ce fac parte din biserică sunt numiți „aleșii”. În fiecare din ultimele două pasaje, credincioșii sunt numiți aleșii lui Dumnezeu, aleșii Săi. Nu noi am ales, ci El a ales. În Coloseni 3:12. „Astfel dar” - scrie Pavel - „ca niște aleși ai lui Dumnezeu”. Ca unii care ați fost aleși de Dumnezeu. Literal, „aleșii lui Dumnezeu”.

Așadar credincioșii, sunt oameni pe care Dumnezeu i-a ales să fie ai Lui. Iar în Vechiul Testament, desigur, era un neam de oameni de pe pământ, un popor fizic. Iar în Noul Testament, aleșii sunt un popor spiritual. Noul Testament este doar plin de această învățătură care nu poate fi data la o parte. În Ioan capitolul 15 - trebuie să ne extindem pentru a stabili claritatea și imensitatea acestui concept - în Ioan 15:16, Isus le spune ucenicilor: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”.

Nu știu cum s-ar putea spune mai clar decât atât. „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”. În capitolul 17 din Evanghelia după Ioan cu versetul 9 - și vom reveni la acest concept mai târziu, dar în 17:9 citim următoarele. Isus, în această rugăciune de Mare Preot, care se află în interiorul Sfintei Treimii, unde Fiul are comuniune cu Tatăl El spune: „Pentru ei mă rog” - aici se roagă pentru ai Săi - ”nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi I-ai dat” – și acum ascultați ce zice - „pentru că sunt ai Tăi”. Sunt ai Tăi. Îți aparțin, i-ai ales, și Mi i-ai dat.

În capitolul 13 al cărții Faptele Apostolilor, din nou, limbajul este fără ambiguități. În Fapte 13:48, pentru cei care se împotrivesc acestei doctrine, iată un verset foarte greu de înghițit. Pavel și Barnaba predicau și se spune în versetul 48: „Când neamurile au auzit lucru acesta” – când au auzit mesajul despre mântuire – „au început să se bucure și să slăvească Cuvântul Domnului” - și ascultați următorul lucru - „și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică” - ce au făcut? - „au crezut”. Cei care au fost rânduiți să capete viața veșnică au crezut.

Întoarceți la capitolul 9 din epistola către Romani. Din nou, acest pasaj, puternic și inconfundabil, Romani capitolul 9. Am putea începe cu gemenii din versetul 11, Iacov și Esau. „Căci măcar că cei doi gemeni, nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte” - cum ar fi putut să facă fapte? Nici nu se născuseră - „Ci prin Cel ce cheamă, i s-a spus” - Rebecăi, mama gemenilor - „cel mai mare va fi rob celui mai mic” ... „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât”.

Uau! Înainte ca ei să se fi născut, înainte să fi făcut ceva bun sau rău, doar datorită hotărârii lui Dumnezeu în conformitate cu alegerea Sa - El este cel care cheamă - El a hotărât că cel mai mare va fi robul celui mai mic. Pe Iacov l-a iubit, și pe Esau l-a urât. Veți zice „Da, asta pare a fi destul de clar”. Suficient de clar. Dumnezeu a făcut această alegere înainte ca ei să se fi născut.

În versetul 14 ne regăsim și noi, nu-i așa? „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?” Asta nu pare a fi ceva drept. El zice: „Nicidecum, nu niciodată”, mē genoito în greacă. Nu, Nu, Nu. Este de neconceput. Nu este nimic nou pentru Dumnezeu, să facă acest gen de alegere între cei doi. Aceasta nu este nimic nou, pentru că el îi spune lui Moise în Exodul 33, „Eu Mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă”.

Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Asta înseamnă că alegerea lui Dumnezeu nu depinde de voința omului, ci de Dumnezeu. Iar versetul 18 spune: „Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea”. Este inevitabil, absolut inevitabil.

În Romani 11:5, pe măsură ce continuăm să analizăm textele, în Romani 11:5 citim următoarele. El tocmai ce a vorbit despre prorocul Ilie care a crezut că a rămas singur iar Dumnezeu îi spune: „Mi-am păstrat 7.000 de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. Nu ești singur. Sunt șapte mii de credincioși. Și apoi versetul 5 spune: „Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță” – și acum ascultați, o rămășiță de evrei credincioși, în momentul, când Pavel scrie aceste cuvinte - ”datorită unui Dumnezeu plin de har care” – ce face? - „alege”. Datorită unei alegeri prin har.

În 1 Petru 1:1. „Petru, apostol al lui Isus Cristos” - 1 Petru 1:1 - „către cei care trăiesc ca străini” - bineînțeles, pentru că sunt credincioși și, prin urmare, sunt străini în această lume - ”care sunt împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia” – și acum ascultați această expresie - „și care sunt aleși, care sunt aleși”. Se adresează celor ce sunt aleși.

Pe măsură ce citiți epistolele Noului Testament, ceea ce înseamnă că începeți practic după cartea Faptele, cu Epistola către Romani, în timp ce parcurgeți toate epistolele până la cartea Apocalipsei, de fiecare dată când vedeți cuvântul „chemare” sau „chemat”, cuvântul se referă la alegerea suverană și eficace a lui Dumnezeu de a chema pe cineva la mântuire. Cei chemați sunt cei care sunt chemați eficace, nu este doar o chemare generală, cum ar fi în afirmația Evangheliei: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Ori de câte ori este identificată chemarea în epistole, aceasta este o chemare eficace. 1 Corinteni 1:9. „Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Cristos, Domnul nostru”. Noi suntem cei aleși, cei predestinați și, prin urmare, cei chemați.

Mergem mai departe cu Efeseni capitolul 1. Efeseni 1:3. „Binecuvântat să fie Dumnezeul Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. Cum adică? Cum am fost binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos? Versetul 4, „În El” - adică în Cristos” – Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui.” Iată ce a făcut. El ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui până când vom fi și proslăviți. Versetul 5. „El ne-a rânduit mai dinainte ca să fim înfiați prin Isus Cristos” – și acum remarcați vă rog - „după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui”.

Tot acest limbaj folosit aici spune că suntem aleși, suntem aleși pentru a fi sfinți și fără prihană până la capăt. În dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte ca să fim înfiați prin Isus Cristos. Toate acestea după buna plăcere a voii Sale neinfluențată de nimeni, astfel încât, în cele din urmă, toată lauda și slava să-I fie adusă doar Lui pentru harul Său revărsat din belșug peste noi.

În 1 Tesaloniceni 1:4, Pavel scrie bisericii din Tesalonic și ascultați cum li se adresează, „Știu, fraților” de unde știe? Ne spune versetul 3. „Am văzut lucrarea credinței voastre, osteneala dragostei voastre, și tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Cristos, în prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Așa că știm frați” – prin toate acestea - „preaiubiți de Dumnezeu, alegerea voastră”. Voi sunteți aleșii. Voi sunteți cei aleși. Asta este evident în viața voastră.

Încă un text, 2 Tesaloniceni 2:13. 2 Tesaloniceni 2:13. Aici, Pavel le spune din nou Tesalonicenilor: „Trebuie să mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi”. Nu îi mulțumești omului pentru că este suficient de inteligent pentru a veni la Isus, Îi mulțumești lui Dumnezeu. „Noi însă frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului”.

Nu ar exista nicio posibilitate pentru ca o persoană să fie sfințită, și sfințirea începe în momentul mântuirii, prin separarea de păcat. Nu ar exista nicio nădejde de sfințire sau vreo nădejde de a crede în adevăr dacă Dumnezeu nu v-ar fi ales de la început pentru mântuire. Și pentru că v-a ales pe voi, versetul 14 spune: „Iată la ce v-a chemat El” - această sfințire, această credință în adevărul că - „v-a chemat prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Cristos”. Tot acest limbaj este consecvent. „El v-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fiți asemenea Fiului Său”. „El v-a ales ca să fiți sfinți și fără prihană”. „El v-a ales ca să fiți într-o zi în prezența slavei Sale”. „El v-a ales ca să aveți parte de slava Domnului nostru Isus Cristos”. „El v-a ales ca să fiți asemenea chipului Său în ceruri”.

El v-a ales în trecut, v-a făcut parte de o puternică chemare eficace care v-a trezit din morți și v-a oferit înțelegerea clară a Evangheliei prin darul credinței mântuitoare.

Acum, nu există nicio modalitate prin care să puteți concluziona de aici faptul că această idee este ambiguă, nu-i așa? Ideea aceasta nu este pusă sub semnul întrebării în Biblie. Și am spus asta de multe ori – deoarece am răspuns la această întrebare de nenumărate ori în viața mea. Am discutat despre asta. Am avut dezbateri pe tema asta. Am făcut asta în privat și chiar în public. Și am spus deseori că, dacă credeți Biblia, credeți și în predestinare. Dacă credeți Biblia, credeți că Dumnezeu alege pe cei ce vor fi mântuiți. Dacă credeți Biblia, credeți că Dumnezeu a hotărât cine va fi mântuit și a stabilit că mântuirea va ajunge la etapa sa finală atunci când cei aleși vor fi proslăviți în ceruri. Dacă credeți Biblia, credeți că Dumnezeu îi cheamă eficace pe cei pe care îi alege și le oferă credință. Și totuși, în ciuda tuturor acestor argumente atât de clare, oamenii încă se mai împotrivesc acestei doctrine.

Uitați-vă la Romani 9. Și vreau să observați cum gestionează Dumnezeu o astfel de situație. Este extraordinar. Întoarceți acolo unde ne-am oprit, în versetul 18, unde se vorbește despre Iacov și Esau și despre modul în care Dumnezeu a hotărât totul înainte ca ei să se fi născut. Și apoi în versetul 19, descoperim adversarul imaginar care îl ajută pe Pavel să se certe cu el însuși și să continue să-și clarifice învățătura.

Adversarul său imaginar spune: „Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”” Adică, dacă totul este tăiat și uscat, da, dacă totul este hotărât de alegerea divină înainte ca cineva să se fi născut, dacă acesta este Dumnezeul care va avea milă față de cine va voi să aibă milă și va avea îndurare față de cine va voi să aibă îndurare, dacă nu ține nici de cel care vrea și nici de cel care aleargă, și dacă totul ține de Dumnezeu, atunci cum poate fi găsit cineva vinovat? Cum ai putea să mă învinovățești dacă nu cred? Cum aș putea să mă împotrivesc voinței Sale suverane și veșnice?

Acesta pare a fi un răspuns destul de rezonabil, nu credeți? Și aceasta este întrebarea pe care oamenii o pun întotdeauna în cazul doctrinei alegerii. Iar Pavel anticipează asta. Veți zice: „Nu este drept pentru că dacă-i așa atunci nu mă poți condamna la iad. Nu-mi poți băga vină. Cum aș putea să mă împotrivesc voinței lui?” Versetul 20 oferă un răspuns uluitor: „Cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?” Mai bine taci. Asta nu clarifică nimic. Cine te crezi? Îl acuzi pe Dumnezeu de o pedeapsă nedreaptă a păcătoșilor? Îl acuzi pe Dumnezeu de o condamnare nedreaptă? Îl acuzi pe Dumnezeu că ar fi rău? Mai bine închizi gura înainte să spui altceva.

Iar ilustrația este uimitoare. „Nu cumva vasul de lut Îi va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa, va zice?” Când un olar face o oală, oala nu vorbește. Vasul nu zice: „Ei bine, nu vreau să am forma asta, fă-mi o altă formă. Pentru ce m-ai făcut așa. Aș vrea să fiu ca oala asta sau ca oala aceea, sau ca oala cealaltă”. Versetul 21. „Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceiași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?” Este ceva extraordinar.

Să nu îndrăznești să-L iei la întrebări pe Dumnezeu. Dumnezeu este olarul, tu ești lutul. Argila este inferioară olarului. Este praf neînsuflețit. Nu are dreptul nici măcar să-și imagineze ca poate să-I vorbească olarului. Și dacă diferența dintre oală și olar este atât de mare, cu atât mai mare este prăpastia dintre tine și Dumnezeu. Nu este stăpân olarul, versetul 21, peste lutul lui să-l facă așa cum vrea?

Și apoi versetul 22, într-adevăr foarte, foarte puternic. „Și ce putem spune dacă - sau am putea spune asta - dacă Dumnezeu fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei făcute pentru pieire”. Deci, dacă Dumnezeu vrea să-și arate mânia, nu are dreptul o facă? Nu face parte asta din slava Lui? Nu poate să-Și descopere mânia? El este Dumnezeu. Nu poate Dumnezeu să-Și facă de cunoscut puterea în judecată, în mânie, și în condamnare?

Ba da, El poate. Dar vă rog să observați cum se încheie versetul 22. Totul este prezentat în verbe la diateza pasivă. Nu spune niciodată că Dumnezeu a creat vase pregătite pentru distrugere, aceasta este dublă predestinare, iar Biblia nu ne învață asta. Textul spune că „a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei” - pasiv - “făcute pentru pieire”. Asta nu înseamnă că El le-a pregătit pentru pieire. Dumnezeu nu se uită pe lista oamenilor și vine să spună: „Bine, te duci în cer și tu te duci în iad, voi trei mergeți în iad, iar voi mergeți în cer, voi zece mergeți în iad, iar ceilalți în cer”.

Biblia nu ne prezintă o astfel de învățătură. Biblia ne învață că toți oamenii se află în drum spre iad. Iar Dumnezeu alege să-i mântuiască pe unii și să nu se îndure de alții care se îndreaptă spre iad nu din cauza a ceea ce a făcut Dumnezeu, nu din cauza unui decret pe care Dumnezeu l-a hotărât într-un mod individual în dreptul lor, ci pentru că ei continuă în păcatele lor și sunt pe deplin vinovați. Dumnezeu are tot dreptul să-și arate mânia, iar El este la fel de mult glorificat în mânia Sa pe cât este și în mila Sa.

Iar versetul 23 spune: „Și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării”. Aici verbele sunt la diateza activă. El face vasele îndurării, și arată îndurare față de cele făcute pentru pieire. Dumnezeu este activ în răscumpărare. Însă este pasiv în respingere.

În Apocalipsa 19 ni se spune că Domnul Dumnezeu împărățește. Când auzim asta ne gândim la o cântare: „Domnul Dumnezeu împărățește, Domnul împărățește”. Nu știu dacă chiar suntem conștienți despre ce vorbim când facem astfel de afirmații. Ce înseamnă? În esență înseamnă că El ia fiecare decizie care a fost luată vreodată, în legătură cu orice. El domnește. În calitate de Cel Preaînalt, El stăpânește peste oastea cerului și nimeni nu poate sta împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?” El face toate lucrurile după sfatul voii Sale.

El este olarul ceresc care se apropie de umanitatea noastră căzută ca și cum ar fi o mână de lut și din ea ne transformă în vase de cinste și se îndură de cei care se prefac în vase de ocară. El este Cel care decide și hotărăște destinul fiecărei persoane și controlează fiecare detaliu al vieții fiecărui om. Acesta este doar un alt mod de a spune că Dumnezeu este Dumnezeu. Și vă voi spune că ceea ce este cu adevărat respingător pentru mine, este un fel de idee că Dumnezeu este în mod constant biruit de Satan. Asta este blasfemie.

Însă această doctrină a alegerii nu este ușor de acceptat. Unii dintre voi simțiți un disconfort în mintea voastră chiar acum. Această doctrină este dureroasă un pic. De fapt, dacă vă pot face să vă simțiți un pic mai bine, este atât de dureroasă încât singurul motiv pentru care cineva crede în ea este pentru că se găsește în Biblie. Pur și simplu nu am inventat-o. Niciun om, sau mai mulți oameni, niciun comitet nu ar propune vreodată așa ceva. Niciodată nu am susține o doctrină a iadului veșnic, deoarece acestea sunt lucruri care intră în conflict cu instinctele minții trupești. Este ceva respingător pentru sentimentele inimii firești.

De exemplu, eu nu înțeleg Trinitatea, însă asta nu înseamnă că nu este adevărată. Nu pot să înțeleg Trinitatea. Nu știu ce înseamnă să fii trei persoane și totuși una. Nu pot să înțeleg nașterea din fecioară. Este de neînțeles. Nu pot să înțeleg caracterul lui Cristos, natura Lui. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot înțelege. Sunt atât de multe lucruri care sunt de neînțeles pentru mine, dar le cred pentru că sunt revelate în Scripturi. Și nici măcar nu mă deranjează dacă sunt ceva tensiuni aici. Nici măcar nu mă deranjează faptul că Biblia spune și „Oricine vrea”, Biblia mai spune că „Isus a plâns pentru Ierusalim și a afirmat că nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață”.

Veți zice: „Bun, dar cum vine asta?” Se spune pur și simplu că oricine poate veni la El și că oricine va veni va fi primit. Veți întreba: „Cum funcționează asta împreună cu alegerea?” Nu știu. Dar nu vă oferă liniște faptul că nu știm, pentru că dacă mintea noastră ar fi ca mintea lui Dumnezeu, ar fi îngrozitor.

Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu. Dacă vă pun o întrebare foarte simplă. Dacă vă întreb: „Cine a scris epistola către Romani?” Ce veți răspunde? Nici măcar nu puteți da un răspuns, nu-i așa? Vedeți, am auzit foarte încet, un „Pavel”. Și apoi, dintr-o dată, sunteți reținuți pentru că știți că nu acesta este răspunsul complet, nu? Veți zice: „Păi, Duhul Sfânt a scris-o”. Bine, atunci cine a fost autorul, Pavel sau Duhul Sfânt? Păi, au fost amândoi. Bun, dar ce înseamnă asta? Pavel a scris un verset, Duhul Sfânt a scris un verset, Pavel a scris un verset, Duhul Sfânt a scris un verset? Cum putem înțelege asta?

Veți întreba: „Fiecare cuvânt iese din mintea lui Pavel? Fiecare cuvânt este din vocabularul lui Pavel? Fiecare cuvânt este din inima lui?” Absolut. Dar, în același timp, fiecare cuvânt a venit de la Duhul Sfânt. Cum se poate? Acesta este un lucru tainic și de neînțeles pentru mine.

Vă pot pune o altă întrebare, deoarece v-ați descurcat foarte bine la asta. Isus a fost Dumnezeu sau om? Da. Răspunsul corect este da. Dar cum ai putea fi 100% Dumnezeu și 100% om? Nu poți fi 200 la sută din ceva. Cum poți să fii om în întregime și Dumnezeu în întregime? Asta depășește înțelegerea noastră. Când spunem 100% din ceva, asta este. Dar dacă ești pe deplin om, atunci nu poți fi pe deplin Dumnezeu. Dacă ești pe deplin Dumnezeu, nu poți fi pe deplin om și totuși El a fost. Adică, continuă și merge înainte în felul acesta.

Dacă vă pun o altă întrebare simplă: Cine îți trăiește viața de credință, ce vei spune? Ești nevoit să faci asta în fiecare zi. Cine trăiește viața ta de credință? Vei zice: „Eu”. Serios, serios, tu? Vei zice: „Nu, nu eu”. Vei zice: „Cristos este Cel care o face”. Deci, vom da vina pe El pentru toate? Adică dacă nu tu trăiești viața de credință și în același timp nu putem da vina pe El avem o problemă aici.

Știți că în trecut pietiștii spuneau: „Îmi voi bate trupul, mă voi disciplina și îmi voi trăi viața de credință”. Și apoi au fost quietiștii și quakerii care au spus: „Stai liniștit și lasă-l pe Dumnezeu”. Și au început să trăiască viața într-un mod pasiv. Mișcarea Keswick a ieșit tot din asta, din mortificarea vieții și din toate aceste perspective ciudate și mistice. Cine trăiește viața ta de credință?

Veți zice: „Păi, aspectele negative țin de mine, iar cele pozitive țin de El”. Adevărul este că vorbim despre o taină greu de înțeles. Apostolul Pavel a vorbit despre asta spunând: „Am fost răstignit împreună cu Cristos” - Galateni 2:20 - „și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu”. Vedeți, nici el nu știa. Îl avem pe John Murray care spunea cu mulți ani în urmă că în fiecare doctrină majoră a Bibliei există aparent un paradox. Există un paradox nerezolvat, care este transcendent. Asta înseamnă că Dumnezeu este Dumnezeu și faptul că există atât de multe lucruri de felul acesta în Scriptură înseamnă că Scriptura nu a fost scrisă de oameni. Știu cum fac editorii aranjează lucrurile în felul acesta.

Așadar, deoarece credem că Isus este Dumnezeu nu înseamnă că nu credem că a fost om. Deoarece credem că S-a născut dintr-o mamă umană nu înseamnă că nu credem că S-a născut din Dumnezeu. Pentru că trebuie să perseverăm în credința noastră nu înseamnă că nu avem siguranța mântuirii. Deoarece Biblia a fost scrisă de autori umani nu înseamnă că nu credem că a fost scrisă de Duhul Sfânt.

Deoarece trebuie să ne disciplinăm pentru a trăi viața de credință, nu înseamnă că nu credem că în noi este Cristos. Și pentru că noi credem în doctrina alegerii nu înseamnă că nu credem în responsabilitatea umană. Acestea sunt aparente paradoxuri pe care nu le putem rezolva. Dar, pericolul este atunci când adevărul este călcat în picioare și se propune o cale de mijloc raționalistă. Asta este foarte periculos.

Așadar, învățătura clară a Scripturii este doctrina alegerii. Chiar și despre știința mai dinainte despre care vorbește Petru - 1 Petru 1 - după știința mai dinainte, aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, uitați-vă puțin la asta. Voi încheia aici și vom continua cu ce rămâne duminica viitoare, în serviciul de după-masă. Însă în 1 Petru 1:1, el spune că suntem aleși, „către aleșii”. Și apoi în versetul 2, „După știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Unii spun: „Oh, asta e. Asta este, exact aici este cheia. “După știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Și imediat vor spune: „Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Dumnezeu știe ce vei face, nu? Înainte de a face ceva, El știe”.

Iar Dumnezeu, în veșnicia trecută, pentru că știa tot ce avea să se întâmple a privit în analele istoriei și a spus: „Aha, văd ce se va întâmpla, văd că John MacArthur se va naște într-o familie creștină și hm, va auzi Evanghelia și va crede în mesajul ei, așa că-l voi alege pe el”. Vi se pare ciudat? Asta crede majoritatea creștinilor. Asta crede și asta învață.

Însă asta este ca o previziune, despre ceea ce vor face oamenii. Acum problema cu această perspectivă este, cum vor putea acești oameni, morți în păcate să fie aduși la viață fără ajutorul lui Dumnezeu? Cum răspundeți la o astfel de întrebare? Cum vor putea cei care sunt în totalitate depravați, orbi, și morți să ajungă în punctul în care să ia decizia pentru mântuirea lor? Cum vor putea face asta?

Nu pot face asta. „Poate un pardos să-și schimbe petele? Sau poate un etiopian să-și schimbe pielea? Tot așa și voi care sunteți răi nu puteți să faceți binele”. Cum ar putea să se realizeze asta? Dacă Dumnezeu doar privește în jos și vede cine se va decide, atunci alegerea Sa nu se bazează pe propria Sa voință, ci se bazează pe meritul lor, nu? Se bazează pe meritul lor. Oamenii buni Mă vor alege pe Mine, așa că o să-i aleg.

Asta nu are nimic de-a face cu toate aceste versete pe care le citim, n-are absolut nimic de-a face cu ele. Și apropo, textul spune că: „Suntem aleși după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Dar vreau să vă uitați la versetul 20 - versetul 19 - care este ultimul cuvânt din versetul 19? Care este? “Cristos” Bun. „Cristos” acum, priviți cu atenție „Cristos, a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii”. Oh, avem o problemă. Dacă știința mai dinainte înseamnă că Dumnezeu se uită în viitor și vede ce se va întâmpla așa cum citim în versetul 2, atunci această știință mai dinainte trebuie să însemne același lucru și în versetul 20, nu?

Asta înseamnă că Dumnezeu S-a uitat în jos la toată istoria și a spus: „Oh, uită-te la asta. Cristos își va da viața. Ei bine, dacă va face asta, Îl voi face pe El Mântuitor”. Este evident, că știința mai dinainte nu poate însemna asta pentru că Isus a spus că a venit să facă nu voia Sa, ci voia Tatălui Său. De aceea, Cristos este numit, alesul Meu.

Atunci veți întreba: „Bun, dar atunci ce înseamnă această știință mai dinainte?” Este cuvântul prognosis, prognosis. De aici avem cuvântul „prognoză”, folosit ca termen medical. Cuvântul se referă la o alegere hotărâtă mai dinainte. Este o alegere prestabilită. Cristos a fost cunoscut mai dinainte. Adică, El a fost cunoscut de Dumnezeu în sens apropiat ca Mântuitor, ca Răscumpărător înainte de întemeierea lumii. Este vorba despre un gen de cunoaștere apropiată. Așa cum se spune în Vechiul Testament, „Numai pe Israel l-am cunoscut”. Asta înseamnă că evreii sunt singurii oameni pe care Dumnezeu îi cunoaște? Nu, este genul de cunoaștere pe care îl vedem în Geneza. Apoi Cain a cunoscut pe nevasta sa, și ea a născut un fiu. Asta nu se referă la faptul că știa numele ei. Nu se referă la faptul că știa cine era. Ci se referă la faptul că a avut o relație intimă cu ea și din această relație a venit un fiu.

Isus a vorbit despre asta în Ioan 10: „Oile mele ascultă glasul Meu, iar Eu le cunosc”. Aici se vorbește despre o relație de dragoste intimă. Șocul a fost că Maria era însărcinată și Iosif nu o cunoscuse niciodată. Vorbim despre asta chiar și astăzi. Folosim expresia cunoaștere carnală, adică o relație sexuală, o cunoaștere intimă. Ceea ce avem aici în expresia după știința mai dinainte este o intimitate stabilită mai dinainte. Așa cum Tatăl a avut o relație prestabilită cu Fiul, și a fost gata să-L dea ca să fie jertfa pentru păcat și să-Și verse sângele scump ca Miel fără cusur și fără prihană, tot așa Tatăl a avut o relație prestabilită cu cei pe care i-a ales. Această știință mai dinainte este o alegere deliberată.

Un alt pasaj pecetluiește acest caz. Fapte 2:23, și voi încheia cu asta, promit. Pentru că este mult de acoperit. Fapte 2:23. Aceasta pune capăt oricărei discuții, dacă mai există, cu privire la acest subiect al științei mai dinainte. Petru se ridică în versetul 22 și predică: „Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele, și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru. Pe omul acesta” - versetul 23, acest Isus -”dat” - au crezut că L-au răstignit, au crezut că este planul lor. Nu, nu. - „pe omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât” - și care este următoarea frază? - „și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit, și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege” Sunteți vinovați. Sunteți vinovați. Voi L-ați răstignit. Și ați făcut-o cu propria voință. Dar Dumnezeu a hotărât mai dinainte că se va face. A fost stabilit în planul Său și în știința Sa predeterminată mai dinainte. Aceasta înseamnă a predetermina, a ști mai dinainte, nu înseamnă pur și simplu să ai informații despre ceea ce se va întâmpla, ci să stabilești. Așadar, înțelegem că Biblia este foarte clară în ce privește doctrina alegerii.

Acum, asta ridică întrebarea irezistibilă despre motivul pentru care a făcut Dumnezeu asta. Și la această întrebare vom primi răspuns duminica viitoare, în serviciul de după-masă în ceea ce cred eu că este cea mai convingătoare, cea mai puternică, și cea mai cuprinzătoare perspectivă a răscumpărării, care se poate cunoaște. Cred că dacă veți fi cu noi duminica viitoare, nu doar că mintea voastră va fi mulțumită, însă și inima voastră va fi mulțumită și din ea va izvorî o bucurie mai mare decât ați putut cunoaște vreodată în ce privește mântuirea voastră. O vom păstra însă pentru data viitoare. Să ne rugăm.

Tată, suntem încântați de acest adevăr glorios, încântați, uimiți cu adevărat că ne-ai ales și ne punem întrebarea „de ce noi?” De ce noi? Îți mulțumim, Doamne, pentru mântuirea Ta plină de har și-Ți mulțumim că această mântuire, chiar dacă nu o putem înțelege, este deschisă oricui se uită la Cristos și crede în El. Oricine vrea, poate veni. Iar felul în care Tu armonizezi acest adevăr cu alegerea Ta suverană este cunoscut doar de Tine și nu de noi.

Știm însă că Isus îi plânge pe cei ce nu se vor întoarce. Ne rugăm, acum, pentru cei care nu s-au întors la Cristos, să trezești sufletele lor moarte în păcat, să dai lumină ochilor lor, ca să-L vadă pe Cristos într-un mod irezistibil în fața lor și să alerge la El pentru mântuire. Ne rugăm în numele Lui. Amin.

SFÂRȘIT