Subiectul la care ne-am uitat a fost idolatria închinării faţă de Maria. Este de fapt un studiu al religiei false promovate de romano-catolicism şi a închinării sale la Maria. Este destul de interesant, în săptămâna trecută am avut oportunitatea să fiu invitat la o emisiune a lui Larry King, unii din voi poate ați văzut-o, împreună cu un grup de romano-catolici și câțiva preoți.

Și în acel studio erau câțiva apologeți catolici, oameni din mass-media catolică, oameni de publicitate romano-catolici, erau câțiva tineri din seminarul de la Vatican, și ca de obicei părintele Manning. Mă gândeam la ce urma să vorbesc cu această ocazie și pentru mine a fost clar că lucrurile despre care noi vorbim în studiul nostru despre Maria sunt cu adevărat lucrurile față de care ei sunt devotați. Am petrecut trei săptămâni discutând despre ce spune de fapt Biserica catolică despre Maria. Am vorbit despre devoțiunea lor față de Maria. Am vorbit despre doctrina lor despre Maria. La sfârșit, când s-a spus totul și s-a terminat, percepția dominantă și clară este că ei se închină Mariei. De fapt, la un nivel pragmatic ei se închină Mariei mult mai mult decât se închină chiar Domnului Isus Cristos și mult mai mult decât se închină Dumnezeului viu și adevărat.

Este idolatrie în cea mai clară formă. Și ca să înțelegem asta nu trebuie să facem decât două lucruri din punct de vedere biblic. Unul este să vedem ce spune Biblia despre idolatrie și celălalt este să vedem ce spune de fapt Biblia despre Maria. Și apoi, vom putea înțelege că ei au inventat o zeiță căreia să se închine și care nu are nimic de-a face cu adevărata Marie, mama lui Isus descoperită în Scriptură, Maria cea istorică.

Aș dori să încep cu Psalmul 115 și vă invit să deschideți deoarece vreau să aveți fixat în minte ce spune acest psalm. Psalmul 115, cred că va fi util pentru noi pur și simplu să ascultăm acest psalm sau să-l urmărim în Biblie pe măsură ce-l citim. Psalmul 115: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioșia Ta! Pentru ce că zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuți de mâni omenești. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac; toți cei ce se încred în ei. Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeți de Domnul, încredeți-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron, va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. Domnul să vă înmulțească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voștri! Fiți binecuvântați de Domnul, care a făcut cerurile şi pământul! Cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor. Nu morții laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii, ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul, de acum şi până în veac. Lăudați pe Domnul!”

Acum, aș dori să știți că această chemare la laudă este unică. Numai Domnul trebuie lăudat. Domnul este sursa adevărului. Domnul este sursa bunătății iubitoare. Domnul este vrednic de încredere. El este ajutorul și scutul nostru. Numai de Domnul trebuie să ne temem. El este ajutorul nostru și scutul nostru. Domnul nu are nevoie să I se amintească despre noi, El se gândește la noi, El ne va binecuvânta. El trebuie să primească toată lauda noastră. În Psalmul 116 spune: „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea.” Nu am nevoie de un alt Dumnezeu. Nu am nevoie de un mediator. Nu am nevoie de un intermediar. Nu am nevoie de cineva care să pledeze pentru cauza mea înaintea lui Dumnezeu. Chiar și în cele mai înfricoșătoare circumstanțe, versetul 3: „Mă înfășuraseră legăturile morții, şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: „Doamne, mântuiește-mi sufletul.”” Vă amintiți că Papa Ioan Paul II atunci când a fost împușcat striga: „Maria, mântuiește-mă. Maria, mântuiește-mă. Maria, mântuiește-mă.”

Și de ce să chem pe Domnul? Versetul 5, „Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare. Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit. Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi, şi picioarele de cădere. Voi umbla înaintea Domnului, pe pământul celor vii. Aveam dreptate când ziceam: „Sunt foarte nenorocit!” În neliniștea mea, ziceam: „Orice om este înșelător. Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El. Ascultă-mă, Doamne, căci Sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile. Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor, în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudați pe Domnul!”

Psalmul 117: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile, lăudați-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!” Psalmul 118: „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun „căci în veac ține îndurarea Lui!” Să zică Israel: „Căci în veac ține îndurarea Lui!” Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!” Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!””

Concepția romano-catolică despre Maria pune la îndoială compasiunea, mângâierea și bunătatea lui Dumnezeu. Îi face pe oameni să se îndoiască de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de preocuparea Lui, de mângâierea, compasiunea și interesul Lui față de starea lor. Nimic mai fals. Biblia se încheie la capitolul 22 din Apocalipsa, când Ioan a auzit revelația uimitoare, în acest caz de la un înger, versetul 8 din Apocalipsa 22 spune: „m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu frații tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”” Într-o altă scenă din cartea Apocalipsa este un înger, un înger veșnic, care zbura prin ceruri cu un mesaj veșnic „Închinați-vă lui Dumnezeu. Închinați-vă lui Dumnezeu,” trebuie să ne închinăm Lui, Cel care este Răscumpărătorul nostru, Binefăcătorul nostru, Mângâietorul nostru, Ajutorul nostru, Izbăvitorul nostru.

Domnul este obiectul închinării noastre. Domnul este obiectul mulțumirii noastre depline. Domnul, Dumnezeul Trinitar, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, numai El trebuie să fie adorat, numai El trebuie să fie rugat, numai către El trebuie să fie înălțate rugăciunile noastre. Nu mai este nevoie de nici o altă persoană pentru mijlocire. Puteți merge direct la Dumnezeu. Vechiul Testament spune lămurit, și în Noul Testament, noi mergem direct la Dumnezeu Fiul, și prin Dumnezeu Fiul direct la Dumnezeu Tatăl. Suntem atrași de Dumnezeu Fiul prin Duhul Sfânt și primim acces la Dumnezeu Tatăl prin Fiul. De aceea 1 Timotei 2:5 spune: „Este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, omul Isus Cristos.” Este un singur mijlocitor și anume omul, Isus Cristos. Nu îngerii, nu sfinții, nu Maria. Toate poverile noastre, toate rugăciunile noastre, toate cererile noastre merg direct la Dumnezeu prin relația noastră cu Isus Cristos.

Ioan 14:13: „orice veţi cere”, a spus Isus, „în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Dacă cereți ceva în numele Meu, voi face. Dumnezeu nu șovăie în a ne asculta rugăciunile, nici Isus nu șovăie să ne asculte rugăciunile, așadar noi nu trebuie să mergem la mama lui Isus care se presupune că ar înmuia inima lui Isus care să înmoaie inima lui Dumnezeu ca să ne asculte problemele. Și Ioan scrie din nou în 1 Ioan 5 la versetul 14: „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Noi mergem direct la Dumnezeu, direct prin îndemnul Duhului la Dumnezeu Fiul și prin Dumnezeu Fiul la Dumnezeu Tatăl.

Data trecută am încheiat discuția noastră despre concepția catolică cu privire la Maria vorbind despre faptul că ei învață că Maria este co-Mediatrix. Aceasta înseamnă că ea împreună cu Isus este mediatoarea tuturor harurilor. Ea este canalul tuturor harurilor. Vă amintiți afirmații precum aceasta: „Maria este mama tuturor harurilor. Maria este sursa tuturor îndurărilor. Nu este oferit niciun har nimănui fără medierea, mijlocirea și cooperarea ei. Toate harurile vin prin mâinile Mariei. Maria este mijlocitorul direct împreună cu Cristos și care primește de la Cristos toate harurile pe care ni le oferă nouă, așadar toate rugăciunile noastre ar trebui îndreptate către Maria.” Toate acestea, desigur, sunt minciuni și amăgiri, și ele sunt o lovitură în natura lui Dumnezeu, El fiind Cel iubitor, bun, îndurător, mângâietor și care ne poartă de grijă. Este o lovitură în mijlocirea Domnului Isus Cristos, care este singurul la care trebuie să mergem ca să fim duși direct la Tatăl.

Maria nu este co-Redemptrix, așa cum spune Biserica Romano-catolică, și aceasta a fost una din marile probleme ale lui Ioan Paul al doilea. Citez ceea ce a spus: „Maria participă la răscumpărarea noastră.” Și, desigur, el împrumută limbajul de la Pius al unsprezecelea care a spus: „Maria participă în răscumpărarea câștigată de Fiul ei și toate harurile sunt oferite numai prin mijlocirea ei. Ea a participat împreună cu Isus Cristos la durerosul act al răscumpărării.” Ei o prezintă pe Maria cu durerea ei când a renunțat la Fiul ei participând într-o formă la răscumpărarea noastră, astfel că Cristos nu este singurul mijlocitor, nici nu este singurul răscumpărător.

Am încheiat sesiunea noastră data trecută când am vorbit că Biserica romano-catolică învață că Maria a avut mai multă neprihănire decât a avut nevoie ca să intre în Cer. A avut mai mult merit decât a fost cerut, iar excesul ei de merit a fost depozitat în ceea ce este numit Tezaurul meritelor, și puteți să luați meritul pe care Maria l-a obținut și să-l depozitați și să-l aplicați în viața voastră în calitate de romano-catolic, ca astfel disciplina pământească să fie eliminată sau scurtată. Sau mai important, poate fi scurtat timpul tău în Purgatoriu. Aceasta este doctrina Tezaurului meritului, doctrina indulgențelor sau a absoluțiunii. Poți primi o anumită doză de iertare prin meritul sau neprihănirea Mariei care îți este atribuită ție cât timp trăiești sau dacă ești în Purgatoriu. Faptele ei bune, faptele bune ale binecuvântatei fecioare, sunt în Tezaurul meritului. Vă amintiți că teologia romano-catolică spune că Tezaurul meritului include faptele bune ale fecioare, care sunt imense, de neconceput și curate în valoarea lor înaintea lui Dumnezeu.

Să inventezi o zeiță care nu are nimic de-a face cu Maria cea istorică, mama lui Isus, să inventezi o zeiță și să-i dai puteri de mediere a tuturor harurilor, să-i dai puteri de răscumpărare, să-i dai puteri de neprihănire imputată pentru cei care îi cer ajutorul, este o invenție religioasă. Așa cum am spus este o inventare a unei zeițe prin amestecarea păgânismului și gnosticismului cu creștinismul. De fapt totul este păgânism, totul este gnosticism, doar numele de Maria este împrumutat din creștinism.

Acest lucru este în conformitate cu o mulțime de alte credințe gnostice, până și „Codul lui Da Vinci” scoate la iveală una din ereziile vechi gnostice în ce o privește pe Maria Magdalena. Ideea în „Codul lui Da Vinci”, împrumutând acea erezie gnostică din vechime este că Maria Magdalena ar fi trebuit să fie regina bisericii. Ea ar fi trebuit să fie capul bisericii și apostolii au fost deranjați de această idee, așa că s-au descotorosit de ea, iar Petru a uzurpat locul Mariei Magdalena, printr-un act de șovinism masculin, un fel de puci bărbătesc și a pus mâna pe biserică. Desigur, rădăcinile unei astfel de învățături și de credințe se găsesc în feminismul antic, care își are rădăcinile în închinarea față de zeiță, care merge în urmă până la Babilon. A fost un șiretlic satanic încă de la început, pentru că Satan se străduieşte să falsifice și să tulbure ordinea divină și conducerea masculină. Așadar, ceea ce avem legat de Maria este o altă formă de păgânism, care a fost introdus în biserică, amestecat cu creștinismul. Nu este nimic altceva decât închinare la zeiță.

Acum, în concluzie, și avem ceva timp ca să concluzionăm, aș dori să vorbesc despre trei lucruri pe care să le adun în trei concluzii. Primul, aș dori să vorbesc despre hulă. Toată această amestecătură este o hulă. Cu alte cuvinte, este un atac la adresa lui Dumnezeu. Este un atac total împotriva lui Dumnezeu. Este un atac la adresa lui Dumnezeu Tatăl, este un atac la adresa lui Dumnezeu Duhul Sfânt și este un atac la adresa lui Dumnezeu Fiul. Ne-am uitat deja la cuvintele introductive, acum aș dori să dezvolt lucrurile pentru voi.

Întâi de toate, închinarea față de Maria este un atac la adresa lui Dumnezeu. Maria devine mama Fiului lui Dumnezeu. Maria devine mama lui Dumnezeu, în limbajul lor. Ea este numită regina cerului, așadar ea este rivala Regelui Cerului, Însuși Dumnezeul suveran. Așa cum am învățat, ei i s-a oferit suveranitate. Ea este vrednică de închinare, vrednică de laudă. Dacă vrei să fii mântuit, ea îți cere ca să o adori, să o iubești, să o faci regina ta, pentru că ea este iubitoare, plină de har și de îndurare. Ea este atotcunoscătoare, atotvăzătoare și atotputernică. De Liguori în cartea Slăvile Mariei la pagina 566 spunea, citez: „La porunca Mariei, toți se supun, inclusiv Dumnezeu.” Este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.

Această închinare față de zeiță este de asemenea o hulă împotriva Duhului Sfânt. Maria este mângâietoarea. Maria este cea care suspină. Maria este cea care ajută. Maria este cea care împuternicește. Maria este apărătoarea. Maria este cea care încurajează. Maria este cea care sfințește chiar, care lucrează ca să îi facă pe copiii săi curați.

Această închinare față de zeiță este de asemenea un atac împotriva Fiului. Ea a devenit o mântuitoare falsă: s-a născut fără păcat, fără pata păcatului originar, a trăit o viață fără de păcat. Ea este numită copilul prea-sfânt. Ea a devenit răscumpărătoare, cea care oferă mântuirea, care oferă iertarea, sursa tuturor binecuvântărilor, de la mântuire la glorificare. Ea este numită prea-sfântă, un titlu care Îi aparține lui Dumnezeu. Și dacă ați fost împreună cu noi în ultimele trei săptămâni, ați simțit gravitatea hulei. Așadar, hula este primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem în concluzie. În al doilea rând, să numim asta compararea. Trebuie să facem puțină comparație aici. Ce spune Scriptura despre Maria? Care este adevărata narațiune a Mariei?

Bine, vă rog să deschideți Biblia. Am așteptat de mult timp acest lucru. Și doresc să vă ofer un rezumat rapid, un mic studiu biblic aici. Unul rapid. Deschideți la Matei 1. Va fi rapid, așa că trebuie să fiți alături de mine. Versetul 16, ne este prezentată genealogia de la David, la Maria și Iosif. Maria este prezentată în Matei 1:16 prin aceste cuvinte: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Cristos.” În mod discret Biblia nu o numește niciodată mama lui Dumnezeu, care este un titlu înșelător, ci ea este întotdeauna mama lui Isus. Așadar, noi o întâlnim pe Maria, ea este soția din genealogia unui om numit Iosif. Amândoi sunt din linia mesianică care se coboară de la David, două familii diferite, însă toți strămoșii merg până la David, așadar El este regal în ce privește sângele din partea mamei și regal de drept, de la tatăl care i-a transmis dreptul de a stăpâni. O vedem iarăși în versetul 18. Este logodită. Este o logodnă formală cu Iosif, și ea este însărcinată înainte ca ei să aibă vreo relație fizică. Iosif este un om neprihănit, nu voia să o înjosească, așadar decide să divorțeze pe ascuns, pentru că divorțul este un lucru drept de înfăptuit, dacă soția ta ți-a fost necredincioasă, chiar în perioada dinainte de consumare a căsătoriei. Și atunci, desigur, a venit un înger și i-a spus, versetul 20: „nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.” Și astfel, el o ține, versetul 25, ca o fecioară până când a născut un Fiu căruia I-a pus numele Isus.

Aceasta este o fată tânără, de 13, 14 ani, în acel mediu. Un înger îi spune că va avea un copil fără să aibă bărbat. Acest copil va fi Dumnezeu cu noi, Emanuel, și Dumnezeu îi spune și soțului ei și copilul se naște, aceasta este istoria. Atât. Capitolul 2, ei ajung în casă, văd pe copil cu Maria, mama Lui. Ea apare scurt în capitolul 2. Este menționată în versetul 14. Se referă la Iosif când zice: „s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.” La versetul 21, după ce au fost în Egipt, acum: „a luat Pruncul şi pe mama Lui, şi a venit în ţara lui Israel.” Deja numele ei dispare din narațiune.

Asta este tot ce avem până când ajungem la primul capitolul din Luca. Luca capitolul 1. La versetul 26: „În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif.” Aceleași informații elementare. Numele fecioarei era Maria. Și când a intrat, îngerul i-a spus: „Plecăciune, ție, căreia ţi s-a făcut mare har, Domnul este cu tine.” Se pare că a fost un răspuns interesant dacă un înger a apărut și a salutat-o în acest fel. În consecință a fost foarte îngrijorată, se gândea ce se întâmplă. Îngerul a spus: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naște un fiu, el va fi Isus”, continuă și spune că va fi Fiul Celui Preaînalt, Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. El va fi Mesia. El va fi Fiul lui Dumnezeu.

Cum se va întâmpla asta? Versetul 35: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” Maria răspunde la acest anunț incredibil în versetul 38 prin faptul că spune: „Iată roaba Domnului.” Ea se recunoaște pe sine ca fiind ce a Domnului? O roabă. Aș vrea să mă asigur că înțelegeți aceasta. Ea se vede pe sine ca roaba Domnului, nu Dumnezeu fiind robul ei, ea acceptă acest anunț și spune: „Facă-mi-se după cuvântul Tău.” Ea este menționată în versetul 39, când merge la o rudenie pe nume Elisabeta, care și ea a rămas însărcinată în mod miraculos, pentru că era bătrână, când Domnul a venit la ea, și le-a permis ei și soțului ei, Zaharia, să aibă un copil, care va fi Ioan Botezătorul, născut cu câteva luni înaintea lui Isus, ce va fi solul care va merge înaintea Domnului Isus Cristos.

Prima dată când o auzim pe Maria vorbind și singura dată este în versetul 46 când Maria spune: „Sufletul meu mărește pe Domnul.” Acum am putea să ne oprim aici și să construim o întreagă teologie. „Sufletul meu mărește pe Domnul.” Adică, să lămurim lucrurile. Maria se supune lui Dumnezeu, nu Dumnezeu Se supune Mariei, și Maria Îl înalță pe Domnul, nu Domnul o înalță pe Maria. Și mai mult în versetul 47: „sufletul meu se bucură în Dumnezeu” – ce? – „mântuitorul meu.” Acest lucru este cel mai decisiv care a ieșit vreodată de pe buzele Mariei. Să recunoască faptul că Dumnezeu este Mântuitorul ei și că ea este o păcătoasă. Și nu doar atât, ea se recunoaște o sclavă smerită, în versetul 48: „a privit spre starea smerită a roabei Sale.” Versetul 49: „Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt.” Mai este apoi: „îndurarea Lui se întinde din neam în neam.” Ea Îl recunoaște pe Dumnezeu ca nefiind dur, nefiind indiferent, nefiind distant, ci cum? Îndurător. Ea începe să recite din istorie: „El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălțat pe cei smeriți.” Maria se închină lui Dumnezeu. „Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, şi pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinților noștri, faţă de Avraam şi sămânța lui în veac.” Ca fată tânără, ca o evreică, de 13 sau 14 ani, foarte devotată, în mod miraculos ea este mama Fiului lui Dumnezeu, și tot ceea ce ea poate face este să recunoască faptul că este o roabă smerită și supusă, iar ea se bucură în Dumnezeu care este Mântuitorul ei.

Acum, în ceea ce privește evenimentul propriu-zis, din capitolul 2, ea este menționată în versetul 5, pentru că Iosif merge să se înscrie, împreună cu Maria, care era logodită cu el și deja era însărcinată. Ei s-au coborât la Betleem, iar zilele pentru naștere deja erau împlinite. La versetul 7, ea dă naștere întâiului ei născut. Desigur, faptul că spune că e întâiul născut înseamnă că au mai fost și alții. Faptul că ne spune că ea a rămas virgină până când Cristos S-a născut, este un indiciu că după ce Cristos S-a născut ea nu a mai fost virgină, ci apoi a fost căsătorită. Limbajul Scripturii este atât de clar în această privință.

Ea a dat naștere la versetul 7, L-a înfășat în scutece, L-a așezat în iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc. Versetul 34, merge la templu ca să treacă prin ritualul de purificare. Iarăși, urma să facă asta. Acest lucru este un simbol pentru păcătoșenia ei. Ea merge acolo ca să treacă prin ceremonia de curățire, care s-a cerut tuturor femeilor evreice care au dat naștere sub acel vechi legământ. Ea merge acolo, îl întâlnește pe acest sfânt, Simeon, care binecuvântează mica familie și-i spune Mariei, mama Lui: „Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” Ea este menționată iarăși în acea întâlnire cu Simeon.

Cam atât, până mai târziu în capitolul 2, 12 ani mai târziu. Apare la versetul 48, când încearcă să-L găsească pe Isus. Au fost la Paști, Isus este la vârsta de 12 ani. Nu-L pot găsi. Au părăsit orașul cu mulțimea și se îndreptau către Nazaret spre nord când s-au trezit că de fapt El nu mai era. S-au întors și L-au căutat. L-au găsit și mama Lui I-a spus, nu i se dă numele, dar în versetul 48 Îi spune: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”

Acum, dacă ai gândi ca într-un context catolic El ar trebui să spună: „Oh, scumpă mamă, Mă închin înaintea Ta.” Nu spune asta. El spune: „De ce M-aţi căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Ce spune? El spune: Nu aveți niciun drept asupra Mea. A ajuns la punctul când este un tânăr adult și știe acum cine este de fapt. A crescut în înțelepciune și statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. El S-a dezvoltat în înțelegerea cu privire la cine este El. Cine este El: cel care face lucrările Tatălui în Casa Tatălui. Iar Tatăl Lui, Tatăl despre care vorbește, este Dumnezeu.

Desigur, ei nu au înțeles, versetul 50, nu au înțeles afirmațiile pe care Le-a făcut înaintea lor, pentru că tatăl Lui era un tâmplar, tatăl pământesc. Și când S-a coborât și a venit la Nazaret, El le-a fost supus în toate lucrurile, chiar dacă El le-a spus că acest lucru era temporar, iar mama Lui păstra toate aceste lucruri în inima ei. El a continuat să crească. Acest lucru are loc în timpul copilăriei lui Isus.

Deschideți pentru o clipă la Ioan capitolul 2. Tot ce știm despre Maria până acum, este ceea ce deja v-am spus. În Ioan capitolul 2, versetul 1, Isus face primul semn, iar primul semn este la o nuntă în Cana. Cana este o suburbie a Nazaretului, asta dacă acele locuri aveau suburbii. Este un mic orășel de aproape, am fost acolo de câteva ori. Este ca o plimbare de la Nazaret. Acolo avea loc o nuntă. Nunțile erau evenimente importante, iar mama lui Isus era acolo. Isus a fost invitat împreună cu ucenicii Lui la nuntă, pentru că era în orașul din apropiere, imediat lângă și se cunoșteau, se pare că era o familie extinsă, prieteni, probabil, oameni care au participat la aceeași sinagogă. Se cunoșteau cu toții. Și se cunoșteau cu Maria, cu Isus și cu ucenicii. Toți au fost invitați la nuntă. Isus a fost cunoscut de toți și a adus împreună cu El pe ucenici, chiar dacă erau din alte locuri. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a spus, este o mamă tipică, o mamă tipic evreică, care spunea „Fiule, nu mai au vin. Nu mai au vin.”

Acum, până în acest punct nu a mai făcut nicio minune. Nu a făcut nicio minune. Și ceea ce îmi spune asta despre Isus este că, din copilărie și tinereţe, El a fost cu siguranță cea mai atentă, cea mai sensibilă și cea mai plină de resurse ființă umană care a trăit vreodată pe această planetă. Și poți să te gândești că Dumnezeu, Dumnezeul desăvârșit în carne umană, chiar dacă nu a făcut nimic miraculos, totuși făcea totul bine și totul corect, astfel încât niciodată nu rata vreo ocazie de a fi sensibil, de a ajuta, de a oferi sprijin sau de a rezolva o problemă — El era mereu acolo și făcea totul în mod desăvârșit. Așa Îl cunoștea ea. Și ceea ce face ea acum este, probabil, ceea ce făcuse toată viața ei. Îmi pot imagina că i-a spus de multe ori: „Fiule, avem o scurgere în acoperiș.” „Fiule, nu am destulă mâncare.” „Fiule, orice era.” „Vecinul are o problemă.” Și indiferent care era problema, El în cadrul propriei Sale desăvârșiri, era întotdeauna Cel care rezolva toate problemele. Și nu pentru că se aștepta ca El să facă o minune, ci pentru că era atât de plin de resurse.

Și răspunsul este uimitor. „Isus i-a spus: ,Femeie.’” Uau. Nu e chiar nepoliticos, însă nu este chiar ceea ce te-ai fi așteptat ca El să-i spună mamei Sale dacă ar fi socotit-o vrednică de aură divină. Și dacă erau într-o relație de susținere, în care El Se pleca înaintea ei, ar fi făcut tot ce ea ar fi cerut. „Femeie” – are efect de a o distanța „ce am a face cu tine?”

Acum, asta este dur. „Ce am a face cu tine?” Cu alte cuvinte, aceasta este un lucru comun, și în Biblia mea de studiu am pus o notiță că acesta este un idiom semitic. Sunt câteva locuri în Vechiul Testament unde poți să-l vezi, și este intenționat ca un comentariu de distanțare între două partide. Exprimă și un anumit grad de reproș. Isus nu este nepoliticos, dar este foarte abrupt. Și fraza este pur și simplu un mod de a spune: „Ce am Eu și cu tine, ce avem noi în comun?” Totul a fost în trecut. Nu mai trăiesc în trecut. S-a terminat. Mi-ai spus ce am de făcut timp de 30 de ani; nu mai îmi spui. Ce am de-a face cu tine? Nu mi-a sosit încă ceasul. Eu operez după un orar complet diferit sub o autoritate cu totul diferită. Și astfel, El Se distanțează de ea la vârsta de 12 ani. El Se distanțează de ea la începutul lucrării Sale.

În timp ce sunteți la Evanghelia după Ioan, capitolul 2, uitați-vă la versetul 12. „După aceea S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, frații şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.” Spun cuvintele acestea, pentru că aceste lucruri le spune Scriptura. Au făcut o scurtă călătorie la Capernaum. Poți să ajungi până acolo într-o zi. S-au dus până la Capernaum. Atât spune. Însă ce spune este că S-a dus acolo cu mama și cine? Frații Lui. Frați pe jumătate, de fapt erau copiii lui Iosif și ai Mariei.

În Matei capitolul 12, deschideți la Matei capitolul 12, este o relatare foarte interesantă. Acum, am trecut de prima minune, Isus este implicat în lucrarea Sa. Și în Matei 12:46, apropo, aceasta este de asemenea în Marcu 3 și în Luca 8. Trei dintre Evanghelii oferă această relatare. Versetul 46, Matei 12. El le vorbește mulțimilor. Mama Lui și frații erau afară și voiau să-I vorbească. Nu știu care era problema, nu știu care era frământarea, nu știu care era dilema, nu știu ce a vrut mama Sa. Vă amintiți, desigur, că nici frații Lui nu au crezut în El. Nu au crezut până când a avut loc învierea Lui. Însă oricum, au apărut cu toții. Mama Lui și frații Lui erau afară, în timp ce El era în interior și vorbea. Versetul 47: „Atunci cineva I-a zis” și Marcu descrie în mod special faptul că era o mulțime densă. Marcu 3. „Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.”” Aceasta ar fi ca și cum cineva ar veni la mine în timp ce aș predica și să spună „Hei, John, vrea mama ta să vorbească cu tine.” Chiar? Acesta nu ar fi chiar un moment prielnic de vorbit, indiferent ce ar fi de discutat. Însă chiar așa s-a întâmplat. Iar El a răspuns cu un fel de limbaj pe care l-am văzut când avea vârsta de 12 ani, dar și la începutul lucrării Sale. El răspunde celui care a venit la El: „Cine este mama Mea și frații Mei?” Acum, El nu spune: Uite, trebuie să înțelegi, am un Tată ceresc și trebuie să-I împlinesc planul. El nu spune: Nu voi mai face ce-Mi spui. El spune: Nu trebuie să ai nici măcar o singură pretenție de la mine, fiindu-Mi mamă.

Aceste relații s-au încheiat. Și El a arătat către ucenicii Lui și a spus: „Iată, mama Mea și frații Mei.” Ce a vrut să spună? A vrut să spună că acele relații pământești de familie s-au încheiat. Sunt gata. Și El continuă și spune în versetul 50: „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” Cei care au o relație cu Mine sunt oamenii care fac voia Tatălui Meu. Și, desigur, voia tatălui este ca să crezi în Fiul, așa-i? „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați.” Uau.

Maria a trecut de la culmile revelației îngerești, de la miracolul nașterii din fecioară, la conștientizarea propriei păcătoșenii și a nevoii ei de un Mântuitor, la ceremonia de purificare care simboliza păcatul ei și nevoia de curățire, la a i se spune de către Isus, la vârsta de 12 ani, că familia Lui nu va mai avea prioritate asupra vieții Sale; că avea un alt Tată căruia trebuia să-I slujească; la a i se spune că între ea și El nu mai există, de fapt, nimic în comun; la a i se spune că nu mai are o relație unică cu El. Toate acestea țin de trecut.

În capitolul 13 din Matei, la versetul 55, avem o altă prezentare scurtă din viața Mariei. Când Isus învăța, oamenii spuneau tot felul de lucruri, versetul 55: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu Sunt ei frații Lui?” Ce putem înțelege de aici este cum poate fi El atât de special când are niște membri ai familie atât de obișnuiți. Nimeni nu a înălțat-o pe Maria. De fapt întreaga idee a fost, versetul 54: „De unde are El înţelepciunea să facă minunile acestea și are aceste puteri miraculoase, când are o familie atât de obișnuită?” Îi are ca frați pe Iacov, Iosif, Simon, Iuda și avea și surori. Și cu toții îi cunoaștem, ei trăiesc aici cu noi. De unde are acest om aceste lucruri? Ei au înțeles cât de obișnuită era familia Lui.

Apropo, romano-catolicii spun că ei nu sunt frați, ci sunt verișori. Ele nu sunt surori; ele sunt verișoare, chiar dacă nu este folosit cuvântul pentru verișor. Cuvântul pentru frate este adelphos, însă nu contează care cuvânt este folosit în Biblie, pentru că așa spune Biserica, și Biserica este mai presus de Biblie în acel sistem. Și apropo, mai ai alte indicații cu privire la familia lui Isus în Marcu 6 și în Ioan 6, Marcu 6:3 și 4, Ioan 6:42.

Acum, aș dori să merg la finalul vieții lui Isus. Aceasta este cu adevărat tot ceea ce știm până ajungem la capitolul 19 din Ioan. În capitolul 19 din Ioan, suntem la răstignire. Și versetul 25, la crucea lui Isus stăteau, mama Lui și sora mamei Lui, Maria, soția lui Cleopa și Maria Magdalena. Maria era desigur un nume foarte comun. „Când a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: ,Femeie, iată fiul tău!’” – iarăși femeie, păstrează distanța. E ca și cum Isus ar fi anticipat fabulațiile bizare care aveau să se formeze în jurul acestui nume și acestei fete istorice, Maria, și a făcut în mod conștient tot ce a ținut de El în timpul lucrării Sale pentru a descuraja acest lucru. „Femeie, iată fiul tău!” El nu a arătat către Sine, a arătat către Ioan, probabil că a îndreptat capul, din moment ce mâinile Îi erau țintuite pe cruce. „Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă.” Tatăl Său pământesc, Iosif, soțul ei probabil a murit. El dispare din cadru încă de la început, nu mai este văzut. Nu mai era nimeni care să se îngrijească de ea. Grija față de văduve era importantă. Așa că El o încredințează lui Ioan, ca să aibă grijă de ea. De acum înainte, tu ești fiul ei, iar ea este mama ta. Din nou, o evidentă distanțare de Sine.

Mai apare o singură dată în Fapte 1. Ucenicii, în versetul 12, s-au întors la Ierusalim din muntele măslinilor, aproape de Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Călătoria din ziua Sabatului era foarte scurtă, pentru că nu puteai să te duci prea departe în ziua de Sabat. Când au intrat, erau în camera de sus, unde stăteau. Acolo este Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, Iuda, fiul lui Iacov. Iuda Iscarioteanul, desigur, lipsește. „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” Aceasta este o veste bună. Frații Lui au crezut după înviere, și apar în camera de sus în ziua de Cincizecime la întâlnirea de rugăciune, împreună cu mama lor, Maria. Vă rog să rețineți: stăruiau în rugăciune, împreună cu Maria. Ei nu erau acolo să se roage la Maria. Numele ei nu mai apare nicăieri în Noul Testament, niciodată.

Mai este o altă referință la care ne-am uitat în Evanghelia după Luca și care este utilă ca să continuăm să înțelegem rolul pe care l-a avut. Luca 11, versetul 27. Isus învață aici, și unii din voi vă amintiți acest pasaj din Luca 11, la versetul 27: „Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: ,Ferice de pântecele care Te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt! ’” Parcă ar fi un catolic pre-catolic. Fecioara binecuvântată. „Ferice de pântecele care Te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt! ” Şi El a răspuns: „Nu, ci e invers. Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și”, ce? „şi-L păzesc!”

Aceasta ar fi fost o oportunitate perfectă pentru El ca să inițieze închinarea la Maria. Aceasta ar fi fost o oportunitate perfectă pentru El ca să o pună pe Maria în locul central în Biserică. Tot ce ar fi avut de zis era „Ai dreptate. Nu uitați aceasta și asigurați-vă că îi aduceți laude și închinarea și adorarea pe care o merită.” Nu spune nimic de acest fel. Din contră, chiar opusul. „Ferice de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc.” Este limpede, atât în viața lui Isus cât și în cuvintele Lui, o respingere consistentă și puternică a oricărei cinstiri speciale față de această femeie. Nu că nu I-ar fi păsat de ea. A arătat că I-a păsat de ea când a dat-o în grija apostolului iubit, Ioan. I-a păsat de ea, însă nu a lăsat-o nici pe ea, nici pe altcineva să creadă că ea ar putea avea vreo autoritate asupra Lui, că ar avea vreun acces pe care nimeni nu-l poate avea, că ea ar avea vreo autoritate pe care nimeni altcineva nu o are, că ar avea o putere pe care nimeni nu o are, vreo intrare pe care nimeni altcineva nu o are, vreo cunoaștere pe care nimeni altcineva nu o are, chiar o binecuvântare pe care nimeni altcineva nu o are, sau o adorare pe care nimeni altcineva nu o are. El a respins toate acestea. Și astfel, ea a dispărut de pe paginile Bibliei.

Apostolul Pavel face referire la mama lui Isus de două ori în epistolele sale, dar niciodată nu-i spune pe nume. În Romani el spune, cu referire la Fiul lui Dumnezeu, că a fost născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iarăși, distanțarea este foarte clară. Pavel nu o va ridica și nu o va înălța, pentru că Duhul lui Dumnezeu nu ar fi permis acest lucru. Pavel știa asta. Pavel știa acest lucru. În Galateni, a doua oară se referă la ea, când spune: „dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie.” În ceea ce privește orice explicație a Evangheliei sau orice explicație a vieții spirituale, Maria nu joacă niciun rol. Pavel scrie tratatul măreț despre doctrina mântuirii, numit Epistola către Romani, și tot ce poate spune despre mama lui Isus este: „din sămânța lui David.” El scrie un tratat deosebit, Galateni, despre Evanghelia curată și adevărată și unică, și tot ce poate să spună este „născut din femeie.”

Scriptura nu spune nimic despre viața ei. Nu spune nimic despre ultimii ei ani. Nu spune nimic despre moartea ei. Nu spune nimic despre înmormântarea ei. Cu toate că sunt teancuri de volume catolice care vorbesc despre viața Mariei, despre experiențele Mariei, despre minunile Mariei, despre moartea Mariei, et cetera, et cetera, et cetera. Toate sunt fabricații, toate sunt minciuni, toate sunt fabricații ale oamenilor sau invenții ale demonilor. Biblia nu oferă nicio descriere a caracterului ei, nicio descriere a modului cum arăta din punct de vedere fizic. Nu este niciun exemplu biblic a cuiva care să se roage către ea, să o cinstească sau să o venereze. Când ea a apare alături de credincioși, ea este doar una dintre mulți. Cred că este șocant pentru romano-catolicii care citesc Biblia pentru prima dată. Și cei mai mulți nu o citesc niciodată, însă pentru cei care o citesc, cât de surprinzător trebuie să fie că este spus atât de puțin despre Maria, când în sistemul lor se spune totuși atât de mult. Atât de mult. Astăzi am trecut printr-o listă, sunt sute și sute, dacă nu mii de site-uri web despre Maria, care te duc pe căi inimaginabile în ce privește fantezia închinării către Maria.

O altă notă explicativă este această linie comparativă dintre concepția catolică față de Maria și Biblie: Maria este de mai multe ori menționată în Coran decât în Biblie. Este o ciudățenie, nu-i așa? Dar apoi, desigur, înțelegem că Satan, care este autorul Coranului, dorește să facă mai mult din Maria decât este ea cu adevărat. Acest lucru este consistent. Suficient de interesant, musulmanii o venerează pe Maria.

Unii din voi vă amintiți, și probabil nu vreți să admiteți asta, de episcopul Fulton Sheen. Își aduce cineva aminte de el? Cu mai mult timp în urmă era la televizor. Era un preot catolic strălucit, rafinat și articulat care vorbea la televiziune în anii de început. Îmi aduc aminte că l-am văzut când eram un copil. Ei bine, acest lucru a avut loc cu 50 de ani în urmă, când Sheen era la televizor. Și episcopul Sheen a prezis, a prezis că islamul va fi convertit la romano-catolicism. El a spus, citez: „Datorită chemării musulmanilor la venerarea mamei lui Dumnezeu.” Roma face o mulțime de propuneri musulmanilor. Papa le-a făcut, Papa Ioan Paul a încercat necontenit să-i aducă pe musulmani împreună și elementul comun este reverența lor față de Maria. Maria pentru musulmani este de fapt numită adevărata Sayyida, adevărata doamnă. Și poate la sfârșit, când va fi o religie mondială măreață și deosebită, poate va fi închinarea față de zeiță un lucru care îi va aduna pe toți împreună.

Ei bine, am vorbit despre hulă; am vorbit despre comparație. Un punct final, avertismentul. Și pot vorbi câteva minute sau toată noaptea despre acest punct. Însă, pentru că sunteți atât de amabili, voi fi foarte scurt. Scriptura are multe de spus despre închinarea la un dumnezeu fals, așa-i? Acesta este avertismentul, condamnarea tuturor celor care se închină unui dumnezeu fals, a celor care apără închinarea față de un dumnezeu fals peste tot în Scriptură. Și de fapt începe așa cum bine știți, în Vechiul Testament. Probabil că cel mai bun loc de unde să înceapă este cea mai clară articulare a Legii lui Dumnezeu din Cele zece porunci, Exodul 20: „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.”

În zilele trecute am mers să vizitez pe cineva la Spitalul St. Joseph. Am parcat în Burbank, am mers către spital și acolo era un idol imens care m-a întâmpinat. Și cine era? Ei bine, se presupune a fi chipul Mariei. Am intrat în clădire și acolo era un alt idol. Am intrat în lift, m-am dat jos din el, acolo era un alt idol. Din când în când văd o imagine a lui Isus, însă El totdeauna este vlăguit și mort pe cruce. În Deuteronomul capitolul 5 spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.” Este o reiterare, Deuteronomul, cea de-a doua Lege, o repetare a legii originale din Exod. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să n-ai alți dumnezei în afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.” Capitolul 6 versetul 13: „Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujești, şi pe Numele Lui să juri. Să nu vă duceți după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru; căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul, Dumnezeul tău, S-ar aprinde de mânie împotriva ta, şi te-ar nimici de pe faţa pământului. Să nu ispitiți pe Domnul, Dumnezeul vostru.” Să nu testați răbdarea lui Dumnezeu cu o închinare la idoli.

Capitolul 18 din Deuteronomul, versetul 9: „După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți.” Închinarea la Maria este un efort bolnăvicios, conceput pentru a invoca o femeie moartă. De asemenea este o legătură cu cei ce cheamă duhurile, spiritiștii, vrăjitorii, descântătorii, cei care dau cu ghiocul și toți ceilalți. Versetul 12: „Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ții în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.” Te lovește. Ar trebui să te lovească atât de evident: nu e niciun loc în Biblie în care să ni se sugereze închinarea față de Maria, și peste tot este limpede că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu și numai Lui. Este așa de clar.

Uitați ce spune Psalmul 106, este același lucru, însă doresc să vă ofer câteva versete pe care le puteți folosi dacă vorbiți cu oamenii despre asta. Psalmul 106, versetul 28: „Ei s-au alipit de Baal-Peor”, acesta este Baal, dintr-un loc numit Peor. „Ei s-au alipit de Baal-Peor, şi au mâncat vite jertfite morţilor.” Iarăși ideea aceasta că morții cumva pot fi adorați în închinare și li se pot adresa rugăciuni. Isaia, capitolul 45, și dacă vrei mai multe de acest fel, uitați-vă la indexul de subiecte de la finalul Bibliei de studiu și veți găsi multe pasaje. Însă în Isaia 45, doresc să rețineți aceasta, versetul 20, aici chiar este descrisă idolatria față de Maria. Isaia 45:20 „Strângeți-vă, veniți şi apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce îşi duc idolul din lemn” – uneori îi vedeți pe romano-catolici în sărbătorile lor cum o duc pe Maria făcută din lemn – „şi cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să-i mântuiască. Spuneți-le, şi aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a prorocit aceste lucruri de la început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este.” Și aici este chemarea, versetul 22: „Întoarceți-vă la Mine, şi veţi fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu Sunt Dumnezeu, şi nu altul.”

Ieremia, capitolul 2 versetul 9 și acesta va fi ultimul pe care-l vom folosi din Vechiul Testament. Ieremia 2:9: „De aceea, Mă voi mai certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voștri.” La versetul 11: „și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii”, Dumnezeu era slava lor „poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de niciun ajutor! Mirați-vă de aşa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă şi groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.” L-ați abandonat pe Dumnezeu singurul care este fântâna de ape vii, L-aţi abandonat pentru o zeiță, un puț crăpat care nu oferă absolut nimic. Nimic. Aceasta este în concordanță cu Noul Testament. Noul Testament ne cheamă la aceeași devoțiune completă și totală față de Dumnezeu. Matei 4:9, atunci când Satan L-a ispitit pe Isus a spus: „Îți voi da tot ce vezi dacă Te vei închina mie.” Isus i-a spus: „Pleacă, Satan, pentru că este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.” Aceste cuvinte vin de pe buzele Domnului Isus Însuși.

Romani 1. Încă câteva și vom încheia. Romani 1, versetul 22. Aici este o descriere a omenirii. „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit.” Cum s-au fălit să sunt înțelepți și au înnebunit? „şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor” sau cu o femeie. Exact acest lucru l-a făcut romano-catolicismul. Așadar, Dumnezeu i-a abandonat. Și aceasta este judecata divină care a venit. „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Se poate ca pedofilia și sodomia și imoralitatea care sunt în creștere în sistemul catolic să fie parte a judecății lui Dumnezeu asupra celor care au abandonat pe adevăratul Dumnezeu ca să se închine înaintea unei ființe umane?

În 1 Corinteni capitolul 5, versetul 11: „Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate” – acum lucrurile devin chiar personale – „totuși este curvar sau lacom de bani sau – ce? – „închinător la idoli.” Oamenii merg peste tot azi și spun: „Oh, frații noștri catolici sau surorile noastre catolice.” Mi-aș fi dorit ca aceste lucruri să fie adevărate. Nu vă puteți asocia cu ei într-o părtășie afirmată, acceptată dacă ei se închină idolilor. Capitolul 10 ne spune de ce, 1 Corinteni 10:14: „De aceea, preaiubiții mei, fugiți de închinarea la idoli.” Idolatria este seducătoare și otrăvitoare, este toxică. Nu poți sta împrejurul ei. Versetul 16: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Cristos?” El spune: știți, ne adunăm în jurul lui Cristos, ne-am adunat ca să-L sărbătorim pe Cristos, jertfa și moartea Sa. Nu puteți să faceți aceasta și apoi să mergeți să vă închinați la idoli. Nu puteți face asta. Versetul 20: „Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurilor, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii.” Idolatria este o închinare demonică îndreptată către demoni. Versetul 21: „Nu puteți bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.” Nu puteți avea părtășie la masa Domnului și la masa demonilor. Nu puteți să vă închinați Mariei și să vă închinați lui Dumnezeu, dacă faceți aceasta, versetul 22, cu siguranță că veți întărâta pe Domnul la mânie.

2 Corinteni 6 versetul 15: „Ce înțelegere poate fi între Cristos şi Belial?” Belial este un alt termen pentru Satan. „Ce înțelegere poate fi între Cristos şi Satan? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu.” Nu aveți nimic de-a face cu aceasta. Catolicismul nu are nimic de-a face cu adevăratul creștinism, cu adevărata Biserică. Este ceva complet diferit, care aparține de împărăția întunericului.

În cele din urmă, în Efeseni 5 versetul 5: „Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos şi a lui Dumnezeu.” Dacă vă închinați unui Dumnezeu fals, nu aveți parte de Împărăția lui Cristos și de Împărăția lui Dumnezeu. Nu veți avea parte. Și vedeți, dragilor, de aceea Biblia spune în 1 Ioan 5:21: „Copilașilor, păziți-vă de idoli.” Nu puteți să vă închinați unui dumnezeu fals și Dumnezeului adevărat în același timp.

Însă noi ne închinăm Dumnezeului adevărat și celui viu. Aș dori să închei cu o imagine din Cer. Apocalipsa 4, vă amintiți aceasta, Apocalipsa 4:8: „Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” – și cu toții în versetul 11 spuneau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” În capitolul 5 versetul 9 - Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție şi preoți pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăți pe pământ!” În versetul 12: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” În versetul 13: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor! Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!” O vedeți pe Maria pe aici pe undeva? Ce amăgire bizară.

Bine, ne vom opri aici, dar aș dori să mai am un singur punct, însă nu în seara asta. Sper că va fi în următoarea duminică seara, mai este un singur element al catolicismului despre care trebuie să știți și anume Mesa. Așadar, dacă Domnul va vrea, şi dacă pot să termin toată munca după ce mă voi întoarce din Louisville de la Conferința Together for the Gospel cu Al Mohler, atunci duminica viitoare seara vom vorbi despre Mesă, pentru că este un domeniu foarte important. Ați fost atât de răbdători în seara asta, de parcă ați avut de ales.

Doamne, binecuvântează pe toți acești oameni scumpi și încurajează-i, pentru că lor le-a fost dată cunoștința adevărului prin harul Tău. Și ajută-ne, Doamne, să-i conducem pe mulți afară din acest întuneric oribil.

SFÂRȘIT