Aș vrea ca în seara asta, dacă doriți, să-mi înțelegeți inima. Trebuie să vă mărturisesc că cea mai mare durere, desigur, din viața mea, și veți înțelege aceasta pentru că este și a voastră de asemenea, și este și a Domnului, este că nu găsim nicio plăcere în moartea celui rău. Nu găsim nicio plăcere în oamenii care sunt condamnați la iad. Dorim ca oamenii să fie mântuiți. Acesta este strigătul profund al fiecărui creștin: mântuire pentru toți pe care-i cunosc. Așa cum am învățat din narațiunea din dimineața asta, despre bogatul care a ajuns în iad, chiar în iad, el a avut o dorinţă de evanghelizare și voia ca cineva să meargă și să-i avertizeze pe frații lui. Dacă acesta este impulsul celor care sunt condamnați, ce fel de impuls au cei răscumpărați pentru mântuirea păcătoșilor, ca ei să poată scăpa de la iad? Sunt atât de multe religii în lume care promit cerul și de fapt nu-l oferă. Multe religii în lume sunt amăgiri satanice. Toate, de fapt, în afara credinței adevărate și a evangheliei adevărate cad în această categorie.

Romano-catolicismul se află în mod clar în categoria religiilor false, nu datorită a ceea ce spun eu despre ele, ci datorită a ceea ce spun ele despre Biblie, și ce spun despre Evanghelie și ce spun despre religie. Tot ce are nevoie cineva să facă pentru a înțelege o religie falsă este să vadă ceea ce crede ea și să înțeleagă ceea ce apără, iar acestea trebuie să fie apoi măsurate cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să putem înțelege clar. În ziua de azi este un efort foarte, foarte puternic și concertat între evanghelici, astfel încât mulți care nu cunosc adevărata Evanghelie, nu doar romano-catolicii, ci și protestanții, să îmbrățișeze romano-catolicismul ca fiind religie adevărată. Aceasta grabă de a-i accepta pe catolici și de a nu-i mai clasifica drept necredincioși, şi de a nu mai continua ca ei să fie un câmp de misiune, are loc condusă de lideri proeminenţi evanghelici, atât în biserici, cât și în organizațiile para-bisericești. Acest lucru a avut loc mulți ani la rând.

Nu cu mulți ani în urmă a apărut un document numit „Evanghelicii și Catolicii împreună”, cunoscut ca și ECT care a dorit să fie o alianță între lucrarea evanghelică și sistemul romano-catolic. A fost semnat de mulți, mulți lideri evanghelici bine-cunoscuți. A început o controversă deloc mică. A avut ca rezultat participarea mea la o întâlnire de șapte ore, închişi într-o cameră cu acești lideri evanghelici, în timp ce ne străduiam să-i confruntăm pe semnatarii acelui document cu realitățile oribile ale catolicismului, și înțelegerea lor total greșită față de Evanghelie, ca să-i facem pe acești oameni să-și șteargă numele, să nege acest document cu toată pasiunea și din toată inima lor, însă niciunul din ei nu a fost dispus să o facă. Așadar, această îmbrățișare a catolicismului a continuat.

Și realitatea cea mare este că mulți, mulți oameni care se numesc creștini, și unii care într-adevăr sunt creștini, sunt confuzi față de caracterul romano-catolicismului. Noi trebuie să punem capăt acestei confuzii, pentru că trebuie să ne asigurăm că noi înțelegem că ei nu cred în adevărata Evanghelie.

În centrul romano-catolicismului este acest eveniment numit Mesa. Înainte să ne uităm la ea, aș dori să vă deschideți Biblia, dacă doriți, la epistola către Evrei, la capitolul 7 din Evrei și doresc să așez un lucru în mintea voastră, de la care să începem. Și vă spun următorul lucru, că poate o să vi se pară că voi fi incoerent pe măsură ce voi parcurge acest material. De obicei, sunt destul de organizat în gândirea mea, însă pe măsură ce încercam să-mi adun gândurile sâmbătă, în timp ce zburam, a fost un zbor interminabil cu turbulențe și cred că și creierul meu a fost destul de scuturat împreună cu restul lucrurilor care au păţit asta. Așadar, sper că toate lucrurile vor fi coerente, chiar dacă am dificultatea de a-mi citi propriul scris, datorită mișcărilor care au fost. Sper că mă puteți urmări, pe măsură ce voi parcurge materialul.

Doresc să stabilesc un lucru încă de la început, și anume care a fost natura jertfei lui Isus Cristos. Așadar, în Evrei capitolul 7, vă rog să vă uitați de la versetul 26, și voi citi de la versetul 26 la 28. „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși, şi înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuși. În adevăr, Legea pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.” Cuvântul de referință este „o dată pentru totdeauna.” O singură jertfă. Nu mai este nevoie de o oferire de sacrificii zilnică.

Dacă vă uitați la capitolul nouă din Evrei veți vedea același adevăr repetat în versetul 11. „Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de țapi şi de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat – la timpul trecut – o răscumpărare veşnică. Căci dacă sângele taurilor şi al țapilor şi cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește şi le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu!” Iarăși, cuvântul de referință este „o dată.” Versetul 12 „a intrat, o dată pentru totdeauna,” timpul trecut „în Locul preasfânt.”

Să mergem la versetul 24 din Evrei 9: „Căci Cristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuși, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul preasfânt cu un sânge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată.” Acesta este punctul culminant al veacurilor, însuși evenimentul morții și învierii Sale. „Ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.” Iarăși, cuvântul de referință apare în versetul 28: „o dată.” El nu mai are nevoie să Se mai aducă iarăși, spune versetul 25. El nu trebuie să sufere în mod repetat, așa cum ne arată versetul 26, de la întemeierea lumii. Pentru ca din nou, „o singură dată”, la sfârșitul veacurilor a șters, la timpul trecut, păcatul prin jertfa Sa.

Capitolul 10 din Evrei, versetul 10: „Prin această „voie” – și anume voia lui Dumnezeu, în conformitate cu care a venit Isus, așa cum spune în versetul anterior, 9. „Prin această voie am fost sfințiți noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.” Sfințiți însemnând separați de păcat într-un sens al salvării, dar și un sens continuu. Și a fost îndeplinită prin oferirea lui Isus Cristos, prin oferirea trupului Său, o dată pentru totdeauna. „pe când orice preot,” versetul 11, „face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.” Finalitatea acestuia este atât de clară. A venit, a adus o singură jertfă care i-a desăvârșit o dată pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. A venit, a adus jertfă pentru toți, care să nu mai fie adusă vreodată, în contrast cu preoții care repetau iarăși și iarăși, niște jertfe care nu puteau niciodată să înlăture păcatul. Este o singură jertfă, adusă o singură dată, de o persoană care putea să înlăture păcatul. Este jertfa Domnului Isus Cristos.

Tot ce făceau jertfele Vechiului Testament a fost să portretizeze și să dezvolte o tânjire aproape plină de dorință după o jertfă finală, care cu adevărat putea să înlăture păcatul. Vechiul Testament a avut o preoție, un altar și jertfe care nu erau decât umbre, anticipări ale jertfei finale care va veni prin Cristos. A venit, S-a adus ca jertfă și Dumnezeu a subliniat acea singură jertfă prin faptul că a distrus Templul, folosindu-Se de romani să o facă în anul 70 d.Cr., a distrus altarele, a fărâmițat întregul sistem de jertfe al Vechiului Testament, și toate listele cu genealogii, toate cele din linia preoțească, punând capăt în mod permanent preoției. Nu mai este nevoie de jertfe. Nu mai este nevoie de altare. Nu mai sunt preoți ca o castă specială care să aducă jertfele. Totul s-a sfârșit când a avut loc jertfa lui Isus Cristos.

Orice jertfă care se face astăzi este nebiblică și nu este în stare să realizeze nimic. Orice preot din ziua de azi este un pretendent fals la o preoție specială, la un ordin preoțesc special, din moment ce acum suntem toți preoți. Suntem o preoție sfântă, toți credincioșii. Nu avem nevoie de niciun mediator, noi avem cu toții acces direct la Dumnezeu. Nu trebuie să facem niciun sacrificiu, pentru că nu este niciun templu, nu este niciun altar, nu mai sunt jertfe și nu mai avem nevoie de niciun preot.

În ciuda acestui lucru, sistemul romano-catolic a inventat o preoție, a construit în fiecare biserică de pe fața pământului un altar și în jurul acelui altar ei continuă să aducă jertfe. De zeci de mii de ori în fiecare zi, ca și cum ei au inventat preoția levitică. Și vor continua să facă aceasta până la sfârșitul lumii, acest lucru este afirmat în literatura lor. Au restabilit ceea ce Dumnezeu a nimicit și aceasta este o variantă a preoției levitice. Este o variantă nelegitimă a acelei preoții. Spun că este o variantă, pentru că este amestecată cu misterele păgâne sectare și cu idolatrie. Mesa este o jertfă care poate fi efectuată pe un altar anume și numai de către un preot.

Cât de importantă este Mesa pentru Catolicism? Ei bine, ca să vă arăt importanța ei, aș dori să citez din Catehismul catolic. Citez „Mesa este sursa și apogeul vieții creștine.” Adică este originea vieții creștine și este cel mai înalt punct. Cardinalul Ratzinger, devenit Papa Benedict, a spus: „Mesa este suma și substanța credinței noastre.” Aceasta nu se află la periferie. Nu este la margine. Nu este una din mai multe. Ea este inima și sufletul sistemului, chiar dacă sunt șapte sacramente definite de ei. Acesta este sacramentul principal. Dar din capul locului, Mesa este o amăgire, pentru că, așa cum am spus, nu mai sunt jertfe, nu mai sunt altare. Nu mai este niciun templu în care să locuiască Dumnezeu, nu mai este Cortul întâlnirii și nu mai este nici preoția. Așadar, este o jertfă falsă adusă pe un altar fals într-un templu fals de o preoție falsă. În sine, este o negare a jertfei unice a lui Cristos pe cruce, pentru că Mesa este o jertfire a lui Cristos repetată de o preoție nelegitimă pe un altar nelegitim, cu un scop inutil și nesfânt.

Așa cum am spus în repetate rânduri, catolicismul este o amestecătură. Cel mai mult este păgânism stropit cu puțin creștinism și cu o grămadă de terminologie creștină ca să amăgească și să înșele sufletele oamenilor. Este o religie demonică, care nu aduce mântuirea. Nici nu poate.

John O’Brien, un preot catolic, i-a ajutat pe catolici să înțeleagă importanța Mesei. El a scris o carte numită Credința milioanelor: Acreditările religiei catolice. Este o lucrare clasică. Iată ce scrie John O’Brien în lucrarea sa foarte populară: „Când un preot anunță cuvintele uimitoare ale consacrării – aceasta este Mesa – el ajunge în ceruri, Îl coboară pe Cristos de pe scaunul Său și Îl așază pe altarul nostru ca să fie oferit iarăși ca victimă pentru păcatele omului. Este o putere exercitată de preot mai mare decât cea a sfinților și a îngerilor, mai mare decât a serafimilor și a heruvimilor. Într-adevăr, este o putere chiar mai mare decât a Fecioarei Maria. În timp ce Fecioara binecuvântată a fost agentul uman prin care Cristos a devenit întrupat o singură dată, preotul Îl aduce pe Cristos jos din ceruri și Îl oferă prezent pe altarul nostru ca pe o victimă veșnică.” Nu v-ați gândit de ce vedeți întotdeauna un crucifix, și nu o cruce goală? „Preotul Îl aduce pe Cristos jos din ceruri și Îl oferă prezent pe altarul nostru ca o victimă veșnică,” nu doar o dată, ci de o mie de ori.

Ne oprim aici pentru o clipă. Vedeți comparația? Maria L-a adus în lume doar o dată, preotul Îl aduce de mii de ori. El are putere mai mare decât a fecioarei Maria. Este un lucru uimitor pentru un catolic să spună așa ceva, din moment ce orice studiu al Mariei ne arată că ei cred că ea posedă chiar puterea lui Dumnezeu. Nu ne-am aștepta ca un sistem ca acesta să fie consecvent, nu-i așa? El continuă: „Preotul vorbește și iată, Cristosul veșnic și Dumnezeul omnipotent Își pleacă capul în ascultare smerită față de porunca preotului.” Și ultimul paragraf din lucrarea lui O’Brien: „O, ce demnitate sublimă este oficiul preotului creștin care este așa de privilegiat să acționeze ca ambasador și vice-regent al lui Cristos pe pământ? El continuă lucrarea esențială a lui Cristos. El îl învață pe cel credincios cu autoritatea lui Cristos. El iartă pe păcătosul pocăit cu puterea lui Cristos. El aduce iarăși aceeași jertfă de adorare și de ispășire pe care Cristos a adus-o pe Calvar. Nici nu e de mirare că numele, pe care scriitorii spirituali sunt așa de atașați în special, să-l aplice preotului este Alter Cristus, pentru că preotul este, și ar trebui să fie, un alt Cristos.”

Săptămâna trecută am fost la o emisiune a lui Larry King, unii din voi ați văzut-o. Unul din preoții prezenți a spus cu gura lui. „Cât de minunat este să fii un alt Cristos.” Biblia ne avertizează despre un alt Cristos, despre Cristoşi falși, și ei vor prolifera până la sfârșitul zilelor. Acest lucru are loc cu ocazia Mesei. Preotul, căruia i s-a dat putere mai mare decât Fecioarei binecuvântate, Îl aduce jos pe Cristos din ceruri. Tot ce are de făcut este să vorbească, iar Cristos, Dumnezeul veșnic și atotputernic, Își pleacă capul în ascultare smerită la porunca preotului.

Acum, toate acestea merg înapoi pentru ratificarea reală și clarificare merg înapoi până la Conciliul de la Trent din secolul al XVI-lea. Conciliul de la Trent afirmă atât de multe lucruri, pentru că ele erau o reacție la Reformă. Să ne întoarcem la Conciliul de la Trent și atunci veți pricepe îndeajuns despre cum vedeau ei Mesa. Aceasta este dogmă, fraților. Când Conciliul de la Trent a afirmat ceva, atunci Biserica spune la fel. Când Biserica spune, atunci este inefabil; așadar, nu se poate schimba. Conciliul de la Trent s-a întâlnit la cea de-a 13 sesiune. Sesiunile au durat mult, mult timp. În cea de-a 13 sesiune s-au întâlnit în octombrie 1551. Au promulgat la acea sesiune particulară un decret în ce privește „Cel mai sfânt sacrament al Euharistiei: Mesa.”

La finalul decretului a fost o listă de canoane sau legi, iar aceste legi au adus anateme sau condamnări, cel mai puternic lucru pe care-l puteau face, cel mai puternic cuvânt pe care-l puteau folosi a fost să condamne sau să anatemizeze. Și astfel, canoanele i-au anatemizat pe aceia care au respins învățătura Conciliului. Acum, ceea ce se întâmplă dacă te uiți la aceste canoane, este că ele oferă niște definiții scurte și succinte ale doctrinei lor. Și aș dori să vă citesc câteva din ele care sunt în legătură cu Mesa, chestiunea pe care ei o numesc Euharistie.

Canonul numărul unu, în ce privește decretul despre cel mai sfânt sacrament al Euharistiei. Canonul numărul unu: „Dacă cineva neagă faptul că în sacramentul cel mai sfânt al Euharistiei, și anume că nu ar conține trupul și sângele în mod adevărat, real și substanțial, împreună cu sufletul și divinitatea Domnului nostru Isus Cristos, și în consecință, pe Cristos în întregime, ci spune că este doar un semn sau o figură sau o forță, să fie anatema.” Condamnarea este pronunțată asupra cuiva care spune că Cristos nu este prezent în pâine și vin, cu trupul, sângele, sufletul și divinitatea Sa.

Canonul numărul doi: „Dacă spune cineva că în sfântul sacrament al Euharistiei substanța pâinii și vinului rămâne împreună cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos – adică, cele două sunt împreună – și neagă acea minune și schimbare singulară a întregii substanțe a pâinii în trup și a întregii substanțe a vinului în sânge, rămânând doar aparența de pâine și vin, care schimbate fiind sunt numite de către Biserica Catolică ca transsubstanțiere, să fie anatema.” Cu alte cuvinte, dacă spui că trupul și sângele, de asemenea sufletul și divinitatea lui Cristos nu sunt prezente în vin și în pâine, ești anatemizat. Dacă spui că este împreună cu pâinea și vinul, ești condamnat. Ce trebuie să spui este: El este prezent acolo și pâinea și vinul nu mai sunt acolo, cu toate că ele apar ca fiind acolo. Un hocus-pocus mistic, un lucru magic cu siguranță.

Canonul numărul opt: „Dacă cineva spune că Cristos este primit în euharistie numai la nivel spiritual și nu sacramental și real de asemenea, să fie anatema.” Aceasta înseamnă, că dacă spui că atunci când iei pâinea, când iei ostia, așa cum o numesc ei, pâinea care este singurul lucru oferit celui care se împărtășește, dacă spui că Cristos este acolo numai spiritual și nu sacramental și real, atunci ești condamnat.

Unsprezece ani mai târziu în 1562, a fost ținută cea de-a douăzeci şi doua sesiune a Conciliului de la Trent, iar de data asta decretul promulgat a fost intitulat: „Doctrina despre Jertfirea Mesei.” Și este important ca voi să știți următoarele, așadar aș dori să vă citesc a doua sesiune a acestui decret. „Și în măsura în care în acest sacrificiu divin care este celebrat în Liturghie este conținut și jertfit într-un mod nesângeros, același Cristos care o dată S-a jertfit într-o manieră sângeroasă pe altarul crucii, sfântul Conciliu învață, că acest act este într-adevăr ispășitor și are acest efect: dacă noi, cu o inimă zdrobită și mâhnită și cu o credință dreaptă, cu frică și reverență ne apropiem de Dumnezeu, noi obținem milă și har aparte la vreme de ajutor.” Cu alte cuvinte Mesa este într-adevăr Cristos. Este într-adevăr o jertfă pe un altar real, efectuată de un preot real, precum preoții din Vechiul Testament care aduceau un animal pe altar ca jertfă. Singura diferență este că aceasta este fără sânge, iar Cristos fără îndoială este jertfit sau sacrificat sau junghiat. Și ca rezultat este obținută ispășirea, de fapt reparaţia pentru păcat este obținută.

Conciliul de la Trent continuă și spune: „Victima este una și aceeași” și anume, Cristos este victima așa cum a fost și pe cruce „în această Mesă, același”, acesta fiind Cristos „care acum se aduce prin lucrarea preoților, care atunci S-a dat pe Sine pe cruce.” Așadar, ai zeci de mii, milioane peste milioane de jertfiri ale lui Cristos efectuate de preoți, și este același Cristos, Cristosul real, Cristosul actual și nu doar un Cristos spiritual, ci Cristosul real. Trup, sânge, duh și divinitate. Are caracter ispășitor. Şi Conciliul de la Trent continuă să spună: „Bineînțeles că este o jertfire ne-sângeroasă, însă este fără îndoială o jertfire. Este oferită în mod drept pentru păcate, pentru pedepse, pentru satisfacție și pentru celelalte nevoi ale celui credincios care trăiește, dar și pentru cei care s-au depărtat de Cristos, dar care nu sunt deplin curățiți.” Unde sunt aceștia? În Purgatoriu. Așadar, aceasta reprezintă o ispășire pentru cei vii și pentru cei morți. Acum, la finalul acelui decret care a venit 11 ani mai târziu, sunt și mai multe canoane, mai multe blesteme pronunțate pentru cei care neagă această învățătură.

Aici este canonul numărul unu: „Dacă cineva spune că în Mesă nu este adusă lui Dumnezeu o jertfă adevărată și reală sau dacă jertfa adusă nu este nimic mai mult decât Cristos care ne este dat să fie mâncat, atunci să fie anatema.” Dacă spunem că noi mâncăm pe Cristos, literalmente mâncăm trupul și sângele Lui și duhul și divinitatea Lui, dar nu este o jertfă, ci eşti condamnat.

Canonul numărul doi: „Dacă spune cineva că prin aceste cuvinte Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea Cristos nu i-a instituit pe apostoli ca preoți sau nu i-a ordinat ca ei sau alți preoți să aducă ca jertfă trupul și sângele Lui, să fie anatema.” Dacă spui că Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea nu înseamnă că Cristos a instituit preoția romano-catolică, atunci tu ești condamnat.

Canonul numărul trei: „Dacă spune cineva că jertfirea Mesei are ca scop lauda și mulțumirea sau că este doar o simplă comemorare a jertfei efectuate pe cruce și nu este o jertfă ispășitoare – adică, nu este eficace, nu este o jertfă reală pe care Dumnezeu să o accepte ca astfel să ne ierte păcatele – dacă spune ceva mai inferior decât atât sau dacă este de folos numai celui care o primește și nu trebuie să fie adusă pentru cei vii sau pentru cei morți – asta înseamnă că e numai pentru persoana care o primește și nu este pentru alți oameni în viața sau morți care nu sunt prezenți – pentru păcate, pedeapsă, satisfacție sau alte necesități, atunci să fie anatema.” Dacă spui că nu se pune în seama celor vii sau morți care nu sunt prezenți, ești blestemat.

Canonul numărul patru: „Dacă spune cineva că prin jertfirea Mesei, este aruncată o hulă asupra celei mai sfinte jertfe a lui Cristos consumată pe cruce, atunci să fie anatema.” Așadar, suntem toți condamnați. Dacă spui că această jertfă hulește jertfa sfântă a lui Cristos, atunci tu hulești și ești condamnat.

Canonul numărul cinci: „Dacă spune cineva că celebrarea Masei în cinstea sfinților este o amăgire și de asemenea este mijlocirea lor la Dumnezeu, atunci să fie anatema.” Mesele sunt aduse ca un fel de jertfe pentru sfinții care sunt morți ca să-i facă pe sfinți să mijlocească pentru noi, pentru cei vii și pentru morți. Și ca să se asigure că nu scapi – dacă cineva spune că canonul Mesei conține erori, atunci să fie anatema.”

Adică, te-au condamnat în orice mod posibil. Nu este cale de scăpare. Acum înțelegeți de ce catolicii sunt legați de acest sistem? Este aşa de plin de condamnare, nu există cale de ieșire.

Cum putem să sumarizăm aceasta? Prin doar câteva lucruri. Unu, Isus Cristos, aceasta este teologia catolică asupra Mesei, este din conciliul de la Trent, un sumar. Unu, Isus Cristos este prezent cu adevărat, într-adevăr și substanțial în sacrament, ca urmare a cuvintelor de consacrare. El nu vine până nu sunt rostite cuvintele de consacrare. Doi, transsubstanțierea. Aceasta înseamnă în mod simplu transformarea substanței. A început ca vin și pâine, substanța, iar transformarea acelei substanțe în trupul și sângele lui Cristos este ceea ce înseamnă transsubstanțierea. Transsubstanțierea, în al doilea rând, implică schimbarea întregii substanțe a pâinii în substanța trupului lui Cristos, schimbarea întregii substanțe a vinului în substanța sângelui lui Cristos. Este o schimbare reală și actuală, cu toate că ea apare ca fiind încă pâine și vin.

Trei. Din moment ce Cristos este prezent în mod real în euharistie, elementele în sine sunt vrednice de închinare. Ele sunt vrednice de închinare.

Știți că atunci când un catolic merge la Mesă și dă mai departe cutia cu pâinea și vinul din ea, el se închină? Am ascultat seara trecută canalul catolic când eram în Louisville și acolo era un preot. Am ascultat pentru cel puțin o oră, pentru că vorbea despre Mesă, și îmi verificam materialul. Este uimitor cum a adus Dumnezeu lucrurile în viața mea atunci când lucram la acest material. Adică, mă îndreptam către Larry King Show săptămâna trecută cu șase preoți și îmi verificam materialul. M-am dus acolo și era acest om care spunea: „Putem să realizăm întotdeauna care este devoțiunea unui adevărat creștin prin faptul că se închină sau se pleacă pe genunchi în prezența Sacramentului binecuvântat.” Este exact ce au învățat ei.

Al patrulea, jertfirea Mesei este numită ispășitoare prin faptul că aduce iertare pentru păcat. Cinci, în instituirea Mesei la Cina Domnului, ei cred că Isus a instituit Mesa, El Și-a dat trupul și sângele către Tatăl în semnele de pâine și de vin. Și făcând astfel, El i-a rânduit pe apostoli ca fiind primii preoți. Șase, jertfirea Mesei este oferită adecvat pentru păcate, pedepse, reparație sau alte necesități, nu doar pentru vii, dar și pentru morți. Și în cele din urmă, oricine neagă oricare din acestea este condamnat.

Acum, poate spui: „Acest lucru a fost cu mult timp în urmă. Vorbești despre secolul 16. Ei încă mai învață așa ceva în Biserică?” Desigur că învață așa ceva în Biserică. Luați orice catehism catolic, orice scriitor catolic, orice scriitor modern despre catolicism, Karl Keating sau altcineva, veți afla același lucru. Învățătura de la Trent rămâne poziția dogmatică oficială a Bisericii Catolice. Este interesat că în catehismul Bisericii Catolice, sunt nouă paragrafe dedicate subiectului justificării. Asupra Mesei sunt 84 de paragrafe și 14 sunt ca și sumar. În catehismul actual al Bisericii Catolice este menționat pe nume Conciliul de la Trent ca autoritate, doctrinele sale fiind prezentate clar ca fiind învățătura Bisericii.

Iată un paragraf din catehism: „Jertfa lui Cristos și jertfa euharistiei sunt o singură jertfă. Victima este una și aceeași. Aceeași adusă acum prin lucrarea preoților, care atunci S-a oferit pe Sine pe cruce, numai că manierea de jertfire este diferită. În acest sacrificiu divin care este celebrat în Mesă, același Cristos care S-a dat pe Sine o dată pe altarul crucii este adus acum într-o manieră nesângeroasă”, în mod repetat. Am adăugat cuvântul repetat, pentru clarificare.

Teologia romano-catolică spune că Mesa nu este divină, nu este – cum am spus? - o reconstituire dramatică. Nu este teatru. Teologia catolică spune că nu este o comemorare. Nu este o amintire. Nu este o pomenire. Este o jertfire reală care continuă jertfirea eternă a lui Cristos, eterna victimă. Nu este un sacrificiu separat, ci este același sacrificiu pe măsură ce crucea continuă să fie adusă iarăși și iarăși și iarăși și iarăși și iarăși. Este cu adevărat un amestec de jertfe păgâne care și-au croit calea în creștinism foarte, foarte devreme. Adevărata devoțiune romano-catolică este măsurată dacă îngenunchezi sau nu și îți faci semnul crucii când vezi sacramentul binecuvântat. Catehismul romano-catolic citează din Vatican II. Vatican II spune: „Ori de câte ori jertfa crucii prin care Cristos a fost jertfit este celebrată pe altar, lucrarea mântuirii noastre este îndeplinită. Este o jertfă salvatoare, așa cum este și crucea.” Ce haos și confuzie totală este aceasta!

Așadar, unde te uiți pentru mântuirea ta? La ce jertfă? La cea pe care ai avut-o azi? Sau ieri? La cea care urmează să fie? Nici nu e de mirare că în catolicism nu există așa ceva precum siguranța mântuirii. Cum ai putea să știi? Aș dori să complicăm puțin lucrurile. Vorbeam săptămâna aceasta cu RC Sproul în Louisville și vorbeam despre catolicism. Este contextul din care el a venit. Și el a spus „Ceea ce este uimitor cu privire la catolicism este următorul lucru: dacă preotul nu are o intenție curată atunci când jertfește Mesa, atunci ea este invalidă.” Uau! Singurul mod în care acel lucru devine valid este dacă intenția preotului este curată. Să încerci să găsești un preot curat nu este un lucru ușor. Și dacă este un om imoral? Dacă este un pedofil? Dacă este un homosexual? Aceasta invalidează tot ceea ce face acest om? Și mai exact ce înseamnă o intenție curată?

Ascultați ce spune Ludwig Ott, teologul meu favorit din catolicism, pentru că pot să aflu tot ceea ce am nevoie în acea singură carte. Iată ce spune Ott: „Jertfirea Mesei are efect asupra iertării pedepselor temporare ale păcatului, care rămân după iertarea vinei păcatelor și a pedepselor veșnice, nu doar iertarea prin oferirea harului de pocăință, ci are efect de asemenea imediat, pentru că ispășirea lui Isus Cristos este oferită ca un substitut pentru lucrările noastre de ispășire și pentru sărmanele suflete suferinde. Măsura pedepselor pentru păcatele iertate este proporțională.” Bine, vei avea păcatele tale iertate, dar este proporțional în cazul celor vii cu gradul de desăvârșire în starea lor. În cazul sufletelor care suferă, operațiunea de reparație a jertfei Mesei este aplicată pe calea mijlocirii, pentru că sunt în starea har și astfel nu au niciun obstacol. Teologii în general învață că cel puțin o parte din pedeapsa lor pentru păcate este iertată în mod infailibil.

Așadar, acum, nu ai numai intenția preotului, ci ai și natura atitudinii persoanei. Pe aceeași pagină spune „Ca și jertfă ispășitoare și de cerere, jertfirea Mesei posedă o valoare finită exterioară, din moment ce operațiunile de ispășire și de cerere se referă la ființele umane, care ca și creaturi, pot primi numai un act finit. Aceasta explică practica Bisericii în a oferi jertfa sfântă a Mesei în mod frecvent pentru aceeași intenție.”

Despre ce este vorba? Iată ce spune: nu putem fi prea siguri de intenția preotului. Nu putem fi prea siguri despre intenția persoanei pentru care Mesa este adusă. Și din moment ce nu putem fi prea siguri cu privire la acest lucru, avem limitări umane asupra Mesei. Din moment ce preotul s-ar putea să nu aibă o intenție curată și de asemenea persoana s-ar putea să nu aibă o intenție curată se prea poate să nu aibă vreun efect pozitiv. Și astfel, ei aruncă această mică posibilitate la baza lucrurilor, că trebuie să fie undeva un beneficiu limitat. De fapt, o parte a pedepsei lor trebuie să fie în mod infailibil iertată deci anulată. Trebuie să prezinţi asta. De ce? Pentru că trebuie să plătești pentru Mesă.

Da, este adevărat, trebuie să plătești. De aceea cutiile de bani din bisericile catolice sunt pline, pentru că tu trebuie să plătești pentru Mesă. Sunt Mese ieftine și sunt unele care sunt chiar scumpe, care sunt aduse chiar de către episcop sau de un cardinal. Este Mesa volitivă, care este precum un lucru ce ține de rutina vieții. Este recviemul, care este o Mesă pentru morți. Aceasta te costă mai mult. Este o Mesă nupțială, pentru nuntă, asta costă mai mult. Apoi este o super-Mesă adusă de către o figură ierarhică din biserică, ea te va costa mult mai mult. Biserica catolică admite că poți să ai Mesă după Mesă, după Mesă, după Mesă și poți plăti o grămadă de bani. Și dacă intenția preotului nu este corectă și dacă intenția persoanei care primește Mesa nu este corectă, nu va avea un efect prea deosebit. Însă ei se grăbesc să adauge spunând „Parte din pedeapsa lor este redusă în mod infailibil.” De ce? Pentru că este o problemă să-i faci pe oameni să plătească pentru ceva care nu are nicio valoare. Așadar, introduci o mică valoare finită la final și aceasta îi va face să revină iarăși și iarăși și iarăși și iarăși, ca să adauge acele valori mici și finite.

Teologia romano-catolică învață că o persoană poate participa la o mie de Mese și totuși să plece din viața aceasta fără să fie curățit pe deplin și să meargă în purgatoriu și să mai aibă alte o mie de Mese citite în dreptul lor și totuși să nu fie curățit, pentru că atitudinea lui nu este curată și atitudinea preotului nu este de asemenea curată. Ce capcană oribilă! O capcană absolut oribilă. O păcăleală mistică ce vine direct din adânc, pentru ca să înrobească sufletele oamenilor.

Acum, ca să ai o Mesă trebuie să ai un preot. Nu poți să ai o Mesă fără preot. De aceea deficitul de preoți este o mare problemă. Oh, aș vrea să vă duc la o Mesă pentru o clipă acum. Iată cum are loc această celebrare. Acesta este Boettner, care a scris o carte numită „Romano-catolicismul.” Veți fi interesați de asta. Rămâneți cu mine. „Pâinea, în formă de vafelă rotundă, pot fi sute din ele care pot fi consacrate în mod simultan, este conținută într-un vas aurit. Vinul este într-o cupă aurită. Presupusul trup și sânge al lui Cristos sunt ridicate înaintea altarului de mâinile preoților și sunt aduse lui Dumnezeu pentru păcatele atât ale celor vii, cât și ale celor morți.” Apropo, oamenii nu sunt mai mult decât niște spectatori. Ei nu cântă. Ei nu vorbesc. Ei nu se roagă. Ei nu fac nimic. Și liturghia este așa de rigidă, că este îndeplinită mai mult în mod mecanic, iar preoții trebuie să fie antrenați să facă acest lucru. Trebuie să ai o bună memorie ca să fii preot.

Sunt o mulțime de detalii. Și observatorii, după ce este ridicată, preotul care participă ia o vafelă mare, apoi bea din vin în numele întregii congregații. Ei nu beau niciodată vinul. În mod tradițional nu beau. Poate că sunt unele excepții. Membri laici merg în primul rând din biserică. Unii din voi ați văzut asta, unii ați făcut asta. Și ei îngenunchează înaintea unei balustrade, își închid ochii și țin gura deschisă, unde preotul așază o mică vafelă. Motivul pentru care nu este lăsată din mâna preotului și să treacă în mâna participantului este simplu: pentru că ea este trupul și sângele în întregime al lui Cristos, și nu vor să-l scape pe jos, nu vor ca oamenii să-l atingă. Numai preoții beau din vin, pentru că s-ar putea ca oamenii să-l verse și atunci ar ajunge pe podea și ar fi o situație oribilă.

Se obișnuia ca în tradiția romano-catolică să trebuiască să te abții de la hrană solidă începând de la miezul nopții, dacă urma ca a doua zi să participi la Mesă. De aceea ei aveau totdeauna Mesa devreme. Știți de unde vine Mesa devreme? Vine dintr-o lege tradițională, că nu puteai să mănânci nimic între miezul nopții și Mesă, iar oamenii nu voiau să aștepte până la ora 9:00, 10:00 sau 11:00, așadar ei întotdeauna aveau Mesa la ora 6:00, 5:00 dimineața, pentru că oamenii erau flămânzi. Nu erau flămânzi când mâncau vafela, ei erau flămânzi să mănânce doar vafela și apoi mergeau la masă. Motivul ca să nu mănânce înainte de miezul nopții era că ei nu doreau să-L amestece pe Cristos cu nimic altceva. Acum, lucrul acesta s-a schimbat. Știu. Înțeleg stupiditatea acestui lucru. Acum cred că s-a modificat cu o oră. Oricum, e ciudat, nu-i așa că Domnul a instituit Cina imediat după ce au mâncat o mâncare grozavă, care le-a ținut de foame câteva ceasuri? Cristos nu a avut nicio problemă ca pâinea și vinul să nu fie amestecate cu nimic din ceea ce au mâncat ei.

Apoi, spectacolul continuă. Este nevoie de multă pregătire și veți de înțelege de ce. Bine? Iată ce se întâmplă. Preotul face de 16 ori semnul crucii în acest spectacol. Le voi parcurge pas cu pas. Le voi sumariza. El trebuie să facă semnul crucii de 16 ori. Trebuie să se întoarcă spre congregație de 6 ori, să-și ridice ochii spre ceruri de 11 ori, să sărute altarul de 8 ori, să-și împreuneze mâinile de 4 ori, să se bată în piept de 10 ori, să-și plece capul de 21 de ori, să îngenuncheze de 8 ori, să se aplece de 7 ori, să binecuvânteze altarul cu semnul crucii de 30 de ori, să pună mâinile pe altar de 29 de ori, să se roage în taină de 11 ori, să se roage tare de 13 ori, să ia pâinea și vinul și să-l preschimbe în trupul și sângele lui Cristos, să acopere și să descopere potirul de 10 ori, să se plimbe de 20 de ori și în plus să efectueze numeroase acte. Ce face omul acesta? Boettner scrie: „Tot această extinsă ceremonie are ca scop să reconstituie experiența lui Cristos din seara Cinei din camera de sus, agonia din grădină, trădarea, judecata, răstignirea, moartea, îngroparea, învierea și înălțarea.”

De aceea au loc toate aceste mișcări, un fel de reconstituire. Aplecările și îngenunchierile sunt imitări ale suferinței și agoniei lui Cristos. Și dacă preotul uită un element din tot acest teatru, el face un păcat, și în mod practic, el invalidează Mesa. Așadar, trebuie să fii antrenat ca să faci așa ceva, trebuie să ai o bună memorie. Cine stă să numere toate acestea? Ceea ce faci este să o parcurgi, este ca o rutină până când o înveți.

Din punct de vedere istoric, Mesa a fost afirmată și cântată în latină, limbă pe care nimeni nu o înțelegea. Nici nu aveau nevoie să o înțeleagă. Preoțimea, apropo, a înlocuit predicarea, și altarul a înlocuit amvonul. De aceea este o religie sacramentală. Și Boettner spune: „Desigur, a fost mult adevăr în remarca lui Voltaire în ce privește Mesa practicată în catedralele din Franța din vremea sa, când a numit-o Marea operă a săracului.” După adorarea ostiei consacrate, ridicarea mâinilor preoților pretinde că oferă lui Dumnezeu trupul și sângele lui Cristos, care S-a coborât ca să Se jertfească pentru cei vii și pentru cei morți. Apoi, preotul pretinde că-L mănâncă viu în prezența poporului, de asemenea oferindu-L oamenilor sub aspectul de pâine, deși nu este chiar pâine ceea ce mănâncă ei. Când preotul face actul de consacrare a vafelei, aceasta este numită ostie, și ei se închină ei ca lui Dumnezeu. De aceea ei îngenunchează și se apleacă. Și știți la fel de bine ca mine, că acea bucată de pâine nu este altceva decât o bucată de pâine. Și dacă sufletul și divinitatea lui Cristos nu sunt prezente, atunci închinarea față de ea nu este altceva decât idolatrie, nu este cu nimic diferit de închinarea unui păgân la o piatră sau la un toiag sau la o statuie sau la o obsesie.

Și amintiți-vă, eficiența acestui act, atunci când este făcut și afirmat, depinde de intenția preotului. Dacă el nu are intenția corectă, nu va avea efect. Conciliul de la Trent: „Dacă cineva va spune că intenția cel puțin de a face ceea ce face Biserica nu este cerută slujitorilor în timp ce realizează și administrează sacramentele, să fie anatema.”

Papa Pius al patrulea a spus: „Dacă este un cusur în toate acestea, mai exact problema în sine, forma cu intenție sau starea sacerdotală a celui care celebrează, asta va anula sacramentul.” Dacă îl faci greșit sau cu atitudini greșite, este anulat și fără valoare. Cardinalul Bellarmine, care a fost socotit ca una din cele mai apreciate autorități a spus, citez „Nimeni nu poate fi sigur pe deplin de credința celui care a primit adevăratul sacrament, din moment ce nici un sacrament nu este acordat fără intenția slujitorilor și nimeni nu poate vedea care este intenția celuilalt.” Un material dramatic. Însă conform cu mass-media de azi, preoții fac aceasta cu gândul la mântuirea lumii. Citez „Este jertfa de pe altar unde meritele câștigate de către Răscumpărător pe cruce sunt distribuite celor credincioși.” Când încerci să-i întrebi pe catolici ce se întâmplă, ei sunt împărțiți. Și sărmanii care merg la Biserica catolică nu au nicio idee, decât că ostia este Cristos și ei I se închină Lui.

De fapt, acest lucru este atât de serios, trec peste ceva material, ascultați ce a spus Maica Teresa și mă voi opri aici. Este un citat de la Maica Teresa. „Este frumos să vezi smerenia lui Cristos în starea Sa permanentă de smerire din cort – mica cutiuță unde așază vafela și vinul – unde Cristos S-a redus pe Sine la o astfel de mică bucată de pâine prin care preotul poate să-L țină pe Cristos cu două degete.” Vatican Doi a spus „Sacramentului binecuvântat trebuie să-i fie adusă închinarea care este adusă lui Dumnezeu, Dumnezeului adevărat. Nu trebuie să fie adorat mai puțin.” La ce se închină? La pâine?

Bisericile promovează închinarea față de sacramentul binecuvântat. Sunt sărbători anuale în cinstea sacramentului binecuvântat. Sunt ordine speciale de bărbați și femei care s-au dedicat să adore în mod continuu Ostia. Este un grup de femei numit „Surorile adorării continue a sacramentului binecuvântat.” Este o adunare a sacramentului binecuvântat, care sunt „devotați să efectueze înaintea sacramentului binecuvântat o misiune perpetuă de rugăciune și mijlocire.” Întreaga lor viață este devotată să se închine înaintea unei bucăți de pâine dintr-o cutie.

Acum, aș dori să mă apropii de încheiere. Cred că o pot găsi. Oh, da. Voi încheia prin faptul că vă voi duce în secolul 18, la o relatare a unui martor ocular la un festival, Corpus Cristi, trupul lui Cristos, sacramentul binecuvântat. Și nu vă voi târî prin tot acest festival. Este prea dureros. Dar are loc cam așa. „Niște figuri imense de lemn, de 4,5 metri, sunt asamblate și îmbrăcate colorat conform funcției și demnității lor. Toată preoția din parohie, din Biserici și călugării din mănăstiri formează o procesiune. Toate trupurile argintii ale sfinților, pe piedestale și eșafodaje din biserici și mănăstiri sunt adunate.” Așadar sunt aliniate aceste statui și toate aceste lucruri. „Locuitorii trebuie să curețe străzile pe unde va trece sacramentul, și trebuie să acopere pământul cu frunze și flori, și să așeze cele mai bune perdele la balcoane și ferestre.” Va avea loc o paradă a pâinii. „Arhiepiscopul face o rugăciune înaintea altarului celui mare. Începe muzica. Arhiepiscopul scoate din cutiuță pâinea, Ostia deasupra cupei de aur, și o așază pe măreața Custodie, pe masa altarului. Arhiepiscopul după obiceiul lui pontif oficiază harul său, oferă binecuvântarea poporului cu sacramentul în mâinile sale. Apoi, arhiepiscopul, cu ajutorul diaconului, a arhidiaconului și a cantorului, așază Custodia pe un piedestal aurit, care este împodobit cu flori și cu bijuteriile de calitate ale câtorva femei, și este purtat pe umeri de 12 preoți împodobiţi cu aceiași îmbrăcăminte cu care s-a rostit liturghia. Acestea fiind efectuate, procesiunea începe să iasă din biserică în ordinea următoare.”

Acum, sunt 12 oameni care poartă Custodia, această cutie de aur, și deasupra ei este așezată această mică cutie cu ostia în ea. Întâi de toate a ieșit cimpoiul, un fel de instrument la care se cântă ca la cimpoi, și uriașii mai mici și mai mari, figurinele colorate, care dansează pe străzi urmați de o mare cruce de argint scoasă din catedrală. Apoi vin 30 de corporații de comercianți, cea mai mică este de 30 de persoane. Apoi, băieții și fetele de la Blue Hospital împreună cu stăpânul lor, cu doamnele și capelanul. Apoi, toate ordinele religioase conduse de franciscani, pentru că ei sunt cei mai tineri, cam 70 de ordine îmbrăcați cu ornamentele pe care le-au folosit la altar. 20 de mănăstiri de călugări, cam 2000 de oameni prezenți la această ocazie solemnă. 16 mănăstiri de maici, cam 1500. 1200 de parohii de preoți, cam 4700 de personaje ecleziale. Și restul care erau cam 15000 de familii. O paradă imensă. Au ieșit, asta are loc în Spania, într-un oraș numit Saragoza, însă așa ceva este tipic. Ei vin și mărșăluiesc, 12 preoți poartă un baldachin sub care se află sacramentul, arhiepiscopul după obiceiul său pontif merge la dreapta sub-diaconului, viceregele la dreapta arhiepiscopului, diaconul și sub-diaconul unul la dreapta și celălalt la stânga, toți sunt sub baldachin. Șase preoți cu tămâie și cu cădelnițe de ambele părți ale custodiei tămâiază sacramentul neîncetat, fără încetare. Unul îngenunchează înaintea ostiei și tămâiază de trei ori. Celălalt pune tămâie în cădelniță și astfel, ei fac aceasta de la început de când au ieșit din biserică, până când se vor întoarce. Fac aceste îngenuncheri de câte trei ori tot timpul. Acesta face de trei ori, în timp ce celălalt se pregătește să îngenuncheze de trei ori, și apoi se schimbă.

Marele cancelar, președinții, consilierii vin apoi împreună cu toată nobilimea, bărbați și femei cu candele aprinse. Această procesiune durează patru ore din clipa când au ieșit până când s-au întors iarăși în biserică. Toate clopotele mănăstirilor, din toate parohiile au sunat neîncetat. Bogățiile procesiunii sunt incredibile. Cu această splendoare, ei poartă sacramentul pe străzile principale ale orașului, toți oamenii care sunt în balcoane și ferestre aruncă cu trandafiri și alte flori pe baldachinul sacramentului pe măsură ce acesta înaintează. Acesta este festivalul Corpus Cristi. Aceasta este închinarea la pâine.

Apropo, este o mișcare de trezire azi în America la adorarea continuă a sacramentului binecuvântat. În bisericile catolice, din jurul Americii, familii din parohii se înscriu pentru o oră sau mai mult în fiecare săptămână să stea alături de ostie, și se duc la biserica catolică și stau acolo timp de o oră închinându-se ostiei în fiecare zi. Papa Ioan Paul al doilea a aprobat această adorare continuă plină de entuziasm. Aceasta înseamnă, închinarea față de ostie în mod continuu. Unele călugărițe fac aceasta tot timpul. Unele congregații fac aceasta tot timpul. Și în toate bisericile catolice, sunt oameni rânduiți să facă aceasta continuu, sau în multe biserici catolice. Acest lucru nu poate fi confundat niciodată cu creștinismul. Niciodată. Niciodată.

Mai am multe de spus. Fascinant, despre de unde a venit și de ce și vă voi spune săptămâna viitoare niște întâmplări care vă vor șoca despre masacrele celor care au refuzat să se închine pâinii. Să ne rugăm.

Ne luptăm cu aceasta, Doamne, pentru că Te dezonorează. Vrem să facem un bici și să facem curățirea. Este o peșteră de tâlhari. Este o peșteră de tâlhari, care îi sărăcește pe oameni de bani și sufletele lor, în numele Tău. Cât de mult îngrozește cerul, însă îngrozirea noastră este amestecată cu durere pentru milioanele și milioanele de oameni care sunt captivi în acest sistem și nici măcar nu știu ce învață, însă se închină unei femei moarte, lui Maria, și se închină în fața unei cutii cu pâine în ea, dar niciodată Dumnezeului adevărat și viu, oameni care se încred în preoți care pot avea o inimă stricată și nu în Domnul Isus Cristos, cel curat și nevinovat și singurul adevărat Mare Preot, prin care avem acces la Tine. Ajută-ne, Doamne, să înțelegem aceste lucruri și să ne bucurăm că știm adevărul și că am fost izbăviți, mulți dintre noi, din acest sistem satanic. Ajută-ne să fim gata să împărtășim adevărata Evanghelie cu aceia pe care-i cunoaștem. Ne rugăm în numele Domnului. Amin.

SFÂRȘIT