Venind vorba de teologia sănătoasă, duminica seara facem un studiu doctrinar, iar în ultimele luni am acoperit o mulțime de lucruri și ne-am trezit uitându-ne la niște aspecte foarte importante din teologia romano-catolică. S-a impus acest studiu asupra teologiei, pentru că această cultură în care trăim este atât de dominată de Romanism. Am demonstrat prin ridicare de mâini de câteva ori în serile trecute că majoritatea oamenilor care au venit la Cristos în această biserică și care alcătuiesc majoritatea bisericii, au ieșit dintr-un context romano-catolic. Și este important pentru noi să înțelegem ce învățătură prezintă teologia romano-catolică și ce cred și apără catolicii.

Este important din mai multe motive, primul și cel mai important motiv pe care-l abordăm acum este că lucrarea evanghelică se află într-o grabă mare ca să-i redefinească pe catolici ca frați și surori în Cristos. Este o grabă de a-i accepta pentru că ei vorbesc de Dumnezeu, de Cristos și Duhul Sfânt și de cruce și înviere, și chiar de Scriptură. Este un lucru de dorit, oricum, să presupui că oamenii din biserica romano-catolică sunt creștini adevărați. Dar ca să fie creștini adevărați, ei trebuie să creadă altceva decât teologia romano-catolică.

Scopul acestei serii nu este de a-i înjosi sau de a-i ridiculiza sau de a-i face obiectul umorului nostru, indiferent cât de bizare sunt pentru noi lucrurile teologice pe care le apără. Ci scopul este să rămânem la concepția dintotdeauna că ei reprezintă un câmp de misiune, că au nevoie să fie câștigați cu Evanghelia adevărată a Domnului Isus Cristos. De fapt, convingerea mea este că ei sunt solul cel mai fertil din lume pentru evanghelizare, pentru că în timp ce ei cunosc toți termenii și unele fapte istorice privitoare la Domnul Isus, ei știu că nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu au siguranța vieții veșnice.

De-a lungul anilor am văzut un răspuns uimitor la Evanghelie din partea celor care au ieșit din catolicism. Și vrem să ne asigurăm că nu vom îngădui să fim ademeniți în acest fel de emfază foarte seducătoare ce se arată la orizont, și anume că suntem cu toții creștini. Aș vrea să spun, de asemenea, că ceea ce vă spun este în esență doctrina catolică. Însă aceasta nu înseamnă că toți din Biserica catolică, toți oamenii care sunt „romano-catolici” o cred sau o știu. Ignoranța a fost întotdeauna un lucru accentuat în romano-catolicism. De aceea pentru atât de multe secole, totul s-a făcut în latină. Nu a contat dacă oamenii înţelegeau sau nu, totul a fost un efort mecanic sau mistic, unde ritualul îți era adus printr-un mecanism ceremonial ritualic în comuniune cu Dumnezeu prin comuniunea mistică cu biserica.

De ani buni ei au schimbat oficierea slujbelor din latină în limbile autohtone și totuși este o ignoranță răspândită între catolici, până și preoții nu sunt siguri în multe cazuri ce anume este important în doctrina lor. Și astfel, noi înțelegem că mulți oameni implicați în catolicism habar nu au care este dogma Bisericii, ei acţionează doar prin rutină. Oricum, ca să înțelegem adevărul, este foarte important dacă vom expune sistemul pentru ce este el, iar ignorarea lui nu va schimba lucrurile. Și iarăși, scopul pe care-l avem în minte când am tratat acest material este ca să demonstrăm o milă evanghelistică față de oamenii din romano-catolicism, care sunt atât de aproape și totuși atât de departe de adevăr.

De fapt, după cum ne aduce aminte scriitorul epistolei către Evrei, iadul cel mai fierbinte aparține celor care au ştiut despre cruce și au călcat în picioare adevărul crucii plini de necredință, iar judecata lor veșnică este mult mai severă. Așadar, ei nu sunt doar un câmp de misiune, sunt un mare câmp de misiune, un câmp de misiune în nevoie la care trebuie să mergem cu mare compasiune și claritate prezentându-le doctrina sănătoasă.

Acum, noi vorbim despre Mesă, o corupere păgână, Mesa. Este o corupere a Mesei Domnului. Nu mai petrec timp ca să explic semnificația biblică a Mesei Domnului, pentru că am făcut aceasta în toți anii cât am fost aici. Am acoperit temelia însemnătății Mesei Domnului de-a lungul anilor, în orice fel posibil și presupun că ați înțeles acest lucru. Însă doresc să înțelegeți greșeala. Cred că deja cunoașteți adevărul. Așa cum am spus, au fost o grămadă de informații care au fost date de la acest amvon în această privință.

Aș dori ca abordarea din seara asta să vizeze ceva foarte istoric. Săptămâna asta am avut oportunitatea să citesc o carte care mi-a fost dată de Rick Holland intitulată Bloody Mary’s Martyrs. Este o carte care a apărut în New York în anul 2001. Întotdeauna am fost foarte fascinat de secolul al XVI-lea, în special de secolul al XVI-lea din Marea Britanie, Scoția, Irlanda și Anglia, pentru că înaintașii mei din partea tatălui vin de acolo, amândoi părinții lui. Și am iubit întotdeauna acest secol datorită influenței uimitoare și a impactului asupra reformei, pe măsură ce a ajuns în Anglia și Scoția, în special, prin lucrarea uimitoare a lui John Knox. Și astfel, este interesant pentru mine ca să înțeleg puțin din istoria lui Bloody Mary, regina Maria Tudor așa cum este cunoscută la noi.

Cartea aceasta vorbește despre istoria Mariei și a martirilor care au fost măcelăriți sub domnia ei. Încă de la începutul domniei sale a început să măcelărească. Scriitorul acestei cărți spunea „În Anglia, în tipul domniei reginei Maria Tudor, timp de 45 de luni îngrozitoare, între 4 februarie 1555 și 10 noiembrie 1558, au fost martirizați 283 de protestanți, 227 de bărbați și 56 de femei. Sunt și alte relatări care indică faptul că au fost și patru copii. Toți au fost arși de vii. Cu siguranță, 283 au fost arși de vii și astfel regina Maria Tudor a devenit cunoscută ca și Bloody Mary.” Aș dori să vă citesc o relatare a execuției, doar câteva nume cunoscute. Puteți să găsiți mult material din această istorie în cartea lui Foxe Book of Martyrs. Mai este de asemenea o sursă minunată, dacă o puteți găsi. Este o carte scrisă de J.C. Ryle, numită Light From Old Paths, care de asemenea are o istorie a martirilor mariani, așa cum sunt numiți.

A fost un predicator deosebit al Evangheliei pe nume John Rogers, John Rogers a fost ars în Smithfield, într-o zi de luni, Tyndale și Coverdale în tipărirea celei mai importante versiuni de Biblie în limba engleză, o versiune numită Biblia lui Matei, care a luat Noul Testament și l-a combinat cu propria sa lucrare din Vechiul Testament și a așezat-o sub titlul de Biblia lui Matei, ca un sinonim dorind să ascundă puțin. Nu i-au suportat numele și a fost condamnat ca Rogers 3 februarie. Și a fost primul martir care a început campania ei de 45 de luni. Iată de ce l-a omorât. I-a asistat pe alias Matei.

Rogers a fost primul care a fost ars pe rug. A fost dus la Smithfield pe jos, având în față Biserica mormântului, unde a predicat. A fost dus pe străzile parohiei unde a lucrat ca păstor. Și alături de el a stat soția împreună cu cei zece copii, unul era proaspăt născut și era ținut în brațe de soție. A trecut pe lângă ei, nu era în stare să facă nimic decât să-i privească și să le zâmbească și să spună un cuvânt de salut, deoarece cruzimea diabolică a episcopului Bonner nu i-a îngăduit să-și vadă soția sau copiii cât a fost în închisoare. Doar i-a privit și a mers calm către rug, recitând Psalmul 51. Episcopul Ryle spune că a mers drept, neclintit către mormântul înfocat.

La sosirea lui, entuziasmul mulțimii nu a cunoscut limite, au inundat văzduhul cu ropote de aplauze. Chiar și Noailles, ambasadorul francez care a scris acasă o descriere a scenei a spus că Rogers a mers la moartea sa ca și cum s-ar fi dus la nunta sa. Ridley spune în cartea Bloody Mary’s Martyrs „În ultima sa noapte în celulă la Newgate, a dormit atât de profund că a fost nevoie să-l trezească gardianul că a sosit timpul să se îmbrace și să se pregătească să meargă la locul execuției. A fost fericit, pentru că a știut că indiferent cât va suferi în foc, se va duce direct în ceruri.” Moartea a venit repede. A ținut mâinile în foc și le-a trecut prin flăcări ca și cum s-ar fi spălat cu apă rece. Apoi le-a luat din flăcări, le-a ținut ridicate spre văzduh și a spus rugăciuni până când a murit, lucru ce s-a petrecut imediat.

A mai fost și John Hooper, un alt predicator al Evangheliei. Când a ajuns la locul execuției, i-a fost îngăduit să se roage, deși i-a fost strict interzis să se adreseze oamenilor. I-a fost pusă înainte o cutie care conținea o iertare deplină pentru John Hooper, dacă ar fi retractat. Răspunsul lui a fost: „Să nu o văd, să nu o văd.” A fost legat de grătar cu un fier în jurul brâului și s-a luptat ultima luptă cu regele terorilor. De trei ori a fost nevoie să fie aprinse vreascurile pentru că nu au ars cum trebuie. Trei sferturi de oră nobilul acesta a suferit agonia mortală aşa cum spune Foxe „Nu s-a dat nici în față, nici în spate, nici la o parte, ci s-a rugat: Doamne Isuse, ai milă de mine. Doamne Isuse, primește duhul meu, și se bătea în piept cu o singură mână până când nu a mai rămas decât un ciot. Șapte mii de oameni au stat acolo ca să vadă și un copil orb a spus: „Tu, domnule, m-ai ajutat să văd lumina Evangheliei.”

A mai fost Robert Ferrar, ars la Carmarthen în ziua de vineri 30 martie, în același an. El a stat în mijlocul flăcărilor ținând mâinile sus, până când au ars ca niște cioate și un trecător, în mila sa, l-a lovit în cap și i-a curmat suferința. În acest fel, acel predicator galez a plecat în veșnicie. Au mai fost doi compatrioți renumiți, slujitori ai Evangheliei, Nicholas Ridley și Hugh Latimer. Ridley a ajuns primul la locul execuției și l-a văzut pe Latimer venind după el, s-a dus la el și i-a spus îmbrățișându-l: „Fii cu inima tare, frate, pentru că Dumnezeu ori va stinge furia flăcărilor ori ne va da putere să rămânem în mijlocul lor.” Ultimele cuvinte ale lui Ridley înainte ca focul să se aprindă au fost: „Tată ceresc, Îți aduc cele mai adânci mulțumiri, pentru că m-ai chemat să Te mărturisesc, până la moarte. Te implor, Doamne Dumnezeule, ai milă de acest tărâm al Angliei și izbăvește-l de toți vrăjmașii săi.”

Ultimele cuvinte ale lui Latimer au fost ca un sunet de trompetă, care se aud până în ziua de azi: „Rămâi tare, stăpâne Ridley, și nu te speria. În această zi, prin harul lui Dumnezeu, vom aprinde o lumină în Anglia și nădăjduiesc să nu fie stinsă niciodată.” Și când flăcările au început să se ridice, Ridley a strigat cu voce tare: „În mâinile Tale, o, Doamne, îmi încredințez duhul. Doamne, primește duhul meu.” Latimer a strigat mai puternic de cealaltă parte a rugului „Tată al cerului, primește sufletul meu.” Latimer a murit imediat, era un bătrân de 80 de ani. A durat foarte puțin ca duhul lui să fie eliberat de acest chin de pe pământ. Ridley a suferit mult și dureros din pricina administrării greșite a focului de către cei care au participat la execuție. În cele din urmă, oricum, flăcările i-au cuprins părțile vitale și a căzut la picioarele lui Latimer și s-au odihnit. Ryle a spus: „Au fost niște oameni frumoși și minunați atât în viața lor, cât și în moartea lor, nu au fost despărțiți.”

John Philpot a fost ars în Smithfield, în 18 decembrie 1555. În noaptea dinaintea execuției sale s-a dus în dormitor și a mulțumit lui Dumnezeu că a fost socotit vrednic să sufere pentru adevăr. Și când a ajuns la Smithfield a îngenunchiat și a spus: „Îmi voi împlini juruințele.” Apoi a sărutat rugul și a zis: „Să disprețuiesc să sufăr la acest rug, știind că Răscumpărătorul meu nu a refuzat să moară cea mai rea moarte, pe cruce, pentru mine?” După aceasta, plin de blândețe a repetat Psalmii 106, 107 și 108, timp în care era legat cu lanțurile de rug și a murit în tăcere. Și acolo era Thomas Cranmer care a oscilat înainte și înapoi, înainte și înapoi și părea foarte necredincios, însă la sfârșit a găsit curajul și a venit să moară. Și în timp ce ardea, el a spus „Prima dată va arde mâna mea, pentru că ea a scris în trecut lucruri contrare adevărului. Ea va arde prima.” Și așa a fost.

Mai este o altă relatare a unei fetițe numite Perotine Cauchés. Insulele din Canalul Mânecii erau domeniul reginei Maria. A avut loc în vara lui 1556, când s-a ivit un caz. A fost o femeie numită Catherine Cauchés, ea trăia în insulele canalului, cu cele două fiice, Perotine și Guillemine. Printr-o serie de circumstanțe, o femeie a raportat-o pe Catherine și pe fetele ei că sunt eretice, iar cele trei femei au fost acuzate de erezie și condamnate să fie arse pe rug. Perotine nu a spus judecătorilor când a fost judecată că era însărcinată. Când focul a fost aprins, căldura focului a făcut-o pe Perotine să dea naștere unui băiețel care a căzut printre vreascuri în timp ce flăcările îl cuprindeau și pe el. Unul dintre cei prezenți s-a grăbit să salveze pe copilaș și l-a scos din foc, punându-l pe iarbă. Un soldat l-a ridicat și l-a dat unei căpetenii, apoi la alta până când a fost dat celui care conducea execuția. Acesta a poruncit să fie aruncat copilul înapoi în foc și a fost ars împreună cu mama lui, bunica și mătușa lui.

Așadar, sunt opt din două sute optzeci și trei, și sunt încă multe alte întâmplări asemănătoare. Iar întrebarea este de ce. De ce? Răspunsul este unul singur, în mod uimitor. Fiecare dintre ei, toți cei două sute optzeci și trei, au fost arși și chiar mai mulți în timpul domniei anterioare a lui Henric al VIII-lea . Toți au fost arși pe rug din cauza unei singure chestiuni. Au refuzat să admită și să creadă în doctrina care este în centrul Mesei, doctrina romano-catolică a transsubstanțierii. J.C. Ryle scria: „Absolut toți au fost chemați să dea socoteală cu privire la prezența reală în elementele Mesei și în fiecare caz au refuzat să admită această doctrină, aceasta a făcut un singur lucru care a dus la condamnarea lor. Toți au murit în timpul domniei Mariei Tudor, pentru că nu au vrut să recunoască faptul că vinul și pâinea de la Masa Domnului sunt prezența reală a trupului, sângelui, naturii și divinității lui Isus Cristos.

De fapt cartea martirilor lui Foxe relatează exact cuvintele martirilor atunci când au murit. Ascultați ce a spus John Rogers: „Am fost întrebat dacă eu cred că sacramentul este, în mod real şi în substanţa sa, exact trupul și sângele Mântuitorului nostru, Cristos, care S-a născut din Fecioara Maria și a fost atârnat pe cruce? Am răspuns: „Cred că este fals. Nu pot înțelege în mod real și în substanţa sa că înseamnă altceva decât în trup, dar Cristos în trup este doar în ceruri și astfel, Cristos nu poate fi în trup în sacramentul vostru.” Așadar, a fost condamnat la rug.

Aici sunt cuvintele de condamnare împotriva episcopului Ridley: „Au spus că Nicholas Ridley a afirmat, a menținut și a apărat cu încăpățânare anumite opinii, păreri și erezii împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și în primirea credinței Bisericii ca fiind negarea de trupul real și natural și că sângele lui Cristos nu se află în sacramentul altarului, și în al doilea rând, în faptul că a afirmat că substanța pâinii și vinului rămân aceleași după cuvintele de consacrare.” Și astfel el a fost condamnat și ars pe rug.

Acum, amintiți-vă ce v-am spus data trecută. Ideea de Mesă este că atunci când preotul dedică vinul și pâinea, ele devin imediat și în mod miraculos, sângele real și trupul real al lui Isus Cristos, și nu mai sunt pâine și nici vin. Cu toate că își păstrează aparențele, nu aceasta este realitatea lor. Ceea ce a spus Ridley a fost că înainte și după consacrare, a fost vin și a fost pâine. Și pentru aceasta a fost condamnat și ars pe rug. Prietenul său, Latimer, iată ce s-a spus împotriva lui. „Faptul că ai afirmat deschis, ai apărat și ai menținut că trupul real și natural al lui Cristos după consacrarea preotului nu este prezent în sacramentul de pe altar și că sacramentul altarului rămâne totuși substanța pâinii și vinului.” Același lucru. Și bătrânul Latimer a spus: „Privitor la fiinţa în trup prezentată de Biserica Romei, trupul și sângele lui Cristos nu sunt în sacramente sub forma de pâine și vin.” Pentru această negare, a fost condamnat și ars pe rug.

Aici este adresarea făcute de episcopul Bonner către Philpot: „Ai ofensat și păcătuit împotriva sacramentului de pe altar, prin faptul că ai negat prezența reală a trupului și sângelui lui Cristos ca fiind prezente aici și că ai afirmat că materia pâinii și materia vinului este în sacrament, și nu substanța trupului și sângelui lui Cristos.” Și datorită acestei opinii, a fost ars pe rug.

Iată ceea ce a spus Cranmer, când era aproape de ultima suflare, aceasta era în Biserica Sfânta Maria din Oxford: „În ce privește sacramentul, cred așa cum am scris în cartea mea, împotriva episcopului de Winchester, și anume că a mea carte învață o doctrină adevărată ce va rămâne în picioare până în ultima zi, înainte de judecata lui Dumnezeu, atunci când doctrina papală contrară ei va fi făcută de rușine când își va arăta fața.” Vreți să știți ce a spus în cartea lui? „Ei (papistașii) spun că Cristos este prezent corporal sub sau în formă de pâine și vin. Noi spunem că Cristos nu este acolo, nici corporal nici spiritual, ci în ele cel vrednic mănâncă și bea din pâine și vin, El este prezent spiritual și corporal în ceruri.” Și astfel a fost ars.

Trei sute de ani mai târziu biserica catolică încă mai făcea așa ceva. Ultimul martir al sistemului catolic din Spania a fost în anul 1826. Un învățător pe nume Cayetano Ripoll, a fost ars pe rug în 1826, pentru că nu și-a dus elevii la Mesă, pentru că nu i-a făcut să îngenuncheze înaintea Ostiei, și pentru că a spus: „Slăvit să fie Dumnezeu”, în loc de „Slavă Sfintei Maria.” Este un lucru oribil să te gândești că o rânduială lăsată de Domnul nostru pentru binecuvântarea sfinților Lui preaiubiți, ajunge să fie atât de coruptă și de pângărită, încât să devină un motiv demonic, satanic ca să-i măcelărească pe cei mai credincioși dintre creștinii și predicatorii Evangheliei. Însă așa a devenit în mâinile corupte ale sistemului romano-catolic.

Așa cum am spus, din patru februarie 1555 până în 10 noiembrie 1558, timp de 45 de luni, protestanții au fost supuși testului suprem în ce privește convingerea lor față de Masa Domnului. Aceasta a fost problema. Maria a fost o devotată catolică. Atunci când a venit la tron, Anglia a început să fie transformată de reforma protestantă. Luther și-a bătut în cuie tezele sale pe ușa catedralei din Wittemberg, cu 38 de ani mai devreme, în 1517. În 38 de ani, Reforma s-a răspândit în Anglia. Ca și observație, se întâmplă să am, pentru că mi-au fost dăruite de niște prieteni, câteva Biblii care au fost tipărite și folosite în acea perioadă de timp. De fapt chiar am o copie a Bibliei lui Matthew. Am vrut să o aduc ca să v-o arăt în seara asta, însă este imensă. Este o comoară sacră pentru mine, pentru că înțeleg prețul pe care John Rogers l-a plătit și prețul pe care William Tyndale l-a plătit. Tyndale a fost executat și la fel a fost și John Rogers.

Ei bine, Reforma a înfuriat-o pe regina Maria, care era catolică, și a vrut să șteargă Evanghelia harului din Împărăția sa, iar standardul pe care l-a folosit a fost Mesa și transsubstanțierea. Moartea a venit foarte repede pentru toți cei care nu au susținut-o. Și așa cum am spus și data trecută, poziția catolică este că paharul și pâinea pe care preotul le-a consacrat, el face ceva care are putere supranaturală și le transformă în prezența reală a lui Isus Cristos.

Această perspectivă a fost respingătoare pentru reformatori, pentru adevărații creștini. Și ceea ce au spus ei a fost că această Mesă, de fiecare dată când o făceau, era încă o jertfă, o rejertfire a lui Cristos care era sacrificat la nesfârșit, până la sfârșitul vremurilor, spuneau ei. Protestanții englezi nu participau la Mesă pentru că aceasta însemna o negare a suficienței celei aduse de Isus Cristos. Și astfel, Maria a dat o lege, dacă negi prezența reală a lui Cristos în pâine și vin, te faci vinovat de erezie și vei fi ars pe rug. Adevărata credință creștină și adevărata înțelegere creștină față de Masa Domnului nu este nici măcar pe aproape de această pervertire romano-catolică.

Doar ca să recapitulăm, biserica Romano-catolică spune că Mesa este o jertfă reală și adevărată pentru păcate. Fiecare Mesă efectuată vreodată de către un preot este o jertfă reală și adevărată. Așadar, nu a fost doar un singur sacrificiu pe cruce, ci sunt milioane. Concepția romano-catolică spune că jertfa este ispășitoare, că oferă o satisfacție reală pentru ispășirea sau satisfacerea dreptății lui Dumnezeu. Așadar, are într-adevăr efect asupra remiterii păcatelor și asupra pedepsei care ar trebui să vină asupra păcătosului. Oricum, catolicismul spune de fapt că este ispășitoare numai atunci când intenția preotului este curată. Și dacă intenția preotului nu este curată, atunci nu are nicio validitate. Cu toate acestea, ei recunosc aceasta, altfel ar fi foarte greu să-i lămurești pe oameni să plătească pentru o Mesă, dacă se gândesc că nu contează, din moment ce preotul s-ar putea să nu aibă intenții curate. Are un beneficiu minim de ispășire, chiar dacă eficiența sa deplină depinde de validitatea intenției preotului.

Catehismul romano-catolic, unul mai recent citează din Vatican Doi, citez: „Ori de câte ori jertfa crucii prin care Cristos a fost jertfit este celebrată pe altar, lucrarea răscumpărării noastre este îndeplinită.” Este o jertfă, este o jertfă reală, deși fără sânge a Cristosului real adusă pe un altar real de un preot real. Este o jertfă pe care preotul o aduce lui Dumnezeu Tatăl, așadar, ai un preot uman care-L aduce lui Dumnezeu Tatăl pe Fiul lui Dumnezeu ca o jertfă ispășitoare, răscumpărătoare și care aduce iertarea de păcate, numai dacă intenția preotului este validă. Este o jertfă falsă a unui Cristos fals pe un altar fals de către un preot fals.

Ei spun că acel Cristos este o jertfire fără sânge, însă El este încă – și folosesc acest cuvânt – înjunghiat. Înjunghierea este un cuvânt pe care nu-l auzim adesea, pentru că nu trăim într-o astfel de cultură, însă înjunghierea reprezintă uciderea sacrificială a unei victime. Ei spun că în Mesă Cristos este de fapt înjunghiat. Este omorât sacrificial. Cristos devine în limbajul lor, cea mai sfântă victimă, prezent de fapt în carne și duh și divin în pâine și vin, deși apar ca pâine și vin. Apropo, aceasta este un fel de influență aristoteliană pe care o vedem, și nu este adevărata realitate. Este, de fapt, o scamatorie mistică. De fapt, vă amintiți ce v-am spus în studiile trecute, în Mesă preotul spune în latină: „Acesta este Trupul Meu”, însă în latină este „Hoc est Corpus Meum, hoc est corpus Meum.” Oamenii nu știu latina și de acolo vine expresia „Hocus-pocus.” Este un hocus-pocus fără însemnătate.

Teologia romano-catolică spune că Mesa este adusă pentru răscumpărarea lumii, pentru răscumpărarea lumii. Așa cum am spus data trecută, cheia întregii chestiuni este transsubstanțierea, transformarea substanței din pâine și vin în Cristosul real. Mesa sfântă este jertfirea trupului și sângelui lui Isus Cristos prezent real pe altar sub înfățișarea de pâine și vin și adus lui Dumnezeu pentru cei vii și cei morți, pentru păcatele celor vii și pentru păcatele celor morți care trebuie să iasă din Purgatoriu, unde au fost curățiți de păcatele lor. De Liguori, cel care a scris, Slăvile Mariei, spune: „Suntem cuprinși de uimire când aflăm aceste lucruri făcute în ascultare de cuvintele preotului Hoc est Corpus Meum, acesta este trupul Meu, Dumnezeu Însuși Se coboară pe altar.” Ascultați ce spune: „Dumnezeu vine ori de câte ori preotul Îl cheamă și ori de câte ori Îl cheamă, și este așezat în mâinile lor, chiar dacă ei ar trebui să fie numiți vrăjmașii Lui.”

Preoții au un fel de putere ca să-L coboare pe Dumnezeu din ceruri. Și De Liguori spune: „După ce a venit, Dumnezeu rămâne la dispoziția lor și ei Îl mută după cum le place dintr-un loc în altul. Dacă ei doresc, pot să-L închidă în cort” – acea cutie micuță unde țin ostia – „sau să-L așeze pe altar sau să-L ducă în afara bisericii. Dacă ei vor, pot să-I mănânce carnea și să-L dea să fie hrană pentru alții. În plus puterea preotului o depășește pe cea a fecioarei binecuvântate, pentru că ea nu poate să ierte un catolic din ceruri de cel mai mic păcat.” Acest citat, apropo, se află într-un volum numit „Demnitatea și îndatoririle preotului.” Aceasta este puterea lor preoțească, să-L coboare pe Dumnezeu și să-L așeze în Mesă, ca apoi să-L mute oriunde vor ei.

Preotul așadar ar trebui să fie înzestrat cu putere de către episcop la ordinare. Ordinarea preotului este un eveniment foarte important, pentru că i se oferă putere la ordinare ca să schimbe pâinea și vinul în trupul viu și sângele lui Cristos. Lui i se dă literalmente puterea să-L coboare pe Dumnezeu din ceruri și să-L aducă în acele elemente. De fapt, ei spun că trupul lui Cristos este prezent până la ultima geană și ultima unghie. Și când ei întreabă cum este posibil ca trupul lui Cristos, care este un singur trup, să fie peste tot în lume acolo unde Mesa este oficiată în același timp, răspunsul este „E o minune.”

După adorarea ostiei consacrate, mâinile ridicate ale preotului pretind că Îi aduc lui Dumnezeu trupul și sângele lui Cristos ca o jertfă pentru cei vii și pentru cei morți. Și în ritualul de Euharistie, preotul Îl consumă pe Cristos de viu în prezența oamenilor. Și apoi Îl oferă oamenilor sub formă de pâine. Este un eveniment oribil și păgân care are loc în mod constant. Congregația sacramentului binecuvântat este o organizație dedicată să îndeplinească înaintea Sacramentului binecuvântat o misiune perpetuă de rugăciune și mijlocire. Sunt oameni în această organizație și în multe alte organizații care-și petrec tot timpul în rugăciune față de cutia care conține Ostia. Romano-catolicii din toată lumea fac asta. Data trecută am încheiat spunând că în bisericile romano-catolice eu ştiu oameni care s-au înscris să fie acolo la orice oră din zi ca să se roage acelei cutii.

Acum, care este sursa acestui sistem ciudat și bizar? Și nu voi repeta, pentru că am spus suficient data trecută. De unde vin acestea? Desigur, că de la Satan, este o religie contrafăcută, păgână. Nu este o preoție specială în creștinism, toți suntem împărați și preoți. Nu avem nevoie de mijlocitori umani. Avem un singur mijlocitor, omul Isus Cristos. Nu mai sunt altare. Unicul sacrificiu a fost adus. Nu mai sunt alte altare, nu mai sunt alte jertfe. Isus nu mai moare iarăși și iarăși și iarăși. Însă de ce fac aceasta? De unde vin toate acestea? Din păgânism, care are anumite simboluri de religiozitate. Trebuie să ofere iluzia de taină. Trebuie să ofere iluzia de divinitate și de zeitate. Trebuie să le ofere iluzia de transcendent. Trebuie să le ofere iluzia de magie. Acesta este un amestec pe care l-au inventat pentru a reuși.

Acum, voi fi puțin academic pentru câteva minute. Vă rog să aveți răbdare pentru o clipă și poate că vă va fi de ajutor. Unii din voi veți aprecia acest demers, poate nu toți. Cum aș putea să spun în doar câteva cuvinte? Apropo, nu este o capacitate a mea pe care să o fi dezvoltat de-a lungul anilor. Cine a spus „Amin”? Nu pot să-l contrazic. Acum, gândiți-vă împreună cu mine. Noul Testament transmite ideea de societate compozită. Acest lucru este nou, este revoluționar. Vă rog să rețineți, o societate compozită. Adică, Noul Testament prezintă o societate în lume care este compusă din două facțiuni, bine? Societatea este compusă din credincioși și necredincioși. Bine, creștini și necreștini, cei care cred Evanghelia și cei care nu o cred, cei care o proclamă și alții care o neagă, cei care o cred și alții care o resping. Această societate este compozită. Înțelegem acest lucru. Înțelegem că în America trăim într-o societate compozită. Merge înapoi până la Constituție care înțelege separarea bisericii de stat, este un alt fel de a spune că trăim într-o societate compozită.

Atunci, societatea Noului Testament, cuprinde biserica și statul, și ele sunt complet diferite, complet separate, cu loialități complet distincte. Și noi, care trăim în această societate compozită, fiind creștini, trebuie să manifestăm supunere atât față de stat, cât și față de biserică. Știm aceasta. Statul ne cere loialitate. Cere loialitate față de legile sale de la fiecare cetățean. Biserica cere loialitate, pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu este adus ca să fie împlinit de cei care sunt parte a sa. Așadar, trăim într-o lume cu două loialități. Nu toți, însă noi, creștinii facem asta. Ni se spune în Biblie că trebuie să fim cetățeni model, că dregătoriile sunt rânduite de Dumnezeu și noi trebuie să ne supunem lor, că trebuie să ne rugăm pentru cei care sunt peste noi, pentru conducători și dregători și că trebuie să ne supunem lor. Și statului i-a fost rânduită de Dumnezeu o sabie, adică autoritatea, până în punctul de a ne lua viața ca să ne limiteze și să ne oblige. Aceasta este legea penală a societății. Așadar, statul are o sabie, și statul cere loialitatea noastră ca să o ducă bine cei care trăiesc în acel stat.

Biserica de asemenea are o sabie ca să limiteze și să oblige. Biserica are o sabie care obligă. Este Scriptura, este Legea lui Dumnezeu. Dacă nu ne supunem legii statului, suntem pedepsiți fizic. Dacă nu ascultăm de Legea lui Dumnezeu, suntem pedepsiți spiritual. Asta ne învață Noul Testament. Trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Înțelegem aceasta. De asemenea înțelegem că statul nu este biserica, biserica nu este statul, cele două entități sunt distincte totalmente, și Isus a fost absolut clar când a spus „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.” Acum, aș dori să vă spun ceva. Acest concept care este atât de clar pentru noi este realmente nou în Noul Testament. Totalmente nou. Nimeni înainte de Noul Testament nu a auzit de așa ceva, nimeni.

Toate societățile trecute din lume aveau o singură loialitate. Religia și statul erau una. Religia și statul erau una. Toate societățile anterioare, inclusiv Israel au fost societăți sacre, sacre. Adică au fost unite și ținute împreună de loialitatea religioasă comună. Guvernul a fost inseparabil legat de religie. Guvernul deținea puterea în numele religiei. Nicio societate din istorie, conform istoricilor care au studiat asta, nicio societate din istorie nu a fost o societate compozită. Societatea pre-creștină nu a avut nicio opțiune. Dacă vă miră acest lucru, uitați-vă la țările musulmane. Ce opțiuni au oamenii care trăiesc acolo? Nu este nicio diferență între religia islamică și statul islamic. Dacă nu ești musulman, atunci poți fi omorât.

Nu există societăți mixte. Cu hinduismul, este același lucru. Uitați-vă la orice religie istorică, nu există așa ceva ca o societate compozită, decât atunci când ajungi în Noul Testament. Aici este prezentat acest fel de societate. Au fost creștini de-a lungul istoriei bisericii care au înțeles acest lucru. Au înțeles că statul nu ar trebui să exercite puterea asupra lor, însă am văzut în seara aceasta că Regina Maria Tudor a Angliei, împreună cu alți monarhi, împreună cu liderii altor state în acea vreme, au crezut că fiind domnitori ai statului au dreptul să-i omoare pe oamenii care nu aderă la convingerile lor politice. Nu era nicio diferență. De fapt, ei îl vedeau pe împărat ca și cum ar exercita un ritual divin. Și v-am spus, dacă veți merge în parlamentul Scoției, până în ziua de azi veți vedea un scaun în vârful parlamentului prezbiterian scoțian care este pentru rege sau regină sau pentru reprezentantul său, ca să șadă acolo simbolizând autoritatea în biserică.

Chiar și Israel nu a fost o societate compozită. Toți din Israel trebuiau să se conformeze legii morale, sociale, etice și ceremoniale a lui Israel. Doar în Noul Testament acest lucru a fost făcut clar, pentru că evreii au trăit într-o împărăție teocratică. Însă biserica există ca o parte a societății seculare. O societate în totalitate creștină nu există. O naţiune totalmente creştină nu există. Există numai creștini care trăiesc într-o națiune și de numărul lor depinde dacă ei au o influență mai mare sau mai mică. Într-o societate sunt mai mulți sau mai puțini creștini, dar nu există așa ceva ca o națiune creștină sau o societate creștină.

Însă în timp a fost înființată biserica și ce s-a întâmplat? Au fost persecutați de evrei, pentru că nu se conformau cu religia iudaică, pentru că religia iudaică și statul iudaic erau una. Ei au fost persecutați de romani pentru că nu s-au închinat cui? Împăratului, lui Cezar. O cultură clasic-sacrală, neamestecată. Chiar și atunci când mergeai la măcelărie să cumperi carne, cumpărai carne de la măcelărie care a fost jertfită cui? idolilor. Creștinii puteau să mănânce acel lucru, pentru că un idol era totuna cu nimic, oricum. Societățile sacrale îi pedepseau pe dezertori. Roma i-a ucis pe creștini. Acum, tocmai am citit la știri, că guvernul afgan vrea să condamne și să execute un creștin pentru că este creștin, pentru că ei nu înțeleg existența unei societăți mixte.

Noul Testament a învățat acest lucru nou, însă este trist, că încă de la Reformă, reformatorii nu au aplicat niciodată acest principiu. Acea societate compozită a început să dispară din istorie foarte repede. În secolul al doilea, al treilea după Cristos, înțelegerea existenței unei societăți mixte a început să se fărâmițeze. În anul 250, Origen, un părinte timpuriu al bisericii, a sugerat că întregul imperiu roman ar trebui să se unească în devoțiune față de Dumnezeul adevărat și Domnul îi va omorî pe toți necredincioșii. Acesta a fost Origen. Aceasta a fost o chemare pentru redefinirea bisericii lui Isus Cristos ca să o facă să îmbrățișeze întreaga societate și dacă făceau asta, Dumnezeu îi va omorî pe toți cei care erau neconformiști. Nu la mult timp, în anul 325, 75 de ani mai târziu, Constantin a preluat puterea în imperiul roman și a făcut acest lucru. Ce a făcut Constantin a fost că erau prea mulți zei, prea multe religii. Dacă vrem să avem un imperiu unit, va trebui să avem o singură religie, și a ales creștinismul. Deci toți trebuiau să fie creștini.

Necreștinii erau pedepsiți. Erau identificați ca eretici, revoluționari, reacționari, non-conformiști și erau pedepsiți. Toți trebuiau să fie creștini. Cum să fie făcut acest lucru? Ei bine, trebuie să ai un ritual, trebuie să ai un rit, trebuie să ai o ceremonie care să-i facă pe toți creștini, în mod automat, așadar astfel a apărut botezul copiilor mici. Botezul copiilor mici a realizat aceasta. Treci prin acest ceremonial de spălare după naștere, și aceasta reprezintă intrarea în biserică, aceasta este intrarea oficială în poporul legământului. Iar acum, guvernul are control asupra tuturora. Guvernul este biserica. Religia și statul sunt inseparabile. Și astfel, modelul din Noul Testament dispare până în secolul al 4-lea. Și așa cum am spus, întotdeauna au fost adevărați credincioși în întreaga istorie, care au știut că acest lucru nu este adevărat. Și ceea ce a luat naștere în vremea lui Constantin a fost creștinătatea, și nu creștinismul. O împărăție creștină este angajată ca și creștinătate.

Au fost oameni care au protestat, credeți-mă, așa cum v-am spus, care s-au numit donatiști. Ei au protestat. Ei au spus că biserica este pentru adevărații credincioși. Nu poți să-i faci pe toți să fie parte a bisericii prin faptul că-i botezi pe bebeluși. Au fost până la urmă reduși la tăcere. De-a lungul istoriei, când acest lucru a apărut prin oameni precum anabaptiștii și alții, ei erau numiți neo-donatiști, pentru că ei veneau iarăși cu acest argument din vechime. Însă întotdeauna a existat un adevărat popor al lui Dumnezeu, care a contestat societatea sacrală. Din moment ce toți au venit printr-un rit, toți au fost susținuți de un rit și de o ceremonie sau de un ritual. Așadar, au apărut toate aceste adaptări de ritualuri păgâne care au pătruns în imperiul roman și au creat amestecătura de cvasi creștinism și păgânism, care este romano-catolicismul.

Cum rămâne cu reforma din secolul al XVI-lea? Este trist să spun, dar reformatorii, în timp ce au făcut o treabă bună asupra anumitor doctrine care au dezvoltat ceea ce în esență este neo-constantinianism. Au optat pentru o societate sacrală. Astfel, Germania a devenit o societate sacrală, toți copiii au fost botezați. Elveția a devenit o societate sacrală și toți copiii au fost botezați. Țările de jos și Anglia, cu toții au fost cuprinși într-o societate sacrală. Nu e dovadă mai clară decât Anglia că nu a fost nicio separare între biserică și stat. Așadar, biserica, citez „nu a fost formată din oameni regenerați, ci a fost o amestecătură de tot felul de oameni, unii mântuiți, alții corupți și cea mai mare parte din conducere erau corupți total.”

Așadar, cum îi susții pe acești oameni într-o formă de religie falsă? Faci aceasta prin mister. O faci prin mecanisme. O faci prin rit și ceremonii. Orice le comunici este totalmente imaterial într-o limbă pe care nu o pot înțelege. Te uiți la secolele XV, XVI, XVII în Anglia și rămâi uimit de ignoranța preoției. adică, erau așa de ignoranți… Am citit, de exemplu, că nu puteau nici să-i numească pe cei patru apostoli. Nu știau nici măcar unde erau cărțile Bibliei. Nici măcar nu au învățat asta. Era nerelevant. Așa cum v-am arătat data trecută, ei trebuiau să știe de câte ori trebuie să te învârți când faci Mesa și să te asiguri că lovești masa de unsprezece ori, cu fața într-o anume direcție, și altele.

Cu toate că în evul mediu au fost creștini care au strigat după biserica adevărată, ei au fost măcelăriți, adesea au fost măcelăriți. Acum, nu toți erau creștini legitimi, însă au fost printre ei adevărați credincioși, așa cum au fost adevărați credincioși în societățile sacrale. Însă ei întotdeauna au știut ce înseamnă să fii un adevărat credincios și foarte ușor putea să se vadă cine nu era. În mod obișnuit ei erau omorâți, așa cum v-am citit despre cei care au fost martirizați. Citiți cartea lui Foxe despre martiri. Apropo, în biblioteca noastră de aici, avem o copie originală a primei ediții tipărite a celor trei volume Cartea martirilor a lui Foxe, pe care am primit-o. Este imensă, este istorică, este uimitoare. Au fost omorâți pentru că nu se conformau cu creștinătatea, pentru că nu se conformau cu creștinătatea, deoarece creștinismul lor nu le-a dat voie.

Societatea medievală a devenit totalitarism. Nu erau multe opțiuni. Sacralismul creștin, sacralismul protestant s-a dezvoltat alături de sacralismul romano-catolic, și ai state catolice precum Italia și Franța și state protestante precum Germania și Elveția. Biserica și statul au format o societate religioasă. Undeva în mijloc erau adevărații credincioși. Este o istorie interesantă, prima rupere de la societatea sacrală a fost America.

America, conform unor cercetători, nu a fost niciodată o națiune creștină, niciodată. Nicio națiune nu este niciodată creştină în adevăratul sens al cuvântului. America este prima națiune din istoria lumii care este o națiune compozită. Acesta este mărețul experiment de aici. Acesta este mărețul experiment de aici. Ceea ce s-a întâmplat a fost că oamenii care au venit aici ca să întemeieze America, au ieșit dintr-o societate sacrală pentru că ei erau adevărații credincioși, persecutați de creștinătate. Pelerinii, puritanii, au venit aici și au întemeiat o națiune care să fie asemenea modelului din Vechiul Testament, care să fie compozită, adică o națiune care să dea Cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Așadar, într-o societate sacrală, mântuirea devine o problemă de sacrament, devină o problemă de ritual, devine o problemă de manipulare. Botezul și alte mijloace împrumutate de la riturile de cult și ceremoniile, acestea sunt importate. Atât de mult s-au înrăutățit lucrurile că până și reformatorii i-au omorât pe non-conformiști. Chiar și reformatorii i-au omorât pe ”ne-creștini”. Anabaptiștii, unii din ei au fost înecați de reformatori pentru că au negat botezul copiilor mici. Când Cromwell a mers din Anglia ca să-i omoare pe irlandezi, capelanul armatelor care urma să-i omoare pe catolici a fost nimeni altul decât marele puritan John Owen. Nu au avut o societate hibridă. Nu au avut o gândire mixtă. Verdun, cel care a scris atât de lucid asupra acestor teme a spus următoarele „Biserica din Evul mediu nu a fost o adunare de oameni credincioși care s-au alăturat voluntar într-o asociație. A fost o masă de ființe umane care au fost aduse împreună și ținute împreună de simbolul constrângerii”, închei citatul.

Religia nu a fost personală. Nu a fost o chestiune de credință. Nu a fost o chestiune de neprihănire. A fost o chestiune de ritual. Așadar, preoții i-au înlocuit pe predicatori, altarul a înlocuit amvonul, doctrina este înlocuită de ceremonia ritualică. Biserica romano-catolică este în continuare o societate sacrală. Toate componentele sale sunt păgâne și cultice. Așa cum am spus, până la Vatican Doi preoții nu au vorbit în limba poporului. Înainte slujba a fost în limba latină pentru că Cristos, ascultați-mă, nu a fost niciodată împărțit de predicarea Cuvântului, El este împărțit de ritualul Mesei. Nu este despre adevărul care se adresează minții, nu este despre credința care vine din auzirea adevărului despre Cristos, Romani 10.

Evenimentul central al adevăratei biserici, care este evenimentul central într-o adevărată biserică? Care este? Care este piesa de mobilier centrală într-o adevărată biserică? Doar vă uitați la ea. Care este evenimentul central într-o adevărată biserică? Este predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Care este evenimentul central într-o societate cultică sacrală și falsă? Este un altar și o preoție și o jertfă. Este o chestiune împrumutată dintr-un ritual cultic. Care este scopul central al evenimentului central din biserică? Să fie predicat Cuvântul lui Dumnezeu cu claritate către mințile oamenilor astfel ca oamenii să-l poată cunoaște, să-l înțeleagă și să-l creadă.

Care este funcția centrală într-o societate sacrală? Este tranzacția preoțească în care Dumnezeu cumva este infuzat într-un biscuit și consumat. Aceasta nu este claritate, ci este mister. Este un hocus-pocus coerent cu alte amestecări de activități demonice și ceremonii nefolositoare și tot felul de religii false. Preotul Îl oferă pe Cristos printr-un act, nu prin predicarea Evangheliei. Masa Domnului devine un altar unde oamenii pot mânca trupul real și pot bea sângele real al victimei sacrificate și care este adusă de un fals preot lui Dumnezeu, ca și cum Isus are nevoie să fie jertfit iarăși și iarăși. Și așa cum v-am spus săptămâna trecută, tot ceea ce ai de făcut ca să-L primești pe Cristos este să deschizi gura.

Apropo, sunt cel puțin șapte sacramente în biserica catolică, acele mijloace mecanice de împărțire a divinității misterioase oamenilor. Predicatorul este înlocuit cu cel care jertfește. Biblia și claritatea sa este înlocuită de o scamatorie. Și ei cred că sacramentul Mesei are putere interioară să-L ofere pe Cristos și har și iertare și răscumpărare și să aducă ispășire ca să-L satisfacă pe Dumnezeu. Și în acel sistem, manipularea este esențială. În acel sistem preotul este totul și de aceea este atât de critică această lipsă de preoți din ziua de azi. Și nimic din aceasta nu are de-a face cu Evanghelia creștină. Nimic din aceasta nu are de-a face cu viața creștină. Nimic din acestea nu are de-a face cu biserica creștină. Nimic din aceasta nu are de-a face cu adevăratul Dumnezeu, absolut nimic.

Diferențele nu sunt în înfățișare. Diferențele nu sunt superficiale. Ele sunt esențiale pentru mântuirea sufletului veșnic și pentru adevărul Evangheliei. Nu este mântuire sau sfințire în sacramentul binecuvântat. Nu este mântuire în niciun sacrament de niciun fel în niciun ritual, în nicio rutină sau altă ceremonie. Pâinea și vinul nu sunt Cristos, deloc. Nu este o experiență mistică în care oamenii să-L poată lua pe Dumnezeu. Toate acestea sunt o minciună, o fraudă, o fabricare damnabilă care merită să fie expusă așa cum este, așa cum în epistola către Evrei scriitorul expune nulitatea depășitului sistem sacrificial din Vechiul Testament, care nu are nevoie să fie reînviat, pentru că crucea a îndeplinit totul, absolut totul. Este demonic. Este idolatrie atunci când ostia este venerată. Mesa anulează crucea. Este închinarea față de un idol făcut de mâini omenești. Cineva a făcut vinul și cineva a făcut pâinea.

Câteva pasaje îmi vin în minte acum și doresc să vă arăt doar câteva lucruri. Romani capitolul 6 versetul 9, ei bine și versetul 8 „Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Acum ascultați, „întrucât știm că Cristosul înviat din morți, nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.” A murit o dată. Nu va mai muri niciodată, niciodată. A fost adus ca jertfă o dată. Este o urâciune să-L transformi într-un sacrificiu continuu.

În 1 Petru 3, versetul 18: „Cristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.” A murit o dată. Evrei 7:27… 26 „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși, şi înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuși.” Mesa anulează crucea, Mesa este idolatrie.

Ascultați ce spune J.C. Ryle: „Indiferent ce doresc oamenii să gândească sau să spună, doctrina catolică despre prezența reală, dacă este urmărită până la consecințele sale legitime, întunecă fiecare doctrină principală a Evangheliei și dăunează și interferează cu întregul sistem despre adevărul lui Cristos. Socotiți pentru o clipă că Cina Domnului este o jertfă și nu o Taină, socotiți că de fiecare dată când sunt folosite cuvintele de consacrare, trupul natural și sângele lui Cristos să fie prezente pe masa de împărtășire sub forma pâinii și vinului, socotiți că toată lumea care mănâncă acea pâine consacrată și bea acel vin consacrat mănâncă și bea cu adevărat trupul și sângele natural al lui Cristos, socotiți pentru o clipă aceste lucruri și apoi vedeți ce consecințe importante rezultă din aceste premise. Tu nimicești doctrina binecuvântată a lucrării finalizate a lui Cristos despre momentul când El a murit pe cruce. Un sacrificiu care trebuie repetat nu este un lucru perfect sau complet.

Tu nimicești slujba preoțească a lui Cristos. Dacă există preoți care să aducă o jertfă acceptabilă lui Dumnezeu pe lângă cea adusă de El, atunci Marele Preot este văduvit de gloria Sa. Ai nimicit învățătura scripturală a lucrării creștine. I-ai înălțat pe oamenii păcătoși la poziția de mijlocitori între Dumnezeu și om. Dai elementelor sacramentale de pâine și vin o cinste și o venerare, pe care nu ar trebui niciodată să o primească. Ai produs o idolatrie care este o scârbă pentru adevărații creștini. În cele din urmă, ai răsturnat adevărata doctrină a naturii umane a lui Cristos. Dacă trupul născut din fecioara Maria poate fi în mai multe locuri decât într-unul singur în același timp, nu este un trup ca al nostru și Isus nu a fost ultimul Adam venit în adevăr, asemenea naturii noastre.” Nu este un lucru minor. Este o realitate perversă și idolatră, implicațiile care vin după.

Cum rămâne cu cineva care spune: „Ei bine, cred că sunt creștin însă mie îmi place să merg la Biserica Catolică. Acolo mă simt ca acasă. Ar trebui să plec?” Ascultați ce spune 1 Corinteni 10:21: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.” Alege. La finalul fiecărei jertfiri a Mesei, cel care primește Ostia trebuie să spună un lucru către preot „Amin, amin”, prin care afirmă adevărul că L-a primit pe Cristos. Este imposibil pentru un adevărat creștin. Și dacă încă te mai complaci cu acel sistem, trebuie să ieși din el și noi trebuie să-i chemăm pe oameni cu dragoste și sensibilitate la adevărata Evanghelie.

Tată, Îți mulțumim pentru timpul din seara asta.

Sunt atât de multe lucruri la care trebuie să ne gândim, atât de multe lucruri care cercetează inima și, oh, Doamne, atât de mult dorim să avem discernământ și compasiune, dragoste și milă pentru a-i căuta pe oameni și a-i aduce la adevărata Evanghelie, pe acele suflete înrobite, care sunt prinse în acest mister condamnabil și fără însemnătate. Dă-ne oportunitatea să-L înălțăm pe Domnul Isus Cristos și Evanghelia harului. Ne-am rugat în numele Lui. Amin.

SFÂRȘIT