Timp de mai multe luni am studiat împreună în cadrul serviciilor divine de duminică seara câteva teme doctrinare; acestea sunt subiecte tratate în Biblie, despre care a vorbit Dumnezeu și care sunt foarte importante pentru viața și credința noastră. Ne vom uita începând din seara aceasta și în următoarele săptămâni, la inspirația și autoritatea Scripturii. Studiem Cuvântul lui Dumnezeu de fiecare dată când venim duminica la închinare sau în sălile din campusul acestei biserici, atât duminica dimineața, cât și după-masă, în sălile de curs săptămânal, la întâlnirile de studiu biblic care au loc în comunitățile din împrejurimi și atunci când vă adunați în grupuri mici. De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu este studiat și în casele voastre. Mulți dintre voi citiți cu regularitate Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi.
Cuvântul lui Dumnezeu este subiectul conversației noastre și este, conform înțelegerii noastre, calea, așa cum însăși Scriptura spune: „Cuvântul este calea. Cuvântul este și lumină, dar și cale.” Noi credem în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem că este inspirat. Noi credem că este fără greșeală în scrierile originale și Dumnezeu l-a protejat și l-a păstrat până azi, astfel că a rămas fidel în mod substanțial revelației originale. Noi credem că atunci când Cuvântul vorbește, ni se poruncește să ascultăm. Din această cauză Biblia este subiectul tuturor lucrurilor pe care le facem. Noi definim viața și lucrarea în termeni biblici. Biblia este ceea ce credem, ceea ce trăim și mesajul pe care îl proclamăm. Iar Biblia afirmă că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu și acest lucru îl face într-un mod simplu și clar.
Scriitorii Vechiul Testament, de exemplu, s-au referit la ceea ce au scris ca fiind exact cuvintele lui Dumnezeu de peste 3800 de ori. Scriitorii Noului Testament au citat Vechiul Testament ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu de 320 de ori și s-au referit la el de cel puțin 1000 de ori. Atât scriitorii Noului Testament, cât și cei ai Vechiului Testament au afirmat în mod repetat că este de inspirație divină. Chiar Domnul Isus a spus că atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament sunt inspirate de Dumnezeu.
Sunt două pasaje clare care vorbesc despre Scriptură în general și definesc inspirația divină. Ascultați ce spune în 2 Petru 1:20-21: „Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.”
Scriptura a fost scrisă de oameni care nu au scris dintr-o voință umană sau din interpretare personală, ci mai degrabă au fost mișcați de Duhul Sfânt ca să scrie ceea ce a vorbit Dumnezeu. O altă porțiune din Scriptură foarte familiară care vorbește despre această problemă se găsește în a doua epistolă a lui Pavel către Timotei, capitolul 3 la versetul 16: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, literal theopneustos -Dumnezeu a suflat.
Vine direct de la Dumnezeu și „este de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună”. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și această inspirație înseamnă că vine de la Dumnezeu prin scriitori care sunt mânați de Duhul ca să scrie ceea ce Dumnezeu a spus și nu ceea ce ar fi dorit ei să scrie. Este exact Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt două texte esențiale, însă, bineînțeles că există multe altele și ne vom uita și la ele în săptămânile următoare.
Cu siguranță, tot ce avem nevoie să cunoaștem despre Dumnezeu, despre noi, despre mântuire, despre viitor, timp și eternitate se găsește în Scriptură. Totul este aici. Tot ceea ce vrea Dumnezeu să cunoaștem este aici. Acesta este motivul pentru care la finalul ultimei cărți, cartea Apocalipsa, Duhul lui Dumnezeu l-a îndemnat pe Ioan să scrie ca nimeni să nu adauge nimic la această carte, nici să scoată. Ea este încheiată, este completă.
Chiar și Iuda(autorul epistolei) se referă la acest lucru când vorbește despre „credința dată sfinților odată pentru totdeauna”. Este un adevăr complet care a fost descoperit la un moment dat, care nu trebuie să fie nici diminuat, dar nici înfrumusețat. Tot ceea ce trebuie să știm se găsește în această carte, în termenii înțelegerii noastre despre Univers, despre Dumnezeu și despre relația noastră cu El, dar și în ce privește relațiile noastre cu ceilalți.
Datorită faptului că tot ceea ce avem nevoie se găsește în Scriptură, datorită faptului că suntem mântuiți prin Cuvântul adevărului, datorită faptului că suntem sfințiți prin adevăr, prin Cuvântul lui Dumnezeu, datorită faptului că ne găsim speranța slavei în Cuvânt și pentru că toată învățătura pentru trăire este conținută aici, în cele din urmă această carte devine punctul de atac constant și neobosit al dușmanului. Și nu ar trebui să fim deloc surprinși.
Să ne întoarcem la Geneza capitolul 3 și să începem cu începutul: Geneza, capitolul 3. Doresc să privim succint doar la primele cinci versete ale acestui capitol foarte important. Capitolele 1 și 2 descriu creația. Adam și Eva trăiau într-o lume feerică și fără păcat, într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Sfârșitul capitolului 2 afirmă: „Omul și nevasta lui erau goi și nu le era rușine”. Rușinea nu a existat pentru că păcatul nu a existat.
În capitolul 3 are loc o schimbare totală și doresc să vă arăt natura acestei schimbări (Biblia spune): „Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?” Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.” Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el şi nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”
Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
Continuarea o cunoaștem cu toții. Femeia a crezut minciuna diavolului, a mâncat și a urmat căderea care a tras după sine întreaga rasă umană și întregul univers a fost pătat prin acel act singular.
Diavolul este un mincinos și este „tatăl minciunii”, a spus Isus în Ioan 8:44, iar aici găsim prima lucrare de înșelare, încununată cu succes.
Să ne întoarcem pentru un moment la versetul 1: Șarpele, Satan în forma unui șarpe, vine la femeie și îi spune: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din toți pomii din grădină?”
Desigur, știm că Dumnezeu a spus să nu mănânce dintr-un pom anumit din grădină, în capitolul 2, versetul 16:,,Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta:
Poate te întrebi: „De ce a venit la femeie și nu la Adam?” S-ar putea ca 1 Petru 3:7 să ne dea răspunsul: Femeia este un vas mai slab și soțul ei este apărătorul ei, față de care ea trebuie să se supună și sub a cărui protecție ea găsește siguranță. Așadar, Satan o găsește într-un moment când a fost vulnerabilă și neprotejată, iar strategia lui este progresivă și foarte, foarte înșelătoare.
La prima vedere această întrebare este cât se poate de nevinovată „Cu adevărat a spus Dumnezeu?” aceasta este prima întrebare în Biblie, prima întrebare în Biblie, prima întrebare în istoria umană.
Până în acest moment nu au fost întrebări, numai răspunsuri. Nu este nici un fel de taină. Nicio dilemă până în acest punct. Iar această întrebare este construită special de diavolul ca să o conducă pe Eva pe o cale în care ea să poată pune la îndoială fără nici o problemă cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata problemă aici, să o influențeze pe ea și alături de ea pe soțul ei, să pună la îndoială credincioșia cuvintelor lui Dumnezeu. Acest lucru îl face diavolul. Poți traduce aceasta din ebraică: „Așadar, asta a spus Dumnezeu, da?” Și pentru prima dată de la creație, cea mai distrugătoare putere spirituală eliberată în lume a fost dezlănțuită, introdusă ascuns, aproape inocent, înaintea lumii, și această putere este cea care îți spune și ție că tu, o ființă creată, ai dreptul să judeci ceea ce a spus Dumnezeu.
A făcut-o pe Eva să se îndoiască de ceea ce a spus Dumnezeu. Și Satan a repetat ceea ce a spus Dumnezeu: „Să nu mănânci din toți pomii din grădină?” Astfel că a răsturnat întrebarea din pozitiv în negativ, lăsând la o parte că poți mânca orice altceva; a răsucit, a pervertit, a inversat, a accentuat ceea ce nu poți face în detrimentul a ceea ce poți face. Acesta este modul în care abordează problema interdicției. Iar întrebarea reală pe care a ridicat-o în mintea ei este: „De ce ar vrea Dumnezeu să te restricționeze?” Acesta este atacul principal.
Întrebarea este aceasta: tu ai vreun drept să stai la judecată cu Dumnezeu și să Îl întrebi de ce El îți interzice anumite lucruri? Aceasta este o afirmație negativă! Aceasta este o interdicție! Aceasta reprezintă un fapt restrictiv, îngust și limitativ! Iar implicația este: de ce face Dumnezeu acest lucru, dacă El este cu adevărat bun? Este ceva în caracterul lui Dumnezeu, aceasta fiind implicația, care Îl face ca să îți restrângă voința liberă, care Îl face ca să îți limiteze plăcerea, bucuria, împlinirea, satisfacția, da – libertatea ta.
Cumva Dumnezeu îți manipulează drepturile. El îți ia din posibilitatea de a alege. Iar aceasta face să se ridice întrebarea de ce ar face El asta? Ce L-ar face pe El să facă acest lucru? Este El crud? Oare acesta este motivul? Poate că este un defect în caracterul Lui care Îl face să te limiteze, s-ar putea să nu fie demn de toată încrederea. În acest fel Satan a pus în mintea ei ideea că singura interdicție, care era de fapt un mijloc prin care ei puteau să demonstreze ascultarea, acum devine în gândirea Evei dovada unui defect al caracterului divin, aruncând o suspiciune pe caracterul lui Dumnezeu și făcând-o să supună judecății ceea ce a spus Dumnezeu, ca și cum ea ar fi avut dreptul să decidă dacă era bine sau rău, corect sau greșit.
În acest moment ea a fost deja condusă să nu se mai încreadă în ceea ce a spus Dumnezeu. Ea răspunde într-o manieră foarte slabă, în versetul 2: „Femeia a răspuns șarpelui:
Totuși ea lansează un atac când încearcă să îl apere pe Dumnezeu în versetul 3: „Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis:
Nu doar că nu L-a apărat pe Dumnezeu, dar mai adaugă ceva la ce a spus Dumnezeu ca să Îl facă să pară mai aspru când spune: „Să nu mâncați din el şi nici să nu vă atingeți de el.” Dumnezeu nu a spus aceasta. Dar acum ea acceptă acest lucru ca fiind o restricție inutilă. De fapt, este așa de restrictiv, încât ea îl face și mai restrictiv. Acum este deranjant pentru ea că Dumnezeu a pus această interdicție. Dumnezeu a fost judecat ca fiind Cel care dă o poruncă care este de neacceptat și această poruncă nu era demnă de încredere. Aceasta a fost căderea- neîncrederea în ceea ce a spus Dumnezeu. Tot ce urmează după acest episod sunt dovezi ale căderii.
În versetul 4 spune: „Atunci șarpele a zis femeii:
Îți spun eu adevărul”, spune de fapt Satan. Acest lucru îl spune și astăzi pentru că el este tatăl mincinoșilor. „Nu vei muri. Dumnezeu nu este vrednic de încredere. Cuvântul Lui nu poate fi crezut, așa cum s-a revelat. El nu are în vedere cel mai mare bine al tău.” Astfel ea a crezut că Dumnezeu are imperfecțiuni și restricțiile Sale sunt înșelătoare și inutile, căci îți iau libertatea și îți limitează bucuria.
Satan spune „Nu vei muri! Nu vei muri! Eliberează-te din aceste restricții, fă ceea ce vrei, fără limită, fără judecată, fără consecințe! Fii liber! Un astfel de Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dragostei! Un astfel de Dumnezeu nu este bun! Un Dumnezeu restrictiv este lege, nu dragoste. Eu sunt dragoste,” spune Satan „eu îți dau libertatea. Urmează-mă pe mine și fă ceea ce vrei!”
Iar întrebării care s-a ridicat în mod natural în mintea Evei: „Atunci de ce face El asta? De ce ne-a interzis să mâncăm?”, Satan îi dă un răspuns, în versetul 5: „Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Nu vrea să fii ca El. Este invidios. Este gelos. Este protectiv. Vrea să fie numai El superior. El minte pentru că Își urăște rivalii.
De unde a scos Satan aceste lucruri? Satan a vrut să fie rivalul lui Dumnezeu, nu-i așa? Și a fost alungat din Cer.
„Dacă faci ce vrei, vei fi liber cum este El. El face ce vrea și este liber și nu sunt nici un fel de restricții asupra Lui, prin urmare nu vor fi nici un fel de restricții asupra ta. Singurul motiv pentru care ți-a pus restricții este pentru că Își urăște rivalii.” Așadar, tatăl minciunii a înșelat întreaga rasă umană prin faptul că a spus despre Cuvântul lui Dumnezeu că nu poate fi crezut așa cum este descoperit.
Este înșelător, pentru că sugerează că Dumnezeu nu este perfect, iar această imperfecțiune sugerată este cauzată de invidia lui. Ce diferență este între această perspectivă și încrederea perfectă a Domnului Isus în Cuvântul lui Dumnezeu, o încredere deplină chiar și atunci când a suferit o restrângere severă a prerogativelor Sale divine atunci când S-a întrupat și, în special, când a fost ispitit a răspuns: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu!”
Ei bine, fără să zăbovească asupra acestui atac satanic, Scriptura ne revelează istoria care a început din acea zi și continuă până la finalul cărții Apocalipsa. Aceasta este o istorie a atacurilor asupra Cuvântul lui Dumnezeu printr-un șir nesfârșit de proroci mincinoși neobosiți, învățători falși, mincinoși, apostoli falși, înșelători, din Geneza până în Apocalipsa. Acest atac are loc și azi. Bătălia pentru autoritatea biblică să poartă în fiecare generație, în fiecare locație.
Întotdeauna au fost bătălii pentru Biblie. Întotdeauna a fost nevoie ca cineva să se ridice și să apere Scriptura.
Aș putea să îmi definesc întreaga viața desfășurându-se în mijlocul acestor lupte. Dacă ar fi să împart slujirea și viața mea în perioade de câte zece ani, aproximativ 40 de ani i-am petrecut în aceste lupte. În acei ani de început, bătălia era asupra problemei ineranței (lipsei de eroare) și autorității Scripturii. Timp de zece ani am făcut parte din comisia pentru ineranță condusă de dr. Jim Boice, alături de 100 de cercetători, și eram nevoiți să trudim scriind, să producem material care să apere autoritatea și ineranța Scripturii. În urma acestor demersuri s-a concretizat Declarația de la Chicago asupra ineranței biblice, o declarație monumentală pentru Biserică din punct de vedere istoric.
Altădată am fost nevoiți să ne împotrivim atacurilor frontale ale criticii Bibliei, iar apoi a venit mișcarea carismatică și mișcarea mistică față de care de asemenea ne-am împotrivit. În următorii ani de slujire, mai bine zis, în următoarea decadă petrecută aici, a fost nevoie să port bătălia pentru a apăra unicitatea Scripturii, pentru că foarte mulți afirmau că aveau o nouă descoperire și un nou cuvânt de înțelepciune și un nou cuvânt de cunoaștere. Astfel că s-a dezvoltat o proliferare de așa-zise cuvinte de la Dumnezeu, cuvinte de la Isus. Oamenii adunau toate aceste descoperiri, iar noi ne-am pregătit să apărăm unicitatea Scripturii împotriva acestor noi atacuri.
Mai apoi psihologii și pragmatiștii au atacat Scriptura și doreau să o pună de o parte ca să demonstreze necesitatea înțelepciunii umane ca bază a adevărului, iar Biblia nu ar face mai mult decât să adauge o perspectivă spirituală. Iar mai recent, o altă problemă în ce privește Biblia este atacul asupra clarității ei, faptul că nu poate fi înțeleasă, nici pricepută și că este imposibil să fie interpretată precis și dogmatic. Este un atac după altul și acesta a fost terenul de luptă și va fi un teren de luptă și așa va rămâne pentru că așa trebuie să fie, pentru că, așa cum am spus la început, tot ceea ce avem nevoie putem găsi în Cuvântul lui Dumnezeu.
Aș vrea acum să îți vorbesc în mod personal. În seara asta ți-am spus într-o abordare academică lucrurile pe care trebuie să le știi legate de atacurile la adresa Scripturii. Unele din aceste lucruri le vedem ca fiind un atac amical. Ele vin de la oameni care ni se par ca fiind creștini, iar în unele cazuri chiar sunt creștini care au fost amăgiți în înțelegerea lor față de Scriptură.
Să vă ofer un exemplu: a apărut un articol acum câțiva ani, atunci când s-au aniversat zece ani de la apariția revistei Modern Reformation, o revistă care pentru mulți ani a susținut dictonul reformat sola Scriptura. Dar acest articol a fost intitulat „Insuficiența Scripturii”. Articolul a fost scris de un anume Gordon, care era pastor în Biserica Prezbiteriană din America, o denominație care a ieșit din Biserica Prezbiteriană din SUA, pentru că aceasta a luat-o pe o pantă liberală și a început să nege Scriptura. În acest articol el sugera că Scriptura nu este un ghid complet pentru viață așa cum crede majoritatea credincioșilor reformați. El argumentează hotărât că informațiile care ne sunt date în Scriptură nu sunt suficiente ca să ne spună cum putem avea căsătorii de succes. S-a legat de problema căsătoriei.
El spune, citez: „Deși Scriptura ne învață că legământul căsătoriei este un angajament pe viață, Scriptura nu este o resursă suficientă să îi învețe pe oameni cum să ajungă la acest scop. Oh, da, Scriptura conține principii generale precum cele întâlnite în Efeseni 5 sau în Proverbe 29, însă învățătura evanghelică despre rolurile bărbatului și femeii, cu siguranță nu a adus bucurie sau căsătorii de succes” închei citatul. Iar apoi continuă astfel: „cu zece ani în urmă el a afirmat suficiența Scripturii ca fiind în armonie cu poziția învățăturii reformate asupra acestei chestiuni.”
Astăzi el sugerează că, cei care au redactat primul capitolul din Mărturisirea de credință de la Westminster ar fi putut afirma subiectul mai bine dacă și-ar fi nuanțat limbajul puțin. Mărturisirea de credință de la Westminster afirmă suficiența Scripturii. Iată ce spune Mărturisirea de la Westminster: „Tot planul lui Dumnezeu, referitor la toate lucrurile necesare pentru gloria Sa, pentru mântuirea omului, pentru credință și viață, este fie clar proclamat în Scriptură, fie poate fi dedus, în mod necesar şi logic, din Scriptură.” Aceasta este Mărturisirea de credință de la Westminster. Acesta a fost standardul teologiei reformate timp de secole.
În orice caz, Gordon afirmă „Întreaga problemă ar fi fost mai bine exprimată dacă Divinul ar fi prezentat o afirmație manifestată ca legământ, care să indice faptul că Scripturile sunt un ghid suficient pentru numeroasele legăminte făcute de Dumnezeu cu numeroase persoane care intră în legământ.” Cu alte cuvinte, lui i-ar plăcea ceva mult mai vag. Nu ar trebui să facem afirmații specifice suficienței Scripturii, dar nici n ar trebui să vorbim despre ea încadrând-o în categorii mari și late. El sugerează în mod particular că expresia „credință și viață” ar trebui să fie interpretată doar într-un sens strict religios. Această afirmație nu se referă la viața trăită fără o relație cu Dumnezeu, ci este viața care este în relație cu oricine altcineva.
Poate vă întrebați, ce îl face pe cineva care a susținut concepția Sola Scriptura și suficiența Scripturii... ce l-ar face pe cineva care a susținut aceste lucruri să dea înapoi? Ce l-a determinat să-și schimbe gândirea de la o afirmație categorică despre faptul că Biblia conține toate lucrurile necesare pentru slava lui Dumnezeu, mântuirea omului, credință și viață? Iată ce spune: el și-a schimbat opinia despre suficiența Scripturii când a văzut un sondaj care indica faptul că rata divorțului dintre credincioși este aproape la același nivel, dacă nu mai rău, ca divorțurile dintre necredincioși. Astfel, și-a schimbat concepția despre Scriptură pentru că a văzut un sondaj.
El scrie: „Marea problemă de practică ce mi-a influențat gândirea despre problema suficienței Scripturii a fost publicarea unui sondaj asupra faptului că rata divorțului între evanghelici este aproximativ aceeași cu restul populației. Dacă-i întrebăm pe evanghelici de ce divorțează la fel de des ca aceia care nu recunosc în mod necesar Biblia ca sursă autoritară de conduită, răspunsul ar fi acesta: În timp Scriptura ne învață că legământul de căsătorie este un angajament pe viață, este vădit faptul că Scriptura nu este suficientă ca să îi învețe pe oameni cum să ajungă la acest scop.”
El continuă să sugereze că credința în suficiența Scripturii poate fi chiar împotriva succesului vieții de familie pentru credincioși. El spune, citez: „Consider că parte a motivului pentru care prietenii noștri necredincioși au succes în căsnicii la fel cum avem și noi este că ei niciodată nu au fost înșelați de vreo înțelegere greșită asupra suficienței Scripturii.”
Acum, oare despre ce sondaj este vorba, ce l-a determinat să-și arunce peste bord toată teologia? Ei bine, este un sondaj din luna Decembrie, din anul 1999 cu titlul „Creștinii se pare că experimentează divorțul la fel ca necreștinii.” Îmi aduc aminte când acel sondaj a ajuns și pe biroul meu. Am fost foarte șocat de el. El spune că 27% dintre creștinii născuți din nou sunt divorțați, față de procentajul de 24% al necreștinilor care și ei sunt divorțați.
Această statistică în sine nu dovedește nimic. Au divorțat ei înainte să devină creștini? Sondajul de asemenea afirmă că rata divorțurilor dintre atei și agnostici este sub normă, doar 21% dintre atei și agnostici sunt divorțați, așadar 27% dintre creștinii născuți din nou și 21% dintre atei și agnostici sunt divorțați. Imediat a năvălit în mintea mea o întrebare. După ce criteriu ai ajuns la concluzia că cineva este născut din nou? E corectă întrebarea? După ce criteriu ai ajuns la concluzia că cineva este născut din nou? Când am studiat mai bine sondajul, a devenit evident că nicăieri nu era nicio întrebare pentru cei care zic că sunt născuți din nou, dacă ei merg măcar la Biserică.
Ei au fost considerați născuți din nou pe baza a două întrebări. Prima întrebare: ai avut un moment în viață când ai luat o hotărâre pentru Isus, care este importantă și acum pentru viața ta? Ce vrea să însemne aceasta? Ai avut un moment când te-ai dedicat lui Isus, fapt care este important pentru viața ta? Și catolicii pot spune asta, și mormonii la fel, de asemenea, și martorii lui Iehova, toate categoriile religioase pot spune acest lucru. A mai fost și o întrebare cu mai multe variante de răspuns, unul din șapte: când mor, voi merge în Cer pentru că mi-am mărturisit păcatele și L-am acceptat pe Isus Cristos ca mântuitor?
Acum, la prima vedere lucrurile par în regulă, romano-catolicii pot spune asta, mormonii pot spune asta, și alte categorii de culte pot spune la fel și oamenii care nu înțeleg însemnătatea morții lui Cristos pot spune aceasta. Nu este pomenit nimic despre înviere. Nimic despre natura lui Cristos, despre natura lui Dumnezeu, despre natura ispășirii. Dacă ei afirmă da la prima întrebare, dacă au făcut un angajament față de Isus, și aleg răspunsul care trebuie dintre celelalte, au fost socotiți ca născuți din nou. Dar noi trăim într-o cultură în care limbajul despre acceptarea lui Isus Cristos ca mântuitor a devenit un clișeu. Nu este nimic în aceste două întrebări care să garanteze că o persoană este născută din nou.
De fapt, dacă-i studiezi mai departe pe cei care spun că sunt născuți din nou, 45% spun că Satan nu este o ființă reală, ci doar un simbol al răului. 34% cred că dacă o persoană este suficient de bună, poate merita un loc în ceruri. Aceștia sunt oameni născuți din nou, după standardul lor. 28% au afirmat că în timp ce Isus era pe pământ a comis păcate, la fel ca oricine altcineva. 15% dintre creștinii născuți din nou au afirmat că după ce a fost crucificat și a murit, nu S-a întors la viață în mod fizic. 26% au spus că nu contează ce fel de credință vei urma pentru că toate te învață, de fapt, același lucru.
Așadar, pornești cu o statistică care afirmă că între creștinii născuți din nou sunt mai multe divorțuri decât între atei și agnostici. Iar acest lucru este șocant, până când afli că ai de a face doar cu oameni care declară că sunt creștini. Iar acum, în țara noastră, cred că peste 80% declară acest lucru. Aceasta l-a determinat pe un om să-și abandoneze complet încrederea lui în suficiența Scripturii. Aceste evenimente sunt comune azi și totuși ciudate, când oamenii își abandonează adevărata credință, plină de greutate istorică, o abandonează din cele mai bizare motive. Și pentru că ne-am pierdut abilitatea de a defini ce înseamnă un adevărat creștin, nu putem să ne încredem în niciun sondaj care dorește să realizeze un astfel de studiu.
Aș dori acum să vă vorbesc despre câteva categorii. De unde vin atacurile? Întâi de toate, atacurile vin de la criticii textuali. Aceștia sunt aceia care vin pe latura academică și care încă își continuă asaltul asupra Scripturii. Acestea vin dinspre liberalismul german, critica superioară Graf-Wellhousen legată de o rămășiță din neo-ortodoxia bartiană, care a lăsat o moștenire care străbate denominațiile majore, colegiile, universitățile și seminarele, și care a distrus și fărâmițat ideea că Biblia este de inspirație divină. Această învățătură a fost combătută. De-a lungul anilor, cercetătorii biblici s-au ocupat de ea, și au dezvăluit că ea neagă faptul că Scriptura este de la Dumnezeu, că este adevărată, lipsită de eroare, inspirată și plină de autoritate.
Chiar și astăzi ea continuă în modurile cele mai bizare și nebunești. Ori de câte ori deschizi televizorul și urmărești o dezbatere pe tema Bibliei, vei auzi lucruri spuse de acești critici. Recent am fost abordat de History Channel (canalul TV de istorie) și am fost întrebat dacă nu aș dori să fiu un moderatorul apelat în mod regulat la discuții pe baza Bibliei. Am refuzat cât am putu de repede, pentru că nu am vrut să fiu prins, editat și blocat între toți acești oameni care neagă Scriptura.
S-ar putea ca grupul de referință care întotdeauna, dar întotdeauna, este întrebat și intervievat, ori de câte ori este vreo discuție pe tema Bibliei, sunt cei care se numesc The Jesus Seminar (Seminarul lui Isus). Ai auzit de ei? The Jesus Seminar? Au obținut spațiu în secțiunile religioase ale ziarelor, care în mod normal oferă o listă de locuri pe care e mai bine să le eviți. Acești așa numiți cercetători morți și orbi, sunt în număr de 200, sau peste 200 care susțin că sunt înțelepți. Ei sunt niște nebuni. Ei se cred ca fiind niște autorități academice care studiază despre Isus și despre Biblie. Ei iau hotărâri asupra Bibliei bazat pe un vot majoritar.
Au un mod foarte interesant a felului cum o fac. Ei iau o secțiune din Biblie și o supun la vot. Fiecare participant pune câte o bilă roșie într-o urnă dacă el sau ea crede că acea secțiune este probabil autentică. Cu alte cuvinte, dacă este probabil adevărată. Bilele roz înseamnă că secțiunea este posibil autentică. Cele gri înseamnă că ucenicii sau creștinii primari au alterat acea secțiune. Cele negre sunt cele împotrivă, este un vot negativ folosit pentru pasajele considerate ca fiind inventate sau narate de către altcineva decât spune Biblia că ar fi autorul.
Rezultatele sunt uimitoare. Un grup a hotărât că doar 31 din mai mult de 700 de afirmații atribuite lui Isus în Evanghelii sunt cu adevărat autentice. Iar 16 din 31 sunt duplicate din pasaje paralele. Mai mult de jumătate din afirmațiile lui Isus au primit temuta bilă neagră. În total, jurații au respins cu succes 80% din afirmațiile pe care Scriptura i le atribuie lui Isus. Printre pasajele eliminate este și Matei 5:11 „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Și, de asemenea, Marcu 10:32-34, în care Isus anunță răstignirea Sa.
Au respins toată secțiunea apocaliptică, tot ceea ce vorbește despre viitor. Au respins totul din Evanghelia după Ioan cu excepția unui singur verset, versetul 44 din capitolul 4 care a primit o bilă roz. Acest verset afirmă „Nici un proroc nu este prețuit în patria lui”. Fondatorul acestui seminar, Robert Funk, crede că cei mai mulți cercetători vor fi de acord cu aceste respingeri de secțiuni din Evanghelia după Ioan pentru că, afirmă el: „Isus vorbea de obicei în zicători și aforisme sau în pilde sau în spirit de glumă creat fără succes ca replică în contextul dialogului sau al dezbaterii. Este limpede că nu a avut perorații lungi de genul celor întâlnite în evanghelia după Ioan”, închei citatul. Și te întrebi de unde știe el aceste lucruri. Așadar, declinul fluturat și naufragiat al teologiei liberale continuă să spele malurile.
Și apropo, ceea ce v-am citat este ceva despre care am scris cu ceva timp în urmă și știți că începi să ai probleme când ajungi să te citezi singur. Este la fel de rău ca atunci când predici o predică bună și începi să îți pui autograful pe propria Biblie. Ceea ce ai în The Jesus Seminar și ceea ce ai în teologia liberală sunt protestatarii liberali din campusurile universitare din anii ’60. Acum ei sunt în centrul pozițiilor de conducere sau în ascensiune la poziții de conducere din sistemul universitar. Crezul lor ideologic a devenit testul pentru credința dreaptă în cele mai multe cercuri academice.
Se așteaptă ca restul cercetătorilor să pășească în rând cu ei și oricine nu este de acord cu ei poate să își piardă slujba în departamentul de religie sau filosofie sau departamentul de sociologie de la Universitate. Acești liberali au, de asemenea, și niște dogme sacre. Egalitate pentru femei, homosexualitatea ca stil de viață alternativ, activismul pentru mediu, drepturile animalelor, cotele rasiale, doctrinele anti-război și altele. Ei vor să cenzureze pe oricine care se împotrivește acestui stil de gândire, în special pe Domnul Isus, mai ales pe Domnul Isus. Trebuie doar să analizăm deciziile acestei comisii ca să înțelegem care este agenda lor. Pilde precum cea a bunului samaritean, a robului nemilostiv, a seminței de muștar, pasaje care sunt decisive pentru cei bogați, porunci precum: să îți iubești dușmanii, și versete care abordează ucenicia... care îi cheamă pe ucenici să se iubească unii pe alții, au primit bile roșii.
Ori de câte ori sunt texte care spun să îi ajuți pe săraci, pe cei căzuți sau pe cei apăsați, pe acestea le susțin. Pasaje precum chemarea la pocăință, care afirmă divinitatea lui Isus, locuri unde sunt cereri dificile pentru ucenici, care vorbesc despre nevoia de răscumpărare sau de naștere din nou, primesc o bilă neagră. Și nu se opresc. Ei vor să continue, să atace Cuvântul și să își expună învățătura oriunde pot găsi pe cineva care să îi asculte. Aceasta este doar o ilustrație a acestui atac asupra Bibliei care vine din partea liberalilor. Am putea spune mai multe despre aceasta, dar să mergem mai departe.
Am putea vorbi și despre noua perspectivă asupra lui Pavel, care atacă înțelegerea Noului Testament în ce privește doctrina justificării. Am putea vorbi despre open-teism, care atacă natura lui Dumnezeu. Poate ar trebui să spun ceva și despre ea. Teismul deschis este o nouă agendă liberală care începe cu negarea faptului că Dumnezeu are o cunoaștere perfectă despre toate lucrurile și poate controla perfect viitorul. Ei spun că Dumnezeu este „deschis” în ceea ce privește viitorul, că El nu știe ce se va întâmpla în viitor. El nu are nici o idee. El este ca mine și ca tine. El încearcă să reacționeze la ceea ce se întâmplă și nu are o cunoaștere mai dinainte a niciunui lucru pe care tu sau eu îl vom face pentru că încă nu s-a întâmplat, așadar El nu poate cunoaște nimic despre acestea.
El nu știe ce se va întâmpla, până când oamenii fac alegeri. El nu știe ce alegeri vor fi și doar răspunde asemenea unui partener de șah care Își dă toată silința să Își împlinească voia ca răspuns la mișcările fiecăruia dintre noi. Acesta este un punct de vedere foarte răspândit și în plină expansiune. A pătruns și între evanghelici, de exemplu, „Societatea Evanghelică Teologică”, care până acum a hotărât să nu se distanțeze de cei care susțin acest punct de vedere. Acesta atacă însăși natura lui Dumnezeu. Atacă divinitatea lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu este Dumnezeul care afirmă că e. El nu vorbește drept despre Sine când spune că știe sfârșitul lucrurilor încă de la început; așadar, Dumnezeu este un mincinos și nu este altceva decât o repetare a evenimentelor pe care le-am văzut în grădina Edenului. Fiecare atac al acestor critici care neagă oricare fragment din Scriptură este o bătălie care trebuie purtată și un punct în care trebuie să apărăm autoritatea Scripturii. Dar nu ai atacuri doar de la critici; ai, de asemenea, și de la sectanți.
Mormonii, Martorii lui Iehova, Știința creștină, Teosofia, Unitarismul, până la cele mai bizare și ciudate culte, indiferent de cât de mici ar fi, acești oameni nu acceptă Cuvântul lui Dumnezeu și interpretarea corectă, ci vor să mai adauge la Cuvântul lui Dumnezeu și scrierile altor persoane... ale altor îngeri, fie că ar fi vorba de Joseph Smith sau Mary Baker Eddy Patterson Glover Frye… ea a avut o problemă cu soțul, bineînțeles... în Știința creștină, sau fie că ar fi vorba de judecătorul Rutherford sau Annie Besant sau oricine altcineva care a contribuit la aceste secte sau curente religioase. Ei atacă Cuvântul lui Dumnezeu fără încetare cu aceste scrieri care sucesc și pervertesc Scriptura, scrieri care sunt opera lui Satan însuși.
Mai sunt apoi și atacuri, ca să spun din partea carismaticilor. Spun aceasta conștient că acest lucru este greu de înțeles pentru unii din noi. Dar când afirmi că Biblia nu este finalul revelației divine, că aceasta nu este tot ceea ce a spus Dumnezeu, că încă mai are de spus, că încă mai dă descoperiri, noi viziuni, voci din Cer, răpiri la Cer, răpiri în iad, interpretări mistice hiper-subiective, intuitive și tainice, tu de fapt ataci Scriptura. Tu ataci Scriptura.
Este decisiv pentru noi ca să înțelegem că nu mai sunt alte descoperiri de la Dumnezeu decât cele descoperite în Scriptură, că nu mai sunt descoperiri ulterioare decât ceea ce este scris în Scriptură. Azi putem auzi oameni care spun: „Ascultă vocea lui Dumnezeu, ascultă și Dumnezeu îți va vorbi. Învață-te să asculți vocea lui Dumnezeu.” Aceasta nu doar că este ridicol, dar și periculos. Dacă vrei să auzi vocea lui Dumnezeu, deschide-ți Biblia și citește ceea ce a spus Dumnezeu.
Există și un al patrulea atac despre care aș dori să îl menționez, doar să vă ofer o privire de ansamblu, atacul vine din partea culturii. Sunt atacuri din partea criticilor, din partea sectelor, din partea carismaticilor și din partea culturii. Trăim într-o vreme când cultura vrea să dicteze Bisericii ce anume să spună din Biblie. O bună ilustrare a acestui fapt este publicarea Bibliei TNIV (Today’s New International Version). Compania Zondervan Publishing a editat o Biblie numită TNIV. Biblia TNIV se remarcă prin apărarea față de mișcarea feministă. A alterat Cuvântul lui Dumnezeu, a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu ca să Îl facă compatibil cu mișcarea contemporană pentru egalitatea femeilor.
Nu doar ei au făcut aceasta, mai sunt și alții care au făcut la fel. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi folosit niciodată în așa fel ca să se plieze pe gândirea unei anumite culturi. Nu poți lua Cuvântul lui Dumnezeu, să sucești Cuvântul lui Dumnezeu, să alterezi Cuvântul lui Dumnezeu, să modifici Cuvântul lui Dumnezeu, să înfrumusețezi Cuvântul lui Dumnezeu, să scoți din Cuvântul lui Dumnezeu, ca să obții ceva care să se acomodeze cu așteptările culturale. Dar lucrul acesta a avut loc și se face în special cu traducerile Bibliei.
Când traduci Biblia, ai o singură responsabilitate. Iei Cuvântul în originalul ebraic sau aramaic, acolo unde este cazul în Vechiul Testament, iei Cuvântul în limba greacă pentru Noul Testament și îl traduci. Încerci să găsești cea mai apropiată traducere în limba în care traduci Biblia și asta faci. Nu schimbi Cuvântul pentru că tu crezi că i-ar plăcea cititorului dintr-o anumită cultură. Această traducere nu este adevărată și nici corectă. În mod special nu adaptezi Biblia la atitudinile, așteptările și cererile păcătoase ale culturii. Aceasta ar fi cel mai grav lucru.
Așadar, nu putem permite ca cultura să ne definească modul în care traducem Biblia sau modul în care interpretăm Biblia. Am citit o carte interesantă, scrisă de unul din pastorii unei biserici emergente căruia i-a fost adresată această întrebare: „Permiți să fie homosexuali în biserica ta? Permiți ca homosexualii să fie membri?” Și răspunsul a fost „Cu siguranță, avem și oameni care sunt supraponderali și oameni cărora le place ciocolata.” Așadar, socotești homosexualitatea ca fiind la același nivel cu obezitatea și cu consumul de ciocolată pentru că dorești să redefinești Biserica și Biblia în termenii acceptați pentru cultură.
Astfel din totdeauna a existat dorința de a suci, de a distruge, de a altera Scriptura, deoarece cultura își revendică anumite drepturi asupra noastră. În aceeași idee, vreau doar să vă menționez prin ce experiență am trecut cu studenții de la seminar. Am discutat și cu cei de la Colegiul Masters despre acest lucru anul trecut. În noua mișcare de biserici emergente, tendința să se spună, și aceasta pentru ca să se acomodeze puțin cu cultura, este că Biblia nu este clară.
Un lucru foarte comod, nu-i așa? „Da, noi credem Biblia, noi iubim Biblia, dar să fim sinceri, Biblia nu este clară. Chiar nu putem înțelege ce înseamnă ceea ce spune. Nu putem fi chiar dogmatici. Nu putem fi chiar siguri că o putem interpreta corect. Este chiar o carte veche. Sunt tot felul de interpretări. Nu o să putem niciodată să spunem că am înțeles-o corect,” după cum afirma Brian McClaren. „Nimeni nu a interpretat-o corect până acum, nici măcar eu, așadar nimeni să nu spună că poate să o interpreteze corect.” Aceasta este cea mai convenabilă acomodare culturală.
Ea poate spune: „Da, Biblia este adevărată și Dumnezeu ne-a dat-o, dar nu am înțeles până acum nimic despre ce înseamnă ea.” Așadar, ai astfel de oameni care afirmă aceste lucruri și mai avem un alt bine-cunoscut pastor evanghelic care și-a schimbat opinia și spune, citez: „Certitudinea adesea este idolatrie. Am fost forțat să renunț la certitudine. Dacă este o temelie în teologia creștină, aceasta nu se găsește în Scriptură. Teologia trebuie să fie o încercare umilă a omului de a-L auzi pe Dumnezeu, și niciodată despre abordări raționale ale textului.” Nu te poți duce la text și să îți folosești mintea ca să obții adevărul. Trebuie să fii mult mai umil decât acesta. Teologia este o încercare umană, umilă. Nu poți găsi o temelie pentru teologia creștină în Scriptură.
De ce? Pentru că nu poate fi înțeleasă. Brian McClaren spune „Claritatea uneori este exagerată.” Lesslie Newbigin spunea „Evanghelia nu este o chestiune a certitudinilor.” Ai scriitori care vin și ei, precum N.T. Wright din Anglia, care scrie foarte prolific despre Biblie și vine cu noi moduri de a înțelege toate lucrurile, ca și cum toți de până acum le-au înțeles greșit. Cineva poate întreba „Ei bine, dacă toți ceilalți sunt greșiți și toată lumea de până acum au înțeles greșit, ce te face pe tine să spui că înțelegi corect?” Această abordare hrănește mentalitatea potrivit căreia noi niciodată nu vom înțelege lucrurile corect.
Atunci când te gândești la Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi că Biblia își afirmă claritatea. Doresc să explic puțin, acum când ne apropiem de încheiere.
Romani 1 - păcătosul este responsabil pentru că Dumnezeu Se descoperă în creație și pentru că este descoperit, El și Legea Lui, în inima și conștiința omului – Romani 2 – „astfel că nu se poate dezvinovăți.” Asta înseamnă că el este responsabil înaintea lui Dumnezeu, culpabil înaintea Lui, vinovat înaintea lui Dumnezeu pentru că a respins acea descoperire care este manifestată în creație și în conștiință, dacă el nu se poate dezvinovăți în acest punct, atunci credeți-mă, cu atât mai mult nu se poate dezvinovăți când respinge descoperirea pe care Dumnezeu a lăsat-o scrisă, în Cuvântul Lui. Păcătosul este responsabil. Scriptura este clară.
Scriptura este clară în mod necesar pentru că Dumnezeu, Autorul ei, Creatorul, Răscumpărătorul și Judecătorul a vorbit clar, altfel nu ar fi putut realiza răscumpărarea. Dacă El nu ar fi vorbit clar, atunci oamenii nu ar fi știut ce să creadă și cum ar trebui să răspundă. Dacă El nu vorbește clar, ei nu pot cunoaște mântuirea, ei nu pot afla despre judecata care stă să vină. Ei nu pot ști nimic despre cer și despre iad. Ei nu pot ști nimic despre păcat și despre neprihănire. Dar ei cu siguranță că știu și sunt responsabili pentru aceasta.
Scriptura își oferă înțelesul și sensul literal unei gândiri obișnuite. Nu există nici un sens ascuns care să aibă înțelesuri misterioase. Peste tot este lumină. Este lumină chiar și pentru cei care o resping. Ioan 3 spune: „Ei urăsc lumina și fug de lumină pentru că este lumină.” Scriptura este clară nu doar pentru că este vădit de clară în sine și este clară pentru minți raționale, dar și pentru că Duhul lui Dumnezeu o face să fie clară. Prin harul lui Dumnezeu, Duhul ia ceea ce este de neînțeles și îl face de înțeles pentru cei pe care îi mișcă Duhul.
Ca să vă ofer o ilustrație asupra clarității Scripturii, aș dori doar să vă spun atât: Vechiul Testament pentru unii pare să fie puțin neclar, însă de fapt, este așa de clar că Dumnezeu i-a considerat mereu și îi consideră în continuare pe oameni responsabili să asculte. Însuși Domnul Isus, de exemplu, în învățătura Lui, în conversațiile Sale, în dialogurile și disputele și dezbaterile Sale nu le-a spus niciodată evreilor „Știți, vă înțeleg confuzia. Vechiul Testament este chiar greu, foarte dificil și adesea neclar.” Niciodată nu a spus aceasta, niciodată.
El le vorbește celor din primul secol. Ei sunt cu 1000 de ani după David. Sunt la 1500 de ani după Moise și la 2000 de ani după Avraam. Și totuși Isus Se așteaptă ca ei să fie în stare să citească și să interpreteze corect Scriptura Vechiului Testament. Dacă ar fi fost imposibil să înțeleagă Scriptura niște oameni care ar fi fost la o depărtare de 1000 de ani de la scriere, sau la 2000 de ani, așa cum ne spun cei care sunt la o distanță de 2000 de ani de când s-a scris Noul Testament, atunci era de așteptat ca Isus să fi spus „Vă înțeleg problema voastră!”
Dar El niciodată nu a spus așa ceva. Fie că a vorbit cu oameni învățați, farisei și cărturari, sau cu oameni obișnuiți, El întotdeauna a afirmat că ei sunt vrednici de a fi condamnați pentru că nu înțelegeau învățătura Scripturii. Din nou și din nou El spune „Nu ați citit? Niciodată nu ați citit? Niciodată nu ați citit Scriptura?” El le spune „ Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Problema voastră este că voi nu cercetați Scripturile, ele vorbesc despre Mine.”
Poți să mergi atât de departe și să spui asta. Este ușor de înțeles și pentru cei neinițiați, precum neamurile. Pavel le scrie celor din Corint, 1 Corinteni 10 spune „Vechiul Testament ne-a fost dat pentru ca să ne fie o pildă, nouă neamurilor”. Iar când Domnul a fost pe drumul Emausului în Luca 24, El le-a deschis Vechiul Testament, apoi Legea și scrierile sfinte și le-a explicat lucrurile privitoare la El, lucruri pe care ei ar fi trebuit să le fi înțeles.
Gândiți-vă numai la epistolele Noului Testament. Poate spui „Bine, dar Noul Testament este chiar greu de înțeles.” Chiar așa? Epistolele Noului Testament nu au fost scrise unor teologi, nu au fost scrise unor lideri de Biserică, nici măcar unor cărturari. Ele au fost scrise adunărilor, Bisericii lui Dumnezeu din Corint, din Galatia, la toți sfinții din Filipi, și așa mai departe.
Epistolele au fost adresate întotdeauna bisericilor, scrise la cel mai mic numitor comun, pe înțelesul celui mai tânăr credincios în Isus Cristos.
Și Pavel se aștepta ca în fiecare epistolă, la fel și Petru, și Iacov și Ioan, la fel și Iuda, ca cititorii săi să înțeleagă exact ceea ce le scria. De exemplu, în Coloseni 4:16 spune „După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea.” Dați și altora epistolele și citiți-le cu voce tare în fiecare biserică. Așadar, trebuie să înțelegi că creștinii primului secol au fost responsabili ca să înțeleagă Scriptura.
Creștinii dintre neamuri din primul secol au fost considerați responsabili să înțeleagă Scriptura Noului Testament bazată pe Scriptura Vechiului Testament. Epistolele Noului Testament au fost scrise unor biserici în care erau predominant convertiți dintre neamuri, fără să fi avut un trecut în care să fie familiari cu Vechiul Testament, ei veneau direct din păgânism, fără o cunoaștere oarecare a Vechiul Testament. Și au fost responsabili să înțeleagă și să asculte. Scriptura va fi atacată tot timpul, fără încetare din orice unghi, fie că e din partea criticilor, sau a sectelor sau a carismaticilor care doresc să adauge, fie că atacul vine din partea culturii.
Aș putea să vorbesc și despre atacul capricios, prostesc și absurd asupra Scripturii care este reprezentat de codurile Bibliei. Vorbeam odată la programul de la radio și cineva a spus „Ce părere ai de codurile Bibliei?” I-am răspuns: „Uite ce cred despre codurile Bibliei. Cred că ar trebui să ai grijă când spui că Dumnezeu a spus ceva ce nu a afirmat, pentru că Dumnezeu condamnă învățătorii falși.” Ce a spus Dumnezeu este clar în Biblie. Dar ca să găsești un acrostih cu ajutorul unui calculator și să te gândești că ceea ce a spus Dumnezeu este scris în diagonală de jos în sus și că Dumnezeu a vrut să spună că Ghandi urma să moară în octombrie 1984 este departe de revelația lui Dumnezeu. De fapt, aceleași lucruri oamenii le-au găsit și în Moby Dick.
În final, întotdeauna vor fi atacuri asupra Scripturii din partea înțelepciunii firii pământești. Oamenii se uită la Biblie și spun „Ei bine, așa ceva nu se poate. Nu îmi place doctrina despre alegere. Nu îmi place doctrina despre pedeapsa veșnică. Eu sunt mai presus decât Dumnezeu.” Atacurile vin din partea înțelepciunii firii pământești. „Nu pot accepta aceasta!” Un lucru periculos. Înaintea Cuvântului lui Dumnezeu îngenunchem cu smerenie. Ne ridicăm ca să îl apărăm înălțându-l și lăsându-l să se apere singur. Exact acest lucru îl vom face începând de duminica viitoare. Vom trece peste toate aceste atacuri negative pe care le-am văzut și ne vom uita cum Biblia își înalță propria autoritate. Suficient pentru seara aceasta. Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim pentru Cuvânt. Ce putem să spunem? De-a lungul anilor l-am studiat și timp de mulți ani am văzut cum s-a apărat singur. Este viu și puternic, curat, adevărat și pătrunzător. Este distructiv pentru cei care îl resping. Este constructiv pentru cei care îl acceptă. Este Cuvântul viu. Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău. Ne punem toată nădejdea în el, toată credința noastră se bazează pe adevărul lui. Vrem să fim nu doar apărători, ci și cei care proclamă adevărurile glorioase și dorim să îl ascultăm.
Îți mulțumim pentru bogăția lui, bogăție care este inepuizabilă, care nu se termină și care este întotdeauna disponibilă celor care îi vor deschide paginile cu rugăciune, dorind să îl studieze cu atenție. Îți mulțumim pentru el. Ne rugăm ca în această zi când sunt atât de multe atacuri asupra Cuvântului Tău să fie o dorință între noi de a-l înălța. „Ți s-a mărit faima prin împlinirea făgăduințelor Tale” – Psalmul 138:2. La fel facem și noi. Suntem mulțumitori pentru el, pentru că în el găsim tot ceea ce vrei Tu ca să cunoaștem, tot ceea ce avem nevoie să știm ca să Te putem slăvi. Pentru toate aceste Te slăvim, în Numele Domnului Isus. Amin.
Sfârșit
This article is also available and sold as a booklet.
