Suntem într-un studiu din Isaia 53 și doresc acum să vă invit să deschideți la Isaia 53.

Acest măreț capitol, privit din mai multe perspective, este esența Vechiului Testament. Numele Isaia înseamnă mântuirea Domnului. Profeția lui Isaia formată din 66 de capitole, lucru interesant, este împărțită în același fel în care este împărțită Biblia. Biblia are 39 de cărți în Vechiul Testament, 27 în Noul, și Isaia are 39 de capitole în prima jumătate a cărții și 27 în a doua jumătate. Isaia este o poezie evreiască de cea mai aleasă formă și calitate care există.

Profeția lui Isaia este cea mai importantă dintre cărţile din categoria numită prorocii mari și conține mai mult material decât toți prorocii mici împreună. Ar trebui spus că dacă Noul Testament s-ar pierde și tot ceea ce am avea ar fi doar o relatare cu privire la moartea și învierea lui Isus Cristos, este suficientă explicația și teologia din Isaia 53 care să conducă un păcătos la mântuirea deplină. Explică moartea, învierea și înălțarea lui Cristos. Acest capitol cincizeci și trei este Sfânta sfintelor din cartea Isaia. Este uimitor, este inepuizabil, toate acestea le-am spus de multă vreme. Este o profeție, o descoperire cu privire la viitor dată lui Isaia cu 700 de ani înainte de venirea lui Isus.

Sunt unele descoperiri remarcabile date scriitorilor Bibliei și oamenilor din Biblie cu care suntem familiarizați. De exemplu, lui Moise i s-a permis să aibă o descoperire pe muntele Nebo, să se uite peste țara lui Israel. Și el, într-un fel, a fost în stare să vadă acea țară înainte ca Israelul să intre în posesia ei. Și Avraam, se spune despre el că, de fapt, el a privit înainte prin revelație divină și a văzut ziua lui Cristos și S-a bucurat. Iacov a văzut fața lui Dumnezeu când s-a luptat și L-a văzut pe Cristos înainte de întrupare.

Apostolul Pavel a fost ridicat până la al treilea cer și a văzut lucruri care nu se pot spune și a văzut cum va fi după ce va fi martirizat și va intra tocmai în cerul pe care l-a văzut. Și bineînțeles, apostolul Ioan a fost purtat prin descoperiri repetate, descoperiri consemnate în cartea Apocalipsa cu privire la viitorul pământului și de asemenea la viitorul în cer. Ezechiel a văzut slava lui Dumnezeu în anticiparea judecății care urmează să vină. Petru, Iacov și Ioan au stat pe muntele Schimbării la față și au văzut prefigurarea slavei celei de-a doua veniri a lui Isus Cristos și au fost șocați de ea, așa cum bine știm.

Însă nici una din aceste descoperiri, cu privire la lucrurile care urmează să vină, nu întrece această descoperire uimitoare din Isaia. Deși, într-un sens tehnic, nu a fost o viziune așa cum definim o viziune biblică, a fost o descoperire directă. Fără îndoială, în această descoperire directă a avut loc o prezentare clară a semnificației crucii. Lui Isaia, mai mult decât oricui altcuiva, i s-a dat prilejul să vadă mult mai profund însemnătatea Calvarului și moartea lui Isus Cristos înainte ca acest eveniment să aibă loc. În acest sens, Isaia devine profetul Evangheliei, prorocul crucii. Și deși sunt lucruri care s-au petrecut la cruce care sunt prorocite în altă parte în Noul Testament, nicăieri nu se îmbină la fel cum este aici. Așadar, așa cum am spus, dacă tot ceea ce am avea ar fi consemnarea istorică a răstignirii și învierii, ai putea fără probleme să înțelegi teologia lor doar din acest capitol.

Isaia 53 devine atunci un rezumat al Evangheliei în sensul că este un rezumat cu privire la ceea ce este necesar pentru un păcătos să creadă, ca să fie mântuit de judecată și să fie iertat de păcat. Dar este mai mult decât atât. Este cea mai profundă dintre toate descoperirile date unui profet. Dar în același timp, este mai mult decât o profeție a Calvarului, mai mult decât o profeție a crucii lui Cristos. Trece dincolo și așază contextul sfârșitului istoriei omenirii, mult după răstignire, dincolo de zilele noastre, la acea vreme din viitor, la sfârșitul istoriei umane, când Israel, ca națiune, se va întoarce la Isus Cristos. Ei vor crede în El și vor fi mântuiți. Cristos Se va întoarce, îi va nimici pe cei răi de pe fața pământului, Își va institui Împărăția, va inaugura Împărăția, va lua în acea Împărăție Israelul care va crede și de asemenea neamurile răscumpărate, și va împlini toate profețiile despre Împărăție din Vechiul Testament.

Așadar, într-un sens, noi vom merge dincolo de Calvar la finalul veacurilor, și vom auzi în acest capitol o mărturisire a evreilor de la finalul istoriei umane, când vor privi înapoi la cruce și vor realiza cât au greșit cu privire la Isus Cristos și cât de greșit au judecat acel eveniment monumental, mai măreț decât toate. Este o călătorie în timp, dar nu este viitor, ci în trecut, dacă puteți să înțelegeți. Ceea ce face Isaia este că merge în viitorul îndepărtat, când Israel se va întoarce spre Cel ce L-au străpuns și Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, iar un izvor de curățire li se va deschide pentru păcat și necurăție. Și acestea sunt cuvintele lui Zaharia 12:10 și 13:1. Merge până la sfârșit, în vremea când Israel va recunoaște că L-a răstignit pe Mesia, pe Domnul slavei.

Această profeție prezintă așadar acel mare eveniment escatologic, pocăința națională a evreilor. Zaharia ne spune că două treimi dintre ei nu vor crede. Ei vor fi judecați, vor fi nimiciți. Dar o treime din acea națiune va crede. Dacă aceste lucruri urmează să se întâmple în curând, va fi un număr de vreo patru sau cinci milioane de evrei, când va avea loc mântuirea poporului ales. Aceasta este singura cale prin care cineva poate fi mântuit și este singura cale prin care Israel va fi mântuit. Nu există mântuire pentru niciun om dacă nu crede adevărul despre Isus Cristos și adevărul despre Evanghelia crucii și dacă nu se va pocăi și nu-L va accepta pe Isus ca Domn și Mântuitor. Și exact acest lucru îl va face generația viitoare de evrei, Îl vor accepta, vor vedea moartea Lui ca o moarte înlocuitoare, substitutivă, sacrificială pentru ei, urmată de înviere și înălțare.

Acest capitol, Isaia 53, este mărturisirea pe care o vor face în acea vreme din viitor. Dar de asemenea este mărturisirea pe care trebuie să o facă orice păcătos mântuit. Suntem în această stare de oameni mântuiți pentru că am făcut această mărturisire. Acestea sunt cuvintele care au fost în mintea noastră și în gura noastră, într-un sens, aceste cuvinte extraordinare. Tonul acestui capitol este foarte trist, foarte sobru, sfâșietor, plin de durere. De ce? Pentru că acea generație viitoare de evrei se vor uita înapoi și vor realiza că venirea la credința în Isus Cristos a durat foarte mult și L-au iubit pe Mesia al lor atât, atât de târziu. Când va veni acea zi iată ce vor spune. Permiteți-mi să vă citesc din nou.

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obișnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârșise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință... Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovați.”

Dacă unii au sugerat că Isaia este cea mai măreață carte din Vechiul Testament, atunci capitolul 53 este cel mai măreț capitol. De cinci ori în acest capitol apare cuvântul „mulți”, de cinci ori. Mulți, în acest capitol, se referă la beneficiarii ispășirii uimitoare realizată de Robul Domnului. Sunt mulți, El este Unul. La versetul 11, El este Cel neprihănit. Mulți sunt păcătoși. Unul singur este neprihănit. Mulți sunt cei care sunt vinovați, Unul singur este Cel care a oferit o ispășire satisfăcătoare pentru ei.

Mulți este un cuvânt folosit și de scriitorii Noului Testament, de asemenea. Atât Matei, cât și Marcu se referă la Cristos că Și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți. Pavel în Romani 5:15 vorbește despre Cristos care S-a jertfit pentru mulți. Scriitorul epistolei către Evrei în Evrei 9:28 se referă iarăși la faptul că Isus Cristos Și-a dat viața pentru mulți. Și ideea de aici este mulți în contrast cu unul singur. Toți acești scriitori Matei, Marcu, Pavel și scriitorul epistolei către Evrei fac referire la Isaia 53, nu neapărat să citeze, acolo unde ai contrastul dintre Unul din versetul 11 care este neprihănit și mulți, care sunt păcătoși. Și mulți sunt vinovați, dar Unul singur este neprihănit.

Aceasta este o mărturisire adevărată și aș dori să vă arăt de ce știm aceasta. Este caracteristică oricărei mărturisiri care duce la mântuire. Aș dori să spun aceasta din nou. Este caracteristică oricărei mărturisiri care mântuiește. Este o mărturisire adevărată și onestă pentru mântuire. Ascultați cu atenție, pentru că aici păcătosul își asumă întreaga responsabilitate pentru păcat. Păcătosul își asumă întreaga responsabilitate pentru păcat. Acest lucru va fi adevărat cu privire la mărturisirea națională a lui Israel în viitor, dar la fel este adevărat și astăzi cu privire la orice individ care vine la credința mântuitoare și adevărată în Isus Cristos. Există o mărturisire adevărată și onestă a păcatului în care păcătosul își asumă întreaga responsabilitate pentru păcatul lui sau al ei. Cu alte cuvinte, nu mai dai vina pe nimeni. A da vina pe altcineva este o practică veche de când cu Adam și Eva, nu-i așa? „Femeia pe care mi-ai dat-o”.

Însă acest capitol uimitor nu este plin doar de verbe la timpul trecut, lucru care ne spune că această generație din viitor se va uita înapoi la cruce, dar este plin și de o altă caracteristică lingvistică ce trebuie identificată, și aceasta este abundența de pronume la persoana întâi plural. Ați auzit când am citit textul, puteți să vă amintiți ecoul „ne, ne, ne, a noastră, a noastră, a noastră, noi, noi, noi?” Problema este la noi. Aceasta este o recunoaștere a fiecărui act sincer de pocăință.

Da, este adevărat că trebuie ca Duhul Sfânt să dea viață în mod suveran păcătosului ca să fie mântuit. Da, Duhul harului și al îndurării, așa cum spune Zaharia, trebuie să vină asupra păcătoșilor din Israel și apoi se pot întoarce să creadă. Da, puterea Duhului Sfânt este necesară în regenerare ca să-l trezească pe păcătosul mort. Și, da, este adevărat că Scriptura spune că Dumnezeu le-a închis inima necredincioșilor în neascultare și, în special, a închis inima lui Israel față de El din cauza necredinței lor.

Cineva poate presupune atunci că păcătosul se poate apăra și să spună: „Nu este vina mea. Duhul Sfânt nu mi-a dat viață. Și pe de altă parte, Dumnezeu mi-a închis inima în neascultare. Există ceva negativ care m-a făcut să fiu în starea de ne-credincioșie în care sunt. Duhul nu mi-a dat viață. Partea bună a faptului că sunt în starea aceasta este pentru că Dumnezeu m-a închis în neascultare și nu pot fi acuzat de aceasta”.

Dar aici nu există așa ceva. Oricum, lucrarea Duhului Sfânt și scopurile suverane ale lui Dumnezeu vin împreună cu credința mântuitoare și cu pocăința; oricum, Dumnezeu face aceste lucruri în mintea Sa infinită, soluția pentru rezolvarea acestor lucruri nu este ca păcătosul să nu fie responsabil de sine însuși. De fapt, Domnul Isus a fost Cel care a plâns pentru starea cetății Ierusalim și Isus a spus: „De atâtea ori am vrut să te strâng, dar nu ai vrut”. A spus: „Nu vei crede”.

În Romani 10:21 Pavel citează din Vechiul Testament „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.” Ei nu dau vina pe Duhul Sfânt. Nu dau vina pe judecata lui Dumnezeu. Își vor asuma întreaga responsabilitate pentru necredința lor și pentru starea în care i-a dus necredința lor. Își vor asuma întreaga responsabilitate pentru păcatele pe care le-au făcut, pentru nelegiuiri și pentru greșeli. Își vor asuma întreaga responsabilitate pentru rezultatele și pentru consecințele acelor păcate, aceasta înseamnă că durerea și mâhnirea le vor umple inimile. Vor spune: „Este vorba despre noi”. Și în orice mărturisire adevărată și mântuitoare, nu este învinovățit altcineva. Păcătosul acceptă întreaga responsabilitate. Fiecare om care se pocăiește face aceasta.

Nu este vorba doar despre ei, atunci, ci este despre tine și despre mine. Așadar, avem aici un model autentic pentru adevărata pocăință. Ei vor recunoaște că sunt mulți și sunt păcătoși și este vorba despre ei și despre responsabilitatea lor. Și vor recunoaște că există Unul împotriva celor mulți, care este Cel care poate oferi singura mântuire și Acel Unul este Robul neprihănit care a murit în locul lor. Aceasta este esența mărturisirii de aici.

Acum, când am ajuns la versetele 4 la 6, suntem la strofa centrală a acestei cântări. Sunt cinci strofe, ne-am uitat la două. Aceasta este cea din mijloc. Mai avem două. Este adevărul cel mai important. Aceste trei versete pot fi cele mai minunate versete din tot Vechiul Testament. Vă mărturisesc că este puțin apăsător să stau înaintea voastră și să încerc să vă explic aceste versete. Mă simt inadecvat și inapt ca să fac acest lucru pentru că sunt atât de neînțelese și atât de nepătrunse, că depășesc orice capacitate umană. Îmi voi da toată silința să vă ajut și să vă dau direcția ca să puteți înțelege măreția acestei porțiuni din Scriptură.

Cei mulți care sunt păcătoși, care doresc cu sinceritate să-și mărturisească păcatul lor și care sunt cu adevărat mântuiți și care cred, sunt cei din versetele 4, 5 și 6. Aici este adevărul mântuitor. Și aici Îl avem pe Robul uimitor, dacă urmărim mica noastră schiță, pe Mesia care este numit Robul lui Iehova. L-am văzut pe Robul uimitor în versetul 13 la 15 de la finalul capitolului 52. Apoi data trecută L-am văzut pe Robul disprețuit, versetele 1 la 3 și acum Îl vedem pe Robul care înlocuiește. Continuăm să ne uităm la Robul lui Iehova, și acum Îl vedem în rolul Său de înlocuitor.

În primele trei versete, vă amintiți, ei s-au uitat la viața Lui. Evreii vor mărturisi: „Ne-am uitat la viața Lui și nu am fost impresionați, nu am crezut mesajul cu privire la El, nu am cunoscut brațul Domnului, și anume puterea lui Dumnezeu care a venit în Cristos, astfel că Isus Cristos este literalmente brațul Domnului personificat. Câți dintre noi am crezut? Foarte puțini. Câți au primit această revelație și au crezut? Foarte puțini.” De ce? „Pentru că ne-am uitat la originea Lui și a fost ca o ramură lăstar și a fost ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat, a fost nesemnificativ, totalmente neimportant, inutil. Începutul Lui a fost în acest fel, a venit dintr-o cetate neînsemnată, dintr-o familie neînsemnată, nu a avut în jurul Lui nicio figură religioasă influentă, în termenii unei elite din conducere. Era un om obișnuit, dintr-o familie foarte obișnuită, într-o cetate foarte obișnuită, care S-a înconjurat cu oameni obișnuiți. Era un nimeni de nicăieri. Acesta a fost începutul Lui.

Ne-am uitat la viața Lui și nu era nimic interesant despre El. Nimic maiestuos, nimic impunător. Înfățișarea Lui nu avea nimic care să ne atragă. Nu era nimic cu privire la El care să spună că este „Mesia”. Și apoi sfârșitul Lui a fost și mai rău. A fost disprețuit, uitat de conducători. A devenit un om al durerii și al suferinței și a fost atât de malformat, de deformat și de desfigurat că ne-am ascuns fața, ne-am ascuns fața de El, nici măcar nu ne-am uitat la El. Sfârșitul Lui a fost groaznic. Un început nepotrivit, o viață neînsemnată și o moarte groaznică, și astfel L-am disprețuit. L-am considerat un nimic, un nimeni.”

Acesta este Robul disprețuit din versetele 1 la 3 și de aici începe mărturisirea păcătosului. „M-am înșelat cu privire la Isus Cristos”. Aceasta va spune Israel. „Ne-am înșelat”. Și tranziția vine în versetul 4 cu primul cuvânt: „Totuși sau într-adevăr sau cu adevărat”. Aceasta este o exclamație. Aceasta este o recunoaștere dintr-o dată a unui fapt neașteptat, o schimbare dramatică de la percepția anterioară. Aceasta este o inversare; aceasta este o întoarcere cu 180 de grade. Totuși, ca și cum ar spune „ne-am oprit în drum, ne-am întors și am luat-o pe cealaltă cale”. Acum vedem că a purtat durerile noastre, suferințele noastre le-a luat asupra Lui. A fost străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedepsit pentru binele nostru, rănit pentru tămăduirea noastră.

Acum avem o nouă perspectivă. Părerea noastră a fost că El era un nimeni. Noi am spus că nu vrem ca acest om să domnească asupra noastră. Și am avut opțiunea de a alege între Baraba și Isus, și L-am omorât pe Isus, L-am răstignit. Și acum știm. Cu siguranță că nu a murit pentru păcatul Lui. Nu a murit pentru nelegiuirile Lui. Nu a murit pentru fărădelegile Lui. Nu a murit pentru că ar fi fost un hulitor, așa cum am crezut. Nu a murit pentru că ar fi fost omorât de Dumnezeu pentru că Și-a pretins divinitatea. Nu a murit pentru că Dumnezeu L-ar fi omorât pentru că a pretins că este Mesia, când de fapt nu a fost. Nu a murit pentru că a afirmat că este egal cu Dumnezeu.

La aceasta s-au gândit. S-au gândit că Dumnezeu L-a omorât pentru blasfemia Lui. A fost un hulitor, ei au spus asta, și Dumnezeu L-a omorât ca hulitor pentru păcatele Sale și pentru nelegiuirile Sale, și pentru fărădelegile Sale, care în înțelegerea lor erau cele mai mari hule. Pretenția de a fi Mesia, pretenția de a fi fost înainte de Avraam, de a fi egal cu Dumnezeu, de a fi în stare să învie din morți și pretenția de a fi Creatorul.

Acest hulitor a murit omorât de mâna lui Dumnezeu pentru aceste păcate oribile, îngrozitoare. Asta am gândit noi. Însă acum știm. El a purtat suferințele noastre. Durerile noastre le-a luat asupra Lui. A fost pedepsit, lovit și smerit în locul nostru. Acesta este o perspectivă complet inversată față de modul cum vedeau ei crucea. A luat locul nostru, a murit în locul nostru, Și-a dat viața pentru noi. În mod tehnic, numim asta substituirea penală.

În cele din urmă, când națiunea va vedea asta și vor crede, vor fi mântuiți în acel moment. Aceste trei versete, apropo, versetele 4, 5 și 6, sunt într-o așa legătură, că sunt ca niște cercuri concentrice. Sunt ca niște unde pe apă care sunt concentrice. Și fiecare dintre ele precizează greșelile și purtarea de grijă a Robului de a oferi ispășire pentru fiecare dintre aceste greșeli, și se rotesc în jurul aceleiași teme. Însă sunt atât de bogate și de profunde că nu putem să le epuizăm în dimineața aceasta, așadar vom termina data viitoare. Ei vor înțelege cât au greșit.

Au avut o atitudine greșită, manifestată într-un comportament greșit, ascultați, care venea din natura lor. Pocăința cuprinde toate aceste trei aspecte. Adevărata pocăință își asumă responsabilitatea pentru ceea ce am gândit greșit, pentru ceea ce am făcut greșit, pentru că suntem atât de corupți în natura noastră. Versetul 4 vorbește despre atitudinile lor greșite, versetul 5 despre comportamentul lor greșit și versetul 6 despre natura lor greșită. Ele pătrund până în interior. Atitudinea noastră a fost greșită, teribil de greșită. Noi am crezut că este lovit de Dumnezeu, pedepsit și smerit. Acest lucru era greșit. Am crezut că era pedepsit de Dumnezeu pentru nelegiuirea Lui. Comportamentul nostru era cel greșit, și nelegiuirile și fărădelegile noastre. Acestea sunt datorită naturii noastre greșite. Versetul 6 vorbește despre natura noastră. Suntem ca niște oi rătăcite, fiecare își vedea de drumul lui.

Poate te întrebi: „În ce sens vorbește despre natură”? Oile fac ce fac oile. Asta este analogia. Se avântă înspre pericol. La fel suntem și noi. Natura noastră era greșită și noi ne vedeam de calea noastră. Așadar, această generație din viitor ajunge într-o stare, în care fiecare păcătos trebuie să ajungă, ca să fie mântuit, în starea în care trebuie să realizezi că trebuie să îți schimbi părerea despre Cristos, modul în care gândești despre Cristos. Trebuie să recunoști nelegiuirile și fărădelegile care îți marchează comportamentul și îndepărtarea ulterioară de Dumnezeu și îmbolnăvirea sufletului tău. Și apoi trebuie să recunoști că există o problemă în interior, care este așezată în adâncul umanității tale. Ești un om păcătos. Acest lucru îl avem aici. Trezirea este uimitoare, El suferințele noastre le-a purtat. Noi, noi înșine, noi suntem problema aici. Suferințele noastre.

Cuvântul pentru „suferințe” este boală. Sunt boli, infirmități, calamități, un cuvânt destul de amplu. Aici păcatele sunt văzute din perspectiva efectului lor. Păcatele sunt văzute din perspectiva produsului lor, condiția care rezultă în urma păcatului. Viața devine plină de maladii, de boală, de infirmități, de calamități. Acestea sunt suferințele. Și este un cuvânt care se uită cel mai mult la concret, la exterior, la agoniile și zbaterile și la problemele pe care le avem în viață. Acestea sunt suferințele. Suferințele noastre le-a purtat. Cuvântul „a purta” înseamnă a ridica, a lua de jos și a le pune peste sine. A luat tot acel produs al păcatului și l-a pus asupra Lui.

Apoi spun asta și altfel. Durerile noastre, este cuvântul pentru răni, și vorbește mai mult despre partea subiectivă sau interioară. Suferințele este un cuvânt care se referă la efectele exterioare ale păcatului și durerile este un cuvânt care se referă la efectele interioare ale păcatului. Dar păcatul este văzut aici nu ca o entitate morală, înțeles exprimat de cuvântul „păcat”, ci mai degrabă un rezultat care vine din suferința și ororile și problemele vieții care rezultă din păcat. A luat asupra Lui păcatul și tot ceea ce produce și l-a purtat, l-a pus asupra Lui, l-a purtat. Ei bine, știm că l-a purtat la cruce și a suferit pedeapsa deplină a lui Dumnezeu. Dumnezeu a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință, ne spune versetul 10. A luat pedeapsa pentru păcatul nostru și astfel a purtat întreaga greutate a păcatului și toate efectele sale.

Cu toate că în Vechiul Testament erau atenționări pentru poporul evreu, și pentru toți oamenii de fapt, călcarea Legii lui Dumnezeu te va face vinovat. De fapt, există expresia aceasta „și-au purtat vina, și-au purtat vina”, găsești această expresie de-a lungul cărții Levitic. O găsești și în Ezechiel capitolul 4, despre oamenii care încalcă Legea lui Dumnezeu își vor purta vina și vor fi astfel pedepsiți. Aici Robul, Mesia, ia întreaga povară a vinei păcătosului și de asemenea ia asupra Sa și toate efectele păcatului, le-a pus asupra Lui și a plătit deplin pedeapsa pentru acele păcate și astfel le-a îndepărtat.

Vă amintiți că în cartea Levitic atunci când era făcută ispășirea, un animal era omorât și unul era lăsat viu. Și preoții își puneau mâinile pe unul dintre animale, pe țapul pentru ispășire, ca și cum toate păcatele poporului erau așezate pe țap și urma să fie alungat în pustie, să nu se mai întoarcă niciodată. Isus este țapul pentru ispășire. A luat toate păcatele noastre, a plătit pe deplin vina noastră. El este de asemenea animalul pentru jertfă și El este țapul care le-a purtat în pustie.

Aceasta nu înseamnă să spui că Isus simte compasiune față de durerile noastre. Nu înseamnă asta. Ci înseamnă că El a luat păcatul nostru și pedeapsa întreagă, a plătit pe deplin și astfel a adus sfârșitul domniei păcatului în viețile noastre, împreună cu toate efectele sale și toate manifestările sale, toate durerile sale și toate suferințele sale. Și într-o zi vom intra în plinătatea aceasta, nu-i așa? Într-o zi când vom intra în cer, nu va mai fi niciun păcat și niciun efect al lui. Ar fi trebuit să suferim noi pentru păcatele noastre, dar a suferit El. A luat de la noi tot ceea ce ni se cuvenea, tot ceea ce trebuia să fi suferit prin judecată, durere, devastare, chiar și pedeapsa veșnică și le-a pus asupra Lui. Și astfel a îndepărtat în totalitate povara de la noi.

A luat păcatul nostru și l-a îndepărtat, a plătit pe deplin pentru el. Despre Acesta care va veni este vorba în profeția lui Isaia. Și veți vedea același adevăr reiterat în secțiunile rămase din acest măreț capitol, pentru că este adevărul principal. Versetul 8, de exemplu: „El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” Întrebarea de aici este: „Cine este această persoană? Cine este această persoană? Cine este această persoană care a adunat păcatul și toate manifestările lui și toate efectele lui și a plătit pe deplin pedeapsa care a împlinit judecata și mânia lui Dumnezeu, și apoi a purtat-o și a luat-o asupra Lui, ca să nu mai fie văzută niciodată? Cine este această persoană care a făcut aceasta?”

Petru, fără îndoială că avea acest pasaj în minte, ne spune în 1 Petru 2 despre Cristos, el spune: „El a purtat păcatele noastre pe lemn în trupul Său pe cruce. Și prin rănile Lui ați fost vindecați”. Aceasta este o referire directă la Isaia 53. Nu poate fi nimeni altcineva decât Cristos. Nimeni altul decât Isus Cristos a fost Cel care a putut să împlinească asta. Israel va înțelege asta, vor ajunge la această conștientizare, vor plânge și se vor tângui cu pocăință, când vor vedea adevărul despre Robul, Mesia, Yeshua, Isus. Și își vor mărturisi greșeala imensă pe care au făcut-o. Generații la rând au făcut-o, pentru mii de ani au făcut această greșeală. Și aici își vor declara greșeala. Nu pentru păcatul Lui a suferit, ci pentru păcatul lor.

Apoi vine această mărturisire „Totuși... ne uităm înapoi... am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit”. Și aici este mărturisirea, că noi am crezut că Dumnezeu Îl pedepsea pentru păcatele Sale. Am crezut sau am considerat că este pedepsit, lovit și smerit de Dumnezeu pentru blasfemie. Cuvântul „Dumnezeu” este Elohim și toate aceste verbe care sunt în legătură cu Elohim. Pedepsit de Dumnezeu, lovit de Dumnezeu și smerit de Dumnezeu, am crezut că Dumnezeu Îl pedepsea pentru păcatele Sale.

Limbajul de aici este foarte puternic. Cuvânt „lovit” înseamnă a lovi cu putere, un cuvânt violent folosit în Exod 11:1 cu privire la cele zece urgii. Cuvântul „pedepsit” înseamnă realmente a bate pe cineva până la moarte. Cuvânt „smerit” este un cuvânt general, a fi umilit, a fi degradat, a fi nimicit. Așadar, noi am crezut că atunci când a fost bătut și zdrobit și degradat și umilit, că Dumnezeu era Cel care făcea aceasta, pentru că era un hulitor. Și apropo, aceasta este părerea pe care și astăzi o au evreii. Părerea evreilor este aceasta și astăzi. Aceasta este percepția lor. Însă sunt evrei care văd adevărul, nu-i așa? Unii dintre voi. Și voi puteți să spuneți: așa am fost învățați, dar acum cunoaștem diferit.

Și într-o zi în viitor vor știi că El este Mielul lui Dumnezeu, ales de El ca să fie înlocuitorul care să poarte păcatele lor. Vor înțelege aceasta și în versetul 5 vor spune că a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, prin rănile Lui suntem tămăduiți. Este un limbaj atât măreț aici, foarte grafic. Cuvântul străpuns, zdrobit, pedepsit sau disciplinat, biciuit, sunt cuvinte foarte puternice. Haideți să vorbim despre acestea câteva momente.

Profetul nu știa nimic despre cruce; nu știa nimic despre ce se va întâmpla peste 700 de ani. Duhul lui Dumnezeu l-a condus să aleagă aceste cuvinte, și am putea să spunem că aceste cuvinte sunt metaforice într-un anumit sens, sau că sunt cuvinte generale, cuvinte ca: străpuns, zdrobit, pedepsit, biciuit; pur și simplu încearcă să aleagă cuvinte care sunt grafice și dramatice și respingătoare, când te gândești la cineva care este tratat în acest fel, și încearcă să fie cumva generale. Și ai avea dreptate în privința aceasta.

Sunt cercetători evrei care au sugerat că acest cuvânt străpuns, de exemplu, este cea mai puternică expresie evreiască pentru o moarte violentă. Dacă o privești într-un sens general, poți să spui: „Ei bine, indiferent cine ar fi, va avea parte de o moarte violentă”, și ai avea dreptate. Dacă te uiți la cuvântul „zdrobit” poate să însemne orice de la o moarte prin zdrobire, literalmente zdrobit, călcat în picioare, precum în Plângerile lui Ieremia 3:34, până la a fi bătut și învinețit. Este un cuvânt mai puțin violent. Poate să fie un cuvânt cu înțeles larg ca atunci când viața cuiva este zdrobită. Poate să însemne orice, de la a fi călcat în picioare la a fi foarte rănit.

Și apoi cuvântul pedepsit, un cuvânt foarte interesant. Este singurul cuvânt din ebraică care exprimă sancționarea, pedeapsa, iar sancționarea este un termen tehnic. Este un termen legal într-un anumit sens. Și ai putea să spui „Ei bine, cu siguranță că aceasta a fost o pedeapsă, vorbind în general”, și ai avea dreptate în această privință. Iar cuvântul „biciuit” poate de asemenea avea conotație generală. Biciuirea înseamnă flagelarea cuiva, a-l cravașa, a produce cuiva răni. Pot fi cuvinte generale sau poate că atunci când Isaia le-a scris, chiar asta avea în minte. Ei bine, asta este. Asta este alegerea cuvintelor celor mai rele posibile prin care să arate o moarte oribilă, groaznică.

Dar, adevărul este că aceste cuvinte nu sunt doar niște termeni generali, pentru că fiecare din acestea s-au împlinit în viața lui Isus. A fost străpuns de cinci ori, la fiecare mână și la fiecare picior și în lateral. Psalmul 22 este un psalm care privește la cruce. Psalmul 22 începe cu „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Sunt chiar cuvintele lui Isus pe cruce. Dar în Psalmul 22:16 spune „Mi-au străpuns mâinile și picioarele”. Zaharia 12:10 spune „își vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns”. Ei de fapt L-au străpuns pe Isus pe cruce. Exact așa s-a întâmplat. În Ioan 19 sunt câteva versete care au legătură cu aceasta. Versetul 34 din Ioan 19 spune „ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; şi îndată a ieșit din ea sânge şi apă.” Versetul 37 spune „Şi în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe cine au străpuns.”” Da, a fost străpuns. Cât de precisă a fost această profeție?

Dar cuvântul zdrobit? Așa cum am spus, se poate referi la orice care înseamnă o rănire severă până la a fi omorât. Ascultați, știm că acest lucru I s-a întâmplat lui Isus. Știm că a fost pălmuit. Știm că a fost lovit cu pumnul în față, Ioan 19:3. Și de asemenea știm, conform lui Matei 27 versetul 30, că romanii au luat bețe și-L băteau peste față. Îi dădeau pumni, Îl pălmuiau, Îl loveau peste cap și peste față cu bețele, toate acestea cauzau vânătăi și urme, care se încadrează în cuvântul „zdrobit”.

Cum rămâne cu următorul, pedepsit, așa cum am spus este cuvântul ebraic pentru sancțiune. A fost execuția Lui o formă de sancțiune? Cu siguranță. A fost o acuză la adresa Lui. Vă amintiți că evreii s-au adunat și I-au adus martori mincinoși care să spună minciuni împotriva Lui. Acuzația a mers mai departe, din casa lui Ana și Caiafa, s-au dus la Irod, acesta L-a întors, L-au batjocorit și au încercat să facă această acuzație să treacă drept o crimă. Și apoi ei au dorit să fie executat, așa că L-au adus înaintea lui Pilat. Și Pilat a fost intimidat și șantajat ca să Îl condamne pe Isus, astfel că execuția Lui a fost o pedeapsă oficială, a fost condamnat de guvernul roman. A fost o pedeapsă ca rezultat al unei acuze, al unui proces, al unui verdict, a fost o sentință, o pedeapsă formală care a fost dusă la îndeplinire.

Dar cum rămâne cu cuvântul „răni” în urma biciuirii. Este doar un cuvânt generic? Ei bine, conform lui Marcu 15:15, spune că a fost bătut cu nuiele. Cu toții cunoaștem istoria acesta. Niște bâte mari care aveau atașate niște curele, în care erau legate niște bucăți de oase, de pietre și sticlă, care I-au brăzdat trupul din nou și din nou.

Evreii știau toate acestea. Ei știau. Știu și astăzi. Știu despre acest om Isus care a fost străpuns și zdrobit și pedepsit și rănit. Știu aceasta foarte bine. Este consemnat. Dar în ziua acelei mântuiri naționale, vor privi către El și vor realiza că nu Dumnezeu I-a făcut aceasta, pentru că Dumnezeu a fost Cel care L-a zdrobit. Dumnezeu a fost, dar Dumnezeu nu I-a făcut aceasta din cauza păcatelor Lui, ci I-a făcut aceasta din cauza păcatelor lor. Aceasta este diferența. Ei vor mărturisi... îmi place mult... pentru păcatele noastre, pentru fărădelegile noastre, pentru pacea noastră, pentru vindecarea noastră.

Acest lucru se va întâmpla într-o zi. Ei vor mărturisi asta. Între timp, dragilor, singura modalitate ca să fii mântuit este să mărturisești aceasta acum. Acum. Nu mă pot duce mai departe, pentru că nu mai am timp, așadar, vă rog să deschideți la 2 Corinteni capitolul 6. În 2 Corinteni capitolul 6, Pavel împrumută cuvintele din Isaia 49, în versetul al doilea. Și în Isaia 49 citim „La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mântuirii Te voi ajuta”. Isaia a spus aceasta din partea Domnului pentru popor „Aceasta este ziua când te voi asculta, aceasta este ziua mântuirii când te voi ajuta”. Și apoi Pavel pune lucrurile la prezent și spune „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”

Mântuirea națională a lui Israel, aceasta este în viitor, la sfârșitul vremurilor, o vreme numită Necazul cel mare. Dar acum este ziua mântuirii. Acum este vremea potrivită pentru tine, evreu sau dintre neamuri. Partea tristă este că între moartea lui Cristos și mântuirea lui Israel din viitor, generație după generație de evrei necredincioși au mers în pedeapsa veșnică, pentru care nu există remediu. Și generație după generație și națiune după națiune dintre neamuri au mers în pedeapsa veșnică unde nu este remediu.

La sfârșit va fi o trezire spirituală pentru Israel. La sfârșit, în aceiași perioadă de timp, va fi o trezire spirituală masivă, o răspândire masivă a Evangheliei, conform cărții Apocalipsa, îngerii din ceruri vor predica Evanghelia, doi martori care vor muri și vor învia vor predica Evanghelia, 144000 de evrei vor predica Evanghelia, 12000 din fiecare seminție. Israel va veni la credință, astfel că și alți oameni vor veni la credință din fiecare limbă, din fiecare trib și popor și națiune. Va fi o răspândirea măreață a Evangheliei.

Oamenii vor fi mântuiți la final. Dar între atunci și acum, oamenii vor continua să moară și să fie pierduți fără nici un remediu pentru veșnicie. Acum este vremea potrivită pentru tine. Acum este ziua mântuirii. Ea este disponibilă pentru tine, dacă primești darul. Poate acum este momentul acela „potrivit” pentru tine. Ne-am înșelat cu privire la El. Pentru noi de fapt a murit. A luat durerile noastre, suferințele noastre, bolile noastre, nenorocirile noastre, calamitățile noastre, dezastrele noastre și păcatul nostru, a plătit pentru tot păcatul și l-a purtat în pustie cu toate efectele lui pentru totdeauna. Aceasta este ziua ta când poți să îți pui încrederea în Mântuitorul. Nădăjduiesc că vei face aceasta. Să ne plecăm la rugăciune.

Doamne, suntem atât de mișcați de realitățile uimitoare ale acestui capitol. Detaliile cunoscute și descoperite cu sute de ani înainte s-au împlinit fără greșeală în Cristos, și în nimeni altul. Și știm că nu este mântuire în nimeni altul decât în Cristos. El este cel care a spus „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Credința vine în urma auzirii și credinței în adevărul despre Cristos.

Mă rog, Doamne, ca ziua de azi să fie o zi de mântuire, să fie vremea potrivită pentru unii de aici, ca să aibă parte de acel eveniment sigur când vor privi la ceea ce știu că este adevărat cu privire la Cristos și să devină limpede pentru ei și convingător, astfel ca să se întoarcă la El cu pocăință adevărată, să-și asume deplina responsabilitate pentru păcatele lor și pentru fărădelegi și să ceară iertarea care vine doar prin Cristos, și astfel să aibă viața veșnică care este promisă tuturor celor care cred. Fă lucrarea Ta, Doamne, în inimile noastre. Umple-ne cu bucurie în adevărurile pe care le-am sărbătorit în această dimineață. Și pe cei care nu L-au acceptat pe Cristos, adu-i la El chiar acum.

Înainte ca să închei într-o rugăciune de final, vă reamintesc că camera de rugăciune este deschisă în dreapta mea, sunt două uși cu un semn EXIT deasupra, chiar aici în față. Dacă doriți să vorbiți cu cineva sau să vă rugați cu cineva pentru mântuirea voastră, să vorbiți despre veșnicia voastră, despre pocăința voastră, dacă doriți ajutor, suntem aici ca să vă ajutăm, să vă arătăm dragoste, să fim alături de voi. Dar trebuie să vorbiți cu Domnul și să vă vărsați inimile înaintea Lui.

Ați auzit adevărul, știți de ce a venit, de ce a murit. Și acesta este doar începutul. Vom ajunge de asemenea la înviere. Dar dacă dorești să Îl accepți pe El ca Mântuitor și Domn, trebuie să faci aceasta azi, nu amâna, nu lăsa să fie într-un viitor necunoscut. Și noi suntem aici ca să vă ajutăm și camera de rugăciune va fi deschisă chiar aici în față după rugăciunea de final.

Tatăl nostru, Te rugăm acum să ne ajuți să înțelegem urgența vremurilor în care trăim, urgența cu care să ducem Evanghelia la oameni care au nevoie atât de mult să o audă, și cum vor auzi dacă nu le va propovădui nimeni? Ajută-ne să proclamăm această Evanghelie glorioasă și să le spunem păcătoșilor că aceasta este vremea potrivită. Aceasta este ora harului. Aceasta este ziua mântuirii, dacă ei se vor întoarce. Fă această lucrare în inimile noastre, care să ne motiveze la o trăire înaltă în viața noastră, o trăire pentru lucrurile care contează. Și nimic nu contează mai mult ca propovăduirea lui Cristos. Fie ca prin viețile și prin mărturia noastră să îi chemăm pe oameni la El. Și Te rugăm să fii îndurător și să mântuiești pe păcătoși chiar astăzi, ne rugăm în Numele lui Isus Cristos. Amin.