Deschideți, vă rog, Biblia la Isaia capitolul 53. Pentru aceia dintre voi care sunteți cu noi în acest weekend datorită graduării speciale și a Zilei mamei, îmi cer iertare pentru faptul că veți ateriza în mijlocul călătoriei noastre. Într-un anume fel, aceasta este o serie de predici, care se leagă strâns una de cealaltă și veți simți lipsa mesajelor anterioare, însă sperăm ca totuși să rămână o încurajare pentru voi.
Întotdeauna simt că trebuie să fac ceva ca să fiți la curent cu ceea ce studiem. Suntem într-un studiu din Vechiul Testament, după ce am petrecut vreo patruzeci și ceva de ani studiind Noul Testament aici, la Biserica Grace (Harul). În acest studiu suntem provocați din plin și, nădăjduiesc, și binecuvântați. În Vechiul Testament ne uităm după Cristos peste tot unde Îl putem găsi, și am început acolo unde este prezentat cel mai măreț și mai complet, și anume, în capitolul 53 din Isaia.
De fapt, această revelație a Domnului nostru începe în capitolul 52, versetul 13 și merge până la capitolul 53 versetul 12. Sunt cinci strofe în această cântare a Robului, ca să o numim așa. Este o cântare. Își are lirica ei. Are un anumit ritm aparte, când este citită în limba ebraică. Este o cântare a Robului. Este a patra cântare a Robului, scrisă de Isaia. În cea de a doua parte a prorociei lui Isaia, de la capitolul 40 la 66, se axează pe tema mântuirii. Și mântuirea depinde de un Mântuitor, așadar, Isaia ne introduce în această secțiune a Mântuitorului.
Sunt și alte locuri în profeția lui unde se referă la Mântuitor. În capitolul 7 face referire la nașterea din fecioară a Mântuitorului. În capitolul 9 Îl identifică pe Mântuitorul în mai multe feluri minunate: Dumnezeu tare, Prințul păcii, Părintele veșniciei, Fiul care ne-a fost dat, domnia va fi pe umărul Lui. Așadar, spune multe despre Mesia. Dar, în special în partea a doua a acestei profeții mărețe, sunt patru cântări ale Robului. Una în capitolul 42, una în capitolul 49, una în capitolul 50 și, în cele din urmă, această raportare epică la Mesia, din capitolul 53. Și în fiecare dintre aceste patru capitole Isaia ne spune câteva lucruri despre Mesia.
Vă rog să rețineți că acestea sunt scrise cu 700 de ani înainte de venirea lui Mesia. Cu 700 de ani înainte de Isus, Isaia face această profeție. Nu sunt profeții vagi cu privire la El, sunt foarte specifice, în special în capitolul 53. În capitolul 42, Mesia este prezentat ca „Robul lui Iehova, Robul Domnului sau Servul Domnului”. Cuvântul ebraic care înseamnă „rob” este cuvântul ebed.
Acest Rob, acest Mesia, acesta care trebuie să vină, conform capitolului 42, va fi ales de Domnul. Va fi împuternicit de Duhul Sfânt. Va aduce dreptatea sau neprihănirea în lume. Va aduce mântuirea în lume. Va elibera pe robii orbiți din temnițele întunecoase ale păcatului. În acest fel este descris în capitolul 42.
În capitolul 49 învățăm puțin mai mult. Va fi o ființă omenească, va fi un om. Sunt chiar referiri cu privire la El că Se va naște din fecioară. El va salva iarăși pe Israel și va aduce mântuire pentru popoarele lumii și, în cele din urmă, va fi glorificat. Capitolul 50 ne spune puțin mai multe. Va fi umilit, capitolul 50 introduce această componentă. Va suferi umilirea prin care va învăța ascultarea și în cele din urmă va fi reabilitat. Însă când ajungem la capitolul 50, detaliile sunt mai complete și mai uimitoare decât în profețiile anterioare.
Când ajungem la capitolul 52, versetul 13, până la 53 cu 12, ne ațintim privirile asupra lui Mesia care trebuie să vină, într-un mod cunoscut doar de Dumnezeu, cu 700 de ani înainte ca să se întâmple. Aici vedem nu doar că avem un Mesia ales, împuternicit de Duhul, care aduce dreptate și mântuire lumii, un om, născut din fecioară, un om care învață ascultarea prin umilință, prin suferință, așa cum ne este prezentat în capitolul 50, dar avem și un Mesia care moare ca o jertfă pentru păcat. Acesta este lucrul unic pe care îl găsim în capitolul 53. Aici, în acest capitol, cu 700 de ani înainte de venirea lui Mesia, li se spune evreilor că El va fi Mielul de jertfă a lui Dumnezeu.
Această afirmație notabilă se găsește în versetul 7: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura”. El este un miel care este dus la măcelărie. Aici, în termeni clari, nu este niciun termen vag, nu este un simbol, ci o afirmație directă, în care ni se spune că Mesia va fi tăiat ca un miel, și în această tăiere va fi tăcut, la fel cum un miel este tăcut.
Imaginea este fără tăgadă pentru evreii care aud sau citesc această prorocie. În vremurile antice ei trăiau într-o societate agrară alcătuită din culturi de grâu în locurile de șes și viticole în zona de deal. Ei erau foarte familiarizați cu creșterea animalelor și, în special a oilor. Oile erau o parte foarte familiară a vieții lor. Erau crescute pentru lână și pentru hrană, acest lucru fiind vital. Ele nu erau doar tunse, ci erau și parte a hranei lor. Erau crescute pentru lână și tăiate. Acest lucru era o parte obișnuită a vieții în vremurile antice în țara lui Israel. Ei tăiau oile ca să le mănânce. Le tundeau pentru îmbrăcăminte.
Aici este introdus Mesia al lor, ca un miel care este dus la măcelărie. Această parte a tăierii este o realitate, mielul este o analogie. Ne spune aici în versetul 7, că Mesia va fi asuprit, rănit, redus la tăcere și omorât. Și va tăcea și nu va deschide gura când va fi tăiat, la fel cum tace o oaie când este tăiată și cum nu deschide gura când este tunsă. De două ori în versetul 7 citim că nu Și-a deschis gura.
Acum, doresc să vă amintiți, că deși acest capitolul se referă la moartea lui Cristos, de asemenea, privește înapoi de la convertirea lui Israel din finalul istoriei omenirii, și de aceea verbele sunt la timpul trecut. A fost oprimat. A fost rănit. Nu Și-a deschis gura. Este o perspectivă din trecut, pentru că tot ce se spune aici despre moartea lui Isus Cristos, nu se spune privind înainte din perspectiva lui Israel, ci privind înapoi din viitor, când va fi convertirea lui Israel, când se vor uita la Cel pe care L-au străpuns, așa cum ne spune Zaharia 12, și Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu.
Este o perspectivă a națiunii lui Israel răscumpărate din viitor, care se va întâmpla în istoria omenirii când se vor uita înapoi și vor realiza că a fost oprimat și rănit, că a fost dus ca un miel la măcelărie, nu a deschis gura și a făcut totul pentru păcatele lor, așa cum ne spune versetul 8. Așadar, aveți cea mai extraordinară perspectivă asupra acestui capitol. În timp ce este o prorocie a crucii, este doar în al doilea rând o prorocie despre cruce. În principal este o prorocie despre convertirea viitoare a lui Israel, și acestea vor fi cuvintele pe care le vor spune când vor face o mărturisire reală și când se vor pocăi pentru respingerea lui Isus Cristos, când își vor afirma credința în El ca fiind Mântuitorul și Răscumpărătorul lor.
Acestea sunt cuvintele pe care le vor spune. Aceste cuvinte din Isaia 53 vor fi mărturisirea lor. Așadar, este o profeție uimitoare care privește dincolo de cruce și apoi către cruce, care descrie nu doar mărturisirea din viitor a lui Israel, ci în al doilea rând, ne oferă detalii despre crucea pe care o vor mărturisi și despre care toți dintre noi, care suntem credincioși, deja am mărturisit. Cea pe care Israel într-o zi o va mărturisi ca fiind adevărata perspectivă cu privire la Cristos, pe care noi care suntem credincioși în generația aceasta, atât evrei, cât și neamuri, deja am afirmat-o.
Noi suntem mântuiți pentru că am crezut că a fost străpuns pentru păcatele noastre, versetul 5. Noi suntem mântuiți pentru că am crezut că a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Suntem mântuiți pentru că am crezut, pentru că am crezut că Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor, conform versetului 6. Noi suntem mântuiți conform versetului 8. Noi am crezut că a fost șters de pe pământ pentru păcatele noastre. Versetul 10 - noi credem că Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință, a pus asupra Lui suferința ca să devină o jertfă pentru păcatele noastre. Noi credem, conform versetului 11, că a îndreptățit pe mulți prin purtarea poverilor lor. La finalul versetului 12 - noi credem că a purtat păcatele multora și a mijlocit pentru cei vinovați.
Ca să devii creștin, trebuie să crezi în jertfirea înlocuitoare, substitutivă, a lui Cristos pentru noi la cruce. Zaharia ne spune că vor fi două treimi din națiune care vor fi nimiciți din cauza necredinței, judecați de Dumnezeu, și o rămășiță de o treime din Israel care va avea o convertire națională printr-un act suveran al lui Dumnezeu. Dacă ne uităm la numărul actual de evrei, în lume este undeva la 15 milioane de evrei, cam 5 milioane de evrei la un moment dat vor veni la credința în Isus Cristos, prin puterea suverană a lui Dumnezeu.
Și apropo, indiferent de ce se va întâmpla pe scena lumii, indiferent de cât de multă putere nucleară va genera Orientul Mijlociu, indiferent câte bombe vor fabrica iranienii și câte vor fi îndreptate către Israel, nu vor putea distruge Israelul. Ei nu vor putea să îl distrugă pe Israel, pentru că Dumnezeu are scrisă în detaliu în Scriptură o mântuire în viitor pentru Israel. Mântuirea lor este promisă în Ieremia 31, este promisă în Ezechiel 36, așa cum am văzut; este promisă în Zaharia 12 și 13 și este promisă și aici în Isaia 53, ca fiind însuși cuvintele mărturisirii lor de credință. Și Pavel reiterează acest adevăr în Romani când spune: „tot Israelul va fi mântuit”.
Așadar, indiferent de ce se va întâmpla în istoria imediată din Orientul Mijlociu, Dumnezeu Se va îngriji de poporul Lui pentru mântuirea lor finală. Se poate să fie atacați pe uscat. Se poate să fie atacuri devastatoare pe uscat, însă va fi o rămășiță din Israel care își va pune credința în Cristos în viitor. Vedem aici prin profeția aceasta că ei vor afla că Mesia al lor va fi fost nimicit. Nu s-au așteptat la acest lucru. S-au așteptat să vină ca și rege, dar înainte ca să vină a doua oară ca rege, prima dată trebuie să vină ca miel. Înainte ca să vină și să domnească, El trebuie să vină ca să moară.
De-a lungul istoriei evreii au fost foarte familiari cu animalele de jertfă. De-a lungul istoriei lor, începând din Levitic, unde au fost instruiți în cartea Levitic că Dumnezeu a vrut ca ei să aducă jertfe de sânge, lucru care nu era nicidecum nou pentru ei. Această chestiune merge în timp înapoi până la Abel, care a adus lui Dumnezeu o jertfă de sânge, și la Avraam, căruia i se spune să aducă pe fiul său jertfă pe altar. Și Avraam a ridicat cuțitul ca să-l înfigă în inima lui Isaac, mâna i-a fost oprită și Dumnezeu a rânduit o altă jertfă. Au fost învățați că păcatul aduce moartea, că sufletul care păcătuiește va muri, așa cum a spus profetul. Trebuie să existe o pedeapsă plătită pentru păcat. Cineva trebuie să moară. Și demonstrația acestui lucru este vizibilă în fiecare animal jertfit care a fost vreodată tăiat de-a lungul istoriei lui Israel.
Mântuirea nu venea prin moartea animalului; animalul simboliza faptul că păcatul cerea moartea și că Dumnezeu era dispus să ofere un substitut nevinovat care să moară pentru pedeapsa păcătosului. Dumnezeu nu acorda nicio iertare de păcat fără ca să fie o jertfă acceptată, înlocuitoare din partea unei victime nevinovate. Au știut încă de la Avraam, din Geneza 22, că Dumnezeu va rândui o jertfă. Chiar atât de devreme, de la Avraam, puteau să privească înainte la Cine va fi jertfa finală.
Animalele nu au fost niciodată jertfa care să satisfacă. Au fost tăiate de fiecare Paște zeci de mii de animale, începând cu Exod 12 până la dărâmarea Templului de către romani în anul 70. Au fost animale jertfite la templu și la Cortul întâlnirii în fiecare zi, jertfa de dimineață și jertfa de seară. Apoi au mai fost și jertfe personale, conform lui Levitic 5. Oamenii au încercat să-și aducă jertfele lor. Ei tăiau mieii totdeauna de-a lungul istoriei lui Israel. Era, într-adevăr, un mod prin care să îi vezi pe preoți ca măcelari. În esență aceasta erau. Când s-au dus să-și îndeplinească datoria de preoți la Templu, în toată șederea lor acolo ei tăiau animale. În fiecare zi erau scăldați în sânge, zi de zi, zi de zi și Dumnezeu le arăta un simbol pentru ei că păcatul lor cere moartea.
Iar evreii credincioși cu inima într-adevăr sinceră și pocăită, veneau și înțelegeau acest lucru când își aduceau jertfa, și prin acea jertfă ei spuneau: „Știu că păcatul meu cere moartea. Știu că nu sunt neprihănit. Mă pocăiesc și Îți cer iertare pe baza acestei ascultări: aducerea unei jertfe”. Ei nu erau mântuiți prin ritual. Ei nu erau mântuiți prin jertfă. Ei erau mântuiți prin pocăință și credința în Dumnezeu care era bun cu ei, printr-o jertfă care va veni și-L va satisface, către aceasta arătau acele animale.
Ei știau că nu este nicio iertare prin animalul jertfit. Știau că nu oferă nicio satisfacție lui Dumnezeu. Cum de știau aceasta? Pentru că imediat ce aduceau un animal de jertfă, mai trebuiau să mai aducă încă unul. În fiecare zi din an, și apoi jertfele speciale pentru Ziua Ispășirii, Yom Kippur, și mai multe jertfe care trebuiau aduse de Paști, și jertfele personale. Și ei știau că niciodată aceste jertfe nu se vor sfârși. Așa că știau că Jertfa care Îl satisface pe Dumnezeu încă nu a venit. Dar un adevărat evreu în inimă, un adevărat israelit, un israelit care a cunoscut și s-a închinat lui Dumnezeu cu adevărat, a înțeles că nu este neprihănit, că este un nenorocit, că este păcătos și că merită moartea. Și el venea cu căință și ascultare, făcând ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă și cerându-I lui Dumnezeu milă și har, și așteptând ca Dumnezeu să trimită acea jertfă supremă.
Ei bine, ei niciodată nu s-au așteptat ca jertfa finală și acceptată să fie altcineva decât Mesia, Cel care, apropo, este introdus ca Robul în capitolul 52, versetul 13. El Se va ridica, Se va sui și Se va înălța foarte sus. Și conform versetului 15, El va fi o pricină de bucurie pentru multe popoare și împărații vor tăcea înaintea Lui. Acesta va fi o Persoană uluitoare, uimitoare, puternică, cu influență, înălțată mult. La finalul capitolului 53, va primi partea Lui împreună cu cei mari, va împărți prada împreună cu cei puternici. Au avut această percepție despre Mesia ca un domnitor slăvit și împărat, un mare Împărat, Împăratul împăraților.
Dar acum ei află că înainte ca El să fie instalat vreodată, instalat ca împărat, El trebuie să fie înjunghiat. Mesia să fie înjunghiat? Dacă ați văzut vreodată, știți că atunci când o oaie se duce la tăiere, merge în tăcere. E foarte interesant, am avut această experiență în Noua Zeelandă și în Australia. Este o oaie numită oaia lui Iuda. Acesta este numele oii care le conduce pe celelalte la măcelărie. Ele urmează pe oaia lui Iuda printr-un coridor de lemn sau metal, merg spre moartea lor, și în sine este o scenă de o tăcere uimitoare, totalmente tăcere când merg ca să le fie tăiat gâtul una câte una. Sunt în tăcere la măcelărie ca atunci când sunt tunse, și am stat ore și am privit momentul când erau tunse și tăcerea acelor oi.
Imaginea de aici este a lui Mesia care a fost tăiat și a fost tăcut cum tace o oaie. Aceasta este imaginea. Realitatea este că Mesia va fi dus la tăiere. Analogia este aceasta, la fel cum o oaie este tăcută, așa va fi și El în acel moment de tăiere. Nici un sacrificiu înaintea morții lui Mesia nu L-a satisfăcut pe Dumnezeu. Însă când Isus a fost înjunghiat, perdeaua din Templu a fost ruptă de sus până jos, și toate jertfele au fost anulate. Și Dumnezeu a nimicit Templul folosindu-i pe romani mai apoi. Întregul sistem s-a încheiat pentru că jertfa pe care Dumnezeu a rânduit-o a fost oferită. Așadar, citim în versetul 7, că El a fost tăcut, n-a deschis gura. Putem să numim acest mesaj ca Robul sacrificat, sau Robul tăcut, sau Robul tăcut și sacrificat.
Ultimul profet din Vechiul Testament, Ioan Botezătorul, un om excepțional, a fost un profet izolat. Nu mai era niciun alt profet, decât el, și el a venit la distanță de 400 de ani după ultimul. Era în afara sezonului. Nu era ceva normal. Nici nu ar fi trebuit să trăiască, pentru că mama și tatăl lui erau sterpi, preotul Zaharia și Elisabeta. Erau bătrâni, au trecut dincolo de vârsta când puteau să aibă un copil, și Dumnezeu le-a îngăduit în mod miraculos să aibă un fiu pe nume Ioan, care este numit Botezatul, însă poate că cel mai bine ar fi să fie identificat ca Ioan Botezătorul, pentru că de acolo i se trage numele. Încă de când era în pântecele mamei lui, a fost umplut cu Duhul Sfânt, așadar Dumnezeu a avut ceva foarte special pentru el și în cele din urmă a și devenit, așa cum bine știți, premergătorul lui Mesia.
Isus a spus că el este cel mai mare om născut din femeie, până în vremea lui. Nu pentru că era mai inteligent ca ceilalți, nu pentru că era mai nobil ca ceilalți, sau moral, sau spiritual, sau mai neprihănit, ci pentru că a avut cea mai mare sarcină pe care a putut vreodată să o aibă vreun om. Măreția Lui a fost în legătură cu datoria sa privilegiată, și anume, să arate către Mesia. Despre El scrie Isaia în capitolul 40 versetele 3 la 5 - „Un glas strigă:
Și când a venit momentul dramatic, și Ioan Botezătorul și Isus erau față în față, într-un loc public, când Isus Se pregătea să-Și înceapă lucrarea la Iordan, când tot Ierusalimul și Iudeea erau de față când au spus: „Să mergem la acolo ca să fim botezați de Ioan”, pentru că Ioan spunea că a venit Mesia, „pregătiți-vă inima, pregătiți-vă inima”. Iar el predica Împărăția și neprihănirea și le spunea oamenilor să se pregătească, îi boteza, fapt care simboliza dorința lor de a fi curățiți, și mulțimi de oameni erau acolo. Și într-o zi apare Isus, și cum Îl prezintă Ioan pe Isus? El nu spune: „Iată Împăratul vostru”. El spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Și aceste cuvinte erau chiar din Isaia 53.
Acest lucru l-a spus prima dată când a arătat către Cristos, Ioan 1:29. În următoarea zi, ziua următoare, este din nou față în față cu Cristos și Ioan iarăși spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Ioan nu explică nimic. Era suficient să-și amintească Isaia 53 ca să înțeleagă că Mesia va veni ca un miel și ca o jertfă pentru păcat, unul care va fi tăiat și tăcut atunci când va fi junghiat. Israel își va avea Împăratul slăvit și viu, dar numai după ce va muri, ca un Miel respins. Imaginea de aici este atât de prozaică. Versetul 6 spune: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui”. Aceasta este imaginea omenirii păcătoase; suntem toți niște oi rătăcite. Așadar Robul devine unul ca și noi, un miel, ca să devină mielul de jertfă care va salva celelalte oi.
Acum, ne vom îndrepta atenția asupra versetelor de la 7 la 9, încă nu am terminat. Însă este penultimul moment, a patra strofă din cele cinci care compun acest uimitor pasaj. Și accentul principal din versetele de la 7 la 9 este pe tăcere, sau dacă doriți, pe supunere, pe disponibilitate, pe ascultare. Aici este Robul lui Iehova, Cel care suferă până la moarte, de bună voie, voluntar. Aici este locul în care împlinește cuvintele „nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”, cuvintele rostite în grădină.
Ai putea spune că aici gura lui Mesia este caracteristica principală. În versetul 7 spune de două ori că nu Și-a deschis gura. În versetul 9 spune că nu s-a găsit vicleșug în gura Lui. A fost tăcut la judecata Lui, versetul 7. A fost tăcut la moartea Lui, versetul 8. A fost tăcut la îngroparea Lui, versetul 9. Din nou, în viitor, Israel se va uita înapoi și va realiza că această tăcere a fost disponibilitatea Lui ca să fie omorât, așa cum spune versetul 8, pentru „păcatele poporului meu”, pentru poporul meu a fost lovit. Vor avea o perspectivă totalmente diferită a judecății Lui și a morții Lui și a îngropării Lui.
Acum, doresc să spun ceva într-un sens mai larg. Acest capitol este atât de important pentru cineva care dorește să prezinte Evanghelia curată, pentru că limbajul de aici este limbajul Evangheliei. Și doresc să vă arăt ceea ce vreau să spun. O mulțime de oameni doresc să vorbească despre Isus ca Mântuitor, să Îl lași pe Isus să îți conducă viața; lucru adevărat și în regulă. Dar limbajul adevăratei mântuiri este limbajul din Isaia 53 când evreii, într-o generație viitoare, sau când tu și eu, din această generație, privim la Isus Cristos; în acest fel trebuie să Îl vedem. Nu ca un pe învățător, nu ca pe un mântuitor nevinovat și disponibil, cu toate că este un învățător și cu siguranță un Mântuitor. Dar trebuie să Îl vedem pe Cristos în limbajul jertfei, clar? Aceasta este expresia cea mai importantă. Trebuie să Îl vedem în limbajul jertfei.
Când te uiți aici, auzi mărturisirea evreilor din viitor și mărturisirea oricărei persoane convertite în prezent. Și care este limbajul? Te întorci la versetul 3: disprețuit, uitat, om al durerii, obișnuit cu suferința. Versetul 4: durere, suferință, lovit, zdrobit, pedepsit, smerit, biciuit. Versetul 7: chinuit, asuprit, înjunghiat. Versetul 8: apăsat, judecat, șters, adică omorât, lovit... la finalul versetului 8. Versetul 10: Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință, Și-a dat viața pentru păcat. A fost o jertfă pentru păcat, versetul 11 și 12, a purtat nelegiuirea, a purtat păcatul.
Ce vreau să spun? Evanghelia este despre păcat, și despre judecată și despre ispășire și despre moarte și despre jertfă și despre sânge. Evanghelia este despre opresiune, suferință, judecată, execuție, lovire. Este despre nelegiuire, despre fărădelege, păcate. Aceasta este Evanghelia. Acesta este modul în care trebuie înțeleasă și explicată. Bineînțeles, trendul actual este către un mesaj inofensiv, reducționist, o referință marginală cu privire la Cristos. S. Lewis Johnson a spus: „Creștinii își resetează teologia față de orice idee nouă, precum îți resetezi ceasul de câte ori găsești un ceas care arată altceva decât al tău”. Dar cuvintele mântuirii sunt cuvintele pe care le găsești în Isaia 53. În acest fel trebuie să înțelegi moartea lui Cristos. În acest fel trebuie și alții să o înțeleagă.
La cine se referă aici? Cine a suferit o astfel de judecată așa cum este descrisă în versetul 7, o astfel de moarte cum este descrisă în versetul 8, o astfel de îngropare cum este descrisă în versetul 9? Cine este acesta? Cine este acest Rob care suferă, în supunere, om răbdător care este lovit de o moarte atât de brutală? Cine este acesta? Este un singur răspuns posibil, și acela este Robul lui Iehova, cel care este Mesia, cel care este Isus. Și El nu este prins într-un păienjeniș de circumstanțe care sunt scăpate de sub control, ci mai degrabă S-a supus în tăcere față de tot ce I s-a întâmplat.
Acum, Mesia vorbește în Cântarea Robului din capitolul patruzeci și doi, Mesia vorbește în Cântarea Robului din capitolul patruzeci și nouă. Mesia vorbește în Cântarea Robului din capitolul cincizeci. În Isaia 53 Mesia nu mai vorbește nimic, absolut nimic. Este Robul care suferă în tăcere. Nu spune nimic; nu face nimic, ci lasă ca totul să I se întâmple. Aceasta este moartea voluntară, de bună voie, înlocuitoare, substituitoare a Robului.
Acum, pentru această dimineață mai zăbovim câteva minute, să ne uităm la versetul 7, la primele trei, judecata lui Isus este prezentată aici. De unde știm aceasta? Versetul 7 spune: „a fost chinuit”. El, literalmente, în limba ebraică spune, că El Însuși a fost oprimat cu forța. Acesta este un cuvânt care ne duce la brutalitate, ne duce cu gândul la sclavie. Este un cuvânt care se referă la a fi arestat, a fi abuzat. Și a fost un abuz foarte sever. Atât de sever a fost tratamentul Lui atunci când a fost arestat și abuzat, că versetul 14 din capitolul 52 spune despre înfățișarea Lui, că era schimonosită mai mult decât a oricărui om și înfățișarea Lui se deosebea foarte mult de cea a fiilor oamenilor. Nici nu mai arăta ca un om.
Când au încheiat cu El, atât în termenii bătăii fizice pe care a primit-o, și rănile de pe capul și fața Sa din pricina cununii de spini, și loviturile cu bățul peste față, și scuipatul și sudoarea și sângele care-I șiroia peste față, încât nici măcar nu mai arăta ca un om. După biciuire și după baia de sânge în care a fost, a fost zdrobit prin durerea torturii de pe chipul Său, în plină emoție a momentului, acesta a fost abuzul Său. A început cu arestarea Lui în toiul nopții în grădină. Apoi a continuat prin bătaia de joc a judecății, a martorilor falși, a abuzului pe care l-a suferit acolo, tortura psihologică la care a fost supus și nedreptatea strigătoare la Cer prin faptul că L-au dat în mâinile romanilor și modul cum s-au purtat cu El și cum L-au abuzat.
De la arestarea din grădină la judecata de la casa marelui preot, când încercau să-L acuze cu martori falși, care să ofere o mărturie falsă, când a fost înaintea lui Irod, înaintea lui Pilat, tot acel comportament din partea evreilor și romanilor. Nu a fost confirmată nicio crimă, nicio dovadă nu a fost adusă, nicio vină nu a fost stabilită. Conform lui Luca 23:15, Irod a declarat nevinovăția Lui. De trei ori în Luca 23 Pilat spune că este nevinovat. De trei ori, și el era guvernatorul roman. Așadar, era un verdict legal, de trei ori a fost declarat nevinovat. Totuși, liderii lui Israel, liderii evrei în acord cu poporul, l-au forțat pe Pilat să încalce tripla declarație că Isus este nevinovat și să-L execute. Aceasta s-a întâmplat în Luca 23:25. Ei bine, aceasta este ceea ce vedem aici în versetul 7, a fost chinuit.
Apoi spune că a fost asuprit. Este un verb la diateza pasivă și trebuie privit într-un mod puțin diferit, puțin mai detaliat. A lăsat să fie asuprit. Acesta este modul în care traduci un verb la diateza pasivă. Diateza pasivă înseamnă că are loc, acțiunea are loc asupra ta, nu din partea ta. De asemenea, poate să însemne... și putem foarte bine să o traducem în acest mod, la fel ca în Exod 10:3... S-a smerit pe Sine, care este un alt mod de a spune că a lăsat să fie asuprit. Pavel, când a scris în Filipeni 2, se prea poate să fi avut aceste cuvinte în minte: „S-a smerit și a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce”. Se prea poate să fie o referire directă la Isaia 53:7.
Acest lucru nu este normal pentru oamenii torturați. Acest lucru nu este normal pentru oamenii nevinovați care sunt torturați. În mod normal o persoană oprimată, torturată și care este nevinovată și știe că aceasta este o nedreptate crasă, strigă, strigă tare cu privire la nedreptate, și strigă cu privire la nevinovăție. Dar nu așa a făcut Robul lui Iehova. Nu a spus un cuvânt - „Totuși nu Și-a deschis gura”. În ciuda faptului că tot ce I se întâmpla era răutate, ticăloșie, nedreptate, nedreptate josnică împotriva nu doar a unui om nevinovat, ci împotriva unui om perfect neprihănit și sfânt, nu Și-a deschis gura. Păcătoșii nu suferă în tăcere. Nici noi. Există o voce a vinei. Noi suferim pentru păcatul nostru, noi strigăm, la fel ca și David în Psalmul 32 și Psalmul 51, nu-i așa? - „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit. Spală-mă, curăță-mă, mai alb decât zăpada”. Acesta este strigătul de vinovăție al păcătosului.
Strigătul păcătosului nevinovat este al lui Iov, cel care a strigat în mod repetat către Dumnezeu pentru nevinovăția lui. Iov 7:1 la 13, ce vrea să spună este: „Doamne, de ce se întâmplă? Sunt un om nevinovat. Nu sunt vinovat nici măcar de ceea ce mă acuză prietenii mei că aș fi vinovat”. Păcătoșii nu pot suferi în tăcere. Când suferim din cauza vinei, strigăm către Dumnezeu după iertare. Și când suferim ca nevinovați, strigăm către Dumnezeu și întrebăm De ce?
Însă acesta este un suferind care tace. A fost vânat în toiul nopții și găsit în grădina Ghetsimani după miezul nopții. Au venit la El, ne spun toți scriitorii Noului Testament cu o gloată mare, cu poliția Templului, cu liderii religioși, cu soldații romani, ca să Îl aresteze, L-au vânat ca pe un animal noaptea. Este arestat, fiind trădat de Iuda. Este luat în custodie, tratat cu brutalitate, torturat, chinuit, hărțuit, abuzat în toate felurile imaginabile și inimaginabile și apoi dus să fie condamnat fără să depună nicio împotrivire, fără nicio plângere.
Când a fost adus în fața marelui preot, Matei 26 ne spune că a fost tăcut. În capitolul următor, Matei 27, a fost dus la conducătorul preoților și cărturarilor, bătrânilor, și a tăcut. În Marcu 15 a fost dus înaintea lui Pilat și a tăcut. Și Ioan 19 relatează aceleași lucruri, a tăcut înaintea lui Pilat. În Luca 23 a fost dus înaintea regelui idumeu vasal Romei, cu numele de Irod, iarăși a fost tăcut. A tăcut înaintea marelui preot, înaintea soborului. A tăcut înaintea lui Pilat, a tăcut înaintea lui Irod. Nu a spus niciodată nici un cuvânt în apărarea Lui și pentru nevinovăția Lui.
Și Isaia spune că a fost ca un miel. A fost dus la tăiere și ca o oaie mută înaintea celui ce o tunde, așa nu a deschis gura. Chestiunea de aici este disponibilitatea lui Mesia de a muri. Acesta nu a fost un plan bun care a ieșit rău. Cu șapte sute de ani înainte de Isus, profeția este clară că atunci când El va veni, va veni ca un miel la tăiere. Și când El apare, înainte să Își înceapă lucrarea, Ioan spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Și aceasta înseamnă că El trebuie să fie un miel de sacrificiu, pentru că doar în moartea jertfitoare păcatul este îndepărtat.
Când a murit Isus, la finalul celor trei ani ai lucrării Sale, nu a fost un lucru bun care s-a sfârșit rău, așa cum au încercat să prezinte unii. Pentru motivul acesta a venit în principal. Erau suficiente lucruri pe care să le spună celor ce Îl acuzau. Oh, erau suficiente lucruri pe care să le spună marelui preot, conducătorului preoților care alcătuiau Soborul, multe putea să le spună lui Pilat și lui Irod. Dar nu le-a spus. Era tăcerea supunerii față de voia Tatălui. Dar, de asemenea, a fost tăcerea judecății. Nu ați ascultat, așadar, nu am nimic să vă mai spun. Când v-am vorbit despre viață și mântuire, când v-am vorbit despre iertare și Împărăția lui Dumnezeu, nu ați vrut să ascultați, acum, nu mai am nimic să vă spun.
El este absolut tăcut în judecată. Și versetul 7 se încheie repetând „nu Și-a deschis gura”. El nu doar că a acceptat judecata nedreaptă a oamenilor, ci a acceptat judecata dreaptă a lui Dumnezeu în numele păcătoșilor nedrepți, tocmai ca să îi facă neprihăniți. Nicio jertfă nu a fost așa de perfectă, nici un sacrificiu atât de curat. Aici este Mielul fără de păcat, fără pată al lui Dumnezeu, acceptabil pentru Dumnezeu, ales și rânduit de Dumnezeu, care moare pentru păcătoși. Este aici, dragi prieteni, această soteriologie a Vechiului Testament ajunsă la culme. Acesta este cel mai înalt punct al Vechiului Testament. Mesia este jertfa, jertfit de Dumnezeu pentru noi.
El este Robul lui Iehova, El este Sclavul lui Iehova și lucrarea Lui cerea ca El să moară, să fie pedepsit pentru binele nostru, să fie lovit pentru vindecarea noastră, să fie zdrobit pentru fărădelegile noastre, să fie străpuns pentru nelegiuirile noastre. Iar versetul 8 spune că a fost șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului. Acesta este mesajul Evangheliei. Este un mesaj al judecății și al păcatului, al morții și al jertfei.
Robul care suferă, în tăcere, supus, jertfit, batjocorit, al lui Iehova a luat asupra Lui pedeapsa lui Dumnezeu pentru datoria enormă morală a celor aleși din toată istoria omenirii și a plătit prețul de răscumpărare cu viața Sa. Acum, aceasta o întâlnim în versetul 7. Aceasta a fost judecata care ne-a dus la moartea Sa din versetul 8. Însă rămâne pentru data viitoare. Îl vedem tăcut în moarte și chiar tăcut în îngropare, versetul 9. Să ne plecăm la rugăciune.
Tată, nu putem să nu auzim cuvintele lui Petru care a spus despre Cristos: „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”, cuvinte chiar din versetul 9. „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecați”.
Uimiți ne uităm la jertfa lui Cristos. Uimiți când știm că ne-ai atribuit-o nouă, cei care suntem total nevrednici. Faptul că ne-ai ales din lumea întreagă ca să fim beneficiarii acestei împliniri mărețe este dincolo de înțelegerea noastră, dar susține închinarea noastră. Din acest motiv Te iubim, Te slăvim, Te adorăm și ne închinăm Ție.
De asemenea, datorită acestei mărețe realități ne-ai chemat ca să proclamăm până la marginile pământului, că oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit, fie iudeu sau dintre neamuri. Aceasta este ziua mântuirii. Acum este vremea potrivită. Da, va fi o vreme în viitor, la finalul istoriei omenirii când națiunea lui Israel va fi mântuită, dar între timp, între timp, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, evreu sau dintre neamuri.
Te rugăm, Doamne, ca astăzi, chiar în clipa aceasta, să atragi la Tine, pe unii din cei care stau și ascultă acum, iudei sau dintre neamuri. Fie ca acesta să fie momentul când ei vor veni din întuneric la lumină, din moarte la viață, din confuzie la claritate, din ignoranță la cunoaștere, din moarte la viață. Fie ca ei să fie atrași la Cristos, irezistibil, de Duhul Tău cel Sfânt și binecuvântat; fie ca azi să fie ziua mântuirii. Tată, fă această lucrare în inimi și împlinește aceasta pentru slava Ta, pentru cinstea Ta, ca Cerul să se bucure de venirea acasă a unui păcătos pierdut. Ne rugăm ca Tu să fii slăvit în acest fel, ca Tu să fii înălțat. În Numele lui Cristos. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
