Vom relua de unde am rămas și vom progresa puțin în această discuție despre predicare. Am început prin a spune că dacă ești pastor ești un predicator mai presus de orice. Asta suntem, asta facem. Suntem oameni preocupați în întregime să afișăm slava lui Dumnezeu prin expunerea Cuvântului lui Dumnezeu. Dr. Mayhue m-a întrebat dacă aș putea să vă împărtășesc puțin din ceea ce se află în inima mea legat de predicare decât să expun un text din Scriptură, așa că am început prin a vă oferi cel puțin un punct din mica mea schiţă aici, și anume perspectiva. Iar perspectiva este că predicarea trebuie să fie deopotrivă profundă și înaltă. Trebuie să fie atât profundă, cât și transcendentă. Și am vorbit puțin despre faptul că avem un singur instrument pentru a realiza acest lucru, un instrument care ne duce în profunzimea adevărului divin și ne ridică la înălțimea laudei, iar acest instrument este Scriptura. Dumnezeu a revelat și a păstrat adevărul divin într-o carte al cărei autor este El.

V-am sugerat că atunci când în trecut reformatorii au descoperit acest lucru, ei au început să izoleze adevărul la Carte și astfel au descoperit adevărul mântuirii care a dus la Reformă așa că vă reamintesc că marea descoperire a reformatorilor nu a fost, în primul rând, Evanghelia, ci marea descoperire a fost, în primul rând, Scriptura inerantă, suficientă și completă. Am vorbit despre Cuvântul extern, despre faptul că este în afara noastră și că nu este supus intuiției și experienței noastre în ceea ce privește interpretarea sa; el nu este o jucărie de plastilină. Am sugerat, de asemenea, că Duhul Sfânt este cunoscut cu exactitate doar prin Scriptură, la fel ca Fiul lui Dumnezeu, Cristos Însuși. Avem așadar această perspectivă ca fundament. Ca rezultat, ne dăruim apoi viețile în întregime Cuvântului lui Dumnezeu. Ne adâncim în el și ne ridicăm oamenii pe culmi în închinare. Și cred că v-am menționat, B. B. Warfield a spus că nimeni nu a avut un simț mai profund al lui Dumnezeu, nimeni nu a avut un simț mai profund al slavei lui Dumnezeu, decât Calvin, iar aceasta a fost cheia teologiei sale și cheia influenței sale. Același lucru a fost adevărat pentru mulți alții.

Acum, îngăduiți-mi să trec dincolo de discuția noastră despre perspectivă, Biblia fiind întregul conținut al predicii noastre, și să mă refer la pregătire. Din cauza acestei perspective, pentru că înțelegem că avem un singur instrument căruia ne vom dedica toată viața, aceasta este chemarea noastră, să ne hrănim cu Cuvântul și apoi să ne hrănim oamenii ca mod de viață, este nevoie de o hărnicie imensă în pregătire. De fapt de aceea sunteți aici la seminar și descoperiți cât de multă pregătire trebuie să faceți chiar și pentru activitatea de seminar, ca să nu mai vorbim de restul vieții.

Întrucât toată predicarea adevărată trebuie să fie expozitivă, nu orice mesaj trebuie să fie un mesaj expozitiv, dar toată predicarea adevărată, chiar și cea subiectivă, trebuie să fie produsul unei expuneri, predicatorul este prin urmare chemat să studieze. El este chemat să studieze pentru a se pregăti să predice. Studiul este absolut critic. Deoarece este ceea ce vei face toată viața ta, Biblia va fi câmpul pe care îl vei ara, mina pe care o vei săpa și asta vei face până când Domnul te va lua acasă, dacă vei rămâne credincios. Așa că este nevoie de un angajament radical față de Biblie, un angajament radical față de studierea Bibliei. Și v-am sugerat că înțelesul Scripturii este Scriptura. Mesajul lui Dumnezeu nu este cunoscut decât dacă este înțeles.

Acum, aș putea spune că există trei obstacole, în calea pregătirii. Presupunând că ai Biblia, că ai informațiile disponibile, rămân trei obstacole. Obstacolul numărul unu este mândria. Atunci când cineva disprețuiește să studieze cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu, poate evidențiind ideea că nu are nevoie de Biblie, că este suficient de inteligent sau de ingenios pentru a găsi ceva care este poate mai bun sau poate egal cu ceea ce spune Biblia. Atunci când cineva alege să ia un adevăr teologic și să-l arunce în pachetul propriului raționament, scoțând Biblia din ceea ce numim „haina biblică”, acesta este un act de mândrie. În felul acesta nu va reuși să înțeleagă ceea ce am spus, cred, pentru a încheia timpul nostru zilele trecute, predicile lui Dumnezeu sunt mult mai puternice decât cele ale omului. Și ele sunt ceea ce Dumnezeu a conceput ca noi să predicăm și, prin urmare, dacă nu facem asta, cineva care nu este un predicator biblic, cineva care nu studiază cu sârguință dă dovadă de mândrie. Acesta este unul dintre obstacolele în calea studiului biblic. Pur și simplu nu simți că ai nevoie de el. Nu simți că există ceva acolo care să te ducă pe tine sau pe altcineva dincolo de unde poți deja să îi duci pe oameni.

Un al doilea obstacol în calea studiului biblic este necredința. Dacă nu crezi în Biblie, dacă nu crezi că Biblia este inerantă, dacă nu crezi că Biblia este exactă sau dacă nu crezi că Biblia este inspirată, atunci este de înțeles că nu te vei implica în expunerea ei.

Dar există și un al treilea obstacol în calea studiului sârguincios, și anume lenea. Ești fie mândru, fie necredincios, fie leneș dacă nu reușești să studiezi cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu. Și aici Luther spunea că exegetul ar trebui să trateze un pasaj la fel cum Moise a tratat stânca din deșert, pe care a lovit-o cu toiagul său până când a curs apă. Pot să vă spun personal că Biblia nu-și cedează întotdeauna comorile cu ușurință, nu-i așa? Este o muncă grea. Luther spunea: „Limbile sunt teaca şi ea conține sabia Duhului”. El știa asta. A fost acel studiu sârguincios al limbilor originale care i-a dat lui Luther adevărul, adevărul despre Scriptură și adevărul din Scriptură despre mântuire. Revenind la cartea lui Piper despre bucuria suverană, „The Legacy of Sovereign Joy” (Moștenirea bucuriei suverane), Piper spune: „Acolo unde limbile nu sunt prețuite și urmărite, scade grija pentru observațiile biblice, pentru gândirea biblică și preocuparea pentru adevăr”. De ce? El spune: „Pentru că limbile sunt instrumentele pentru a gândi biblic”. Și are dreptate. Adică, trebuie să ne întoarcem la limbile originale.

Acum, nu este necesar ca toți cei care interpretează Biblia să cunoască limbile vechi, dar dacă nu cunoști limbile, ar fi bine să ai acces la informațiile cuiva care le cunoaște. Mai bine să cunoști limbile ca să știi dacă cineva care spune că le cunoaște chiar le cunoaște. Luther a spus: „Dacă limbile nu ar fi făcut mai pozitivă adevărata semnificație a Cuvântului, aș fi rămas în continuare un călugăr înlănțuit. Papa, sofiștii și imperiul lor anticreștin ar fi rămas neclintiți”.

Ce spunea prin asta? El spunea că cheia Reformei erau ce? Ebraica și greaca. Adică, doar ca să știți, nu a căzut dintr-o căruță într-o zi, s-a lovit la cap și a venit cu justificarea prin har și prin credință. Cele „95 de teze” ale sale au apărut din exegeză. Descoperirea Reformei poate fi pusă pe seama puterii limbilor originale. Și v-am spus, Luther și-a petrecut timpul făcând asta, iar Calvin, când a fost exilat trei ani din Geneva, s-a dus la Basel și a petrecut trei ani studiind ebraica.

R.L. Dabney, în cartea sa „Evangelical Eloquence” (Elocvența evanghelică), spunea: „Marea Reformă a fost în mod categoric o renaștere a expunerii (a predicării expozitive)”. Istoria bisericii s-a schimbat pe fondul unei înțelegeri exacte a Scripturii. Iar oamenii care au putut fi instrumentele umane pentru aceste mari schimbări au fost oameni care s-au dedicat cu sârguință asupra studiului Scripturii. Acest lucru se traduce prin citire. Eu mă ocup de mult timp de acest lucru și cred că acum citesc mai mult decât am citit vreodată. În ce mă privește este un lucru de care nu mă pot sătura. Mi se face sete de cărți înainte de a mi se face sete de apă. Doctorul meu îmi tot spune că trebuie să beau mai multă apă. Dar mă apuc să citesc cărți și uit să mai beau apă. Asta te încarcă cu informațiile importante necesare pentru o interpretare corectă. Tot pe această linie, trebuie citită cu insistență mai întâi Scriptura, apoi interpretarea originalului, abia apoi căutând cărți care să explice sensul, care să îmbogățească și să îmbunătățească înțelegerea istoriei și a teologiei.

Și am învățat și să citesc selectiv. Acum, în această dimineață aveam pe birou, asta este o zi obișnuită, am venit în această dimineață pe la ora 8:00 și pe biroul meu erau stivuite o duzină de cărți. Pe una dintre ele o voi lua acasă, pentru că are un capitol despre cum am omorât un elan. E un fel de cărticică scrisă de cineva care vânează. Dar o voi lua acasă pentru că are numele meu în ea și istorioara despre cum am ucis un elan. Restul cărților, cu o singură excepție, le-am împrăștiat în toate direcțiile. Unele la coșul de gunoi, altele la Dr. Mayhue, una despre Tom Landry cuiva pe care îl cunosc și căruia îi place fotbalul american, și așa mai departe cu toate cărțile. În fiecare caz în care primesc o carte, primesc o notă de însoțire a cărții: „Vă rog să citiți asta și să faceți un comentariu”, știți, pentru ca ei să o poată folosi pentru a promova cartea. Și probabil că astăzi m-am situat peste medie, am păstrat o carte de Iain Murray, restul le-am împrăștiat. Trebuie să aleg foarte selectiv ceea ce voi citi.

Editorii de la Word mi-au trimis o carte, un roman creștin care a fost scris recent. Nu știu care a fost titlul final al acestuia. A fost un exemplar dinainte de publicare. Era un fel de roman de tip John Grisham. Am citit doar unul dintre acestea, pe care mi l-a dat un prieten și m-a întrebat dacă vreau să îl citesc, numit „Testamentul”, ceva ce nu aș citi în mod normal despre un tip care și-a lăsat banii unei doamne misionare din Brazilia și este pur recreativ, așa că l-am citit și m-am gândit: „Știi, a durat mult timp cititul și nu a făcut nimic bun pentru mine”. Mărturisesc că tipul știe să scrie și scrie foarte distractiv, dar eu chiar nu am nevoie să fiu distrat. Am o nevoie foarte, foarte mică de a mă recrea. Într-adevăr, am nevoie de foarte puțin divertisment. Cinci minute de „vrei să fii milionar” este tot ce am nevoie.

Și apoi, recent, editura Word mi-a trimis un alt roman, care avea un scenariu foarte, foarte complex, scrisă de un tip foarte, foarte inteligent, și mi-au spus: „Te rog să citești asta, este important să citești asta, vrem să evaluezi asta”. Și din nou am ieșit din asta spunând: „Nu voi mai face asta niciodată”, pentru că a fost o altă pierdere de timp pentru mine. În plus, dacă citești acele romane, singura valoare pe care o au, pentru mine, este vocabularul, așa că tind să citesc un pic mai încet, pentru că îmi îmbunătățesc vocabularul prin lectură. Acesta este un lucru pe care cititul îl va face pentru tine, îți va îmbogăți vocabularul. Așa că, într-un fel, citesc cu mai multă atenție pentru că încerc să găsesc o virtute salvatoare și să-mi îmbogățesc vocabularul, în timp ce, în mod normal, atunci când există alte lucruri care mă pot îmbogăți, citesc foarte repede, citesc foarte repede, nu caut cuvinte individuale, ci doar mă duc direct în mijlocul paginii și captez gândul paragrafului, iar pe măsură ce captez gândul din paragraf, mă opresc acolo unde vreau să mă opresc și citesc detaliile.

Așa că aveți nevoie - dacă aveți de gând să studiați toată viața voastră și dacă aveți de gând să vă concentrați pe interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu - și, știți, într-un fel este mai dificil astăzi decât era pe vremea lui Luther sau Calvin sau a puritanilor, deși ei terminau destul de repede, și asta pentru că există mult mai mult material astăzi. Trebuie doar să fiți foarte, foarte selectivi și trebuie să citiți foarte repede. Învățați să citiți rapid. Învățați să citiți ceea ce vreți să citiți, ceea ce aveți nevoie să citiți, nu neapărat tot ceea ce se află pe pagină.

Pe urmă, după ce citesc Scriptura, ceea ce fac în mod continuu și în pregătirea unui mesaj, citesc în mod continuu și apoi mă întorc la original și mă ocup de acesta, apoi citesc cât mai mult, cât mai mult și mai profund cu putință despre teme și subiecte, fie că este vorba de comentarii sau de secțiuni conexe de teologie sau de orice altceva care ar putea să îmbunătățească toate acestea, pe urmă munca trece de la toate aceste lecturi și absorbții la scris. Iar eu sunt un adept convins că trebuie să scrieți tot ceea ce veți predica. Trebuie să scrieți. Mai mult decât o simplă schiță, trebuie să o scrieți, pentru că scrierea este un proces de clarificare. Dacă folosiți un computer, trebuie să o scrieți sau să o introduceți în calculator. Acest proces vă ajută să vedeți realitatea fluxului de gânduri. Și astfel, pentru mine, este o primă, o a doua și o a treia ciornă înainte de a ajunge acolo unde îmi doresc. Acum, fac asta în fiecare săptămână din viața mea și am făcut-o de ani și ani și ani de zile pentru cel puțin două mesaje și de multe ori chiar mai mult decât atât.

Aceasta este o viață de muncă grea, dar produsul acestei munci grele Îi aduce slavă lui Dumnezeu și totodată aduce mântuire și sfințire pentru oameni. Iar eu - din nou, mă întorceam - primiți rodul lecturii mele recente - mă întorceam la Calvin și citeam puțin despre productivitatea lui Calvin. El a scris „Scrisorile”, a scris „Institutele”. Comentariile sunt, evident, multe. Calvin a scris toate aceste lucruri în același timp în care ținea prelegeri. Ca model, el a predicat zece predici la fiecare două săptămâni, cinci pe săptămână. Toate acestea erau expuneri ale Scripturii. Toate se bazau pe cunoașterea sa a limbilor originale. Tot ceea ce a făcut a fost să predice expozitiv Biblia. Luther, între 1510 și 1546, a ținut 3.000 de predici, predicând frecvent mai multe zile pe săptămână și adesea de mai multe ori pe zi. Iar pentru acești oameni, nu exista odihnă din a studia, din a produce și a predica.

Acum, Institutele originale ale lui Calvin, cred că el avea aproximativ 23 de ani când au apărut și au existat cinci ediții diferite ale Institutelor, pe care le-a îmbunătățit continuu și le-a editat și le-a revizuit și le-a completat și le-a detaliat în același timp în care producea materiale noi. În același timp, era implicat și în dezbateri. Acești oameni erau nevoiți să se confrunte cu opoziția, să se confrunte cu eroarea și să dialogheze cu oamenii care credeau în acele erori.

Este uimitor să te gândești la acest lucru. În același timp, ei se confruntau cu toate problemele personale ale vieții lor. Soții, copii, moartea copiilor. Cred că soția lui Luther a fost cea care i-a dăruit șase copii. Unii au murit, iar el le-a predicat tuturor duminica după-amiaza, când îi catehiza. În 1520, Luther a scris 133 de lucrări. În 1522, 130; în 1523, 183 - asta înseamnă una la fiecare două zile.

Așa că tot ce au făcut a fost să se ocupe de Scriptură, să predice, să învețe și să scrie. Și a fost nevoie de o muncă imensă. Nu mă aștept ca voi toți să faceți asta. Unii dintre voi s-ar putea să se apropie de asta. Dar spun doar că este acel gen de muncă care schimbă cursul istoriei bisericii. Și mă întorc de unde am început cu acest punct de astăzi, ceea ce îi împiedică pe oameni să muncească din greu în slujire este, în primul rând, mândria. Acesta este un lucru serios, nu-i așa? Să presupui că Scriptura nu are atât de multe de oferit în predicile tale. Aceasta ar putea fi o scuză pentru a nu studia din greu. A doua ar fi că nu crezi cu adevărat în Cuvântul lui Dumnezeu. A treia care este? Lenea.

Acum, îngăduiți-mi să aduc un al treilea punct aici. Perspectiva, pregătirea, și știu că mă abat puțin, dar eu - acesta este unul dintre lucrurile pe care le faci când ai multe de spus, te editezi pe parcurs în mintea ta - vreau să vorbesc despre ritm. Vreau să vorbesc despre ritm. Sunt adesea întrebat de ce îmi ia atât de mult timp să parcurg o carte din Biblie. Și îmi amintesc mereu de - nu-mi amintesc numele lui, dar îmi amintesc că am citit despre un predicator din New England (o regiune din SUA), un fel de puritan american care a păstorit o biserică, cred că mai bine de 20 de ani, el a venit acolo și a început în Isaia, iar 20 și ceva de ani mai târziu a murit la Isaia 8. Acum, acest lucru este adevărat. Nu spun că acesta este cu adevărat un ritm potrivit. Mi se pare un pic cam lent. Ar fi cam ca lucrarea lui Barnhouse despre Romani, care susține că Romani este tot ce trebuie să știi din Biblie. Este o abordare tangențială, știți, orice cuvânt introduce o întreagă paradigmă de adevăr biblic și gata. Martyn Lloyd-Jones poate fi un pic așa, nu-i așa? Vreau să spun că nu cred că este absolut necesar să iei Predica de pe Munte și să o dezvolți într-o mie de pagini.

Cu siguranță nu este nimic rău în a face acest lucru, dar cred că ritmul - cred că este ceva ce trebuie spus: Este mai bine să mergi mai încet decât mai repede. Mai încet este mai bine decât mai repede. De ce? Pentru că mai adânc este mai bine decât mai superficial, pentru că aprofundat este mai bine decât superficial. Și ascultați următoarea afirmație: Scopul nu este niciodată omiletic. Acesta nu este niciodată scopul predicii. Omiletica este un jucător foarte nesemnificativ în pregătirea predicii. Ea este doar un cadru în care se pune imaginea, dar ea nu este imaginea. Și totuși, există oameni a căror mare satisfacție în predicarea lor se găsește în omiletica lor. Acesta nu este niciodată scopul. Scopul este de a înțelege textul, iar mai profund este mai bun decât mai superficial și mai temeinic este mai bun decât superficial și mai lent este mai bun decât mai rapid.

Am auzit un predicator la radio ieri, în timp ce veneam cu mașina - nu, de fapt, era după-amiaza, mă duceam la doctor - și spunea: „Vrem să privim acest text în ansamblu”. Ei bine, există un loc pentru o vedere de ansamblu, adică ideea că pur și simplu vrei să ai o privire de ansamblu a textului, iar el a spus, știți, „Aceste opt versete înseamnă asta și aceste opt versete înseamnă asta și aceste șapte versete înseamnă asta și aceste cinci versete înseamnă asta”. Totuși, acesta nu este un punct final, ci un punct de plecare, nu-i așa? Aceasta este doar o recunoaștere a contextului. Dar aceasta nu ar putea fi o modalitate potrivită de a expune un text.

Am vizitat o biserică - nu o voi uita niciodată. Am vizitat o biserică, iar predicatorul parcurgea Matei. Iar predica pe care am auzit-o a fost Matei 24-28. Nu am uitat-o niciodată. Și a durat aproximativ 40 de minute. Dacă predați un curs schițat sau un curs de observare generală sau dacă introduceți o carte oferind o privire de ansamblu, aceasta poate fi o modalitate de a începe. Dar acesta nu este un mod de a preda Biblia. Trebuie parcursă încet pentru că trebuie să mergi în profunzime. Trebuie să-ți dorești să fii minuțios. Îmi spun tot timpul: „Poate că aș putea să accelerez, astfel încât să pot termina Noul Testament înainte de a muri”, dar eu de fapt, cred că așa cum merg și eu - doctorul mi-a spus ieri că, din câte știe el, nu sunt pe moarte și, din câte știu eu, nu simt nimic, așa că mă simt bine. În ritmul în care merg acum, destul de interesant, în ritmul în care merg acum, probabil că încă șase, șapte ani în Luca, asta mă va duce la 68 de ani, iar apoi pot face Marcu în șapte și pe la 75 de ani aș termina și aș putea merge în cer când voi fi terminat tot Noul Testament.

Cineva m-a întrebat de curând: „Când vei termina asta, ai de gând să predici și Vechiul Testament?”. I-am spus: „Sigur”. O să am 190 când termin. Nu, dar, știți, este un lucru interesant. În mod providențial, dacă voi supraviețui, mă va duce într-un fel unde trebuie să fiu în ceea ce privește vârsta și voi termina ceea ce am sperat să pot face în timpul vieții mele. Poate că tot ce pot spune despre asta este că Dumnezeu are asta în planul Său providențial. Dar scopul meu în predicare nu este niciodată să încadrez ceva într-un timp programat. Uneori, predicatorii mă întreabă: „Vă planificați anul?”. Cum vă planificați anul de predicare? Eu le răspund: „Nu-mi planific anul de predicare; îmi planific duminica viitoare”. Pentru că nu știu cu adevărat, până nu intru în text, cât de mult voi putea acoperi. Dacă aș lua o carte și aș împărți-o, dacă aș lua în mod arbitrar o carte precum Filipeni sau orice altceva și aș spune: „Bine, voi împărți acest text în X predici și voi predica aceste predici în atâtea săptămâni” și aș bate asta în cuie, atunci am impus această imagine de ansamblu asupra textului, nu-i așa? Am impus asta. Chiar nu vreau să fac asta și de foarte multe ori se întâmplă ca în timpul predicării mesajului să descopăr că sunt expus la lucruri pe care nu le pregătisem sau nu plănuisem să le spun, iar acest lucru schimbă ceea ce voi spune în săptămâna următoare.

Așadar, nu planific niciodată în avans momentul în timp al mesajelor mele, numărul de mesaje sau săptămânile în care voi termina o carte. Mă ghidez după ce simt că îmi oferă textul și, de fapt, nu știu ce îmi oferă până nu mă apuc de el. Dar niciodată nu mă aflu sub suveranitatea omileticii. Nu mă supun niciodată tiraniei schiței. Și cred că este mult mai bine să mergi încet decât să mergi repede. Nu avem nevoie de o privire rapidă, ci de o înțelegere profundă. Ritmul este foarte important.

În Faptele Apostolilor 20, apostolul Pavel spune că nu a ascuns nimic, nu a reținut nimic. Iar Jean Calvin a predicat în mod constant carte după carte din Biblie, nu s-a abătut niciodată de la această abordare a predicării timp de 25 de ani acolo, la Geneva, cu excepția câtorva festivaluri importante și ocazii speciale. Un scriitor spune: „Duminica, el lua întotdeauna Noul Testament, cu excepția câtorva psalmi duminica după-amiaza. În timpul săptămânii, era întotdeauna Vechiul Testament. Înregistrările arată mai puțin de o jumătate de duzină de excepții de dragul anului creștin”. Ascultați următoarea frază: „A ignorat aproape în întregime Crăciunul și Paștele”. Un om după inima mea, știați? Pot să împartă calendarul bisericii cu toate aceste lucruri și să te scoată din fluxul expunerii, Ziua Mamei, Ziua Tatălui, Ziua Bunicilor, orice zi, ziua asta, ziua aia, și, știți, unii tipi sar de la un pol la altul pe tema asta. Calvin a ignorat aproape în întregime Crăciunul și Paștele în selecția textului său.

Pentru a vă da o idee despre amploarea muncii sale la amvon, în sensul că a predicat ținând cont de ritm, a început o serie din Faptele Apostolilor în 25 august 1549 și a încheiat-o în martie 1554. După Faptele Apostolilor, a trecut la epistola către Tesaloniceni, de unde a ţinut 46 de predici. În Corinteni, a predicat 186; epistolele pastorale, 86; Galateni 43; Efeseni 48, și a făcut asta între - a făcut asta până când, ar trebui să spun, nu știu exact când a început asta, dar a terminat în 1549 - 1559, îmi pare rău. Apoi, în primăvara aceluiași an, a început armonia evangheliilor și nu a mai terminat-o niciodată. Cinci ani mai târziu, a murit. A murit în luna mai a anului 1564. În zilele săptămânii, în timpul acelui sezon, a predicat 159 de predici din Iov, 200 din Deuteronom, 353 de predici din Isaia, 123 din Geneza și așa mai departe și așa mai departe. Ceea ce vreau să vă spun, domnilor, este că acesta este genul de sârguință, genul de studiu, genul de producție care schimbă istoria bisericii.

Cineva a spus că una dintre cele mai clare ilustrații ale acestui angajament de a predica în mod expozitiv a fost o alegere conștientă din partea lui Calvin: în ziua de Paște 1538, după ce a predicat, a părăsit amvonul Bisericii Sfântul Petru, alungat de consiliul orașului, s-a întors în septembrie 1541, trei ani mai târziu, și atunci a reluat expunerea versetului următor. De ce era atât de dedicat acestui lucru? Sunt trei motive sugerate de John Piper. El spune că sunt sugerate trei motive pentru care el era atât de dedicat în ceea ce Piper numește predicarea expozitivă secvențială. În primul rând, Calvin credea despre Cuvântul lui Dumnezeu că este o lampă care a fost luată din biserici. El a spus în mărturia sa personală: „Cuvântul Tău, care ar fi trebuit să se arate asupra întregului Tău popor ca o lampă, a fost luat sau cel puțin suprimat în ceea ce ne privește. Și acum, Doamne, ce-i mai rămâne unui nenorocit ca mine decât să Te implor din toată inima să nu judeci după slăbiciunea mea, acea înfricoșătoare abandonare a Cuvântului Tău de care în minunata Ta bunătate m-ai scăpat”, am încheiat citatul. Calvin a considerat că expunerea continuă a cărților Bibliei era cea mai bună cale de a depăși ceea ce el numea abandonarea înfricoșătoare a Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum este genul acela de vreme, nu-i așa? Când există o abandonare înfricoșătoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Și tristul adevăr este că oamenii care au fost pregătiți să facă expunerea Bibliei se alătură celor care au abandonat Biblia. Iar ceea ce trebuie să se întâmple astăzi este exact opusul. Expunerea continuă a cărților Bibliei a fost cel mai bun mod de a depăși acest lucru.

În al doilea rând, Parker, scriind despre Calvin, spune despre Calvin că a avut un al doilea motiv pentru care a practicat predicarea expozitivă secvențială. Calvin avea oroare de cei care își predicau propriile idei la amvon. De ce credeți că a dezvoltat acest lucru? Ei bine, el a dezvoltat asta pentru că era atât de profund implicat în Scriptură. El a spus - citez: „Când mergem la amvon, nu o facem pentru a aduce cu noi propriile noastre vise și fantezii”, am încheiat citatul. El credea că expunând Scripturile ca întreg ar fi fost obligat să se ocupe de tot ceea ce Dumnezeu voia să spună, nu doar de ceea ce voia el să spună. Iar expunerea consecutivă a Bibliei garantează că veți spune tot ceea ce Dumnezeu vrea să fie spus.

În al treilea rând, al treilea motiv pentru predicarea consecutivă din partea lui Calvin, este acesta: Calvin a văzut măreția lui Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu. El credea cu adevărat despre Cuvântul lui Dumnezeu că era Cuvântul lui Dumnezeu și că în el era revelată slava lui Dumnezeu. În predica numărul 61 din Deuteronomul, el i-a provocat pe pastorii din zilele sale și din zilele noastre. El a scris: „Pastorii să îndrăznească toate lucrurile prin Cuvântul lui Dumnezeu. Să constrângă toată puterea, slava și excelența lumii pentru a lăsa loc și pentru a se supune maiestății divine a acestui Cuvânt. Să-i îndemne pe toți prin el, de la cel mai înalt până la cel mai de jos. Să edifice trupul lui Cristos. Să devasteze domnia lui Satan. Să păstorească oile, să ucidă lupii, să-i instruiască și să-i îndemne pe cei răzvrătiți. Să lege și să dezlege tunete și fulgere, dacă este necesar, dar să facă totul conform Cuvântului lui Dumnezeu”.

Un al patrulea „P” (în engleză) din schița mea acum: este aspectul personal - personal. Încerc doar să vă ajut să vedeți cum văd eu această predicare. Pentru mine, toată această oportunitate de a studia, perspectiva este acolo, pregătirea este acolo, ritmul este acolo, dar mergând în profunzime, este şi un lucru foarte personal pentru mine. Am spus asta de-a lungul anilor, o spun din nou: Nu studiez niciodată Biblia pentru a face o predică. Niciodată. Nu mă apropii niciodată de Scriptură pentru a face o predică. Predica este ultimul lucru pe care îl fac. Eu studiez, nu pentru a face o predică; studiez pentru a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu și pe Dumnezeul Cuvântului. Caut adevărul pentru propriul meu suflet. Studiez pentru propriul meu suflet. Merg în profunzime, pentru că acolo vreau să ajung, ca să pot fi înălțat în închinare înaintea Domnului.

Întotdeauna a fost așa și nu prea știu de ce, de ce oamenii sunt motivați în modul în care sunt motivați. Eu nu știu de ce sunt motivați în modul în care sunt. Îmi amintesc că eram foarte tânăr, eram în gimnaziu, și aveam un fel de dorință în adâncul meu de a înțelege Biblia. Tatăl meu predica Biblia cu credincioșie, dar se pare că nu era suficient pentru mine. Simțeam o dorință interioară pentru ceva ce credeam că există dar ceva ce încă nu cunoșteam. Eram cam în gimnaziu. Eram un băiat tipic de gimnaziu, aveam probleme ca toți ceilalți, dar Dumnezeu plantase ceva în inima mea. Cineva mi-a dat o carte numită „The Imitation of Christ”, de Thomas à Kempis, care este o carte cu adevărat mistică. Dar am început să o citesc - imaginați-vă un copil de gimnaziu care a pus mâna pe asta - am început să o citesc și m-a dus la profunzimi de contemplare a lui Dumnezeu pe care nu le mai văzusem niciodată.

Și apoi cineva mi-a dat o carte de E. M. Bounds. Știţi, cartea aceea despre rugăciune. Și care vorbește despre oameni care fac găuri în podelele de lemn cu genunchii și alte chestii de genul ăsta și care tânjesc după Dumnezeu. Iar eu eram un copil care citea aceste lucruri mistice și mă întrebam ce fel de înțelegere profundă a lui Dumnezeu aveau acești oameni. Am ajuns să știu că nu tot ceea ce se întâmpla în aceste abordări mistice era neapărat valabil, dar asta m-a captivat.

Acea nevoie obsedantă de a cunoaște Scriptura m-a dus până la facultate. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să fac o specializare în greacă. Tot ceea ce puteam obține la facultate era un curs de greacă, dar am luat un curs de greacă pentru că m-am gândit că dacă voi învăța Noul Testament, va trebui să cunosc limba originală. Așa că boboc fiind am luat zece module; ca student în anul doi, am luat șase; și am terminat cu 24 sau 26 de unități facultatea. În ultimul - al treilea și al patrulea an de greacă, am fost singurul student din clasă. Am primit meditații în anul trei și patru de greacă, pentru că încă aveam această nevoie - și nu era vorba că voiam să știu greacă, nu era vorba că voiam să memorez toate acele lucruri, nu era vorba că voiam să trec peste toate acele cărți, și totul în întreaga limbă este iremediabil neregulat. Niciunul dintre noi nu se bucură în mod deosebit de asta. Dar a fost faptul că am știut că aceea era cheia pentru a debloca ceea ce trebuia să știu și ceea ce voiam să știu. Inima mea era flămândă să cunoască.

Apoi am ieșit din seminar și am pus mâna pe o carte numită The Existence and Attributes of God (Existența și atributele lui Dumnezeu) de Stephen Charnock și m-am cufundat în ea la începutul seminarului și încă nu am reușit să ies. Chestia asta continuă și continuă și continuă. Adică, te poți cufunda în ea. Pur și simplu era ceva în interiorul meu. În același timp, aveam toate problemele normale ale vieții și, știți, eram foarte implicat în tot felul de activități și mergeam mai departe. Dar în interior era acest apetit oarecum puternic de a cunoaște lucruri. Și apoi am dat peste un studiu psihologic, când eram la seminar, care spunea că dorința de a cunoaște era mai puternică decât dorința sexuală sau dorința de a mânca, conform unui test psihologic. Ei bine, unii oameni ar putea pune la îndoială acest lucru. Nu sunt sigur că sunt în poziția de a spune asta, dar indică faptul că este o dorință foarte, foarte puternică, și cred că Duhul Sfânt a ridicat-o cu câteva trepte în cazul meu.

Așa că atunci când am intrat în seminar, când am absolvit seminarul, eram… am terminat facultatea la 21 de ani, și am absolvit seminarul la 24 de ani, așa că eram prea tânăr pentru a fi de folos cuiva. Așa că nicio biserică nu m-ar fi vrut. Nu am vrut să fiu în mod special pastor de tineret, pentru că am vrut să expun Scriptura. În acele vremuri, un pastor de tineret - în acele vremuri, ca pastor de tineret, îți înmânau o minge de volei, și cineva îți spunea: „Ești pastorul de tineret, planifică o petrecere pe plajă”. Paradigma unui pastor de tineret nu era nimic asemănător cu ceea ce am stabilit noi aici, așa că am spus: „Vreau doar să predic, vreau doar să predic, vreau doar să expun Cuvântul.” Dar nimeni nu m-a vrut. Așa că am sfârșit prin a pleca la drum. Am început să vorbesc peste tot, peste tot, în grupuri de tineri, dar eram frustrat, pentru că ei voiau să audă mereu aceleași lucruri, iar acele zece predici de tipul „vată de zahăr” le poți ține în somn. Iar eu eram foarte nemulțumit. La un moment dat, am început să Îl rog pe Domnul: „Te rog, du-mă într-un loc unde să pot învăța Cuvântul, am nevoie să studiez Cuvântul tot timpul”. O biserică m-a contactat și apoi a decis că sunt prea tânăr, iar apoi m-a contactat biserica „Grace” și, bineînțeles, aveau doi pastori care muriseră și voiau unul tânăr, așa că aceasta a fost calificarea mea principală.

Chiar asta era realitatea. Aveau două văduve pe cap, iar asta devine costisitor. Așa că au spus, știți, „Vrem un tânăr sănătos” și așa mai departe. Așa că am venit aici și am fost atât de încântat pentru că urma să pot studia în fiecare zi deoarece aveam acest apetit. Nu mi l-am pierdut niciodată. Pentru mine, în continuare, ceea ce mă motivează nu este predica, ci ceea ce mă motivează este revelația, descoperirea. De fapt - acum o să vă spun adevăratele secrete. Predica nu este cea mai mare bucurie a mea, ci munca. Și, cu toată sinceritatea, în multe dimineți de duminică când mă trezesc, dacă aș avea de ales, aș prefera să nu predic. Aș prefera să mă duc să ascult pe altcineva. Mi-ar plăcea să vin și să stau și să mă închin Domnului și să aud pe cineva predicând. Este o muncă, iar uneori sunt obosit, uneori nu mă simt bine, uneori mă doare stomacul și nu este ușor să merg într-un loc precum Belarus și să predau întregul Nou Testament nouă ore pe zi, timp de șase zile la rând. Această parte implică muncă. Ceea ce nu este niciodată muncă pentru mine este descoperirea. Asta este bucuria, asta este entuziasmul. Și întotdeauna studiez pentru a descoperi, și de aceea informația mea este mai bună decât omiletica mea. Mărturisesc – trebuie să recunosc. Conținutul meu este mai bun decât omiletica mea.

Țineam un seminar pentru pastori în Montreal. Am fost acolo pentru - oh, vreo nouă călătorii acolo. Au înființat un seminar. Este un seminar francez, Séminaire Biblique de Quebec. Quebecul, francez, este singurul loc din civilizația occidentală unde există o biserică de prima generație. Catolicii au dominat Quebecul. În anii '60 și la începutul anilor '70, Biserica Catolică îi băga în închisoare pe misionarii protestanți, așa că biserica din Quebec este acum o biserică de primă generație. Ei bine, ceea ce s-a întâmplat a fost că bisericile începuseră să explodeze și nu aveau oameni maturi care să fie pastori, așa că au organizat un seminar și au luat cei mai străluciți tineri care se simțeau chemați… să predice, și i-au făcut pastori peste aceste mici congregații. Bisericile apăreau câte 25 pe săptămână, sau 25 la câteva săptămâni, și pur și simplu bum, bum, bum - peste tot, pe măsură ce poporul francez începea să răspundă la adevăr.

Oricum, au vrut să-i scoată pe acești băieți din biserici pentru că nu aveau nicio pregătire, așa că i-au scos pentru o săptămână aici și una acolo, o săptămână aici și una acolo, o săptămână aici și una acolo, o săptămână aici și una acolo, iar unii dintre noi mergeam acolo. Don Carson - care, apropo, vorbește fluent franceza, pentru că este un québécois din Quebec, s-a născut acolo - și eu și alții ne duceam și îi luam pe acești băieți și aveam acest lucru de făcut - acești oameni care erau creștini, probabil că erau mântuiți de patru sau cinci ani, dar erau pastori și voiau doar să absoarbă toate lucrurile.

Îmi amintesc că am făcut o săptămână de predicare expozitivă. Le-am spus cum să o facă, știți voi, doar cum să o facă cu adevărat. Și apoi am avut o sesiune de întrebări și răspunsuri în ultima zi, iar prima întrebare, a fost din partea unui tânăr care s-a ridicat și a spus - în franceză - traducere simultană cu ajutorul unui sistem electronic, știți, chestia cu urechea - așa că mi-a spus: „Pastor MacArthur”, mi-a spus, „am auzit ce ați spus și v-am ascultat casetele, pentru că putem vorbi ceva engleză și vrem să știm de ce nu predicați așa cum ne-ați spus?”. Așa că i-am spus – „Ei bine, da, știu, asta este o problemă”. Știți, eu știu cum să organizez. Doar că, de asemenea, nu pot să trec peste - nu pot să trec peste dinamica predicării și nu voi fi limitat de omiletică. Așa că ceea ce începe ca ceva bine organizat, elaborat cu pricepere, se transformă într-o serie prelungită. Dar asta pentru că eu sunt întotdeauna slujitorul conținutului, niciodată al schiței. Așa că am spus: „Știi, uite, îți voi spune ceva, conținutul este regele și omiletica este servitorul, asta e tot”. Și asta pentru că eu studiez pentru a cunoaște adevărul. Ei bine, doar un alt gând, pe care îl puteți urmări singuri.

Mai există un alt „P” în listă: și anume puterea - puterea. Nu vreți niciodată să intrați în Scriptură fără rugăciune - înainte de a merge acolo, mergeți la tron. „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. Unde se găsește asta? În Psalmul 119. „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale”. Aceasta trebuie să fie rugăciunea voastră, prieteni. Aceasta trebuie să fie rugăciunea voastră. Sau ați putea să vă rugați ca în versetul 27. Știți ce spune acesta? „Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale” Sau versetul 34: „Dă-mi pricepere ca să păzesc legea Ta”. Și mai sunt câteva, versetele 35, 36, 37. Și cine este agentul pe care îl cheamă? Pe Duhul Sfânt care luminează.

Aș putea spune mai multe, dar mă voi opri aici. Aceasta a fost pentru mine o perseverență constantă de-a lungul vieții. Acesta este un alt „P” pe care îl puteți pune în listă: și anume persistența. Nimic nu a putut să o schimbe vreodată. Și ceea ce vreau să spun prin asta, știți, totul, se pare, prin slujirea mea - am trăit suficient de mult timp acum ca să știu că totul vine împotriva locului Cuvântului lui Dumnezeu în biserică. Totul. Tot ceea ce este rău pentru biserică, în cele din urmă trebuie să tragă în jos Cuvântul, nu-i așa? Trebuie să fie înlocuit de charismatism sau de psihologie sau de cultura contemporană sau de orice altceva, dar toate acestea vor să dărâme Scriptura. Dar trebuie doar să fiți absolut neobosiți împotriva propriei voastre slăbiciuni. Nu știu dacă ați citit vreodată acest lucru, Calvin a suferit enorm de mult cu probleme fizice, migrene. Scuipa sânge și avea gută, avea și pietre la rinichi, care îi dădeau, spunea el - acesta este un paragraf vechi și interesant din Calvin: „Îmi provocau o durere intensă. În cele din urmă, nu fără cele mai dureroase eforturi, le-am eliminat și gradul meu de suferință a fost oarecum atenuat, dar mărimea pietrelor la rinichi era atât de mare încât m-au sfâșiat, iar hemoragia nu a putut fi oprită decât printr-o injecție de lapte cu o seringă”. A suferit cu adevărat și totuși a fost atât de neclintit și de perseverent.

Mai este un alt „P” și apoi vă las să vă ocupați de acesta: persecuția. Cu siguranță, eu nu pot sta alături de unii dintre acești oameni din trecut, dar vă spun următorul lucru: Dacă propovăduiți Cuvântul cu credincioșie, veți primi o reacție negativă. Veți primi o anumită ostilitate. Numai că apostolul Pavel, nu-i aşa, i-a spus lui Timotei: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Isus Cristos”.

SFÂRȘIT